ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2599/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2599/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 20/P din 26 februarie

2013 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de

familie, în baza art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. a fost admis apelul

declarat de apelantul inculpat C.P., a fost desființată în parte sentința apelată

și s-a dispus rejudecarea cauzei de către prima instanță - Tribunalul Tulcea.

Pentru a pronunța

această soluție, Curtea a reținut că prin Sentința penală nr. 172 din 12

decembrie 2012 a Tribunalului Tulcea în Dosarul penal nr. 2236/88/2012, în

temeiul art. 26 C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu

aplicarea art. 16 din legea nr. 143/2000 și art. 320

1

C. proc. pen.

a fost condamnat inculpatul C.G., zis "F.”, fără antecedente penale la o

pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare.

În temeiul art. 71 C.

pen., a aplicat inculpatului C.G. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a și lit. b) C. pen.

În temeiul art. 86

1

,

art. 86

2

, art. 86

3

C. pen. și art. 71 alin. (5) C. pen. a

dispus suspendarea executării pedepsei principale de 1 an și 6 luni închisoare

aplicată inculpatului C.G. sub supraveghere pe o durată de 6 ani.

A dispus suspendarea

pedepsei accesorii a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64

lit. a, teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata suspendării sub supraveghere a

pedepsei închisorii.

A obligat inculpatul

ca pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de

supraveghere:

- să se prezinte la

datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Tulcea;

- să anunțe în

prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice

deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice și să

justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice

informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență.

I s-a impus

inculpatului C.G. obligația prevăzută de art. 86

3

alin. (3), lit. d)

C. pen., respectiv să nu intre în legătură cu inculpații I.D. și C.P.

A atras atenția

inculpatului C.G. asupra consecințelor revocării suspendării sub supraveghere a

executării pedepsei, prevăzute de art. 86

4

C. pen. cu referire la

art. 83 C. pen.

În temeiul art. 2

alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 320

1

C. proc.

pen. a fost condamnat inculpatul I.D., fără antecedente penale la o pedeapsă de

2 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin.

(1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În temeiul art. 71 C.

pen., a aplicat inculpatului I.D. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a, teza a II-a și lit. b) C. pen.

În temeiul art. 86

1

,

art. 86

2

, art. 86

3

C. pen. și art. 71 alin. (5) C. pen.,

a dispus suspendarea executării pedepsei principale de 2 ani închisoare

aplicată inculpatului I.D. sub supraveghere pe o durată de 6 ani.

A dispus suspendarea

pedepsei accesorii a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64

lit. a), teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata suspendării sub supraveghere

a pedepsei închisorii.

A obligat inculpatul

ca pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de

supraveghere:

- să se prezinte la

datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Tulcea;

- să anunțe în

prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare

care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice și să

justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice

informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență.

I s-a impus

inculpatului I.D. obligația prevăzută de art. 86

3

alin. (3), lit. d)

C. pen., respectiv să nu intre în legătură cu inculpații C.G. și C.P.

A atras atenția

inculpatului I.D. asupra consecințelor revocării suspendării sub supraveghere a

executării pedepsei, prevăzute de art. 86

4

C. pen. cu referire la

art. 83 C. pen.

În temeiul art. 2

alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 320

1

C. proc.

pen. și art. 16 din Legea nr. 143/2000, a fost condamnat inculpatul C.P., la o

pedeapsă de 1 an închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.

64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În temeiul art. 83 C.

pen. a fost revocată suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an

închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 1008 din 8 septembrie 2010 a

Judecătoriei Tulcea și a dispus executarea acesteia alăturat pedepsei de 1 an

închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1)

lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., urmând ca în final inculpatul C.P. să

execute o pedeapsă de 2 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În temeiul art. 71 C.

pen., a aplicat inculpatului C.P. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a și lit. b) C. pen.

În temeiul art. 118

alin. (1), lit. f C. pen. a dispus confiscarea de la inculpați a cantității de

18,7 grame cannabis rămasă după expertizare și depuse în camera de corpuri

delicte a Inspectoratului General al Poliției Române - D.C.J.S.E.O. cu dovada

seria H nr. 0021737 din 8 noiembrie 2011.

În temeiul art. 191

alin. (1) C. proc. pen. a obligat pe inculpatul C.G. la plata sumei de 1.500

RON cheltuieli judiciare către stat.

A obligat pe

inculpatul I.D. la plata sumei de 900 RON cheltuieli judiciare către stat.

A obligat pe

inculpatul C.P. la plata sumei de 900 RON cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile

apărătorilor din oficiu, în faza de urmărire penală și de judecată, în valoare

de 900 RON, s-a stabilit a fi plătiți din fondul MJ.

Pentru a pronunța

această sentință penală, prima instanță a reținut următoarele:

Prin Rechizitoriul

nr. 34D/P din 21 mai 2012 al D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Tulcea, s-a dispus

punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpaților

C.G. pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la

art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 (republicată) cu aplicarea art. 16 din

Legea nr. 143/2000 și I.D. pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 2

alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Prin actul de sesizare

s-a reținut că până la data de 01 noiembrie 2011 inculpatul I.D. a efectuat,

fără drept, operațiuni privind circulația drogurilor de risc, prin oferirea,

punerea în vânzare, distribuirea sau/și livrarea a 19,7 grame canabis.

S-a reținut, de

asemenea, că până la aceeași dată inculpatul C.G. i-a ajutat pe inculpații I.D.

și C.P. să distribuie cantitatea de 19,7 grame de canabis, intermediind

vânzarea acestei cantități de substanță aflată sub control național.

Prin Rechizitoriul

nr. 38D/P din 27 iunie 2012 al D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Tulcea, s-a

dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a

inculpatului C.P. pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (1)

din Legea nr. 143/2000 (republicată) cu aplicarea art. 16 din Legea nr.

143/2000 și art. 37 lit. a) și art. 83 din C. pen.

S-a reținut în

sarcina inculpatului C.P. faptul că până la data de 01 noiembrie 2011 a

efectuat, fără drept, operațiuni privind circulația drogurilor de risc, prin

procurarea, oferirea, punerea în vânzare, distribuirea sau/și livrarea a 19,7

grame canabis.

Prezenți în fața

instanței, cei trei inculpați au recunoscut faptele reținute în sarcina lor,

solicitând aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen.

Tribunalul a reținut

în fapt următoarele:

Până la data de 01

noiembrie 2011, inculpatul C.P., împreună cu inculpatul I.D., au procurat din

surse necunoscute și au deținut cantitatea de 19,7 gr canabis (masă netă).

Apoi, I.D. l-a

contactat pe inculpatul C.G., căruia i-a spus că deține cantitatea respectivă

de canabis și l-a rugat să-i găsească un cumpărător.

La 31 octombrie 2011,

contactat telefonic de investigatorul sub acoperire autorizat în cauză,

inculpatul C.G., zis „F.”, i-a spus că nu este în Tulcea ca să-l ajute

personal, însă i-a confirmat acestuia, într-un limbaj codat, că are lăsate la

un prieten, pe nume „D.” (inculpatul I.D.), o cantitate mai mare de „tricouri

verzi” (canabis), comunicându-i totodată și numărul de telefon al ultimului.

Sunat la rândul său, inculpatul I.D. i-a adeverit investigatorului sub

acoperire că are de la „F.” cam 25 de „tricouri verzi”, pe care le vinde cu

1.000 RON, că „marfa” este de foarte bună calitate și că o poate da apoi cu un

preț mai mare, convenind detaliile întâlnirii în vederea livrării drogurilor pentru

a doua zi.

Conform celor

stabilite în ziua precedentă, lucrătorii operativi de poliție judiciară sub

coordonarea D.I.I.C.O.T. din cadrul S.C.C.O. Tulcea, s-au întâlnit la 01

noiembrie 2011 cu inculpatul I.D., care i-a condus pe raza localității N, județul

Tulcea, acesta comunicându-le pe drum că „marfa” se află la un prieten al său,

identificat ulterior în persoana inculpatului C.P.. La rândul său, acesta din

urmă, informat anterior de către inculpatul I.D., i-a așteptat la intrarea în

localitatea mai sus citată și i-a condus până la o destinație de unde a revenit

în foarte scurt timp cu drogurile asupra sa, pe care le-a oferit spre vânzare

investigatorului sub acoperire.

Ulterior, prin

Raportul de constatare tehnico-științifică nr. 442417 din 03 noiembrie 2011 al

Laboratorului de analiză și profil al drogurilor din cadrul B.C.C.O. Constanța,

s-a stabilit că proba, cu masa brută de 39,2 gr și masa netă de 19,7 gr, este

constituită din canabis, punându-se în evidență tetrahidrocannabiol - ul (THC),

substanță psihotropă biosintetizată de planta canabis, ce face parte din

Tabelul-anexă nr. III al Legii nr. 143/2000 (republicată), privind prevenirea

și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

Conform Dovezii seria

H, nr. 0021737 din 08 noiembrie 2011, cantitatea de 18,7 gr. de cannabis,

rămasă după analizele de profil, a fost depusă în custodia I.G.P.R. -

D.C.J.S.E.O.

În declarația sa

olografă, precum și în declarația dată în fața instanței, inculpatul C.P. a

susținut că, la 21 octombrie 2011, la domiciliul său din comuna N, județul

Tulcea, a venit prietenul și consăteanul său, inculpatul I.D., care i-a adus o

pungă în care se aflau cca 20 gr de canabis, spunându-i că le are de la

inculpatul C.G. și rugându-l să le păstreze până la găsirea unui eventual

cumpărător.

În cauză nu s-a

dovedit însă că respectiva cantitate de droguri ar proveni de la inculpatul

C.G.

Această concluzie a

fost susținută și de faptul că inculpatul C.G., barman de profesie, fost coleg

de liceu al inculpatul I.D., era cunoscut ca distribuitor de droguri în rândul

tinerilor tulceni, ceea ce acoperă ipoteza apelării lui I. la C. în vederea

găsirii unui cumpărător, după revenirea lui I. din Spania și revederea fostului

său coleg, căruia i-a comunicat posesia pentru vânzare a drogurilor. Fără să

cunoască că drogurile sunt ale fostului său coleg ori ale altei persoane,

inculpatul C.G., așa cum a și declarat și cum proceda de obicei, a intermediat

vânzarea drogurilor, precum s-a relevat și la confruntarea efectuată între cei

doi.

Inculpatul C.G. și-a

recunoscut din primele declarații implicarea în intermedierea vânzării

„tricourilor verzi” despre care arată că inculpatul I.D. i-a comunicat că le

are spre vânzare după revenirea din străinătate, dar a negat că ar fi stabilit

personal prețul de vânzare, susținând că drogurile nu-i aparțineau, că nu a

obținut și nici nu urma să obțină vreo sumă de bani sau alte foloase de pe urma

acestei tranzacții și că doar a făcut serviciul de intermediere între

cumpărător și inculpatul I.D. În declarațiile sale inculpatul C.G. a insistat

asupra faptului că nu îl cunoaște pe inculpatul C.P., cel asupra căruia au fost

găsite efectiv drogurile la data organizării și desfășurării flagrantului.

De asemenea,

confruntarea din 24 aprilie 2012 între inculpații C.G. și I.D. a relevat că

drogurile nu s-au aflat niciodată în posesia inculpatului C.G., ci doar asupra

inculpatului P.C., că primul a aflat de la I.D. despre droguri și s-a oferit să

găsească un cumpărător și să intermedieze vânzarea, tot C.P. stabilind prețul

vânzării și urmând să încaseze și prețul, respectiv cei 1.000 de RON, în cazul

în care s-ar fi realizat vânzarea.

În ce privește

activitatea provocatoare a agentului sub acoperire, instanța a reținut că

această provocare a intervenit după ce inculpatul I.D. îl contactase pe C.G. și

îi solicitase sprijinul în a vinde cantitatea de droguri pe care o deținea

împreună cu C.P.

Așa cum a statuat și

Curtea europeană a drepturilor omului, folosirea investigatorilor sub acoperire

nu încalcă, prin ea însăși, dreptul la un proces echitabil, stabilind că

provocarea din partea organelor de poliție intervine atunci când ofițerii de

poliție nu se limitează la a investiga activitatea criminală într-o manieră

pasivă, ci exercită o influență asupra făptuitorului, provocându-l să

săvârșească o infracțiune pe care altfel nu ar fi comis-o.

Or, în cauza de față,

rezoluția infracțională a inculpatului I.D. era deja luată și pusă în parte în

executare la momentul intervenirii provocării din partea agenților sub

acoperire, astfel că nu se poate susține că inculpatul, în lipsa provocării, nu

ar fi săvârși niciodată acea faptă.

S-a arătat că

situația de fapt reiese din următoarele mijloace de probă:

- actele de sesizare,

de prindere în flagrant și constatare, de începere a urmăririi penale, de

învestire și de delegare;

- actele de

autorizare ale investigatorului și colaboratorului sub acoperire și

procesele-verbale de consemnare a activităților operative desfășurate;

- planșa foto;

- raportul de

constatare tehnico-științifică;

- actele de ridicare

și de predare-primire;

- listele

convorbirilor telefonice purtate de participanți, suportul electronic de fixare

a acestora și procesul-verbal de consemnare a datelor și orelor purtării

respectivelor convorbiri;

- declarația

martorului I.M.A.;

- declarațiile

învinuiților și

- procesul-verbal de

confruntare între înv. C.G. și I.D.

În drept, fapta

inculpatului I.D. care, până la data de 01 noiembrie 2011 a efectuat, fără

drept, operațiuni privind circulația drogurilor de risc, prin oferirea, punerea

în vânzare, distribuirea sau/și livrarea a 19,7 grame canabis, întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută în art. 2 alin. (1) din

Legea nr. 143/2000.

De asemenea, fapta

inculpatului C.G. care, până la aceeași dată i-a ajutat pe inculpații I.D. și

C.P. să distribuie cantitatea de 19,7 grame de canabis, intermediind vânzarea

acestei cantități de substanță aflată sub control național, întrunește

elementele constitutive ale complicității la infracțiunea de trafic de droguri

de risc, prevăzută de art. 26 din C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) din

Legea nr. 143/2000.

Fapta inculpatului

C.P. care, până la data de 01 noiembrie 2011 a efectuat, fără drept, operațiuni

privind circulația drogurilor de risc, prin deținerea, oferirea, punerea în

vânzare a 19,7 grame canabis, întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii prevăzută în art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 (republicată)

de trafic de droguri de risc.

Inculpatul C.G. de 24

ani, are studii medii, o ocupație stabilă, nu are antecedente penale, iar în

cursul urmăririi penale a avut inițial o atitudine corespunzătoare, recunoscând

cu regret fapta reținută în sarcina sa. De asemenea, în timpul cercetărilor a

colaborat activ cu organele judiciare, în sensul dispozițiilor art. 16 din

Legea nr. 143/2000 (republicată).

Aceeași dispoziție de

favoare a fost reținută din aceleași considerente și față de inculpatul C.P..

În ce privește pe

inculpatul C.P., Tribunalul, în temeiul art. 83 C. pen., a revocat suspendarea

condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin Sentința

penală nr. 1008 din 8 septembrie 2010 a Judecătoriei Tulcea și a dispus

executarea acesteia alăturat pedepsei de 1 an închisoare și 2 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C.

pen., urmând ca în final inculpatul C.P. să execute o pedeapsă de 2 ani

închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1)

lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pedeapsă ce va fi executată în regim de

detenție, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile pentru aplicarea suspendării

condiționate a executării pedepsei sau a executării pedepsei sub supraveghere.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal, a declarat apel inculpatul C.P. criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, formulând apărări pe fondul cauzei și contestând

situație de fapt reținută în actul de sesizare al instanței, invocând de

asemenea și alte critici vizând modul de rezolvare de către prima instanță a

unor apărări legate de modul de desfășurare a urmăririi penale.

Verificând sentința

apelată instanța de apel a constatat că apelul este fondat, urmând a fi admis

pentru următoarele motive.

Astfel, sentința

apelată în ce-l privește pe inculpatul C.P. s-a întemeiat pe aplicarea disp.

art. 320

1

C. proc. pen., invocându-se recunoașterea de către

inculpat a faptelor reținute în actul de sesizare însușirea probelor

administrate pe timpul urmăririi penale .

Verificând declarația

inculpatului consemnată la data de 18 decembrie 2012, dată la care au avut loc

și dezbaterile, curtea a constatat că, în mod greșit prima instanță a făcut

aplicarea disp. art. 320

1

C. proc. pen. în ce-l privește pe

inculpatul C.P., întrucât declarația acestuia nu conține manifestarea de voință

clară și explicită, în sensul prevăzut de art. 320

1

alin. (1), (2)

și (3) C. proc. pen.

Ca atare, hotărârea

apelată fiind afectată de nulitate, în condițiile art. 197 alin. (1), (2) și

(4) C. proc. pen., se impune refacerea acesteia de către prima instanță de

judecată, după administrarea completă a probatoriilor pentru a permite

beneficiul celor trei grade de jurisdicție prevăzute de lege în favoarea

inculpatului și pentru a-i permite acestuia accesul deplin la instanță și

exercitarea plenară a dreptului la apărare.

Pentru aceste motive,

făcând aplicarea art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., a admis apelul declarat

de către inculpatul C.P., a desființat în parte sentința penală apelată,

dispunând rejudecarea cauzei de către prima instanță legal sesizat Tribunalul

Tulcea, cu partea din cauza penală ce vizează tragerea la răspundere a acestui

inculpat .

Împotriva acestei

hotărâri a formulat recurs inculpatul C.P. criticând soluția pentru

nelegalitate și netemeinicie cu privire la greșita condamnare a acestuia pentru

o altă faptă decât pentru cea pentru care a fost trimis în judecată și în mod

greșit s-a făcut aplicarea art. 320

1

C. proc. pen.

A arătat că în mod

greșit s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel,

întrucât i se creează o situație mai grea în propria cale de atac. De asemenea

instanța nu a răspuns celorlalte critici formulate în apel.

Înalta Curte,

analizând recursul formulat de inculpat prin prisma cazului de casare prev. de

art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen. constată că acesta este

nefondat.

În mod corect a

constatat instanța de apel că în fața primei instanțe inculpatul nu și-a

manifestat expres intenția de a-și recunoaște vinovăția.

Declarația

inculpatului din 18 decembrie 2012 nu atestă o recunoaștere a faptelor de către

inculpat, astfel încât, în mod greșit instanța a făcut aplicarea art. 320

1

C. proc. pen. și a soluționat cauza fără administrarea probatoriului.

Argumentele invocate

de inculpat că prin trimiterea spre rejudecare i s-ar crea o situație mai grea

în propria cale de atac nu pot fi reținute. Nu se poate aprecia de plano că

aplicarea disp. art. 320

1

C. proc. pen. îi creează inculpatului o

situație mai favorabilă, atâta vreme cât aplicarea instituției recunoașterii de

vinovăție are drept efect condamnarea inculpatului, în timp ce, ca urmare a

aplicării procedurii ordinare se poate ajunge și la soluția achitării

inculpatului.

Deși apelul este o

cale de atac devolutivă, și ca atare se puteau administra probe și în această

fază a judecății, Înalta Curte apreciază că soluția de trimitere a cauzei spre

rejudecare la prima instanță este corectă, deoarece o desființare cu reținere

spre rejudecare ar fi privat inculpatul de un grad de jurisdicție, beneficiind

doar de o soluție pe fondul cauzei pronunțată de Curtea de Apel care putea fi

critică doar din perspectiva legalității, nu și a temeiniciei, conform

cazurilor de casare prev. de art. 385

9

C. proc. pen.

De aceea, în baza

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca

nefondat recursul inculpatului, urmând ca acesta să fie obligat la cheltuieli

judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul C.P. împotriva Deciziei penale nr.

20/P din 26 februarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția

penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 5 septembrie 2013.

Procesat de GGC - LM