ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

ÎCCJ

ÎCCJ, decizie (scj.ro #86626)

CAMERĂ

other

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, decizie (scj.ro #86626) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Art. 320

C. proc. pen. Neagravarea situației în propriul apel. Inaplicabilitate

Cuprins pe materii:

Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile de atac ordinare. Apelul

Indice alfabetic:

Drept procesual penal

judecata în cazul recunoașterii vinovăției

neagravarea situației în propriul apel

C. proc. pen.,

art. 320

În cazul în care instanța de apel, învestită cu judecarea apelului declarat de inculpatul condamnat în primă instanță, prin care a contestat aplicarea procedurii recunoașterii vinovăției, constatând că prima instanță în mod greșit a aplicat dispozițiile art. 320

C. proc. pen., desființează sentința și dispune rejudecarea cauzei de către prima instanță potrivit procedurii de drept comun, nu se încalcă regula neagravării situației în propriul apel, întrucât aplicarea dispozițiilor art. 320

C. proc. pen. nu îi creează

de plano

inculpatului o situație mai favorabilă, în condițiile în care aplicarea procedurii de drept comun poate conduce la achitarea acestuia.

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 2599 din 5 septembrie 2013

Prin decizia nr. 20/P din 26 februarie 2013 a Curții de Apel Constanța, Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în baza art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de apelantul inculpat C.P., a fost desființată în parte sentința apelată și s-a dispus rejudecarea cauzei de către prima instanță - Tribunalul Tulcea.

Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a reținut că, prin sentința penală nr. 172 din 21 decembrie 2012 a Tribunalului Tulcea, în temeiul art. 26 C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000 și art. 320

C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul C.G. la o pedeapsă de un an și 6 luni închisoare.

În temeiul art. 71 C. pen., a aplicat inculpatului C.G. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

A făcut aplicarea art. 86

, art. 86

C. pen. și art. 71 alin. (5) C. pen.

În temeiul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 320

C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul l.D. la o pedeapsă de 2 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În temeiul art. 71 C. pen., a aplicat inculpatului l.D. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

A făcut aplicarea art. 86

, art. 86

C. pen. și art. 71 alin. (5) C. pen.

În temeiul art. 2 alin. (1) din Legea nr.143/2000, cu aplicarea art. 320

C. proc. pen. și art. 16 din Legea nr. 143/2000, a fost condamnat inculpatul C.P. la o pedeapsă de un an închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În temeiul art. 83 C. pen., a fost revocată suspendarea condiționată a executării pedepsei de un an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1008 din 8 septembrie 2010 a Judecătoriei Tulcea și s-a dispus executarea acesteia alăturat pedepsei de un an închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., urmând ca în final inculpatul C.P. să execute o pedeapsă de 2 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În temeiul art. 71 C. pen., a aplicat inculpatului C.P. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Prezenți în fața instanței, cei trei inculpați au recunoscut faptele reținute în sarcina lor, solicitând aplicarea dispozițiilor art. 320

C. proc. pen.

Tribunalul a reținut în fapt următoarele:

Până la data de 1 noiembrie 2011, inculpatul C.P., împreună cu inculpatul l.D., au procurat din surse necunoscute și au deținut cantitatea de 19,7 g canabis.

Apoi, l.D. l-a contactat pe inculpatul C.G., căruia i-a spus că deține cantitatea respectivă de canabis și I-a rugat să-i găsească un cumpărător.

La 31 octombrie 2011, contactat telefonic de investigatorul sub acoperire autorizat în cauză, inculpatul C.G. i-a spus că nu este în Tulcea ca să-I ajute personal, însă i-a confirmat acestuia, într-un limbaj codat, că are lăsată la un prieten, pe nume D. (inculpatul l.D.), o cantitate mai mare de „tricouri verzi” (canabis), comunicându-i totodată și numărul de telefon al ultimului. Sunat la rândul său, inculpatul l.D. i-a adeverit investigatorului sub acoperire că are de la C.G. cam 25 de „tricouri verzi”, pe care le vinde cu 1.000 lei, că „marfa” este de foarte bună calitate și că o poate da apoi cu un preț mai mare, convenind detaliile întâlnirii în vederea livrării drogurilor pentru a doua zi.

Conform celor stabilite în ziua precedentă, lucrătorii operativi de poliție judiciară, sub coordonarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, s-au întâlnit la 1 noiembrie 2011 cu inculpatul l.D., care i-a condus pe raza localității N., acesta comunicându-le pe drum că „marfa” se află la un prieten al său, identificat ulterior în persoana inculpatului C.P. La rândul său, acesta din urmă, informat anterior de către inculpatul I.D., i-a așteptat la intrarea în localitatea mai sus-citată și i-a condus până la o destinație de unde a revenit în foarte scurt timp cu drogurile asupra sa, pe care le-a oferit spre vânzare investigatorului sub acoperire.

În declarația sa olografă, precum și în declarația dată în fața instanței, inculpatul C.P. a susținut că, la 21 octombrie 2011, Ia domiciliul său din localitatea N., a venit prietenul și consăteanul său, inculpatul I.D., care i-a adus o pungă în care se aflau circa 20 g canabis, spunându-i că le are de la inculpatul C.G. și rugându-l să le păstreze până la găsirea unui eventual cumpărător.

În cauză, nu s-a dovedit însă că respectiva cantitate de droguri ar proveni de la inculpatul C.G.

Această concluzie a fost susținută și de faptul că inculpatul C.G., barman de profesie, fost coleg de liceu al inculpatul I.D., era cunoscut ca distribuitor de droguri în rândul tinerilor tulceni, ceea ce acoperă ipoteza apelării lui I.D. la C.G. în vederea găsirii unui cumpărător, după revenirea lui I.D. din Spania și revederea fostului său coleg, căruia i-a comunicat posesia pentru vânzare a drogurilor. Fără să cunoască că drogurile sunt ale fostului său coleg ori ale altei persoane, inculpatul C.G., așa cum a și declarat și cum proceda de obicei, a intermediat vânzarea drogurilor, precum s-a relevat și la confruntarea efectuată între cei doi.

Inculpatul C.G. și-a recunoscut din primele declarații implicarea în intermedierea vânzării „tricourilor verzi” despre care arată că inculpatul I.D. i-a comunicat că le are spre vânzare după revenirea din străinătate, dar a negat că ar fi stabilit personal prețul de vânzare, susținând că drogurile nu-i aparțineau, că nu a obținut și nici nu urma să obțină vreo sumă de bani sau alte foloase de pe urma acestei tranzacții și că doar a făcut serviciul de intermediere între cumpărător și inculpatul l.D. În declarațiile sale, inculpatul C.G. a insistat asupra faptului că nu îl cunoaște pe inculpatul C.P., cel asupra căruia au fost găsite efectiv drogurile la data organizării și desfășurării flagrantului.

De asemenea, confruntarea din 24 aprilie 2012 între inculpații C.G. și l.D. a relevat că drogurile nu s-au aflat niciodată în posesia inculpatului C.G., ci doar asupra inculpatului C.P., că primul a aflat de la l.D. despre droguri și s-a oferit să găsească un cumpărător și să intermedieze vânzarea, tot C.P. stabilind prețul vânzării și urmând să încaseze și prețul, respectiv cei 1.000 de lei, în cazul în care s-ar fi realizat vânzarea.

În drept, fapta inculpatului I.D. care, până la data de 1 noiembrie 2011, a efectuat, fără drept, operațiuni privind circulația drogurilor de risc, prin oferirea, punerea în vânzare, distribuirea sau/și livrarea a 19,7 g canabis, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută în art. 2 alin. (1) din Legea nr.143/2000.

De asemenea, fapta inculpatului C.G. care, până la aceeași dată, i-a ajutat pe inculpații l.D. și C.P. să distribuie cantitatea de 19,7 g canabis, intermediind vânzarea acestei cantități de substanță aflată sub control național, întrunește elementele constitutive ale complicității la infracțiunea de trafic de droguri de risc, prevăzută în art. 26 C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Fapta inculpatului C.P. care, până la data de 1 noiembrie 2011, a efectuat, fără drept, operațiuni privind circulația drogurilor de risc, prin deținerea, oferirea, punerea în vânzare a 19,7 g canabis, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută în art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel inculpatul C.P., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, formulând apărări pe fondul cauzei și contestând situația de fapt reținută în actul de sesizare a instanței, invocând de asemenea și alte critici vizând modul de rezolvare de către prima instanță a unor apărări legate de modul de desfășurare a urmăririi penale.

Verificând sentința apelată, instanța de apel a constatat că apelul este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele motive:

Astfel, sentința apelată în ce-l privește pe inculpatul C.P. s-a întemeiat pe aplicarea dispozițiilor art. 320

C. proc. pen., invocându-se recunoașterea de către inculpat a faptelor reținute în actul de sesizare și însușirea probelor administrate pe timpul urmăririi penale.

Verificând declarația inculpatului consemnată la data de 18 decembrie 2012, dată la care au avut loc și dezbaterile, curtea de apel a constatat că, în mod greșit, prima instanță a făcut aplicarea dispozițiilor art. 320

C. proc. pen. în ce-l privește pe inculpatul C.P., întrucât declarația acestuia nu conține manifestarea de voință clară și explicită, în sensul prevăzut în art. 320

alin. (1), (2) și (3) C. proc. pen.

Ca atare, hotărârea apelată fiind afectată de nulitate, se impune refacerea acesteia de către prima instanță de judecată, după administrarea completă a probatoriilor pentru a permite beneficiul celor trei grade de jurisdicție prevăzute de lege în favoarea inculpatului și pentru a-i permite acestuia accesul deplin la instanță și exercitarea plenară a dreptului la apărare.

Pentru aceste motive, făcând aplicarea art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., a admis apelul declarat de către inculpatul C.P., a desființat în parte sentința penală apelată, dispunând rejudecarea cauzei de către prima instanță legal sesizată, Tribunalul Tulcea, cu partea din cauza penală ce vizează tragerea la răspundere a acestui inculpat.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs inculpatul C.P.

A arătat că în mod greșit s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, întrucât i se creează o situație mai grea în propria cale de atac.

Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând recursul formulat de inculpat prin prisma cazului de casare prevăzut în art. 385

alin. (1) pct. 17

C. proc. pen., constată că acesta este nefondat.

În mod corect a constatat instanța de apel că în fața primei instanțe inculpatul nu și-a manifestat expres intenția de a-și recunoaște vinovăția.

Declarația inculpatului din 18 decembrie 2012 nu atestă o recunoaștere a faptelor de către inculpat, astfel încât, în mod greșit, instanța a făcut aplicarea art. 320

C. proc. pen. și a soluționat cauza fără administrarea probatoriului.

Argumentele invocate de inculpat că prin trimiterea spre rejudecare i s-ar crea o situație mai grea în propria cale de atac nu pot fi reținute. Nu se poate aprecia

de plano

că aplicarea dispozițiilor art. 320

C. proc. pen. îi creează inculpatului o situație mai favorabilă, atâta vreme cât aplicarea instituției recunoașterii de vinovăție are drept efect condamnarea inculpatului, în timp ce, ca urmare a aplicării procedurii ordinare, se poate ajunge și la soluția achitării inculpatului.

Deși apelul este o cale de atac devolutivă și, ca atare, se puteau administra probe și în această fază a judecății, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că soluția de trimitere a cauzei spre rejudecare la prima instanță este corectă, deoarece o desființare cu reținere spre rejudecare ar fi privat inculpatul de un grad de jurisdicție, beneficiind doar de o soluție pe fondul cauzei pronunțată de curtea de apel care putea fi critică doar din perspectiva legalității, nu și a temeiniciei, conform cazurilor de casare prevăzute în art. 385

C. proc. pen.

De aceea, în baza art. 385

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.P. împotriva deciziei nr. 20/P din 26 februarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

§ Cauze similare