ÎCCJ, decizie (scj.ro #84111)

Apel. Soluții. Admiterea apelului, desființarea sentinței și dispunerea rejudecării cauzei de către instanța a cărei hotărâre a fost desființată Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile de atac ordinare.

Apelul Indice alfabetic: Drept procesual penal - apel C. proc . pen ., art. 379 pct. 2 lit. b) Instanța de apel, admițând apelul și desființând sentința primei instanțe, poate dispune rejudecarea cauzei de către instanța a cărei hotărâre a fost desființată, conform art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc . pen ., numai pentru motivul că judecarea cauzei la acea instanță a avut loc în lipsa unei părți nelegal citate sau care, legal citată, a fost în imposibilitatea de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate, precum și atunci când constată existența unuia dintre cazurile de nulitate absolută prevăzute în art. 197 alin. (2) C. proc . pen ., cu excepția cazului de necompetență , caz în care se dispune rejudecarea de către instanța competentă.

Prin urmare, decizia instanței de apel, prin care se dispune rejudecarea cauzei de către instanța a cărei hotărâre a fost desființată, conform art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc . pen ., pentru motive de nulitate relativă, constând în încălcări ale dispozițiilor legale care reglementează desfășurarea procesului penal, este nelegală. I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 4016 din 4 decembrie 2008 Prin rechizitoriul nr. 550/P din 3 iunie 2005 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților A.C., P.E., N.G., A.G., N.B., N.T., T.L., I.N. și C.C. pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie prevăzută în art. 211 alin. (2) și alin. (2 1 ) lit. a), b) și c) C. pen ., violare de domiciliu prevăzută în art. 192 C. pen ., distrugere prevăzută în art. 217 alin. (1) C. pen . și asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni prevăzută în art. 323 alin. (2) C. pen ., cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen . pentru inculpații A.C.

și A.G. Prin sentința penală nr. 208 din 24 octombrie 2006 pronunțată de Tribunalul Tulcea, inculpații au fost condamnați de instanța de fond pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, astfel: I.N., A.C. și C.C. la pedepse a câte 8 ani închisoare fiecare, iar inculpații N.T., N.B., N.G., P.E., A.G. și T.L. la pedepse a câte 7 ani închisoare fiecare. Pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prevăzută în art. 192 alin. (2) C. pen ., inculpații I.N. și C.C. au fost condamnați la pedepse a câte 4 ani închisoare fiecare, iar ceilalți inculpați, la pedepse a câte 3 ani închisoare fiecare.

S-a încetat procesul penal, ca urmare a împăcării părților, pentru infracțiunea prevăzută în art. 217 alin. (1) C. pen . și s-a dispus achitarea inculpaților în baza art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc . pen . pentru infracțiunea prevăzută în art. 323 alin. (2) C. pen . Prin decizia nr. 75/P din 27 iunie 2008, Curtea de Apel Constanța, Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, a admis apelurile formulate de inculpați împotriva sentinței penale nr. 208 din 24 octombrie 2006 a Tribunalului Tulcea, a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe pentru respectarea dispozițiilor referitoare la desfășurarea procesului penal. În esență, instanța de apel a reținut că, în raport cu contradicțiile între probele administrate în faza de urmărire penală și cercetare judecătorească, a fost vătămat dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil, cu consecința interpretării greșite a probelor.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a formulat recurs procurorul, solicitând casarea hotărârii și trimiterea cauzei la instanța de apel pentru rejudecarea apelurilor formulate de inculpați. În drept, procurorul și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 9 C. proc . pen ., referitoare la situația când dispozitivul hotărârii nu se înțelege. Examinând hotărârea atacată, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul formulat de procuror este fondat.

Admițând apelurile formulate de inculpați împotriva sentinței penale nr. 208 din 24 octombrie 2006 a Tribunalului Tulcea, Curtea de Apel Constanța a desființat sentința și a dispus rejudecarea cauzei de către prima instanță „pentru respectarea dispozițiilor referitoare la desfășurarea procesului penal.” Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că în cauză există mari contradicții între probele administrate în cele două faze ale procesului penal, contradicții care impuneau confruntări și luarea unor declarații suplimentare, că nu a fost respectat dreptul la un proces echitabil, părțile neavând acces la probele strânse de procuror, înregistrarea defectuoasă a desfășurării procesului penal de către prima instanță, împrejurări care au avut drept consecință lipsirea inculpaților de un proces echitabil în sensul art. 6 paragraful 3 lit. d) al Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că soluția pronunțată de instanța de apel este nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc . pen . Potrivit acestui text de lege, instanța de apel desființează sentința primei instanțe și dispune rejudecarea cauzei de către aceasta atunci când judecarea cauzei a avut loc în lipsa unei părți nelegal citate sau care, legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre aceasta. Se mai poate dispune rejudecarea cauzei de către prima instanță și atunci când există vreunul din cazurile de nulitate absolută reglementate în art. 197 alin. (2) C. proc . pen ., cu excepția cazului de necompetență , situație în care rejudecarea cauzei se va face de instanța competentă, potrivit legii.

Cazurile de nulitate absolută prevăzute în art. 197 alin. (2) C. proc . pen . se referă la sesizarea instanței, compunerea acesteia, publicitatea ședinței de judecată, participarea procurorului, prezența învinuitului sau a inculpatului, asistarea acestora de către apărător, când sunt obligatorii, potrivit legii, și la efectuarea referatului de evaluare în cauzele cu infractori minori. Se constată că niciunul din cazurile, expres și limitativ prevăzute în art. 197 alin. (2) C. proc . pen ., nu se regăsesc în cauză, iar mai mult decât atât nici instanța de apel nu face vreo referire concretă la o astfel de situație (cu excepția faptului că în finalul considerentelor citează dispozițiile art. 197 alin. 2 C. proc . pen ., doar generic, fără a particulariza niciunul din aceste cazuri).

Toate împrejurările menționate de către instanță care au condus, în opinia acesteia, la desființarea hotărârii tribunalului și rejudecarea cauzei, pot fi considerate ca încălcări ale dispozițiilor legale care reglementează desfășurarea procesului penal și care atrage nulitatea relativă a hotărârii, cu condiția producerii unei vătămări. Însă, fiind nulități relative, acestea pot fi invocate numai în cursul efectuării actului, când partea este prezentă sau la primul termen de judecată cu procedura completă, când partea a lipsit la efectuarea actului. Ori, în cauză, se observă că, deși instanța nu a avut niciun temei legal, a dispus rejudecarea cauzei „pentru respectarea dispozițiilor referitoare la desfășurarea procesului penal”, fără a indica dacă au fost încălcate și care sunt acelea.

Potrivit art. 371 C. proc . pen ., apelul fiind o cale de atac devolutivă, instanța este obligată să examineze cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, având posibilitatea să administreze orice probă necesară aflării adevărului. În cauză, se observă că instanța de apel a administrat probe la solicitarea părților, a reascultat inculpații și a avut posibilitatea legală să pronunțe o hotărâre prin care să înlăture „greșelile” primei instanțe referitoare la „desfășurarea procesului penal.” În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție constată, pe de o parte, că dispozitivul hotărârii instanței de apel nu se înțelege, având în vedere că deși s-a dispus rejudecarea cauzei „pentru respectarea dispozițiilor referitoare la desfășurarea procesului penal”, nu s-a precizat dacă la prima instanță au fost încălcate astfel de dispoziții și care sunt acelea.

Pe de altă parte, se constată, între considerentele deciziei și dispozitivul acesteia, că există o contradicție. Această contradicție rezultă din împrejurările care au fost invocate de instanță pentru soluția adoptată (existența contradicțiilor dintre probele administrate, înregistrarea defectuoasă a ședinței de judecată etc.), motive care puteau atrage o nulitate relativă dacă se dovedea existența unei vătămări care nu putea fi înlăturată decât prin refacerea actului (de altfel, chiar instanța de apel prin administrarea de noi probe și reaudierea inculpaților a avut posibilitatea să rezolve problema contrarietății probelor) și din dispozițiile art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc . pen . care prevăd că desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeiași instanță se poate dispune numai în cazurile reglementate în art. 197 alin. (2) C. proc . pen ., care au fost anterior arătate și care nu se regăsesc în considerentele deciziei atacate.

În raport cu aceste motive, Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art. 385 15 pct. 2 lit. c) C. proc . pen ., a admis recursul declarat de procuror împotriva deciziei nr. 75/P din 27 iunie 2008 a Curții de Apel Constanța, Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, a casat în totalitate decizia recurată și a trimis cauza spre continuarea judecării apelurilor inculpaților împotriva sentinței penale nr. 208 din 24 octombrie 2006 la aceeași instanță.