ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3590/2013

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 37 din 16 noiembrie 2012, Tribunalul Ilfov, secția penală, a respins, ca neîntemeiată, cererea de schimbare a încadrării juridice dată faptei săvârșite de inculpatul I.M. prin actul de sesizare din infracțiunea prevăzută de art. 20 rap. la art. 174-175 lit. i) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. În baza art. 20 rap. la art. 174-175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. și art. 76 lit. b) C. pen., a condamnat inculpatul I.M., la pedeapsa de 3 ani închisoare. A făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 3 ani.

În baza art. 86 1 C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o durată de 6 ani, termen de încercare stabilit în condițiile art. 86 2 C. pen. În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, a suspendat și executarea pedepselor accesorii prev. de art. 71 rap. la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 86 3 C. pen., pe durata termenului de încercare, a obligat inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probatiune de pe langă Tribunalul Dambovita; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

S-a atras atenția inculpatului asupra disp.art. 86 4 C. pen., a căror nerespectare are drept urmare revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 88 C. pen., a computat durata reținerii și arestării preventive de la 28 martie 2012 până la data de 10 octombrie 2012. În baza art. 14 rap. la art. 346 C. proc. pen., a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgență București și, în consecință: A obligat asigurătorul B.C.R. A.V.I.G. S.A. la plata către partea civilă. Spitalul Clinic de Urgență București a sumei de 187,06 lei, precum și la plata dobânzii legale aferente acestui debit pe perioada cuprinsă între data pronunțării sentinței și data achitării efective a debitului.

A luat act că SC T.B.D. SRL nu răspunde în calitate de parte responsabilă civilmente în procesul penal. A luat act că partea vătămată J.A. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata sumei de 2.000 lei cheltuieli judiciare avansate de stat Pentru a pronunța această sentință, s-au reținut, în fapt următoarele: În data de 22 martie 2012, în jurul orei 14:00, partea vătămată J.A. se deplasa cu autocisterna, în oraș Otopeni, intenționând să parcheze la sediul SC K. SRL, societate ce are ca obiect de activitate transportul de produse petroliere. În momentul în care a intrat pe stradă, la aproximativ 300 de metri de locul de parcare, partea vătămată a observat că din sensul opus venea o dubită marca, condusă de inculpatul I.M.

Întrucât drumul era îngust, partea vătămată i-a făcut semn cu farurile inculpatului I.M., însă acesta nu s-a oprit deși, în mod obiectiv, nu exista posibilitatea de a trece unul pe lângă altul. Partea vătămată J.A. a oprit autoutilitara, în dreptul SC A. SRL, o fabrică de mobilă, întrucât inculpatul I.M. venea spre el cu dubita. În declarațiile date în cursul urmăririi penale (declarații reiterate în fața instanței de judecată), partea vătămată a precizat faptul că în momentul în care au ajuns unul lângă altul inculpatul I.M. gesticula. După aproximativ 5 minute, partea vătămată J.A. a coborât din cisternă și a mers lângă mașina inculpatului I.M. pentru a discuta cu acesta. În acel moment, inculpatul I.M.

a lăsat geamul portierei, a înjurat partea vătămată J.A. și i-a spus acesteia să dea ea cu spatele pentru că el nu va da înapoi pe trotuar. Partea vătămată i-a explicat inculpatului I.M. că nu poate să facă acest lucru, întrucât în zonă sunt montați hidranți, însă acesta din urmă a spus că nu îl interesează și a continuat să înjure deși partea vătămată plecase din acel loc. În timp ce partea vătămată J.A. se afla la aproximativ 2 m de autoturism, inculpatul I.M. s-a aplecat și cu mâna stângă a luat din autoturismul său un obiect cu care a încercat să lovească partea vătămată în zona feței. De asemenea, partea vătămată a precizat și faptul că a fost amenințat de mai multe ori cu moartea de inculpatul I.M.

Atunci când partea vătămată a încercat să plece spre mașina sa (autocisterna), inculpatul I.M. a dat puțin înapoi cu autoturismul, a luat stânga de volan și a intrat direct în partea vătămată J.A. cu partea stângă a mașinii ducând-o, pe botul mașinii, 3-4 m și proiectând-o într-un gard de sârmă ce despărțea zona de rulare de zona pietonală. În declarația dată la parchet și ulterior în fața instanței de judecată, partea vătămată a precizat faptul că în momentul în care inculpatul I.M. a lovit-o cu mașina, aceasta a pus și cealaltă mână pe autoturism, în acest mod reușind să atenueze impactul. Imediat după ce a lovit partea vătămată inculpatul I.M., a dat din nou înapoi cu autoturismul său, reușind să lovească iar partea vătămată.

La scurt timp, inculpatul I.M. a încercat să lovească a treia oară partea vătămată J.A., în timp ce aceasta se afla în fața. După aproximativ 5 minute, inculpatul I.M., văzând că din sediul SC A. SRL au ieșit două persoane, a plecat imediat de la fata locului. Imediat după incident, partea vătămată J.A. a sunat la dispeceratul de urgență 112, unde a relatat cele întâmplate și a dat numărul mașinii inculpatului I.M.. Partea vătămată J.A. s-a prezentat la Spitalul de Urgență București, fiind supus mai multor investigații, diagnosticul fiind: "contuzie coloană cervico-toracală amileică, artelă trahico - antebrahială anterioară de cot". Ulterior, partea vătămată s-a prezentat la serviciul de Medicină Legală Ilfov, în vederea examinării.

Potrivit concluziilor certificatului medico-Iegal din 26 martie 2012, J.A. prezintă leziuni traumatice care pot data din ziua de 22 martie 2012 posibil produse prin lovire cu și de corpuri și planuri dure în condițiile unui accident de circulație pentru care necesită 2-3 zile de îngrijiri medicale. Leziunile traumatice suferite nu i-au pus în primejdie viata". Din verificările efectuate a rezultat faptul că martor la incidentul din data de 28 martie 2012, ora 14:00 a fost I.C., administrator la SC S.C. SRL, conducătorul autoturismului. Fiind audiat la parchet, la data de 15 mai 2012 și ulterior în fața instanței de judecată, martorul I.C. (fila 187) a declarat că în ziua de 28 martie 2012, în jurul orei 14:00 a oprit autoturismul său și a coborât să vadă ce se întâmplă, întrucât în fața se afla autocisterna condusă de partea vătămată J.A., iar el nu avea loc să treacă.

Atunci a văzut și dubiț condusă de inculpatul I.M. care a intrat direct în partea vătămată J.A., prinzând-o pe acesta între botul mașinii și gardul din plasă. Martorul a precizat și faptul că inculpatul I.M. a venit direct spre partea vătămată J.A., intenționând să îl calce. Atunci martorul I.C. a alergat după inculpatul I.M., spunându-i să se oprească, însă acesta a întors mașina și a fugit. Din discuțiile purtate cu partea vătămată, J.A., martorul I.C. a aflat că pe aceasta o durea abdomenul și coastele: la dosarul cauzei a fost anexat procesul verbal din 07 mai 2012 emis de organele de poliție din cadrul I.P.J. Ilfov - Serviciul de Investigații Criminale de unde rezultă faptul că s-au efectuat verificări la sediul SC A. SRL, din orașul Otopeni, str. Maramureșului, în vederea identificării persoanelor care au observat incidentul din data de 22 martie 2012, ora 14:00.

În cauză, a fost audiat și martorul Marin Constantin (fila 186), acesta declarând că, în ziua de 22 martie 2012, ora 14.00, în timp ce prezenta unor clienți obiecte de mobilier a auzit un scârțâit de roți afară și a mers spre ușa de ieșire, ocazie cu care a observat o dubă de culoare albă, care a demarat către un individ (partea vătămată J.A.) care se afla pe trotuarul din fața SC A.C.T. SA De asemenea, martorul a mai precizat și faptul că dubita Fiat Ducato era puțin virată spre stânga, spre gardul SC A. SA, iar partea vătămată J.A. era îmbrăcată cu o salopetă de culoare verde pe spate, iar la colțul gardului dinspre Drumul Gării se afla o autocisternă. În cursul cercetărilor, la dosar a fost anexat un CD, conținând înregistrările video ale camerelor de supraveghere ale S.C.

A. SRL. Ulterior, au fost anexate și planșele fotografice cu imagini extrase de pe camerele de supraveghere. La termenul de judecată din data de 20 septembrie 2012 (fila 201), Tribunalul a dispus vizionarea înregistrărilor video anterior menționate, întocmindu-se în acest sens un proces verbal semnat de către participanții la judecata cauzei (fila 199). În declarațiile date în cursul urmăririi penale, inculpatul I.M. nu a recunoscut fapta comisă, precizând că nu a atins cu dubâta pe parte vătămată J.A., aceasta s-a dezechilibrat și a căzut cu cotul în gardul de sârmă. Fiind audiat la parchet, la data de 28 martie 2012, inculpatul a precizat faptul că "am plecat din nou cu mașina spre partea vătămată ca să o îndepărteze atât a doua cât și a treia oară: (întrucât a crezut că merge - partea vătămată - să ia ceva din mașina sa și i-a fost teamă).

Inculpatul a recunoscut faptul că el și partea vătămată, la începutul conflictului, și-au adus reciproc injurii, însă a declarat că partea vătămată l-a amenințat că îi va rupe mâna. În timpul incidentului, inculpatul a declarat și faptul că a luat din mașina sa o racletă din plastic de culoare roșie și a plecat cu mașina spre partea vătămată pentru a o îndepărta atât pe ea cât și pe cealaltă persoană (martorul l.C.) care a venit la el și i-a adus injurii. Instanța fondului a apreciat că aspectele declarate de inculpat sunt contrazise de material probator aflat la dosarul cauzei. Astfel, declarațiile martorului I.C. a infirmat total susținerile inculpatului, atât cu privire la desfășurarea conflictului dintre acesta și partea vătămată J.A., cât și cu privire la propria sa activitate.

Din adresa din 11 aprilie 2002 a I.P.J. Ilfov - Serviciul Criminalistic, a rezultat faptul că: „cele două urme palmare, elevate cu pulbere neagră și ridicate cu folie albă de pe capotă și aripa stânga față a autovehiculul au fost create de relieful papilar al palmei de la mâna stângă (urma papilară ridicată de pe capotă) respectiv al palmei de la mâna dreaptă (urma papilară ridicată de pe aripă) ale numitului J.A." Aspectele menționate sunt consemnate în procesul verbal de cercetare la fața locului în cauza privind tentativa de omor comisă la data de 22 martie 2012, în orașul Otopeni, în dreptul imobilului, în care a fost implicat autoturismul, Astfel, susținerea inculpatului I.M., potrivit căreia nu a lovit cu autoturismul său partea vătămată J.A., ci aceasta s-a dezechilibrat și a căzut, nu rezultă din niciunul din actele aflate la dosar.

De asemenea, din examinarea fotografiilor judiciare, s-a constatat că, pe fondul unor discuții contradictorii, la un moment dat, inculpatul I.M., cu intenție, a manevrat volanul autoturismului spre stânga, a accelerat și a lovit cu autoturismul partea vătămată J.A., proiectând-o într-un gard de sârmă ce despărțea zona de rulare de zona pietonală. Izbitura a fost atât de puternică, încât gardul de sârmă s-a îndoit (foto 28). Imediat, inculpatul I.M. a mers câțiva metri în marșalier (foto 29-30), apoi a accelerat din nou, cu intenție, și a lovit iar cu autoturismul său partea vătămată J.A. (foto 31-35).

S-a arătat că aspectele mai sus menționate rezultă și din procesul verbal de redare a imaginilor surprinse de camerele de supraveghere de la SC A. SRL din data de 22 martie 2012. Situația de fapt, astfel cum a fost descrisă, a fost temeinic dovedită pe baza coroborării următoarele mijloace de probă: procesul verbal de constatare la fața locului; procesul - verbal de consemnare a denunțului părții vătămate J.A. și declarațiile aceleiași părți vătămate pe parcursul urmăririi penale și al judecății; procesul - verbal de vizionare a înregistrării camerelor de supraveghere la sediul SC A.C.T. SRL; adresă din 11 aprilie 2012 - a I.P.J. Ilfov - Serviciul Criminalistic; certificatul medico-legal din 26 martie 2012; planșe foto 30 file și 58 imagini extrase de pe materialele (înregistrările video ale camerelor de supraveghere puse la dispoziție de SC A.C.T.

SRL, precum și din depozițiile martorilor I.C. și M.C., date atât in cursul urmăririi penale, cât și în cursul judecății. S-a reținut că declarațiile inculpatului I.M. date în cursul urmăririi penale și prin care acesta nu a recunoscut săvârșirea faptei reținută în sarcina sa, rămân izolate în ansamblul materialului probatoriu administrat în pricina dedusă judecății și au în mod vădit un caracter pro causa, fiind înlăturate, ca nesincere, în condițiile art. 69 C. proc. pen. În drept, fapta inculpatului I.M. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor calificat, prev. de art. 20 C. pen. rap. Ia art. 174 - 175 lit. i) C. pen.

Referitor la cererea de schimbare a încadrării juridice dată faptei săvârșite de inculpat în infracțiunea de loviri și alte violențe, prev. de art. 180 alin. (2) C. pen., s-a reținut că, independent de numărul de zile de îngrijiri medicale și de eventualele mențiuni privind,,punerea în primejdie a vieții victimei" într-o eventuală expertiză medico-legală, ceea ce deosebește infracțiunile prev. de art. 180 - 182 C. pen. de infracțiunea de tentativă de omor este poziția subiectivă a făptuitorului față de acțiunile care constituie latura obiectivă a infracțiunii.

Or, din această perspectivă, având în vedere faptul că în speță inculpatul a lovit cu autoturismul pe partea vătămată J.A., cu intenție, de două ori, izbindu-l pe acesta din urmă într-un gard de sârmă, este evident că orice om rezonabil este prezumat că, chiar dacă nu a urmărit, cel puțin a acceptat posibilitatea că partea vătămată ar fi putut să fie proiectată pe asfalt sau pe tabla autoturismului și, din izbitură, din cauza forței de impact generate de accelerarea autoturismului, să-și piardă viața. Repetarea elementului material al infracțiunii (inculpatul a izbit pe partea vătămată de două ori.) au întărit convingerea instanței de fond că, în speță este vorba, din punct de vedere juridic, despre existența unei tentative de omor.

La stabilirea și aplicarea pedepsei, s-a ținut seama de dispozițiile părții generale a C. pen., de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social ridicat al faptei săvârșite, dar și de circumstanțele personale ale inculpatului (în vârstă de 28 de ani, căsătorit, angajat în muncă la data săvârșirii faptei) și de conduita bună a acestuia înainte de săvârșirea infracțiunii, făcând în acest sens aplicarea disp. art. 74 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. În raport de circumstanțele reale ale faptei săvârșite și de circumstanțele personale ale inculpatului anterior evocate, s-a apreciat că pronunțarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta și, chiar fără executarea pedepsei, condamnatul nu va mai săvârși infracțiuni, motiv pentru care în cauză, s-a apreciat ca suficientă aplicarea dispozițiilor art. 86 1 C. pen., cu privire la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Trecând la soluționarea laturii civile a cauzei, s-a reținut, potrivit art. 14 rap. la art. 346 C. proc. pen., că se impune admiterea acțiunii civile formulate de partea civilă Spitalul Clinic de Urgență București și, în consecință, a dispus obligarea asigurătorului B.C.R. A.V.I.G. SA la plata către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență București a sumei de 187,06 lei, precum și la plata dobânzii legale aferente acestui debit pe perioada cuprinsă între data pronunțării sentinței și data achitării efective a debitului. S-a apreciat că se impune exonerarea de răspundere a părții responsabile civilmente SC T.B.D. SRL, întrucât, potrivitart. 1373 C. civ., comitentul este obligat să repare prejudiciul cauzat de prepușii săi ori de câte ori fapta săvârșită de aceștia are legătură cu atribuțiile sau cu scopul funcțiilor încredințate.

S-a arătat că, în speță, trebuie analizată cu precădere, legătura dintre faptă și funcțiile încredințate inculpatului. în toate cazurile însă, această legătură trebuie să fie circumscrisă unor limite raționale. S-a apreciat că în speța dedusă judecății este vorba despre depășirea funcției încredințate, despre o conduită mai mult decât abuzivă a comitentului, care într-un mod arbitrar și nejustificat a recurs la acte de violență împotriva părții vătămate. Astfel cum s-a menționat și în doctrină, s-a apreciat că și în acest context, între funcția încredințată comitentului și conduita acestuia trebuie să existe dacă nu o legătură de cauzalitate, cel puțin o corelație necesară, iar fapta trebuie să fi fost săvârșită în interesul comitentului sau să existe cel puțin aparența că a fost săvârșită în interesul comitentului.

în același timp, dacă victima a cunoscut că presupusul a săvârșit fapta peste limitele funcției sale printr-un exercițiu abuziv ori că a lucrat în propriul său interes, comitentul nu va fi obligat să răspundă. Este greu de crezut că partea vătămată, la momentul comiterii faptei, a considerat ca inculpatul acționează în cadrul funcțiilor acordate și că există vreun liant între partea responsabilă civilmente și conduita acestuia. Totodată, răspunderea comitentului pentru fapta presupusului este condiționată de îndeplinirea unor condiții clare, astfel că instanța de fond a opinat că excede cu mult intenției legiuitorului, în ceea ce privește cadrul răspunderii civile delictuale, a angaja în mod automat această răspundere în cazul săvârșirii oricărei fapte ilicite de către un propus al său.

S-a reținut, de asemenea, că trebuie observat faptul că o atare conduită violentă a inculpatului nu ar fi putut fi anticipată, nefîind vorba nici despre un caz de necorespundere profesională, nici despre o situație întâlnită la tot pasul. Mai mult, fapta a fost comisă de către o persoană care nu a mai cauzat probleme în trecut, astfel că nu se poate reține o culpă a SC T.B.D. SRL, în supravegherea acesteia. Drept urmare, s-a reținut că nu există niciun argument juridic sau logic care să justifice angajarea răspunderii SC T.B.D. S.R.L., pentru fapta comisă de către inculpat. Aceasta nu a avut nici o legătură cu funcțiile încredințate, cu atribuțiile de șofer și nu ar fi putut fi evitată, neexistând elemente care să ridice suspiciuni cu privire la activitatea sau la atitudinea inculpatului, luându-se act că SC T.B.D.

SRL nu răspunde în calitate de parte responsabilă civilmente în procesul penal. Totodată, s-a luat act că partea vătămată J.A. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal. Împotriva acestei sentințe, în termenul legal, a declarat apel inculpatul I.M., criticând hotărârea instanței de fond în ceea ce privește latura penală a cauzei, apreciind ca fiind greșită încadrarea juridică a faptei, solicitând schimbarea acesteia din tentativă la infracțiunea de omor calificat în cea de lovire sau alte violențe, în raport de conținutul certificatului medico-legal de la dosar. S-a susținut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii pentru care inculpatul a fost trimis in judecată și condamnat în primă instanță, întrucât lipsește latura subiectivă, neexistând intenția- directă sau indirectă - de a-l omorî pe J.A..

S-a mai solicitat achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. Prin Decizia penală penale nr. 76/ A din 28 martie 2013 Curtea de Apel București, secția I penală, a respins apelul ca nefondat și a obligat inculpatul la cheltuieli judiciare. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut cele ce urmează: În cadrul controlului de legalitate, exercitat în conformitate cu dispozițiile art. 371 alin. (2) C. proc. pen., a constatat că prima instanță a făcut o justă și completă analiză a probelor administrate, stabilind corespunzător activitatea infracțională desfășurată de inculpat și vinovăția acestuia, activitate corect încadrată în dispozițiile prevăzute de art. 20 raportat la art. 174 C. pen.

- art. 175 lit. i) C. pen., având în vedere împrejurările concrete în care acesta a acționat. Referitor la încadrarea juridică a faptei, în raport cu circumstanțele de fapt evidențiate de ansamblul probator administrat în cauză, s-a constatat că - în mod corect - instanța de fond a stabilit că actele de agresiune fizică pe care inculpatul le-a produs părții vătămate J.A., întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii pentru care s-a și dispus condamnarea inculpatului. Nu are relevanță ce anume leziuni ar fi suferit partea vătămată, iar în speță, în situația în care, inculpatul a lovit-o în două rânduri și a mai vrut să o lovească și a treia oară cu o autoutilitară, este cert că inculpatul a acceptat probabilitatea ca partea vătămată să cadă și să se lovească la cap sau să intre sub autoutilitară, urmările fiind foarte clare.

S-a reținut că dosarul cauzei există înregistrările camerelor de supraveghere, din care rezultă modul în care a acționat inculpatul, astfel că nu este vorba despre o eroare, o lovire din culpă, ci este vorba de două loviri succesive, urmate de o a treia încercare de lovire - la care partea vătămată s-a ferit. Cu privire la numărul de zile de îngrijiri medicale, s-a apreciat că nici acestea nu au relevanță, în raport cu modalitatea de săvârșire a infracțiunii. Faptul că partea vătămată s-a ferit sau că inculpatul nu a reușit să o lovească foarte bine pe aceasta, nu are nici un fel de importanță, atâta timp cât mijlocul folosit era apt să conducă la suprimarea vieții, din materialul probator rezultând vinovăția inculpatului și față de acest aspect.

Pornind de la aceste repere, rezultate din analiza probelor produse cauzei, s-a apreciat că dovezile arătate dispun de forța probantă necesară răsturnării prezumției de nevinovăție, probele certe de vinovăție, legitimând tragerea la răspundere penală a inculpatului Ion Minai, pentru comiterea faptei deduse judecății, astfel că soluția de condamnare a acestuia, adoptată de către instanța de fond, este temeinică și legală. În ceea ce privește critica adusă, în sensul de fi „înlăturată declarația martorului Ionită, care este martor mincinos", instanța a constatat - pe de o parte - că această susținere este pur formală, atâta, timp cât în cauză nu există o hotărâre judecătorească definitivă care să ateste această împrejurare, iar pe de altă parte, declarația martorului I.C.

a fost avută reținută prin coroborare cu celelalte probe, printre care declarația martorului Marin Constantin, dar și înregistrările video ale camerelor de supraveghere ale firmei în fața căreia s-a comis fapta (acestea neputând fi puse la îndoială). Referitor la individualizarea judiciară a pedepsei, s-a arătat că în activitatea de adaptare a pedepsei la nevoile de apărare socială, în raport cu gravitatea concretă a faptelor săvârșite de inculpat, judecătorul fondului s-a raportat la criteriile consacrate de dispozițiile art. 72 C. pen., ținând seama de limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată și stabilită vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii, gradul ridicat de pericol social al faptei comise, persoana inculpatului, atingerea adusă valorilor sociale ocrotite prin normele incriminate și de împrejurările care agravează răspunderea penală.

În acest context, răspunzând necesității de a analiza atât împrejurările de comitere a faptelor, cât și cele concrete ce caracterizează persoana apelantului din speță, prima instanță, a asigurat un echilibru între scopul punitiv și cel privind reeducarea și reinserția socială a inculpatului, pentru a se ajunge la rezultatul pozitiv al prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni, cum prevede art. 52 C. pen. Instanța de apel, ca și instanța de fond, a apreciat că scopul pedepsei și funcțiile acesteia pot fi realizate cu maximă eficiență chiar și fără executarea efectivă, reținând față de datele personale ale inculpatului, incidența prevederilor art. 74 lit. a) C. pen. și, ca o consecință, aplicarea art. 76 lit. b) C. pen., astfel că și individualizarea judiciară a modalității de executare a pedepsei a fost corect aleasă.

Împotriva deciziei anterior menționate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul I.M., solicitând, prin intermediul apărătorului ales, admiterea căii de atac promovate, casarea hotărârilor și, pe fond, schimbarea încadrării juridice dată faptei din infracțiunea de tentativă de omor, în infracțiunea de loviri sau alte violențe, critică circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 385 9 art. 17 2 C. proc. pen., precum și achitarea inculpatului potrivit art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 12 rap. la art. 17 2 C. proc. pen. Concluziile formulate de reprezentantul parchetului, de apărătorul recurentului inculpat și ultimul cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.

Înalta Curte, examinând recursul declarat prin prisma criticilor invocate, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, prin raportare la dispozițiile art. 385 9 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, constată că acesta nu este fondat pentru considerentele care urmează. Inculpatul I.M. a fost condamnat la 3 ani închisoare cu 86 1 C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat prev. de art. 20 raportat la art. 174 C. pen.

- art. 175 lit. i) C. pen.,constând în aceea că, în data de 22 martie 2012, în jurul orei 14:00, în timp ce se afla în orașul Otopeni, în dreptul societății SC A. SRL, cu autoturismul, inculpatul a lovit intenționat de două ori, cu autoturismul, pe partea vătămată J.A., iar la un interval de cinci minute a mai încercat să îl lovească o dată, în momentul când acesta se afla în fața autocisternei sale, și l-a amenințat cu moartea în repetate rânduri, provocându-i părții vătămate contuzie coloană cervico-toracală antebrahială (anterioară de cot). Înalta Curte reține că prin Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc.

civ., publicată în M. Of. nr. 89 din 12 februarie 2013, s-au adus modificări în ceea ce privește limitele casării în recurs, acestea fiind circumscrise esențialmente încălcărilor în drept, iar nu în fapt. În cauză, se observă că decizia penală recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, la data de 28 martie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute de art. 385 9 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat, dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc.

pen. anterior modificării -vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteză care, însă, nu se regăsește în speță. Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17 2 al art. 385 9 C. proc. pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

Cu privire la critica vizând greșita încadrare juridică a faptei, caz de casare circumscris, dispozițiilor art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen., recurentul inculpat apreciind că fapta sa nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor, ci ale infracțiunii de loviri sau alte violente, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menținut și nu a suferit nicio modificare sub aspectul conținutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesară, pentru a putea fi examinat de către instanța de ultim control judiciar, respectarea condițiilor formale prevăzute de art. 385 10 alin. (1) și (2) C. proc.

pen. Verificând îndeplinirea acestor cerințe, se observă, însă, că recurentul inculpat și-a motivat recursul numai oral în ziua judecății, încălcându-și, astfel, obligația ce-i revenea potrivit art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen. Ca urmare, față de această împrejurare, Înalta Curte, ținând seama de prevederile art. 385 10 alin. (2) 1 C. proc. pen., precum și de cele ale art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 și care nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu și pe cel reglementat de pct. 17 2 al art. 385 9 C. proc. pen., nu va proceda la examinarea criticilor circumscrise de recurentul inculpat acestui motiv de recurs, nefiind îndeplinite condițiile formale prevăzute de art. 385 10 alin. (2) C. proc.

pen. Cu privire la motivul de recurs formulat de inculpat întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 12 C. proc. pen. (când nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracțiuni), Înalta Curte constată că nici această critică nu poate fi analizată de către instanța de recurs, întrucât inculpatul nu a formulat motive scrise de recurs iar respectivul caz de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 12 C. proc. pen. nu face parte din acele cazuri care pot fi analizate din oficiu. Pentru considerentele anterior expuse și având în vedere că nu există nici motive care, examinate din oficiu, să determine casarea hotărârilor, recursul declarat de inculpatul I.M. împotriva Deciziei penale nr. 76/ A din 28 martie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală, va fi respins, ca nefondat, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.M. împotriva Deciziei penale nr. 76/ A din 28 martie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 18 noiembrie 2013.