ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3590/2013
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3590/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de față;
În baza
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 37 din 16
noiembrie 2012, Tribunalul Ilfov, secția penală, a respins, ca neîntemeiată,
cererea de schimbare a încadrării juridice dată faptei săvârșite de inculpatul I.M.
prin actul de sesizare din infracțiunea prevăzută de art. 20 rap. la art.
174-175 lit. i) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.
În baza art.
20 rap. la art. 174-175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. și
art. 76 lit. b) C. pen., a condamnat inculpatul I.M., la pedeapsa de 3 ani
închisoare.
A făcut
aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
În baza art.
65 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a
interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C.
pen., pe o durată de 3 ani.
În baza
art. 86
1
C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei sub
supraveghere pe o durată de 6 ani, termen de încercare stabilit în condițiile
art. 86
2
C. pen.
În baza art.
71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării
pedepsei închisorii, a suspendat și executarea pedepselor accesorii prev. de
art. 71 rap. la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
În baza
art. 86
3
C. pen., pe durata termenului de încercare, a obligat
inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a)
să se prezinte, la datele fixate, la
Serviciul de Probatiune de pe langă Tribunalul Dambovita;
b)
să anunțe, în prealabil, orice
schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care
depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
c)
să comunice și să justifice schimbarea
locului de muncă;
d)
să comunice informații de natură a
putea fi controlate mijloacele lui de existență.
S-a atras
atenția inculpatului asupra disp.art. 86
4
C. pen., a căror
nerespectare are drept urmare revocarea suspendării executării pedepsei sub
supraveghere.
În baza
art. 88 C. pen., a computat durata reținerii și arestării preventive de la 28
martie 2012 până la data de 10 octombrie 2012.
În baza art.
14 rap. la art. 346 C. proc. pen., a admis acțiunea civilă formulată de partea
civilă Spitalul Clinic de Urgență București și, în consecință:
A obligat
asigurătorul B.C.R. A.V.I.G. S.A. la plata către partea civilă. Spitalul Clinic
de Urgență București a sumei de 187,06 lei, precum și la plata dobânzii
legale aferente acestui debit pe perioada cuprinsă între data pronunțării
sentinței și data achitării efective a debitului.
A luat act că
SC T.B.D. SRL nu răspunde în calitate de parte responsabilă civilmente în
procesul penal.
A luat
act că partea vătămată J.A. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
În baza art.
191 alin. (1) C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata sumei de 2.000 lei
cheltuieli judiciare avansate de stat
Pentru a
pronunța această sentință, s-au reținut, în fapt următoarele:
În data de 22
martie 2012, în jurul orei 14:00, partea vătămată J.A. se deplasa cu
autocisterna, în oraș Otopeni, intenționând să parcheze la sediul SC K. SRL,
societate ce are ca obiect de activitate transportul de produse petroliere.
În momentul în
care a intrat pe stradă, la aproximativ 300 de metri de locul de parcare,
partea vătămată a observat că din sensul opus venea o dubită marca, condusă de
inculpatul I.M.
Întrucât
drumul era îngust, partea vătămată i-a făcut semn cu farurile inculpatului I.M.,
însă acesta nu s-a oprit deși, în mod obiectiv, nu exista posibilitatea de a
trece unul pe lângă altul.
Partea
vătămată J.A. a oprit autoutilitara, în dreptul SC A. SRL, o fabrică de mobilă,
întrucât inculpatul I.M. venea spre el cu dubita.
În
declarațiile date în cursul urmăririi penale (declarații reiterate în fața
instanței de judecată), partea vătămată a precizat faptul că în momentul în
care au ajuns unul lângă altul inculpatul I.M. gesticula.
După
aproximativ 5 minute, partea vătămată J.A. a coborât din cisternă și a mers
lângă mașina inculpatului I.M. pentru a discuta cu acesta.
În acel
moment, inculpatul I.M. a lăsat geamul portierei, a înjurat partea vătămată J.A.
și i-a spus acesteia să dea ea cu spatele pentru că el nu va da înapoi pe
trotuar.
Partea
vătămată i-a explicat inculpatului I.M. că nu poate să facă acest lucru,
întrucât în zonă sunt montați hidranți, însă acesta din urmă a spus că nu îl
interesează și a continuat să înjure deși partea vătămată plecase din acel loc.
În timp ce
partea vătămată J.A. se afla la aproximativ 2 m de autoturism, inculpatul I.M.
s-a aplecat și
cu mâna stângă a luat din autoturismul
său un obiect cu care a încercat să lovească partea vătămată în zona feței.
De asemenea,
partea vătămată a precizat și faptul că a fost amenințat de mai multe ori cu
moartea de inculpatul I.M.
Atunci când
partea vătămată a încercat să plece spre mașina sa (autocisterna), inculpatul I.M.
a dat puțin înapoi cu autoturismul, a luat stânga de volan și a intrat direct
în partea vătămată J.A. cu partea stângă a mașinii ducând-o, pe botul mașinii,
3-4 m și proiectând-o într-un gard de sârmă ce despărțea zona de rulare de zona
pietonală.
În
declarația dată la parchet și ulterior în fața instanței de judecată, partea
vătămată a precizat faptul că în momentul în care inculpatul I.M. a lovit-o cu
mașina, aceasta a pus și cealaltă mână pe autoturism, în acest mod reușind să
atenueze impactul.
Imediat după
ce a lovit partea vătămată inculpatul I.M., a dat din nou înapoi cu
autoturismul său, reușind să lovească iar partea vătămată.
La scurt timp,
inculpatul I.M. a încercat să lovească a treia oară partea vătămată J.A., în
timp ce aceasta se afla în fața.
După
aproximativ 5 minute, inculpatul I.M., văzând că din sediul SC A. SRL au ieșit
două persoane, a plecat imediat de la fata locului.
Imediat
după incident, partea vătămată J.A. a sunat la dispeceratul de urgență 112,
unde a relatat cele întâmplate și a dat numărul mașinii inculpatului I.M..
Partea
vătămată J.A. s-a prezentat la Spitalul de Urgență București, fiind supus mai
multor investigații, diagnosticul fiind: "contuzie coloană
cervico-toracală amileică, artelă trahico - antebrahială anterioară de
cot".
Ulterior,
partea vătămată s-a prezentat la serviciul de Medicină Legală Ilfov, în vederea
examinării. Potrivit concluziilor certificatului medico-Iegal din 26 martie 2012,
J.A. prezintă leziuni traumatice care pot data din ziua de 22 martie 2012
posibil produse prin lovire cu și de corpuri și planuri dure în condițiile unui
accident de circulație pentru care necesită 2-3 zile de îngrijiri medicale.
Leziunile
traumatice suferite nu i-au pus în primejdie viata".
Din
verificările efectuate a rezultat faptul că martor la incidentul din data de 28
martie 2012, ora 14:00 a fost I.C., administrator la SC S.C. SRL, conducătorul
autoturismului.
Fiind
audiat la parchet, la data de 15 mai 2012 și ulterior în fața instanței de
judecată, martorul I.C. (fila 187) a declarat că în ziua de 28 martie 2012, în
jurul orei 14:00 a oprit autoturismul său și a coborât să vadă ce se întâmplă,
întrucât în fața se afla autocisterna condusă de partea vătămată J.A., iar el
nu avea loc să treacă.
Atunci a văzut
și dubiț condusă de inculpatul I.M. care a intrat direct în partea
vătămată J.A., prinzând-o pe acesta între botul mașinii și gardul din plasă.
Martorul a
precizat și faptul că inculpatul I.M. a venit direct spre partea vătămată J.A.,
intenționând să îl calce.
Atunci
martorul I.C. a alergat după inculpatul I.M., spunându-i să se oprească, însă
acesta a întors mașina și a fugit.
Din discuțiile
purtate cu partea vătămată, J.A., martorul I.C. a aflat că pe aceasta o durea
abdomenul și coastele: la dosarul cauzei a fost anexat procesul verbal din 07
mai 2012 emis de organele de poliție din cadrul I.P.J. Ilfov - Serviciul de
Investigații Criminale de unde rezultă faptul că s-au efectuat verificări la
sediul SC A. SRL, din orașul Otopeni, str. Maramureșului, în vederea
identificării persoanelor care au observat incidentul din data de 22 martie
2012, ora 14:00.
În cauză, a fost audiat și martorul
Marin Constantin (fila 186), acesta declarând că, în ziua de 22 martie 2012,
ora 14.00, în timp ce prezenta unor clienți obiecte de mobilier a auzit un
scârțâit de roți afară și a mers spre ușa de ieșire, ocazie cu care a observat
o dubă de culoare albă, care a demarat către un individ (partea vătămată J.A.)
care se afla pe trotuarul din fața SC A.C.T. SA
De asemenea,
martorul a mai precizat și faptul că dubita Fiat Ducato era puțin virată spre
stânga, spre gardul SC A. SA, iar partea vătămată J.A. era îmbrăcată cu o
salopetă de culoare verde pe spate, iar la
colțul gardului dinspre
Drumul Gării se afla o autocisternă.
În
cursul cercetărilor, la dosar a fost anexat un CD, conținând înregistrările
video ale camerelor de supraveghere ale S.C. A. SRL.
Ulterior, au fost
anexate și planșele fotografice cu imagini extrase de pe camerele de
supraveghere.
La
termenul de judecată din data de 20 septembrie 2012 (fila 201), Tribunalul a
dispus vizionarea înregistrărilor video anterior menționate, întocmindu-se în
acest sens un proces verbal semnat de către participanții la judecata cauzei
(fila 199).
În
declarațiile date în cursul urmăririi penale, inculpatul I.M. nu a recunoscut
fapta comisă, precizând că nu a atins cu dubâta pe parte vătămată J.A., aceasta
s-a dezechilibrat și a căzut cu cotul în gardul de sârmă.
Fiind
audiat la parchet, la data de 28 martie 2012, inculpatul a precizat faptul că
"am plecat din nou cu mașina spre partea vătămată ca să o îndepărteze atât
a doua cât și a treia oară: (întrucât a crezut că merge - partea vătămată - să
ia ceva din mașina sa și i-a fost teamă).
Inculpatul a
recunoscut faptul că el și partea vătămată, la începutul conflictului, și-au
adus reciproc injurii, însă a declarat că partea vătămată l-a amenințat că îi
va rupe mâna.
În timpul
incidentului, inculpatul a declarat și faptul că a luat din mașina sa o racletă
din plastic de culoare roșie și a plecat cu mașina spre partea vătămată pentru
a o îndepărta atât pe ea cât și pe cealaltă persoană (martorul l.C.) care a
venit la el și i-a adus injurii.
Instanța
fondului a apreciat că aspectele declarate de inculpat sunt contrazise de
material probator aflat la dosarul cauzei.
Astfel,
declarațiile martorului I.C. a infirmat total susținerile inculpatului, atât cu
privire la desfășurarea conflictului dintre acesta și partea vătămată J.A., cât
și cu privire la propria sa activitate.
Din
adresa din 11 aprilie 2002 a I.P.J. Ilfov - Serviciul Criminalistic, a rezultat
faptul că: „cele două urme palmare, elevate cu pulbere neagră și ridicate cu
folie albă de pe capotă și aripa stânga față a autovehiculul au fost create de
relieful papilar al palmei de la mâna stângă (urma papilară ridicată de pe
capotă)
respectiv al palmei de la mâna dreaptă
(urma papilară ridicată de pe aripă) ale numitului J.A."
Aspectele
menționate sunt consemnate în procesul verbal de cercetare la fața locului în
cauza privind tentativa de omor comisă la data de 22 martie 2012, în orașul
Otopeni, în dreptul imobilului, în care a fost implicat autoturismul,
Astfel,
susținerea inculpatului I.M., potrivit căreia nu a lovit cu autoturismul său
partea vătămată J.A., ci aceasta s-a dezechilibrat și a căzut, nu rezultă din
niciunul din actele aflate la dosar.
De
asemenea, din examinarea fotografiilor judiciare, s-a constatat că, pe fondul
unor discuții contradictorii, la un moment dat, inculpatul I.M., cu intenție, a
manevrat volanul autoturismului spre stânga, a accelerat și a lovit cu
autoturismul partea vătămată J.A., proiectând-o într-un gard de sârmă ce
despărțea zona de rulare de zona pietonală. Izbitura a fost atât de puternică,
încât gardul de sârmă s-a îndoit (foto 28).
Imediat,
inculpatul I.M. a mers câțiva metri în marșalier (foto 29-30), apoi a accelerat
din nou, cu intenție, și a lovit iar cu autoturismul său partea vătămată J.A.
(foto 31-35).
S-a arătat că
aspectele mai sus menționate rezultă și din procesul verbal de redare a
imaginilor surprinse de camerele de supraveghere de la SC A. SRL din data de 22
martie 2012.
Situația
de fapt, astfel cum a fost descrisă, a fost temeinic dovedită pe baza
coroborării următoarele mijloace de probă: procesul verbal de constatare la
fața locului; procesul - verbal de consemnare a denunțului părții vătămate J.A.
și declarațiile aceleiași părți vătămate pe parcursul urmăririi penale și al
judecății; procesul - verbal de vizionare a înregistrării camerelor de
supraveghere la sediul SC A.C.T. SRL; adresă din 11 aprilie 2012 - a I.P.J.
Ilfov - Serviciul Criminalistic; certificatul medico-legal din 26 martie 2012;
planșe foto 30 file și 58 imagini extrase de pe materialele (înregistrările
video ale camerelor de supraveghere puse la dispoziție de SC A.C.T. SRL, precum
și din depozițiile martorilor I.C. și M.C., date atât in cursul urmăririi
penale, cât și în cursul judecății.
S-a
reținut că declarațiile inculpatului I.M. date în cursul urmăririi penale și
prin care acesta nu a recunoscut săvârșirea faptei reținută în sarcina sa,
rămân izolate în ansamblul materialului probatoriu administrat în pricina
dedusă judecății și au în mod vădit un caracter pro causa, fiind înlăturate, ca
nesincere, în condițiile art. 69 C. proc. pen.
În
drept, fapta inculpatului I.M. întrunește elementele constitutive ale
infracțiunii de tentativă la omor calificat, prev. de art. 20 C. pen. rap. Ia
art. 174 - 175 lit. i) C. pen.
Referitor
la cererea de schimbare a încadrării juridice dată faptei săvârșite de inculpat
în infracțiunea de loviri și alte violențe, prev. de art. 180 alin. (2) C.
pen., s-a reținut că, independent de numărul de zile de îngrijiri medicale și
de eventualele mențiuni privind,,punerea în primejdie a vieții victimei"
într-o eventuală expertiză medico-legală, ceea ce deosebește infracțiunile
prev. de art. 180 - 182 C. pen. de infracțiunea de tentativă de omor este
poziția subiectivă a făptuitorului față de acțiunile care constituie latura
obiectivă a infracțiunii. Or, din această perspectivă, având în vedere faptul
că în speță inculpatul a lovit cu autoturismul pe partea vătămată J.A., cu
intenție, de două ori, izbindu-l pe acesta din urmă într-un gard de sârmă, este
evident că orice om rezonabil este prezumat că, chiar dacă nu a urmărit, cel
puțin a acceptat posibilitatea că partea vătămată ar fi putut să fie proiectată
pe asfalt sau pe tabla autoturismului și, din izbitură, din cauza forței de
impact generate de accelerarea autoturismului, să-și piardă viața. Repetarea
elementului material al infracțiunii (inculpatul a izbit pe partea vătămată de
două ori.) au întărit convingerea instanței de fond că, în speță este vorba,
din punct de vedere juridic, despre existența unei tentative de omor.
La stabilirea
și aplicarea pedepsei, s-a ținut seama de dispozițiile părții generale a C. pen.,
de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social
ridicat al faptei săvârșite, dar și de circumstanțele personale ale
inculpatului (în vârstă de 28 de ani, căsătorit, angajat în muncă la data
săvârșirii faptei) și de conduita bună a acestuia înainte de săvârșirea
infracțiunii, făcând în acest sens aplicarea disp. art. 74 alin. (1) lit. a) C.
proc. pen.
În
raport de circumstanțele reale ale faptei săvârșite și de circumstanțele
personale ale inculpatului anterior evocate, s-a
apreciat
că pronunțarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta și, chiar
fără executarea pedepsei, condamnatul nu va mai săvârși infracțiuni, motiv
pentru care în cauză, s-a apreciat ca suficientă aplicarea dispozițiilor art.
86
1
C. pen., cu privire la suspendarea executării pedepsei sub
supraveghere.
Trecând la
soluționarea laturii civile a cauzei, s-a reținut, potrivit art. 14 rap. la
art. 346 C. proc. pen., că se impune admiterea acțiunii civile formulate de
partea civilă Spitalul Clinic de Urgență București și, în consecință, a
dispus obligarea asigurătorului B.C.R. A.V.I.G. SA la plata către partea civilă
Spitalul Clinic de Urgență București a sumei de 187,06 lei, precum și la
plata dobânzii legale aferente acestui debit pe perioada cuprinsă între data
pronunțării sentinței și data achitării efective a debitului.
S-a apreciat
că se impune exonerarea de răspundere a părții responsabile civilmente SC T.B.D.
SRL, întrucât, potrivitart. 1373 C. civ., comitentul este obligat să repare
prejudiciul cauzat de prepușii săi ori de câte ori fapta săvârșită de aceștia
are legătură cu atribuțiile sau cu scopul funcțiilor încredințate.
S-a arătat că,
în speță, trebuie analizată cu precădere, legătura dintre faptă și funcțiile
încredințate inculpatului. în toate cazurile însă, această legătură trebuie să
fie circumscrisă unor limite raționale.
S-a
apreciat că în speța dedusă judecății este vorba despre depășirea funcției
încredințate, despre o conduită mai mult decât abuzivă a comitentului, care
într-un mod arbitrar și nejustificat a recurs la acte de violență împotriva părții
vătămate.
Astfel
cum s-a menționat și în doctrină, s-a apreciat că și în acest context, între
funcția încredințată comitentului și conduita acestuia trebuie să existe dacă
nu o legătură de cauzalitate, cel puțin o corelație necesară, iar fapta trebuie
să fi fost săvârșită în interesul comitentului sau să existe cel puțin aparența
că a fost săvârșită în interesul comitentului. în același timp, dacă victima a
cunoscut că presupusul a săvârșit fapta peste limitele funcției sale printr-un
exercițiu abuziv ori că a lucrat în propriul său interes, comitentul nu va fi
obligat să răspundă.
Este greu de
crezut că partea vătămată, la momentul comiterii faptei, a considerat ca
inculpatul acționează în cadrul
funcțiilor acordate și că
există vreun liant între partea responsabilă civilmente și conduita acestuia.
Totodată,
răspunderea comitentului pentru fapta presupusului este condiționată de
îndeplinirea unor condiții clare, astfel că instanța de fond a opinat că excede
cu mult intenției legiuitorului, în ceea ce privește cadrul răspunderii civile
delictuale, a angaja în mod automat această răspundere în cazul săvârșirii
oricărei fapte ilicite de către un propus al său.
S-a reținut,
de asemenea, că trebuie observat faptul că o atare conduită violentă a
inculpatului nu ar fi putut fi anticipată, nefîind vorba nici despre un caz de
necorespundere profesională, nici despre o situație întâlnită la tot pasul. Mai
mult, fapta a fost comisă de către o persoană care nu a mai cauzat probleme în
trecut, astfel că nu se poate reține o culpă a SC T.B.D. SRL, în supravegherea
acesteia.
Drept urmare, s-a reținut că nu există
niciun argument juridic sau logic care să justifice angajarea răspunderii SC T.B.D.
S.R.L., pentru fapta comisă de către inculpat. Aceasta nu a avut nici o legătură
cu funcțiile încredințate, cu atribuțiile
de șofer și nu ar fi
putut fi evitată, neexistând elemente care să ridice suspiciuni cu privire la
activitatea sau la atitudinea inculpatului, luându-se act că SC T.B.D. SRL nu
răspunde în calitate de parte responsabilă civilmente în procesul penal.
Totodată, s-a
luat act că partea vătămată J.A. nu s-a constituit parte civilă în procesul
penal.
Împotriva
acestei sentințe, în termenul legal, a declarat apel inculpatul I.M.,
criticând hotărârea instanței de fond
în ceea ce privește latura penală a cauzei, apreciind ca fiind greșită
încadrarea juridică a faptei, solicitând schimbarea acesteia din tentativă la
infracțiunea de omor
calificat în cea de lovire sau alte
violențe, în raport de conținutul certificatului medico-legal de la dosar.
S-a susținut
că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii pentru care
inculpatul a fost trimis in judecată și condamnat în primă instanță, întrucât
lipsește latura subiectivă, neexistând intenția- directă sau indirectă - de a-l
omorî pe J.A..
S-a mai
solicitat achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la
art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Prin
Decizia penală penale nr. 76/ A din 28 martie 2013 Curtea de Apel București,
secția I penală, a respins apelul ca nefondat și a obligat inculpatul la
cheltuieli judiciare.
Pentru a
pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut cele ce urmează:
În cadrul
controlului de legalitate, exercitat în conformitate cu dispozițiile art. 371
alin. (2) C. proc. pen., a constatat că prima instanță a făcut o justă și
completă analiză a probelor administrate, stabilind corespunzător activitatea
infracțională desfășurată de inculpat și vinovăția acestuia, activitate corect
încadrată în dispozițiile prevăzute de art. 20 raportat la art. 174 C. pen. -
art. 175 lit. i) C. pen., având în vedere împrejurările concrete în care acesta
a acționat.
Referitor la
încadrarea juridică a faptei, în raport cu circumstanțele de fapt evidențiate
de ansamblul probator administrat în cauză, s-a constatat că - în mod corect -
instanța de fond a stabilit că actele de agresiune fizică pe care inculpatul
le-a produs părții vătămate J.A., întrunesc elementele constitutive ale
infracțiunii pentru care s-a și dispus condamnarea inculpatului.
Nu are
relevanță ce anume leziuni ar fi suferit partea vătămată, iar în speță, în
situația în care, inculpatul a lovit-o în două rânduri și a mai vrut să o
lovească și a treia oară cu o autoutilitară, este cert că inculpatul a acceptat
probabilitatea ca partea vătămată să cadă și să se lovească la cap sau să intre
sub autoutilitară, urmările fiind foarte clare.
S-a
reținut că dosarul cauzei există înregistrările camerelor de supraveghere, din
care rezultă modul în care a acționat inculpatul, astfel că nu este vorba
despre o eroare, o lovire din culpă, ci este vorba de două loviri succesive,
urmate de o a treia încercare de lovire - la care partea vătămată s-a ferit.
Cu
privire la numărul de zile de îngrijiri medicale, s-a apreciat că nici acestea
nu au relevanță, în raport cu modalitatea de săvârșire a infracțiunii. Faptul
că partea vătămată s-a ferit sau că inculpatul nu a reușit să o lovească foarte
bine pe aceasta, nu are nici un fel de importanță, atâta timp cât mijlocul
folosit era apt să conducă la suprimarea vieții, din materialul probator
rezultând vinovăția inculpatului și față de acest aspect.
Pornind
de la aceste repere, rezultate din analiza probelor produse cauzei, s-a
apreciat că dovezile arătate dispun de forța probantă necesară răsturnării
prezumției de nevinovăție, probele certe de vinovăție, legitimând tragerea la
răspundere penală a
inculpatului Ion Minai, pentru
comiterea faptei deduse judecății, astfel că soluția de condamnare a acestuia,
adoptată de către instanța de fond, este temeinică și legală.
În ceea
ce privește critica adusă, în sensul de fi „înlăturată declarația martorului
Ionită, care este martor mincinos", instanța a constatat - pe de o parte -
că această susținere este pur formală, atâta, timp cât în cauză nu există o
hotărâre judecătorească definitivă care să ateste această împrejurare, iar pe
de altă parte, declarația martorului I.C. a fost avută reținută prin coroborare
cu celelalte probe, printre care declarația martorului Marin Constantin, dar și
înregistrările video ale camerelor de supraveghere ale firmei în fața căreia
s-a comis fapta (acestea neputând fi puse la îndoială).
Referitor
la individualizarea judiciară a pedepsei, s-a arătat că în activitatea de
adaptare a pedepsei la nevoile de apărare socială, în raport cu gravitatea
concretă a faptelor săvârșite de inculpat, judecătorul fondului s-a raportat la
criteriile consacrate de dispozițiile art. 72 C. pen., ținând seama de limitele
de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată
și stabilită vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii, gradul ridicat
de pericol social al faptei comise, persoana inculpatului, atingerea adusă
valorilor sociale ocrotite prin normele incriminate și de împrejurările care
agravează răspunderea penală.
În acest
context, răspunzând necesității de a analiza atât împrejurările de comitere a
faptelor, cât și cele concrete ce caracterizează persoana apelantului din
speță, prima instanță, a asigurat un echilibru între scopul punitiv și cel
privind reeducarea și reinserția socială a inculpatului, pentru a se ajunge la
rezultatul pozitiv al prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni, cum prevede
art. 52 C. pen.
Instanța
de apel, ca și instanța de fond, a apreciat că scopul pedepsei și funcțiile
acesteia pot fi realizate cu maximă eficiență chiar și fără executarea
efectivă, reținând față de datele personale ale inculpatului, incidența
prevederilor art. 74 lit. a) C. pen. și, ca o consecință, aplicarea art. 76
lit. b) C. pen., astfel că și individualizarea judiciară a modalității de
executare a pedepsei a fost corect aleasă.
Împotriva
deciziei anterior menționate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul I.M.,
solicitând, prin intermediul apărătorului ales, admiterea căii de atac
promovate, casarea hotărârilor și, pe fond, schimbarea încadrării juridice dată
faptei
din infracțiunea de tentativă de omor,
în infracțiunea de loviri sau alte violențe, critică circumscrisă cazului de
casare prevăzut de art. 385
9
art. 17
2
C. proc. pen.,
precum și achitarea inculpatului potrivit art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art.
10 lit. d) C. proc. pen. în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 385
9
pct. 12 rap. la art. 17
2
C. proc. pen.
Concluziile
formulate de reprezentantul parchetului, de apărătorul recurentului inculpat și
ultimul cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a
prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.
Înalta
Curte, examinând recursul declarat prin prisma criticilor invocate, pe baza
lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, prin raportare la dispozițiile
art. 385
9
C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea
nr. 2/2013, constată că acesta nu este fondat pentru considerentele care
urmează.
Inculpatul
I.M. a fost condamnat la 3 ani închisoare cu 86
1
C. pen. pentru
săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat prev. de art. 20
raportat la art. 174 C. pen. - art. 175 lit. i) C. pen.,constând în aceea că,
în data de 22 martie 2012, în jurul orei 14:00, în timp ce se afla în orașul
Otopeni, în dreptul societății SC A. SRL, cu autoturismul, inculpatul a lovit
intenționat de două ori, cu autoturismul, pe partea vătămată J.A., iar la un
interval de cinci minute a mai încercat să îl lovească o dată, în momentul când
acesta se afla în fața autocisternei sale, și l-a amenințat cu moartea în
repetate rânduri, provocându-i părții vătămate contuzie coloană
cervico-toracală antebrahială (anterioară de cot).
Înalta Curte
reține că prin Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea
instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a
Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., publicată în M. Of. nr. 89 din 12
februarie 2013, s-au adus modificări în ceea ce privește limitele casării în
recurs, acestea fiind circumscrise esențialmente încălcărilor în drept, iar nu
în fapt.
În cauză, se
observă că decizia penală recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel
București, secția I penală, la data de 28 martie 2013, deci ulterior intrării
în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri
pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este
supusă
casării în limita motivelor de recurs
prevăzute de art. 385
9
C. proc. pen., astfel cum au fost modificate
prin actul normativ menționat, dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. II din
lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute
de C. proc. pen. anterior modificării -vizând exclusiv cauzele penale aflate,
la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în
termenul de declarare a recursului, ipoteză care, însă, nu se regăsește în
speță.
Prin Legea nr.
2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul
că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate
substanțial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de
pct. 17
2
al art. 385
9
C. proc. pen., intenția clară a
legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge
controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua
cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.
Cu privire la
critica vizând greșita încadrare juridică a faptei, caz de casare circumscris,
dispozițiilor art. 385
9
pct. 17
2
C. proc. pen.,
recurentul inculpat apreciind că fapta sa nu întrunește elementele constitutive
ale infracțiunii de tentativă de omor, ci ale infracțiunii de loviri sau alte
violente, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menținut și nu a suferit
nicio modificare sub aspectul conținutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit
art. 385
9
alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus
din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind
necesară, pentru a putea fi examinat de către instanța de ultim control
judiciar, respectarea condițiilor formale prevăzute de art. 385
10
alin.
(1) și (2) C. proc. pen.
Verificând îndeplinirea acestor
cerințe, se observă, însă, că recurentul inculpat și-a motivat recursul numai
oral în ziua judecății, încălcându-și, astfel, obligația ce-i revenea potrivit
art. 385
10
alin. (2) C. proc. pen. Ca urmare, față de această
împrejurare, Înalta Curte, ținând seama de prevederile art. 385
10
alin. (2)
1
C. proc. pen., precum și de cele ale art. 385
9
alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 și
care nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare
din oficiu și pe cel reglementat de pct. 17
2
al art. 385
9
C. proc. pen., nu va proceda la examinarea criticilor circumscrise de
recurentul
inculpat acestui motiv de recurs, nefiind
îndeplinite condițiile formale prevăzute de art. 385
10
alin. (2) C.
proc. pen.
Cu privire la
motivul de recurs formulat de inculpat întemeiat pe cazul de casare prevăzut de
art. 385
9
pct. 12 C. proc. pen. (când nu sunt întrunite elementele
constitutive ale unei infracțiuni), Înalta Curte constată că nici această
critică nu poate fi analizată de către instanța de recurs, întrucât inculpatul
nu a formulat motive scrise de recurs iar respectivul caz de casare prevăzut de
art. 385
9
pct. 12 C. proc. pen. nu face parte din acele cazuri care
pot fi analizate din oficiu.
Pentru
considerentele anterior expuse și având în vedere că nu există nici motive
care, examinate din oficiu, să determine casarea hotărârilor, recursul declarat
de inculpatul I.M. împotriva Deciziei penale nr. 76/ A din 28 martie 2013 a
Curții de Apel București, secția I penală, va fi respins, ca nefondat, în baza
art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În
temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la
plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și onorariul
cuvenit pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de inculpatul I.M. împotriva Deciziei penale nr.
76/ A din 28 martie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală.
Obligă
recurentul inculpat la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare
către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat
din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, azi 18 noiembrie 2013.