ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3316/2013
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3316/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Deliberând asupra recursurilor de față; în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 385 din 20 iulie 2012 a Tribunalului Galați, secția penală, s-au dispus următoarele:
- a fost respinsă cererea formulată de inculpații C.M., M.N. și S.M., de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, în infracțiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003;
- în temeiul art. 334 C. proc. pen. a fost admisă cererea formulată de aceeași inculpați, de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 270 alin. (1), raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 270 alin. (1) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 și, respectiv, din infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001;
- a fost condamnat inculpatul C.M. la o pedeapsă de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe o perioadă de 2 (doi) ani (pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 320
1
alin. (7) C. proc. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen., în referire la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. - faptă săvârșită la data de 14/15 mai 2012), la o pedeapsă de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe o perioadă de 2 (doi) ani (pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 270 alin. (1), în referire la art. 274 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, cu aplicarea art. 320
1
alin. (7) C. proc. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen., în referire la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. - faptă săvârșită la data de 14/15 mai 2012), respectiv la o pedeapsă de 1 (una) lună închisoare (pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 C. pen., raportat la art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României, cu aplicarea art. 320
1
alin. (7) C. proc. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen., în referire la art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen. - faptă săvârșită la data de 14/15 mai 2012). În temeiul art. 33 lit. a) C. pen., în referire la art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate în cauză, de 2 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, 2 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, respectiv 1 lună închisoare, stabilindu-se ca inculpatul C.M. să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe o perioadă de 2 (doi) ani. În temeiul art. 71 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului C.M., pe perioada executării pedepsei închisorii, pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. Conform art. 86
1
C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe perioada termenului de încercare de 5 (cinci) ani, stabilit în baza art. 86
2
alin. (1) C. pen. și calculat cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Potrivit art. 86
3
alin. (1) C. pen., s-a impus inculpatului C.M. ca, pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Galați; să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență. În baza art. 359 alin. (1) C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86
4
C. pen., referitoare la revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei. Potrivit art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii aplicate inculpatului C.M.. în temeiul art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului C.M., dacă nu este arestat în altă cauză, iar în baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată acestuia durata reținerii și arestării preventive, de la 15 mai 2012 până la zi (respectiv, 20 iulie 2012).
- a fost condamnat inculpatul M.N. la o pedeapsă de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe o perioadă de 2 (doi) ani (pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 320
1
alin. (7) C. proc. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen., în referire la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. - faptă săvârșită la data de 14/15 mai 2012), la o pedeapsă de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe o perioadă de 2 (doi) ani (pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 270 alin. (1), în referire la art. 274 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, cu aplicarea art. 320
1
alin. (7) C. proc. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen., în referire la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. - faptă săvârșită la data de 14/15 mai 2012), respectiv la o pedeapsă de 1 (una) lună închisoare (pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 C. pen., raportat la art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României, cu aplicarea art. 320
1
alin. (7) C. proc. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen., în referire la art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen. - faptă săvârșită la data de 14/15 mai 2012). În temeiul art. 33 lit. a) C. pen., în referire la art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate în cauză, de 2 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, 2 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, respectiv 1 lună închisoare, stabilindu-se ca inculpatul M.N. să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe o perioadă de 2 (doi) ani. În temeiul art. 71 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului M.N., pe perioada executării pedepsei închisorii, pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. Conform art. 86
1
C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe perioada termenului de încercare de 5 (cinci) ani, stabilit în baza art. 86
2
alin. (1) C. pen. și calculat cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Potrivit art. 86
3
alin. (1) C. pen., s-a impus inculpatului M.N. ca, pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Galați; să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natura a putea fi controlate mijloacele lui de existență. În baza art. 359 alin. (1) C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86
4
C. pen., referitoare la revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei. Potrivit art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii aplicate inculpatului M.N. În temeiul art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului M.N., dacă nu este arestat în altă cauză, iar în baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată acestuia durata reținerii și arestării preventive, de la 15 mai 2012 până la zi (respectiv, 20 iulie 2012).
- a fost condamnat inculpatul S.M. la o pedeapsă de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe o perioadă de 2 (doi) ani (pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 320
1
alin. (7) C. proc. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen., în referire la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. - faptă săvârșită la data de 14/15 mai 2012), la o pedeapsă de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe o perioadă de 2 (doi) ani (pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 270 alin. (1), în referire la art. 274 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, cu aplicarea art. 320
1
alin. (7) C. proc. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen., în referire la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. - faptă săvârșită la data de 14/15 mai 2012), respectiv la o pedeapsă de 1 (una) lună închisoare (pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 C. pen., raportat la art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României, cu aplicarea art. 320
1
alin. (7) C. proc. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen., în referire la art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen. - faptă săvârșită la data de 14/15 mai 2012), în temeiul art. 33 lit. a) C. pen., în referire la art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate în cauză, de 2 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, 2 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, respectiv 1 lună închisoare, stabilindu-se ca inculpatul S.M. să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe o perioadă de 2 (doi) ani. În temeiul art. 71 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului S.M., pe perioada executării pedepsei închisorii, pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. Conform art. 86
1
C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe perioada termenului de încercare de 5 (cinci) ani, stabilit în baza art. 86
2
alin. (1) C. pen. și calculat cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Potrivit art. 86
3
alin. (1) C. pen., s-a impus inculpatului S.M. ca, pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Galați; să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență. În baza art. 359 alin. (1) C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86
4
C. pen., referitoare la revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei. Potrivit art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii aplicate inculpatului S.M. În temeiul art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului S.M., dacă nu este arestat în altă cauză, iar în baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată acestuia durata reținerii și arestării preventive, de la 19 mai 2012 până la zi (respectiv, 20 iulie 2012).
- pe latură civilă, s-a respins ca nefondată acțiunea civilă exercitată de partea civilă Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Galați.
- în temeiul art. 13 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate, în referire la art. 118 alin. (1) lit. a) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpați a următoarelor bunuri depuse la Camera de corpuri delicte a I.J.P.F. Galați, conform dovezii de primire din 16 mai 2012 (Dosarul nr. 99/D/P/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Galați: - 13.120 pachete de țigări marca "D."; - 15.880 pachete de țigări marca "C.").
- conform art. 357 alin. (2) lit. e) C. proc. pen., în referire la art. 169 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus restituirea către inculpatul S.M., după rămânerea definitivă a hotărârii, a sumei de 3.250,00 euro, indisponibilizată în contul RO.EUR (cod IBAN RO67), deschis la C.B., Sucursala Galați (recipisa de consemnare din data de 31 mai 2012).
- în temeiul art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen., s-a dispus ridicarea - la momentul rămânerii definitive a hotărârii - a sechestrului asigurător instituit prin Ordonanța nr. 99/D/P/2012 din data de 01 iunie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Galați, cu privire la: - autovehiculul marca F.T. cu număr de înmatriculare AAA, proprietatea inculpatului C.M.; - autovehiculul marca O.Z., cu numărul de înmatriculare BBB, aparținând inculpatului M.N.; - autovehiculul marca M., cu numărul de înmatriculare CCC , proprietatea inculpatului S.M.
- au fost obligați inculpații C.M., M.N. și S.M. la plata a câte 1.100 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a dispune în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 99/D/P/2012 din 08 iunie 2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Galați, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaților C.M., M.N. și S.M. În fapt, s-a reținut pentru fiecare inculpat săvârșirea, în concurs real, prevăzut de art. 33 lit. a) C. pen., a infracțiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate, de art. 270 alin. (1), în referire la art. 274 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., și de art. 26 C. pen., raportat la art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Totodată, prin același act de inculpare s-a mai dispus disjungerea cauzei în vederea continuării cercetărilor față de făptuitorul "A." și față de alți cetățeni moldoveni, rămași neidentificați, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate, art. 270 alin. (1) în referire la art. 274 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României și art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României.
În concret, prin actul de acuzare, în sarcina inculpaților C.M., M.N. și S.M. s-a reținut că, la sfârșitul anului 2011, ar fi constituit împreună cu făptuitorul "A.", dar și cu alte persoane rămase neidentificate, un grup infracțional, în scopul obținerii de importante foloase materiale din contrabanda cu țigări. Acționând în cadrul grupului infracțional astfel constituit, în cursul lunii mai 2012, prin acțiuni repetate desfășurate în baza aceleiași rezoluții infracționale cei trei inculpați au încercat să introducă în mod ilegal pe teritoriul României prin alte locuri decât cele anume destinate diverse cantități de țigări, iar în noaptea de 14/15 mai 2012 au introdus în mod ilegal pe teritoriul României prin trecerea frauduloasă a râului Prut - frontiera de stat româno-moldovenească, cu ajutorul unor ambarcațiuni, cantitatea de 15.880 pachete de țigări marca "C." și 13.120 pachete de țigări marca "D.", prejudiciul total cauzat bugetului de stat prin comiterea faptei fiind de 255.026 RON. În fine, s-a mai reținut în sarcina inculpaților că, acționând în cadrul aceluiași grup infracțional, în cursul lunii mai 2012 au ajutat alte persoane neidentificate - prin acordarea, în mod repetat dar în baza aceleiași rezoluții infracționale, a unui sprijin moral - la încercarea de a traversa și în noaptea de 14/15 mai 2012, la traversarea efectivă, în mod ilegal, a frontierei de stat româno-moldovenească, în ambele sensuri, prin alte locuri decât cele anume prevăzute pentru controlul de frontieră.
Probatoriul din cursul urmăririi penale s-au concretizat în următoarele mijloace de probă: acte sesizare flagrant, acte de investigare, proces-verbal de constatare, ordonanțe provizorii de autorizare a efectuării de înregistrări video, planșe foto, precum și declarațiile inculpaților C.M., M.N. și S.M. Inculpaților le-a fost prezentat materialul de urmărire penală, la data de 07 iunie 2012, astfel cum rezultă din procesele-verbale aflate la dosarul de urmărire penală.
Până la începerea cercetării judecătorești, cei trei inculpați au declarat că recunosc săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și au solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, în conformitate cu dispozițiile art. 320
1
C. proc. pen.
Inculpații au depus la dosarul cauzei numai acte în circumstanțiere.
Revenind la faptele deduse judecății, instanța de fond a arătat că, prin actul de inculpare s-a reținut că profiturile importante obținute din comercializarea "la negru" a țigărilor introduse în România, în mod ilegal, respectiv prin derularea unor activități de contrabandă, au determinat o colaborare între cetățeni moldoveni și cetățeni români. Pentru a aprecia în mod corect veniturile obținute din valorificarea țigărilor de contrabandă, s-a precizat că în țările de origine, respectiv Republica Moldova sau Ucraina, acestea se comercializează cu prețuri mai mici cu 70 - 80% față de cele practicate în România. Profiturile obținute din activitatea de contrabandă sunt mari nu numai datorită diferențelor dintre prețurile la țigări practicate în Republica Moldova și Ucraina, pe de o parte, și România, pe de altă parte, ci și faptului că, prin introducerea acestora în țară, în mod ilicit, sunt sustrase de la plata taxelor vamale de import, a TVA.-ului la import și a accizei. De asemenea, prin comercializarea lor ulterioară "la negru" se obțin profituri importante, având în vedere că se eludează plata impozitului pe profit și a TVA.-ului.
Astfel, în acest context, la sfârșitul anului 2011, potrivit rechizitoriului, s-a inițiat și constituit un grup infracțional organizat specializat în introducerea în România, peste frontiera de stat a unor cantități mari de țigarete format din inculpații M.N., S.M. și C.M. și din alți cetățeni ai Republicii Moldova, dintre aceștia fiind stabilită cu certitudine participarea unui făptuitor identificat sub numele "A.". Cercetările efectuate în cauză au evidențiat faptul că membrii grupului infracțional au acționat în mod conjugat în vederea trecerii peste frontiera de stat a unor importante cantități de țigări, prin alte locuri decât cele destinate controlului de frontieră, respectiv prin trecerea acestora cu ambarcațiuni peste râul Prut.
S-a arătat în actul de inculpare că, din grupul infracțional organizat făceau parte doar cetățeni moldoveni sau cu dublă cetățenie română și moldovenească, acest criteriu, de constituire a grupului infracțional, fiind o măsură de autoprotecție față de autoritățile române. În acest mod, membrii grupului infracțional urmăreau să se asigure că autoritățile române se aflau în imposibilitatea de a intercepta comunicațiile telefonice ce se desfășurau între membrii grupului infracțional, în condițiile în care activitățile de organizare a comiterii faptelor se desfășurau, în exclusivitate pe teritoriul Republicii Moldova. În același scop membrii grupului infracțional au gândit și folosirea unui sistem de comunicare considerat sigur, respectiv achiziționarea unor aparate telefonice care să fie utilizate doar pentru organizarea activităților de contrabandă și pe perioada comiterii faptelor. În aceste aparate telefonice urmau să fie introduse cartele telefonice prepay ce aparțineau unor rețele de telefonie mobilă din Republica Moldova, convorbirile urmând a fi purtate doar în apropierea malului râului Prut, unde au acoperire atât rețelele de telefonie mobilă românești cât și rețelele de telefonie mobilă moldovenești.
S-a mai reținut în rechizitoriu că membrii grupului infracțional au decis utilizarea la activitățile de transport a țigărilor cât și la activitățile de asigurare a măsurilor de siguranță a derulării în bune condițiuni a activităților de contrabandă a unor autovehicule ai căror proprietari erau dificil de identificat în urma verificărilor operativ-curente efectuate în bazele de date deținute de autoritățile române și pentru a căror identificare era necesară efectuarea unor investigații suplimentare. În acest scop, inculpații au implicat în desfășurarea activității lor organizate de contrabandă un număr de trei autovehicule: - autoturismul marca O.Z. cu numărul de înmatriculare BBB, (înmatriculat de numita R.A.D., dar deținut de inculpatul M.N.); - autoturismul marca M. înmatriculat în Bulgaria sub numărul CCC (deținut de inculpatul S.M.); - autovehiculul de transport marfă marca F.T. cu numărul de înmatriculare AAA (achiziționat de inculpați la începutul lunii mai 2012, de la numita B.M.A. și deținut de inculpatul C.M.).
S-a mai reținut faptul că inculpații C.M., M.N. și S.M. au făcut, începând cu luna martie 2012, demersuri susținute pentru identificarea unor locuri favorabile derulării actelor de contrabandă cu țigări în zona de competență a Sectorului Poliției de Frontieră Foltești (S.P.F.) din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Galați (S.T.P.F.), concomitent cu strângerea de date și informații privitoare la dispunerea echipajelor politiei de frontieră și a locului de amplasare a aparaturii de vedere pe timp de noapte ce funcționează pe principiul termoviziunii (proces-verbal de sesizare din oficiu, procese-verbale de investigații). Prin Ordonanța provizorie numărul 71/AP/2012 din data de 03 mai 2012 s-a autorizat, cu titlu provizoriu, efectuarea de înregistrări de imagini, în mediu ambiental, asupra momentelor în care membrii grupului infracțional organizau introducerea în țară și transportul cantităților de țigări.
Astfel, la data de 03 mai 2012, la ora 13.55, în zona de frontieră și-au făcut apariția inculpații M.N., S.M. și C.M., care s-au deplasat cu autoturismul marca M., înmatriculat în Bulgaria sub numărul CCC, pe DN 26 până în dreptul fermei agricole aparținând SC R.P. SA Galați, după care au părăsit această cale de comunicație intrând pe drumul ce traversează ferma agricolă și care face legătura între DN 26 și cantonul "D." amplasat în imediata apropiere a râului Prut, respectiv lângă digul de protecție al râului.
Ca urmare a acestor verificări, membrii grupului infracțional au decis ca activitatea de introducere a cantităților de țigări, în mod fraudulos, pe teritoriul României să fie realizată prin trecerea acestora peste râul Prut cu ambarcațiuni de către membrii grupului infracțional aflați în Republica Moldova și preluarea acestora pe malul românesc în dreptul cantonului "D.", situat la o distanță de 500 metri amonte de stâlpul de frontieră (SF) 1290, loc din care pe un drum secundar, ce trecea prin incinta fermei aparținând SC R.P. SA Galați, se poate ajunge cu ușurință la DN26. În alegerea locului de debarcare a țigărilor a cântărit în mod favorabil și faptul că inculpații se puteau deplasa în mod facil cu autovehiculul destinat transportului țigărilor până în apropiere de malul râului Prut pe digul de protecție. De asemenea malul împădurit al râului Prut le oferea atât acestora cât și membrilor moldoveni ai grupului infracțional protecția vizuală în momentele debarcării țigărilor și al transportului acestora spre mijlocul de transport. În acest context membrii grupului infracțional au demarat procedurile în vederea introducerii în țară a cantităților de țigarete, aceștia împărțindu-și rolurile pe care trebuiau să le joace pentru îndeplinirea cu succes a activităților infracționale.
În actul de sesizare se menționează că, în cadrul grupului infracțional, fiecare membru avea roluri bine stabilite, a căror îndeplinire condiționa realizarea cu succes a scopului infracțional comun, respectiv acela al obținerii unor importante venituri materiale ca urmare a introducerii în România, a unor importante cantități de țigări, prin trecerea acestora, în mod fraudulos, peste frontiera de stat.
Astfel, în cadrul grupului infracțional făptuitorul "A.", avea rolul de a organiza membrii moldoveni ai grupului infracțional în vederea realizării trecerii peste frontiera de stat a cantităților de țigări, respectiv transportul țigărilor de la locul de depozitare din Republica Moldova către malul râului Prut, încărcarea acestora în ambarcațiunile ce aveau rolul de a le transporta de la malul moldovenesc al râului până la malul românesc al râului Prut.
Din investigațiile efectuate a reieșit faptul că membrii grupului infracțional dețineau în Republica Moldova un spațiu de depozitare, situat în localitatea Cahul, locație în care era depozitată o cantitate mare de baxuri cu țigări ce urmau a fi trecute ilegal în România.
Conform indicațiilor date de făptuitorul "A.", inculpații S.M. și C.M. au identificat, prin intermediul rețelei Internet, autoutilitara marca F.T., ce era oferită spre vânzare de numita B.M.A., autovehiculul urmând a fi utilizat exclusiv pentru transportul cantității de țigări de la malul râului Prut spre beneficiarul acestora.
Astfel, la data de 06 mai 2012 inculpații M.N., C.M. și S.M. s-au deplasat în municipiul București, unde au cumpărat de la numita B.M.A. autoutilitara înmatriculată sub numărul sus-menționat, contra sumei de 4.100 euro, fiind încheiat cu inculpatul C.M. un contract de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit. Suma de 4.100 euro stabilită ca preț al autoutilitarei a fost achitată însă de inculpatul S.M., aceasta urmând să fie dedusă, ulterior, din profiturile realizate ca urmare a desfășurării activităților de contrabandă. Autoutilitara a fost parcată pe str. T. din municipiul Galați, în zona cunoscută sub denumirea de "B.T.", cu scopul de a putea fi ușor de preluat în vederea realizării transportului de țigări.
Prin actul de sesizare se arată că, în cadrul grupului infracțional, inculpatul M.N. avea rolul de a ține legătura cu membrii moldoveni ai grupului infracțional organizat, printre care se număra și făptuitorul "A.", pentru a organiza în bune condițiuni trecerea cantităților de țigări, în mod ilegal, peste frontiera de stat, iar pe de altă parte de a asigura traseul ce trebuia urmat de microbuzul în care se aflau încărcate țigările după preluarea acestora de la malul râului Prut. În acest scop inculpatul M.N. trebuia să se deplaseze cu autoturismul marca O.Z. cu numărul de înmatriculare BBB pe DN 26 pentru a identifica eventualele echipaje mobile ale poliției de frontieră care puteau deconspira activitățile ilegale desfășurate de membrii grupului infracțional în zona de frontieră, iar după pătrunderea microbuzului în zona de frontieră avea rolul de a supraveghea în același scop DN 26 dintr-un punct fix, respectiv incinta stației de carburanți dezafectată situată în imediată apropiere a "H.R.".
Prin rechizitoriu se arată că inculpatul S.M. avea rolul să se deplaseze cu autoturismul marca M. cu numărul de înmatriculare CCC pe DN 26 pentru a identifica eventualele echipaje mobile ale poliției de frontieră, precum și rolul de a asigura traseul urmat de autoutilitara, încărcată cu țigări, spre municipiul Galați, în calitate de antemergător. Inculpatul C.M. avea rolul de a se deplasa în municipiul Galați și de a prelua, din locul în care se afla parcată, autoutilitara marca F.T. și de a se deplasa spre locul convenit pentru preluarea țigărilor de la malul râului Prut. În acest loc, cu ajutorul membrilor moldoveni ai grupului infracțional care treceau fraudulos frontiera de stat, avea rolul de a le prelua și de a le încărca în mijlocul de transport special procurat, după care trebuia să le transporte pe raza municipiului Galați și ulterior spre municipiul București către beneficiarii acestora.
Conform înțelegerii, după preluarea cantității de țigări de la malul râului Prut inculpatul C.M. trebuia să conducă autoutilitara marca F.T., în care acestea erau încărcate țigările de contrabandă, pe drumul secundar ce face legătura între malul râului Prut și DN 26, prin incinta fermei SC R.P. SA Galați, după care să-și continue deplasarea pe aproximativ un kilometru pe DN 26.
În apropiere de intersecția DJ 242 cu DN 26, acesta din urmă se intersectează cu un drum secundar, neasfaltat, ce face legătura cu localitatea Fântânele, comuna Scânteiești, județul Galați, drum ce trebuia utilizat pentru a se deplasa până în această din urmă localitate. Ulterior, trebuia să-și continue deplasarea cu autovehiculul în care se aflau încărcate țigările pe drumul comunal ce face legătura între localitatea Fântânele și localitatea Scânteiești după care să urmeze DJ 261A până la DN 24A pe care trebuia să se deplaseze până la intersecția acestuia cu DN 26, în apropiere de pădurea Gârboavele și apoi, pe această din urmă cale de comunicație spre municipiul Galați.
Membrii grupului infracțional au ales pentru deplasarea spre municipiul Galați această rută urmărind să evite depistarea lor, aceștia cunoscând faptul că pe DN 26, calea ce mai scurtă spre municipiul Galați, erau amplasate, de regulă, cel puțin două puncte de control ale poliției de frontieră.
În tot acest timp, inculpatul C.M. trebuia să aibă asigurat traseul de inculpații S.M. și M.N. Cel dintâi trebuia să se deplaseze cu autoturismul marca M. cu numărul de înmatriculare CCC, în calitate de antemergător, iar cel de-al doilea să urmeze traseul parcurs de autoutilitară cu autoturismul marca O.Z. cu numărul de înmatriculare BBB, ambii având rolul de a-i semnala inculpatului C.M. prezența eventualelor echipaje de poliție de pe traseu.
În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că în cursul lunii mai 2012, acționând în baza aceleiași rezoluții infracționale, dar prin două acte materiale diferite, membrii grupului infracțional au încercat și, respectiv, au reușit introducerea în România, în mod ilegal, prin trecerea frauduloasă peste frontiera de stat, a unui număr total de 29.000 pachete de țigări cu timbre de accizare emise de autoritățile fiscale ale Republicii Moldova, prejudiciul total cauzat bugetului de stat prin comiterea faptelor ce fac obiectul prezentei cauze fiind de 255.026 RON, activitatea infracțională derulată fiind următoarea:
În noaptea de 06/07 mai 2012, în scopul desfășurării activităților infracționale, inculpatul M.N. s-a prezentat în PTF Oancea, județul Galați, pe sensul de intrare în România, la volanul autoturismului marca O.Z. cu numărul de înmatriculare BBB, cu scopul declarat de a se deplasa pe raza municipiului București, la aeroport. Întrucât acesta nu avea asupra sa permisul de conducere, nu i s-a permis intrarea în țară. Ulterior, inculpatul M.N. a revenit în punctul de trecere având asupra sa permisul de conducere, astfel permițându-i-se intrarea în România.
În intervalul de timp dintre cele două încercări de a pătrunde în România ale inculpatului M.N., inculpații C.M. și S.M. au intrat în România prin PTF Oancea la bordul autovehiculului marca M. cu numărul de înmatriculare CCC, cu scopul declarat al unei deplasări în localitatea Oancea. Cei doi au părăsit punctul de trecere a frontierei și s-au deplasat în viteză pe comunicația DN26, către municipiul Galați.
Întrucât existau indicii cu privire la intenția membrilor grupului infracțional de a realiza introducerea în România a unei cantități de țigări prin trecerea acestora peste râul Prut în seara zile de 06 mai 2012 organele de urmărire penală au procedat la organizarea prinderii în flagrant a acestora, sens în care a fost constituit un dispozitiv operativ.
În aceste condiții, prin Ordonanța provizorie nr. 73/AP/2012 din data de 06 mai 2012 s-a autorizat, cu titlu provizoriu, efectuarea de înregistrări de imagini în mediul ambiental asupra momentelor în care membrii grupului infracțional realizau activitățile de contrabandă.
Astfel, în data de 07 mai 2012, în jurul orei 03.28, prin utilizarea aparaturii de vedere pe timp de noapte ce funcționează pe principiul termoviziunii, a fost surprins momentul în care autoutilitara marca F.T. de culoare albă, s-a deplasat pe comunicația DN26 dinspre localitatea Foltești spre localitatea Vlășcuța, a părăsit DN26, a staționat scurt timp în dreptul fermei SC R.P. SA după care a continuat deplasarea către râul Prut.
După aproximativ 4,5 kilometri parcurși către Prut, la aproximativ 1,5 kilometri de malul apei, autoutilitara a schimbat direcția de mers, înapoi către ferma aparținând SC R.P. SA Galați după care a continuat, pentru o scurtă durată, deplasarea pe DN26 pe care l-a părăsit în dreptul hanului de la intrarea în localitatea Foltești, cunoscut sub numele de "H.R.". Dispozitivul operativ a surprins momentul în care autoutilitara a părăsit DN 26 continuând deplasarea pe un drum secundar neasfaltat ce face legătura între DN26 și localitatea Scânteiești, fiind precedat de autoturismul marca M. cu numărul CCC, în calitate de antemergător. De asemenea, dispozitivul operativ a constatat faptul că autoturismul marca O.Z., condus de inculpatul M.N., a menținut poziția în stația de carburanți dezafectată din vecinătatea hanului pentru încă circa zece minute de la momentul devansării acestui reper de autoutilitara F.T., după care a început deplasarea către municipiul Galați, pe DN26.
S-a reținut în actul de sesizare al instanței că ulterior a reieșit faptul că activitatea infracțională a celor trei inculpați a fost perturbată de un eveniment de frontieră neprevăzut, respectiv intrarea ilegală în România peste râul Prut a unui grup de imigranți, fapt ce a alertat deopotrivă autoritățile de frontieră române și moldovene, considerente pentru care inculpații nu au finalizat activitatea de introducere ilegală a țigărilor în România.
În noaptea de 14/15 mai 2012, inculpații C.M., M.N. și S.M. au participat la comiterea unei activități infracționale de contrabandă, organizată astfel:
În data de 14 mai 2012, la ora 23,40, inculpații S.M. și C.M. s-au prezentat pe sensul de intrare în România prin P.T.F. Oancea, la bordul autovehiculului M. cu numărul de înmatriculare CCC.
În jurul orelor 00.10, autoturismul M. a fost observat de unul dintre echipajele dispozitivului operativ, constituit de procuror și lucrători de poliție, deplasându-se cu mare viteză dinspre localitatea Oancea către municipiul Galați.
În data de 15 mai 2012, la ora 00.30, în baza unei înțelegeri telefonice cu ceilalți doi inculpați, M.N. s-a prezentat pe sensul de intrare în România prin P.T.F. Galați rutier, la bordul autoturismului O.Z. cu numărul de înmatriculare BBB (proces-verbal de constatare; fișe de evidență intrări/ieșiri în/din România; declarații inculpați).
Cei trei inculpați s-au întâlnit în municipiul Galați, în zona B.T. - unde fusese special parcată autoutilitara F.T. cu numărul de înmatriculare AAA - locație în care au hotărât că era momentul oportun pentru a introduce în acea noapte țigările pe teritoriul României, cu ajutorul membrilor neidentificați ai grupului lor infracțional organizat, totodată convenind detaliile.
Astfel, au stabilit ca inculpatul C.M. să se urce singur la bordul autoutilitarei și să se deplaseze cu ea pe malul românesc al Prutului, de unde urma să preia țigările trecute peste râul Prut cu ambarcațiuni.
Pentru derularea cu succes a activității de contrabandă, inculpații au decis de comun acord ca M.N. să asigure traseul, cu autoturismul O.Z. înmatriculat BBB, din localitatea Scânteiești, județ Galați.
În același scop, conform înțelegerii făcute în cadrul grupului infracțional, inculpatul S.M. trebuia să asigure, din localitatea Chiraftei, județul Galați, traseul autoutilitarei în care urmau a fi încărcate și transportate țigările, utilizând autovehiculul M. înmatriculat CCC.
Astfel, conform planificării, inculpații au plecat spre locațiile respective, fiecare la bordul unuia dintre cele trei autovehicule utilizate în activitatea lor de contrabandă.
Totodată, cu aceeași ocazie inculpații au stabilit ca, în situația în care apăreau organele de poliție, să se anunțe reciproc prin intermediul posturilor telefonice mobile moldovenești, cumpărate special pentru activitatea de contrabandă organizată și desfășurată de ei, astfel cum am arătat mai sus.
În jurul orelor 01.30, autovehiculul M. CCC a fost observat la intrarea în localitatea Foltești, deplasându-se dinspre municipiul Galați, fiind urmat la mică distanță de autoutilitara F.T. AAA.
Echipajul dotat cu aparatura ce termoviziune a observat apoi acest din urmă vehicul deplasându-se dinspre localitatea Foltești spre localitatea Oancea, în curba din dreptul fermei SC R.P. SA părăsind drumul național DN26 și intrând în incinta fermei, iar apoi continuând deplasarea către râul Prut și dispărând din raza vizuală, după digul de protecție al râului Prut, în imediata apropiere a SGA nr. 3 Foltești.
Autoutilitara a fost de asemenea observată de către echipa de flagrant deplasându-se pe traseul ferma SC R.P. SA către râul Prut, având în funcțiune doar luminile de poziție, în habitaclu aflându-se doar conducătorul auto.
Datorită configurației terenului, în momentul în care autoutilitara se afla pe dig, pentru a se deplasa pe malul râului Prut, echipa de flagrant a procedat în urma vehiculului la amplasarea dispozitivului de reținere și captură, sens în care pe itinerariul de deplasare a autovehiculului către comunicația DN26, la o distanță de aproximativ 40 de metri față de frontiera de stat, a fost amplasat un dispozitiv antipneu, în scopul imobilizării autoutilitarei în cazul în care conducătorul auto nu se supunea semnalelor de oprire regulamentare.
După aproximativ 15 - 20 minute, ulterior momentului în care echipa de flagrant a identificat ca fiind zgomotul unor portiere ce au fost închise, autoutilitara F.T. AAA a apărut pe digul de protecție al râului Prut, în sensul de deplasare dinspre frontiera de stat către comunicația rutieră DN26, respectiv localitatea Foltești, având luminile de poziție aprinse și viteza de rulare de aproximativ 5 - 10 km/h (proces-verbal de constatare).
S-a procedat la efectuarea semnalelor regulamentare de oprire a autovehiculului în cauză, moment în care, concomitent cu somația "Poliția de Frontieră - STAI!", conducătorul autoutilitarei a demarat în trombă, forțând trecerea peste dispozitivul antipneu și încercând acroșarea a doi polițiști de frontieră, membri ai echipei de flagrant.
Datorită vitezei de deplasare a autovehiculului, precum și a intenției vădite de a accidenta membrii din echipă, polițiștii de frontieră au procedat la aplicarea unor tehnici, mijloace și procedee specifice polițienești, sens în care s-a încercat oprirea în ultimă instanță a autoutilitarei și reținerea conducătorului prin spargerea parbrizului, șocul loviturii determinând spargerea geamului lateral stânga.
F.T. AAA a continuat însă deplasarea în mare viteză, forțând barajul polițiștilor și îndreptându-se către DN25, motiv pentru care o altă echipă s-a deplasat către acesta.
La jumătatea distanței dintre digul de protecție al râului Prut și DN26, inculpatul C.M. a abandonat autoutilitara pe care o condusese conform traseului și modalității indicate mai sus, fugind pe solele din apropiere către localitatea Stoicani - fiind observat în permanență de aparatura de vedere pe timp de noapte din dotarea echipelor operative.
Toate echipele din dispozitiv au procedat la încercuirea și scotocirea zonei în care fusese semnalat inculpatul C.M., utilizându-se în acest sens aparatura cu termoviziune.
După ce s-a folosit de vegetația unui canal pentru a evita prinderea sa, în jurul orelor 04.00, inculpatul C.M. a fost capturat și identificat.
În timp ce era însă urmărit, inculpatul C.M. l-a contactat telefonic pe inculpatul S.M., care i-a cerut să fugă.
Înțelegând că activitatea de contrabandă a grupului lor infracțional fusese depistată de organele de urmărire penală, S.M. a părăsit zona unde așteptase cu autoturismul M. CCC să asigure traseul autoutilitarei, deplasându-se în localitatea Adjud, județ Vrancea, cu intenția de a trece ulterior în mod ilegal frontiera în Republica Moldova, întrucât bănuia că fusese dat în urmărire în punctele de trecere a frontierei.
Totodată, l-a contactat la rândul său pe inculpatul M.N. și i-a cerut să abandoneze zona unde acesta din urmă așteptase cu autoturismul O.Z. BBB să asigure traseul autoutilitarei cu țigări, anunțându-l că apăruseră "probleme" cu transportul țigărilor de contrabandă.
Fiind astfel avertizat, inculpatul M.N. a întors și s-a deplasat cu intenția de a ajunge în PTF Galați rutier pentru a trece granița în Republica Moldova.
Simultan însă cu activitatea de urmărire în teren a inculpatului C.M., s-a procedat la căutarea celorlalți membri ai grupului infracțional organizat, ocazie cu care, în jurul orelor 03.20, a fost observat autoturismul O.Z. BBB deplasându-se pe strada B. dinspre municipiul Galați către Punctul de Trecere a Frontierei Galați rutier.
Procedându-se la oprirea în trafic a respectivului autovehicul, s-a constatat că era condus de către inculpatul M.N.
În noaptea respectivă de 14/15 mai 2012 nu s-a reușit însă și prinderea inculpatului S.M., care a părăsit zona și s-a deplasat în localitatea Adjud, județ Vrancea (declarații inculpat S.M.).
După prinderea inculpatului C.M., care după urmărirea descrisă mai sus a abandonat în cele din urmă autoutilitara, s-a procedat la cercetarea locului faptei, inculpatul conducând echipa operativă la malul râului Prut, pe direcția localității Foltești, județ Galați, în imediata apropiere a cantonului S.G.A. nr. 3 Foltești și afirmând că prin respectiva locație fusese introdusă pe teritoriul României, de către membrii grupului său infracțional, cantitatea de 29.000 pachete de țigări cu timbru de acciză Republica Moldova.
Procedându-se la examinarea solului de la firul apei, s-au constatat pe o porțiune de aproximativ 5 metri pătrați mai multe urme plantare suprapuse în mod repetat, motiv pentru care nu s-a putut proceda la identificarea și fixarea unei anumite tipologii de încălțăminte. De asemenea, la o distanță de un metru față de porțiunea indicată, au fost găsite două fragmente de bandă adezivă de culoare maronie.
La 20 metri de râul Prut a fost observată pe sol o cărare de urme create de anvelope de un autovehicul, care însă nu au putut conduce la identificarea unui anumit tipar al pneului sau a ecartamentului, datorită solului uscat și acoperit de vegetație. Urmele imprimate pe vegetație au relevat totuși efectuarea unor manevre succesive necesare poziționării autovehiculului.
S-a constatat că respectiva cărare de urme se continua, traversând digul de protecție, pe un drum neamenajat ce face legătura dintre malul râului Prut și DN26 prin incinta fermei SC R.P. SA, drum ce trece la 3 metri de cantonul SGA nr. 3 Foltești.
La jumătatea respectivului drum a fost identificată autoutilitara F.T. cu numărul de înmatriculare AAA, despre care inculpatul C.M. a afirmat la fața locului că transportase cu ea țigările de contrabandă.
Procedându-se la cercetarea autoutilitarei, în compartimentul marfă au fost găsite depozitate un număr de 40 de colete, confecționate din saci de rafie, prinși câte doi cu bandă adezivă de culoare maronie, și prevăzute cu torți din material textil. Fiecare colet conținea pachete de țigări, ambalate câte 10, în urma inventarierii constatându-se existența unui număr de 29.000 pachete (15.880 pachete de țigări marca "C."; 13.120 pachete de țigări marca "D."), toate având timbru de acciză Republica Moldova (proces-verbal de cercetare la fața locului; planșă foto anexă).
Întreaga cantitate de țigări a fost ridicată și depusă la camera de corpuri delicte a S.T.P.F. Galați conform dovezii din data de 16 mai 2012.
În data de 18 mai 2012, în jurul orelor 19.45, inculpatul S.M. a fost depistat în zona de competență a Sectorului Poliție de Frontieră Bivolari - I.T.P.F. Iași, la aproximativ 30 de metri de râul Prut, în timp ce încerca să treacă fraudulos frontiera de stat a României pentru a ajunge în Republica Moldova, având asupra sa un colet învelit în folie de culoare neagră, lipit cu bandă adezivă.
În respectivul colet au fost identificate, cu ocazia percheziției corporale efectuate asupra inculpatului S.M., mai multe bunuri, valori și documente, printre care suma de 3.250 euro, acte (inclusiv de stare civilă) emise pe numele inculpatului C.M., documente vizând autovehiculele înmatriculate cu numerele AAA, respectiv CCC, precum și înscrisuri olografe privind socoteli de cantități și prețuri pentru țigările de contrabandă.
Potrivit relațiilor furnizate de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Galați prin adresa din 21 mai 2012, valoarea în vamă a celor 29.000 pachete de țigări depistate în autoturismul folosit de inculpați se ridică la suma totală de 255.026 RON. Apreciindu-se ca fiind dovedită situația de fapt mai sus prezentată, s-a considerat de către procurorii care au instrumentat cauza că, în cauză, în sarcina fiecăruia dintre inculpații C.M., M.N. și S.M. se poate reține săvârșirea, în concurs real, a infracțiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate, art. 270 alin. (1) în referire la art. 274 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., și art. 26 C. pen., raportat la art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Analizând și coroborând mijloacele de probă administrate, instanța de fond a apreciat ca fiind parțial corectă situația de fapt reținută prin actul de inculpare. În opinia primei instanțe, materialul probator administrat în cauză demonstrează în mod suficient și convingător existența infracțiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate, art. 270 alin. (1) în referire la art. 274 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, în formă simplă, și, respectiv, de art. 26 C. pen., raportat la art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României, în formă simplă.
În acest sens s-a arătat că, potrivit art. 270 alin. (1) din Legea nr. 86/2006, constituie infracțiunea de contrabandă și se pedepsește cu închisoare introducerea în sau scoaterea din țară, prin orice mijloace, a bunurilor sau mărfurilor, prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal. Art. 274 din același act normativ arată că faptele prevăzute la art. 270 - 273, săvârșite de una sau mai multe persoane înarmate ori de două sau mai multe persoane împreună, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.
A reținut instanța de fond că, în cauză, este în afara oricărei îndoieli faptul că la data de 14/15 mai 2012 inculpații C.M., M.N. și S.M. au participat la activitatea de contrabandă, aceștia recunoscând de altfel implicarea lor în săvârșirea acestei infracțiuni. Astfel, inculpatul C.M. a fost depistat în apropierea Fermei SC R.P. SA, în timp ce transporta țigări având timbru de accizare din Republica Moldova, după ce, în prealabil, a fost observat și înregistrat, cu ajutorul camerelor de supraveghere, încărcând în autoutilitara (pe care o cumpărase anterior inculpatul S.M. de la București) mai multe baxuri de țigări. Totodată, din probele administrate reiese înțelegerea inculpaților ca autoutilitara să fie condusă de inculpatul C.M. de la râul Prut în municipiul Galați, iar inculpații S.M. și M.N. să asigure traseul pentru a verifica dacă sunt echipaje de poliție.
Pe de altă parte, instanța de fond a constatat, din întreg materialul probator, că nu se poate reține existența actului material din data de 06/07 mai 2012, astfel cum s-a reținut prin rechizitoriu, întrucât inculpații nu au ajuns la râul Prut pentru a prelua bunurile sau mărfurile introduse prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal. Este adevărat că inculpații s-au deplasat spre râul Prut, dar s-au întors întrucât, astfel cum au arătat inculpații în declarațiile lor, în acea noapte cetățenii moldoveni nu au traversat cu baxurile de țigări peste râul Prut, fiind anunțați telefonic că activitatea se va amâna pentru o dată ulterioară. Astfel, activitatea inculpaților din data de 06/07 mai 2012 a rămas în faza actelor de executare, întrucât cantitatea de țigări nu a fost introdusă în țară.
În consecință, a apreciat prima instanță că nu poate fi reținută în sarcina inculpaților C.M., M.N. și S.M. tentativa la infracțiunea prevăzută de a