ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1641/2013

Prin acțiunea înregistrată la data de 31 august 2011, pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a civilă conflicte de muncă și asigurări sociale, reclamantul P.M., în contradictoriu cu intimata Regia Autonomă de Transport București, a solicitat anularea Deciziei de sancționare nr. 845 din 9 august 2011 prin care s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului de muncă și repunerea în situația anterioară emiterii acestei decizii în sensul reintegrării în funcția ocupată anterior și obligarea angajatorului la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data concedierii și până la reintegrarea efectivă.

Prin Sentința nr. 1267 din 10 februarie 2012, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis acțiunea; a dispus anularea Deciziei de concediere nr. 845 din 9 august 2011; a dispus reintegrarea reclamantului în funcția deținută anterior concedierii; a obligat pe pârâtă la plata către reclamant a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat acesta de la data concedierii până la reintegrarea efectivă; a obligat pe pârâtă la plata către reclamant a sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli de judecată și a luat act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Regia Autonomă de Transport București RA.

Curtea de Apel București, Secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflictele de muncă și asigurări sociale, prin Decizia nr. 4089 din 19 iunie 2012, a admis recursul și a modificat în tot sentința tribunalului în sensul că a respins acțiunea ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această decizie, instanța de recurs a reținut, în esență, că prin Decizia de sancționare nr. 845 din 9 august 2011 emisă de pârâtă, reclamantul a fost sancționat cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă pe motiv că, în data de 10/11 iulie 2011, a staționat nejustificat într-o zonă unde nu există rețea de contact tramvai/troleibuz, intersecția str. Laminorului/str. Mihai Viteazu.

Instanța de recurs a apreciat că tribunalul a făcut o greșită interpretare și aplicare a prevederilor art. 252 alin. (2) C. muncii întrucât elementele prezentate în decizie sunt suficiente pentru descrierea faptei săvârșite de către reclamant atât din punct de vedere al materialității evenimentelor, cât și al situării în timp și ca durată a faptei. Astfel, instanța a reținut că potrivit fișei de atribuții a reclamantului, acesta avea obligația de a comunica electrodispeceratului orice deplasare, atât plecarea dintr-un punct de lucru, cât și sosirea în altul. Aceeași instanță a reținut, contrar opiniei tribunalului, că în lipsa unei asemenea notificări de părăsire a traseului aprobat, orice deplasare în afara traseului întrunește elementele constitutive ale unei abateri disciplinare.

În ceea ce privește temeinicia deciziei de sancționare, instanța de recurs a apreciat că intimatul a părăsit traseul stabilit prin dispoziția de lucru nr. 17, deplasându-se într-o zonă fără rețea de contact tramvai/troleibuz, fără a anunța dispeceratul despre această deplasare, deși potrivit fișei postului și procedurii operaționale avea această obligație. Consecința părăsirii traseului constă în aceea că nu s-a mai ajuns să se verifice efectiv rețeaua de contact pe șos. Chitilei, respectiv de la capătul de linie Străulești (aici s-a efectuat doar o revizie vizuală). Împotriva acestei din urmă decizii, la data de 22 august 2012, a formulat cerere de revizuire P.M., înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

În motivarea cererii, întemeiată pe dispozițiile art art. 322 alin. (1), pct. 7 C. proc. civ., revizuentul a arătat că Decizia nr. 4089 din 19 iunie 2012 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a cărei anulare o solicită, este potrivnică Deciziei nr. 4396 din 29 iunie 2912, pronunțată de aceeași curte de apel într-o cauză privind pe numitul G.P. având același obiect, respectiv contestație formulată împotriva deciziei de concediere - pentru aceleași motive - emisă de pârâta Regia Autonomă de Transport București R.A, întrucât prin această din urmă decizie instanța de recurs a pronunțat o hotărâre diametral opusă celei pronunțate în cauza sa în sensul că a respins apelul pârâtei.

Revizuentul arată că făcea parte din aceeași echipă de lucru care desfășura activități pe timpul turei de noapte cu numitul G.P., iar angajatorul a pretins că, la data de 10/11 iulie 2011, amândoi au săvârșit o abatere disciplinară constând în părăsirea locului de muncă. Susține că angajatorul nu a reușit să demonstreze în fata instanțelor că timpul petrecut în afara traseului obligatoriu a fost mai mare decât cel necesar pentru satisfacerea nevoii de sete, în decizia de sancționare nefiind precizată perioada cât se presupune că au părăsit traseul. Precizează că situația de fapt în care se afla la data săvârșirii așa zisei abateri disciplinare este identică cu cea a numitului G.P., și, cu toate acestea, Curtea de Apel București a pronunțat o hotărâre diferită de cea pronunțată în cauza acestuia, cauză absolut identică cu a sa.

Prin Decizia nr. 4835 din 19 septembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, având în vedere că prin cererea de revizuire s-a invocat contrarietatea a două decizii irevocabile ale Curții de Apel București, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție. Examinând cererea de revizuire în raport de excepția de tardivitate invocată din oficiu, la termenul din 22 martie 2013, Înalta Curte o va respinge ca tardiv formulată, pentru următoarele considerente: Căile de atac și termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

În consecință, nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prescrise de lege pentru exercițiul unei căi de atac și de la modalitatea în care acestea se calculează. Conform dispozițiilor art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună și se va socoti, în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 1, 2 și 7 alin. (1), de la comunicarea hotărârii definitive, iar când hotărârile au fost date de instanțe de recurs după evocarea fondului, de la pronunțare.

În speță, din actele dosarului rezultă că termenul de o lună prevăzut de art. 324 alin. (1) a fost depășit, întrucât Decizia nr. 4089 din 19 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflictele de muncă și asigurări sociale, a cărei revizuire se cere, a fost pronunțată la data de 19 iunie 2012, iar cererea de revizuire a fost înregistrată la data de 23 august 2012, cu încălcarea termenului legal enunțat. Or, pentru cererea de revizuire a unei hotărâri pronunțată de o instanță de recurs, legiuitorul a prevăzut, în mod expres, prin dispozițiile art. 324 alin. (1) C. proc. civ., că termenul de revizuire este de o lună și se va socoti de la pronunțarea hotărârii.

Legea sancționează cu decăderea nerespectarea termenelor procedurale stabilite pentru exercitarea căilor de atac, sens în care sunt de observat și dispozițiile art. 103 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrag decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința sa. În speță, revizuentul a încălcat prevederile art. 324 alin. (1) C. proc. civ., deoarece a formulat cererea cu depășirea termenului de o lună prevăzut de textul menționat. De altfel, chiar dacă ar fi respectat termenul legal, pentru a fi incidente dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc.

civ., revizuentul ar fi trebuit să invoce contrarietatea hotărârii atacate cu o altă hotărâre pronunțată în aceeași pricină, având aceleași părți, același obiect și aceeași cauză, și nu contrarietatea cu o hotărâre pronunțată în altă cauză pretins similară. În consecință, având în vedere considerentele prezentate, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire ca tardiv formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca tardivă cererea de revizuire formulată de revizuentul P.M. împotriva Deciziei nr. 4089 din 19 iunie 2012 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 martie 2013. Procesat de GGC - DG