ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1642/2013

Prin cererea înregistrată la data de 31 august 2011 pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a civilă conflicte de muncă și asigurări sociale, contestatorul G.T. a formulat, în contradictoriu cu intimata Regia Autonomă de Transport București, contestație împotriva Deciziei de sancționare nr. 844 din 9 august 2011, prin care i s-a desfăcut disciplinar contractul de muncă, solicitând ca, prin hotărârea ce va pronunța, să se dispună anularea deciziei contestate, repunerea în situația anterioară emiterii deciziei în sensul reintegrării în funcția ocupată anterior și obligarea angajatorului la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data concedierii și până la reintegrarea efectivă.

Prin Sentința nr. 1265 din 10 februarie 2012, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis acțiunea; a anulat Decizia de concediere nr. 844 din 9 august 2011; a dispus reintegrarea reclamantului în funcția deținută anterior concedierii; a obligat pârâta la plata către contestator a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul de la data concedierii până la reintegrarea efectivă; a obligat pe pârâtă la plata către reclamant a sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli de judecată; a luat act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, prin Decizia nr. 4090 din 19 iunie 2012 a admis recursul declarat de pârâta Regia Autonomă de Transport București împotriva sentinței tribunalului și a dispus modificarea în tot a sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această decizie, instanța de recurs a reținut următoarele: Prin Decizia de sancționare nr. 844 din 9 august 2011 emisă de pârâtă, reclamantul a fost sancționat cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă pe motiv că, în data de 10/11 iulie 2011, a staționat nejustificat într-o zonă unde nu există rețea de contact tramvai/troleibuz, intersecția str. Laminorului/str.

Mihai Viteazu. Instanța de recurs a apreciat că tribunalul a făcut o greșită interpretare și aplicare a prevederile art. 252 alin. (2) C. muncii, reținând că în cuprinsul deciziei de concediere este descrisă în mod concret fapta săvârșită de către reclamant, respectiv staționarea nejustificată într-o zonă în care nu exista rețea de contact tramvai/troleibuz, respectiv în afara traseului în care acesta urma să-și desfășoare atribuțiile. Instanța de recurs a reținut că elementele prezentate în decizia de concediere sunt suficiente pentru descrierea faptei săvârșite de către reclamant atât din punct de vedere al materialității evenimentelor, cât și al situării în timp și ca durată a faptei, pentru că în mod evident orice părăsire a traseului normal necesită o anumită perioadă de timp.

Astfel, s-a reținut că potrivit fișei de atribuții a reclamantului, acesta avea obligația de a comunica electrodispeceratului orice deplasare, atât plecarea dintr-un punct de lucru, cât și sosirea în altul. Pe de altă parte, instanța a reținut că potrivit art. 6.3.6 din procedura operațională trebuia anunțată la DEC orice deplasare a echipei pe altă arteră de circulație sau la o distanță mai mare de 1 km de punctul anunțat anterior. Instanța de recurs a reținut, contrar opiniei tribunalului, că, în lipsa unei asemenea notificări de părăsire a traseului aprobat, orice deplasare în afara traseului întrunește elementele constitutive ale unei abateri disciplinare.

Cât privește neindicarea criteriilor de individualizare a sancțiunii prevăzute de art. 250 C. muncii, instanța de recurs a constatat că mențiunile care trebuie să se regăsească în mod obligatoriu într-o decizie de sancționare sunt cele prevăzute de art. 252 alin. (2) C. muncii, în timp ce criteriile de individualizare trebuie să fie decelabile din cuprinsul deciziei, respectiv să se poată stabili împrejurările în care fapta a fost săvârșită, gradul de vinovăție a salariatului, consecințele abaterii disciplinare, comportarea generală în serviciu a salariatului și, dacă e cazul, eventualele sancțiuni disciplinare suferite anterior de către acesta. În consecință, instanța a constatat legalitatea deciziei de sancționare.

Împotriva acestei decizii, a formulat cerere de revizuire P.M., înregistrată pe rolul Curții de Apel București , secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, la data de 23 august 2012. În motivarea cererii, întemeiată pe dispozițiile art. art. 322 alin. (1), pct. 7 C. proc. civ., revizuentul a arătat că Decizia nr. 4090 din 19 iunie 2012 a Curții de Apel București, Secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a cărei revizuire o solicită, este potrivnică Deciziei nr. 4396 din 29 iunie 2912, pronunțată de aceeași curte de apel într-o cauză privind pe numitul G.P. având același obiect, respectiv contestație formulată împotriva deciziei de concediere - pentru aceleași motive - emisă de pârâta Regia Autonomă de Transport București R.A, întrucât în această din urmă cauză instanța de recurs a pronunțat o hotărâre diametral opusă celei pronunțate în cauza sa.

În acest sens, revizuentul arată că, prin Sentința nr. 1266 din 10 februarie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul G.P. în contradictoriu cu pârâta Regia Autonomă de Transport București, a fost anulată Decizia de concediere nr. 843 din 9 august 2011; s-a dispus reintegrarea reclamantului în funcția deținută anterior concedierii, iar intimata a fost obligată la plata către reclamant a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul de la data concedierii până la integrarea efectivă. Recursul formulat de Regia Autonomă de Transport București RA împotriva acestei hotărâri, a fost respins, prin Decizia nr. 4396 din 29 iunie 2012 Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Revizuentul arată că, atât el cât și numitul G.P. aveau, la data emiterii deciziei de sancționare, contracte de muncă încheiate cu Regia Autonomă de Transport București R.A. și, în plus, la data de 10/11 iulie 2011 făceau parte din aceeași echipă de lucru ce desfășura activități pe timpul turei de noapte. Astfel, angajatorul a pretins că la data de 10/11 iulie 2011 amândoi au săvârșit o abatere disciplinară constând în părăsirea locului de muncă, respectiv a punctelor de lucru de pe trasee sau tronsoane și/sau a echipelor repartizate. În schimb s-a reținut în sarcina sa că nu a respectat ordinea stabilită prin itinerarii și a dus la pierderea de curse, în mod deliberat și fără justificare, prin faptul că a staționat nejustificat într-o zonă unde nu exista rețea de contact tramvai/troleibuz.

Revizuentul precizează că situația de fapt, așa cum a fost descrisă de angajatorul Regia Autonoma de Transport București R.A. în decizia de sancționare, nu putea fi calificată drept părăsire a locului de muncă, respectiv abatere disciplinară întrucât deplasarea pe o stradă lăturalnică, delimitată de bulevardele mari incluse pe ruta obligatorie nu echivalează cu o sustragere de la activitatea renumerată, el ieșind doar câteva minute din traseul obligatoriu pentru a cumpăra o sticla de suc în jurul orei 21.00-21.30, pe timp de vară. Revizuentul susține că situația de fapt în care se găsea la data săvârșirii așa zisei abateri disciplinare este identică cu cea a numitului G.P., și, cu toate acestea, Curtea de Apel București a pronunțat o hotărâre diferită de cea pronunțată în cauza acestuia, absolut identică cu a sa.

Prin Decizia nr. 4682 din 12 septembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, având în vedere că prin cererea de revizuire s-a invocat contrarietatea a două decizii irevocabile pronunțate de Curtea de Apel București, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție. Examinând cererea de revizuire, în raport de excepția de tardivitate invocată din oficiu, la termenul din 22 martie 2013, Înalta Curte o va respinge ca tardiv formulată, pentru următoarele considerente: Căile de atac și termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

În consecință, nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prescrise de lege pentru exercițiul unei căi de atac și de la modalitatea în care acestea se calculează. Conform dispozițiilor art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună și se va socoti, în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 1, 2 și 7 alin. (1), de la comunicarea hotărârii definitive, iar când hotărârile au fost date de instanțe de recurs după evocarea fondului, de la pronunțare.

În speță, din actele dosarului rezultă că termenul de o lună prevăzut de art. 324 alin. (1) a fost depășit, întrucât Decizia nr. 4090 din 19 iunie 2012 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a cărei revizuire se cere, a fost pronunțată la data de 19 iunie 2012, iar cererea de revizuire a fost înregistrată la data de 23 august 2012, cu încălcarea termenului legal enunțat. Or, pentru cererea de revizuire a unei hotărâri pronunțată de o instanță de recurs, legiuitorul a prevăzut, în mod expres, prin dispozițiile art. 324 alin. (1) C. proc. civ., că termenul de revizuire este de o lună și se va socoti de la pronunțarea hotărârii.

Legea sancționează cu decăderea nerespectarea termenelor procedurale stabilite pentru exercitarea căilor de atac, sens în care sunt de observat și dispozițiile art. 103 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrag decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința sa. În speță, revizuentul a încălcat prevederile art. 324 alin. (1) C. proc. civ., deoarece a formulat cererea cu depășirea termenului de o lună prevăzut de textul menționat. De altfel, chiar dacă ar fi respectat termenul legal, pentru a fi incidente dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc.

civ., revizuentul ar fi trebuit să invoce contrarietatea hotărârii atacate cu o altă hotărâre pronunțată în aceeași pricină, având aceleași părți, același obiect și aceeași cauză, și nu contrarietatea cu o hotărâre pronunțată în altă cauză pretins similară. În consecință, având în vedere considerentele prezentate, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire ca tardiv formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca tardivă cererea de revizuire formulată de revizuentul G.T. împotriva Deciziei nr. 4090 din 19 iunie 2012 a Curții-de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 martie 2013. Procesat de GGC - DG