ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1866/2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1866/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr. 2444/2005,

reclamanta SC R.R. SA a chemat în judecată pe pârâtele SIF T. SA și F.I.T. Inc.

solicitând instanței să constate nulitatea absolută a contractului din 15

octombrie 2001, încheiat de către pârâte, având ca obiect cesiunea de drepturi

litigioase.

Prin sentința comercială nr. 3858 din

30 noiembrie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 2444/COM/2005, Tribunalul

Constanța a admis excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Constanța

și a dispus declinarea de competență a soluționării cauzei în favoarea Tribunalului

București. După declinarea de competență, Tribunalul București prin sentința nr.

989 din 17 martie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 48301/3/2005 a admis excepția

lipsei calității procesuale active a reclamantei și a respins acțiunea ca fiind

formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

Sentința nr. 989/2006 pronunțată de

Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a fost desființată prin Decizia

comercială nr. 564 din 1 noiembrie 2006 a Curții de Apel București, cauza fiind

trimisă pentru continuarea judecății la aceiași instanță.

Recursurile promovate de pârâtele SIF

T. SA și F.I.T. Inc. împotriva Deciziei nr. 564/2006 au fost respinse ca

nefondate prin Decizia nr. 2948/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În fond, după desființare, cauza a

fost înregistrată sub nr. 1152/3/2008 pe rolul Tribunalului București, iar la

termenul de judecată din 28 martie 2008 reclamanta a depus la dosar cerere

completatoare prin care solicită anularea parțială a contractului de cesiune de

drepturi litigioase nr. 19823/2004 clauza art. 11 pct. 3, invocând nulitatea

absolută parțială pentru lipsa obiectului.

Prin sentința comercială nr. 13775 din

12 decembrie 2008, Tribunalul București, a respins acțiunea formulată de SC R.R.

SA Constanța, ca neîntemeiată.

În motivarea sentinței, instanța a

reținut în esență, că obiectul contractului de cesiune drepturi litigioase nu

contravine legii sau ordinii publice, cu privire la drepturile procesuale cedate

întrucât acestea se aflau în patrimoniul SIF T. SA la data încheierii

contractului.

Împotriva sentinței nr. 13775 din 12

decembrie 2008 a Tribunalului București, a formulat apel reclamanta SC R.R. SA,

invocând atât motive de nelegalitate cât și de netemeinicie.

Prin Decizia nr. 256 din 22 iunie 2009

a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, a fost respins ca

nefundat apelul formulat de reclamanta SC R.R. SA în contradictoriu cu SIF T.

SA și F.I.T. Inc.

În motivarea deciziei, instanța a

reținut că la data de 8 octombrie 2004 F.I.T. Inc. a cumpărat pachetul de

acțiuni deținut de SIF T. SA, reprezentând 10,65% din capitalul social al SC R.R.

SA Constanța, iar la data de 15 octombrie 2004 pârâtele au încheiat contractul de

cesiune de drepturi litigioase nr. 19823 având ca obiect cesionarea drepturilor

și obligațiilor derivate din calitatea de reclamantă a SIF T. SA în Dosarele nr.

288/COM/2004; nr. 5801/COM/2004 și nr. 5797/COM/2004.

Prin art. 2 din contract cedentul

recunoaște că cesionarul a dobândit calitatea de acționar; acesta fiind liber

să ocrotească și să conserve drepturile litigioase cesionate precum și să

promoveze alte acțiuni în justiție. Din cuprinsul clauzei reiese că părțile au urmărit

recunoașterea tranzacției bursiere, apreciind că se impune consolidarea

calității de acționar printr-un înscris subsecvent.

În ceea ce privește lipsa cauzei, ca

urmare a faptului că dobândirea calității de parte în procesele aflate pe rol

s-a efectuat în temeiul tranzacției bursiere prin care a dobândit calitatea de

acționar, instanța a constatat că la încheierea actului nu a lipsit voința

juridică a părților, scopul acestora fiind înlesnirea participării și

recunoașterii calității de acționar, în litigiile aflate pe rol precum și

recuperarea cheltuielilor efectuate.

Părțile au avut în vedere

reprezentarea contraprestațiilor urmărite, specifice actului juridic încheiat,

cedarea-cesionarea drepturilor litigioase în schimbul recuperării cheltuielilor

de judecată efectuate.

În raport de probatoriul administrat,

instanța de apel nu a reținut nici scopul mediat invocat de reclamantă întrucât

prin acțiunile formulate nu s-a urmărit blocarea activității societății câtă

vreme nu s-a constatat exercitarea cu rea credință a drepturilor procesuale,

potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege conform art. 723

alin. (1) C. proc. civ.

Cu privire la cauza contractului de

cesiune s-a apreciat de instanță că, prin acesta, nu s-a urmărit eludarea probării

calității de acționar, ci doar înlesnirea dovedirii acesteia cu atât mai mult

cu cât aceasta nu a fost contestată de reclamantă, care nu a atacat tranzacția

bursieră în urma căreia F.I.T. Inc. a devenit acționar în locul SIF T. SA.

Nici prețul cesiunii nu lipsește,

acesta fiind stabilit în art. 3 din contract, părțile stabilind ca preț suma de

76.433.000 lei reprezentând echivalentul cheltuielilor de judecată efectuat de

reclamantă în acțiunile, având ca obiect anularea Hotărârii A.G.A.

Apărarea reclamantei întemeiată pe

retractul litigios, a fost înlăturată de instanță având în vedere dispozițiile art.

45 C. com. și obiectul litigiilor.

În determinarea prețului cesiunii,

părțile s-au raportat și la caracterul aleatoriu al contractului de cesiune de

drepturi litigioase prin care vânzătorul nu garantează existența dreptului

cedat. În ceea ce privește nulitatea cesiunii pentru lipsa calității de titular

al drepturilor cedate la data încheierii contractului de cesiune, s-a reținut

că cedentul nu pierduse calitatea de reclamant în dosarele menționate în

contract, astfel că acesta era titularul drepturilor procesuale cedate.

Împotriva Deciziei comerciale nr. 296

din 22 iunie 2009, pronunțată de Curtea de Apel București, a formulat recurs recurenta

reclamantă SC R.R. SA, solicitând în principal casarea hotărârii recurate și

trimiterea cauzei la Curtea de Apel București, pentru competenta judecată a

recursului iar în subsidiar – modificarea în tot a deciziei recurate în sensul

admiterii apelului, și pe fond, admiterea acțiunii introductive și anularea parțială

a contractului de cesiune de drepturi litigioase nr. 19823 (15 octombrie 2004)

respectiv a clauzei prevăzute la art. 2, pct. 3.

În dezvoltarea motivelor de recurs,

recurenta arată că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea formelor de

procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc.

civ., motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, prin acțiunea introductivă,

s-a solicitat constatarea nulității contractului de cesiune drepturi litigioase

nr. 19823 din 15 octombrie 2004, iar prețul contractului de cesiune a fost de

7.643,3 lei sub valoarea de 100.000 lei prevăzută de art. 2 pct. 1 lit. a) și b)

și art. 281

1

alin. (1) C. proc. civ. modificat prin decizia de

recurs în interesul Legii nr. 32/2009 publicată în M. Of. nr. 830.

Calea de atac împotriva hotărârilor

pronunțată în primă instanță cu privire la cererile comerciale care au o

valoare mai mică de 100.000 lei este, potrivit legii recursul, astfel că hotărârea

instanței de apel a încălcat dispozițiile art. 282

1

C. proc. civ.

În speță, au fost nerespectate formele

de procedură prin nesocotirea dispozițiilor art. 282

1

C. proc. civ.

și prin urmare principiul legalității căii de atac.

- Hotărârea recurată a fost pronunțată

de o instanță care nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale – motiv de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ.

În condițiile în care calea de atac

prevăzută de legiuitor împotriva sentinței primei instanțe este recursul, la judecată

nu au participat numărul de judecători prevăzut de lege.

În subsidiar, hotărârea recurată este

nelegală – motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 întrucât instanța de

apel a respins în mod greșit criticile formulate cu privire la nulitatea

contractului de cesiune de drepturi litigioase.

Astfel, pentru ca vânzarea de drepturi

litigioase să fie valabilă este necesar ca obiectul vânzării să existe și să

fie proprietatea vânzătorului iar

SIF

T. SA începând cu data de 8 octombrie 2004 nu mai avea calitatea de acționar la

SC

R.R.E SA, ca efect al

transferului acțiunilor către F.I.T. Inc. situație în care drepturile arătate

la art. 11 pct. 3 din contractul de cesiune nu se mai puteau naște în

patrimoniul său.

Încheierea contractului de cesiune

drepturi litigioase s-a făcut în vederea preluării unor acțiuni în justiție

formulate în scopul de a bloca activitatea societății, cauza contractului fiind

ilicită. Prin clauza prevăzută la art. 11 pct. 3 din contractul de cesiune F.I.T.

Inc. a cumpărat drepturile litigioase cu scopul de a-și crea mijloacele

necesare să-i permită atacarea unor acte viitor ale societății, afectând astfel

buna desfășurare a relațiilor societare.

Nulitatea contractului se impune și

pentru lipsa prețului ca obiect al obligației cumpărătorului, în condițiile în

care, în urma unei simple raportări valorice, se observă că prin cumpărarea

unor drepturi litigioase în schimbul unui preț de aproximativ 2.000 euro,

cesionara F.I.T. Inc., se substituie în cadrul unor acțiuni în valoare de

aproximativ 300.000.000 euro, adică de 150.000 ori mai mare decât prețul

plătit.

De asemenea, nulitatea cesionării se

impun și pentru lipsa calității de acționar a cedentului la momentul efectuării

transferului de acțiuni întrucât acesta nu mai avea calitatea de acționar,

urmare a transferului către F.I.T. Inc. la data de 8 octombrie 2004.

Prin urmare, la momentul încheierii contractului

de cesiune, cedenta

SIF T.

SA nu mai avea calitatea de acționar, nu mai avea legitimare procesuală activă

în litigiile aflate pe rol sau cele viitoare și nu mai putea transfera

drepturile procesuale.

Intimata SIF T. SA a formulat

întâmpinare prin care solicită în esență respingerea recursului ca nefundat

arătând că în cauză nu au fost încălcate normele de competență, Decizia nr. 32/2008

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, nu este incidentă în speță, iar motivul

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu-și găsește incidența. Și

intimata

F.I.T. Inc. a

formulat întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefundat.

Analizând decizia recurată în raport

de criticile formulate și temeiurile de drept invocate Înalta Curte constată că

recursul este nefondat.

Prezentul litigiu se află pe rolul

instanțelor judecătorești din anul 2005 având ca obiect nulitatea absolută a

contractului nr. 19823 din 15 octombrie 2004 încheiat între pârâtele

SIF T. SA și

F.I.T. Inc. Potrivit dispozițiilor art.

1 pct. 1 C. proc. civ., judecătoriile judecă în primă instanță toate procesele și

cererile, în afară de cele date prin lege în competența altor instanțe.

În art. 2 pct. 1 lit. a) din același

cod, astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 1 din Legea nr. 219/2005, se

prevede că tribunalul judecă în primă instanță procesele și cererile în materie

comercial al căror obiect are o valoare de peste 100.000 lei, precum și

procesele și cererile în această materie al cărui obiect este neevaluabil în

bani.

Criteriul competenței în speța de față

s-a făcut în raport de dispozițiile legale prezentate, în vigoare la data

promovării acțiunii, având în vedere obiectul litigiului – nulitatea absolută a

contractului de cesiune – litigiu neevaluabil în bani.

Este adevărat că prin Decizia nr. 32/2008

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost admis recursul în interesul

legii iar dispozițiile art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 1 lit. a) și art. 281

1

alin. (1) C. proc. civ. se interpretează în sensul că, în vederea determinării

competenței materiale de soluționare în primă instanță și în căile de atac,

sunt evaluabile în bani, litigiile civile și comerciale având ca obiect

constatarea existenței sau inexistentei unui drept patrimonial, constatarea

nulității, anularea, rezoluțiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturile

patrimoniale, indiferent dacă este formulat petitul accesoriu privind

restabilirea situației anterioare iar la data de 12 decembrie 2008 a intrat în vigoare O.U.G. nr. 212 prin care au fost completate prevederile art. 2 C. proc. civ.

abrogată prin Legea nr. 276/2009 dar în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.

725 alin. (2) C. proc. civ. potrivit căruia, procesele în curs de judecată, la

data schimbării competenței instanțelor legal investite vor continua să fie

judecate de acele instanțe.

Litigiul dintre părți a început din

anul 2005 iar la data de 12 decembrie 2008 când a intrat în vigoare O.U.G. nr. 212

litigiul era în curs de judecată.

Acțiunea recurentei reclamante avea ca

obiect constatarea nulității absolute a contractului de cesiune de drepturi

litigioase, obiect neevaluabil în bani la data promovării acțiunii, astfel

încât competența de soluționare în primă instanță aparține Tribunalului, secția

comercială.

Pe cale de consecință, calea de atac împotriva

sentinței pronunțate în primă instanță de tribunal este apelul potrivit art. 282

alin. (1) C. proc. civ., nefiind aplicabilă excepția prevăzută de art. 282

1

alin. (1) C. proc. civ. așa cum susține recurenta . Ca urmare, față de

considerentele expuse, motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.

5 C. proc. civ., invocat de recurent este nefondat.

Nici motivul de recurs prevăzut de art.

304 pct. 1 C. proc. civ. privind alcătuirea instanței nu-și găsește incidența

în speța de față, Prin acest motiv de recurs este sancționată nesocotirea unor

norme de ordine publică, referitoare la compunerea și constituirea instanței

dar în condițiile în care calea de atac împotriva sentinței nr. 13775/2008

pronunțată de Tribunalul București este apelul având în vedere dispozițiile art.

282 alin. (1) și art. 725 alin. (2) C. proc. civ., alcătuirea completului de

judecată în apel a fost făcută cu respectarea dispozițiilor art. 54 din Legea nr.

304 /2004.

Ultimul motiv de recurs invocat de

recurentă vizează dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. dar recurenta nu a

arătat în ce constă nelegalitatea deciziei atacate din perspectiva cerințelor

acestui text reluând de fapt motivele de apel vizând lipsa obiectului cesiunii,

cauza ilicită și lipsa prețului, aspecte analizate de instanța de apel,

hotărârea fiind dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente.

Drepturile litigioase, pot forma

obiectul unei cesiuni, indiferent că este un drept real sau de creanță,

inclusiv dreptul de proprietate intelectuală sau drepturi succesorale.

Obiectul contractului de cesiune nr. 19823

din 15 octombrie 2004 încheiat de cele două intimate pârâte a fost stabilit la art.

II din contract, respectiv drepturile și obligațiile derivate din calitatea de

reclamant care o are cedentul în dosarele existente pe rolul Tribunalului

Constanța și anume: Dosarul nr. 280/COM/2004, Dosar nr. 5801/COM/2004, Dosar nr.

5797/COM/2001.

Contractul atacat nu a avut ca obiect

vânzarea acțiunilor, această operațiune având loc la data de 8 octombrie 2004, context

în care nu se poate susține că

SIF

T. SA a vândut bunul altuia. Nu se poate considera că la data încheierii contractului

de cesionare, cedentul nu mai avea din punct de vedere procesual, drepturi

decurgând din calitatea de reclamant în dosarele ce au format obiectul cesiunii

întrucât la data de 15 octombrie 2004 cedentul nu pierduse calitatea de

reclamant în dosarele aflate pe rolul instanțelor, fiind titularul drepturilor

cedate.

Prin clauza prevăzută la art. 2 pct. 3

din contract s-a stabilit că cesionarul,,este liber să ocrotească să conserve

drepturile litigioase cesionate” clauză

valabilă, întrucât, ca efect al cesiunii, se transmit dobânditorului și, toate

drepturile care sunt într-o strânsă conexiune, au drepturile cesionate având în

vedere și dispozițiile art. 1325 C. civ.

Nu poate fi vorba de vânzarea unor

drepturi litigioase viitoare așa cum susține recurenta iar la art. 2 pct. 3 din

contract părțile au recunoscut calitatea de acționar al F.I.T. Inc., în

virtutea căreia va fi liber să conserve și să ocrotească drepturile litigioase

cedate și să intenteze în justiție noi acțiuni conferite de calitatea sa de

acționar, aspecte reținute corect de instanța de apel.

Nu poate fi reținută nici critica

vizând lipsa prețului/prețul neserios întrucât în cauză au fost respectate

dispozițiile art. 1303 – 1304 C. civ. Astfel, prin art. 111 din contract,

părțile au stabilit ca preț al cesiunii suma de 76.433.000 lei reprezentând

echivalentul cheltuielilor de judecată efectuate de cedent în cele trei dosare

ale căror drepturi litigioase au fost cedate și prin urmare prețul este

stabilit în bani, este determinat, este real, sincer, serios și nu poate fi

considerat derizoriu.

Recurenta invocă cauza ilicită a

contractului de cesiune în raport de dispozițiile art. 966 C. civ.

Pentru a fi valabilă, cauza unui act

juridic civil, trebuie să îndeplinescă cumulativ, următoarele condiții; să existe,

să fie reală, să fie licită și morală.

Cauza este nelicită când este

prohibită de lege, când este contrarie bunelor moravuri și ordinii publice

conform art. 968 C. civ. Potrivit art. 967 alin. (2) C. civ., cauza este

prezumată până la dovada contrarie. Prin aceste dispoziții au fost instituite

două prezumții și anume: prezumția de valabilitate a cauzei și prezumția de

existență a cauzei. Ambele prezumții sunt prezumții juris tantum și prin

urmare, cine invocă lipsa ori nevalabilitatea cauzei trebuie să răstoarne

prezumția. Astfel, în raport de probatoriul administrat, instanța de apel a

reținut corect că nu se poate aprecia că prin acțiunile formulate de cesionar

s-a urmărit blocarea activității societății reclamante, cauza fiind licită.

Prin acțiunile promovate de intimată

s-a solicitat anularea unor hotărâri A.G.A. apreciate ca fiind contrare legii

sau actului constitutiv iar prin contractul de cesiune s-a urmărit asigurarea

participării și a recunoașterii calității de parte în proces a noului acționar,

situație în care cauza ilicită nu poate fi reținută.

Față de considerentele expuse, Înalta

Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. respinge ca nefondat

recursul formulat de recurenta reclamantă SC R.R. SA.

Recurenta reclamantă, fiind în culpă

procesuală va fi obligată să plătească intimatei pârâte SIF T. SA suma de 5.000

lei reprezentând cheltuieli de judecată, cu aplicarea dispozițiilor art. 274 alin.

(3) C. proc. civ., ținând cont și de caracterul rezonabil al cuantumului

cheltuielilor solicitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta SC R.R. SA Constanța împotriva Deciziei comerciale nr. 296 din 22

iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat.

Obligă recurenta reclamantă la 5.000

lei cheltuieli de judecată către intimata pârâtă

SIF T. SA Brașov.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21

mai 2010.