ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1866/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr. 2444/2005, reclamanta SC R.R. SA a chemat în judecată pe pârâtele SIF T. SA și F.I.T. Inc. solicitând instanței să constate nulitatea absolută a contractului din 15 octombrie 2001, încheiat de către pârâte, având ca obiect cesiunea de drepturi litigioase. Prin sentința comercială nr. 3858 din 30 noiembrie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 2444/COM/2005, Tribunalul Constanța a admis excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Constanța și a dispus declinarea de competență a soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București. După declinarea de competență, Tribunalul București prin sentința nr. 989 din 17 martie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 48301/3/2005 a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și a respins acțiunea ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

Sentința nr. 989/2006 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a fost desființată prin Decizia comercială nr. 564 din 1 noiembrie 2006 a Curții de Apel București, cauza fiind trimisă pentru continuarea judecății la aceiași instanță. Recursurile promovate de pârâtele SIF T. SA și F.I.T. Inc. împotriva Deciziei nr. 564/2006 au fost respinse ca nefondate prin Decizia nr. 2948/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. În fond, după desființare, cauza a fost înregistrată sub nr. 1152/3/2008 pe rolul Tribunalului București, iar la termenul de judecată din 28 martie 2008 reclamanta a depus la dosar cerere completatoare prin care solicită anularea parțială a contractului de cesiune de drepturi litigioase nr. 19823/2004 clauza art. 11 pct. 3, invocând nulitatea absolută parțială pentru lipsa obiectului.

Prin sentința comercială nr. 13775 din 12 decembrie 2008, Tribunalul București, a respins acțiunea formulată de SC R.R. SA Constanța, ca neîntemeiată. În motivarea sentinței, instanța a reținut în esență, că obiectul contractului de cesiune drepturi litigioase nu contravine legii sau ordinii publice, cu privire la drepturile procesuale cedate întrucât acestea se aflau în patrimoniul SIF T. SA la data încheierii contractului. Împotriva sentinței nr. 13775 din 12 decembrie 2008 a Tribunalului București, a formulat apel reclamanta SC R.R. SA, invocând atât motive de nelegalitate cât și de netemeinicie. Prin Decizia nr. 256 din 22 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, a fost respins ca nefundat apelul formulat de reclamanta SC R.R.

SA în contradictoriu cu SIF T. SA și F.I.T. Inc. În motivarea deciziei, instanța a reținut că la data de 8 octombrie 2004 F.I.T. Inc. a cumpărat pachetul de acțiuni deținut de SIF T. SA, reprezentând 10,65% din capitalul social al SC R.R. SA Constanța, iar la data de 15 octombrie 2004 pârâtele au încheiat contractul de cesiune de drepturi litigioase nr. 19823 având ca obiect cesionarea drepturilor și obligațiilor derivate din calitatea de reclamantă a SIF T. SA în Dosarele nr. 288/COM/2004; nr. 5801/COM/2004 și nr. 5797/COM/2004. Prin art. 2 din contract cedentul recunoaște că cesionarul a dobândit calitatea de acționar; acesta fiind liber să ocrotească și să conserve drepturile litigioase cesionate precum și să promoveze alte acțiuni în justiție.

Din cuprinsul clauzei reiese că părțile au urmărit recunoașterea tranzacției bursiere, apreciind că se impune consolidarea calității de acționar printr-un înscris subsecvent. În ceea ce privește lipsa cauzei, ca urmare a faptului că dobândirea calității de parte în procesele aflate pe rol s-a efectuat în temeiul tranzacției bursiere prin care a dobândit calitatea de acționar, instanța a constatat că la încheierea actului nu a lipsit voința juridică a părților, scopul acestora fiind înlesnirea participării și recunoașterii calității de acționar, în litigiile aflate pe rol precum și recuperarea cheltuielilor efectuate. Părțile au avut în vedere reprezentarea contraprestațiilor urmărite, specifice actului juridic încheiat, cedarea-cesionarea drepturilor litigioase în schimbul recuperării cheltuielilor de judecată efectuate.

În raport de probatoriul administrat, instanța de apel nu a reținut nici scopul mediat invocat de reclamantă întrucât prin acțiunile formulate nu s-a urmărit blocarea activității societății câtă vreme nu s-a constatat exercitarea cu rea credință a drepturilor procesuale, potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege conform art. 723 alin. (1) C. proc. civ. Cu privire la cauza contractului de cesiune s-a apreciat de instanță că, prin acesta, nu s-a urmărit eludarea probării calității de acționar, ci doar înlesnirea dovedirii acesteia cu atât mai mult cu cât aceasta nu a fost contestată de reclamantă, care nu a atacat tranzacția bursieră în urma căreia F.I.T. Inc. a devenit acționar în locul SIF T. SA.

Nici prețul cesiunii nu lipsește, acesta fiind stabilit în art. 3 din contract, părțile stabilind ca preț suma de 76.433.000 lei reprezentând echivalentul cheltuielilor de judecată efectuat de reclamantă în acțiunile, având ca obiect anularea Hotărârii A.G.A. Apărarea reclamantei întemeiată pe retractul litigios, a fost înlăturată de instanță având în vedere dispozițiile art. 45 C. com. și obiectul litigiilor. În determinarea prețului cesiunii, părțile s-au raportat și la caracterul aleatoriu al contractului de cesiune de drepturi litigioase prin care vânzătorul nu garantează existența dreptului cedat. În ceea ce privește nulitatea cesiunii pentru lipsa calității de titular al drepturilor cedate la data încheierii contractului de cesiune, s-a reținut că cedentul nu pierduse calitatea de reclamant în dosarele menționate în contract, astfel că acesta era titularul drepturilor procesuale cedate.

Împotriva Deciziei comerciale nr. 296 din 22 iunie 2009, pronunțată de Curtea de Apel București, a formulat recurs recurenta reclamantă SC R.R. SA, solicitând în principal casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei la Curtea de Apel București, pentru competenta judecată a recursului iar în subsidiar – modificarea în tot a deciziei recurate în sensul admiterii apelului, și pe fond, admiterea acțiunii introductive și anularea parțială a contractului de cesiune de drepturi litigioase nr. 19823 (15 octombrie 2004) respectiv a clauzei prevăzute la art. 2, pct. 3. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta arată că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc.

civ., motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. Astfel, prin acțiunea introductivă, s-a solicitat constatarea nulității contractului de cesiune drepturi litigioase nr. 19823 din 15 octombrie 2004, iar prețul contractului de cesiune a fost de 7.643,3 lei sub valoarea de 100.000 lei prevăzută de art. 2 pct. 1 lit. a) și b) și art. 281 1 alin. (1) C. proc. civ. modificat prin decizia de recurs în interesul Legii nr. 32/2009 publicată în M. Of. nr. 830. Calea de atac împotriva hotărârilor pronunțată în primă instanță cu privire la cererile comerciale care au o valoare mai mică de 100.000 lei este, potrivit legii recursul, astfel că hotărârea instanței de apel a încălcat dispozițiile art. 282 1 C. proc.

civ. În speță, au fost nerespectate formele de procedură prin nesocotirea dispozițiilor art. 282 1 C. proc. civ. și prin urmare principiul legalității căii de atac. - Hotărârea recurată a fost pronunțată de o instanță care nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale – motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ. În condițiile în care calea de atac prevăzută de legiuitor împotriva sentinței primei instanțe este recursul, la judecată nu au participat numărul de judecători prevăzut de lege. În subsidiar, hotărârea recurată este nelegală – motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 întrucât instanța de apel a respins în mod greșit criticile formulate cu privire la nulitatea contractului de cesiune de drepturi litigioase.

Astfel, pentru ca vânzarea de drepturi litigioase să fie valabilă este necesar ca obiectul vânzării să existe și să fie proprietatea vânzătorului iar SIF T. SA începând cu data de 8 octombrie 2004 nu mai avea calitatea de acționar la SC R.R.E SA, ca efect al transferului acțiunilor către F.I.T. Inc. situație în care drepturile arătate la art. 11 pct. 3 din contractul de cesiune nu se mai puteau naște în patrimoniul său. Încheierea contractului de cesiune drepturi litigioase s-a făcut în vederea preluării unor acțiuni în justiție formulate în scopul de a bloca activitatea societății, cauza contractului fiind ilicită. Prin clauza prevăzută la art. 11 pct. 3 din contractul de cesiune F.I.T. Inc.

a cumpărat drepturile litigioase cu scopul de a-și crea mijloacele necesare să-i permită atacarea unor acte viitor ale societății, afectând astfel buna desfășurare a relațiilor societare. Nulitatea contractului se impune și pentru lipsa prețului ca obiect al obligației cumpărătorului, în condițiile în care, în urma unei simple raportări valorice, se observă că prin cumpărarea unor drepturi litigioase în schimbul unui preț de aproximativ 2.000 euro, cesionara F.I.T. Inc., se substituie în cadrul unor acțiuni în valoare de aproximativ 300.000.000 euro, adică de 150.000 ori mai mare decât prețul plătit. De asemenea, nulitatea cesionării se impun și pentru lipsa calității de acționar a cedentului la momentul efectuării transferului de acțiuni întrucât acesta nu mai avea calitatea de acționar, urmare a transferului către F.I.T.

Inc. la data de 8 octombrie 2004. Prin urmare, la momentul încheierii contractului de cesiune, cedenta SIF T. SA nu mai avea calitatea de acționar, nu mai avea legitimare procesuală activă în litigiile aflate pe rol sau cele viitoare și nu mai putea transfera drepturile procesuale. Intimata SIF T. SA a formulat întâmpinare prin care solicită în esență respingerea recursului ca nefundat arătând că în cauză nu au fost încălcate normele de competență, Decizia nr. 32/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, nu este incidentă în speță, iar motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu-și găsește incidența. Și intimata F.I.T. Inc. a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefundat.

Analizând decizia recurată în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Prezentul litigiu se află pe rolul instanțelor judecătorești din anul 2005 având ca obiect nulitatea absolută a contractului nr. 19823 din 15 octombrie 2004 încheiat între pârâtele SIF T. SA și F.I.T. Inc. Potrivit dispozițiilor art. 1 pct. 1 C. proc. civ., judecătoriile judecă în primă instanță toate procesele și cererile, în afară de cele date prin lege în competența altor instanțe. În art. 2 pct. 1 lit. a) din același cod, astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 1 din Legea nr. 219/2005, se prevede că tribunalul judecă în primă instanță procesele și cererile în materie comercial al căror obiect are o valoare de peste 100.000 lei, precum și procesele și cererile în această materie al cărui obiect este neevaluabil în bani.

Criteriul competenței în speța de față s-a făcut în raport de dispozițiile legale prezentate, în vigoare la data promovării acțiunii, având în vedere obiectul litigiului – nulitatea absolută a contractului de cesiune – litigiu neevaluabil în bani. Este adevărat că prin Decizia nr. 32/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost admis recursul în interesul legii iar dispozițiile art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 1 lit. a) și art. 281 1 alin. (1) C. proc. civ.

se interpretează în sensul că, în vederea determinării competenței materiale de soluționare în primă instanță și în căile de atac, sunt evaluabile în bani, litigiile civile și comerciale având ca obiect constatarea existenței sau inexistentei unui drept patrimonial, constatarea nulității, anularea, rezoluțiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturile patrimoniale, indiferent dacă este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situației anterioare iar la data de 12 decembrie 2008 a intrat în vigoare O.U.G. nr. 212 prin care au fost completate prevederile art. 2 C. proc. civ. abrogată prin Legea nr. 276/2009 dar în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 725 alin. (2) C. proc. civ.

potrivit căruia, procesele în curs de judecată, la data schimbării competenței instanțelor legal investite vor continua să fie judecate de acele instanțe. Litigiul dintre părți a început din anul 2005 iar la data de 12 decembrie 2008 când a intrat în vigoare O.U.G. nr. 212 litigiul era în curs de judecată. Acțiunea recurentei reclamante avea ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de cesiune de drepturi litigioase, obiect neevaluabil în bani la data promovării acțiunii, astfel încât competența de soluționare în primă instanță aparține Tribunalului, secția comercială. Pe cale de consecință, calea de atac împotriva sentinței pronunțate în primă instanță de tribunal este apelul potrivit art. 282 alin. (1) C. proc.

civ., nefiind aplicabilă excepția prevăzută de art. 282 1 alin. (1) C. proc. civ. așa cum susține recurenta . Ca urmare, față de considerentele expuse, motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., invocat de recurent este nefondat. Nici motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ. privind alcătuirea instanței nu-și găsește incidența în speța de față, Prin acest motiv de recurs este sancționată nesocotirea unor norme de ordine publică, referitoare la compunerea și constituirea instanței dar în condițiile în care calea de atac împotriva sentinței nr. 13775/2008 pronunțată de Tribunalul București este apelul având în vedere dispozițiile art. 282 alin. (1) și art. 725 alin. (2) C. proc.

civ., alcătuirea completului de judecată în apel a fost făcută cu respectarea dispozițiilor art. 54 din Legea nr. 304 /2004. Ultimul motiv de recurs invocat de recurentă vizează dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. dar recurenta nu a arătat în ce constă nelegalitatea deciziei atacate din perspectiva cerințelor acestui text reluând de fapt motivele de apel vizând lipsa obiectului cesiunii, cauza ilicită și lipsa prețului, aspecte analizate de instanța de apel, hotărârea fiind dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente. Drepturile litigioase, pot forma obiectul unei cesiuni, indiferent că este un drept real sau de creanță, inclusiv dreptul de proprietate intelectuală sau drepturi succesorale.

Obiectul contractului de cesiune nr. 19823 din 15 octombrie 2004 încheiat de cele două intimate pârâte a fost stabilit la art. II din contract, respectiv drepturile și obligațiile derivate din calitatea de reclamant care o are cedentul în dosarele existente pe rolul Tribunalului Constanța și anume: Dosarul nr. 280/COM/2004, Dosar nr. 5801/COM/2004, Dosar nr. 5797/COM/2001. Contractul atacat nu a avut ca obiect vânzarea acțiunilor, această operațiune având loc la data de 8 octombrie 2004, context în care nu se poate susține că SIF T. SA a vândut bunul altuia. Nu se poate considera că la data încheierii contractului de cesionare, cedentul nu mai avea din punct de vedere procesual, drepturi decurgând din calitatea de reclamant în dosarele ce au format obiectul cesiunii întrucât la data de 15 octombrie 2004 cedentul nu pierduse calitatea de reclamant în dosarele aflate pe rolul instanțelor, fiind titularul drepturilor cedate.

Prin clauza prevăzută la art. 2 pct. 3 din contract s-a stabilit că cesionarul,,este liber să ocrotească să conserve drepturile litigioase cesionate” clauză valabilă, întrucât, ca efect al cesiunii, se transmit dobânditorului și, toate drepturile care sunt într-o strânsă conexiune, au drepturile cesionate având în vedere și dispozițiile art. 1325 C. civ. Nu poate fi vorba de vânzarea unor drepturi litigioase viitoare așa cum susține recurenta iar la art. 2 pct. 3 din contract părțile au recunoscut calitatea de acționar al F.I.T. Inc., în virtutea căreia va fi liber să conserve și să ocrotească drepturile litigioase cedate și să intenteze în justiție noi acțiuni conferite de calitatea sa de acționar, aspecte reținute corect de instanța de apel.

Nu poate fi reținută nici critica vizând lipsa prețului/prețul neserios întrucât în cauză au fost respectate dispozițiile art. 1303 – 1304 C. civ. Astfel, prin art. 111 din contract, părțile au stabilit ca preț al cesiunii suma de 76.433.000 lei reprezentând echivalentul cheltuielilor de judecată efectuate de cedent în cele trei dosare ale căror drepturi litigioase au fost cedate și prin urmare prețul este stabilit în bani, este determinat, este real, sincer, serios și nu poate fi considerat derizoriu. Recurenta invocă cauza ilicită a contractului de cesiune în raport de dispozițiile art. 966 C. civ. Pentru a fi valabilă, cauza unui act juridic civil, trebuie să îndeplinescă cumulativ, următoarele condiții; să existe, să fie reală, să fie licită și morală.

Cauza este nelicită când este prohibită de lege, când este contrarie bunelor moravuri și ordinii publice conform art. 968 C. civ. Potrivit art. 967 alin. (2) C. civ., cauza este prezumată până la dovada contrarie. Prin aceste dispoziții au fost instituite două prezumții și anume: prezumția de valabilitate a cauzei și prezumția de existență a cauzei. Ambele prezumții sunt prezumții juris tantum și prin urmare, cine invocă lipsa ori nevalabilitatea cauzei trebuie să răstoarne prezumția. Astfel, în raport de probatoriul administrat, instanța de apel a reținut corect că nu se poate aprecia că prin acțiunile formulate de cesionar s-a urmărit blocarea activității societății reclamante, cauza fiind licită.

Prin acțiunile promovate de intimată s-a solicitat anularea unor hotărâri A.G.A. apreciate ca fiind contrare legii sau actului constitutiv iar prin contractul de cesiune s-a urmărit asigurarea participării și a recunoașterii calității de parte în proces a noului acționar, situație în care cauza ilicită nu poate fi reținută. Față de considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta reclamantă SC R.R. SA. Recurenta reclamantă, fiind în culpă procesuală va fi obligată să plătească intimatei pârâte SIF T. SA suma de 5.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată, cu aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc.

civ., ținând cont și de caracterul rezonabil al cuantumului cheltuielilor solicitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC R.R. SA Constanța împotriva Deciziei comerciale nr. 296 din 22 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Obligă recurenta reclamantă la 5.000 lei cheltuieli de judecată către intimata pârâtă SIF T. SA Brașov. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 mai 2010.