ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 401/2008

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

rolul Judecătoriei Constanța, reclamanta H.M. a chemat în judecată pe pârâții SC

M. SA și H.S., solicitând să se constate nulitatea absolută parțială a

contractului pentru serviciile C. prestate de M. SA pentru persoane fizice

încheiat la data de 23 decembrie 2001, respectiv a clauzei stipulată de părți

în art. 6.1 din Condițiile generale.

În susținerea cererii,

reclamanta a arătat că această clauză contractuală nesocotește dispozițiile

imperative și prohibitive ale Legii nr. 469/2002.

În ședința publică din 19

aprilie 2006, pârâta SC M. SA a invocat excepția necompetenței materiale a

Judecătoriei Constanța în baza art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 4706

din 17 mai 2006 pronunțată de Judecătoria Constanța, s-a admis excepția

necompetenței materiale și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în

favoarea Tribunalului Constanța.

Cauza a fost înregistrată

sub nr. 5535/COM/2006 pe rolul acestei instanțe.

Motivul de nulitate susținut

de reclamantă privește cuantumul excesiv al penalităților în raport de debitul

datorat, clauza penală fiind în contradicție cu art. 4 alin. (3) din Legea nr. 469/2002

ce limitează penalitățile la cuantumul debitorului.

Reclamanta și-a justificat

interesul în promovarea unei asemenea acțiuni prin faptul că este coproprietar

al imobilului supus executării silite.

Prin sentința civilă nr. 7492/

COM din 9 noiembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Constanța, acțiunea

reclamantei a fost respinsă ca nefondată.

În esență, s-a reținut că

dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 469/2002 nu erau în vigoare la data

perfectării contractului de prestări de servicii de telefonie mobilă între

părți (23 decembrie 2002), astfel că s-a dat curs voinței stipulate de acestea

în convenție.

Împotriva acestei hotărâri,

a declarat apel reclamanta, solicitând admiterea lui deoarece clauza penală

este lovită de nulitate absolută.

Curtea de Apel Constanța, secția

comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, prin

decizia nr. 136/ COM din 7 iunie 2007, a respins, ca nefondat, apelul

reclamantei H.M., instanța de control judiciar reținând, în esență,

următoarele:

I. Din punct de vedere

procedural:

- cu privire la faptul că

apelanta invocă faptul că nu a fost citată pentru data de 7 noiembrie 2006 când

s-au pus concluzii pe fondul pricinii, din actele dosarului (dos. nr. 5535/COM/2006

al Tribunalului Constanța) rezultă că procedura de citare cu aceasta s-a

realizat prin afișare în cauză fiind respectate dispozițiile art. 100 alin. (1)

pct. 7 C. proc. civ., astfel că nu se pot invoca nulitățile prevăzute de art. 105

alin. (2) C. proc. civ.;

- în ceea ce privește

necompetența teritorială a Tribunalului Constanța, s-a reținut că, prin adresa

trimisă Judecătoriei Constanța (dosar nr. 2610/2006) pentru termenul din 17 mai

2006, apelanta, în calitate de reclamantă, arată că este de acord cu excepția

necompetenței materiale a Judecătoriei Constanța invocată de către instanță,

urmând ca pricina să fie declinată în favoarea Judecătoriei Iași; de asemenea,

prin sentința civilă nr. 4706/17 mai 2006 a Judecătoriei Constanța s-a admis

excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, declinându-se competența

în favoarea Tribunalului Constanța, cu aplicarea art. 4 și 7 C. com.;

- pentru termenul din 17 mai

2006, apelanta a fost citată pentru a răspunde la excepția necompetenței

materiale a Judecătoriei Constanța (încheierea din 19 aprilie 2006) și nu la

necompetența teritorială;

- hotărârea Judecătoriei

Constanța putea fi recurată în termen de 5 zile de la pronunțare, procedură pe

care apelanta nu a valorificat-o, astfel că a fost sesizată în mod legal

instanța de fond în materie comercială, respectiv Tribunalul Constanța.

II. În ceea ce privește

fondul cauzei:

- între pârâții – intimați

s-a încheiat contractul pentru serviciile C., și unde la art. 6.1 s-a precizat

în mod expres că „pentru sumele neplătite la termen, clientul va plăti

penalități de 1 % pentru fiecare zi de întârziere cu titlu de daune moratorii până

la plata întregii sume”;

- la momentul perfectării

contractului de prestare a serviciilor de telefonie mobilă (anul 2001) nu erau

în vigoare dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 469/2002, norme care, în

respectarea principiului neretroactivității legii civile, se aplică numai

contractelor încheiate sub imperiul ei.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs reclamanta H.M., criticând-o pentru nelegalitate.

Recurenta își subsemnează

generic criticile motivelor de recurs reglementate de art. 304 alin. (3), (7),

(8) și (9) C. proc. civ., vizând următoarele aspecte:

- instanța de fond și

instanța de apel nu s-au pronunțat asupra excepției de necompetență teritorială

a instanțelor în a căror rază teritorială își are sediul pârâta,

neexercitându-și, astfel, rolul activ.

- în ceea ce privește fondul

cauzei, recurenta precizează că instanța de apel a dat o interpretare eronată

atât susținerilor sale, probatoriului administrat cât și dispozițiilor Legii nr.

469/2002 în raport de momentul încheierii contractului de prestări servicii de

telefonie, invocând faptul că, la momentul la care creditoarea a obținut

ordonanța de emitere a somației de plată în dosarul nr. 652 din 26 mai 2003

pronunțată de Tribunalul Iași, Legea nr. 469/2002 era în vigoare și aplicabilă

în speță astfel că nulitatea clauzei penale din contract, era confirmată de

evocata lege.

Înalta Curte, analizând

decizia recurată prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este

nefondat pentru motivele ce se vor arăta.

Problema competenței materiale

a fost tranșată de Judecătoria Constanța care, prin sentința nr. 4706 din 17

mai 2006, a admis excepția necompetenței materiale a judecătoriei și a declinat

cauza Tribunalului Constanța spre competentă soluționare.

La solicitarea instanței,

inițial învestită cu soluționarea cauzei, reclamanta H.M. precizează prin

adresa primită la dosar la data de 15 mai 2006 că „este de acord cu excepția

necompetenței materiale a Judecătoriei Constanța” și că „în aceste condiții

urmează ca instanța de judecată să admită excepția necompetenței materiale și

să-și decline competența către Judecătoria Iași”.

Este evidentă confuzia pe

care recurenta-reclamantă o face între competența materială și cea teritorială

astfel că, susținerea recurentei potrivit căreia instanțele nu s-au pronunțat

asupra excepției de necompetență teritorială invocată de această parte apare ca

lipsită de fundament, o atare excepție nefiind invocată.

În ceea ce privește fondul

cauzei se reține că legea aplicabilă, părților este contractul de prestări

servicii, seria POS nr. 00161944 din 23 decembrie 2001.

Legea nr. 469/2002 privind

unele măsuri pentru întărirea disciplinei contractuale a intrat în vigoare

ulterior încheierii contractului, respectiv la 9 iulie 2002.

Contractul, nefiind încheiat

sub imperiul Legii nr. 469/2002, nu poate primi reglementări aparținând acestui

act normativ, dispozițiile art. 4 alin. (3) din evocata lege nefiind incidente.

Trebuie remarcat faptul că art.

4 alin. (3) din Legea nr. 496/2002 la care face referire recurenta, plafonează

cuantumul penalităților la nivelul debitului numai în situația în care în

contract părțile nu au stipulat contrariul, astfel că oricum, cuantumul

penalităților stabilit contractual nu ar putea suporta modificări nici în cazul

contractelor încheiate sub reglementarea evocatei legi.

În considerarea celor ce

preced, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de reclamanta H.M. împotriva deciziei nr. 136/ COM din 7

iunie 2007 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială,

de contencios administrativ fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 6 februarie 2008.