ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1000/2009

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1000/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele :

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București

la data de 24 martie 2005, reclamantul G.M.C. a chemat în judecată pe pârâtele A.F.

și A.N. SA, solicitând a se constata nulitatea contractului de abonament nr. 33434

din 17 octombrie 2001 încheiat între pârâte, obligarea SC A.N. SA să încheie

contract de abonament cu coproprietarii/coindivizarii imobilului din sector 2,

precum și obligarea pârâtelor în solidar la plata sumelor de 100 000 000 lei

daune materiale și 100 000 000 lei daune morale, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 508 din 19 ianuarie

2006, instanța a respins excepțiile autorității de lucru judecat și lipsei de

interes a reclamantului, precum și acțiunea ca neîntemeiate.

Apelul declarat de reclamant a fost

admis prin decizia civilă nr. 1266A din 28 iunie 2006 pronunțată de Tribunalul București,

secția a IV-a civilă, prin care s-a desființat sentința atacată și s-a trimis cauza

spre rejudecare la aceeași instanță, reținându-se că s-a încălcat principiul disponibilității,

principiul dreptului la apărare și principiul contradictorialității prin aceea

că instanța a acordat cuvântul părților pe excepții dar s-a pronunțat și asupra

fondului cauzei.

Prin sentința civilă nr. 633 din 26

ianuarie 2007, Judecătoria Sectorului 2 București a admis excepția

necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în

favoarea Tribunalului București, secția a VI-a comercială, apreciind că

litigiul este unul comercial conform art. 56 C. com.

Prin sentința comercială nr. 10720

din 27 septembrie 2007, tribunalul a respins acțiunea ca neîntemeiată, reținând

că imobilul din sector 2, este împărțit în trei unități locative distincte,

dintre care Corpul A1 este deținut de reclamant în baza contractului de

vânzare-cumpărare nr. 12813 din 16 august 1990 iar corpul A2 de către pârâta A.F.,

conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 584 din 1 noiembrie 1996,

încheiat cu PMB, situație evidențiată de schița imobilului depusă la dosar de

pârâtă (fila 21 dosar J2).

Prin sentința civilă nr. 4127 din 4

martie 1998 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2, rămasă irevocabilă prin

neapelare, s-a dispus grănițuirea proprietăților existente la această adresă,

stabilindu-se că reclamantului îi revin 200 mp teren și construcție, iar

pârâtei un teren de 49,12 mp și construcția cumpărată, pentru a se pune capăt

neînțelegerilor dintre părți cu privire la dreptul de proprietate (fila 29

dosar J2).

Reclamantul a contestat în instanță

titlurile de proprietate ale pârâtei atât asupra terenului, cât și a construcției,

acțiunile fiind respinse prin sentința nr. 3628 din 2 iunie 2003 pronunțată de

Judecătoria Sectorului 2 în dosarul nr. 10991/2002 (filele 67 și următoarele),

respectiv sentința civilă nr. 341 din 14 aprilie 2003, pronunțată de Tribunalul

București, secția a IV-a civilă, (filele 73 și urm.), rămase irevocabile prin

respingerea căilor de atac.

În condițiile în care imobilul a

fost împărțit în trei unități locative distincte, încetând starea de

indiviziune, doi dintre cei trei proprietari și-au construit branșamente

separate și au încheiat contracte distincte cu pârâta SC A.N. SA. Încheierea

contractului de abonament de către pârâte sub nr. 33434 din 14 octombrie 2001 a

determinat amplasarea unui singur branșament pe conductă, aflat în pivnița

pârâtei, aceasta ulterior oprind circulația apei prin conductă către corpurile

A2 și B la începutul anului 2002, prin încheierea robinetului de trecere aflat

după branșament.

Reclamantul a fost notificat cu

privire la demersurile pârâtei, dar acesta nu și-a manifestat intenția de a

solicita încheierea unui nou contract cu pârâta furnizoare, astfel încât

lăsarea robinetului deschis ar fi însemnat contorizarea consumului de apă al

reclamantului la singurul apometru existent, și anume cel instalat de pârâtă,

fără a se putea stabili consumul efectiv al fiecărei părți.

Împrejurările amplasării noului

branșament au fost analizate și în considerentele sentinței civile nr. 4455 din

1 iulie 2003 pronunțate de Judecătoria Sectorului 2 în dosarul nr. 6973/2002,

având ca obiect obligarea pârâtei să deschidă și să mențină deschis robinetul

aflat pe conducta pentru apă rece, hotărâre rămasă irevocabilă prin respingerea

căilor de etc. Deși în cauză nu este întrunită cerința triplei identități pentru

a opera excepția autorității de lucru judecat (astfel cum s-a reținut și prin

încheierea din 7 iunie 2007), s-a apreciat că situația de fapt și de drept

reținută de instanțe în mod irevocabil, atât prin această sentință, cât și prin

celelalte menționate anterior, pronunțate între aceleași părți, intră sub

puterea lucrului judecat de care se bucură o hotărâre judecătorească. În acest

mod aspectele dezlegate de instanțe se impun părților în litigiu, neputând fi

înlăturate.

Astfel, s-a apreciat de către

instanță că oprirea apei de către pârâta A.F. a constituit un act legitim,

justificat de necesitatea înlăturării posibilității îmbogățirii reclamantului

fără justă cauză pe seama pârâtei.

Încheierea contractului de abonament

a fost impusă de prevederile HCGMB nr. 108/1997, potrivit cărora furnizarea

apei se face numai printr-un branșament la rețeaua publică, echipat cu

apometru, urmare a încheierii unui contract de prestări servicii cu SC A.N. SA.

Proiectarea și execuția unui branșament separat se efectuează la solicitarea

proprietarului, în funcție de condițiile tehnice, costurile fiind suportate de

beneficiar.

Susținerile reclamantului potrivit

căreia încheierea contractului de prestări servicii doar cu unul dintre

coproprietari ar constitui motiv de nulitate absolută a contractului, fără nici

o circumstanțiere, este eronată, acest aspect putând conduce, în opinia

instanței, doar la nulitatea relativă a contractului, ce ar putea fi invocată

doar în interiorul termenului de prescripție de 3 ani.

Cu toate acestea, susținerea a fost

înlăturată în totalitate, deoarece asupra imobilului din sector 2 nu există o

stare de indiviziune, aceasta încetând din 1998. În asemenea condiții,

furnizarea apei nu se putea realiza decât prin încheierea unor contracte

distincte de către fiecare proprietar, cu instalarea unor branșamente și

apometre diferite.

Privarea reclamantului de furnizarea

apei calde putea fi evitată prin solicitarea adresată pârâtei SC A.N. SA

privind executarea, contra cost, a unui branșament echipat cu un apometru pentru

imobilul său.

Proiectul acestei lucrări ar fi

urmat să țină cont de condițiile tehnice existente, cu respectarea celorlalte

branșamente existente. Pârâtei SC A.N. SA îi revine obligația furnizării apei

către populație, fiind singura societate cu acest obiect, dar nu în absența

unui contract încheiat cu beneficiarii în condițiile legii.

Pentru aceste considerente, s-a

respins ca neîntemeiată cererea reclamantului privind nulitatea contractului de

abonament nr. 33434 din 17 octombrie 2001.

În ceea ce privește cel de-al doilea

capăt de cerere, s-a constatat că instanța nu poate suplini consimțământul

părților la încheierea unui asemenea contract presupune deschiderea unui

branșament, conform HCGMB nr. 108/1997. Branșarea la rețeaua de apă potabilă

presupune respectarea procedurii prevăzute în hotărâre, întocmirea și

executarea unui proiect al branșamentului de către prestatorul de servicii,

numai contra cost.

Totodată, având în vedere că nu s-a

putut reține nici o faptă ilicită în sarcina pârâtelor, s-a apreciat că nu sunt

întrunite cerințele art. 998, art. 999 C. civ., cererea de plată a daunelor

materiale și moral nefiind întemeiată.

Față de cele ce preced anterior,

s-au respins și celelalte capete de cerere ca neîntemeiate.

Văzând și dispozițiile art. 274 C.

proc. civ., reclamantul a fost obligat să achite pârâtei A.F. suma de 1300 lei

cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat ales achitat

în ambele cicluri procesuale, având în vedere că prima sentință a fost

desființată în totalitate.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

apel reclamantul G.M.C., care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel

București, secția a V-a comercială, sub nr. 15712/3/2007.

În motivarea apelului, se arată că

sentința este esențial nelegală, pentru că reținându-se că părțile nu se află

în indiviziune, conform unei sentințe judecătorești, se eludează 2 aspecte: în

primul rând, prevederea legală cu privire la faptul că un imobil nu poate avea

decât un singur branșament la conducta de apă stradală se referă la un imobil

ca și clădire, nu la imobil ca și apartament din clădire, deoarece este motivat

de faptul că, din punct de vedere tehnic, conducta stradală nu poate fi

înțepată mai des de 8 ml. Din acest punct de vedere, imobilul deținut de

reclamant precum și cel deținut de către pârâta A.F. nu alcătuiesc decât un

singur corp de clădire, iar existența a 2 branșamente stradale pentru acesta nu

se poate realiza decât prin efectuarea unui branșament la foarte mare distanță

de imobil, ceea ce atrage costuri exorbitante, imposibil de acoperit de către

reclamant, relativ la starea sa materială (este pensionar).

În al doilea rând, ieșirea din indiviziune

conform sentinței judecătorești menționate anterior s-a operat cu privire la

imobil, dar instalația de apă și canal din imobil a fost de la bun început

proiectată pentru un imobil ca un tot unitar, deci prin destinație acesta avea

părți comune tuturor încăperilor și dependințelor imobilului.

Din acest motiv, branșamentul și

robinetul aferent, de care se face vorbire în cealaltă sentință invocată, nu

sunt exclusiv destinate pârâtei A.F. pe motiv că trec prin pivnița acesteia, ci

au fost, prin proiectarea clădirii și a instalației de apă, destinate a

alimenta cu apă întreg imobilul. Din acest punct de vedere, cât timp prin

hotărârea de ieșire din indiviziune nu s-a dispus în mod expres separarea

instalației de apă, încheierea unui contract exclusiv de abonament pentru

alimentarea cu apă în numele acelei hotărâri de grănițuire a curții este

împovărătoare pentru apelant.

Din aceste puncte de vedere, rezultă

că încheierea contractului de abonament între pârâte s-a făcut atât prin

fraudarea legii, deoarece regulamentul local aplicabil prevede existența unui

singur branșament pentru un imobil, ori în urma sentinței apelate rezultă că

vor trebui să existe 2 branșamente, cât și în mod fraudulos, prin interpretarea

deplasată a sentinței civile de grănițuire, care nu îi dădea dreptul pârâtei A.F.

să folosească în mod exclusiv pentru sine instalația (conducta și robinetul) de

apă în pivnița sa.

Soluția este esențial nelegală și

pentru faptul că instanța nu vede nici o nulitate absolută a contractului, ci

numai o nulitate relativă, pe considerentul că în disprețul legii

intimata-pârâtă A.F., cu acordul celeilalte intimate-pârâte, a încheiat

contract de abonament pe unicul branșament al clădirii, numai pentru sine. Este

o certitudine că folosirea unicului branșament de către unul dintre colocatarii

imobilului în mod exclusiv fără a cere acordul celorlalți, acord pe care nici

nu avea cum să îl primească, nu îi putea da dreptul intimatei-pârâte A.N. SA să

încheie contractul câtă vreme nu exista o ieșire din indiviziune asupra

instalațiilor sanitare, care să înlocuiască astfel, acordul celorlalți

colocatari.

În condițiile în care s-a făcut

dovada nerespectării legii de către intimata-pârâtă A.F., este cert că această

nerespectare atrage nulitatea absolută conform art. 5 și art. 968 C. civ., și

nu nulitatea relativă, pentru că nu e vorba de eroare, dol sau violență în

speță, în raport cu intimata A.N..

Soluția este esențial nelegală și

pentru faptul că nu poate admite al doilea capăt de cerere privind obligația de

a face, pe considerentul că nu se poate complini consimțământul părților la

încheierea contractului de abonament.

Este de remarcat că consimțământul A.N.

SA este reglementat de lege, respectiv O.G. nr. 32/2002, art. 3 lit. g), art. 18

și art. 24 lit. g), și mai mult, este vorba de un serviciu public de apă și

canal, la care intimata-pârâtă SC A.N. SA poate fi obligată la încheierea

contractului de abonament cu apelantul-reclamant, pentru că altfel își încalcă

statutul pentru care a fost creată, ea fiind o societate de interes public. Este

și de remarcat că strada M. beneficiază, așa cum rezultă din dosar, de servicii

de apă și canalizare.

Este de remarcat că ideea

branșamentului coroborată cu acea sentință de grănițuire este găselnița A.N. SA

pentru a nu furniza serviciile de apă și canal pentru apelant, deoarece pentru

derivarea unei țevi pentru alimentarea apelantului, precum și montarea unui

apometru pe acestea, nu este nevoie de un branșament la conducta stradală, așa

cum solicită a efectua SC A.N. SA, cu costuri exorbitante. În această situație,

obligarea SC A.N. SA la încheierea unui contract va fi de natură a obliga

această societate să accepte contorizarea unei derivații din conducta deja

racordată, apelantul urmând a beneficia de apă curentă, nefiind necesar și

oricum SC A.N. SA nu a justificat că ar fi necesar, un branșament la conducta

stradală.

Față de refuzul nejustificat al societății

publice de apă și canal SC A.N. SA de a executa serviciile pentru care a fost

creată, ca și față de conduita culpabilă a acesteia, care a ales să ignore,

fără vreun temei, caracterul comun al conductei de alimentare cu apă a

imobilului și astfel l-a privat pe reclamant de apă curentă de peste 6 ani de

zile, se solicită admiterea și a capătului de cerere privind daunele morale.

Conduita SC A.N. SA este culpabilă conform art. 998-999 C. civ., și în mod

firesc trebuie să fie obligată la plata daunelor solicitate. Cu privire la

cuantumul acestora, este de remarcat că este greu să se cuantifice ce înseamnă

să trăiești timp de 6 ani într-un cartier din București, nu unul mărginaș, fără

a beneficia de apă curentă sau apă caldă, în condițiile în care instalația din

casă se strică prin neuz.

În drept, se întemeiază apelul pe

dispozițiile art. 282-293 C. proc. civ.

În dovedire au fost depuse

înscrisuri.

La 15 ianuarie 2008, intimata A.F. a

formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, cu

cheltuieli de judecată.

Intimata SC A.N. SA a formulat

întâmpinare la 16 ianuarie 2008, solicitând de asemenea respingerea apelului și

menținerea sentinței atacate.

În susținere a depus înscrisuri.

Analizând sentința atacată, în

raport de criticile formulate, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială,

prin decizia comercială nr. 166 din 16 aprilie 2008, a respins apelul ca

nefondat pentru următoarele considerente:

La adresa din București, sector 2, există

trei proprietăți distincte așa cum rezultă din raportul de expertiză întocmit

în dosarul nr. 6973/2002 al Judecătoriei Sectorului 2 București, depus în

dosarul de fond.

Grănițuirea proprietăților,

construcții și teren s-a realizat irevocabil prin sentința civilă nr. 4127 din

4 martie 1998 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București.

Conform art. 3 lit. i) din Legea nr.

241/2006 modificată prin O.U.G. nr. 13/2008, branșamentul deservește un singur

utilizator.

Ca excepție, s-a prevăzut că, în

cazuri bine justificate și atunci când condițiile tehnice nu permit altă

soluție, se poate admite alimentarea mai multor utilizatori prin același

branșament.

Ori în cauză, din avizul de

principiu nr. A 2070303 din 3 decembrie 2007 emis de SC A.N. SA rezultă că

există condiții tehnice pentru ca reclamantul să aibă propriul branșament.

Este adevărat că branșamentul

inițial a fost comun și a deservit întreg imobilul din strada M., sector 2, dar

din raportul de expertiză menționat mai sus rezultă că pârâta A.F. a înlocuit

părțile instalației din subsolul corpului său de clădire cu o conductă nouă,

inclusiv armături și a continuat cu o instalație ce deservește spălătorul din

acest corp, fiind vorba practic de o nouă instalație.

Nici unul din motivele invocate de

apelantul-reclamant nu atrage nulitatea absolută a contractului încheiat de

pârâte, din nicio probă administrată nerezultând că pârâtele au fraudat legea,

încheind un contract cu o cauză ilicită.

În ceea ce privește al treilea motiv

de apel, contractul de abonament nu poate fi încheiat decât în urma

îndeplinirii unor condiții tehnice specifice prevăzute de legislația în

domeniu, condiții nedovedite de apelant la acest moment. Chiar și art. 27 alin.

(2) din Legea nr. 241/2006 modificată prin O.U.G. nr. 13/2008, invocat de

apelant, se referă la acest aspect în lipsa căruia contractul nu poate fi

perfectat.

Referitor la daunele invocate, prin

cererea de chemare în judecată s-a solicitat obligarea pârâtelor în solidar la

plata daunelor materiale și morale iar prin cererea de apel se solicită numai

obligarea SC A.N. SA la daune morale, modificare a acțiunii care nu este

permisă în apel, conform art. 294 alin. (1) C. proc. civ.

Oricum, cererea nu este probată

potrivit art. 1169 C. civ.

Împotriva deciziei introdus recurs

reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate indicând motivul prevăzut de art. 304

pct. 8 și art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Cu privire la prima critică, în

esență, recurentul susține că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus

judecății și a schimbat natura și înțelesul vădit neîndoielnic al acestuia.

Astfel, instanța de apel reia fără

nicio analiză motivarea instanței de fond, reținând că pe strada M., există

trei proprietăți distincte și că grănițuirea proprietăților construcții și

teren s-a realizat irevocabil prin sentința civilă nr. 4127 din 4 martie 1998,

pronunțată de Judecătoria sectorului nr. 2 București.

Or, această apreciere este

irelevantă câtă vreme, ieșirea din indiviziune nu s-a făcut cu privire la

instalațiile de apă și canal care sunt deservite de pârâta-intimată A.N., iar

ideea unui singur utilizator este pe de o parte infirmată de situațiile de

condamnare, legea nedefinind ce înseamnă o justificare temeinică, pentru

montarea unor contoare pe actualul branșament.

De asemenea greșit s-a respins și

cererea de acordare de daune morale.

Cu privire la cea de a doua critică se

susține că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii.

Recurenta a apreciat că instanța de

apel a respins nelegal cel de-al doilea motiv de apel pe considerentul că în

cauză nu sunt motive de nulitate absolută a contractului încheiat de pârâte, in

nici o probă administrată nerezultând că pârâtele au fraudat legea.

Se susține pe de altă parte că

hotărârea este lipsită de temei legal, de îndată ce s-a reținut că recurentul

nu îndeplinește condițiile tehnice specifice prevăzute de art. 27 alin. (2) din

Legea nr. 241/2006, așa cum rezultă din probatoriul administrat, fapt contrazis

de raportul de expertiză.

Recursul este nefondat pentru

următoarele considerente:

Este de principiu că instanța de recurs,

în raport de caracterul acestei căi de atac reglementată prin art. 304 C. proc.

civ., controlează legalitatea hotărârii atacate, în raport de motivele de

recurs invocate.

Așa cum s-a argumentat prima

critică, aceasta nu se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.,

deoarece în cauză, instanța nu a pus în discuție natura juridică a contractului

abonament nr. 33433 din 17 octombrie 2001, încheiat de pârâtele A.F. și SC A.N.

SA, stabilirea naturii acestui act juridic, neavând nicio relevanță în

soluționarea acțiunii.

De fapt recurenta nu a precizat în

susținerea criticii, în ce ar constata schimbarea înțelesului lămurit și vădit

neîndoielnic, prin interpretarea greșită a acestui contract.

Or, în lipsa unei precizări în acest

sens, ce se impunea cu necesitate, instanța pe de o parte nu se poate substitui

recurentului și pe de altă parte nu poate realiza din oficiu un control

judiciar al deciziei, în raport de reglementarea invocată.

Pornind de la petitele acțiunii în cauză,

ar fi fost lipsită de relevanță juridică, analizarea obligațiilor contractuale

ale unui contract în care recurentul nu este parte, contract a cărei nulitate

s-a cerut a fi constatată, pe considerentul că „coindivizorul nu poate să facă

acte la întreg bunul, fără consimțământul celorlalți coindivizori” sau că în

cazul proprietății de indiviziune, fiecare coproprietar are dreptul să exercite

folosința asupra bunului indiviz fără consimțământul celorlalți, însă sub

condiția de a respecta drepturile lor.

Așa fiind critica este nefondată.

Analizând și cel de al doilea motiv de

recurs urmează a se reține că nu se subsumează dispozițiilor prevăzute de art. 304

pct. 9 C. proc. civ., potrivit căruia decizia supusă recursului este nelegală

când este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea

greșită a legii.

În primul rând, textul se referă la

încălcarea unei norme de drept substanțial.

În cauză s-a pus în discuție art. 3 din

Legea nr. 241/2006, modificată prin O.U.G. nr. 13/2008, potrivit căruia

branșamentul deservește un singur utilizator.

Analiza considerentelor deciziei sub

acest aspect, nu scoate în evidență faptul că s-a făcut o aplicare greșită a

legii.

Astfel, instanța de apel, a analizat dacă

recurentul se află în situația de excepție prevăzută de actul normativ când

branșarea solicitată se putea realiza numai în cazuri bine justificate.

În acest sens, a reținut că nu se poate

încheia contractul de abonament, decât în urma unor condiții tehnice specifice

prevăzute de legislația în domeniu, condiții nedovedite de recurentul

reclamant.

Sub aspectul stării de fapt, privind

neîndeplinirea acestor condiții, instanța de recurs, nu poate legal să facă o

analiză a acesteia, pentru că recursul, nu este o cale devolutivă.

În cauză, nu se poate reține că

încheierea contractului este lovit de nulitate, pârâta-intimată A.F. și A.N.,

încheindu-l cu respectarea legii.

Recurentul-reclamant și pârâta-intimată,

nu au calitatea de coindivizori, în sensul precizat, aceasta fiind singura

utilizatoare a branșamentului, iar în condițiile legii și acesta având

posibilitatea să aibă un branșament separat.

Respingându-se acțiunea în mod justificat

nu s-a pus în discuție cererea de obligare la daune morale.

Așa fiind, pentru cele ce preced, în baza

art. 312 C. proc. civ. recursul urmează a fi respins ca nefondat, cu obligarea

recurentului la cheltuieli de judecată către pârâta-intimată A.F.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamantul G.M.C. împotriva deciziei nr. 166 din 16 aprilie 2008 a

Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

Obligă recurentul să-i plătească

intimatei-pârâte A.F. suma de 1500 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

25 martie 2009.