ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2870/2011

Ședința publică din 28 septembrie 2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor dosarului constată următoarele:

SC A. SA a formulat

contestație la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău sub nr. 5432

din 09 mai 2006 în contradictoriu cu Administrația Domeniilor Statului,

solicitând anularea executării emise în dosarul de executare nr. 73589/2006,

constatarea că titlul executoriu invocat de pârâtă este nul, iar în subsidiar

să se constate că pârâta a executat mai mult decât s-a menționat în somație

precum și dispunerea restabilirii situației anterioare executării.

Judecătoria Bacău

prin sentința comercială nr. 3742 din 07 iunie 2006 pronunțată în dosarul nr. 5432/2006

a admis în parte acțiunea reclamantei și a anulat formele de executare emise de

intimată în dosarul de executare nr. 74585/2006.

Împotriva acestei

sentințe a formulat recurs intimata, recurs admis prin decizia nr. 240/R din 05

martie 2007 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. 1364/110/2006, în

sensul casării sentinței recurate și a trimiterii cauzei spre competentă

soluționare la Curtea de Apel București, în temeiul prevederilor O.U.G. nr. 64/2005

și ale O.U.G. nr. 51/1998.

Curtea de Apel

București, secția a VI-a comercială, prin sentința civilă nr. 312 din 30

octombrie 2007 a admis excepția de necompetență materială invocată de

reclamantă și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în

favoarea Curții Comerciale de Arbitraj Internațional de pe lângă Camera de

Comerț și Industrie a României, față de clauza compromisorie inserată în cap. 11

art. 11.1 din contractul de concesiune nr. 1 din 15 aprilie 2002, care

reprezintă titlul executoriu invocat în dosarul de executare nr. 74585/2006 din

litigiu.

Prin sentința

arbitrală nr. 74 din 30 martie 2010, Curtea de Arbitraj Comercial Internațional

de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României a admis excepția de

necompetență materială invocată din oficiu de tribunalul arbitral și a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București

reținând, pentru a decide astfel, că litigiile născute din punerea în executare

nu pot face obiectul arbitrajului, executarea silită fiind monopolul puterii

executive și judecătorești, față de dispozițiile art. 340 și urm. C. proc. civ.

raportate la art. 371 și urm. C. proc. civ. și ale art. 400 C. proc. civ.,

coroborate cu prevederile art. 2 alin. (1) O.U.G. nr. 64/2005 combinate cu cele

ale art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998.

Înalta

Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 3080 de la 30 septembrie 2010

pronunțată în dosarul nr. 5373/1/2010 a stabilit competența de soluționare a

cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția comercială, reținând că

existența clauzei compromisorii în contractul încheiat de părți face ca

litigiile ce decurg din executarea contractului, care nu vor putea fi

soluționate pe cale amiabilă, să fie soluționate de către Curtea de Arbitraj

Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României,

dar numai în măsura arbitralității acestora, conform art. 340 C. proc. civ.,

respectiva clauză neavând în vedere litigii legate de executarea silită a

titlului executoriu, cu atât mai mult cu cât chiar o hotărâre arbitrală care,

constituie titlu executoriu se execută silit întocmai ca și o hotărâre

judecătorească potrivit art. 368 C. proc. civ. raportat la art. 367 alin. (2) C.

proc. civ.

Prin sentința

comercială nr. 21 din 08 februarie 2011 Curtea de Apel București, secția a VI-a

comercială, a respins cererea de suspendare a executării silite ca inadmisibilă

și a respins contestația la executare așa cum a fost precizată formulată de

contestatoarea SC A. SA Bacău în contradictoriu cu intimata Administrația

Domeniilor Statului ca nefondată.

În fundamentarea

acestei soluții, Curtea a reținut că cererea de suspendare este inadmisibilă,

în raport de dispozițiile art. 82 din O.U.G. nr. 51/1998 cu referire la O.U.G.

nr. 64/2005, dispoziții potrivit cărora executarea silită continuă și pe timpul

soluționării contestației.

S-a reținut, de

asemenea că, între contestatoare și Administrația Domeniilor Statului s-a încheiat

contractul de concesiune nr. 1/2002 pe o durată de 49 de ani începând cu data

semnării contractului, respectiv 15 aprilie 2002.

Redevența solicitată

contestatoarei datează din 2003 și penalitățile sunt calculate la redevența din

2003 până la 18 aprilie 2006. Având în vedere că la data pornirii procedurii de

executare silită de către Administrația Domeniilor Statului, erau în vigoare prevederile

O.U.G. nr. 64/2005 și că pretențiile solicitate contestatoarei nu erau

prescrise, s-a apreciat că în speță sunt incidente dispozițiile O.U.G. nr. 64/2005

cu referire la O.U.G. nr. 51/1998.

Concluzionând,

intimata se află în posesia unui titlu executoriu valabil constând în

contractul nr. 1/2002 și care produce efecte pentru pretențiile aferente anului

2003 cât timp acestea nu sunt prescrise și s-au solicitat după intrarea în

vigoare a O.U.G. nr. 64/2005.

În contractul de

concesiune la cap. 12 părțile au stabilit condițiile privind cazurile de forță

majoră și rezultă că în situația unui astfel de eveniment, partea afectată va

fi exonerată de orice răspundere.

Invocarea de către contestatoare

a faptului că nu recunoaște plata redevenței pe anul 2003, respectiv a diferenței

de 26.403,43 RON întrucât a invocat forța majoră în baza cap. 12 din contract,

datorită secetei prelungite nu are susținere în prevederile contractuale

întrucât, contestatoarea a fost despăgubită pentru situația constatată și nu

rezultă din contract că părțile ar fi convenit cu privire la reducerea cuantumului

redevenței proporțional cu procentul cu care a fost despăgubită.

Împotriva acestei

sentințe a formulat recurs în termen legal, contestatoarea SC A. SA, invocând

dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. și arătând că instanța de fond

s-a pronunțat fără a lua în considerare toate probele administrate, iar

hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii.

În motivarea

recursului său, recurenta contestatoare arată că nu s-a luat în considerare

sentința nr. 169 din 24 iulie 2008 pronunțată în dosarul 145/2008 de către

Camera de Comerț a României și, de asemenea, nu s-au avut în vedere ca probă

facturile storno nr. 5586, 5587, 5588, 5589 și 5890 din 24 iunie 2009, care

reprezintă însumate suma de 26630,43 lei redevență și penalități aferente,

pentru care s-a început executarea silită.

Dosarul 145/2008 a

avut ca obiect constatarea inexistenței dreptului de creanță a Administrației

Domeniilor Statului privind sumele de bani pentru care s-a început executarea

silită. Prin emiterea facturilor storno, titlul executoriu, respectiv somația nr.

74585/2006 a devenit nul deoarece sumele de bani înscrise în aceasta nu mai

există, fapt recunoscut de ambele părți.

Analizând recursul

prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat.

Critica subsumată

prevederilor art. 304 alin. (8) vizând aprecierea probelor nu poate fi

reținută, întrucât Curtea de Apel, având în vedere poziția oscilantă a

contestatoarei cu privire la obiectul contestației la executare și a temeiului

de drept, aspect nelămurit suficient, a dispus că aceasta să precizeze obiectul

cererii corespunzător cu dispozițiile O.U.G. nr. 51/1998 cu referire la O.U.G.

nr. 64/2005.

Recurenta a precizat

că Administrația Domeniilor Statului i-a emis facturile storno reprezentând sumele

pentru care s-a început executarea silită care a rămas fără obiect, pârâta

recunoscându-i pretențiile.

În contestația inițială

s-a solicitat anularea executării silite începute de Administrația Domeniilor

Statului pe considerentul că executarea este nulă întrucât contractul nr. 1/2002

nu este titlu executoriu, O.U.G. nr. 64/2005 neretroactivând iar contestatoarea

nu recunoaște datoria în sumă de 64.990,62 RON, nefiind certă, lichidă și

exigibilă.

Instanța de fond a

analizat toate probele administrate în dosarul cauzei și nu a interpretat greșit

actul juridic dedus judecății, răspunzând printr-o motivare amplă tuturor

criticilor contestatoarei, chiar dacă aceasta nu a arătat de ce trebuie anulate

formele și actele de executare, cât timp executarea a rămas fără obiect.

În conformitate cu

motivul de nelegalitate invocat – art. 304 alin. (9) recurenta pune în discuție

existența sentinței arbitrale nr. 169/2009 prin care s-a constatat că, datorită

cazului de forță majoră, societatea este exonerată de plata sumelor de bani

pentru care s-a început executarea silită.

În realitate, Curtea

de Apel a analizat aspectele invocate de contestatoare prin prisma legilor speciale,

respectiv O.U.G. nr. 51/1998 cu referire la O.U.G. nr. 64/2005, apreciind

faptul că în privința constatării fenomenului de forță majoră și a constatării

că A. nu datorează suma de 64.990,5 RON sunt aspecte ce exced competenței

Curții de Apel, secția comercială.

În privința

constatării inexistenței dreptului intimatei Administrația Domeniilor Statului

și a obligației corelative a recurentei privind plata sumei de 262.159.300 lei s-a

pronunțat instanța în mod irevocabil în sensul respingerii acțiunii SC A. SA

(decizia nr. 223 din 24 ianuarie 2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția comercială, în dosarul nr. 10096/1/2005).

Intimata

Administrația Domeniilor Statului se află în posesia unui titlu executoriu valabil

constând în contractul nr. 1/2002 și care produce efecte pentru pretențiile

aferente anului 2003, cât timp acestea nu sunt prescrise și s-au solicitat după

intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 64/2005.

Ca atare, executarea

silită începută de Administrația Domeniilor Statului nu este nulă.

În concluzie, soluția

Curții de Apel a fost pronunțată cu aplicarea corectă a legii și potrivit

dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. BACĂU împotriva

deciziei nr. 21 din 8 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 28 septembrie 2011.