ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2888/2008

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 10518/3/2006, pe rolul Tribunalului București, reclamanta S.E. a chemat în judecată, pârâta SC M.C.M. SRL solicitând obligarea acesteia la plata despăgubirilor în sumă de 68.000 euro reprezentând contravaloare lipsă folosință spații aferente perioadei octombrie 2004 - februarie 2006. Prin întâmpinarea formulată la 27 aprilie 2006, pârâta SC M.C.M. SRL, a invocat excepția de netimbrare a acțiunii, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată. La termenul din 27 octombrie 2006, a susținut excepția necompetenței materiale de soluționare a cauzei, raportat la natura juridică a litigiului care nu presupune un raport juridic de drept comercial, ci raporturi de natură civilă delictuală ce intră sub incidența dispozițiilor art. 998 - 999 C. civ.

Prin încheierea de la 27 octombrie 2006, Tribunalul București a respins ca neîntemeiată excepția de necompetență materială, a reținut natura comercială a litigiului derivând din aplicarea prezumției de comercialitate prevăzută de art. 4 C. com., cererea având ca obiect obligarea pârâtei la plata unei sume de bani reprezentând contravaloarea prejudiciului reprezentat de lipsa de folosință a imobilului, prezumție ce operează pentru toate actele și faptele comerciantului, dacă acestea nu sunt de natură civilă. Împotriva acestei încheieri a formulat apel pârâta SC M.C.M. SRL criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. S-au invocat dispozițiile art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.

precum și dispozițiile art. 3 și art. 4 C. com. raportat la dispozițiile art. 282 C. proc. civ. Prin Decizia comercială nr. 11 din 14 ianuarie 2008, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a pus în discuție excepția inadmisibilității căii de atac prin raportare la dispozițiile art. 282 alin. (2) C. proc. civ. și, pe cale de consecință, a admis excepția și a respins ca inadmisibil apelul formulat împotriva sus-numitei încheieri și a obligat-o la plata sumei de 7.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Ca urmare, pârâta a formulat recurs, în termenul legal, solicitând în temeiul dispozițiilor art. 299 și următoarele C. civ. raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea acestuia și modificarea în parte a hotărârii în sensul reducerii cheltuielilor de judecată.

A invocat dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ. potrivit cărora judecătorii au dreptul să micșoreze onorariile avocaților, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mari față de valoarea pricinii sau munca depusă de avocat. În cauză, erau îndeplinite aceste condiții prevăzute de lege, fiind soluționată pe excepție, după trei termene de judecată, iar avocatul părții adverse nu a formulat niciun fel de cerere în acest interval de timp. Printr-o altă critică a arătat că instanța a încălcat normele de procedură la data când a soluționat cauza, cu consecința nesocotirii dreptului său la apărare, prin lăsarea cauzei în dezbatere în lipsa apărătorului ales căruia, prezent fiind ulterior, după strigarea pricinii cu încălcarea ordinii listei de ședință, nu i s-a permis să depusă concluzii scrise.

Intimata - reclamantă a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat. Recursul este nefondat. Cât privește soluția dată capătului de cerere în plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat, este adevărat că, potrivit art. 274 alin. (3) C. proc. civ., instanța poate reduce cuantumul acestora în condițiile textului arătat.

Or, în cauză se constată că instanța de apel a acordat cheltuielile de judecată pretinse în totalitate, constatându-se că apărătorul părții a fost prezent la toate termenele de judecată, a formulat apărări la cererile formulate pe parcursul judecății de către recurenta din prezenta cauză și în legătură cu inadmisibilitatea căii de atac împotriva Încheierii din 27 octombrie 2007 a Tribunalului București, aspecte avute în vedere în cadrul prerogativei cenzurării cheltuielilor de judecată ce aparține acestei instanțe cu prilejul stabilirii lor, încât contestarea cuantumului astfel stabilit, nu poate constitui un motiv de recurs deoarece este o chestiune de apreciere, care nu se circumscrie niciunuia din motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc.

civ., care vizează exclusiv nelegalitatea hotărârii. Cât privește cea de a doua critică, potrivit dovezilor de la dosar (fila 17) recurenta - pârâtă a fost citată legal pentru termenul din 14 ianuarie 2008, dar nu s-a prezentat încât nu se poate reține vreo vătămare procesuală, și pe cale de consecință nici dreptul său la apărare nu a fost afectat, susținerile potrivit cărora cauza ar fi fost luată cu nerespectarea ordinii de pe listă și, deci, în lipsa apărătorului ales, fiind simple afirmații nedovedite, partea neputând invoca astfel, propria culpă rezultată din neprezentarea în fața instanței de judecată, la ora fixată (ora 9) prin actul de procedură. Față de această situație recursul va fi respins, ca nefondat conform art. 312 alin. (1) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC M.C.M. SRL București, împotriva Deciziei Curții de Apel București nr. 11 din 14 ianuarie 2008, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 octombrie 2008.