ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 716/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 716/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra

recursurilor de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, nr. 919/P/2009

din 3 septembrie 2010, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și

trimiterea în judecată a inculpatului S.D. pentru săvârșirea infracțiunii de

„purtare abuzivă” prevăzută de art. 250 alin. (3) C. pen.

Prin actul de

inculpare, s-au reținut în fapt următoarele. La data de 30 iulie 2008, în

calitate de agent de poliție, inculpatul S.D. a exercitat acte de violență

asupra părții vătămate N.F., cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare

8-9 zile îngrijiri medicale, pentru ca aceasta să recunoască sustragerea unei

sume de bani din locuința martorului M.P.

Probele

administrate în faza de urmărire penală sunt declarațiile părții vătămate N.F.,

certificatul medico - legal nr. 1429/T din 08 august 2008 emis de Serviciul de

Medicină - Legală Constanța, fișa medicală nr. 11090 din 4 august 2008 emisă de

Spitalul Clinic Județean Constanța, adresa nr 28932 din 1 septembrie 2008

întocmită de I.P.J. Constanța, copia xerox a dosarului penal nr. 3608/P/2008 al

Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, declarațiile martorilor Ș.T., S.D.V.,

T.L., V.L., P.G., N.M., Z.V., D.L., H.N., M.M.A., procesul - verbal de

confruntare din 18 martie 2010 dintre partea vătămată N.F. și martorul M.M.A.

și declarațiile învinuitului S.D. Prin rezoluția din 23 septembrie 2009,

procurorul a început urmărirea penală împotriva inculpatului sub aspectul

săvârșirii infracțiunii de „purtare abuzivă” prevăzută de art. 250 alin. (3) C.

pen. Conform procesului-verbal din 06 iulie 2010, procurorul i-a adus la

cunoștință inculpatului, în prezența apărătorului ales, învinuirea și dreptul

de a nu da declarații. La data de 30 august 2010, s-a procedat de către

procuror la prezentarea materialului de urmărire penală, prilej cu care

inculpatul a declarat că este nevinovat.

În cursul

judecății, inculpatul a beneficiat de asistență juridică calificată. în faza de

judecată, s-au administrat următoarele mijloace de probă: audierea părților, -

respectiv a inculpatului S.D. și a părții vătămate N.F., ascultarea martorilor V.L.,

T.L., P.G., S.D.V., Z.V., D.A., H.A., M.M.A., Ș.T., G.C., T.T., Ș.M.,

înscrisuri în circumstanțiere. Având în vedere probele administrate în cauză în

faza de urmărire penală și în cursul cercetării judecătorești, prin sentința

penală nr. 456 din data de 25 noiembrie 2011, pronunțată în dosarul penal nr. 11253/118/2010,

îndreptată prin încheierea din 30 octombrie 2012, Tribunalul Constanța, a

hotărât: „Respinge cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de partea

vătămată, prin apărător. Admite din oficiu sesizarea privind schimbarea

încadrării juridice din infracțiunea de „purtare abuzivă” prevăzută de art. 250

alin. (3) C. pen. în infracțiunea de „cercetare abuzivă” prevăzută de art. 266 alin.

(2) C. pen. în baza art. 334 C. proc. pen., dispune schimbarea încadrării

juridice din infracțiunea de „purtare abuzivă” prevăzută de art. 250 alin. (3) C.

pen. în infracțiunea de „cercetare abuzivă” prevăzută de art. 266 alin. (2) C.

pen. în baza art. 266 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (2) și art.

76 lit. d) C. pen., condamnă pe inculpatul S.D. la pedeapsa de 5 luni

închisoare în baza art. 81 C. pen., dispune suspendarea condiționată a

executării pedepsei în baza art. 82 C. pen., stabilește termen de încercare de

2 (doi) ani și 5 (cinci) luni, termen compus din cuantumul pedepsei închisorii

aplicate la care se adaugă un interval de timp de 2 (doi) ani în baza art. 359 C.

proc. pen., atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. în

baza art. 71 C. pen., interzice inculpatului exercițiul drepturilor prevăzută

de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen în baza art. 71 alin.

(5) C. pen., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei

închisorii se suspendă și executarea pedepsei accesorii în baza art. 14 alin.

(3) lit. b), art. 346 C. proc. pen., art. 998 C. civ., admite în parte acțiunea

civilă formulată de partea civilă N.F. și obligă inculpatul alături de partea

responsabilă civilmente I.P.J. Constanța către partea civilă la plata sumei de

1000 lei cu titlu de daune morale. Respinge cererea de despăgubiri materiale ca

fiind neîntemeiată. în baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., obligă inculpatul

la plata sumei de 900 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.”

Instanța de

fond a stabilit următoarea situație de fapt și încadrare juridică a faptelor:

În anul 2008,

inculpatul S.D. era agent de poliție și îndeplinea funcția de șef de post la

Postul de Politie din comuna Aliman județul Constanța. La data de 30 iulie 2008,

în jurul orei 20, acesta s-a deplasat cu un autoturism marca Dacia de culoare

albă condus de martorul M.M.A., nașul său de cununie, la domiciliul părții

vătămate N.F. din satul Vlahii și i-a solicitat acesteia să-l însoțească la

sediul postului de poliție situat în comuna Aliman, pentru a da declarație

deoarece era acuzată pentru sustragerea sumei de 1000 de lei din locuința

cetățeanului M.P., tatăl martorului M.M.A..Deplasarea la postul de poliție s-a

făcut cu autoturismul condus de martorul M.M.A., care apoi s-a întors în satul

Vlahii pentru a-l aduce și pe tatăl său la postul de poliție întrucât partea

vătămată N.F. a negat sustragerea sumei de bani de la M.P., inculpatul S.D. i-a

aplicat mai multe lovituri cu bastonul peste mâini, picioare și spate și a

tras-o de păr. Din certificatul medico-legal, nu rezultă leziuni datorate

legării cu cătușele la mâini, aspect susținut de partea vătămată, dar

neconfirmat de materialul probator. După un timp, martorul M.M.A. a revenit la

postul de poliție fără tatăl său, motivând că problemele acestuia de sănătate

nu-i permit deplasarea și, deși partea vătămată N.F. susține că la acel moment

era legată cu cătușele la mâini, acesta nici înainte de a pleca după tatăl său

și nici la revenire nu a confirmat susținerile părții vătămate în sensul că în

prezența acestuia inculpatul i-a aplicat părții vătămate mai multe lovituri cu bastonul.

Fără a-i solicita vreo declarație în legătură cu acuzația de furt, inculpatul S.D.

i-a permis părții vătămate să părăsească postul de poliție. Potrivit

declarației, părții vătămate N.F., în drum spre casă s-a întâlnit mai întâi cu

martorul Ș.T. și apoi cu martorul S.D.V., cărora Ie-a adus la cunoștință că

fost agresată de inculpat la postul de poliție pentru a recunoaște sustragerea unei

sume de bani din locuința lui M.P..Primul martor se deplasa cu un atelaj, iar

cel de-al doilea cu o bicicletă și partea vătămată i-a rugat s-o ajute să

ajungă acasă, arătând că acuza dureri mari în spate. Cei doi martori au

confirmat susținerea părții vătămate, iar martorul Ș.T. a precizat în

declarația olografă care se coroborează cu declarația părții vătămate, că a

văzut-o pe aceasta ieșind de la postul de poliție, iar în momentul în care s-au

întâlnit a constatat că N.F. plângea și acuza dureri în cursul cercetării

judecătorești, martorul Ș.T. a arătat că a văzut-o pe partea vătămată în seara

respectivă, se deplasa greoi ținându-se în zona toracică, plângea și I-a rugat

pe martorul S.D. să o transporte cu bicicleta întrucât îi este greu să se

deplaseze singură. La rândul său, martorul S.D. a declarat că s-a întâlnit de

două ori cu partea vătămată, prima dată în comuna Aliman, după ce aceasta a

ieșit din postul de poliție și a doua oară pe drumul dintre această localitate

și satul Vlahii. De fiecare dată, mergea aplecată și acuza durei în piept, în

cursul cercetării judecătorești, martorul a mai arătat că în noaptea respectivă

partea vătămată i-a spus că a fost lovită în postul de poliție, nu i-a spus de

către cine, dar a doua zi, fiind vecin cu aceasta, i-a adus la cunoștință că

fusese lovită de inculpatul S.D., fără a-i arăta leziunile, de față fiind și

martora V.L., vecină cu aceștia. După ce a părăsit postul de poliție, conform

probelor aflate la dosar, cu puțin timp înainte de miezul nopții, partea vătămată

a parcurs pe jos drumul de aproximativ 3 km dintre comuna Aliman și satul Vlahii,

deoarece inculpatul S.D. nu și-a respectat promisiunea făcută acesteia inițial,

de a o aduce acasă cu același mijloc de transport cu care s-a făcut deplasarea

la postul de poliție. Partea vătămată a susținut totodată că, în drum spre

casă, a fost din nou agresată fizic de inculpatul S.D., care a coborât din

autoturismul condus de martorul M.M.A. cu care aceștia se întorceau spre satul

Vlahii. Cu această ocazie, inculpatul i-a mai aplicat câteva lovituri cu

bastonul și a amenințat-o cu moartea dacă nu spune unde sunt banii și dacă

aduce la cunoștința vreunei persoane agresiunea exercitată asupra sa. În jurul

orei 24:00 – 01:00, după ce a ajuns la domiciliu, partea vătămată N.F. a

povestit despre cele întâmplate martorilor P.G., concubinul său și N.M., mama

sa. Despre agresiunea exercitată asupra sa de către inculpat, partea vătămată a

povestit și martorelor T.L. și V.L. care confirmă că au văzut mai multe

echimoze pe spate și pe ambele mâini, precum și că din cauza loviturilor

primite, N.F. nu s-a putut ridica din pat mai multe zile. În susținerile sale,

partea vătămată a arătat constant că a fost de acord să-l însoțească pe șeful

de post pentru a i se lua declarație în legătură cu așa zisa sustragere de la

locuința lui M.P., dar nu l-a rugat pe inculpat să verifice ce cumpărături

făcuse pe zi ci acesta, din proprie inițiativă s-a informat că și în seara

respectivă achiziționase un pachet de țigări tot pe datorie. A mai susținut

partea vătămată că inculpatul a refuzat să-i ia declarația și pentru că nu a

spus unde sunt bani lui M. a lovit-o circa 3 ore, a încuiat ușa, a amenințat-o

că o să rămână în post pe timp de noapte, iar la ieșirea din post în jurul

orelor 24:30, în fața restaurantului l-a găsit pe martorul Ș.T. care a văzut că

prezenta dificultăți la deplasare și acuza dureri. Ulterior, l-a întâlnit pe

martorul S.D. căruia i-a relatat ce se întâmplase. Partea vătămată a mai arătat

că în cursul aceleași nopți, inculpatul însoțit de martorul M. a ajuns-o din

urmă, i-a mai aplicat și alte lovituri cu bastonul și a lăsat-o în șanț. Cu privire

la neprezentarea ulterioară la medic și la serviciul Urgență, partea civilă a arătat

că a crezut că o să-i treacă fără examinare medicală și că avea și buletinul la

preschimbat. Inițial nu a formulat nici o plângere împotriva șefului de post și

doar în momentul când a fost chemată pentru instrumentarea cauzei a formulat

plângere. Declarațiile martorilor și ale părții vătămate cu privire la zonele

corpului în care aceasta din urmă prezenta urme de violență se coroborează cu

actul medico-legal nr. l429/T din 08 august 2008, conform căruia N.F. a suferit

leziuni pe ambele brațe pe toată lungimea, pe torace posterior și coapsa

stângă, care au putut fi produse prin lovire cu corp dur și care necesită

pentru vindecare 8-9 zile îngrijiri medicale de la data producerii, respectiv

30 iulie 2008.Ca urmare a leziunilor suferite, la data de 04 august 2008, partea

vătămată s-a prezentat la Spitalul Clinic de Urgență Constanța, fiind însoțită

de martora Z.V., sora sa iar potrivit fișei medicale nr. 1090 din 04 august 2008,

motivul prezentării înscris în fișă îl constituie agresiunea.

Fapta

inculpatului S.D., care la data de 30 iulie 2008, în calitate de agent de

poliție a exercitat acte de violență asupra părții vătămate N.F., cauzându-i

leziuni care au necesitat pentru vindecare 8-9 zile îngrijiri medicale, pentru

ca aceasta să recunoască sustragerea unei sume de bani din locuința numitului M.P.,

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de „cercetare abuzivă” prevăzută

de art. 266 alin. (2) C. pen. fapt pentru care s-a dispus schimbarea încadrării

juridice din infracțiunea de „purtare abuzivă” prevăzută de art. 250 alin. (3) C.

pen. în infracțiunea de „cercetare abuzivă” de art. 266 alin. (2) C. pen.

Împotriva

hotărârii instanței de fond, în termenul legal, Parchetul de pe lângă

Tribunalul Constanța, partea vătămată constituită și civilă N.F. și inculpatul S.D.

au declarat recurs.

Apelul declarat

de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, a vizat individualizarea

pedepsei, nejustificându-se în opinia procurorului reținerea în favoarea

inculpatului a circumstanței atenuante prevăzută de dispozițiile art. 74 alin.

(2) C. pen.

Pentru apelanta

parte vătămată N.F., avocatul a criticat încadrarea juridică a faptei,

apreciind că există infracțiunea de „tortură”, iar în ceea ce privește latura

civilă a procesului penal, a solicitat majorarea daunelor morale.

În apelul său,

personal și prin apărător, inculpatul S.D. a solicitat achitarea, motivând că

este nevinovat deoarece nu a lovit-o pe partea vătămată N.F.

Examinând

legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, prin prisma criticilor formulate

de apelanți și din oficiu în limitele art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea,

a constatat următoarele:

Conform art. 345

C. proc. pen., instanța pronunță condamnarea când constată existența faptei, că

aceasta constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat. Dar potrivit art.

52, art. 66 C. proc. pen., vinovăția inculpatului trebuie stabilită dincolo de

orice îndoială în cadrul unui proces echitabil, public cu o durată rezonabilă

în sensul art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a

libertăților fundamentale, art. 21 Constituție. Neformulându-se critici cu

privire la respectarea drepturilor procesuale, a regulilor de procedură

aplicabile în fazele anterioare ale cauzei, însă verificând din oficiu în

limitele competențelor legale aceste aspecte, s-a constatat că inculpatul S.D.

a dispus de timpul și înlesnirile necesare pregătirii apărării, a beneficiat de

asistență juridică calificată și a avut efectiv posibilitatea administrării pe

parcursul procesului, atât a probelor acuzării - martori, înscrisuri,

constatări medico-legale, cât și a probelor apărării-audierea sa, martori.

Sub aspectul

încadrării juridice a faptei, în art. 266 C. pen., legiuitorul a inclus

conținutul a 2 infracțiuni: arestare nelegală și cercetare abuzivă. Conform art.

266 alin. (2) C. pen., constituie cercetare abuzivă „întrebuințarea de

promisiuni, amenințări sau violențe împotriva unei persoane aflate în curs de

cercetare, anchetă penală ori de judecată, pentru obținerea de declarații”.

În ce privește

subiectul activ al infracțiunii s-a reținut că cercetarea abuzivă se comite

întotdeauna de o persoană care are atribuții stricte în legătură cu activitatea

de cercetare penală, anchetă penală ori judecată.Ca șef al unui post de poliție

comunal, inculpatul S.D. avea atribuții de cercetare penală conform adresei nr.

28932 din 01 septembrie 2008 a I.P.J. Constanța (fila 43 din dosarul de

urmărire penală). Elementul material al laturii obiective, în cazul „cercetării

abuzive” se prezintă printre altele și sub forma acțiunii de exercitare de

violențe.

Urmarea

imediată constă în producerea unei stări de pericol pentru înfăptuirea

justiției, dar poate fi și materială, constând în producerea unor suferințe

fizice sau morale persoanei cercetată abuziv. În cauză, violențele exercitate

asupra părții vătămate de către inculpat pentru a o determina să facă

declarații în legătură cu cercetarea furtului reclamat de un apropiat, violențe

care au adus prejudicii nu numai actul de justiție, dar și integrității

corporale a părții vătămate producându-i leziuni fizice și suferințe morale,

s-a reținut că se circumscriu laturii obiective a faptei prevăzută de art. 266

aii.(2) C. pen. între acțiunile efectuate de către inculpat și urmările

produse-atingerea adusă relațiilor sociale vizând obținerea de către

anchetatori a declarațiilor cu respectarea legii și îndeosebi a dreptului la

apărare, precum și suferințele părții vătămate, s-a reținut că este evidentă

legătura de cauzalitate.

În ce privește

latura subiectivă, s-a reținut că forma de vinovăție este intenția directă sau

indirectă. Ori, în condițiile în care de la început acțiunea de conducere a

părții vătămate la postul de poliție a fost forțată, inculpatul exercitând

asupra acesteia de la violențe psihice până ia cele fizice, a acționat cel

puțin cu intenție indirectă prevăzută rezultatul acțiunilor sale chiar dacă nu

l-a urmărit.

Prin urmare,

fiind realizate ambele laturi, fapta inculpatului întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de „cercetare abuzivă” prevăzută de art. 266 alin.

(2) C. pen.

Fapta de „tortură”

susceptibilă de a fi pedepsită conform art. 267

1

C. pen. presupune

un minimum de gravitate stabilit în raport de durata tratamentelor și efectele

psihice sau psihologice asupra victimei. Criteriile sunt indicate și în jurisprudența

Curții Europene a Drepturilor Omului (în continuare C.E.D.O.) cauza P. contra

României s.a. Prin hotărârea din 12 octombrie 2004 pronunțată în cauza B. contra

României, C.E.D.O. reține „în ceea ce privește aprecierea gravității relelor

tratamente, Curtea, amintește că aceasta este relativă prin natura sa;ea

depinde de un ansamblu de împrejurări specifice speței, cum ar fi durata

tratamentului sau efectele sale psihice ori psihologice și, în unele cazuri, de

sexul,vârsta și starea de sănătate a victimei. Atunci când o persoană este

lipsită de libertate, folosirea forței fizice, în condițiile în care aceasta nu

este determinată de comportamentul persoanei, aduce atingere demnității umane

și constituie, în principiu, o încălcare a dreptului garantat de art. 3 din

Convenție (Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților

fundamentale)”.Cum, partea vătămată nu era reținută, violențele au fost

exercitate de inculpat într-un interval de timp scurt, fără intensitate,

leziunile produse părții vătămate fiind superficiale raportat la numărul de 8-9

zile îngrijiri medicale pentru vindecare, nu s-a putut susține că partea

vătămată a fost supusă unor tratamente inumane grave, de natură să-i provoace suferințe

fizice ori psihice acute, de durată, nefiind aplicabile dispozițiile art. 267

1

C. pen.

Referitor la

individualizarea pedepsei, potrivit criteriilor prevăzută de art. 72 C. pen.,

printre care și pericolul social concret sporit în cauză al faptei dat de modul

de săvârșire, starea de pericol pentru siguranța cetățenilor și încrederea

acestora în organele de anchetă penală parte a sistemului judiciar, leziunile

fizice produse părții vătămate, pedeapsa de 5 luni închisoare s-a apreciat că

este insuficientă să asigure reeducarea inculpatului, să răspundă sentimentelor

opiniei publice de indignare, frustrare, insecuritate.

De altfel, în

condițiile în care inculpatul a fost sancționat disciplinar în 2 rânduri, nici

până în prezent nu a înțeles că întreaga procedură aplicată părții vătămate nu

a fost legală, s-a apreciat că nu este justificată aplicarea vreunei

circumstanțe atenuante conform art. 74 C. pen. în consecință, critica formulată

de către procuror și partea vătămată cu privire la individualizarea pedepsei

s-a reținut că este întemeiată cu referire la cuantumul pedepsei.

Dacă se impune

majorarea cuantumului pedepsei aplicate, înlăturând dispozițiile art. 74 alin. (2)

C. pen., circumstanțele personale ale inculpatului-are un copil minor în

întreținere, nu are antecedente penale -, crează convingerea că reeducarea

acestuia se poate realiza fără executare, prin aplicarea art. 81 C. pen. Infracțiunea

comisă de inculpat producând și un rezultat concretizat în leziunile prezentate

de partea vătămată, conform art. 14 și art. 346 C. proc. pen., acțiunea civilă

a fost exercitată în cauză de către apelanta parte civilă N.F. alăturat

acțiunii penale, formulând pretenții în sumă de 150.000 lei. Potrivit

dispozițiilor art. 14 și art. 346 C. proc. pen., art. 998 C. civ., nașterea

atât a dreptului persoanei civile de a cere repararea prejudiciului cât și,

corelativ, a obligației autorului faptei ilicite (infracțiunii) de a-l repara,

presupune în mod necesar existența unui prejudiciu. Alăturată acțiunii penale,

acțiunea civilă are ca scop repararea prejudiciilor generate prin infracțiune

părții constituită parte civilă. Partea civilă N.F. a suferit un prejudiciu

moral și pentru care este îndreptățită la o reparație echitabilă însă, raportat

la durerea suferită din cauza violențelor exercitate de către inculpat, a

traumei psihice provocată de comportamentul nedemn al inculpatului, suma de

1000 lei cu titlu de daune morale (determinată de către instanța de fond) s-a

apreciat că este insuficientă să compenseze prejudiciul moral produs părții

civile, impunându-se majorarea cuantumului acesteia la suma de 10.000 lei

pentru a asigura o reparație echitabilă a suferințelor produse acesteia.

Prin urmare, în

baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., apelurile formulate de către

Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, și partea civilă N.F. au fost

admise și, desființată hotărârea atacată, s-a majorat cuantumul pedepsei și, pe

cale de consecință, termenul de încercare, precum și cuantumul daunelor morale

de la 1.000 lei la 10.000 lei. S-au menținut dispozițiile sentinței apelate în

măsura în care nu contravin prezentei decizii.

Pentru

considerentele anterior expuse, criticile susținute de apelantul inculpat fiind

apreciate ca nefondate, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-a

respins apelul acestuia, și conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., art. 193 C.

proc. pen., apelantul inculpat a fost obligat la plata sumei de 500 lei

cheltuieli judiciare către stat și la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de

judecată către partea civilă.

Împotriva

acestei decizii, în termenul legal, partea vătămată constituită și civilă N.F.

și inculpatul S.D. au declarat recurs.

Recurenta parte

civilă N.F., nu și-a motivat recursul, iar, inculpatul S.D. a solicitat

achitarea motivând că este nevinovat deoarece nu a lovit-o pe partea vătămată N.F.

Examinând

decizia recurată prin prisma cazurilor de casare prevăzută de art. 385

9

pct. 18 și 17

2

C. proc. pen., înalta Curte, va respinge recursurile

ca nefondate,pentru următoarele considerente:

Astfel, corect

au reținut instanța de fond și instanța de apel, incidența în cauză a

dispozițiilor art. 345 C. proc. pen., potrivit cărora, instanța pronunță

condamnarea când constată existența faptei, că aceasta constituie infracțiune

și a fost săvârșită de inculpat; iar potrivit art. 52, art. 66 C. proc. pen.,

vinovăția inculpatului este stabilită dincolo de orice îndoială în cadrul unui

proces echitabil, public cu o durată rezonabilă în sensul art. 6 din Convenția

pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, art. 21

Constituție.

Pe baza

probelor administrate în condiții de legalitate în cursul urmăririi penale și

al cercetării judecătorești la fond, precum și în apel, a rezultat în fapt și

în drept, că la data de 30 iulie 2008, sesizat de către M.P. cu privire la

sustragerea unei sume de bani din locuință, inculpatul S.D. a condus-o, în

calitate de agent de poliție-șeful postului de poliție Aliman, cu autoturismul

martorului M.M.A. (fiul păgubașului), la sediul postului de poliție, pe partea

vătămată N.F. asupra căreia a exercitat acte de violență prin lovirea cu bastonul

de cauciuc, cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 8-9 zile

îngrijiri medicale, pentru a recunoaște presupusul furt. în acest sens, sunt

declarațiile părții vătămate care se coroborează cu declarațiile inculpatului

și ale martorului M.M.A. care au arătat că au condus-o pe partea vătămată de la

locuința sa la postul de poliție pentru a da relații în legătură cu acuzația de

sustragere;declarațiile martorilor H.N. și D.A. care au declarat că au văzut că

partea vătămată era audiată de către inculpat într-un birou declarațiile

martorilor Ș.T., S.D.V., P.G., care s-au întâlnit cu partea vătămată când se

deplasa spre casă și acuza lovirea de către inculpat la sediul postului de

poliție declarațiile martorelor V.L. și Z.V. care au văzut leziunile prezentate

de partea vătămată și au aflat că din cauza acestora, partea vătămată a stat la

pat câteva zile; actele medicale, respectiv certificatul medico-legal nr.

l429/T din 08 august 2008 și raportul de expertiză medico-legală nr. 251/A1

agresiuni/2012 din 18 septembrie 2012 potrivit cărora partea vătămată N.F. a

suferit leziuni pe ambele antebrațe, pe fața dorsală a toracelui și coapsa

stângă, care au putut fi produse prin lovire cu corpuri dure (lovire activă),

pot data din 30 iulie 2008 și au necesitat 8-9 zile îngrijiri medicale pentru

vindecare de la data producerii.

Față de probele

susmenționate, Înalta Curte reține că, inculpatul nu a reușit să răstoarne

temeinicia acuzațiilor, apărarea sa fiind nesusținută de vreo probă sau

argumente logice. De altfel, aceleași apărări, inculpatul Ie-a formulat și în

fața instanțelor inferioare, însă fără a fi însoțite de probe, ci doar de

susținerile sale. în plus, pe lângă probele care dovedesc exercitarea

violențelor de către inculpat, instanța de apel a avut în vedere și cadrul

complet ilegal în care a acționat inculpatul, în sensul că s-a implicat și s-a

deplasat la locuința părții vătămate însoțit de martorul M.M.A. cu care era în

relații apropiate, fiind explicabilă „poziția cooperantă a părții vătămate de a-i

însoți la postul de poliție" singură, fără avocat nu numai că nu i-a adus

la cunoștință părții vătămate drepturile pe care le avea, dar nici nu s-a

asigurat că le știa sau să solicite prezența unui coleg ori a unui martor obiectiv

care să asiste la discuții nu a indicat calitatea în care a fost invitată și

condusă partea vătămată la poliție; ulterior, nu a luat minimum de măsuri

pentru ca partea vătămată să se deplaseze în condiții de securitate la

domiciliu mai ales că, potrivit declarațiilor martorilor Ș.T., S.D.V., reclama

dureri declarațiile martorilor H.N. și D.A. care au demonstrat prezența părții vătămate

și a inculpatului la post, că atâta timp cât au observat ei nu s-au exercitat

violențe, aceștia nefiind însă prezenți permanent la derularea incidentului,

neconfirmând în totalitate susținerea apărării deoarece nu erau în același

spațiu cu părțile, și nu există date certe că au asistat de la început până la

sfârșitul întâlnirii dintre aceștia.

Astfel, din

întreg materialul probator administrat în cauză, rezultă fără dubiu că

inculpatul a săvârșit cu vinovăție fapta de cercetare abuzivă, în calitate de

șef al unui post de poliție comunal, inculpatul S.D. avea atribuții de

cercetare penală conform adresei nr. 28932 din 01 septembrie 2008 a I.P.J. Constanța

(fila 43 din dosarul de urmărire penală), fapta fiind săvârșită sub forma

exercitării de violențe asupra părții vătămate. În speța de față, având în

vedere violențele exercitate asupra părții vătămate de către inculpat pentru a

o determina să facă declarații în legătură cu cercetarea furtului reclamat de

un apropiat, violențe care au adus prejudicii nu numai actului de justiție, dar

și integrității corporale a părții vătămate producându-i leziuni fizice și

suferințe morale, se constată că în mod corect s-a reținut că sunt întrunite

elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 266 alin. (2) C.

pen.

Între acțiunile

efectuate de către inculpat și urmările produse-atingerea adusă relațiilor

sociale vizând obținerea de către anchetatori a declarațiilor cu nerespectarea

legii și îndeosebi a dreptului la apărare, precum și suferințele părții

vătămate, există legătura de cauzalitate.

Referitor la

individualizarea pedepsei, având în vedere criteriile prevăzută de art. 72 C.

pen. printre care și pericolul social concret sporit în cauză al faptei dat de

modul de săvârșire a acesteia, starea de pericol pentru siguranța cetățenilor

și încrederea acestora în organele de anchetă penală, parte a sistemului

judiciar, leziunile fizice produse părții vătămate, se apreciază că pedeapsa de

1 an închisoare este suficientă să asigure reeducarea inculpatului, să răspundă

sentimentelor opiniei publice de indignare, frustrare, insecuritate.

De asemenea,

Înalta Curte, reține că partea civilă N.F. a suferit un prejudiciu moral,

pentru care este îndreptățită la o reparație echitabilă. Raportat și la durerea

suferită din cauza violențelor exercitate de către inculpat, a traumei psihice

provocată de comportamentul nedemn al inculpatului, suma de 10.000 lei a fost

corect evaluată de către instanța de apel neimpunându-se majorarea acesteia.

Față de aceste

considerente, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., va respinge ca nefondate, recursurile formulate de către partea

civilă N.F. și inculpatul S.D. împotriva deciziei penale nr. 131/P din 15

octombrie 2012 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale

cu minori și de familie.

Va obliga

recurenta parte civilă la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

Va obliga

recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca

nefondate recursurile declarate de partea civilă N.F. și inculpatul S.D.

împotriva deciziei penale nr. 131/P din 15 octombrie 2012 a Curții de Apel

Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

Obligă

recurenta parte civilă la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Anunțată în

ședință publică, azi 27 februarie 2013.