ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3122/2013

Asupra recursului de față; Prin sentința penală nr. 121 din data de 12 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Constanța, în baza art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului D.M.M., la pedeapsa de 10 ani închisoare. În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie. În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani. În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada executată prin reținere și arest preventiv, cu începere de la data de 29 decembrie 2012, la zi.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive față de inculpat. În baza art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 14 C. proc. pen., coroborat cu art. 1391 C. civ., s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă K.I. și a fost obligat inculpatul către aceasta, la plata sumei de 50.000 euro echivalent în RON la data plății efective, reprezentând daune morale. În baza art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 14 și art. 16 1 C. proc. pen., coroborat cu art. 1381 și urm. C. civ., s-a admis acțiunea civilă formulată de Spitalul Clinic Județean de Urgență C. și a fost obligat inculpatul către această parte civilă, la plata sumei de 5.113,79 RON, reprezentând daune materiale, respectiv cheltuieli aferente spitalizării victimei C.C.

Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut că inculpatul și victima erau angajați ai unei firme din Cluj-Napoca și împreună cu martorii oculari N.I.D. și F.G.I., precum și cu numiții C.G. și K.F., erau detașați pe un șantier de pe platforma petrochimică M.N. din județul Constanța, având asigurată cazarea de către firmă în orașul Năvodari (cei patru nominalizați fiind colegi de apartament cu victima, iar inculpatul locuind la altă adresă). Inculpatul nu avea conflicte cu victima, ci chiar fuseseră vecini și colegi la aceeași școală încă din copilărie. În seara zilei de vineri, 21 decembrie 2012, după ce a consumat băuturi alcoolice la un bar din orașul Năvodari împreună cu colegul K.F., inculpatul a venit în vizită la colegii săi, în apartamentul din str. T., unde au consumat băuturi alcoolice, băutura fiind cumpărată din oraș de către victimă cu propriii bani sau cu bani dați de inculpat.

Numiții C.G. (care avea un picior în ghips și nu bea alcool) și K.F. (căruia i se făcuse rău de la prea multă băutură) s-au culcat devreme, așa că în bucătărie au rămas inculpatul, victima și martorii oculari N.I.D. și F.G.I. În jurul orei 02:00, inculpatul a remarcat că nu ar mai avea bani în portofel, deși știa că scosese de la bancomat 300 RON și ținea minte că nu i-ar fi cheltuit pe toți și de aceea s-a plâns victimei și celor doi martori, acuzându-i chiar că unul dintre ei i-a luat banii. Când victima C.C. și martorul F.G.I. l-au apostrofat, spunându-i că nu are cum să dovedească existența banilor din portofel, în lipsa unei chitanțe, inculpatul a devenit agitat, iar pentru că victima, la rândul ei în stare de ebrietate, tot insista să le arate chitanța doveditoare, s-a înfuriat și a lovit-o pe aceasta cu pumnii în față și în stomac, trăgând-o din bucătărie spre holul apartamentului.

A doborât-o pe podeaua holului, apoi a lovit-o în mod repetat, cu mare intensitate, și cu picioarele în zona capului, călcând-o practic cu talpa desculță pe cap, deși victima era deja inconștientă. Din declarațiile martorilor oculari N.I.D. și F.G.I. a rezultat că inculpatul i-a amenințat cu bătaia atunci când i-au cerut să înceteze agresiunea, că acesta se comporta „ca un turbat” și abia când și-a dat seama că victima a rămas inconștientă la podea s-a calmat. După încetarea agresiunii, inculpatul împreună cu martorul N.I.D. au ridicat-o pe victimă de la podea și au dus-o în camera sa, unde au așezat-o pe pat, iar pentru că îi curgea sânge de la nas și i se umflase capul din cauza loviturilor martorul i-a înfășurat un prosop ud în jurul capului.

Abia peste câteva ore, adică dimineața, pentru că victima nu s-a mai trezit din comă, colegii săi au hotărât să cheme ambulanța și de aceea inculpatul a apelat numărul de urgență 112, iar victima a fost transportată la Spitalul Clinic Județean de Urgență C., unde a fost internată de urgență la terapie intensivă-reanimare. În fața instanței,la termenul de judecată din 26 februarie 2013, inculpatul a dat declarația până la începerea cercetării judecătorești, recunoscând fapta așa cum este reținută în actul de sesizare, arătând că are cunoștință și își însușește probele administrate în faza de urmărire penală și nu a solicitat administrarea de probe noi, așa încât instanța, în baza art. 320 1 C. proc.

pen., s-a admis cererea de judecare după procedura arătată în acest text. S-a reținut că fapta săvârșită de inculpat este dovedită prin următoarele mijloace de probă, procese-verbale de consemnare a auto denunțului inculpatului, de sesizare a organelor de poliție din Constanța și de sesizare a procurorului; proces-verbal întocmit de primul echipaj de poliție sosit la fața locului odată cu ambulanța, în urma apelului la 112; proces-verbal de cercetare la fața locului, plus planșa foto; proces-verbal privind verificarea diagnosticului de internare a victimei în spital; raportul de constatare medico-legală de necropsie asupra victimei (ce conține și concluziile raportului de constatare de examinare inițială a victimei în viață), copia foii de observație clinică generală, plus planșa foto; declarațiile părții vătămate K.I.

(mama victimei); declarațiile martorilor N.I.D., F.G.I. și B.M., precum și declarațiile olografe ale numiților C.G. și K.F.; declarațiile inculpatului. S-a constatat că în drept, fapta inculpatului D.M.M., care în noaptea de 21 din 22 decembrie 2012, în jurul orelor 02:00, în cursul unui conflict spontan, a agresat-o în mod violent pe victima C.C., căreia inițial i-a aplicat lovituri cu pumnul în față și stomac și a doborât-o la podea, apoi a călcat-o de trei ori cu picioarele pe cap, cu mare intensitate și i-a provocat grave leziuni cranio-cerebrale în zona fosei cerebrale anterioare drepte, cu fractură de orbită dreaptă, fractură de os frontal și fractură de perete al sinusului maxilar drept, care în final au dus la moartea victimei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor, prevăzută de art. 174 C. pen.

La stabilirea și aplicarea pedepsei, instanța a avut în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv , dispozițiile părții generale C. pen., limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei comise, persoana inculpatului, împrejurările care atenuează sau agravează, răspunderea penală. Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul D.M.M. și a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei, din infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 174 C. pen., în infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 183 C. pen., aplicarea dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., art. 320 1 C. proc. pen. și art. 74 lit. a), lit. b) și lit. c) C. pen., reducerea cuantumului pedepsei cât și a cuantumului daunelor civile acordate în sensul reducerii acestora.

Prin decizia penală nr. 75/P din 23 mai 2013 Curtea de Apel Constanța în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins apelul declarat de inculpatul D.M.M. împotriva sentinței penale nr. 121 din data de 12 martie 2013, pronunțată de Tribunalul Constanta, ca nefondat. Conform art. 383 cu referire la art. 381 C. proc. pen., s-a dedus arestul preventiv de la 12 martie 2013 la zi. Potrivit art. 383 cu referire la art. 350 alin. (1) și art. 160 b C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a apelantului inculpat pe o perioada de până la 60 zile, cu începere de la 23 mai 2013. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 500 RON cheltuieli judiciare către stat.

Conform art. 193 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata parțială în sumă de 1.000 RON cheltuieli judiciare către intimata partea civilă K.I. S-a apreciat că în mod corect s-a reținut starea de fapt și s-a făcut o analiză temeinică a probelor administrate în cauză, reținând vinovăția inculpatului D.M.M. sub forma intenției indirecte prevăzută de art. 19 pct. 1 lit. b) C. pen. S-a constatat, raportat la modalitatea de desfășurarea a agresiunii fizice a inculpatului D.M.M. asupra victimei C.C., că încadrarea juridică dată faptei comise de inculpat este legală, instanța de fond efectuând o aplicare corespunzătoare a normelor în materie. Sub aspectul laturii subiective a infracțiunii, s-a reținut că inculpatul D.M.M.

a acționat cu intenție indirectă prevăzută de art. 19 pct. 1 lit. b) C. pen., inculpatul prevăzând posibilitatea de a se produce moartea victimei și, chiar dacă nu a urmărit-o, a acceptat-o, avându-se în vedere că agresiunea exercitată de către inculpatul D.M.M. a depășit cu mult simpla intenție de a aplica o corecție fizică, raportat la împrejurările și modul concret în care a exercitat agresiunea: inițial a lovit victima C.C. cu pumnul în față și abdomen, a doborât-o la podea, apoi a lovit-o de trei ori cu picioarele în zona capului, cu mare intensitate, călcând-o practic cu talpa desculță pe cap, deși victima agresiunii era deja inconștientă. S-a mai reținut că loviturile de picior aplicate de către inculpat victimei (în număr de trei) nu au fost mai multe datorită intervenției martorilor F.G.I.

și N.I.D. care au încercat să-l liniștească pe inculpat, acesta fiind temperat cu greu de către martori. S-a constatat că este neîntemeiat motivul de apel al inculpatului prin care s-a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen., neputându-se susține că decesul victimei a fost rezultatul intenției depășite al unei fapte de lovire și fiind întrunite toate condițiile cerute de dispozițiile art. 345 alin. (2) C. proc. pen., în mod corect s-a apreciat că aceasta s-a dispus condamnarea inculpatului D.M.M. pentru fapta pentru care a fost trimis în judecată.

În cadrul, operațiunii de individualizare judiciară a pedepsei s-a avut în vedere gradul de pericol social ridicat al faptei reținute, așa cum rezultă din natura acesteia, împrejurările și modalitatea de comitere (pe fondul consumului exagerat de băuturi alcoolice, în cursul unui conflict verbal spontan), aplicarea de către inculpat de lovituri cu pumnul, de mare intensitate, urmată de aplicarea de lovituri cu picioarele și călcarea capului cu talpa desculță, acțiuni ce au cauzat victimei un traumatism cranio-cerebral grav, cu fractură de boltă și bază de craniu, globul ocular i-a fost spart și înfundat în creier, vârsta victimei (36 de ani), urmările produse, concretizate în lezarea unui drept fundamental al victimei, respectiv dreptul la viață, limitele de pedeapsă prevăzute de lege (închisoare de la 10 la 20 ani închisoare), precum și circumstanțele personale ale inculpatului (infractor primar, căsătorit, un copil minor, referințe bune de la locul de muncă) și conduita procesuală adoptată.

Reacția violentă a inculpatului s-a datorat solicitării de victimă ca inculpatul să facă dovada cu chitanța de la ATM a faptului că scosese anterior o anumită sumă de bani de la bancomat, aspect de natură să reflecte reacția disproporționată a inculpatului raportat la acea solicitare. Atitudinea victimei, nu poate să reprezinte o împrejurare de natură să genereze o stare de puternică tulburare sau emoție, de natură să-i anihileze inculpatului posibilitatea de autocontrol și care să justifice o astfel de ripostă. În consecință, s-a reținut că nu este întemeiat nici motivul de apel al inculpatului D.M.M. prin care a solicitat să se rețină în favoarea acestuia circumstanța atenuantă a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., acțiunea deosebit de agresivă a inculpatului nefiind determinată în mod legitim de actul provocator al victimei, care nu s-a manifestat deloc agresiv fizic la adresa inculpatului.

De asemenea, s-a constatat că nu este întemeiat nici motivul de apel al inculpatului D.M.M. prin care s-a solicitat reținerea în favoarea acestuia a circumstanțelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 lit. a), lit. b) C. pen., având în vedere că reținerea acestor circumstanțe atenuante are un caracter facultativ și nu obligatoriu, iar în prezenta cauză nu se impune reținerea lor având în vedere pericolul social concret deosebit de ridicat al faptei comise, urmarea produsă (decesul unei persoane), comportamentul agresiv al inculpatului și în alte situații, de regulă pe fondul consumului de băuturi alcoolice (astfel cum reiese din declarațiile martorilor F.G.I. și N.I.D.), atitudinea inițial nesinceră a inculpatului D.M.M.

(care i-a mințit pe polițiștii care s-au deplasat la fața locului, spunându-le că a găsit-o pe victimă căzută în fața blocului, astfel cum reiese din declarațiile martorilor F.G.I. și N.I.D.). S-a constatat că circumstanțelor personale ale inculpatului (faptul că este infractor primar, că a avut o atitudine sinceră în cursul urmăririi penale și a cercetării judecătorești) li s-a dat eficiență de către instanța de fond, care a aplicat o pedeapsă de 10 ani închisoare, pedeapsă apropiată de minimul special de 6 ani și 8 luni închisoare [astfel cum a fost redus potrivit art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen.]. Modalitatea de executare a fost stabilită corespunzător de prima instanță, scopul pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen.

putând fi atins numai prin executarea efectivă a pedepsei, raportat la pericolul social concret deosebit de ridicat al infracțiunii comise. S-a reținut că nu este întemeiat nici motivul de apel al inculpatului prin care a solicitat reducerea daunelor morale acordate părții civile K.I., având în vedere că partea civilă este mama victimei, astfel că sunt evidente suferințele psihice cauzate acestei prin decesul fiului său în vârstă de 36 ani în condiții de violență extremă, durerea sufletească produsă fiind incomensurabilă și ireparabilă. S-a apreciat că suma de 50.000 euro acordată de instanța de fond părții civile K.I. cu titlu de daune morale este în măsură să realizeze caracterul compensatoriu al daunelor morale, neputând reprezenta pentru aceasta o îmbogățire fără justă cauză.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs inculpatul D.M.M., a invocat cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen. și a solicitat admiterea recursului și schimbarea încadrării juridice din infracțiunii prevăzută de art. 174 C. pen. în infracțiunea prevăzută art. 183 C. pen., având în vedere situația de fapt, arătând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 174 C. pen. A mai solicitat aplicarea dispozițiilor art. 74 lit. a), lit. b) și lit. c) C. pen. și reținerea stării de provocare prevăzută de dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen., iar cu privire la daunele morele a susținut că sunt excesive. Examinând recursul declarat de inculpatul D.M.M.

prin raportare la dispozițiile art 385 9 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente: Consacrând efectul parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385 5 C. proc. pen. stabilește în alin. (2) că instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de dispozițiile art. 385 9 din același cod. În cauză, se observă că decizia penală recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, la data de 23 mai 2013, deci ulterior intrării în vigoare (15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute de dispozițiile art. 385 9 C. proc.

pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat, dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege, referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării, vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteză care, însă, nu se regăsește în speță. Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17 2 al art. 385 9 C. proc.

pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept. Se constată că dintre cazurile de casare abrogate în mod expres de Legea nr. 2/2013 a fost cel reglementat de dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., situație în care criticile circumscrise de recurentului D.M.M. acestor prevederi legale, schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de dispozițiile art. 174 C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., nu mai pot face obiectul examinării de către instanța de ultim control judiciar, judecata în recurs limitându-se, la motivele de casare expres prevăzute de lege și în care nu se mai regăsește art. 385 9 pct. 17 C. proc.

pen. Chiar și în vechea reglementare, față de faptul că la instanța de fond, la termenul de judecată din 26 februarie 2013, inculpatul a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. și a recunoscut fapta așa cum este reținută în actul de sesizare, solicitarea inculpatului privind schimbarea încadrării juridice în calea de atac a recursului presupune o nouă apreciere a probelor și a situației de fapt, ceea ce nu se putea însă realiza, având în vedere că inculpatul a beneficiat de dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen. Celelalte critici ale recurentului se referă la netemeinicia pedepsei în raport cu prevederile art. 72 C. pen., la mijloacele de individualizare a pedepsei. O astfel de analiză se putea realiza anterior modificării dispozițiilor art. 385 9 C. proc.

pen., prin Legea nr. 2/2013, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. În conformitate cu dispozițiile art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen., hotărârea este supusă casării când este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii. În actuala reglementare, după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, motivul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. a fost modificat și prevede că hotărârea este supusă casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege (nelegale).

Nefiind posibilă individualizarea pedepsei prin reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de dispozițiile art. 73 și art. 74 C. pen., ci numai verificarea legalității pedepsei aplicate, respectiv dacă pedeapsa aplicată se situează între limitele minime și maxime prevăzute de textul incriminator, Înalta Curte constată că motivele invocate nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen., din actuala reglementare. În ceea ce privește latura civilă se constată că hotărârea nu este contrară legii sau că s-a făcut o greșită aplicare a legii, cuantumul daunelor morale fiind stabilit în mod corect de instanța de fond și de apel, acestea fiind corect cuantificate, suma de 50.000 euro acordată părții civile cu titlu de daune morale este justificată, în raport cu suferința părții civile K.I.

cauzată de decesul fiului său în vârstă de 36 ani. În consecință, în baza art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casați și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.M.M. împotriva deciziei penale nr. 75/P din 23 mai 2013 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie. În baza art. 88 C. pen. va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 29 decembrie 2012 la 15 octombrie 2013. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.M.M. împotriva deciziei penale nr. 75/P din 23 mai 2013 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 29 decembrie 2012 la 15 octombrie 2013. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 4.400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției, iar suma de 4.000 RON reprezintă cheltuieli de judecată către partea civilă K.I. Definitivă. Pronunțată, în ședința publică, azi, 15 octombrie 2013.