ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3122/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3122/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de față;

Prin

sentința penală nr. 121 din data de 12 martie 2013 pronunțată de Tribunalul

Constanța, în baza art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 320

1

alin.

(7) C. proc. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului D.M.M., la pedeapsa de 10

ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen. s-a interzis

inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza

a II-a și lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat

inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de

art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 2

ani.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din

pedeapsa aplicată inculpatului, perioada executată prin reținere și arest

preventiv, cu începere de la data de 29 decembrie 2012, la zi.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc.

pen., s-a menținut măsura arestării preventive față de inculpat.

În baza art. 346 C. proc. pen.

raportat la art. 14 C. proc. pen., coroborat cu art. 1391 C. civ., s-a admis în

parte acțiunea civilă formulată de partea civilă K.I. și a fost obligat

inculpatul către aceasta, la plata sumei de 50.000 euro echivalent în RON la

data plății efective, reprezentând daune morale.

În baza art. 346 C. proc. pen. raportat

la art. 14 și art. 16

1

C. proc. pen., coroborat cu art. 1381 și urm.

C. civ., s-a admis acțiunea civilă formulată de Spitalul Clinic Județean de Urgență

C. și a fost obligat inculpatul către această parte civilă, la plata sumei de 5.113,79

RON, reprezentând daune materiale, respectiv cheltuieli aferente spitalizării victimei

C.C.

Pentru a pronunța această sentință instanța

a reținut că inculpatul și victima erau angajați ai unei firme din Cluj-Napoca și

împreună cu martorii oculari N.I.D. și F.G.I., precum și cu numiții C.G. și K.F.,

erau detașați pe un șantier de pe platforma petrochimică M.N. din județul Constanța,

având asigurată cazarea de către firmă în orașul Năvodari (cei patru nominalizați

fiind colegi de apartament cu victima, iar inculpatul locuind la altă adresă).

Inculpatul nu avea conflicte cu victima,

ci chiar fuseseră vecini și colegi la aceeași școală încă din copilărie.

În seara zilei de vineri, 21 decembrie

2012, după ce a consumat băuturi alcoolice la un bar din orașul Năvodari împreună

cu colegul K.F., inculpatul a venit în vizită la colegii săi, în apartamentul din

str. T., unde au consumat băuturi alcoolice, băutura fiind cumpărată din oraș de

către victimă cu propriii bani sau cu bani dați de inculpat.

Numiții C.G. (care avea un picior în ghips

și nu bea alcool) și K.F. (căruia i se făcuse rău de la prea multă băutură) s-au

culcat devreme, așa că în bucătărie au rămas inculpatul, victima și martorii oculari

N.I.D. și F.G.I.

În jurul orei 02:00, inculpatul a remarcat

că nu ar mai avea bani în portofel, deși știa că scosese de la bancomat 300 RON

și ținea minte că nu i-ar fi cheltuit pe toți și de aceea s-a plâns victimei și

celor doi martori, acuzându-i chiar că unul dintre ei i-a luat banii.

Când victima C.C. și martorul F.G.I. l-au

apostrofat, spunându-i că nu are cum să dovedească existența banilor din portofel,

în lipsa unei chitanțe, inculpatul a devenit agitat, iar pentru că victima, la rândul

ei în stare de ebrietate, tot insista să le arate chitanța doveditoare, s-a înfuriat

și a lovit-o pe aceasta cu pumnii în față și în stomac, trăgând-o din bucătărie

spre holul apartamentului. A doborât-o pe podeaua holului, apoi a lovit-o în mod

repetat, cu mare intensitate, și cu picioarele în zona capului, călcând-o practic

cu talpa desculță pe cap, deși victima era deja inconștientă.

Din declarațiile martorilor oculari N.I.D.

și F.G.I. a rezultat că inculpatul i-a amenințat cu bătaia atunci când i-au cerut

să înceteze agresiunea, că acesta se comporta „ca un turbat” și abia când și-a dat

seama că victima a rămas inconștientă la podea s-a calmat.

După încetarea agresiunii, inculpatul împreună

cu martorul N.I.D. au ridicat-o pe victimă de la podea și au dus-o în camera sa,

unde au așezat-o pe pat, iar pentru că îi curgea sânge de la nas și i se umflase

capul din cauza loviturilor martorul i-a înfășurat un prosop ud în jurul capului.

Abia peste câteva ore, adică dimineața, pentru că victima nu s-a mai trezit din

comă, colegii săi au hotărât să cheme ambulanța și de aceea inculpatul a apelat

numărul de urgență 112, iar victima a fost transportată la Spitalul Clinic Județean

de Urgență C., unde a fost internată de urgență la terapie intensivă-reanimare.

În fața instanței,la termenul de judecată

din 26 februarie 2013, inculpatul a dat declarația până la începerea cercetării

judecătorești, recunoscând fapta așa cum este reținută în actul de sesizare, arătând

că are cunoștință și își însușește probele administrate în faza de urmărire penală

și nu a solicitat administrarea de probe noi, așa încât instanța, în baza art. 320

1

C. proc. pen., s-a admis cererea de judecare după procedura arătată în acest text.

S-a reținut că fapta săvârșită de inculpat

este dovedită prin următoarele mijloace de probă, procese-verbale de consemnare

a auto denunțului inculpatului, de sesizare a organelor de poliție din Constanța

și de sesizare a procurorului; proces-verbal întocmit de primul echipaj de poliție

sosit la fața locului odată cu ambulanța, în urma apelului la 112;

proces-verbal de cercetare la fața locului, plus planșa foto; proces-verbal privind

verificarea diagnosticului de internare a victimei în spital; raportul de constatare

medico-legală de necropsie asupra victimei (ce conține și concluziile raportului

de constatare de examinare inițială a victimei în viață), copia foii de observație

clinică generală, plus planșa foto; declarațiile părții vătămate K.I. (mama victimei);

declarațiile martorilor N.I.D., F.G.I. și B.M., precum și declarațiile olografe

ale numiților C.G. și K.F.; declarațiile inculpatului.

S-a constatat că în drept, fapta inculpatului

D.M.M., care în noaptea de 21 din 22 decembrie 2012, în jurul orelor 02:00, în cursul

unui conflict spontan, a agresat-o în mod violent pe victima C.C., căreia inițial

i-a aplicat lovituri cu pumnul în față și stomac și a doborât-o la podea, apoi a

călcat-o de trei ori cu picioarele pe cap, cu mare intensitate și i-a provocat grave

leziuni cranio-cerebrale în zona fosei cerebrale anterioare drepte, cu fractură

de orbită dreaptă, fractură de os frontal și fractură de perete al sinusului maxilar

drept, care în final au dus la moartea victimei, întrunește elementele constitutive

ale infracțiunii de omor, prevăzută de art. 174 C. pen.

La stabilirea și aplicarea pedepsei, instanța

a avut în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv

, dispozițiile părții generale C. pen., limitele de pedeapsă fixate în partea specială,

gradul de pericol social al faptei comise, persoana inculpatului, împrejurările

care atenuează sau agravează, răspunderea penală.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel

inculpatul D.M.M. și a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei, din infracțiunea

prevăzută și pedepsită de art. 174 C. pen., în infracțiunea prevăzută și pedepsită

de art. 183 C. pen., aplicarea dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., art. 320

1

C. proc. pen. și art. 74 lit. a), lit. b) și lit. c) C. pen., reducerea cuantumului

pedepsei cât și a cuantumului daunelor civile acordate în sensul reducerii acestora.

Prin decizia penală nr. 75/P din 23 mai

2013 Curtea de Apel Constanța în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins

apelul declarat de inculpatul D.M.M. împotriva sentinței penale nr. 121 din data

de 12 martie 2013, pronunțată de Tribunalul Constanta, ca nefondat.

Conform art. 383 cu referire la art. 381

C. proc. pen., s-a dedus arestul preventiv de la 12 martie 2013 la zi.

Potrivit art. 383 cu referire la art. 350

alin. (1) și art. 160

b

C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a

apelantului inculpat pe o perioada de până la 60 zile, cu începere de la 23 mai

2013.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

a fost obligat inculpatul la plata sumei de 500 RON cheltuieli judiciare către stat.

Conform art. 193 alin. (2) C. proc. pen.,

a fost obligat inculpatul la plata parțială în sumă de 1.000 RON cheltuieli judiciare

către intimata partea civilă K.I.

S-a apreciat că în mod corect s-a reținut

starea de fapt și s-a făcut o analiză temeinică a probelor administrate în cauză,

reținând vinovăția inculpatului D.M.M. sub forma intenției indirecte prevăzută de

art. 19 pct. 1 lit. b) C. pen.

S-a constatat, raportat la modalitatea

de desfășurarea a agresiunii fizice a inculpatului D.M.M. asupra victimei C.C.,

că încadrarea juridică dată faptei comise de inculpat este legală, instanța de fond

efectuând o aplicare corespunzătoare a normelor în materie.

Sub aspectul laturii subiective a infracțiunii,

s-a reținut că inculpatul D.M.M. a acționat cu intenție indirectă prevăzută de

art. 19 pct. 1 lit. b) C. pen., inculpatul prevăzând posibilitatea de a se produce

moartea victimei și, chiar dacă nu a urmărit-o, a acceptat-o, avându-se în vedere

că agresiunea exercitată de către inculpatul D.M.M. a depășit cu mult simpla intenție

de a aplica o corecție fizică, raportat la împrejurările și modul concret în care

a exercitat agresiunea: inițial a lovit victima C.C. cu pumnul în față și abdomen,

a doborât-o la podea, apoi a lovit-o de trei ori cu picioarele în zona capului,

cu mare intensitate, călcând-o practic cu talpa desculță pe cap, deși victima agresiunii

era deja inconștientă.

S-a mai reținut că loviturile de picior

aplicate de către inculpat victimei (în număr de trei) nu au fost mai multe datorită

intervenției martorilor F.G.I. și N.I.D. care au încercat să-l liniștească pe inculpat,

acesta fiind temperat cu greu de către martori.

S-a constatat că este neîntemeiat motivul

de apel al inculpatului prin care s-a solicitat schimbarea încadrării juridice în

infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen., neputându-se

susține că decesul victimei a fost rezultatul intenției depășite al unei fapte de

lovire și fiind întrunite toate condițiile cerute de dispozițiile art. 345

alin. (2) C. proc. pen., în mod corect s-a apreciat că aceasta s-a dispus condamnarea

inculpatului D.M.M. pentru fapta pentru care a fost trimis în judecată.

În cadrul, operațiunii de individualizare

judiciară a pedepsei s-a avut în vedere gradul de pericol social ridicat al faptei

reținute, așa cum rezultă din natura acesteia, împrejurările și modalitatea de comitere

(pe fondul consumului exagerat de băuturi alcoolice, în cursul unui conflict verbal

spontan), aplicarea de către inculpat de lovituri cu pumnul, de mare intensitate,

urmată de aplicarea de lovituri cu picioarele și călcarea capului cu talpa desculță,

acțiuni ce au cauzat victimei un traumatism cranio-cerebral grav, cu fractură de

boltă și bază de craniu, globul ocular i-a fost spart și înfundat în creier, vârsta

victimei (36 de ani), urmările produse, concretizate în lezarea unui drept fundamental

al victimei, respectiv dreptul la viață, limitele de pedeapsă prevăzute de lege

(închisoare de la 10 la 20 ani închisoare), precum și circumstanțele personale ale

inculpatului (infractor primar, căsătorit, un copil minor, referințe bune de la

locul de muncă) și conduita procesuală adoptată.

Reacția violentă a inculpatului s-a datorat

solicitării de victimă ca inculpatul să facă dovada cu chitanța de la ATM a faptului

că scosese anterior o anumită sumă de bani de la bancomat, aspect de natură să reflecte

reacția disproporționată a inculpatului raportat la acea solicitare. Atitudinea

victimei, nu poate să reprezinte o împrejurare de natură să genereze o stare de

puternică tulburare sau emoție, de natură să-i anihileze inculpatului posibilitatea

de autocontrol și care să justifice o astfel de ripostă.

În consecință, s-a reținut că nu este întemeiat

nici motivul de apel al inculpatului D.M.M. prin care a solicitat să se rețină în

favoarea acestuia circumstanța atenuantă a provocării prevăzută de art. 73 lit.

b) C. pen., acțiunea deosebit de agresivă a inculpatului nefiind determinată în

mod legitim de actul provocator al victimei, care nu s-a manifestat deloc agresiv

fizic la adresa inculpatului.

De asemenea, s-a constatat că nu este întemeiat

nici motivul de apel al inculpatului D.M.M. prin care s-a solicitat reținerea în

favoarea acestuia a circumstanțelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74

lit. a), lit. b) C. pen., având în vedere că reținerea acestor circumstanțe atenuante

are un caracter facultativ și nu obligatoriu, iar în prezenta cauză nu se impune

reținerea lor având în vedere pericolul social concret deosebit de ridicat al faptei

comise, urmarea produsă (decesul unei persoane), comportamentul agresiv al inculpatului

și în alte situații, de regulă pe fondul consumului de băuturi alcoolice (astfel

cum reiese din declarațiile martorilor F.G.I. și N.I.D.), atitudinea inițial nesinceră

a inculpatului D.M.M. (care i-a mințit pe polițiștii care s-au deplasat la fața

locului, spunându-le că a găsit-o pe victimă căzută în fața blocului, astfel cum

reiese din declarațiile martorilor F.G.I. și N.I.D.).

S-a constatat că circumstanțelor personale

ale inculpatului (faptul că este infractor primar, că a avut o atitudine sinceră

în cursul urmăririi penale și a cercetării judecătorești) li s-a dat eficiență de

către instanța de fond, care a aplicat o pedeapsă de 10 ani închisoare, pedeapsă

apropiată de minimul special de 6 ani și 8 luni închisoare [astfel cum a fost redus

potrivit art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.]. Modalitatea de executare

a fost stabilită corespunzător de prima instanță, scopul pedepsei prevăzut de

art. 52 C. pen. putând fi atins numai prin executarea efectivă a pedepsei, raportat

la pericolul social concret deosebit de ridicat al infracțiunii comise.

S-a reținut că nu este întemeiat nici motivul

de apel al inculpatului prin care a solicitat reducerea daunelor morale acordate

părții civile K.I., având în vedere că partea civilă este mama victimei, astfel

că sunt evidente suferințele psihice cauzate acestei prin decesul fiului său în

vârstă de 36 ani în condiții de violență extremă, durerea sufletească produsă fiind

incomensurabilă și ireparabilă.

S-a apreciat că suma de 50.000 euro acordată

de instanța de fond părții civile K.I. cu titlu de daune morale este în măsură să

realizeze caracterul compensatoriu al daunelor morale, neputând reprezenta pentru

aceasta o îmbogățire fără justă cauză.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs

inculpatul D.M.M., a invocat cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen. și a solicitat admiterea recursului și schimbarea

încadrării juridice din infracțiunii prevăzută de art. 174 C. pen. în infracțiunea

prevăzută art. 183 C. pen., având în vedere situația de fapt, arătând că nu sunt

întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 174 C.

pen.

A mai solicitat aplicarea dispozițiilor

art. 74 lit. a), lit. b) și lit. c) C. pen. și reținerea stării de provocare prevăzută

de dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen., iar cu privire la daunele morele a susținut

că sunt excesive.

Examinând recursul declarat de inculpatul

D.M.M. prin raportare la dispozițiile art 385

9

C. proc. pen., astfel

cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată că acesta este

nefondat pentru următoarele considerente:

Consacrând efectul parțial devolutiv al

recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385

5

C.

proc. pen. stabilește în alin. (2) că instanța de recurs examinează cauza numai

în limitele motivelor de casare prevăzute de dispozițiile art. 385

9

din

același cod.

În cauză, se observă că decizia penală

recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru

cauze penale cu minori și de familie, la data de 23 mai 2013, deci ulterior intrării

în vigoare (15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea

instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita

motivelor de recurs prevăzute de dispozițiile art. 385

9

C. proc. pen.,

astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat, dispozițiile tranzitorii

cuprinse în art. II din lege, referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor

de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării, vizând exclusiv cauzele

penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs

sau în termenul de declarare a recursului, ipoteză care, însă, nu se regăsește în

speță.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă,

o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au

fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de

aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17

2

al art. 385

9

C. proc. pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare,

fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului,

reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

Se constată că dintre cazurile de casare

abrogate în mod expres de Legea nr. 2/2013 a fost cel reglementat de dispozițiile

art. 385

9

alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., situație în care criticile

circumscrise de recurentului D.M.M. acestor prevederi legale, schimbarea încadrării

juridice din infracțiunea prevăzută de dispozițiile art. 174 C. pen. în infracțiunea

prevăzută de art. 183 C. pen., nu mai pot face obiectul examinării de către instanța

de ultim control judiciar, judecata în recurs limitându-se, la motivele de casare

expres prevăzute de lege și în care nu se mai regăsește art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen.

Chiar și în vechea reglementare, față de

faptul că la instanța de fond, la termenul de judecată din 26 februarie 2013, inculpatul

a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. și a recunoscut

fapta așa cum este reținută în actul de sesizare, solicitarea inculpatului privind

schimbarea încadrării juridice în calea de atac a recursului presupune o nouă apreciere

a probelor și a situației de fapt, ceea ce nu se putea însă realiza, având în vedere

că inculpatul a beneficiat de dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen.

Celelalte critici ale recurentului se referă

la netemeinicia pedepsei în raport cu prevederile art. 72 C. pen., la mijloacele

de individualizare a pedepsei.

O astfel de analiză se putea realiza anterior

modificării dispozițiilor art. 385

9

C. proc. pen., prin Legea nr. 2/2013,

prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc.

pen.

În conformitate cu dispozițiile art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., hotărârea este supusă casării când este contrară

legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii.

În actuala reglementare, după intrarea

în vigoare a Legii nr. 2/2013, motivul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. a fost modificat și prevede că hotărârea este supusă casării

doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege

(nelegale).

Nefiind posibilă individualizarea pedepsei

prin reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de dispozițiile art. 73 și

art. 74 C. pen., ci numai verificarea legalității pedepsei aplicate, respectiv dacă

pedeapsa aplicată se situează între limitele minime și maxime prevăzute de textul

incriminator, Înalta Curte constată că motivele invocate nu se circumscriu cazului

de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., din

actuala reglementare.

În ceea ce privește latura civilă se constată

că hotărârea nu este contrară legii sau că s-a făcut o greșită aplicare a legii,

cuantumul daunelor morale fiind stabilit în mod corect de instanța de fond și de

apel, acestea fiind corect cuantificate, suma de 50.000 euro acordată părții civile

cu titlu de daune morale este justificată, în raport cu suferința părții civile

K.I. cauzată de decesul fiului său în vârstă de 36 ani.

În consecință, în baza art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casați și Justiție va respinge,

ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.M.M. împotriva deciziei penale

nr. 75/P din 23 mai 2013 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze

penale cu minori și de familie.

În baza art. 88 C. pen. va deduce din pedeapsa

aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 29 decembrie

2012 la 15 octombrie 2013.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de inculpatul D.M.M. împotriva deciziei penale nr. 75/P din 23 mai 2013 a Curții

de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului,

durata reținerii și arestării preventive de la 29 decembrie 2012 la 15 octombrie

2013.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei

de 4.400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400

RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției, iar suma de 4.000 RON reprezintă cheltuieli de judecată

către partea civilă K.I.

Definitivă.

Pronunțată, în ședința publică, azi, 15

octombrie 2013.