ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3178/2013

Deliberând asupra recursului formulat, constată următoarele: Tribunalul București, secția I penală, prin sentința penală nr. 1033 din data de 5 decembrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 34793/3/2012, a respins ca neîntemeiată cererea formulată de inculpatul, prin apărător, de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 lit. i), art. 176 lit. f) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 239 alin. (2), (5) C. pen. În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 lit. i), art. 176 lit. f) C. pen. a condamnat pe inculpatul S.R. la pedeapsa de 10 ani închisoare. În baza art. 65 alin. (2) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen.

pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 83 C. pen. a revocat suspendarea condiționată a pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 50 din 20 martie 2012 a Judecătoriei Sinaia, definitivă prin nerecurare, pe care a cumulat-o aritmetic cu pedeapsa de 10 ani închisoare și a aplicat inculpatului pedeapsa de 10 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen. pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 a condamnat pe inculpatul S.R. la pedeapsa de 3 ani închisoare. În baza art. 83 C. pen.

a revocat suspendarea condiționată a pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 50 din 20 martie 2012 a Judecătoriei Sinaia, definitivă prin nerecurare, pe care a cumulat-o aritmetic cu pedeapsa de 3 ani închisoare și a aplicat inculpatului pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen. a contopit pedepsele de 10 ani și 6 luni închisoare și 3 ani și 6 luni închisoare și a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 10 ani și 6 luni închisoare, sporită cu 6 luni, inculpatul urmând să execute în final pedeapsa de 11 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen.

pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și e) C. pen. Pedeapsa s-a executat în regim de detenție conform art. 57 C. pen. În baza art. 350 C. proc. pen. a menținut măsura arestării preventive a inculpatului S.R. În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa de 11 ani închisoare durata reținerii și arestării preventive de la 9 iunie 2012 la zi. A admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Universitar de Urgență București și a obligat inculpatul la plata sumei de 863,4 RON, cu titlu de daune materiale, în favoarea părții civile.

A luat act că partea vătămată P.B. nu s-a constituit parte civilă. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 7.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele: Prin rechizitoriul nr. 2513/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București, înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 3 septembrie 2012 sub nr. 34793/3/2012 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului S.R. sub aspectul infracțiunilor de tentativă la omor deosebit de grav prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 lit. i) și 176 lit. f) C. pen. și conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere prevăzută de art. 86 alin. (1) din O.U.G.

nr. 195/2002, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. Prin actul de sesizare a instanței s-a reținut, în esență, că la data de 8 iunie 2012 a circulat pe drumurile publice cu autoturismul marca X. fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și l-a lovit, cu intenție, cu autoturismul menționat pe partea vătămată P.B., agent de poliție în cadrul D.G.P.M.B., Brigada de Poliție Rutieră, aflat în timpul serviciului, rezultând vătămarea corporală a acestuia, fiind necesară acordarea de îngrijiri medicale la Spitalul Universitar de Urgență București.

Situația de fapt expusă în rechizitoriu a fost reținută pe baza următoarelor mijloace de probă: proces-verbal de cercetare la fața locului din data de 9 iunie 2012 la care au fost atașate planșe fotografice, raport de expertiză medico-legală și acte medicale, declarații parte vătămată P.B., declarațiile martorilor M.D., E.E., C.C., S.S., S.G.S., declarații martor cu identitate atribuită P.I., procese-verbale de prezentare pentru recunoaștere de pe planșe fotografice, raport de expertiză tehnică judiciară, raport de constatare tehnico-științifică dactiloscopică din 25 iulie 2012, proces-verbal de depistare din data de 8 iunie 2012, proces-verbal din data de 8 iunie 2012 de conducere în teren, proces-verbal de cercetare la fața locului din data de 8 iunie 2012, întocmit de către D.G.P.M.B., Brigada Poliției Rutiere, la care au fost atașate planșe fotografice și schița locului accidentului, raport de expertiză medico-legală psihiatrică, declarațiile inculpatului S.R.

Pe parcursul cercetării judecătorești au fost audiați inculpatul S.R., partea vătămată P.B. și martorii M.D., E.E., C.C., S.S. și martorul cu identitate atribuită P.I. Analizând întregul material probator administrat în cauză, Tribunalul a reținut următoarea situație de fapt: La data de 8 iunie 2012, mama inculpatului S.G.S. și cumnatul său, martorul E.E. s-au deplasat la locuința acestuia pentru a-i ajuta la transportul unei mașini de spălat. Nemulțumit de aspectul autovehiculului cu care se deplasau martorii, marca Y., inculpatul a urcat la volanul autoturismului marca X. aparținând soției sale, S.S., deși nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Pe locul din față dreapta a urcat martorul E.E., iar mama inculpatului, S.G.S.

a plecat separat cu autoturismul marca Y., către aceeași adresă din București, str. D.T. Traseul stabilit de către inculpat a fost C.B.-B-dul. I.M., apoi str. V.C. și în final str. D.T. La intersecția str. I.M. și V.C., inculpatul a depășit coloana de vehicule oprite în mod regulamentar la semafor pentru efectuarea manevrei de virare la stânga, realizând aceeași manevră, dar de pe banda a doua a B-dului I.M. către prima bandă a str. V.C. În același mod au procedat și alte trei autoturisme, care s-au încadrat pe banda a doua a str. V.C. S-a precizat că partea carosabilă a str. V.C. este împărțită în trei benzi pe fiecare sens de deplasare, prima dintre acestea fiind folosită în exclusivitate pentru parcare, circulația autoturismelor efectuându-se pe celelalte două benzi.

Manevrele neregulamentare de schimbare a direcției de deplasare au fost sesizate de către agenții de poliție P.B. și M.D., aflați în exercitarea atribuțiilor privind dirijarea traficului rutier. În acest context, lucrătorii de poliție au executat celor patru autoturisme, inclusiv celui condus de către inculpat, semnale de oprire explicite. Inițial inculpatul a încetinit, după care a accelerat și virat brusc stânga, către mediana carosabilului unde era poziționată partea vătămată, P.B. Observând că autoturismul condus de către inculpat mărește viteza de deplasare și anticipând iminența coliziunii, agentul de poliție P.B. s-a retras mai mulți pași în lateral pentru a evita să fie acroșat. Cu toate acestea, pe fondul vitezei relativ mare de deplasare a autoturismului și a imprevizibilității manevrei efectuate, agentul de poliție P.B.

a fost lovit cu partea stângă a autoturismului, acesta sprijinindu-se cu mâna dreaptă pe capotă. Din cauza vitezei de deplasare, mâna dreaptă a agentului de poliție a ricoșat, intrând în contact violent cu partea stângă a parbrizului, rezultând înfundarea acestuia. Agentul de poliție s-a lovit apoi cu umărul de partea lateral stânga a autoturismului, iar în final a fost proiectat pe carosabil. Inculpatul a mărit viteza de rulare a autoturismului, deplasându-se pe str. V.C. apoi pe bd. P. Concomitent, agentul de poliție P.B. s-a ridicat de pe asfalt și împreună cu celălalt agent de poliție, au urcat în autospeciala de serviciu, pornind în urmărirea autoturismului condus de către inculpat. Totodată aceștia au raportat dispeceratului Biroului Poliției Rutiere producerea evenimentului, solicitând intervenția unor efective suplimentare.

Inculpatul a parcurs cu autoturismul câteva sute de metri pe bd. P. apoi a pătruns pe o stradă situată lateral dreapta. După alte câteva sute de metri a parcat autoturismul pe un spațiu verde aflat în lateralul ultimului bloc pe partea stângă a imobilelor de pe str. P. Inculpatul și martorul E.E. au coborât din mașină, iar inculpatul a asigurat sistemul de închidere cu cheia. Cei doi s-au deplasat pe jos către imobilul lângă care au parcat autoturismul, respectiv un bloc cu patru niveluri, fost cămin de nefamiliști, pătrunzând în una dintre scări. Aici s-au întâlnit cu martorul C.C., care asigura paza clădirii, acesta punându-le în vedere că intrarea persoanelor străine nu este permisă. Inculpatul i-a relatat martorului că este urmărit de organele de poliție, urmare producerii unui accident de circulație rutieră, și cu acordul acestuia, inculpatul și martorul E.E.

au urcat la etajele superioare ale clădirii. La un moment dat, au observat de la o fereastră că lângă autoturismul X. se aflau deja mai mulți lucrători de poliție. Ajungând la al treilea nivel, inculpatul a aruncat cheia autoturismului în vasul unei toalete. Apoi cei doi au accesat o trapă și s-au refugiat pe terasa imobilului, unde în poziția culcat au așteptat plecarea lucrătorilor de poliție. În timp ce se afla pe terasa imobilului, inculpatul a contactat-o în mai multe rânduri pe soția sa, relatându-i că a fost implicat într-un eveniment rutier și a determinat-o să sesizeze în mod nereal, în scopul inducerii în eroare și ascunderii faptelor, organele de poliție, cu privire la sustragerea autoturismului marca X., de către persoane necunoscute, din parcarea situată în fața blocului unde aceștia locuiau.

Astfel, martora S.S., a sesizat la orele 19 prin Serviciul Unic de Urgență 112 furtul autoturismului, la locul presupusei fapte deplasându-se un echipaj de poliție din cadrul D.G.P.M.B., Serviciul Furturi de Autovehicule, care a efectuat o cercetare la fața locului. În același timp, lucrători de poliție din cadrul D.G.P.M.B., Brigada de Poliție Rutieră, Serviciul de Accidente Rutiere, au efectuat cercetarea la locul unde a avut loc accidentarea agentului de poliție P.B., împrejurare în care au fost efectuate măsurători, fotografii judiciare iar ulterior s-a întocmit o schiță a locului unde a avut loc evenimentul rutier. Urmare activității de căutare, agenții de poliție M.D. și P.B. au reușit să identifice autoturismul abandonat de către inculpat și au solicitat sprijin, iar lucrătorii de poliție care s-au deplasat și au întreprins demersuri pentru găsirea conducătorului auto.

După mai multe minute, prezența inculpatului și a martorului E.E. a fost semnalată pe acoperișul clădirii, unde aceștia se ascundeau, fapt pentru care s-a solicitat intervenția lucrătorilor de poliție din cadrul D.G.P.M.B., S.S.I.R., care i-au imobilizat pe cei doi. Ulterior, martorul E.E. a indicat organelor de poliție locul unde inculpatul a abandonat cheia de contact a autoturismului, aceasta fiind ridicată pentru cercetări. În continuare, partea vătămată a fost transportată cu o ambulanță la Spitalul Universitar de Urgență București pentru îngrijiri medicale. Expertiza medico-legală efectuată a concluzionat că partea vătămată a suferit leziuni traumatice ce necesită pentru vindecare 6-7 zile de îngrijiri medicale.

Situația de fapt astfel cum a fost reținută de instanță a rezultat din coroborarea următoarelor mijloace de probă: proces-verbal de cercetare la fața locului din data de 9 iunie 2012 la care au fost atașate planșe fotografice, raport de expertiză medico-legală și acte medicale, declarații parte vătămată P.B., declarațiile martorilor M.D., E.E., C.C., S.S., S.G.S., declarații martor cu identitate atribuită P.I., procese-verbale de prezentare pentru recunoaștere de pe planșe fotografice, raport de expertiză tehnică judiciară, raport de constatare tehnico-științifică dactiloscopică din 25 iulie 2012, proces-verbal de depistare din data de 8 iunie 2012, proces-verbal din data de 8 iunie 2012 de conducere în teren, proces-verbal de cercetare la fața locului din data de 8 iunie 2012, întocmit de către D.G.P.M.B., Brigada Poliției Rutiere, la care au fost atașate planșe fotografice și schița locului accidentului, raport de expertiză medico-legală psihiatrică.

Cât privește apărările inculpatului, acestea au suferit o serie de modificări pe parcursul procedurilor, inculpatul revenind asupra susținerilor sale în mai multe rânduri, chiar pe parcursul aceleiași declarații. În final, s-a oprit asupra variantei că i-a observat pe ambii lucrători de poliție care executau semnale de oprire, nu și-a dat seama dacă respectivele semnale îl vizau și pe el, a frânat, momente în care a lovit partea vătămată, după care a accelerat și a părăsit locul faptei. Referitor la faptul că nu a înțeles dacă semnalele polițiștilor i se adresau în mod direct sau îi vizau pe ceilalți conducători auto, Tribunalul a reținut că partea vătămată și martorul M.D. au afirmat că au intenționat să oprească toate cele patru autoturisme care efectuaseră manevra necorespunzătoare de virare la stânga prin depășirea coloanei staționate la semafor, sens în care au executat o serie de semnale specifice prin mișcări ale brațelor.

În acest context, inculpatul și-a exprimat nedumerirea motiv pentru care martorul M.D. a reluat semnalele pentru ca intenția sa să fie clar înțeleasă de către inculpat. Această împrejurare a fost confirmată și de martorul E.E., pasager în autoturismul condus de inculpat, care a susținut la urmărirea penală că agentul de poliție a executat încă o dată semnale de oprire, indicându-i inculpatului partea dreaptă a carosabilului. Mai mult, nu ar fi existat nicio logică pentru ca agenții de poliție să oprească numai trei autoturisme, iar inculpatul să fie scuzat, în condițiile în care cu toții efectuaseră aceeași manevră neregulamentară de depășire a coloanei și virare la stânga. A fost surprinzător că inculpatul a înțeles cu claritate semnalele de oprire adresate celorlalți trei conducători, însă numai în ceea ce îl privește susține că nu au fost suficient de precise, deși erau aceleași pentru toate autoturismele.

Pe de altă parte, Tribunalul a observat că inculpatul a avut în mai multe rânduri contacte cu agenții poliției rutiere, așa cum rezultă din fișa sa de cazier, astfel că avea experiența necesară care să-i permită să interpreteze corect semnalele polițiștilor. Referitor la susținerile inculpatului că a redus viteza de deplasare moment în care a lovit agentul de poliție, acestea sunt infirmate de raportul de expertiză tehnică judiciară care a concluzionat că inițial autoturismul condus de către inculpat a încetinit, după care a accelerat și virat brusc stânga, către mediana carosabilului unde se afla în poziție ortostatică agentul de poliție rutieră P.B. Această concluzie a fost susținută și de declarațiile părții vătămate și ale martorilor M.D.

și E.E. În consecință, Tribunalul a constatat că apărările inculpatului nu au fost verosimile, fiind infirmate de ansamblul probelor administrate în cauză și făcute cu unicul scop de a atenua, eventual a evita tragerea la răspundere penală pentru fapta săvârșită. Modul în care a fost concepută activitatea infracțională, inculpatul accelerând și virând brusc la stânga în direcția părții vătămate, deși banda sa de deplasare era liberă, urmată de lovirea părții vătămate cu autoturismul, împrejurări apte să conducă la deces, care însă nu s-a produs datorită mișcărilor efectuate de partea vătămată pentru a evita să fie prinsă sub roțile autoturismului, relevă intenția indirectă de a ucide specifică infracțiunilor de omor.

La acestea s-au adăugat și elementele ulterioare comiterii faptei, respectiv părăsirea locului, parcurgerea mai multor drumuri publice intens circulate în mare viteză, fără preocupare că ar putea accidenta pe cineva, ascunderea într-un bloc dezafectat, aruncarea cheilor autoturismului și contactarea telefonică a soției pentru a declara în mod mincinos furtul autoturismului, ceea ce denotă că inculpatul era perfect conștient de gravitatea faptei săvârșite și de consecințele acesteia. Au fost neconforme cu realitatea susținerile că inculpatul nu a avut intenția să lovească partea vătămată atâta vreme cât, deși avea posibilitatea să-și continue deplasarea pe propria bandă de circulație, a virat brusc stânga, a tăiat banda a doua și s-a îndreptat direct către partea vătămată, poziționată pe axul drumului.

S-a mai observat și faptul că inculpatul nu a efectuat un minim de manevre pentru a evita impactul și lovirea părții vătămate. În consecință, a respins cererea inculpatului, prin apărător, de schimbare a încadrării juridice din tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 lit. i) și art. 176 lit. f) C. pen. în infracțiunea de ultraj prevăzută de art. 239 alin. (2), (5) C. pen. Sub aspect obiectiv, fapta inculpatului S.R. care la data de 8 iunie 2012 a condus autoturismul marca X. pe mai multe drumuri publice din municipiul București, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și l-a lovit cu autoturismul menționat pe partea vătămată P.B., agent de poliție în cadrul D.G.P.M.B., Brigada de Poliție Rutieră, aflat în timpul serviciului, rezultând vătămarea corporală a acestuia a realizat conținutul infracțiunilor de tentativă la omor deosebit de grav prevăzută de art. 20 C. pen.

raportat la art. 174, art. 175 lit. i) și art. 176 lit. f) C. pen. și conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere prevăzută de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. Sub aspect subiectiv, inculpatul a săvârșit fapta cu intenție indirectă. La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului Tribunalul a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., și anume: dispozițiile din partea generală a C. pen.

privind regimul sancționator al tentativei, limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială a C. pen., respectiv în legea specială pentru infracțiunile săvârșite de inculpat, gradul de pericol social al faptelor pe care instanța l-a apreciat ca foarte ridicat și care a rezultat din împrejurarea că inculpatul a condus autoturismul pe mai multe drumuri publice din municipiul București, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, fapt ce nu l-a împiedicat să efectueze manevre neregulamentare de schimbare a direcției de deplasare, a lovit cu intenție un agent de poliție aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu și care a încercat să-l oprească, după care a părăsit locul faptei, parcurgând mai multe drumuri publice intens circulate în mare viteză, fără preocupare că ar putea accidenta pe cineva, s-a ascuns într-un bloc dezafectat, unde a aruncat cheile autoturismului și a contactat-o telefonic pe soția sa, îndemnând-o să declare autorităților în mod mincinos furtul autoturismului.

Nu s-ar putea reține în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante având în vedere că nu a adoptat o atitudine sinceră pe parcursul procedurilor, invocând chiar la un moment dat presiunile organelor de urmărire penală care l-ar fi determinat să consemneze în cuprinsul declarațiilor aspecte nereale, cu un cazier impresionant pentru vârsta sa, respectiv 21 de ani, condamnat definitiv pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, sancționat administrativ în șase rânduri pentru fapte de conducere pe drumurile publice fără permis de conducere și furt calificat, trimis în judecată pentru săvârșirea unor infracțiuni de furt calificat și tâlhărie.

De altfel, în opinia Tribunalului, lipsa de fermitate a parchetelor care în mod nejustificat au aplicat șase sancțiuni administrative pentru conducere fără permis și furt calificat, deși ar fi trebuit să dispună trimiterea în judecată cel puțin după a doua faptă, a contribuit la repetarea și amplificarea comportamentului infracțional, inculpatul având impresia că beneficiază de o oarecare impunitate în raport cu legea penală. Cât privește înscrisurile depuse în circumstanțiere, acestea nu ar putea conduce la concluzia că inculpatul este o persoană integrată social și faptele care fac obiectul prezentei judecăți constituie incidente izolate ce nu îl caracterizează. În acest context, Tribunalul a remarcat că inculpatul s-a înscris la o serie de cursuri de calificare, fără a fi absolvit însă vreunul.

Nici identificarea unor tulburări de personalitate caracterizate prin instabilitate emoțională și lipsa controlului asupra impulsului nu justifică aplicarea unor pedepse în cuantum redus. Pentru aceste considerente, în baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 lit. i), art. 176 lit. f) C. pen. a condamnat pe inculpatul S.R. la pedeapsa de 10 ani închisoare. În baza art. 65 alin. (2) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen. pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale, în raport de elementele indicate în cuprinsul prezentei hotărâri, natura și gravitatea infracțiunii, circumstanțele reale în care a acționat, atentând la viața unui agent al autorității de stat, făcându-l nedemn să-și exercite drepturile electorale și dreptul de a fi tutore sau curator.

În baza art. 83 C. pen. a revocat suspendarea condiționată a pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 50 din 20 martie 2012 a Judecătoriei Sinaia, definitivă prin nerecurare, pe care a cumulat-o aritmetic cu pedeapsa de 10 ani închisoare și a aplicat inculpatului pedeapsa de 10 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen. pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 a condamnat pe inculpatul S.R. la pedeapsa de 3 ani închisoare. În baza art. 83 C. pen. a revocat suspendarea condiționată a pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 50 din 20 martie 2012 a Judecătoriei Sinaia, definitivă prin nerecurare, pe care a cumulat-o aritmetic cu pedeapsa de 3 ani închisoare și a aplicat inculpatului pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen. a contopit pedepsele de 10 ani și 6 luni închisoare și 3 ani și 6 luni închisoare și a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 10 ani și 6 luni închisoare, pe care o apreciază insuficientă în raport de ansamblul infracțional, astfel că a sporit-o cu 6 luni, inculpatul urmând să execute în final pedeapsa de 11 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen. pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 71 C. pen.

a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și e) C. pen., raportat la circumstanțele reale în care a acționat, împotriva unui agent de poliție aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu și în legătură cu aceste atribuții, fiind astfel nedemn să-și exercite drepturile electorale și dreptul de a fi tutore sau curator. În ceea ce privește modalitatea de executare, raportat la circumstanțele reale ale comiterii infracțiunilor, la circumstanțele personale ale inculpatului, instanța a apreciat că scopul prevăzut de art. 52 C. pen. poate fi atins doar prin executarea în regim de detenție a pedepsei de către inculpat.

În raport de elementele menționate mai sus (natura și gravitatea infracțiunii, circumstanțele reale și personale), ținând cont și de pronunțarea prezentei hotărâri de condamnare, instanța a apreciat că prin lăsarea în libertate a inculpatului s-ar crea pericol pentru ordinea publică, astfel că, în baza art. 350 C. proc. pen. a menținut arestarea preventivă a inculpatului. În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa de 11 ani închisoare durata reținerii și arestării preventive de la 9 iunie 2012 la zi. În ceea ce privește latura civilă a cauzei instanța a constatat că în termen legal a formulat pretenții civile în cuantum de 863,4 RON, cu titlu de daune materiale, partea civilă Spitalul Universitar de Urgență București.

Tribunalul a considerat că, în cauză, au fost îndeplinite cumulativ condițiile răspunderii civile delictuale: fapta ilicită a inculpatului de lovire a părții vătămate P.B. cu autoturismul, urmarea imediată constând în vătămarea integrității corporale a părții vătămate, aceasta necesitând îngrijiri medicale pentru recuperarea stării de sănătate, raportul de cauzalitate directă între fapta ilicită și urmarea produsă, vinovăția dovedită a inculpatului. În consecință, s-a constatat că au fost dovedite pretențiile formulate de partea civilă și a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 863,4 RON cu titlu de daune materiale (reprezentând contravaloarea consultațiilor, analizelor medicale, medicamentelor și altor materiale sanitare) în favoarea părții civile Spitalul Universitar de Urgență București.

A luat act că partea vătămată P.B. nu s-a constituit parte civilă. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 7.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termenul legal, inculpatul S.R. care, prin motivele de apel depuse în scris, a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 lit. i), art. 176 lit. f) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 239 alin. (2) și (3) C. pen. și în baza art. 72, art. 74 C. pen. reindividualizarea sancțiunilor și în conformitate cu art. 76 C. pen.

aplicarea unor pedepse îndreptate spre minimul special prevăzut de lege, arătând, în esență, că lipsesc elementele constitutive, respectiv intenția de a ucide, întrucât nu a avut niciun moment intenția de a ucide, ci aceea de a părăsi locul incidentului, sustrăgându-se de la controlul organelor de poliție deoarece nu poseda permis de conducere, făcându-se astfel vinovat de săvârșirea infracțiunilor de ultraj cu violență și vătămare corporală prevăzute de art. 239 și art. 181 C. pen., că nu este recidivist, că a avut o conduită bună înainte de săvârșirea faptei, a urmat cursuri de specializare în profesie, că a recunoscut constant fapta sub aspectul infracțiunii de ultraj cu violență, solicitând înlăturarea circumstanțelor agravante reținute de instanța de fond, că este căsătorit și că nu este de neglijat nici diagnosticul stabilit prin expertiza medico-legală dispusă în faza de urmărire penală, maladia de care suferă având un rol major și determinant în comiterea faptei.

Cu ocazia dezbaterilor, apărătorul ales al apelantului inculpat a solicitat admiterea apelului, casarea în totalitate a sentinței penale atacate și, rejudecând, schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174-175 C. pen.

în infracțiunea de ultraj cu violențe prevăzută de art. 239 alin. (3) și (5) C. pen., arătând că nu există latura subiectivă, întrucât inculpatul nu a avut în nici un moment intenția de a ucide, ci aceea de a părăsi locul faptei, sustrăgându-se de la controlul organului de poliție, deoarece nu poseda permis de conducere, că inculpatul se oprește la semnalul organului de poliție, încetinește, iar în momentul în care se întoarce organul de poliție atunci el pleacă, îl atinge și polițistul cade, în consecință, apreciind că nu se poate reține intenția de a ucide, întrucât inculpatul a lovit organul de poliție din partea laterală, și nu frontal și că este posibil ca afecțiunile de care suferă inculpatul să fie cele care au determinat săvârșirea infracțiunii, însă nu în încadrarea juridică reținută prin rechizitoriu, ci aceea de ultraj.

Totodată, a menționat că nu poate fi reținută tentativa la omor deosebit de grav și din considerentul că potrivit art. 20 C. pen. tentativa presupune intenția de pune în executare hotărârea infracțională, executare care însă este întreruptă, iar în această situație nu a avut loc o intenție de a ucide, deoarece astfel cum rezultă din materialul probator intenția inculpatului a fost aceea de a părăsi zona și ceea ce s-a consumat a fost infracțiunea de ultraj. În ceea ce privește individualizarea pedepsei, a arătat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost mult prea severă, solicitând reducerea cuantumului pedepsei spre minimul special prevăzut de lege, precizând că inculpatul nu a prezentat pericol social, deși are un cazier în care au fost consemnate șase infracțiuni de conducere fără permis, magistrații au dovedit clemență, aplicând art. 18 1 C. proc.

pen., că toată activitatea sa infracțională s-a petrecut în perioada ultimului an când a săvârșit toate faptele relatate, influențat fiind de mediul înconjurător, până în momentul de față el neavând nicio condamnare, respectiv o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru conducere fără permis a unei motociclete la Sinaia, că inculpatul a dorit să-i facă o surpriză soției sale, aducându-i o mașină de spălat, sens în care a luat mașina acesteia și pe fondul teribilismului specific vârstei și a mediului în care a trăit a săvârșit infracțiunea, că a urmat cursuri de specializare și s-a căsătorit recent. Prin decizia penală nr. 120 din 10 mai 2013 a Curții de Apel București, secția I penală, s-a dispus: În temeiul dispozițiilor art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc.

pen. admiterea apelului declarat de inculpatul S.R. împotriva sentinței penale nr. 1033 din data de 5 decembrie 2012 a Tribunalului București, secția I penală. A desființat în parte, sentința penală apelată și rejudecând, în fond: A descontopit pedeapsa rezultantă stabilită și a repus în individualitatea lor pedepsele componente. În temeiul art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 lit. i), art. 176 lit. f) C. pen. a condamnat pe inculpatul S.R. la pedeapsa de 8 ani închisoare. În baza art. 65 alin. (2) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 83 C. pen. a revocat suspendarea condiționată a pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 50 din 20 martie 2012 a Judecătoriei Sinaia, definitivă prin nerecurare, pe care a cumulat-o aritmetic cu pedeapsa de 8 ani închisoare urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 8 ani și 6 luni închisoare. În baza art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 a condamnat pe inculpatul S.R. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare. În baza art. 83 C. pen. a revocat suspendarea condiționată a pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 50 din 20 martie 2012 a Judecătoriei Sinaia, definitivă prin nerecurare, pe care a cumulat-o aritmetic cu pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen. inculpatul S.R. a executat pedeapsa principală cea mai grea, de 8 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În temeiul dispozițiilor art. 383 alin. (1 1 ) și alin. (2) C. proc. pen. a menținut arestarea preventivă a inculpatului S.R. și a dedus din pedeapsa aplicată timpul reținerii și arestării preventive de la 9 iunie 2012 la zi.

În temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuieli judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia. Analizând actele și lucrările dosarului și sentința penală apelată, în conformitate cu dispozițiile art. 361 și urm. C. proc. pen., Curtea a constatat următoarele: Situația de fapt, încadrarea juridică și vinovăția inculpatului S.R. au fost corect reținute și stabilite de instanța de fond, care a acordat semnificația cuvenită tuturor datelor relevate de actele dosarului. Soluția de condamnare a inculpatului S.R. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 lit. i), art. 176 lit. f) C. pen. și art. 86 alin. (1) din O.U.G.

nr. 195/2002, adoptată de prima instanță, a fost în opinia Curții, pe deplin justificată de întregul material probator existent la dosarul cauzei. Astfel, din probele administrate atât în faza de urmărire penală cât și în fața instanței de fond, respectiv procesele-verbale de cercetare la fața locului, planșele foto și schița locului faptei, raportul de expertiză medico-legală din data de 21 august 2012 întocmit de Institutul Național de Medicină Legală Mina Minovici București, declarațiile părții vătămate, raportul de expertiză tehnică judiciară, raportul de constatare tehnico-științifică dactiloscopică întocmit de D.G.P.M.B., Serviciul Criminalistic, declarațiile martorilor M.D.,E.E. și P.I., martor cu identitate protejată, procesele-verbale de recunoaștere după planșa foto și planșele foto anexă, procesul-verbal de verificare permis a rezultat, fără dubiu, că , la data de 8 iunie 2012, inculpatul S.R.

a condus pe drumurile publice autoturismul marca X. fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și l-a lovit, cu intenție, cu autoturismul menționat pe partea vătămată P.B., agent de poliție în cadrul D.G.P.M.B., Brigada de Poliție Rutieră, aflat în timpul serviciului, rezultând vătămarea corporală a acestuia, fiind necesară pentru vindecarea leziunilor traumatice astfel produse 6-7 zile de îngrijiri medicale. Potrivit art. 174, art. 175 lit. i), art. 176 lit. f) C. pen. a constituit infracțiunea de omor deosebit de grav, uciderea unei persoane în public, săvârșită aspra unui polițist. Din punctul de vedere al laturii subiective a acestei infracțiuni, omorul s-a săvârșit cu intenție directă sau indirectă, după cum autorul faptei, prevăzând moartea victimei, a urmărit sau numai a acceptat producerea acestui rezultat.

Extrem de important pentru caracterizarea poziției subiective a făptuitorului față de rezultat au fost împrejurările concrete în care s-a produs actul de violență și care pot confirma sau infirma intenția de ucidere. Tentativa la infracțiunea de omor deosebit de grav se pedepsește, iar aceasta există atunci când activitatea infracțională a fost întreruptă din cauze exterioare voinței făptuitorului, indiferent de ce natură ar fi acestea. În prezenta cauză, Curtea a constatat că, în mod corect și justificat, instanța de fond a reținut săvârșirea de către inculpatul S.R. a infracțiunii de tentativă la omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 lit. i), art. 176 lit. f) C. pen., cu intenție indirectă.

Astfel, a fost adevărat că apelantul inculpat S.R.

a susținut că nu a avut intenția de a ucide pe partea vătămată P.B., agent de poliție în cadrul D.G.P.M.B., Brigada de Poliție Rutieră, aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, însă declarațiile date de acesta până în prezent, în faza de urmărire penală și în cursul cercetării judecătorești, sunt contradictorii, susținând fie că nu i-au văzut pe lucrătorii de poliție și că partea vătămată a țâșnit în fața mașinii pe care o conducea și nu a avut posibilitatea să evite accidentul, fie că i-a văzut pe ambii polițiști și că aceștia făceau semne, însă nu știe dacă i se adresau, că a văzut-o pe partea vătămată venind spre mașina sa, că nu a accelerat și că mașina s-a dus către aceasta din inerție, fie că a observat doi agenți de poliție care i-au făcut semn, însă din cauza vitezei de deplasare a mașinii pe care o conducea nu a putut frâna în timp util, astfel că autoturismul s-a îndreptat spre polițist care s-a ferit din calea mașinii.

De asemenea, cu ocazia soluționării propunerii de arestare preventivă inculpatul a declarat că deși unul dintre polițiști poziționat pe axul drumului i-a făcut semn să oprească, a refuzat să facă acest lucru, acroșând agentul de poliție, timp în care și-a continuat drumul fără a opri. Din declarațiile părții vătămate P.B. a rezultat că atât partea vătămată cât și colegul său le-a făcut șoferilor semn să oprească, asigurându-se că sunt văzuți, că alte trei vehicule aflate pe banda a doua au oprit, în schimb inculpatul și-a continuat deplasarea și a venit direct spre partea vătămată care se afla poziționată pe axul drumului, accidentând-o, că atunci când a observat că se îndreaptă spre el a făcut doi pași în spate, însă inculpatul s-a apropiat mult prea repede, precizând că din punctul său de vedere inculpatul a intenționat să-l lovească, acesta având posibilitatea să-l evite.

De asemenea, martorul E.E. a declarat că a văzut că inculpatul a avut un schimb de gesturi cu partea vătămată, aceasta făcându-i semne cu mâna, pe care le-a interpretat ca fiind un semn prin care agentul de poliție îl atenționa să reducă viteza, inculpatul aproape că se oprise, moment în care l-a întrebat dacă pe el îl oprește, după care și-a răspuns singur că nu și a crescut viteza de deplasare, trăgând de volan stânga pentru a reveni pe banda a doua, moment în care a auzit un zgomot și a sesizat că lovise pe cineva, precizând că inculpatul a accelerat brusc, moment în care l-a lovit pe polițist. Totodată, din declarațiile martorului M.D. a reieșit că la data de 8 iunie 2012 se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu împreună cu colegul său P.B.

și constatând că trei autoturisme printre care și cel condus de inculpatul S.R. au depășit coloana aflată la semafor și s-au încadrat neregulamentar pentru efectuarea virajului la stânga, a făcut semnale de oprire, inclusiv inculpatului care a încetinit părând că intenționează să oprească, însă după ce a trecut de martor a observat cum inculpatul a accelerat, a tras de volan stânga și l-a luat pe colegul său, partea vătămată P.B., pe capotă, menționând martorul că dacă inculpatul s-ar fi deplasat pe direcția înainte, nu ar fi lovit nici-o persoană și niciun obstacol, precizând că din punctul său de vedere inculpatul a avut intenția să o lovească pe partea vătămată. Prin urmare, Curtea a apreciat că, probele anterior menționate, respectiv declarațiile părții vătămate și declarațiile martorilor M.D.

și E.E., ce s-au coroborat cu procesele-verbale de cercetare la fața locului și planșele foto, raportul de expertiză medico-legală, raportul de expertiză tehnico-juridică și raportul de constatare tehnico-științifică dactiloscopică au relevat cu certitudine intenția indirectă a inculpatului S.R. de a ucide pe partea vătămată P.B. Pentru modalitatea intenției indirecte a fost necesar ca făptuitorul care a prevăzut rezultatul faptei, deși nu a urmărit realizarea acestui rezultat, a acceptat posibilitatea producerii acelui rezultat. A accepta eventualitatea producerii unui rezultat prevăzut, dar neurmărit, înseamnă deci, adoptarea unei atitudini de indiferență față de eventualitatea producerii acelui rezultat, atitudine ce constituie intenție indirectă.

A existat intenție indirectă atunci când făptuitorul a prevăzut ca posibilă producerea unui alt rezultat decât cel urmărit de el și totuși nu s-a abținut de la efectuarea acțiunii respective. În prezenta cauză a fost evident că inculpatul S.R., ce conducea un autoturism marca X., accelerând brusc și virând în direcția părții vătămate, deși avea posibilitatea să o evite și lovind partea vătămată cu autoturismul respectiv, a acționat cu intenție indirectă, acceptând, în mod cert, în raport de împrejurările concrete ale săvârșirii faptei, posibilitatea uciderii părții vătămate, acest rezultat neproducându-se efectiv datorită prezentei de spirit a părții vătămate care prin acțiunile sale (s-a retras mai mulți pași în lateral pentru a evita să fie acroșat) a reușit să preîntâmpine rezultatul mai grav.

De altfel, astfel cum a reținut și instanța de fond, atitudinea ulterioară comiterii faptei a inculpatului și anume fuga în viteză de la locul faptei, ascunderea într-un unui imobil dezafectat, aruncarea cheilor autoturismului și contactarea telefonică a soției pentru a declara mincinos sustragerea autoturismului a relevat că inculpatul a conștientizat pe deplin gravitatea faptei comise și consecințele acesteia. În ceea ce privește pedepsele aplicate, Curtea a constatat că au fost greșit individualizate, în ceea ce privește cuantumul și că se impune reducerea acestora, însă nu prin aplicarea dispozițiilor art. 74 C. pen., în opinia Curții nejustificându-se în prezenta cauză reținerea în favoarea apelantului inculpat a vreuneia dintre circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 C. pen.

Potrivit art. 72 C. pen. la stabilirea și aplicarea pedepselor s-a ținut seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Pentru ca pedeapsa să-și realizeze funcțiile și scopul, definite de legiuitor în art. 52 C. pen. trebuie să corespundă sub aspectul duratei și naturii sale (privativă sau neprivativă de libertate, executabilă sau nu) gravității faptei comise, potențialului de pericol social pe care în mod real, l-a prezentat persoana infractorului, dar și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența sancțiunii.

Pedeapsa nu și-a îndeplinit integral funcțiile, nu și-a realizat scopul decât dacă a fost adaptată cazului individual concret, adică gradului de pericol social al faptei și al făptuitorului și necesităților reale de îndreptare și reeducare a acestuia. Pedeapsa este o măsură de constrângere cu caracter strict personal și se aplică persoanei infractorului cu scopul de a împiedica comiterea de noi infracțiuni din partea acestuia, persoana infractorului fiind aceea asupra căruia trebuie să acționeze pedeapsa prin funcțiile sale.

Aptitudinea funcțională a pedepsei depinde de măsura în care aceasta corespunde persoanei infractorului, la stabilirea ei trebuind să se țină seama de periculozitatea socială a acestuia, exprimat de gradul de înapoiere a conștiinței sale, de măsura în care sunt înrădăcinate în conștiința sa mentalitatea și deprinderile antisociale și deci de probabilitatea că în viitor el să săvârșească fapte socialmente periculoase, de trăsăturile specifice de temperament și de caracter ale infractorului, care determină un anumit mod de a reacționa sub influența pedepsei, iar o pedeapsă necorespunzătoare acestor particularități ale persoanei infractorului pierde din aptitudinea ei funcțională, putând duce la rezultate contrare celor urmărite prin aplicarea și executarea ei.

Aplicarea dispozițiilor art. 74 C. pen. nu a fost obligatorie pentru instanța de judecată. În procesul complex al individualizării pedepsei, instanța de judecată a fost singura în măsură să stabilească dacă o anumită împrejurare merită să fie calificată ca atare, pe baza cunoașterii influenței concrete pe care o împrejurare sau alta o are asupra gravității faptei și pericolului social al infractorului, conform cu adevărul și potrivit intimei sale convingeri. În prezenta cauză, Curtea a apreciat că, aplicând inculpatului S.R. o pedeapsă de 8 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 lit. i), art. 176 lit. f) C. pen. și de 1 an și 6 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 86 alin. (1) din O.U.G.

nr. 195/2002, se realizează o justă individualizare a sancțiunilor, în raport cu gravitatea în concret a fiecărei fapte comise și periculozitatea autorului acestora, ambele în suficientă măsură relevate de probele dosarului. La stabilirea și aprecierea acestor pedepse, Curtea a avut în vedere natura și gravitatea faptelor comise, modalitatea și împrejurările concrete de săvârșire a acestora, astfel cum au fost reținute și descrise, precum și urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce. De asemenea, Curtea a ținut cont de atitudinea nesinceră a apelantului inculpat care nu a recunoscut comiterea infracțiunii prevăzute de art. 20 C. pen.

raportat la art. 174, art. 175 lit. i), art. 176 lit. f) C. pen., astfel cum s-a dispus trimiterea sa în judecată, precum și de împrejurarea că acesta nu este la prima încălcare a legii penale, fiind anterior sancționat administrativ de mai multe ori și condamnat, inclusiv pentru același gen de infracțiuni, condamnarea de 6 luni închisoare neatrăgând starea de recidivă, ceea ce denotă faptul că până în prezent sancțiunile și pedeapsa aplicate nu l-au convins pe apelantul inculpat că respectarea legii este o necesitate și că numai prin respectarea legii va putea evita aplicarea și executarea în viitor a altor pedepse. Totodată, Curtea nu a ignorat că apelantul inculpat S.R.

este căsătorit, avea un loc de muncă și a absolvit cursurile de pregătire teoretică și practică în vederea susținerii examenului pentru obținerea permisului de conducere categoria A, iar din înscrisurile depuse la dosarul instanței de apel rezultă comportamentul corespunzător al inculpatului în familie și societate și că a participat în perioada noiembrie-decembrie 2012 la activitățile de „Educație pentru Sănătate”, organizate de către Centrul Român de Educație și Dezvoltare Umană în cadrul proiectului „Tranziția spre libertate prin Centre Regionale de Incluziune Socială”, proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor. În ceea ce privește afecțiunile medicale invocate, din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică întocmit de Institutul Național de Medicină Legală Mina Minovici București a rezultat că inculpatul S.R.

prezintă diagnosticul: tulburare de personalitate de timp instabil impulsiv, păstrează capacitatea psihică de apreciere critică a conținutului și consecințelor faptelor sale și că are discernământul păstrat în raport cu fapta pentru care este cercetat (în ziua de 8 iunie 2012). Prin urmare, în prezenta cauză, Curtea a apreciat că împrejurările de fapt amintite, cert rezultate din actele dosarului, au justificat necesitatea aplicării pedepselor de 8 ani, respectiv de 1 an și 6 luni închisoare, într-un cuantum nu cu mult peste minimul special prevăzut de lege, care sunt în măsură să-și realizeze funcțiile și scopul prevăzute în art. 52 C. pen., împrejurări care însă, în opinia Curții, nu au condus la reținerea dispozițiilor art. 74 C. pen.

și la coborârea pedepselor sub minimul special prevăzut de lege. În ceea ce privește pedepsele accesorii și complementare, Curtea a constatat că în mod corect instanța de fond i-a interzis inculpatului S.R. drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. și în mod nejustificat drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza I și lit. e) C. pen. Pedepsele accesorii, prin natura lor au îndeplinit în principal rolul represiv, scopul acestor pedepse fiind sporirea eficacității pedepselor principale, printr-un plus de consecințe juridice care întregesc conținutul pedepselor principale. Pedepsele complementare, fiind sancțiuni penale, îndeplinesc funcțiile ce caracterizează orice sancțiune penală și pot contribui la o justă individualizare a reprimării, realizând o mai deplină echivalență între gradul de pericol social al faptei și repercusiunea necesară.

În ceea ce privește pedeapsa accesorie , Curtea s-a raportat la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, la Protocoalele Adiționale și la jurisprudența C.E.D.O. în materie (ex.cauzele Hirst c.Marii Britanii, Sabău și Pîrcălab c. României s-a) care în conformitate cu art. 11 alin. (2) și la art. 20 din Constituție fac parte din dreptul intern, ca urmare a ratificării Convenției de către România prin Legea nr. 30/1994, dar și la decizia nr. 74/2007 pronunțată de secțiile unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii. Restrângerea exercițiului drepturilor și libertăților a fost dispusă doar dacă este necesară, iar o astfel de măsură a fost proporțională cu situația care a determinat-o.

În prezenta cauză, față de natura faptelor săvârșite de inculpatul S.R., Curtea a apreciat că nu se justifică și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza I și lit. e) C. pen., nefiind necesară și proporțională față de scopul limitării acestor drepturi. Referitor la pedeapsa complementară, Curtea a apreciat că, în raport de natura și gravitatea infracțiunilor comise de inculpat, împrejurările concrete ale săvârșirii acesteia se impune aplicarea pedepsei complementare numai a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale, având în vedere la alegerea acestei pedepse aceleași considerente exprimate la stabilirea pedepsei accesorii.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, în mod corect instanța de fond a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 863,4 RON cu titlu de daune materiale în favoarea părții civile Spitalul Universitar de Urgență București, în raport cu atele medicale existente la dosarul cauzei, constituirea de parte civilă a Spitalului Universitar de Urgență București și decontul atașat, nefiind de altfel contestată de apelantul inculpat prin calea de atac exercitată. Ca atare, pentru considerentele expuse, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelul decl