ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1640/2013

Asupra recursurilor de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin sentința penală nr. 575 din 21 decembrie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 8938/99/2010 al Tribunalului Iași, în temeiul dispozițiilor art. 334 C. proc. pen. a fost respinsă ca nefondată, cererea formulată de inculpatul P.D.L. privind schimbarea încadrării juridice dată prin rechizitoriu primei fapte, din infracțiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) și alin. (3) teza I C. pen., în infracțiunea de act sexual cu un minor prevăzută de art. 198 alin. (1) C. pen. și s-a dispus condamnarea inculpatului P.D.L., pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) și alin. (3) teza I C. pen., la pedeapsa de 10 (zece) ani închisoare și 4 (patru) ani interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. e) C. pen., calculată conform disp. art. 66 C. pen.;

- lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. (1) și alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 7 (șapte) ani închisoare;

- conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, prevăzută de art. 85 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, la pedeapsa de 1 (unu) an închisoare;

- conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, prevăzută de art. 85 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, la pedeapsa de 1 (unu) an închisoare.

În baza art. 33 lit. a), lit. b), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate anterior, urmând ca inculpatul P.D.L. sa execute pedeapsa principală rezultantă de 10 (zece) ani închisoare și pedeapsa complementară de 4 (patru) ani interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. e) C. pen., calculată conform disp. art. 66 C. pen.

Pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului P.D.L. exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. e) C. pen.

În temeiul dispozițiilor art. 88 C. pen. din pedeapsa principală de executat de 10 ani închisoare aplicată inculpatului P.D.L., s-a dedus durata reținerii preventive din data de 28 mai 2010.

În baza disp. art. 17 C. proc. pen., art. 346 alin. (1) teza I C. proc. pen., art. 348 C. proc. pen. rap. la art. 998-999 C. civ., a fost admisă acțiunea civilă exercitată din oficiu, și a fost obligat inculpatul P.D.L. la plata către partea vătămată minoră B.M.I. a sumei de 50.000 lei, cu titlu de despăgubiri civile, daune morale.

În baza art. 163 alin. (1), (2), (5) și (6) lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 17 C. proc. pen. s-a dispus luarea măsurii asigurătorii constând în indisponibilizarea, prin instituirea sechestrului, a bunurilor mobile și imobile ale inculpatului P.D.L., până la concurența sumei de 50.000 lei, în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune (plata către partea vătămată minoră a sumei de bani acordate cu titlu de despăgubiri civile, daune morale).

În baza art. 169 C. proc. pen. rap. la art. 357 C. proc. pen. s-a dispus restituirea către partea vătămată B.M.I. a produsului cosmetic (lipstick strugurel) marca A. (f. 39 d.u.p.), ridicat de organele de politie din autoturismul inculpatului, cu obligația pentru partea vătămată sa-l păstreze până la rămânerea definitivă a hotărârii.

În baza disp. art. 189 C. proc. pen. rap. la art. 6 din Protocolul privind stabilirea onorariilor avocaților pentru furnizarea serviciilor de asistenta juridică în materie penala, suma de câte 75 lei reprezentând partea onorariului fiecăruia din apărătorii desemnați din oficiu, ale căror delegații (din 22 noiembrie 2010) au încetat, potrivit art. 171 alin. (5) C. proc. pen., la prezentarea apărătorilor aleși.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul P.D.L. la plata sumei de 2.050 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, în ambele faze ale procesului penal, în cuantumul cărora a fost inclusă și suma reprezentând partea onorariului fiecăruia din apărătorii desemnați din oficiu.

Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Inculpatul P.D.L., este consătean cu partea vătămată B.M.I., în vârsta de 14 ani și 9 luni, la data săvârșirii faptelor), aceasta din urma locuind împreună cu părinții în satul P., corn. M., jud. I.

În ziua de 27 mai 2010, în jurul orei 13.00, după finalizarea orelor de școala, minora B.M.I. a plecat spre casă, de la școala din satul Cornești, com. Miroslava, având de parcurs pe jos o distanta de cea 2 km.

Pe traseu, la limita dintre localitățile Cornești și Proselnici, minora a fost văzută de vărul sau, martorul I.C.D., minor în vârsta de 13 ani, aflat într-un microbuz care rula în aceeași zona și care a coborât cu intenția de a o însoți pe partea vătămată către casa.

După scurt timp, în zona intersecției străzilor Pădurii și Theodor Pallady, cei doi au fost ajunși din spate de inculpatul P.D.L. care se deplasa la volanul autoturismului marca B. ce avea aplicate numerele provizorii și care i-a întrebat daca merg acasă, martorul I.C.D. răspunzând afirmativ, iar partea vătămată ca are treabă la magazin.

în acest context, inculpatul s-a oferit să-i transporte pe cei doi cu mașina sa, minorii acceptând și urcându-se în autoturismul inculpatului (partea vătămată, pe locul din dreapta față, iar martorul pe bancheta din spate).

Pe drum, inculpatul a trecut de magazinul unde partea vătămată intenționa să coboare, aceasta întrebându-l pe inculpat de ce nu oprește, iar acesta i-a răspuns ca va întoarce mașina la școala din Proselnici, situată la cea. 100 metri distanță.

În aceste împrejurări, cu cea 20-30 metri înainte de școala, inculpatul a oprit și i-a cerut martorului I.C.D. să coboare din mașina, spunându-i „dă-te jos ca să pot întoarce

”

.

După ce martorul a coborât, inculpatul a blocat portierele mașinii și a demarat, continuând deplasarea înainte, împrejurare în care, văzând ca inculpatul nu întoarce și că se îndepărtează de magazin, partea vătămată, rămasă în autoturism, s-a alarmat și i-a cerut inculpatului să o duca înapoi.

Ignorând solicitarea minorei, inculpatul s-a deplasat pe lângă ultimele case din localitate, a virat la dreapta, pe un drum secundar către cimitirul sătesc.

Minora B.M.I. a încercat sa deschidă portiera și, în momentul în care a realizat ca nu o poate deschide, a intrat în panică, a început sa plângă și l-a rugat pe inculpat să îi dea drumul să plece acasă.

Deși a încercat să o liniștească pe minoră, spunându-i ca o va duce acasă, inculpatul și-a continuat deplasarea prin dreptul unității militare UM și apoi pe o distanță de 3,5 km, până într-o zona izolată, între culturi agricole, de la marginea unei păduri.

Aici, inculpatul a oprit autoturismul și, imediat, s-a urcat deasupra părții vătămate, a rabatat scaunul în poziție aproape orizontala și, folosind forța i-a scos tricoul și sutienul, apoi a tras în jos pana la glezne blugii și chiloții cu care era îmbrăcată victima și, uzând în continuare de constrângeri fizice, dar și prin folosirea de amenințări cu moartea (spunând victimei ca îi va tăia capul și o va lăsa în câmp) și constrângeri morale (afirmând ca va sta până seara și tot va întreține relații sexuale), inculpatul a reușit sa întrețină cu partea vătămată un raport sexual normal, cu intromisiune completă și ejaculare.

în urma consumării agresiunii sexuale, inculpatul a spus minorei să nu relateze nimănui cele petrecute și a condus-o pe același dram, până în apropiere de locuința sa, unde aceasta a coborât, înjurai orei 14.30-15.00.

Ajunsă acasă, minora a constatat că părinții săi nu sunt acasă și a luat niște pastile în mâna cu intenția de a le ingurgita, încercând să se sinucidă. Cu acele pastile, în jurul orei 16.00, minora s-a dus plângând la martora T.M., o vecina cu care era în relații apropriate, și căreia i-a spus ca vrea sa se omoare, după câteva ezitări relatând, ce s-a întâmplat, mărturisind martorei ca îi este rușine să povestească părinților cele întâmplate.

în aceste împrejurări, martora i-a luat pastilele, a liniștit-o și spre seara, în jurul orei 18.30 s-a dus la mama victimei căreia i-a spus ce aflase de la partea vătămată. La rândul său, mama părții vătămate, după ce s-a asigurat de confirmarea personala a minorei în privința celor relatate de martoră, a anunțat organele de politie din corn. Miroslava, după care minora a fost transportata cu o ambulanta la Maternitatea „E.D.” din Iași, unde a fost consultata fără a fi necesară internarea.

Pentru a reține această situație de fapt, instanța a avut în vedere analiza coroborată a mijloacelor de probă administrate în cauză.

Astfel, partea vătămată a relatat în mod repetat și constant împrejurările în care a fost abuzată de inculpat, declarațiile sale coroborându-se în cele mai mici detalii cu ansamblul probelor administrate în cauză și lămurind toate aspectele invocate de către inculpat ca apărări de fond.

În ceea ce privește faptele de lipsire de libertate în mod ilegal și viol, dincolo de recunoașterea de către inculpat a materialității consumării unui act sexual normal, complet, apărarea a avansat, pe de o parte, teza preexistentei unor relații de prietenie intimă între părți, împrejurare care, în opinia inculpatului, exclude constrângerea la întreținerea raportului sexual, constrângere care i-a fost imputata și, pe de alta parte, teza potrivit căreia minora B.M.I. s-ar fi urcat în autoturismul său pe baza unei înțelegeri anterioare cu inculpatul, și că victima l-ar fi căutat pe inculpat direct și prin interpuși pentru a stabili întâlnirea din data de 27 mai 2010.

Apărările inculpatului, analizate prin prisma probelor administrate în cauză, au fost apreciat de prima instanță ca nefondate pentru următoarele considerente:

Inculpatul este căsătorit (soția sa este soră cu concubina unui cumnat de-al mamei victimei), și avea, la data comiterii faptei, vârsta de 25 de ani fiind cunoscut cu antecedente penale, pentru săvârșirea a două infracțiuni de lovire.

Partea vătămată, eleva în clasa a VIII-a la data comiterii faptelor, a fost caracterizata de către diriginte și conducerea scolii ca fiind prima elevă din clasă, ordonată, harnică, disciplinată, serioasă și respectată de toți elevii.

Toate aceste elemente au antamat caracterul neplauzibil al variantei pe care inculpatul și-a construit apărarea, în opinia primei instanțe.

Chiar daca au existat o serie de martori care au relatat împrejurări conexe unei eventuale relații de prietenie intimă dintre părți, instanța de fond a mai arătat că declarațiile acestora trebuie privite cu deosebită prudență.

Astfel, martora B.A.G., deși colegă de clasă și prietenă cu partea vătămată, și-a schimbat atitudinea față de aceasta, majoritatea depozițiilor sale susținând, în mod nereal, varianta inculpatului.

Martorul P.M., tatăl celei dintâi martore, se afla în relații apropiate cu inculpatul, iar martorul A.C. era prieten cu inculpatul. De asemenea, martorul T.C. este un cunoscut al inculpatului, aceștia întâlnindu-se adesea.

Potrivit declarațiilor acestor martori, părțile ar fi fost văzute de către martori, începând de la sfârșitul anului 2009, în diferite locuri (la fântână, pe șes) și ipostaze care ar acredita ideea că între inculpat și minoră se legase o relație amoroasă (îmbrățișați, ținându-se de mână, hârjonindu-se și sărutându-se).

Numai că aceste susțineri au fost contrazise de un ansamblu de date și elemente probatorii care conturează o altă realitate.

Astfel, martora T.M. a confirmat interesul inculpatului de a întreține relații sexuale cu minora, relatând un episod petrecut în luna noiembrie 2009 la magazinul din localitate, când inculpatul i-a făcut victimei avansuri explicite, curmate apoi de martora care a sărit în ajutorul părții vătămate.

Mai mult, profilul moral al inculpatului rezultă și din declarațiile martorelor C.V. și A.D., care, în contextul publicității create în jurul faptelor ce fac obiectul prezentei cauze, au rupt tăcerea asupra unor evenimente dureroase pe care nu au avut curajul sa le denunțe la timp, relatând că și ele au fost victimele unor agresiuni sexuale, petrecute la sfârșitul anului 2009, respectiv în anul 2006, prima în forma tentată, respectiv consumată, în cazul celei de-a doua.

Toate datele rezultând din declarațiile celor două martore, confirmate și de declarațiile martorului B.M.M. conturează profilul real al inculpatului, care urmărea obținerea, prin constrângere, a satisfacției sexuale de la tinere surprinse în situație de vulnerabilitate.

Instanța a avut în vedere, grație caracterului divizibil al declarațiilor, susținerile inițiale ale martorei C.V., ulterior aceasta, schimbându-si declarațiile în mod nesincer.

Netemeinicia apărărilor inculpatului au rezultat și dintr-o serie de elemente care ridică dubii serioase cu privire la preexistenta unei reale legături intime între părți, bazată pe afecțiune și respect reciproc.

Astfel, nu s-a dovedit faptul ca anterior consumării faptelor, părțile ar fi avut convorbiri telefonice, inerente de altfel, într-o relație amoroasă.

Pe de altă parte, din probe a rezultat că partea vătămată s-a mai urcat o singură dată în mașina inculpatului, și atunci, însoțită de o colegă.

Mai mult, la confruntarea cu așa zisa „iubită” (minora), inculpatul nu a fost în măsura să precizeze care este ziua de naștere a acesteia.

în realitate, contrar apărărilor inculpatului și a susținerilor nesincere ale martorilor menționați în cele ce preced, inculpatul a exprimat un interes real în obținerea satisfacției sexuale de la victima minoră, care, pe fondul lipsei de experiență inerente vârstei, a vădit unele slăbiciuni care au fost valorificate de inculpat în data de 27 mai 2010, când a adus-o pe minoră în situația de nu mai putea opune nicio rezistență la întreținerea raportului sexual.

în al doilea rând, cea de-a doua teză avansată de inculpat, potrivit căreia minora B.M.I. s-ar fi urcat în autoturismul său pe baza unei înțelegeri anterioare cu inculpatul, și că victima l-ar fi căutat pe inculpat direct și prin interpuși pentru a stabili întâlnirea din data de 27 mai 2010 a fost analizata prin declarațiile martorilor I.C.D., T.M. și D.C.B. care au infirmat susținerile inculpatului.

Martorii oculari au perceput momentele în care inculpatul a demarat din zona școlii din Proselnici, blocând portierele și deplasându-se în direcția opusă magazinului unde dorea sa ajungă minora.

Potrivit declarațiilor părții vătămate, deși, la momentul în care a acceptat să se urce în autoturismul inculpatului, i-a spus acestuia să o lase la magazin, acesta a trecut de magazin, continuându-și drumul spre școala din sat, iar la întrebarea sa de ce nu oprește, inculpatul a motivat ca vrea sa întoarcă la școală, unde, a oprit mașina și i-a spus martorului I.C.D. sa coboare, martorul coborând și apoi, fără a o lăsa pe minoră să coboare, i-a spus că va întoarce mașina către magazin, însă, imediat „a blocat portierele” și nu a mai întors mașina, deplasându-se înainte spre cimitirul de la marginea satului Proselnici.

Aceleași împrejurări au fost confirmate în totalitate și de martorul I.C.D. care a arătat că în momentul în care a ajuns în dreptul magazinului sătesc, inculpatul nu a oprit mașina, astfel că victima minoră l-a întrebat de ce nu a oprit, acesta răspunzându-i ca va întoarce la școala iar când a ajuns în acest loc, oprind mașina, inculpatul i-a spus martorului sa coboare din mașină. Acesta s-a conformat, coborând, dar observând totodată cum inculpatul „a blocat portierele”, martorul „auzind un clinchet, un zgomot”, văzând cum,,mașina a plecat fără sa mai întoarcă”, în deal, spre cimitir.

Împrejurările ulterioare au fost detaliat descrise de partea vătămată care a arătat ca s-a speriat și a încercat să coboare din mașina, dar portiera era blocata și că, cerându-i inculpatului să oprească, acesta i-a spus ca mai merge puțin și oprește, ceea ce nu a făcut, continuându-și deplasarea spre marginea satului, în câmp, și de acolo, cu viteză mare, pe un drum ce traversează câmpul, mergând, după spusele minorei, câțiva kilometri, trecând de o unitate militară după care a mai mers cea 10 minute până în apropierea unei păduri unde a oprit mașina pe un alt drum mai puțin circulat și unde părțile nu ar fi putut fi văzute.

Potrivit aceleiași victime, portierele rămânând blocate, inculpatul, fără să spună ceva, s-a descălțat de adidași, a rabatat scaunul victimei pe spate și s-a urcat peste victimă, care, plângea și era speriată, amenințând că dacă nu o va lăsa în pace, inculpatul va avea probleme cu poliția.

Cu toate acestea, potrivit susținerilor victimei, inculpatul a încercat să o dezbrace; deși victima s-a opus, strângând picioarele la piept și împingând inculpatul cu genunchii, fără a o lovi, dar bruscând-o prin împingere pe spate, în încercarea victimei de a se ridica, inculpatul i-a spus victimei că „nu contează cât timp va dura..., fiindcă e dispus să stea pana la noapte și tot va reuși sa facă sex” cu victima.

Victima a descris în detaliu complexul acțiunilor inculpatului corelativ cu ansamblul trăirilor sale care au precedat, însoțit și succedat consumării agresiunii sexuale, precizând ca la un moment dat, inculpatul a reușit sa o dezbrace de bluza cu care era îmbrăcată și care se lărgise la gat în urma insistențelor inculpatului care i-a tras-o în jos pana la talie.

Potrivit declarațiilor constante ale victimei, inculpatul a dezbrăcat-o de sutien și a imobilizat-o, îndoindu-i mâinile la spate, corpul inculpatului, aflat deasupra celui al victimei, presând-o pe minora care nu putea să-și scoată mâinile de la spate, a tras în totalitate victimei pantalonii de pe picioare, și, în același timp, și chiloții, în continuare, inculpatul și-a tras tricoul său și apoi dezbrăcându-se de pantaloni și chiloți, pe care și i-a tras până la genunchi, și-a introdus penisul în vaginul minorei care a simțit o durere puternica în zona organelor genitale.

În aceste condiții, în timp ce victima rămăsese „în aceeași poziție, cu mâinile la spate”, inculpatul a avut un raport sexual cu victima timp de cea. 5-10 minute, după care, „s-a oprit, și-a scos penisul din vaginul” victimei, spunând acesteia „să stea liniștită fiindcă nu și-a dat drumul” în ea, luându-și tricoul și ștergându-se pe fata și pe mâini, apoi ștergând scaunul pe care stătea victima, tricou pe care l-a strâns și l-a introdus sub scaunul de la șofer, spunând ca îl va spăla el fiindcă soția sa, Mariana, nu e acasă.

După consumarea agresiunii sexuale, victima, potrivit propriilor susțineri, a rămas în mașină plângând, după care a coborât și s-a îmbrăcat cu aceleași haine și s-a încălțat cu adidașii, inculpatul spunându-i să nu relateze nimănui despre ceea ce i-a făcut, „deoarece o să fie rău”, victima promițându-i ca nu va spune nimănui.

Inculpatul a negat în mod constant săvârșirea acestor fapte, arătând că, după coborârea martorului I.C.D., minora l-a întrebat daca poate să o ducă înapoi în satul Cornești pentru a-și cumpăra ceva de la magazinul din acel sat și, cu toate că a admis că și în satul Proselnici sunt două magazine, inculpatul a precizat că nu a întrebat-o pe minoră de ce vrea sa meargă înapoi în satul Cornești, întrebând-o însă dacă vrea să meargă pe altă parte, victima fiind de acord, explicație de o platitudine incontestabilă.

În ceea ce privește fapta de viol, inculpatul nu a recunoscut ca a constrâns victima la consumarea raportului sexual, încercând, dimpotrivă, să acrediteze ipoteza că minora a consimțit întreținerea raportului sexual, în ciuda ezitărilor inițiale, (minora „mi-a zis ca mai bine o lăsăm pe altădată deoarece trebuie sa ajungă acasă că vine mama sa de la Iași”), afirmând în final ca „odată și odată tot trebuie să o facă”.

Cu toate că a negat constrângerea, inculpatul a arătat că minora a „refuzat inițial sa facă sex” cu el dar, „datorita vorbelor de dragoste”, „a cedat presiunii” sale.

Netemeinicia apărărilor inculpatului a rezultat atât din contradicția propriilor susțineri cât și din ansamblul trăirilor, sentimentelor și tensiunilor manifestate de minoră, împrejurări de care au luat cunoștință și unii dintre martorii audiați în cauză.

Astfel, deși inculpatul a afirmat că minora a consimțit întreținerea raportului sexual, și că ulterior acestuia, „era vesela, probabil ca i-a plăcut”, din declarațiile martorei T.M. rezulta ca minora „plângea” și „avea în mână un pumn de pastile”, spunând că „vrea sa se omoare”, relatând acesteia despre episodul agresiunii sexuale la care a fost constrânsă de inculpat, rezultând în mod neîndoielnic dezavuarea netă de către minoră a acestor împrejurări.

Mai mult, aceeași martoră a relatat un episod esențial consumat înainte de viol, respectiv că în ziua de 27 mai 2010, în timp ce se afla în maxi taxi care era oprit în stația din corn. Miroslava, i-a văzut atât pe inculpat, cât și pe partea vătămată, înainte ca primul să vireze la dreapta spre pădure, inculpatul fiind la volan iar minora, care se ștergea la ochi, trăgea de portiera ca să iasă.

Potrivit declarațiilor martorului B.M.M., în seara zilei în care s-a consumat violul, inculpatul l-a sunat, în jurul orelor 20.30, spunându-i: „Poți să mă ajuți sa scap?” iar la întrebarea martorului daca este închis, inculpatul i-a răspuns explicit că a întreținut relații sexuale cu minora.

Deosebit de relevante pentru conturarea profilului moral al victimei minore sunt declarațiile martorei T.M. care a precizat că o cunoștea pe victimă ca „o fata cuminte”, „nu umblă aiurea”, fiind „cunoscută în sat ca având o buna reputație” și că. „nu a avut nicio relație cu inculpatul

”

.

Aceeași împrejurare a fost confirmată și de martorul B.M.M., care a arătat că „între cei doi nu a existat niciodată o relație de prietenie sau de iubire”.

Martorul I.C.D., coleg cu partea vătămată, a arătat că „B.M. este o fată cuminte de felul ei”, nu a auzit „nicio panaramă cu ea", că „nu i-a văzut niciodată pe partea vătămată și pe inculpat împreună", iar atunci când inculpatul i-a transmis victimei, prin intermediul martorului, că a întrebat de ea, minora i-a cerut martorului să-l întrebe pe inculpat „ce treabă are cu ea”.

Mai mult, nici martorul G.I., cumnatul inculpatului, nu a confirmat relația intimă dintre părți, arătând că „nu i-a văzut niciodată împreună”.

Martorul M.I.L. a arătat de asemenea că „pe inculpat nu l-a văzut niciodată la partea vătămată și nici nu a auzit-o niciodată discutând cu el sau despre el.”

La fel, martora H.A.G. a precizat că partea vătămată „era o fata cuminte” și că „nu a avut o relație cu inculpatul”.

Și martorul G.N.N. a arătat că nu știe ca înainte de pretinsele fapte, partea vătămată să fi avut vreo legătură de prietenie sau amoroasă cu inculpatul, cu care este „prieten” și că nu i-a văzut niciodată în ipostaze apropiate, respectiv să se țină de mână sau să se îmbrățișeze.

Martorul Lupu Petru, indicat de către inculpat ca fiind persoana care avea cunoștință despre relația amoroasa dintre părți, audiat în fata instanței (f. 198), a infirmat susținerile inculpatului, arătând ca nu știe nimic despre existența vreunei relații dintre inculpat și partea vătămată, pe care, de altfel, „nu i-a văzut niciodată, pe terenul de fotbal sau la fântâna din apropierea locuinței lui T.C.”, și „nici în alte împrejurări”.

Doar martorul B.M.M. a confirmat că a fost prieten cu partea vătămată, o perioada de cea două săptămâni, în cursul anului 2009, conturându-se, însă, o relație de amiciție între cei doi, specifică vârstei acestora. Același martor a descris-o pe partea vătămată ca fiind „o fată liniștită”, cu „preocupări școlare” și „învățând bine”, „o fată cuminte” și care „nu era predispusă a întreține relații sexuale”.

În ceea ce privește însă pe inculpat, majoritatea martorilor audiați l-au descris într-o manieră negativă.

Astfel, martora T.M. a spus, vorbind despre faptul că victima este cunoscută în sat ca având o buna reputație, că nu poate să spună același lucra despre inculpat, relatând, cu unele ezitări date de contextul unor presiuni din partea familiei inculpatului, că a asistat la un incident petrecut anterior, în care același inculpat a tras de partea vătămată, hărțuind-o.

Martorul B.M.M. a arătat ca despre inculpat s-a mai auzit că „ar fi agresiv cu fetele", arătând că fosta soție a inculpatului este soră cu concubina martorului și ea ar fi povestit că ar fi fost luată cu forța, la fel ca și victima minoră, și ulterior s-ar fi căsătorit cu inculpatul.

Dincolo de relatările provenind din probe indirecte, același martor a arătat că, înainte de consumarea faptelor, prin noiembrie 2009, personal, a asistat la momentul, relatat și de martora T.M., în care partea vătămată plângea, afirmând că inculpatul nu o lăsa în pace, martorul avertizându-l pe inculpat să o lase în pace pe minoră, cel din urma spunând că „nu vrea sa-i facă nimic, ci doar a dorit să o atingă

”

.

Din declarațiile aceluiași martor, rezultă că și după consumarea faptelor, inculpatul, fiind acasă la martor, după ce a mâncat și a băut un pahar, „s-a dezlănțuit” spunând că „dacă partea vătămată nu-l iartă, îi taie tendoanele și că oricum chiar dacă intră în pușcărie, rămân acasă alte persoane care pot să facă și sa dreagă.”.

Chiar martora G.M.L., sora inculpatului a arătat că acesta „s-a căsătorit din interes.”

Depozițiile cheie în întregirea tabloului general al profilului inculpatului aparțin martorelor A.D. și C.V.

Potrivit celei dintâi martore, inculpatul a încercat să întrețină relații sexuale cu aceasta, pe când martora avea înjur de 18 ani, inculpatul ieșindu-i în față și trăgând de ea, martora reușind să scape prin fugă.

O împrejurare asemănătoare a relatat și cea de-a doua martora în primele declarații, susținând o agresiune sexuală, în forma actului consumat, de această dată. Fără a oferi o explicație plauzibila, această martora a revenit asupra poziției sale inițiale, afirmând că a fost determinată de mama victimei să declare în acest fel.

Dincolo de valoarea probatorie pe care instanța de fond a acordat-o depozițiilor acestei din urma martore, în cauză exista un ansamblu de probe care conturează, dincolo de orice îndoiala rezonabila, atât profilul social al inculpatului și al părții vătămate cât și contextul în care s-au consumat faptele de lipsire de libertate în mod ilegal și viol.

În realitate, Tribunalul a reținut că inculpatul a ademenit-o pe partea vătămată în mașina lui, l-a îndepărtat pe martorul I.C.D. și, urmărind aducerea victimei în situația de a nu mai putea opune o rezistență eficientă, a lipsit-o de libertate prin menținerea acesteia într-un autoturism în mișcare și cu ușile blocate, precum și prin scoaterea rapidă a minorei din zonele publice și transportarea sa în zone izolate.

Maniera în care a acționat inculpatul conduce la concluzia că acesta a amăgit-o pe minoră ca o va duce la magazinul din satul Proselnici, pe când, în realitate, nu urmărea decât să o ducă într-un loc izolat pentru a o constrânge la întreținerea de relații sexuale.

Interesul anterior al inculpatului pentru victimă a fost confirmat și de martorul I.C.D. care a arătat că înainte de cele întâmplate, inculpatul a venit la școala din Cornești, în timpul orei de sport și a abordat pe martor întrebându-l unde este partea vătămată și spunând martorului sa-i transmită părții vătămate „că el a întrebat de ea

”

.

Odată ce minora a fost adusă în situația de a nu-i putea opune rezistență, inculpatul a trecut la exercitarea unor acte de constrângere fizică, corelative unor constrângeri de ordin moral, așa cum a rezultat constant din declarațiile amănunțite și verosimile ale victimei.

Aceste relatări ale minorei se coroborează cu activitatea de conducere în teren care a refăcut întregul traseu parcurs de inculpat și victimă și a identificat locul unde s-a produs agresiunea sexuala, dar și cu certificatul medico-legal.

Minora, nu numai că a dat date multiple cu privire la faptele derulate, la locurile prin care a trecut până în locul consumării agresiunii sexuale, dar a și participat, la solicitarea organelor de poliție, la reconstituirea traseului parcurs cu inculpatul.

Dincolo de maniera neadecvată în instrumentarea acestei cauze cu minora în vârstă de 14 ani și în legătură cu fapte de agresiune sexuală (al căror specific este dat de grija specială a organelor judiciare de a nu conduce victima spre revictimizare), procesul verbal de reconstituire, împreună cu planșele fotografice anexe, scoate în evidență identitatea între locurile parcurse de cei doi și prezentate în declarația victimei, cu cele indicate ulterior organelor de poliție cu ocazia conducerii în teren.

Instanța de fond a statuat că situația de fapt reținută mai sus rezultă și din analiza, prin coroborare cu celelalte mijloace de probă, a urmelor descoperite de organele de cercetare penală pe obiectele de îmbrăcăminte purtate de partea vătămată (urme de întindere și rupturi ale cusăturii la nivelul tivului de la gat al tricoului, nasturele de la pantaloni lipsă, fermoar al pantalonilor desprins în partea inferioară, de unde lipsesc mai mulți dinți (f. 30-34 d.u.p.), tricoul folosit de inculpat la ștergerea spermei a fost găsit în locul indicat de partea vătămată, respectiv sub scaunul șoferului (f. 15, 51-58 d.u.p.), produsul cosmetic, căzut din geanta victimei în timp ce se împotrivea la întreținerea raportului sexual, produs găsit în autoturismul inculpatului (f. 38-39, 51-60 d.u.p.).

În ceea ce privește apărarea inculpatului în privința conduitei ulterioare a victimei, care, în opinia sa, ar exclude consumarea unui act sexual cu exercitarea de constrângeri, tribunalul a constatat, pe de o parte, că există în cauză declarațiile martorilor B.A.G. și P.M., ultimul aflat în relații apropiate cu inculpatul, care ar părea că susțin varianta avansată de inculpat, însă pe de alta parte, că pot fi decelate o serie de elemente care erodează încrederea în veridicitatea acestor depoziții, plasându-le sub semnul unei îndoieli cu privire la sinceritatea martorilor.

Astfel, deși cei doi martori au relatat întâlnirea cu partea vătămată din după amiaza zilei de 27 mai 2010, aceștia nu au descris corect ținuta părții vătămate, inclusiv geanta pe care o purta aceasta, ca și accesoriu.

Mai mult, însuși inculpatul nu a menționat, în declarațiile sale detaliate, presupusa întâlnire cu cei doi martori pe care i-a propus ulterior.

În plus, reacțiile ulterioare ale părții vătămate, care a încercat să ia pastile și apoi, învingându-și rușinea și frica, a denunțat abuzul sexual, împrejurări expuse în cele ce preced, astfel cum rezulta nemijlocit din declarațiile constante ale martorei T.M., sunt specifice victimelor infracțiunilor de viol.

Reacțiile ulterioare ale inculpatului erodează propria apărare a acestuia, inculpatul având o poziție care reflectă conștientizarea riscului juridic al faptelor sale, încercând să determine victima, prin intermediul unor terțe persoane, să primească bani pentru a opri demersul judiciar în care i-a fost angajata răspunderea penală.

Instanța de fond a mai reținut că, din perspectiva probelor științifice, specialiștii legiști au constatat că, la data examinării, 28 mai 2010, partea vătămată „prezintă o deflorare recentă ce ar putea data din 27 mai 2010

”

(certificat medico-legal eliberat de I.M.L. Iași sub nr. 1138 din 28 mai 2010), mențiuni ce atestă fără urmă de dubiu faptul că inculpatul a întreținut raport sexual normal, cu intromisiune vaginală completă.

Realitatea agresiunii sexuale suferite de victimă este atestată nu doar de dovezile materiale, ci și de concluziile examinării psihologice a acesteia, realizate de specialiști  din cadrul D.G.A.S.P.C. - Serviciul pentru Situații de Urgență Iași.

Potrivit fișei de examinare psihologică, „copilul relatează cu dificultate cele petrecute, insistând foarte mult pe încercările ei de a se elibera de agresor, justificând totodată motivul pentru care la un moment dat a cedat sub presiunea acestuia. Manifesta agitație psiho-motrică, mimică tristă, prezintă sentimente de neputință, prezentând simptomatologie clară de stres posttraumatic: coșmaruri, agresivitate nocturnă (se lupta prin somn în încercarea de a se elibera de agresor), frica de posibilitatea repetării abuzului, simțind nevoia de a sta de pază”, concluzia fiind că minora a suferit o traumă psihică majoră, (f. 29 d.u.p.).

Și în cursul cercetării judecătorești, la solicitarea instanței, a fost desemnat de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Iași un psiholog pentru a consilia victima minoră, pentru a lua legătura cu acestea în vederea audierii și a fi prezentă în instanță în momentul audierii părții vătămate minore, respectiv, dna. F.E.

Deși inițial inculpatul a recunoscut vârsta părții vătămate, ulterior a negat aceasta împrejurare esențială pentru stabilirea vinovăției în cazul infracțiunilor de viol și lipsire de libertate în mod ilegal.

Ulterior, în fata instanței inculpatul a precizat ca în momentul în care ar fi început pretinsa relație cu partea vătămată, aceasta „era în clasa a VIII-a”.

Din ansamblul probelor analizate în cauză a rezultat ca părțile sunt consăteni, iar în micile localități rurale, locuitorii se cunosc între ei; mai mult, părțile au și o legătura de afinitate, soția inculpatului fiind soră cu concubina unui cumnat al mamei părții vătămate, părțile cunoscându-se de mici copii.

Tribunalul a mai reținut că aspectul fizic al părții vătămate este specific unei fetițe de cel mult 14 ani, iar anturajul acesteia pledează în sensul înlăturării oricărui dubiu asupra posibilității ca inculpatul să se fi înșelat cu privire la vârsta părții vătămate.

Așa cum rezultă din situația de fapt reținută în considerente, Tribunalul a statuat că infracțiunea de lipsire de libertate nu s-a realizat prin exercitarea de amenințări sau violențe în momentul urcării părții vătămate în autoturism.

Acțiunile inculpatului se pliază pe elementele clasice ale racolării urmate de răpire, care a fost favorizată de ascendentul moral asupra victimei decurgând din diferențele de vârstă și sex.

Astfel, profitând de încrederea și naivitatea părții vătămate (minoră de 14 ani) cât și de contextul urcării în autoturism a martorului I.C.D., coleg cu victima minoră, inculpatul a reușit să o convingă cu ușurință pe aceasta să urce în mașină.

Ca atare, instanța a reținut că infracțiunea de lipsire de libertate s-a consumat din momentul în care s-a produs împiedicarea minorei de a coborî din autoturism, odată cu blocarea portierelor (în jurul orei 13.30) și a continuat până în momentul epuizării, când victima a fost lăsată liberă (în jurul orei 15.00), depășind timpul necesar întreținerii efective a raportului sexual, absorbit în mod logic în fapta de viol.

În privința faptelor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, prevăzută de art. 85 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, și respectiv conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, prevăzută de art. 85 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, instanța de fond a reținut că inculpatul a cumpărat autoturismul marca B. cu numărul de identificare (serie șasiu) X, la sfârșitul anului 2009 de la martorul G.I., care i-a spus că numerele provizorii aplicate pe autoturism, respectiv X, erau expirate.

Chiar inculpatul a recunoscut vinovăția pentru conducerea pe drumurile publice a unui autoturism neînmatriculat și cu numere false (f. 118 d.u.p.), însă ulterior a invocat necunoașterea faptului că numerele provizorii aplicate pe autoturismul său erau expirate.

Mai mult, în fața instanței de fond (f. 41 d.u.), inculpatul a susținut că martorul G.I., cumnatul său, cel de la care a cumpărat autoturismul, a uitat sa îi spună că numerele erau expirate, admițând însă că nici el „nu s-a interesat de acest aspect”.

Cu toate acestea, necunoașterea legii sau eroarea de fapt invocată de inculpat în apărare, nu poate avea semnificația unei cauze care exclude caracterul penal al faptei.

Astfel, potrivit dispozițiilor relevante în materie, orice conducător auto are obligația să se asigure că autoturismul pe care îl conduce respectă condițiile de legalitate, iar șoferul are obligația de a purta asupra sa documentele care atestă această stare de legalitate, respectiv certificatul de înmatriculare.

Or, în cauză, inculpatul a circulat în ziua de 27 mai 2010 pe drumurile publice de pe raza localităților Proselnici și Cornești (adresa Primăriei corn. Miroslava, f. 107 d.u.p.), la volanul autoturismului marca B. cu numărul de identificare (serie sașiu) x, care nu era înmatriculat și avea aplicate numerele false de înmatriculare x.

Organele de politie au ridicat de la inculpat autorizația de circulație provizorie seria x, din care rezultă cu prisosință că valabilitatea numerelor de înmatriculare provizorii x, expirase încă din data de 31 decembrie 2008 (f. 110-113 d.u.p.).

În legătură cu apărările inculpatului pe care s-a întemeiat cererea acestuia de schimbare a încadrării juridice date prin rechizitoriu primei fapte, din infracțiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) și alin. (3) teza I C. pen., în infracțiunea de act sexual cu un minor prevăzută de art. 198 alin. (1) C. pen., instanța de fond a reținut că din declarațiile victimei rezultă că inculpatul a folosit la consumarea violului (când s-a produs deflorarea) atât violența fizică, cât și constrângerea psihică, în acest din urmă caz folosindu-se de ascendentul dat atât de constituția sa fizică, cât și de frica imprimată minorei în aceste condiții.

În realitate, inculpatul folosind atât violența fizică (prinderea victimei de brațe, imobilizarea minorei prin folosirea greutății corporale, tragerea și forțarea pieselor de îmbrăcăminte) cât și constrângerea psihică (amenințări cu moartea) și ulterior profitând de imposibilitatea victimei de a se apără, în condițiile în care orice posibilitate de riposta era anihilată prin disproporția vădită între constituțiile fizice, a adus victima într-o  vădită stare de vulnerabilitate, creând contextul favorabil consumării actului sexual după propria voință, obligând-o pe minoră să întrețină relații sexuale, în pofida rugăminților victimei de a fi lăsată în pace.

Tribunalul a mai reținut că nu trebuie ignorate nici vârsta fragedă și vulnerabilitatea psihică a minorei, elemente de natură a plasa victima într-o situație în care orice încercare de opoziție era sortită eșecului.

Astfel, în temeiul dispozițiilor art. 334 C. proc. pen. instanța a respins, ca nefondată, cererea formulată de inculpatul P.D.L. privind schimbarea încadrării juridice date prin rechizitoriu primei fapte, din infracțiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) și alin. (3) teza I C. pen., în infracțiunea de act sexual cu un minor prevăzută de art. 198 alin. (1) C. pen.

Concluzionând, instanța de fond a statuat că vastul probatoriu administrat în cauză oferă elemente de detaliu credibile și coroborabile care formează un ansamblu probator ce dovedește pe deplin vinovăția inculpatului în săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa.

Fapta inculpatului P.D.L., care, în după amiaza zilei de 27 mai 2010, prin exercitarea unor acte de constrângere și prin punerea victimei în imposibilitatea de a se apără, a întreținut un raport sexual normal complet, cu partea vătămată B.M.I., minoră în vârsta de 14 ani, întrunește, sub raport obiectiv și subiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) și alin. (3) teza I C. pen.

Fapta aceluiași inculpat, care în după amiaza zilei de 27 mai 2010, începând cu ora 13.30 și pana în jurul orei 15.00, a privat-o de libertate, fără drept, pe partea vătămată B.M., minoră în vârsta de 14 ani, prin împiedicarea acesteia de a coborî din autoturismul marca B. cu număr de înmatriculare x și transportarea acesteia pe o distanta de cea 3 km într-un loc izolat din afara localității Proselnici, corn. Miroslava, jud. Iași, unde a continuat să o țină la dispoziția sa în pofida rugăminților victimei de a fi lăsata să plece, infracțiunea fiind consumată prin ademenire, urmată de răpire - prin punerea autoturismului în mișcare și blocarea portierelor, și asupra unei minore, întrunește, sub raport obiectiv și subiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. (1) și alin. (2) C. pen.

De asemenea, faptele aceluiași inculpat care, în după amiaza aceleiași zile de 27 mai 2010 a condus pe drumurile publice de pe raza comunei Miroslava, jud. Iași, autoturismul marca B. cu numărul de identificare X, în timp ce avea aplicate numerele provizorii X, care erau expirate din luna decembrie 2008, întrunesc, sub raport obiectiv și subiectiv, elementele constitutive ale infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, prevăzută de art. 85 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, și respectiv conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, prevăzută de art. 85 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, ambele cu aplic. art. 33 lit. b) C. pen.

Activitatea infracțională a inculpatului se caracterizează printr-o pluralitate de infracțiuni sub forma concursului real, prevăzută de art. 33 lit. a) C. pen. și respectiv concursului ideal prevăzută de

art. 33 lit. b) C. pen., în privința ultimelor doua infracțiuni.

Circumstanțele reale ale săvârșirii faptelor de către inculpat, gradul de participație a acestuia conturează fără echivoc elementele constitutive ale infracțiunilor menționate.

Fiind pe deplin dovedită vinovăția inculpatului, instanța de fond a antrenat răspunderea penala a acestuia, dispunând condamnarea sa.

La individualizarea judiciară a pedepselor principale stabilite pentru fiecare dintre infracțiunile concurente și, ulterior, aplicate, și a modului lor de executare, Tribunalul a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv, dispozițiile generale ale Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială a Codului penal, și respectiv în legea specială, pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpatului, gradul de pericol social al faptelor săvârșite, persoana infractorului, precum și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Gradul de pericol social concret al faptelor comise de către inculpat este unul foarte ridicat, având în vedere atingerea importantă adusă valorilor sociale ocrotite de legea penală, modul și mijloacele de săvârșire a faptelor, așa cum au fost descrise mai sus, împrejurările în care faptele au fost comise și, nu în ultimul rând, urmările produse, respectiv, încălcarea libertății sexuale, a integrității corporale și a libertății de mișcare a unei minore de nu mai mult de 14 ani, a bazelor morale care trebuie să lumineze viața unui copil, atingerea adusă dezvoltării fizice și psihice a victimei minore, dar și siguranța circulației și încrederea în autenticitatea unei situații ce rezulta din plasarea unor numere de înmatriculare pe un autoturism care circulă pe drumurile publice.

Prin raportare mai ales la vârsta părții vătămate, trebuie subliniat faptul că se poate afirma ca aceasta experiență și-a pus amprenta asupra dezvoltării psihice a acesteia, asupra echilibrului socio-afectiv al acesteia, astfel cum a rezultat și din declarațiile martorilor audiați cu privire la cest aspect.

Impactul evenimentelor asupra sistemului de valori al minorei, asupra sentimentului de securitate ce ar trebui să însoțească orice copil la această vârstă, a fost unul extrem de puternic; astfel, la acel moment, într-un mod mai mult decât brutal, minora a aflat rezonanta unor acte cu conotație sexuală, trăind semnificația reală a raportului sexual săvârșit de inculpat („nu aveam cunoștința despre viața sexuală, nu am discutat cu mama despre acest subiect, oricum știam că era un lucru pe care l-aș fi făcut când eram mare”, f. 42 verso,); suferințele fizice pricinuite minorei, urmare a raportului sexual la care a fost supusă.

Instanța de fond a mai arătat că toate aceste împrejurări au determinat o scădere dramatică a stimei de sine, minora încercând sentimentul rușinii, inclusiv în momentul în care e ezitat să relateze martorei T.M. și mamei sale cele întâmplate.

La rândul său, inculpatul, prin întreaga sa conduita, a prezentat detașare emoțională în raport de cele întâmplate, poziția sa conturându-se în principal în jurul ideii ca tot ceea ce s-a întâmplat a fost și voința victimei minore, ignorând orice limitare sau cenzură pe care statutul său de bărbat căsătorit ar fi trebuit să i-o impună în relația cu aceasta.

Susținerile prezentate în circumstanțierea inculpatului prin caracterizarea atașată la dosar nu sunt de natură să antameze reținerea vreunei circumstanțe atenuante raportat la caracterul abominabil al faptelor inculpatului.

Așa cum a statuat și Înalta Curte de Casație și Justiție în jurisprudența sa, regretul afirmat al inculpatului nu va putea fi reținut ca circumstanță atenuantă judiciara prevăzuta de disp. art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. întrucât aceasta împrejurare, în cazul concret, nu are relevanța și consistența unor împrejurări care să atenueze răspunderea penală.

De precizat este și că după sesizarea organelor judiciare, inculpatul nu s-a sustras cercetărilor, fiind prezent la desfășurarea întregii proceduri judiciare.

însă, recunoașterea unor date și împrejurări ale realității, ca circumstanțe atenuante, nu este posibilă decât dacă circumstanțele avute în vedere de instanță reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu, sau îl caracterizează de o asemenea manieră pe inculpat, încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșita în concret satisface imperativul justei individualizări a pedepsei.

Valorificând toate elementele decurgând din limitele de pedeapsă prevăzute de textele de incriminare, dispozițiile părții generale a Codului penal și regimul de sancționare a infracțiunilor săvârșite, gradul de pericol social concret ridicat pe care-l reprezintă infracțiunile comise, vârsta părții vătămate la momentul activității infracționale, urmările produse asupra fizicului dar, mai ales, asupra psihicului părții vătămate care, așa cum s-a reținut, a suferit o traumă puternică cu efecte pe termen lung, ținând cont și de întreaga situație de fapt reținută în sarcina inculpatului, instanța a stabilit. a)cestuia câte o pedeapsă principală cu închisoarea la nivelul care să îndreptățească aprecierea că aceasta este o măsură de constrângere, dar și un mijloc de reeducare eficient, răspunzând astfel dezideratelor înscrise în art. 52 C. pen. Astfel, inculpatul a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) și alin. (3) teza I C. pen., la pedeapsa de 10 (zece) ani închisoare, de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. (1) și alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 7 (șapte) ani închisoare, de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, prevăzută de art. 85 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, la pedeapsa de 1 (unu) an închisoare și de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, prevăzută de art. 85 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, la pedeapsa de 1 (unu) an închisoare.

În baza dispozițiilor imperative ale art. 197 alin. (1) și alin. (3) teza l C. pen. și art. 65 alin. (2) C. pen., alăturat de pedeapsa principală, instanța a stabilit inculpatului și o pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. e) C. pen., pe o perioadă de 4 ani.

La individualizarea, în această modalitate, a pedepsei complementare, instanța a avut în vedere comportamentul ilicit al inculpatului, atitudinea lui în relațiile cu persoanele de sex opus, în relațiile de familie, relevată de probele menționate mai sus, apreciind că acesta este incompatibil cu calitatea de tutore sau curator.

Ulterior, în baza art. 33 lit. a), lit. b) C. pen. cu referire la art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen., inculpatului i s-a aplicat pedeapsa principală cea mai grea de 10 ani închisoare și, alături de aceasta, și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. e) C. pen., pe perioada stabilită.

În ceea ce privește aplicarea pedepsei accesorii, instanța a reținut că prin Decizia nr. 74 din 05 noiembrie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că dispozițiile art. 71 C. pen. referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza I – c) C. pen. nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanței, în funcție de criteriile stabilite în art. 71 alin. (3) C. pen. Deciziile date către instanța supremă în soluționarea recursurilor în interesul legii au caracter obligatoriu pentru instanțele judecătorești în temeiul art. 414

2

alin. (3) C. proc. pen.

De asemenea, instanța a ținut seama și de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Hirst contra Marii Britanii, cauza Sabou și Pârcălab c. României, Cumpănă și Mazăre c. României), direct aplicabilă în dreptul intern o dată cu ratificarea de către România a Convenției Europene a Drepturilor Omului, potrivit art. 20 alin. (2) din Constituție.

Analizând aplicabilitatea pedepselor accesorii în cauză, în raport cu natura și gravitatea infracțiunilor săvârșite, cu ansamblul circumstanțelor personale ale inculpatului, instanța a apreciat că inculpatul este nedemn în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. dar și a dreptului de natura civilă prevăzută la lit. e) a aceluiași articol.

Astfel, pe durata executării pedepsei principale inculpatului îi va fi aplicata și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. e) C. pen., în temeiul art. 71 C. pen., pentru motivele expuse anterior.

Criteriile avute în vedere de instanță la individualizarea cuantumului de pedeapsă, au fost luate în considerare și la individualizarea regimului de executare, astfel: raportându-se la persoana inculpatului, la lip