ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3905/2013

Asupra cererii de față, constată: Prin sentința civilă nr. 2773 din 8 noiembrie 2012, Tribunalul Arad a admis în parte acțiunea formulată de către reclamanta D.A.B. în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Arad; a obligat pârâta la emiterea unei decizii de recalculare a drepturilor de pensie ale reclamantei, cu valorificarea sporurilor pentru perioada februarie 1969 - ianuarie 1983, atestate de adeverința din 29 noiembrie 2010, eliberată de SC P. SA Arad, corespunzător unui punctaj mediu anual de 1,87980 puncte și un cuantum al pensiei lunare de 1.378 RON (la data recalculării conform expertizei: 01 aprilie 2012); a obligat pârâta la plata către reclamantă a diferențelor dintre pensia calculată conform prezentei și pensia achitată pe perioada 14 martie 2012 până la data emiterii noii decizii; a respins celelalte cereri ale reclamantei; a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 1.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut, în esență, că, prin decizia nr. 180239 din 22 martie 1996, reclamanta a fost înscrisă la pensie pentru munca depusă și limită de vârstă, în temeiul Legii nr. 3/1977, iar prin decizia de pensie din 28 decembrie 2005 au fost recalculate drepturile de pensie ale reclamantei, conform O.U.G. nr. 4/2005. Prin cererea înregistrată la pârâtă sub nr. 1769 din 13 ianuarie 2011, reclamanta a solicitat recalcularea pensiei cu luarea în considerare a adaosurilor la salariu (venituri sub formă de acord), evidențiate în adeverința din 29 noiembrie 2010, eliberată de SC P. SA Arad.

Instanța de fond a constatat că, în cuprinsul adeverinței din 29 noiembrie 2010, emisă de SC P. SA Arad, se menționează că, pe lângă salariul de bază și sporul de vechime, reclamanta a beneficiat de venituri sub formă de acord în perioada februarie 1969 - ianuarie 1983. În adeverință se arată perioadele și veniturile realizate de reclamantă pentru munca în acord global, angajatorul atestând că, pentru aceste sume, s-a plătit contribuția de asigurări sociale la sistemul public de pensii și că ele corespund statelor de plată existente în arhiva societății, ceea ce denotă că au fost plătite din fondul de salarii, fiind acordate în baza Legii nr. 3/1950, Legii nr. 57/1974 și a contractelor colective de muncă.

În cauză, s-a administrat proba cu expertiza contabilă, concluzionându-se, de către expertul P.L.M., că punctajul mediu anual, realizat prin recalculare în baza adeverinței din 29 noiembrie 2010, emisă de SC P. SA. Arad, este de 1,87980 puncte pensie. Cuantumul pensiei lunare, stabilit în baza rezultatului obținut, este în valoare de 1.378 RON (la data recalculării 01 aprilie 2012). În ce privește capătul de cerere privind acordarea diferențelor dintre pensia calculată conform prezentei și pensia achitată, pe o perioadă de trei ani retroactiv de la data înregistrării acțiunii, tribunalul a constatat că, potrivit art. 107 alin. (1), (3) și (5) din Legea nr. 263/2010, „sumele rezultate în urma aplicării prevederilor alin. (3) și (4) se acordă începând cu luna următoare celei în care a fost înregistrată solicitarea”.

Față de aceste prevederi, este nefondată cererea reclamantei privind plata diferențelor pe o perioadă de trei ani retroactiv înregistrării cererii. În speță, reclamanta s-a adresat pârâtei cu cerere în acest sens, în luna ianuarie 2011, primind răspuns în luna februarie 2011. Faptul că reclamanta a stat în pasivitate timp de un an de la data soluționării cererii sale, înregistrând cererea de chemare în judecată la data de 14 martie 2012, nu îi poate fi imputat pârâtei. Prin urmare, instanța de fond a obligat pârâta la plata către reclamantă a diferențelor dintre pensia calculată conform prezentei și pensia achitată pe perioada cuprinsă între 14 martie 2012 (data înregistrării acțiunii) și data emiterii noii decizii.

În baza art. 274 și art. 276 C. proc. civ., prima instanță a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 1.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale, corespunzător pretențiilor admise, reprezentând: 700 RON parte din onorariul avocațial (în sumă totală de 1.240 RON potrivit facturilor și chitanțelor) și 800 RON parte din onorariul pentru expert (în sumă totală de 1.020 RON conform chitanțelor). Prin decizia civilă nr. 205 din 6 februarie 2013, Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, a respins recursul declarat de reclamantă, a admis recursul declarat de intimată, a modificat în parte sentința primei instanțe, în sensul că a respins acțiunea.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de recurs a reținut că, prin adresa nr. 1769 din 17 februarie 2011, Casa Județeană de Pensii Arad a respins cererea reclamantei, înregistrată din 13 ianuarie 2011 și având ca obiect recalcularea drepturilor sale de pensie prin valorificarea veniturilor menționate în adeverința din 29 noiembrie 2010, eliberată de SC P. SA Arad, reținând că, raportat la dispozițiile art. 164 din Legea nr. 19/2000, preluate de prevederile art. 165 din Legea nr. 263/2010, ale art. 11 alin. (2) din Decretul nr. 92/1976, ale Legea nr. 49/1992 și ale Mențiunii de la pct. VI din Anexa la O.U.G. nr. 4/2005, nu există temei legal pentru recalcularea pensiei reclamantei în baza adeverinței din 29 noiembrie 2010, eliberată de SC P. SA Arad.

Art. 107 alin. (3) din Legea nr. 263/2010 prevede că: „pensia poate fi recalculată prin adăugarea veniturilor și/sau a stagiilor de cotizare, prevăzute de lege, nevalorificate la stabilirea acesteia”. Aceste dispoziții legale nu reglementează o excepție de la prevederile art. 103 - art. 106 din Legea nr. 263/2010 în ceea ce privește procedura de soluționare a cererii de recalculare a pensiei, prin adăugarea veniturilor și/sau a stagiilor de cotizare, prevăzute de lege și nevalorificate la stabilirea acesteia, decât referitor la data de la care se acordă pensia recalculată. Prin urmare, cererea de recalculare a pensiei se soluționează prin emiterea unei decizii de admitere sau de respingere a cererii de recalculare a pensiei, care se comunică solicitantului și poate fi contestată conform art. 106 alin. (3) coroborat cu art. 149 și următoarele din Legea nr. 263/2010.

Conform art. 106 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, decizia de admitere sau de respingere a cererii de recalculare a pensiei, emisă de casa teritorială de pensii în termen de 45 de zile de la data înregistrării cererii, cuprinde temeiurile de fapt și de drept în baza cărora se admite sau se respinge cererea de recalculare a pensiei. Prin urmare, raportat la aceste prevederi legale, decizia de recalculare a pensiei trebuie să cuprindă doar motivele de fapt și de drept care au stat la baza admiterii sau respingerii cererii de recalculare a pensiei, iar împrejurarea că o astfel de decizie nu este denumită sau nu cuprinde mențiunea „decizie” nu are ca efect imposibilitatea calificării sale ca fiind o decizie emisă în temeiul art. 107 alin. (3) coroborat cu art. 106 din Legea nr. 263/2010.

Având în vedere considerentele prezentate anterior și conținutul adresei din 17 februarie 2011 emisă de către Casa Județeană de Pensii Arad, Curtea a constatat că ea reprezintă o decizie de respingere a cererii de recalculare a pensiei reclamantei, astfel încât urmează regimul juridic al acesteia, nefiindu-i aplicabile dispozițiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958, cum greșit a apreciat prima instanță. Decizia de recalculare a pensiei necontestată în termenul prevăzut de art. 149 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 este definitivă, potrivit art. 149 alin. (4) din Legea nr. 263/2010, astfel încât modul de soluționare a acestei cereri de către Casa Județeană de Pensii nu mai poate fi supus cenzurii instanței de judecată.

În speță, reclamanta s-a adresat Tribunalului Arad la data de 14 martie 2012, deși decizia de respingere a cererii sale de recalculare a pensiei în baza drepturilor salariale atestate prin adeverința din 29 noiembrie 2010, eliberată de SC P. SA Arad, a fost emisă la data de 17 februarie 2011. Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta nu a solicitat anularea acestei decizii, însă în motivarea acesteia s-a referit la nelegalitatea și netemeinicia ei.

Dat fiind că reclamanta a înregistrat acțiunea pendinte cu depășirea termenului legal, excepția tardivității acesteia, invocată de către pârâta-recurentă prin întâmpinarea depusă la dosarul de fond și reiterată prin cererea de recurs, este întemeiată, fiind greșit respinsă de către instanța de fond, iar decizia nr. 1769 din 17 februarie 2011 de respingere a cererii sale de recalculare a pensiei în baza drepturilor salariale atestate prin adeverința nr. 951 din 29 noiembrie 2010, eliberată de SC P. SA Arad, a devenit definitivă, potrivit dispozițiilor art. 149 alin. (4) din Legea nr. 263/2010, și produce efecte juridice, ce nu pot fi înlăturate prin promovarea unei acțiuni precum cea pendinte, astfel încât cererea de chemare în judecată trebuia respinsă de către tribunal.

Faptul că alți colegi ai reclamantei, ce au avut calitatea de salariați ai SC P. SA Arad, au obținut hotărâri judecătorești favorabile în acțiuni similare celei din acest dosar nu este de natură să justifice admiterea acestei acțiuni, întrucât instanța de judecată trebuie să se pronunțe prin raportare la excepțiile invocate și probele administrate în fiecare cauză, ținând cont de împrejurările specifice fiecărei spețe, fără a se putea pretinde că în acest mod se creează premisele unei discriminări. Împotriva deciziei instanței de recurs, a formulat cerere de revizuire D.A.B., înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 4 martie 2013. În motivarea cererii, revizuenta a susținut că, în situații similare, colegii săi au obținut soluții favorabile, evocând în acest sens deciziile pronunțate în Dosarele 1235/108/2012, 1563/108/2012 de către Curtea de Apel Timișoara.

Susține revizuenta că, în mod greșit instanța de recurs a apreciat că adresa din 17 februarie 2011 emisă de Casa Județeană de Pensii Arad ar fi asimilată cu o decizie de pensie, în raport de dispozițiile Legii nr. 263/2010. Totodată, susține că instanța a ignorat decizia din 17 octombrie 2011 dată în recurs în interesul legii, Constituția României, precum și dreptul său la nediscriminare. Au fost încălcate, de asemenea, dispozițiile art. 1 al Protocolului nr. 12 adițional la Convenție. Revizuenta concluzionează, arătând că practica constantă a Curții de Apel Timișoara, în spețe identice ale colegilor de la SC P. SA, este contrară soluției din decizia împotriva căreia a formulat cerere de revizuire, sens în care invocă deciziile din 24 februarie 2009, din 21 decembrie 2011, precum și deciziile pronunțate în Dosarele 1235/108/2012, 1084/108/2012, 1563/108/2012.

La termenul din 23 septembrie 2013, Înalta Curte a invocat excepția inadmisibilității cererii de revizuire, pe care o va analiza cu prioritate, față de dispozițiile art. 137 din C. proc. civ. și pe care o va admite, pentru considerentele care succed: Potrivit dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., se poate cere revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceiași calitate.

Rezultă că revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este admisibilă atunci când hotărârea a cărei anulare se solicită a nesocotit puterea de lucru judecat a unei alte hotărâri, ceea ce presupune o triplă identitate, respectiv ambele hotărâri să fie pronunțate în una și aceeași pricină, având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți. Rațiunea reglementării menționate o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea puterii lucrului judecat, când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar care privesc aceeași pricină, având aceeași cauză, același obiect și aceleași părți. În speță, revizuenta nu invocă pronunțarea unor hotărâri contradictorii în litigii care să privească aceleași părți, având același obiect și temei juridic, ci obținerea unor soluții favorabile de către alte persoane care s-ar afla în situații similare cu a lui.

Or, pentru a fi incident cazul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., este necesar ca hotărârile pretins contradictorii să vizeze aceleași părți, același obiect și aceeași cauză, ceea ce nu este cazul în speță. Soluțiile obținute de alte părți în alte litigii, chiar dacă acestea ar viza circumstanțe asemănătoare cu cele din procesul de față, nu pot fundamenta cazul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., deoarece nu asigură îndeplinirea cerinței identității de părți, enunțată mai sus.

Fiind vorba de pricini diferite, aspectele invocate prin cererea de revizuire îmbracă, în realitate, caracterul unor critici de nelegalitate, prin care se urmărește reformarea unei hotărâri judecătorești intrată în puterea lucrului judecat, nu pe motiv că ar fi fost pronunțată cu încălcarea principiului autorității de lucru judecat ci, dimpotrivă, prin înfrângerea acestui principiu, anume sub motiv că judecata ar fi fost greșită, ceea ce nu este permis pe calea revizuirii. Aplicarea diferită a dispozițiilor legale la situații de fapt asemănătoare, în eventualitatea în care susținerile revizuentei ar fi reale, ar releva premisele unei jurisprudențe neunitare la nivelul instanței de recurs, dar nu reprezintă un caz de revizuire în condițiile art. 322 pct. 7 C. proc.

civ. și, în consecință, nu poate fi cenzurată în calea de retractare a revizuirii. Or, în speță revizuenta invocă tocmai o astfel de contrarietate a deciziilor pronunțate de Curtea de Apel Timișoara. În atare situație, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă, nefiind întrunite condițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a deciziei civile nr. 205 din 06 februarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, formulată de revizuenta D.A.B. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 septembrie 2013.