ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 755/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 755/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui, reclamantul Centrul de Asistență Medico-socială Băcești a chemat în judecată pe pârâtul M.D.R.T. – D.G.C.S.N.F.E.– C.S.C. formulând contestație împotriva Deciziei nr. 92/2012 emisă de pârâtă., prin care a fost obligat la restituirea sumei de 321.170,12 lei, ca sumă total neeligibilă datorată. 2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență Prin Sentința nr. 838 din 24 septembrie 2012, Tribunalul Vaslui a declinat competența de soluționare a cererii formulată de reclamantul acțiunii formulată de reclamantul C.A.M.S.,, în contradictoriu cu M.D.R.T.
– D.G.C.S.N.F.E., în favoarea Curții de Apel Iași. Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Dâmbovița a reținut, în esență, că față de împrejurarea că pârâtul M.E.C.T.S. este o autoritate publică centrală, competența de soluționare a cauzei aparține Curții de Apel Iași. Prin Sentința nr. 344 din 29 octombrie 2012, Curtea de Apel Iași a admis excepția necompetenței materiale a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalul Vaslui. Curtea de Apel a reținut că obiectul litigiului constă în cererea de anulare a unei decizii de impunere a unei creanțe rezultate din presupuse nereguli comise de reclamantă în utilizarea unor fonduri europene, contribuții în cuantum de 321.170,12 lei, creanța respectivă fiind asimilată unei creanțe fiscale.
S-a mai arătat în considerentele hotărârii Curții de apel că întrucât O.U.G. 66/2011 nu prevede o competență specială, iar litigiul privește un act administrativ fiscal, rezultă că în cazul litigiilor privind taxe, impozite și contribuții, competența se stabilește prin raportare exclusiv la criteriul valoric, iar nu la nivelul instituției emitente a actului fiscal atacat. II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă anularea Deciziei nr. 92/2012 emisă de D.G.C.S.N.F.E.
prin care a fost respinsă contestația formulată împotriva Notei de Constatare de constatare a neregulilor și stabilire a creanței bugetare din 16 martie 2012, prin care reclamantul a fost obligat să returneze suma de 321.170,12 lei pentru nereguli constatate la încheierea contractului de finanțare din 06 iulie 2009 „ Extinderea, dezvoltarea și echiparea centrului de asistență medico-socială Băcești.” Actul contestat a fost emis în baza dispozițiilor O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii și ale O.G.
nr. 92/2003 privind C. Fisc. Potrivit dispozițiilor art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011, verificările efectuate în vederea constatării neregulilor se finalizează prin întocmirea unui proces- verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare sau a unei note de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare, ce reprezintă titlu de creanță. De altfel, din întregul corpus al legii, rezultă faptul că sumele astfel imputate reprezintă creanțe bugetare, care pot fi compensate cu sume de restituit sau de rambursat de la bugetul de stat și sunt supuse executării silite conform procedurii prevăzute de O.G. nr. 92/2003. Însuși actul de constatare, stabilire și individualizare a obligațiilor de plată privind creanțele bugetare rezultate din nereguli, precum și accesoriile acestora și costurile bancare, constituie titlu de creanță și înștiințare de plată și cuprinde elementele actului administrativ fiscal, prevăzute de C. proc.
fisc. Creanțele bugetare rezultate din neregulile astfel constatate sunt asimilate creanțelor fiscale, în sensul drepturilor și obligațiilor care revin creditorilor, autorităților cu competențe în gestionarea asistenței financiare comunitare nerambursabile și debitorilor. În perspectiva acestor dispoziții legale, Înalta Curte constată că obiectul prezentei cauze va fi asimilat, în esență, contestării unui act administrativ de stabilire a unei creanțe fiscale. În conformitate cu dispozițiile art. 10 alin. (1) teza a I- a din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale.
Înalta Curte reține că Legea contenciosului administrativ, a stabilit competența materială de soluționare a cauzelor în concordanță cu dispozițiile C. proc. fisc., în raport de două criterii și anume, al locului ocupat de organul care a emis ori încheiat actul și al cuantumului litigiului ce are ca obiect taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora. Având în vedere obiectul cauzei de față, care privește o creanță bugetară, rezultată din nereguli privind utilizarea fondurilor comunitare și de cofinanțare, competența de soluționare a cauzei este stabilită exclusiv în raport de criteriul cuantumului sumei stabilită de actul administrativ atacat de până la 500.000 de lei, indiferent dacă actul atacat este emis de o autoritate publică centrală sau locală.
2. Temeiul legal al regulatorului de competență Având în vedere considerentele expuse cât și dispozițiile art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte stabilește competența de soluționare a cauzei deduse judecății și care formează obiectul conflictului de competență, în favoarea Tribunalului Vaslui, secția contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul C.A.M.S., Băcești în contradictoriu cu pârâtul M.D.R.T. – D.G.C.S.N.F.E. în favoarea Tribunalului Vaslui, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 februarie 2013.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.