ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1038/2014

Asupra conflictului negativ

de competență de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2156/2013 din 13

noiembrie 2013, Tribunalul Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ

și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Bacău, secția

a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal și a declinat competența

de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Bacău.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța a reținut că prin Legea nr. 76/2012 de punere în aplicare a Legii

nr. 134/2010 privind C. proc. civ., în Titlul IV, la art. 54 alin. (3) se dispune:

„La articolul 10, după alin. (1) se introduce un nou alineat, alin. (1

1

),

cu următorul cuprins:

„(1

1

)

Toate cererile privind actele administrative emise de autoritățile publice centrale

care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii

Europene, indiferent de valoare, se soluționează în fond de secțiile de contencios

administrativ și fiscal ale curților de apel.”

Tribunalul a reținut că,

în cauză, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului B. a implementat

în parteneriat cu Fundația de Sprijin Comunitar proiectul Phare „Rețeaua de îngrijire

la domiciliu a persoanelor vârstnice”; că, pentru finanțarea proiectului, Direcția

Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului B. a încheiat cu Ministerul

Muncii, Familiei și Egalității de Șanse contractul de finanțare Phare.

Față de aceste aspecte,

tribunalul a constatat că în baza art. 10

1

din Legea nr. 554/2004 Curții

de Apel Bacău îi revine competența de soluționare a prezentei cauze, motiv pentru

care, în baza art. 132 C. proc. civ. a admis excepția necompetenței materiale a

Tribunalului Bacău și a declinat competența pentru legală soluționare, Curții de

Apel Bacău.

Prin sentința nr. 236/2013

din 12 decembrie 2013 Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel

Bacău, a declinat competența de soluționare a acțiunii în materia contenciosului

administrativ promovată de contestatoarea Direcția Generală de Asistență Socială

și Protecția Copilului B., în contradictoriu cu intimata Autoritatea de Management

pentru Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane, în favoarea

Tribunalului Bacău, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat

dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului.

Pentru a hotărî astfel,

Curtea a reținut că, în speță, obiectul cererii de chemare în judecată este contestarea

unui proces-verbal emis în cadrul procedurii reglementate de O.U.G. nr. 66/2011

privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea

și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente

acestora, act care face trimitere la competența instanțelor de contencios administrativ,

reglementată de Legea nr. 554/2004; că prin Legea nr. 76/2012 s-a introdus

alin. (1

1

) al art. 10 din Legea nr. 554/2004, dar această formă completată

a art. 10, ce modifică normele de competență, este aplicabilă doar proceselor începute

după data de 15 februarie 2013, neavând incidență în cazul proceselor demarate anterior

acestei date, care rămân supuse normelor de competență aplicabile la data sesizării

instanței, în acest sens fiind dispozițiile art. 725 alin. (2) C. proc. civ. de

la 1865 [ca și dispozițiile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 134/2010].

A mai reținut Curtea de

Apel Bacău că dispozițiile art. XXIII din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri

pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii

în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., nu sunt aplicabile în cauză;

că acest articol se referă doar la procesele în primă instanță și la căile de atac

în materia contenciosului administrativ și fiscal, în curs de judecată la data schimbării,

potrivit dispozițiilor Legii nr. 2/2013, a competenței instanțelor, or, competența

de soluționare a cererilor privind actele administrative emise de autoritățile publice

centrale, care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea

Uniunii Europene, a fost schimbată prin art. 54 din Legea nr. 76/2012, lege care,

a intrat în vigoare la data de 15 februarie 2013 și se aplică doar proceselor începute

după intrarea în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Față de considerentele

expuse, curtea a constatat că în prezenta cauză competența de soluționare aparține

Tribunalului Bacău, declinând competența în favoarea acestei instanțe.

Constatându-se ivit conflictul

negativ de competență reglementat de art. 20 pct. 2 C. proc. civ., văzând și dispozițiile

art. 22 alin. (3) C. proc. civ., Curtea a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție

pentru soluționarea conflictului.

Înalta Curte de Casație

și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul, conform art. 22

alin. (3) și alin. (5) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei

în favoarea Tribunalului Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ

și fiscal.

Pentru a adopta această

soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:

Așa cum rezultă din actele

și lucrările dosarului, prin cererea de chemare în judecată reclamanta Direcția

Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului B. a solicitat, în contradictoriu

cu Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea

Resurselor Umane, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea actului

administrativ emis de instituția în cauză, respectiv procesul-verbal, emis de Autoritatea

de Management și înregistrată la Direcția Generală de Asistență Socială și

Protecția Copilului din 1 iunie 2012, comunicată la data înregistrării, precum și

repararea pagubei, în sensul stingerii debitului prevăzut în procesul-verbal din

1 iunie 2012, în valoare de 12.987,58 euro.

În speță, obiectul cererii

de chemare în judecată este reprezentat de contestarea unui proces-verbal emis în

cadrul procedurii reglementate de O.U.G. nr. 66/2011

privind prevenirea, constatarea

și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene

și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, act care face trimitere

la competența instanțelor de contencios administrativ, reglementată de Legea

nr. 554/2004.

Astfel, potrivit art.

2 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 66/2011, fondurile europene reprezintă sume provenite

din asistența financiară nerambursabilă acordată României din bugetul general al

Uniunii Europene și/sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei.

Fonduri publice naționale

aferente fondurilor europene, potrivit art. 2 pct. 1 lit. d), reprezintă sume provenite

din bugetul general consolidat, utilizate pentru asigurarea cofinanțării, plata

prefinanțării, înlocuirea fondurilor europene în situația indisponibilității sistării

temporare a plății acestor fonduri, completarea fondurilor europene în vederea finalizării

proiectelor, precum și alte categorii de cheltuieli legal reglementate în acest

scop.

Potrivit art. 51 pct.

1 din O.U.G. nr. 66/2011, deciziile pronunțate în soluționarea contestațiilor pot

fi atacate de către contestator la instanța de judecată de contencios administrativ

competentă în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul

administrativ.

Competența materială a

instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată de dispozițiile

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora: „Litigiile privind actele

administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum

și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii

ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează în fond de către tribunalele

administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate

de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite,

contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000

RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale

curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Deci, art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competența materială a instanței de contencios

administrativ și fiscal, prin derogare de la prevederile C. proc. civ., făcând o

dublă distincție pentru stabilirea competenței instanțelor de contencios administrativ:

în raport cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează

obiectul actului administrativ contestat.

Astfel, pe de o parte,

se distinge între actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice

locale și județene (litigii ce sunt date în competența tribunalelor administrativ-fiscale)

și acte administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale (litigii

ce sunt date în competența secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale curților

de apel).

Pe de altă parte, legea

distinge între actele administrative care privesc taxe și impozite, contribuții,

datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON (litigii

ce sunt date în competența tribunalelor administrativ-fiscale) și acte administrative

care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii

ale acestora mai mari de 500.000 RON (litigii ce sunt date în competența secțiilor

de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel).

Înalta Curte are în vedere

faptul că obiectul prezentului litigiu este reprezentat de analizarea legalității

actelor emise de pârâtă în temeiul O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea

și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene

și/sau a fondurilor publice naționale și că, potrivit art. 51 pct. 1 din acest act

normativ, deciziile pronunțate în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de

către contestator la instanța de judecată de contencios administrativ competentă

în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Art. 218 alin. (2) C.

proc. fisc. face trimitere, în privința competenței de soluționare a acțiunilor

judiciare îndreptate împotriva deciziilor emise în soluționarea contestațiilor administrativ

fiscale prealabile, la dispozițiile „legii”, respectiv, în lipsa altor precizări,

la dispozițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, care constituie

dreptul comun în materia competenței instanțelor de contencios administrativ.

Drept urmare, procedura

de control, constatare, contestare și recuperare a sumei ce face obiectul prezentului

litigiu, care are un caracter specific și reprezintă, din punct de vedere al naturii

sale juridice, o obligație bugetară, ce poate fi asimilată noțiunii de contribuție

din legislația fiscală, urmează regimul de drept comun prevăzut în C. proc. fisc.

În raport

de această caracterizare a creanței respective, de valoarea care face obiectul recuperării,

de natura publică a fondurilor, sunt aplicabile sub aspectul competenței materiale,

prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Așa cum s-a arătat anterior,

potrivit art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, modificată, litigiile

privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale

și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii

vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON, se soluționează

în fond de tribunalele administrativ-fiscale.

Prin urmare, fiind vorba

de recuperarea unei creanțe fiscale asimilate, competența materială a instanței

se stabilește prin aplicarea criteriului valoric stabilit prin textul legal anterior

citat.

Actele contestate de reclamantă

se referă la o creanță bugetară care nu depășește suma de 500.000 RON (respectiv

12.987,58 euro), iar potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

competența de soluționare în primă instanță a litigiului se stabilește, prin raportare

exclusiv la criteriul valoric, în raport de cuantumul sumei la care se referă actele

contestate (inferior valorii de 500.000 RON), în favoarea tribunalelor administrativ

fiscale.

În speță nu se aplică

dispozițiile art. 10 alin. (1

1

)

din Legea nr. 554/2004, potrivit

cărora toate

cererile privind actele

administrative emise de autoritățile publice centrale, care au ca obiect sume reprezentând

finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se

soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților

de apel, dat fiind faptul că cererea de chemare în judecată a fost introdusă la

data de 22 iunie 2012, anterior datei de 15 februarie 2013, dată la care a fost

modificată Legea nr. 554/2004 prin introducerea acestui alineat.

În consecință, având în

vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile legale menționate

anterior, Înalta Curte va trimite cauza la Tribunalul Bacău, secția a II-a civilă,

de contencios administrativ și fiscal, spre competentă soluționare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe contestatoarea Direcția Generală de Asistență

Socială și Protecția Copilului B. și pe intimata Autoritatea de Management pentru

Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane în favoarea

Tribunalului B., secția contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 28 februarie 2014.