ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 819/2015

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Obiectul acțiunii Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, sub nr. 2691/110/2012, reclamanta D.G.A.S.P.C., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administrației și Internelor - Direcția pentru Dezvoltarea Capacității Administrative, a solicitat instanței să dispună anularea Procesului-verbal din 5 aprilie 2012 emis de pârâtă și repararea pagubei în sensul stingerii debitului prevăzut în procesul-verbal a cărei anulare se solicită. Prin aceeași acțiune a solicitat suspendarea executării Procesului-verbal din 5 aprilie 2012 până la soluționarea cererii, fiind chemat în garanție Consiliul Județean Bacău.

Hotărârea primei instanțe Prin Sentința civilă nr. 1220 din 16 mai 2013 a Tribunalului Bacău a fost admisă excepția de necompetență materială, cauza fiind declinată în favoarea Curții de Apel Bacău care prin Sentința civilă nr. 194/2013 a admis acțiunea formulată de reclamanta D.G.A.S.P.C. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administrației și Internelor - Direcția pentru Dezvoltarea Capacității Administrative, fiind anulat Procesul-verbal din 5 aprilie 2012 emis de pârât. În motivarea sentinței, instanța a reținut că între pârâți a fost încheiat Contractul de finanțare nerambursabilă din 29 iulie 2010, cod SIMS 12327, având ca obiect implementarea proiectului "Autorități responsabile, Comunități implicate", proiect co-finanțat prin Fondul Social European, prin Programul Operațional Dezvoltarea Capacității Administrative.

În vederea realizării proiectului, reclamanta D.G.A.S.P.C. - Bacău a emis dispoziții prin care un angajat al instituției, dna M.M.L. a fost desemnată asistent manager în cadrul proiectului, fiind efectuate plăți către persoana respectivă, plăți cu caracter salarial, în perioada august - decembrie 2010. Urmare a verificărilor semnalate în suspiciunea de neregulă din 27 ianuarie 2012 a fost emis Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din 5 aprilie 2012 ce reprezintă titlu de creanță, considerându-se că au fost efectuate plăți cu încălcarea prevederilor art. 30 alin. (7) din Legea nr. 330/2009 conform cărora în cursul anului 2010 nu se putea plăti munca prestată peste durata normală a timpului de lucru și nu puteau acorda premii lunare.

Reclamanta a formulat obiecții prin Adresa din 23 martie 2012, în care a făcut referire la Decizia Curții Constituționale nr. 1415/2009 și la un Proces-verbal de control din 12 ianuarie 2012, întocmit în urma misiunii de control efectuată anterior, în perioada 10 - 13 ianuarie 2012, concluziile echipei de control fiind favorabile, în sensul că: aceste cheltuieli au fost efectiv realizate în scopul declarat și toate documentele justificative analizate se regăsesc la fața locului". Instanța a reținut că în raport de dispozițiile art. 30 alin. (7) din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, "prevederile art. 19 alin. (2), art. 20 și art. 24 nu se aplică în anul 2010". La art. 19 alin. (2) din aceeași lege, în forma în vigoare la data efectuării orelor suplimentare "în scopul în care munca prestată peste durata normală a timpului de lucru nu a putut fi compensată cu timp liber corespunzător, conform alin. (1), aceasta se plătește în luna următoare, cu un spor de 75% aplicat la salariul de bază.

Procesul-verbal din 5 aprilie 2012 a fost emis în baza prevederilor O.U.G. nr. 66/2011, suma de 2.011,11 RON fiind declarată neeligibilă. Prin sumă plătită necuvenit conform art. 2 alin. (1) lit. u) "se înțelege plata nedatorată, așa cum este aceasta prevăzută în dreptul civil, acordată unui beneficiar sau realizată în numele unui beneficiar, care provine din fonduri europene și/sau fonduri publice aferente acestora". Regulamentul C.E. nr. 1083/2006 stabilește la art. 98 că este în primul rând responsabilitatea statelor membre să caute neregularitățile, să ia măsuri atunci când se constată o schimbare importantă care afectează natura sau condițiile de aplicare sau de control al operațiunilor sau al programelor operaționale și să procedeze la corecțiile financiare necesare.

Orice acțiune întreprinsă în sensul constatării unei nereguli și al stabilirii creanțelor bugetare rezultate din nereguli se realizează cu aplicarea principiului proporționalității, consacrat de art. 2 alin. (1) lit. u) și art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011, adică trebuie să fie adecvată, necesară și corespunzătoare scopului urmărit, atât în ceea ce privește stabilirea creanțelor bugetare rezultate din nereguli, ținând seama de natura și frecvența neregulilor constatate și de impactul financiar al acestora asupra proiectului/programului respectiv. Astfel, instanța a reținut că sancțiunea aplicată în cauză a fost instituită prin prevederi naționale, iar caracterul mai favorabil al prevederilor O.U.G.

nr. 66/2011, în raport cu O.G. nr. 79/2003 este discutabil. În aplicarea dispozițiilor art. 2 alin. (2) din Regulamentul C.E. nr. 2988/95 este exclusă aplicarea unor sancțiuni stabilite prin dispozițiile O.U.G. în vigoare începând cu data de 30 iunie 2011 pentru nereguli/abateri presupus a fi săvârșite în perioada august - decembrie 2010. În speță, argumentul principal al reclamantei se întemeiază pe Decizia nr. 1415/2009 a Curții Constituționale, referitoare la excepția de neconstituționalitate a anumitor prevederi din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. A reținut Curtea Constituțională, în referire la posibila excludere de la plată a orelor suplimentare pentru anul 2010, că pentru întreg personalul bugetar devin aplicabile prevederile Titlului III - Timpul de muncă și timpul de odihnă C. muncii.

Prin urmare, orele suplimentare trebuie să fie plătite în cursul anului 2010. Atâta timp cât este în vigoare, C. muncii trebuie respectat și în mediul public, nu doar în cel privat, eventualele derogări în această materie neputându-se face indiferent dacă partea interesată aparține domeniului public sau privat. Prin Decizia Parlamentului Curții Constituționale nr. 1/1995 s-a consacrat obligativitatea deciziilor Curții pronunțate în cadrul controlului de constituționalitate, că puterea de lucru judecat ce însoțește actele jurisdicționale, deci și deciziile Curții Constituționale se atașează nu numai dispozitivului, ci și considerentelor pe care se sprijină acesta. Astfel, Curtea a reținut că atât considerentele, cât și dispozitivul deciziilor sale sunt general obligatorii și se impun cu aceeași forță tuturor subiecților de drept.

În consecință, toate instituțiile și autoritățile publice aveau obligația, în aplicarea Legii nr. 330/2009, să respecte cele stabilite de Curtea Constituțională în considerentele și dispozitivul Deciziei nr. 1415/2009 (parag. 8 al respectivei decizii). Ca urmare, instanța a reținut că ne aflăm în prezența unei abateri de la legalitate a autorității reclamante, dar pentru a constitui o neregularitate aptă să angajeze răspunderea autorității publice, aceasta trebuie să producă un prejudiciu bugetului din care a provenit finanțarea proiectului. Întrucât instituția beneficiară a făcut plăți pentru munca prestată în mod efectiv peste durata normală a timpului de lucru de către angajata M.M.L., dat fiind principiul remunerării pentru munca prestată, găsește rațională concluzia că bugetul din care provine finanțarea contractului nu a fost prejudiciat.

Așadar, având în vedere că pârâtul nu a făcut dovada prejudiciului cauzat bugetului din care s-a făcut finanțarea prin abaterea de la legalitate a autorității publice beneficiare, abaterea constatată de aceasta nu constituie o neregulă, în sensul art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, Procesul-verbal din 5 aprilie 2012 fiind apreciat ca nelegal. Recursul exercitat în cauză Împotriva Sentinței civile nr. 194 din 24 octombrie 2013 a Curții de Apel Bacău a formulat recurs pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta arată că instanța de fond nu a stabilit pe deplin situația de fapt, nu a analizat apărările formulate, nu s-a pronunțat asupra apărărilor formulate, respectiv asupra excepției inadmisibilității acțiunii, excepție invocată prin întâmpinare formulată în raport de dispozițiile art. 7 alin. (1) și 12 din Legea nr. 554/2004, dar și de dispozițiile art. 46 alin. (1) din O.U.G.

nr. 66/2011. Împotriva deciziei de soluționare a contestației putea fi formulată acțiune în justiție dar intimata nu a făcut dovada că a formulat contestație împotriva Procesului-verbal din 5 aprilie 2012 de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare sau că a fost emisă o decizie de soluționare a contestației în raport de O.U.G. nr. 66/2011. Pe fondul cauzei, în mod greșit a fost admisă acțiunea având în vedere că intimata prin efectuarea unor plăți necuvenite a săvârșit o neregulă în sensul art. 65 din O.U.G. nr. 66/2011, fiind aplicabile dispozițiile art. 21 alin. (13) din O.U.G. nr. 66/2011. Art. 2 pct. 7 din Regulamentul C.E. nr. 1083/2006 al Consiliului UE "neregularitate" - înseamnă orice încălcare a unei dispoziții din dreptul comunitar sau care ar putea avea ca efect un prejudiciu la bugetul UE prin impunerea unor cheltuieli necorespunzătoare.

În acord cu legislația europeană, existența abaterii presupune implicit potențialitatea existenței unui prejudiciu. În sensul celor arătate s-a format și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție (Decizia nr. 3764/2012), dar și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene - C 465/10 pct. 47 și C 199/2003 pct. 31. Raportat la prevederile contractuale și legale, atâta timp cât beneficiarul fondurilor nerambursabile încalcă dispozițiile legale în materia achizițiilor publice în implementarea proiectului, bugetul UE și cel național este prejudiciat, sens în care se impune aplicarea unor corecții financiare, soluția pronunțată de prima instanță fiind eronată. Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că hotărârea pronunțată în primul ciclu procesual este legală și temeinică.

Hotărârea instanței de recurs Primul motiv de recurs invocat de recurentă vizează omisiunea primei instanțe de a se pronunța asupra excepției inadmisibilității acțiunii, excepție invocată prin întâmpinare în raport de dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 și dispozițiile O.U.G. nr. 66/2011, cât și faptul că instanța nu a analizat apărările formulate și nu a stabilit pe deplin situația de fapt. Este de reținut că prin acțiunea formulată, reclamanta a solicitat anularea Procesului-verbal din 5 aprilie 2012 de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare în raport de dispozițiile O.U.G. nr. 66/2011. Prin întâmpinarea formulată în primul ciclu procesual, intimata-pârâtă a invocat inadmisibilitatea acțiunii având în vedere că reclamanta nu a formulat contestație împotriva Procesului-verbal din 5 aprilie 2011. Potrivit art. 137 alin. (1) C. proc.

civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în total sau în parte, cercetarea în fond a pricinii. În cauza de față, instanța de fond cu încălcarea dispozițiilor art. 137 C. proc. civ. nu a pus în dezbaterea părților excepția invocată și nu s-a pronunțat asupra excepției, încălcând astfel atât dispozițiile legale arătate, cât și dispozițiile art. 129 pct. 4 C. proc. civ. Modul de a proceda al instanței contravine regulilor și obligațiilor legale rezultate din aplicarea dispozițiilor art. 137 C. proc. civ., hotărârea instanței fiind nelegală. De asemenea, instanța de fond nu a stabilit pe deplin situația de fapt, nu a analizat apărările ambelor părți din perspectiva dispozițiilor legale incidente preluând în fapt argumentele reclamantei expuse prin cererea de chemare în judecată și răspunsul la întâmpinare.

În virtutea rolului activ, instanța putea să dispună administrarea de probe din care să rezulte că reclamanta, anterior sesizării instanței, a parcurs procedura prevăzută de Cap. V din O.U.G. nr. 66/2011, chiar reclamanta indicând ca temei de drept în formularea "contestației" dispozițiile legale menționate. Prima instanță a reținut că sancțiunea aplicată prin raportare la caracterul mai favorabil al O.U.G. nr. 66/2011 față de O.G. nr. 79/2003 "este discutabil", dar nu arată în raport de ce dispoziții legale a soluționat contestația, rezumându-se exclusiv doar la Decizia Curții Constituționale nr. 1415/2009 privind aplicarea Legii nr. 330/2009.

Având în vedere că instanța de fond nu a stabilit pe deplin situația de fapt, nu a analizat apărările formulate de ambele părți și nu s-a pronunțat asupra excepției invocate, pentru a nu prejudicia părțile de un dublu grad de jurisdicție, pentru respectarea tuturor drepturilor procesuale se impune casarea și trimiterea cauzei pentru rejudecare. Cu ocazia rejudecării, instanța în virtutea rolului activ va solicita orice probă necesară pentru a soluționa atât excepția, cât și fondul cauzei. Având în vedere că acest motiv de casare întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. a fost apreciat ca fiind întemeiat, nu se impune a fi analizate celelalte motive invocate, critici ce urmează a fi avute în vedere cu ocazia rejudecării cauzei.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, va admite recursul declarat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice împotriva Sentinței nr. 194 din 24 octombrie 2013 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 februarie 2015. Procesat de GGC - AZ