ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 403/2014

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 111 din 17 iunie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 297/45/2013 al Curții de Apel Iași a fost admisă excepția lipsei competenței teritoriale a Curții de Apel Iași. A fost declinată competența de soluționare a acțiunii promovată de reclamantul Municipiul Vaslui, în contradictoriu cu pârâtul M.D.R.A.P., succesor în drepturi și obligații al M.D.R.T., în favoarea Curții de Apel București.

Pentru a pronunța această sentință, Curtea de Apel Iași a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr. 297/45 din 6 mai 2013, Municipiul Vaslui a chemat în judecată pe M.D.R.T., solicitând: „Anularea Deciziei nr. 98 din 21 martie 2013, prin care a fost soluționată contestația administrativă formulată împotriva Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare, privind contractul de finanțare din 07 octombrie 2010, proiectul cu titlul „Reabilitare și schimbare destinație infrastructură pentru serviciile sociale în municipiul Vaslui, pe motiv că: „.aplicarea unei corecții financiare, pentru o abatere ce nu era descrisă la data încheierii contractului și nici la data derulării procedurii de achiziție publică, încalcă atât dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituție, cât și dispozițiile art. 2 alin. (2) din Regulamentul C.E.

nr. 2988/95, precum și principiul securității juridice". Pârâtul, prin întâmpinare, a invocat excepția necompetentei teritoriale a Curții de Apel Iași, având în vedere că, prin contract, părțile au stabilit care va fi instanța competentă să soluționeze litigiile survenite în executarea contractului. Curtea de Apel Iași a constatat că Municipiul Vaslui și M.D.R.T. au încheiat contractul din 07 octombrie 2010, având ca obiect finanțarea proiectului de „Reabilitare și schimbare destinație infrastructură pentru servicii sociale în municipiul Vaslui", iar părțile au convenit ca, în caz de litigii, acestea să fie soluționate de către instanțele judecătorești competente material din raza teritorială a Municipiului București.

A reținut Curtea de Apel Iași că soluția aleasă de ele prin contractul de finanțare, care reprezintă legea părților, este în deplină concordanță cu prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, și că, odată opțiunea făcută, nici una din părțile contractante nu mai poate reveni asupra celor convenite, întrucât ea este rezultatul voinței ce au exprimat cu anticipație. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, sub nr. 297/45/2013, la data de 12 iulie 2013. La termenul de judecată din 25 octombrie 2013, instanța a invocat, din oficiu, excepția necompetenței teritoriale a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința civilă nr. 3269 din 25 octombrie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a a dmis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Municipiul Vaslui, în contradictoriu cu pârâtul M.D.R.T., în favoarea Curții de Apel Iași. A constatat ivit conflictul negativ de competență, a dispus suspendarea cauzei și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea stabilirii competenței. A reținut Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, că în cauza de față obiectul judecații nu este contractul de finanțare, în raport de care Curtea de Apel Iași a stabilit competența teritorială prin raportare la dispozițiile din contract.

Obiectul prezentei judecăți, conform art. 8 din Legea 554/2004, îl constituie anularea notelor de constatare nereguli emise de pârâtă, acte administrative de autoritate, pentru care legiuitorul a stabilit conform O.U.G. 66/2011 atât o procedură specială, cât si o competenta jurisdicțională specială, conform cu art. 46 și 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011. A mai reținut Curtea de Apel București că norma de trimitere înscrisă în art. 5 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 obligă părțile și instanța să respecte dispozițiile de competență impuse prin legea organică, respectiv prin Legea nr. 554/2004, în sensul că stabilirea competenței jurisdicționale nu se va putea face decât prin raportare exclusivă la dispozițiile imperative înscrise în legea organică, în speță art. 10 din Legea nr. 554/2004.

Acordul de voință exprimat în contract nu se regăsește in litigiul de față ce este generat de exercitarea puterii de decizie și a dreptului de control de către autoritatea administrativa, părțile nefiind angajate intr-un litigiu de pe poziții de egalitate asemeni poziției asumate în contractul de finanțare. Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul, conform art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a adopta această soluție, Înalta Curte are în vedere considerentele în continuare arătate: Astfel cum rezultă din actele dosarului, obiectul pretențiilor deduse judecății îl constituie „Anularea Deciziei nr. 98 din 21 martie 2013, prin care a fost soluționată contestația administrativă formulată împotriva Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare, privind contractul de finanțare din 07 octombrie 2010, proiectul cu titlul „Reabilitare și schimbare destinație infrastructură pentru serviciile sociale în municipiul Vaslui“. Temeiul de drept al acțiunii îl constituie dispozițiile art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, coroborate cu cele ale art. 8, art. 10 și art. 12 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Înalta Curte constată că atât decizia de soluționare a contestației, precum și Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare reprezintă acte administrative de autoritate, prin care se stabilesc creanțe bugetare, pentru care legiuitorul a prevăzut, conform O.U.G. nr. 66/2011, atât o procedură administrativă specială de contestare (art. 47) cât și procedura judiciară de urmat, prin art. 51 alin. (2) stabilindu-se că „Deciziile pronunțate în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestator la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare”.

Prin urmare, pentru a stabili instanța de contencios administrativ competentă teritorial să soluționeze pricina, trebuie aplicate dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată, potrivit cărora în materia contenciosului administrativ este reglementată o competență teritorială alternativă, în sensul că „reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului”. Cum în speță, reclamanta Unitatea Administrativ - Teritorială Municipiul Vaslui a înțeles să învestească instanța de contencios administrativ în circumscripția căreia își are sediul, competentă teritorial să soluționeze litigiul este Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal.

Pe de altă parte, se reține că izvorul obligației impusă reclamantei prin Nota de constatare excede contractului de finanțare, clauza asupra competenței teritoriale, înscrisă în convenție, având aplicabilitate doar în situația în care obiectul litigiului l-ar constitui neînțelegerile ivite din modul de îndeplinire a cauzelor contractuale. În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Municipiul Vaslui, în contradictoriu cu pârâtul M.D.R.T., în favoarea Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 29 ianuarie 2014.