ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 403/2014

Asupra conflictului

negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.

111 din 17 iunie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 297/45/2013 al Curții de Apel

Iași a fost admisă excepția lipsei competenței teritoriale a Curții de Apel

Iași.

A fost

declinată competența de soluționare a acțiunii promovată de reclamantul

Municipiul Vaslui, în contradictoriu cu pârâtul M.D.R.A.P., succesor în

drepturi și obligații al M.D.R.T., în favoarea Curții de Apel București.

Pentru a

pronunța această sentință, Curtea de Apel Iași a reținut următoarele:

Prin

cererea înregistrată la această instanță sub nr. 297/45 din 6 mai 2013,

Municipiul Vaslui a chemat în judecată pe M.D.R.T., solicitând: „Anularea

Deciziei nr. 98 din 21 martie 2013, prin care a fost soluționată contestația

administrativă formulată împotriva Notei de constatare a neregulilor și de

stabilire a corecțiilor financiare, privind contractul de finanțare din 07

octombrie 2010, proiectul cu titlul „Reabilitare și schimbare destinație

infrastructură pentru serviciile sociale în municipiul Vaslui, pe motiv că: „.aplicarea

unei corecții financiare, pentru o abatere ce nu era descrisă la data

încheierii contractului și nici la data derulării procedurii de achiziție

publică, încalcă atât dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituție, cât și

dispozițiile art. 2 alin. (2) din Regulamentul C.E. nr. 2988/95, precum și

principiul securității juridice".

Pârâtul,

prin întâmpinare, a invocat excepția necompetentei teritoriale a Curții de Apel

Iași, având în vedere că, prin contract, părțile au stabilit care va fi

instanța competentă să soluționeze litigiile survenite în executarea

contractului.

Curtea de

Apel Iași a constatat că Municipiul Vaslui și M.D.R.T. au încheiat contractul din

07 octombrie 2010, având ca obiect finanțarea proiectului de „Reabilitare și

schimbare destinație infrastructură pentru servicii sociale în municipiul

Vaslui", iar părțile au convenit ca, în caz de litigii, acestea să fie

soluționate de către instanțele judecătorești competente material din raza

teritorială a Municipiului București.

A reținut

Curtea de Apel Iași că soluția aleasă de ele prin contractul de finanțare, care

reprezintă legea părților, este în deplină concordanță cu prevederile art. 10 alin.

(3) din Legea nr. 554/2004, și că, odată opțiunea făcută, nici una din părțile

contractante nu mai poate reveni asupra celor convenite, întrucât ea este

rezultatul voinței ce au exprimat cu anticipație.

Cauza a

fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, sub nr. 297/45/2013, la

data de 12 iulie 2013.

La termenul de

judecată din 25 octombrie 2013, instanța a invocat, din oficiu, excepția

necompetenței teritoriale a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința

civilă nr. 3269 din 25 octombrie 2013, Curtea de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, a a

dmis excepția necompetenței

teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul

Municipiul Vaslui, în contradictoriu cu pârâtul M.D.R.T., în favoarea Curții de

Apel Iași.

A

constatat ivit conflictul negativ de competență, a dispus suspendarea cauzei și

a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea

stabilirii competenței.

A reținut Curtea de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, că în cauza

de față obiectul judecații nu este contractul de finanțare, în raport de care

Curtea de Apel Iași a stabilit competența teritorială prin raportare la

dispozițiile din contract.

Obiectul prezentei

judecăți, conform art. 8 din Legea 554/2004, îl constituie anularea notelor de

constatare nereguli emise de pârâtă, acte administrative de autoritate, pentru

care legiuitorul a stabilit conform O.U.G. 66/2011 atât o procedură specială,

cât si o competenta jurisdicțională specială, conform cu art. 46 și 51 alin. (2)

din O.U.G. nr. 66/2011.

A mai reținut Curtea

de Apel București că norma de trimitere înscrisă în art. 5 alin. (2) din O.U.G.

nr. 66/2011 obligă părțile și instanța să respecte dispozițiile de competență

impuse prin legea organică, respectiv prin Legea nr. 554/2004, în sensul că

stabilirea competenței jurisdicționale nu se va putea face decât prin raportare

exclusivă la dispozițiile imperative înscrise în legea organică, în speță art. 10

din Legea nr. 554/2004.

Acordul de voință

exprimat în contract nu se regăsește in litigiul de față ce este generat de

exercitarea puterii de decizie și a dreptului de control de către autoritatea

administrativa, părțile nefiind angajate intr-un litigiu de pe poziții de

egalitate asemeni poziției asumate în contractul de finanțare.

Înalta

Curte de Casație și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul,

conform art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va stabili competența de

soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Iași, secția contencios

administrativ și fiscal.

Pentru

a adopta această soluție, Înalta Curte are în vedere considerentele în

continuare arătate:

Astfel

cum rezultă din actele dosarului, obiectul pretențiilor deduse judecății îl

constituie

„Anularea

Deciziei nr. 98 din 21 martie 2013, prin care a fost soluționată contestația

administrativă formulată împotriva Notei de constatare a neregulilor și de

stabilire a corecțiilor financiare, privind contractul de finanțare din 07

octombrie 2010, proiectul cu titlul „Reabilitare și schimbare destinație

infrastructură pentru serviciile sociale în municipiul Vaslui“.

Temeiul de drept al

acțiunii îl constituie dispozițiile art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011,

coroborate cu cele ale art. 8, art. 10 și art. 12 din Legea nr. 554/2004 a

contenciosului administrativ.

Înalta Curte constată

că atât decizia de soluționare a contestației, precum și Nota de constatare a

neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare reprezintă acte

administrative de autoritate, prin care se stabilesc creanțe bugetare, pentru

care legiuitorul a prevăzut, conform O.U.G. nr. 66/2011, atât o procedură administrativă

specială de contestare (art. 47) cât și procedura judiciară de urmat, prin art.

51 alin. (2) stabilindu-se că „Deciziile pronunțate în soluționarea

contestațiilor pot fi atacate de către contestator la instanța judecătorească

de contencios administrativ competentă, în conformitate cu prevederile Legii nr.

554/2004, cu modificările și completările ulterioare”.

Prin urmare, pentru a

stabili instanța de contencios administrativ competentă teritorial să

soluționeze pricina, trebuie aplicate dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr.

554/2004, modificată, potrivit cărora în materia contenciosului administrativ

este reglementată o competență teritorială alternativă, în sensul că

„reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la

domiciliul pârâtului”.

Cum în speță,

reclamanta Unitatea Administrativ - Teritorială Municipiul Vaslui a înțeles să

învestească instanța de contencios administrativ în circumscripția căreia își

are sediul, competentă teritorial să soluționeze litigiul este Curtea de Apel

Iași, secția contencios administrativ și fiscal.

Pe de altă parte, se

reține că izvorul obligației impusă reclamantei prin Nota de constatare excede

contractului de finanțare, clauza asupra competenței teritoriale, înscrisă în convenție,

având aplicabilitate doar în situația în care obiectul litigiului l-ar

constitui neînțelegerile ivite din modul de îndeplinire a cauzelor contractuale.

În consecință, având

în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin.

(1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a

cauzei, în primă instanță, în favoarea Curții de Apel Iași, secția contencios

administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Municipiul Vaslui, în

contradictoriu cu pârâtul M.D.R.T., în favoarea Curții de Apel Iași, secția contencios

administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 29 ianuarie 2014.