ÎCCJ, Secția penală

Asupra

cauzei penale de față,

În

baza actelor și lucrărilor

din

dosar,

constată următoarele;

Prin sentința penală nr. 11 din data de 15 aprilie 2013

pronunțată in dosarul nr. 12/53/2013, Tribunalul Militar Teritorial București a

admis excepția lipsei de competență a Tribunalului Militar Teritorial București

și, în baza dispozițiilor art. 42 C. proc. pen., cu aplicarea art. 28 alin. (1)

pct. 1 lit. a), art. 30, art. 35 alin. (2) C. proc. pen. și art. 6 paragraful 1

din Convenția Europeană a Drepturilor Omului,

a

declinat competența de soluționare a cererii petentului de rejudecare după

extrădare a dosarului nr. 137/2003 al Tribunalului Militar Teritorial

București, în care s-a pronunțat Sentința penală nr. 127 din 23 iulie 2003

definitivă prin neapelare, în favoarea Judecătoriei

Buzău, instanță competentă material, teritorial și

după calitatea persoanei.

A

constatat că petentul condamnat C.A., militar la data săvârșiri faptelor, este

deținut în Penitenciarul Focșani și transferat în Penitenciarul Rahova în

baza mandatului de executare a pedepsei nr. 164

din 25 septembrie 2003 emis de Tribunalul Militar

Teritorial București,

pus în executare ca urmare a extrădării din Spania a petentului-condamnat.

Cauza

a fost trimisă spre competenta soluționare Judecătoriei Buzău, fiind

înregistrată sub nr. 6887/200/2013.

Prin sentința penală nr. 392 din 7 mai 2013, în baza art. 42

raportat la art. 522 C. proc. pen. Judecătoria Buzău a stabilit competența de

soluționare a cererii formulate de către petent pentru rejudecarea după

extrădare a dosarului nr. 137/2003 ca aparținând Tribunalului Militar

Teritorial București.

În baza art. 43 alin. (1)

C. proc. pen. a constatat ivit conflictul negativ de

competență între Judecătoria Buzău și Tribunalul

București și a înaintat dosarul înaltei Curți de Casație și Justiție pentru

soluționarea conflictului de competență.

Examinând

cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, înalta Curte de Casație și

Justiție constată că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Militar

Teritorial București la data de 03 aprilie 2013 sub nr. 12/753/2013, petentul

condamnat C.A.

a solicitat rejudecarea

cauzei ce a făcut obiectul dosarului nr. 137/2003 al Tribunalului

Militar

Teritorial București în care s-a pronunțat Sentința penală nr. 127 din 23 iulie

2003.

În motivarea cererii sale, condamnatul a învederat că prin

sentința respectivă a

fost condamnat la o

pedeapsă de 10 ani închisoare și 3 ani interzicerea unor drepturi prevăzute de art.

64 lit. a)-c) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la

delapidare

cu consecințe deosebit de grave prevăzută de art. 26 C. pen. cu referire la art.

215 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 146 și art. 41 alin. (2) C. pen., în

condițiile art. 67 C. pen. În aceeași cauză a

fost judecați și condamnați mai multe

persoane civile, care nu dețineau

deci calitatea specială de militar, printre care și coinculpata C.V., soția

petentului

A arătat că a fost

arestat în Spania, la începutul lunii martie 2013, în baza unui

mandat

european în vederea extrădării, aducându-i-se la cunoștință că are de executat

în România o pedeapsă de 10 ani închisoare.

Petentul-condamnat

a precizat că judecarea și condamnarea sa s-a realizat în

contumancie, fără a avea posibilitatea de a

formula apărări, de a-și exprima punctul de vedere în legătură cu acuzațiile

aduse și fără a fi a avut posibilitatea de a exercita căile de atac, întrucât

la data de 09 august 2002 a părăsit România prin punctul de trecere al

frontierei

Nădlac, împreună cu soția sa, coinculpata C.V.

Se constată că petentul condamnat a fost judecat

pe fond și condamnat prin

Sentința penală nr. 127/2003 pronunțată în

dosarul nr. 137/2003 de către Tribunalul Militar Teritorial București,

competent să judece cauza în primă instanță deoarece, la data săvârșirii

faptei, petentul condamnat avea calitatea de militar activ.

În

baza dispozițiilor art. 522 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin art.

XVIII pct. 65 din Legea nr. 202/2010, in cazul in care se cere extrădarea sau

predarea în baza unui mandat european de arestare a unei persoane judecate și

condamnate în lipsă, cauza va putea fi judecată de către instanța care a

judecat în primă instanță, la cererea condamnatului.

Se

consideră că rejudecarea cauzei este absolut necesară pentru a se putea garanta

petentului condamnat dreptul la un proces echitabil, asigurând, în același

timp, respectarea tuturor principiilor care guvernează procesul penal, fiind de

netăgăduit că judecarea și condamnarea unei persoane în lipsă este de natură a

înfrânge toate aceste principii.

Dreptul la un proces echitabil își găsește

consacrarea prin aplicarea dispozițiilor

art. 6 din Convenția Europeană

a Drepturilor Omului, a dispozițiilor art. 21 alin. (3) din Constituția

României și prin aplicarea tuturor celorlalte principii prevăzute în partea

introductivă a Codului de Procedură penală.

Deși potrivit textului art. 522 C. proc. pen. și

al art. 405 C. proc.

pen., rejudecarea cauzei ar urma să fie realizată

de către instanța care a judecat în primă instanță, respectiv Tribunalul

Militar Teritorial București, se apreciază că la data judecării în primă

instanță nr. 137/2003 se încălcau dispozițiile art. 6 paragraful 1 din

Convenția Europeană a drepturilor Omului, prin judecarea unor inculpați civili

(printre care și soția inculpatului C.V.) de către o instanță

militară, instituindu-se astfel un regim

discriminatoriu, iar pe de altă parte, potrivit

recomandărilor Curții

Constituționale, în prezent legea națională nu mai permite ca instanțele

militare să soluționeze cauze de tipul celei în care a fost condamnat petentul.

Așa

cum se menționează în considerentele Deciziei nr. 610/2007 pronunțată de Curtea

Constituțională, potrivit dispozițiilor, art. 35

alin. (1)

C. proc. pen. și celor ale alin. (2) al aceluiași

articol - modificat prin art. 1 pct. 17 din Legea nr. 356/2006 - "În caz

de indivizibilitate sau conexitate, dacă competența în raport cu diferiții

făptuitori ori diferitele fapte aparține, potrivit legii, mai multor

instanțe" și "dacă dintre instanțe una este civilă, iar alta

militară, competența revine instanței civile". în redactarea anterioară,

în aceeași situație de indivizibilitate sau conexitate, competența revenea

instanței militare, ceea ce avea drept consecință ca persoane care nu aveau

calitatea de militar să fie judecate de instanțe militare.

Opțiunea

legiuitorului de a trece în competența instanțelor civile cauzele în care sunt

inculpate persoane care nu au calitatea de militari și care au comis

infracțiuni împreună cu persoane având calitatea

de militari s-a întemeiat pe rațiuni de bună administrare a justiției și pe

tendința manifestată în celelalte sisteme judiciare

democratice de restrângere

a competenței instanțelor militare exclusiv în sfera faptelor penale comise de

personalul militar.

De

altfel, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, spre exemplu Cauza

Maszni împotriva României, se pronunță în sensul anchetării și judecării de

către parchetele și instanțele

civile

a cauzelor în care alături de militari sunt implicați și

civili.

Soluția

arătată se impune cu atât mai mult cu cât, la data de 23 august 2002, petentul

condamnat și-a dat demisia din funcția de subofițer, astfel încât la data

judecării cauzei avea calitatea de civil (militar în rezervă).

În

consecință, față de considerentele expuse, înalta Curte va stabili competența

de soluționare a cauzei privind pe petentul condamnat C.A. în favoarea

Judecătoriei Buzău, instanță cărei îi va trimite dosarul.

Cheltuielile

judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D I S

P U N E

Stabilește

competența de soluționare a cauzei privind pe petentul condamnat C.A. în

favoarea Judecătoriei Buzău, instanță căreia i se va trimite dosarul.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, azi 08 octombrie 2013.