ÎCCJ, Secția penală

Asupra cauzei penale de față, În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele; Prin sentința penală nr. 11 din data de 15 aprilie 2013 pronunțată in dosarul nr. 12/53/2013, Tribunalul Militar Teritorial București a admis excepția lipsei de competență a Tribunalului Militar Teritorial București și, în baza dispozițiilor art. 42 C. proc. pen., cu aplicarea art. 28 alin. (1) pct. 1 lit. a), art. 30, art. 35 alin. (2) C. proc. pen. și art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, a declinat competența de soluționare a cererii petentului de rejudecare după extrădare a dosarului nr. 137/2003 al Tribunalului Militar Teritorial București, în care s-a pronunțat Sentința penală nr. 127 din 23 iulie 2003 definitivă prin neapelare, în favoarea Judecătoriei Buzău, instanță competentă material, teritorial și după calitatea persoanei.

A constatat că petentul condamnat C.A., militar la data săvârșiri faptelor, este deținut în Penitenciarul Focșani și transferat în Penitenciarul Rahova în baza mandatului de executare a pedepsei nr. 164 din 25 septembrie 2003 emis de Tribunalul Militar Teritorial București, pus în executare ca urmare a extrădării din Spania a petentului-condamnat. Cauza a fost trimisă spre competenta soluționare Judecătoriei Buzău, fiind înregistrată sub nr. 6887/200/2013. Prin sentința penală nr. 392 din 7 mai 2013, în baza art. 42 raportat la art. 522 C. proc. pen. Judecătoria Buzău a stabilit competența de soluționare a cererii formulate de către petent pentru rejudecarea după extrădare a dosarului nr. 137/2003 ca aparținând Tribunalului Militar Teritorial București.

În baza art. 43 alin. (1) C. proc. pen. a constatat ivit conflictul negativ de competență între Judecătoria Buzău și Tribunalul București și a înaintat dosarul înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului de competență. Examinând cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, înalta Curte de Casație și Justiție constată că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Militar Teritorial București la data de 03 aprilie 2013 sub nr. 12/753/2013, petentul condamnat C.A. a solicitat rejudecarea cauzei ce a făcut obiectul dosarului nr. 137/2003 al Tribunalului Militar Teritorial București în care s-a pronunțat Sentința penală nr. 127 din 23 iulie 2003. În motivarea cererii sale, condamnatul a învederat că prin sentința respectivă a fost condamnat la o pedeapsă de 10 ani închisoare și 3 ani interzicerea unor drepturi prevăzute de art. 64 lit. a)-c) C. pen.

pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la delapidare cu consecințe deosebit de grave prevăzută de art. 26 C. pen. cu referire la art. 215 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 146 și art. 41 alin. (2) C. pen., în condițiile art. 67 C. pen. În aceeași cauză a fost judecați și condamnați mai multe persoane civile, care nu dețineau deci calitatea specială de militar, printre care și coinculpata C.V., soția petentului A arătat că a fost arestat în Spania, la începutul lunii martie 2013, în baza unui mandat european în vederea extrădării, aducându-i-se la cunoștință că are de executat în România o pedeapsă de 10 ani închisoare.

Petentul-condamnat a precizat că judecarea și condamnarea sa s-a realizat în contumancie, fără a avea posibilitatea de a formula apărări, de a-și exprima punctul de vedere în legătură cu acuzațiile aduse și fără a fi a avut posibilitatea de a exercita căile de atac, întrucât la data de 09 august 2002 a părăsit România prin punctul de trecere al frontierei Nădlac, împreună cu soția sa, coinculpata C.V. Se constată că petentul condamnat a fost judecat pe fond și condamnat prin Sentința penală nr. 127/2003 pronunțată în dosarul nr. 137/2003 de către Tribunalul Militar Teritorial București, competent să judece cauza în primă instanță deoarece, la data săvârșirii faptei, petentul condamnat avea calitatea de militar activ.

În baza dispozițiilor art. 522 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 65 din Legea nr. 202/2010, in cazul in care se cere extrădarea sau predarea în baza unui mandat european de arestare a unei persoane judecate și condamnate în lipsă, cauza va putea fi judecată de către instanța care a judecat în primă instanță, la cererea condamnatului. Se consideră că rejudecarea cauzei este absolut necesară pentru a se putea garanta petentului condamnat dreptul la un proces echitabil, asigurând, în același timp, respectarea tuturor principiilor care guvernează procesul penal, fiind de netăgăduit că judecarea și condamnarea unei persoane în lipsă este de natură a înfrânge toate aceste principii.

Dreptul la un proces echitabil își găsește consacrarea prin aplicarea dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, a dispozițiilor art. 21 alin. (3) din Constituția României și prin aplicarea tuturor celorlalte principii prevăzute în partea introductivă a Codului de Procedură penală. Deși potrivit textului art. 522 C. proc. pen. și al art. 405 C. proc.

pen., rejudecarea cauzei ar urma să fie realizată de către instanța care a judecat în primă instanță, respectiv Tribunalul Militar Teritorial București, se apreciază că la data judecării în primă instanță nr. 137/2003 se încălcau dispozițiile art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a drepturilor Omului, prin judecarea unor inculpați civili (printre care și soția inculpatului C.V.) de către o instanță militară, instituindu-se astfel un regim discriminatoriu, iar pe de altă parte, potrivit recomandărilor Curții Constituționale, în prezent legea națională nu mai permite ca instanțele militare să soluționeze cauze de tipul celei în care a fost condamnat petentul. Așa cum se menționează în considerentele Deciziei nr. 610/2007 pronunțată de Curtea Constituțională, potrivit dispozițiilor, art. 35 alin. (1) C. proc.

pen. și celor ale alin. (2) al aceluiași articol - modificat prin art. 1 pct. 17 din Legea nr. 356/2006 - "În caz de indivizibilitate sau conexitate, dacă competența în raport cu diferiții făptuitori ori diferitele fapte aparține, potrivit legii, mai multor instanțe" și "dacă dintre instanțe una este civilă, iar alta militară, competența revine instanței civile". în redactarea anterioară, în aceeași situație de indivizibilitate sau conexitate, competența revenea instanței militare, ceea ce avea drept consecință ca persoane care nu aveau calitatea de militar să fie judecate de instanțe militare.

Opțiunea legiuitorului de a trece în competența instanțelor civile cauzele în care sunt inculpate persoane care nu au calitatea de militari și care au comis infracțiuni împreună cu persoane având calitatea de militari s-a întemeiat pe rațiuni de bună administrare a justiției și pe tendința manifestată în celelalte sisteme judiciare democratice de restrângere a competenței instanțelor militare exclusiv în sfera faptelor penale comise de personalul militar. De altfel, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, spre exemplu Cauza Maszni împotriva României, se pronunță în sensul anchetării și judecării de către parchetele și instanțele civile a cauzelor în care alături de militari sunt implicați și civili.

Soluția arătată se impune cu atât mai mult cu cât, la data de 23 august 2002, petentul condamnat și-a dat demisia din funcția de subofițer, astfel încât la data judecării cauzei avea calitatea de civil (militar în rezervă). În consecință, față de considerentele expuse, înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei privind pe petentul condamnat C.A. în favoarea Judecătoriei Buzău, instanță cărei îi va trimite dosarul. Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D I S P U N E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe petentul condamnat C.A. în favoarea Judecătoriei Buzău, instanță căreia i se va trimite dosarul. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 08 octombrie 2013.