ÎCCJ, decizie (scj.ro #83735)

Rejudecare în caz de extrădare sau predare în baza unui mandat european de arestare. Instanță militară care a judecat cauză în primă instanță. Indivizibilitate sau conexitate. Instanță civilă. Instanța competentă Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Proceduri speciale. Asistența judiciară internațională. Rejudecarea în caz de extrădare sau predare în baza unui mandat european de arestare Indice alfabetic: Drept procesual penal - rejudecare în caz de extrădare sau predare în baza unui mandat european de arestare - instanța competentă C. proc. pen., art. 522 1 În procedura rejudecării în caz de extrădare sau predare în baza unui mandat european de arestare, reglementată în art. 522 1 C. proc.

pen., competența de judecată în primă instanță revine instanței civile, în temeiul art. 35 alin. (1) și (2) C. proc. pen., în cauze care privesc și persoane care nu au calitatea de militar, chiar dacă instanța care a judecat cauza în primă instanță și a dispus condamnarea înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 356/2006 este o instanță militară. I.C.C.J., Secția penală, încheierea nr. 860 din 8 octombrie 2013 Prin sentința penală nr. 11 din 15 aprilie 2013, Tribunalul Militar Teritorial București a admis excepția lipsei de competență a Tribunalului Militar Teritorial București și, în baza dispozițiilor art. 42 C. proc. pen., cu aplicarea art. 28 pct. 1 lit. a) , art. 30, art. 35 alin. (2) C. proc.

pen. și art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, a declinat competența de soluționare a cererii petentului de rejudecare după extrădare a dosarului Tribunalului Militar Teritorial București în care s-a pronunțat sentința penală nr. 127 din 23 iulie 2003, definitivă prin neapelare, în favoarea Judecătoriei Buzău, instanță competentă material, teritorial și după calitatea persoanei. Prin sentința penală nr. 392 din 7 mai 2013, în baza art. 42 C. proc. pen. raportat la art. 522 1 C. proc. pen., Judecătoria Buzău a stabilit competența de soluționare a cererii formulate de către petent pentru rejudecarea după extrădare, ca aparținând Tribunalului Militar Teritorial București.

În baza art. 43 alin. (1) C. proc. pen., a constatat ivit conflictul negativ de competență între Judecătoria Buzău și Tribunalul Militar Teritorial București și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului de competență. Examinând cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Militar Teritorial București la data de 3 aprilie 2013 , petentul condamnat C.A. a solicitat rejudecarea cauzei ce a făcut obiectul dosarului Tribunalului Militar Teritorial București în care s-a pronunțat sentința penală nr. 127 din 23 iulie 2003. În motivarea cererii sale, condamnatul a învederat că prin sentința respectivă a fost condamnat la o pedeapsă de 10 ani închisoare și 3 ani interzicerea unor drepturi prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) - c) C. pen.

pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la delapidare cu consecințe deosebit de grave. În aceeași cauză au fost judecate și condamnate mai multe persoane civile, care nu dețineau deci calitatea specială de militar, printre care și coinculpata C.V., soția petentului. Petentul condamnat a precizat că judecarea și condamnarea sa s-a realizat în contumacie, fără a avea posibilitatea de a formula apărări, de a-și exprima punctul de vedere în legătură cu acuzațiile aduse și fără a fi avut posibilitatea de a exercita căile de atac, întrucât la data de 9 august 2002 a părăsit România prin punctul de trecere al frontierei Nădlac, împreună cu soția sa, coinculpata C.V. Se constată că petentul condamnat a fost judecat pe fond și condamnat prin sentința penală nr. 127/2003 pronunțată de către Tribunalul Militar Teritorial București, competent să judece cauza în primă instanță, deoarece, la data săvârșirii faptei, petentul condamnat avea calitatea de militar activ.

În baza art. 522 1 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 65 din Legea nr. 202/2010, în cazul în care se cere extrădarea sau predarea în baza unui mandat european de arestare a unei persoane judecate și condamnate în lipsă, cauza va putea fi rejudecată de către instanța care a judecat în primă instanță, la cererea condamnatului. Se consideră că rejudecarea cauzei este absolut necesară pentru a se putea garanta petentului condamnat dreptul la un proces echitabil, asigurând, în același timp, respectarea tuturor principiilor care guvernează procesul penal, fiind de netăgăduit că judecarea și condamnarea unei persoane în lipsă este de natură a înfrânge toate aceste principii.

Dreptul la un proces echitabil își găsește consacrarea prin aplicarea dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, a dispozițiilor art. 21 alin. (3) din Constituția României și prin aplicarea tuturor celorlalte principii prevăzute în partea introductivă a Codului de procedură penală. Deși potrivit textului art. 522 1 C. proc. pen. rejudecarea cauzei ar urma să fie realizată de către instanța care a judecat în primă instanță, respectiv Tribunalul Militar Teritorial București, în prezent legea națională nu mai permite ca instanțele militare să soluționeze cauze de tipul celei în care a fost condamnat petentul. Așa cum se menționează în considerentele Deciziei nr. 610/2007 pronunțată de Curtea Constituțională, potrivit dispozițiilor art. 35 alin. (1) C. proc.

pen. și celor ale alin. (2) al aceluiași articol, modificat prin art. I pct. 17 din Legea nr. 356/2006, „în caz de indivizibilitate sau conexitate, dacă competența în raport cu diferiții făptuitori ori diferitele fapte aparține, potrivit legii, mai multor instanțe” și „dacă dintre instanțe una este civilă, iar alta militară, competența revine instanței civile.” În redactarea anterioară, în aceeași situație de indivizibilitate sau conexitate, competența revenea instanței militare, ceea ce avea drept consecință ca persoane care nu aveau calitatea de militar să fie judecate de instanțe militare.

Opțiunea legiuitorului de a trece în competența instanțelor civile cauzele în care sunt inculpate persoane care nu au calitatea de militari și care au comis infracțiuni împreună cu persoane având calitatea de militari s-a întemeiat pe rațiuni de bună administrare a justiției și pe tendința manifestată în celelalte sisteme judiciare democratice de restrângere a competenței instanțelor militare exclusiv în sfera faptelor penale comise de personalul militar. De altfel, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, spre exemplu Cauza Maszni împotriva României, se pronunță în sensul anchetării și judecării de către parchetele și instanțele civile a cauzelor în care alături de militari sunt implicați și civili . În consecință, față de considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit competența de soluționare a cauzei privind pe petentul condamnat C.A.

în favoarea Judecătoriei Buzău, instanța căreia i s-a trimis dosarul.