ÎCCJ, decizie (scj.ro #83735)

Rejudecare

în caz de extrădare sau predare în baza unui mandat european de arestare.

Instanță militară care a judecat cauză în primă instanță. Indivizibilitate sau

conexitate. Instanță civilă. Instanța competentă

Cuprins pe materii:

Drept procesual penal.

Partea specială. Proceduri speciale. Asistența judiciară internațională.

Rejudecarea în caz de extrădare sau predare în baza unui mandat european de

arestare

Indice alfabetic:

Drept procesual penal

-

rejudecare în caz de extrădare sau predare în baza unui mandat

european de arestare

-

instanța competentă

C.

proc. pen.,

art. 522

1

În procedura rejudecării în caz de extrădare sau predare în baza

unui mandat european de arestare, reglementată în art. 522

1

C. proc. pen., competența de judecată în primă instanță revine instanței civile, în

temeiul art. 35 alin. (1) și (2) C. proc. pen., în cauze care privesc și

persoane care nu au calitatea de militar, chiar dacă instanța care a judecat

cauza în primă instanță și a dispus condamnarea înainte de intrarea în vigoare

a Legii nr. 356/2006 este o instanță militară.

I.C.C.J., Secția penală,

încheierea nr. 860 din 8 octombrie 2013

Prin sentința penală nr. 11 din 15 aprilie 2013, Tribunalul

Militar Teritorial București

a admis excepția lipsei de competență a

Tribunalului Militar Teritorial București

și,

în baza dispozițiilor art. 42 C. proc. pen., cu aplicarea art. 28 pct. 1 lit.

a)

,

art. 30, art. 35 alin. (2) C.

proc. pen. și art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului,

a declinat competența de soluționare a cererii petentului de rejudecare după

extrădare a dosarului Tribunalului Militar Teritorial București în care s-a

pronunțat sentința penală nr. 127 din 23 iulie 2003, definitivă prin neapelare,

în favoarea Judecătoriei Buzău, instanță competentă material, teritorial și

după calitatea persoanei.

Prin sentința penală nr. 392 din

7 mai 2013, în baza art.

42 C. proc. pen. raportat la art. 522

1

C. proc. pen., Judecătoria Buzău a stabilit competența de soluționare a cererii formulate de către

petent pentru rejudecarea după extrădare, ca aparținând Tribunalului Militar

Teritorial București.

În baza art. 43 alin. (1) C. proc. pen., a constatat ivit

conflictul negativ de competență între Judecătoria Buzău și Tribunalul Militar

Teritorial București și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție

pentru soluționarea conflictului de competență.

Examinând cauza sub toate aspectele de fapt și de drept,

Înalta

Curte de Casație și Justiție constată că, prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Militar Teritorial București la data de 3 aprilie 2013

,

petentul condamnat C.A. a solicitat

rejudecarea cauzei ce a făcut obiectul dosarului Tribunalului Militar

Teritorial București în care s-a pronunțat sentința penală nr. 127 din 23 iulie

2003.

În motivarea cererii sale, condamnatul a învederat că prin

sentința respectivă a fost condamnat la o pedeapsă de 10 ani închisoare și 3

ani interzicerea unor drepturi prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) - c) C.

pen. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la delapidare cu consecințe

deosebit de grave. În aceeași cauză au fost judecate și condamnate mai multe

persoane civile, care nu dețineau deci calitatea specială de militar, printre care

și coinculpata C.V., soția petentului.

Petentul condamnat a precizat că judecarea și condamnarea sa s-a

realizat în contumacie, fără a avea posibilitatea de a formula apărări, de a-și

exprima punctul de vedere în legătură cu acuzațiile aduse și fără a fi avut

posibilitatea de a exercita căile de atac, întrucât la data de 9 august 2002 a părăsit România prin punctul de trecere al frontierei Nădlac, împreună cu soția sa,

coinculpata C.V.

Se constată că petentul condamnat a fost judecat pe fond și

condamnat prin sentința penală nr. 127/2003 pronunțată de către Tribunalul

Militar Teritorial București, competent să judece cauza în primă instanță,

deoarece, la data săvârșirii faptei, petentul condamnat avea calitatea de

militar activ.

În baza art. 522

1

C. proc. pen., astfel cum a fost

modificat prin art. XVIII pct. 65 din Legea nr. 202/2010, în cazul în care se

cere extrădarea sau predarea în baza unui mandat european de arestare a unei

persoane judecate și condamnate în lipsă, cauza va putea fi rejudecată de către

instanța care a judecat în primă instanță, la cererea condamnatului.

Se consideră că rejudecarea cauzei este absolut necesară pentru

a se putea garanta petentului condamnat dreptul la un proces echitabil,

asigurând, în același timp, respectarea tuturor principiilor care guvernează

procesul penal, fiind de netăgăduit că judecarea și condamnarea unei persoane

în lipsă este de natură a înfrânge toate aceste principii.

Dreptul la un proces echitabil își găsește consacrarea prin

aplicarea dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, a

dispozițiilor art. 21 alin. (3) din Constituția României și prin aplicarea

tuturor celorlalte principii prevăzute în partea introductivă a Codului de

procedură penală.

Deși potrivit textului art. 522

1

C. proc. pen. rejudecarea cauzei ar urma să fie realizată de către instanța care a

judecat în primă instanță, respectiv Tribunalul Militar Teritorial București, în

prezent legea națională nu mai permite ca instanțele militare să soluționeze

cauze de tipul celei în care a fost condamnat petentul.

Așa cum se menționează în considerentele Deciziei nr. 610/2007

pronunțată de Curtea Constituțională, potrivit dispozițiilor art. 35 alin. (1) C. proc. pen. și celor ale

alin. (2) al aceluiași articol, modificat prin art. I pct. 17 din Legea nr.

356/2006, „în caz de indivizibilitate sau conexitate, dacă competența în raport

cu diferiții făptuitori ori diferitele fapte aparține, potrivit legii, mai

multor instanțe” și „dacă dintre instanțe una este civilă, iar alta militară,

competența revine instanței civile.” În redactarea anterioară, în aceeași

situație de indivizibilitate sau conexitate, competența revenea instanței

militare, ceea ce avea drept consecință ca persoane care nu aveau calitatea de

militar să fie judecate de instanțe militare.

Opțiunea legiuitorului de a trece în competența instanțelor

civile cauzele în care sunt inculpate persoane care nu au calitatea de militari

și care au comis infracțiuni împreună cu persoane având calitatea de militari

s-a întemeiat pe rațiuni de bună administrare a justiției și pe tendința

manifestată în celelalte sisteme judiciare democratice de restrângere a

competenței instanțelor militare exclusiv în sfera faptelor penale comise de

personalul militar.

De altfel, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului,

spre exemplu Cauza Maszni împotriva României, se pronunță în sensul anchetării

și judecării de către parchetele și instanțele civile a cauzelor în care

alături de militari sunt implicați și civili

.

În consecință, față de considerentele expuse, Înalta Curte de

Casație și Justiție a stabilit competența de soluționare a cauzei privind pe

petentul condamnat C.A. în favoarea Judecătoriei Buzău, instanța căreia i s-a

trimis dosarul.