ÎCCJ, decizie (scj.ro #83704)

Rejudecare în caz de extrădare sau predare în baza unui mandat european de arestare. Soluții. Dreptul la un proces echitabil Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Proceduri speciale. Asistența judiciară internațională. Rejudecarea în caz de extrădare sau predare în baza unui mandat european de arestare Indice alfabetic: Drept procesual penal - rejudecare în caz de extrădare sau predare în baza unui mandat european de arestare - dreptul la un proces echitabil C. proc. pen., art. 522 1 Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 6 1. În aplicarea dispozițiilor art. 522 1 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 406 alin. (1) din același cod, în procedura rejudecării în caz de extrădare sau predare în baza unui mandat european de arestare, instanța poate dispune după rejudecare numai soluțiile prevăzute în art. 345 C. proc.

pen., constând în condamnare, achitare sau încetarea procesului penal, iar nu și soluția restituirii cauzei la procuror. 2. În procedura rejudecării în caz de extrădare sau predare în baza unui mandat european de arestare, prevăzută în art. 522 1 C. proc. pen., după admiterea în principiu, instanța trebuie să asigure respectarea dreptului la un proces echitabil consacrat în art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, iar sustragerea persoanei condamnate de la judecarea cauzei inițiale în care aceasta a fost condamnată în lipsă nu poate constitui un motiv de respingere a cererii de probe privind audierea părților vătămate și a martorilor. I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 273 din 28 ianuarie 2013 Prin sentința penală nr. 31/P din 19 februarie 2009 a Tribunalului Neamț s-a dispus, între altele, condamnarea inculpatului K.M.

la pedeapsa de 3 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de un an pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la viol prevăzută în art. 20 C. pen. raportat la art. 197 alin. (1) C. pen. și la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută în art. 189 alin. (1) și (2) C. pen. (parte vătămată H.O.). Totodată, a fost condamnat inculpatul K.M. la pedeapsa de 5 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe timp de 2 ani pentru săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută în art. 197 alin. (1) C. pen.

și la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută în art. 189 alin. (1) și (2) C. pen. (parte vătămată M.A.). Același inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani pentru săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută în art. 197 alin. (1) C. pen. și la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută în art. 189 alin. (1) și (2) C. pen. (fapte comise la 9 martie 2007 - parte vătămată D.D.). A fost condamnat inculpatul K.M.

la pedeapsa de 10 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a C. pen. pe timp de 5 ani pentru săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută în art. 197 alin. (1) și (3) teza I C. pen. și la pedeapsa de 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută în art. 189 alin. (1) și (2) C. pen. (parte vătămată N.L.). De asemenea, a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 10 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani pentru săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută în art. 197 alin. (1) și (3) teza I C. pen.

și la pedeapsa de 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută în art. 189 alin. (1) și (2) C. pen. (parte vătămată A.M.). În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. și art. 35 alin. (3) C. pen., s-a stabilit că inculpatul K.M. va executa pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale. În temeiul art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei principale, exercitarea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Prin decizia nr. 77 din 10 iunie 2009 a Curții de Apel Bacău, Secția penală, cauze minori și familie a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul K.M. împotriva sentinței penale nr. 31/ P din 19 februarie 2009 a Tribunalului Neamț. Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală, prin decizia nr. 4153 din 11 decembrie 2009, a respins ca nefondat recursul declarat de inculpatul K.M. împotriva deciziei nr. 77 din 10 iunie 2009 a Curții de Apel Bacău, Secția penală, cauze minori și familie. A fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 42/P/2009 din 14 decembrie 2009 și, ulterior, mandatul european de arestare nr. 1 din 29 ianuarie 2010, condamnatul K.M. fiind arestat în vederea predării în România la 17 martie 2010 și predat de către autoritățile judiciare din Italia la data de 5 iulie 2010, fiind încarcerat în Penitenciarul Bacău.

S-a înregistrat la Tribunalul Neamț cererea de rejudecare formulată în baza art. 522 1 C. proc. pen. de condamnatul K.M. Prin sentința penală nr. 183 din 24 noiembrie 2010 a Tribunalului Neamț a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de rejudecare formulată în condițiile art. 522 1 C. proc. pen. de condamnatul K.M. Curtea de Apel Bacău, Secția penală, prin decizia nr. 8 din 18 ianuarie 2011, a admis apelul declarat de persoana condamnată K.M., a desființat în totalitate sentința apelată și a trimis cauza Tribunalului Neamț în vederea admiterii în principiu și a rejudecării în fond a cererii întemeiate pe dispozițiile art. 522 1 C. proc. pen. formulată de condamnatul K.M. Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Neamț, iar prin încheierea de ședință din 1 iunie 2011 s-a admis în principiu cererea de rejudecare formulată de condamnatul K.M.

Prin sentința penală nr. 32/P din 14 martie 2012 a Tribunalului Neamț s-a respins, ca nefondată, cererea de rejudecare formulată în condițiile art. 522 1 C. proc. pen. de condamnatul K.M. Prima instanță, în rejudecarea cauzei în temeiul art. 522 1 C. proc. pen., a considerat că vinovăția inculpatului K.M., în comiterea faptelor de viol și de lipsire de libertate, rezultă din materialul probator administrat în cauză, respectiv la urmărirea penală, în primul ciclu de judecată în fond, precum și în cadrul soluționării cererii de rejudecare după extrădare formulată de către inculpatul K.M. Prin decizia nr. 72 din 29 mai 2012 a Curții de Apel Bacău, Secția penală, cauze minori și familie, s-a respins apelul declarat de apelantul condamnat K.M.

împotriva sentinței penale nr. 32/P din 14 martie 2012. Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs condamnatul K.M. care a susținut, în esență, că nu au fost respectate dispozițiile privind semnarea rechizitoriului de către procuror și prezentarea materialului de urmărire penală, că ședința de judecată în primă instanță trebuia să fie publică, iar nu secretă și că i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil prin neaudierea părților vătămate și a martorilor. Examinând hotărârile atacate prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu în conformitate cu dispozițiile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele: Referitor la criticile recurentului condamnat K.M.

privind neprezentarea materialului de urmărire penală și încălcarea dispozițiilor relative la procurorul competent să semneze rechizitoriul - care în aprecierea instanței de recurs se circumscriu normelor ce reglementează sesizarea instanței (recurentul indicând, de altfel, în motivele de recurs scrise, cazul de casare prevăzut în art. 385 9 alin. 1 pct. 2 C. proc. pen.) - Înalta Curte de Casație și Justiție precizează că acestea nu pot fi analizate ca motive de recurs, în raport cu obiectul cauzei care constă în rejudecarea după predare în baza unui mandat european de arestare, pentru care se prevede o procedură specială de judecată, reglementată de dispozițiile art. 522 1 C. proc. pen., care fac trimitere la dispozițiile art. 404 - 408 C. proc.

pen., soluțiile posibile după rejudecare fiind, conform art. 406 alin. (1) C. proc. pen., numai condamnarea, achitarea sau încetarea procesului penal, iar nu restituirea cauzei la procuror. Dispozițiile procedurale prevăzute pentru rejudecarea întemeiată pe art. 522 1 C. proc. pen., având caracter de excepție, sunt de strictă interpretare. Ca și în cazul revizuirii, prin procedura rejudecării după extrădare sau predare în baza unui mandat european de arestare se urmărește verificarea hotărârilor pronunțate sub aspectul temeiniciei acestora, prin administrarea din nou a probelor. Înalta Curte de Casație și Justiție subliniază, însă, că neprezentarea materialului de urmărire penală constituie o nulitate relativă care a fost acoperită din momentul prezentării recurentului în instanță și aducerii la cunoștință a învinuirii, în procedura rejudecării cauzei întemeiată pe dispozițiile art. 522 1 C. proc.

pen., la termenul de judecată din 1 iunie 2011, în primă instanță. Apoi, din analiza actelor de urmărire penală reiese că supravegherea urmăririi penale s-a realizat de același procuror, P.N., care a întocmit și rechizitoriul, acesta efectuând personal anumite acte procesuale, ca audierea părților vătămate și a unor martori. Ca urmare, această situație, ca și existența mențiunii pe actul de sesizare a instanței „verificat sub aspectul legalității și temeiniciei”, sub semnătura primului procuror (semnătură diferită de a procurorului ce a întocmit rechizitoriul), nu pot decât să combată critica recurentului. Analizând cauza din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 4 C. proc.

pen., instanța de recurs constată că, la termenul din 1 iunie 2011, instanța de fond, în conformitate cu dispozițiile art. 290 C. proc. pen., a declarat ședință secretă pentru faza de rejudecare a cauzei, considerând că prin natura faptelor deduse judecății s-ar aduce atingere moralei publice și demnității părților vătămate. După administrarea probatoriului, la termenul din 7 martie 2012, când au avut loc dezbaterile, ședința de judecată a fost publică. Prin urmare, având în vedere că ședințele de judecată au fost declarate secrete în conformitate cu dispozițiile art. 290 C. proc. pen., judecătorul fiind cel care a apreciat asupra incidenței acestui text legal în funcție de particularitățile cauzei și stadiul procedural, iar această situație se încadrează în excepția reglementată în art. 290 C. proc.

pen., situația fiind expres prevăzută de lege, instanța de recurs, în consens cu instanța de apel, consideră că nu au incidență dispozițiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen., judecata în primă instanță nefiind lovită de nulitate absolută, cu consecința rejudecării cauzei în primă instanță. Ca urmare, acest motiv de recurs este neîntemeiat, neimpunându-se casarea hotărârilor și trimiterea cauzei spre rejudecare în primă instanță, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 2 lit. c) C. proc. pen.

De asemenea, instanța de recurs precizează că procedura rejudecării celor judecați în lipsă în caz de extrădare sau predare în baza unui mandat european de arestare constituie garanția că cel condamnat va beneficia de un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ceea ce presupune desfășurarea procedurii rejudecării cu respectarea principiilor contradictorialității, al nemijlocirii și al egalității armelor, adică cu asigurarea completă a dreptului la apărare. Ca urmare, Înalta Curte de Casație și Justiție consideră că necesitatea administrării din nou a probelor care au fost efectuate în cursul primei judecăți, la care se referă art. 522 1 raportat la art. 405 alin. (2) C. proc.

pen., trebuie evaluată prin prisma asigurării dreptului la un proces echitabil. În speță, se constată că, la termenul din 29 mai 2012, în fața instanței de apel, recurentul condamnat a solicitat, între altele, audierea părților vătămate și administrarea tuturor probelor în prezența sa. Așa cum rezultă din practicaua deciziei nr. 72 din 29 mai 2012, instanța de apel a arătat că nu este obligatorie readministrarea tuturor probelor față de cadrul procesual și împrejurarea că inculpatul s-a sustras, în mod deliberat, de la cercetări. Invocarea împrejurării sustragerii recurentului condamnat de la judecarea cauzei nu poate constitui motiv de respingere a cererii de probe a condamnatului. Acest aspect, potrivit art. 522 1 C. proc.

pen., constituie motiv de analiză pentru admiterea în principiu a cererii de rejudecare după extrădare sau predare în baza unui mandat european de arestare, iar în cauză cererea de rejudecare, în temeiul dispozițiilor invocate, a fost admisă în principiu. Ulterior, apelul a fost promovat exclusiv de condamnat, nemaiavând relevanță juridică împrejurarea că ar fi avut o culpă în absența de la soluționarea cauzei (Cauza Poitrimol c. Franței, Cauza Colozza c. Italiei ), nici măcar sub aspectul condițiilor de admisibilitate în principiu a cererii de rejudecare.

Apoi, instanța de recurs apreciază că se aduce atingere dreptului la un proces echitabil, în componenta sa referitoare la garantarea dreptului la apărare, prin respingerea probelor solicitate de condamnat, în condițiile în care acesta a fost judecat în lipsă, nu a recunoscut niciuna din învinuirile aduse, iar prima instanță a admis numai probe în completare (încheierea din 1 iunie 2011). Se consideră că acestea constituiau tot atâtea motive pentru instanța de apel de a aprecia necesar a se administra din nou probele administrate în cursul primei judecăți, în conformitate cu dispozițiile prevăzute în art. 522 1 raportat la art. 405 alin. (2) C. proc. pen. (cu excepția, firește, a celor administrate de prima instanță, în rejudecare).

În consecință, se va admite recursul condamnatului, iar instanța de apel se va conforma acestei hotărâri, în sensul că va readministra probele constând în audierea părților vătămate H.O., M.A., D.D., N.L. și A.M., în virtutea efectului devolutiv integral, în fapt și în drept, al căii de atac a apelului. Tot pentru aceleași considerente, vor fi reaudiați martorii C.M., T.A., B.I., S.C., A.G., N.A., T.M., O.S., P.A., M.G., T.I., T.B., M.Ș. și C.Ș. Dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 paragraf 1 din Convenție, înglobează, între altele, dreptul părților în cauză de a prezenta observațiile pe care le consideră elocvente pentru cauza lor, Convenția nedorind să garanteze drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (Cauza Artico c. Italiei), ceea ce implică în sarcina instanței obligația de a examina efectiv mijloacele, argumentele și ofertele de probă ale părților, fără a le aprecia pertinența (Cauza Perez c. Franței).

Potrivit art. 385 15 pct. 2 lit. c) alin. final C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, dacă admite recursul, când este necesară administrarea de probe, dispune rejudecarea de către instanța a cărei hotărâre a fost casată. Tot în sensul garantării dreptului la un proces echitabil, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a statuat că art. 6 paragraf 1 din Convenție obligă instanțele să-și motiveze hotărârile, aceasta neînsemnând că se cere un răspuns detaliat la fiecare argument. S-a arătat că noțiunea de proces echitabil cere ca o instanță care nu și-a motivat decât pe scurt hotărârea, indiferent dacă a făcut-o alipind motivele oferite de o instanță inferioară sau altfel, să fi examinat cu adevărat problemele esențiale ce i-au fost supuse atenției și nu să se fi mulțumit să confirme pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare (Cauza Boldea c. României).

În cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra majorității probelor administrate, din considerentele deciziei rezultând că, pe fondul cauzei, instanța de control judiciar s-a rezumat la o apreciere de ordin general, în sensul că: „în urma administrării probatoriului, în mod corect, Tribunalul Neamț a reținut în mod evident vinovăția penală a inculpatului”, singurele precizări punctuale fiind făcute de instanța de apel numai cu referire la declarațiile părților vătămate - privite însă, în ansamblu, și cu referire la raportul de constatare medico-legală. Instanța de recurs consideră că analiza probatoriului era obligatorie, chiar dacă instanța de control judiciar a împărtășit soluția instanței de fond, de vinovăție a recurentului, cel puțin prin a indica probele avute în vedere în analiza apărărilor formulate de recurent, în fața instanței de apel.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 385 15 pct. 2 lit. c) C. proc. pen. coroborat cu art. 385 9 alin. (1) pct. 9, 10 și 17 2 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de recurentul condamnat K.M. împotriva deciziei nr. 72 din 29 mai 2012 a Curții de Apel Bacău, Secția penală, cauze minori și familie, a casat decizia penală atacată și a trimis cauza la aceeași instanță pentru rejudecarea apelului promovat de condamnatul K.M. Notă: Potrivit Legii nr. 2/2013, publicată în M. Of. nr. 89 din 12 februarie 2013, dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 2, 9 și 10 C. proc. pen. se abrogă.