ÎCCJ, decizie (scj.ro #83704)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #83704) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Rejudecare în caz de extrădare

sau predare în baza unui mandat european de arestare. Soluții. Dreptul la un

proces echitabil

Cuprins

pe materii:

Drept procesual penal. Partea specială. Proceduri speciale.

Asistența judiciară internațională. Rejudecarea în caz de extrădare sau predare

în baza unui mandat european de arestare

Indice

alfabetic:

Drept procesual penal

-

rejudecare în caz de extrădare

sau predare în baza unui

mandat european de arestare

-

dreptul

la un proces echitabil

C.

proc. pen.,

art. 522

1

Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale,

art. 6

art. 522

1

alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 406 alin. (1) din

același cod, în procedura rejudecării în caz de extrădare sau predare în baza

unui mandat european de arestare, instanța poate dispune după rejudecare numai

soluțiile prevăzute în art. 345 C. proc. pen., constând în condamnare, achitare

sau încetarea procesului penal, iar nu și soluția restituirii cauzei la

procuror.

rejudecării în caz de extrădare sau predare în baza unui mandat european de

arestare, prevăzută în art. 522

1

C. proc. pen., după admiterea în

principiu, instanța trebuie să asigure respectarea dreptului la un proces

echitabil consacrat în art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului

și a libertăților fundamentale, iar sustragerea persoanei condamnate de la

judecarea cauzei inițiale în care aceasta a fost condamnată în lipsă nu poate

constitui un motiv de respingere a cererii de probe privind audierea părților

vătămate și a martorilor.

I.C.C.J., Secția penală,

decizia nr. 273 din 28 ianuarie 2013

Prin sentința

penală nr. 31/P din 19 februarie 2009 a Tribunalului Neamț s-a dispus, între

altele, condamnarea inculpatului K.M. la pedeapsa de 3 ani închisoare și la

pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin.

(1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de un an pentru

săvârșirea infracțiunii de tentativă la viol prevăzută în art. 20 C. pen. raportat la art. 197 alin. (1) C. pen. și la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută în art.

189 alin. (1) și (2) C. pen. (parte vătămată H.O.).

Totodată,

a fost condamnat inculpatul K.M. la pedeapsa de 5 ani închisoare și la pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a)

teza a

II-a

și lit. b) C. pen. pe timp

de 2 ani pentru săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută în art. 197 alin. (1)

C. pen. și la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de

lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută în art. 189 alin. (1) și (2) C.

pen. (parte vătămată M.A.).

Același

inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare și la pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a)

teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani pentru săvârșirea

infracțiunii de viol prevăzută în art. 197 alin. (1) C. pen. și la pedeapsa de

7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod

ilegal prevăzută în art. 189 alin. (1) și (2) C. pen. (fapte comise la 9 martie

2007 - parte vătămată D.D.).

A

fost

condamnat inculpatul K.M. la pedeapsa de 10 ani închisoare și la pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a)

teza a II-a C. pen. pe timp de 5 ani pentru săvârșirea infracțiunii de viol

prevăzută în art. 197 alin. (1) și (3) teza I C. pen. și la pedeapsa de 8 ani

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal

prevăzută în art. 189 alin. (1) și (2) C. pen. (parte vătămată N.L.).

De

asemenea, a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 10 ani închisoare și la

pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin.

(1) lit. a) teza a

II-a

și lit. b) C.

pen. pe o perioadă de 5 ani pentru săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută în

art. 197 alin. (1) și (3) teza I C. pen. și la pedeapsa de 8 ani închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută

în art. 189 alin. (1) și (2) C. pen. (parte vătămată A.M.).

În

temeiul art. 33

lit. a),

art. 34

alin. (1) lit. b) C. pen. și art. 35 alin. (3) C. pen., s-a stabilit că

inculpatul K.M. va executa pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare și

pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin.

(1) teza a

II-a

și lit. b) C. pen. pe

o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În

temeiul art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului, pe durata executării

pedepsei principale, exercitarea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1)

lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Prin decizia

nr. 77 din 10 iunie 2009 a Curții de Apel Bacău, Secția penală, cauze minori și

familie a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul K.M.

împotriva sentinței penale nr. 31/

P

din 19 februarie 2009 a Tribunalului Neamț.

Înalta

Curte de Casație și Justiție, Secția penală, prin decizia nr. 4153 din 11

decembrie 2009, a respins ca nefondat recursul declarat de inculpatul K.M.

împotriva deciziei nr. 77 din 10 iunie 2009 a Curții de Apel Bacău, Secția penală, cauze minori și familie.

A fost

emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 42/P/2009 din 14 decembrie

2009 și, ulterior, mandatul european de arestare nr. 1 din 29 ianuarie 2010,

condamnatul K.M. fiind arestat în vederea predării în România la 17 martie 2010

și predat de către autoritățile judiciare din Italia la data de 5 iulie 2010, fiind

încarcerat în Penitenciarul Bacău.

S-a

înregistrat la Tribunalul Neamț cererea de rejudecare formulată în baza art. 522

1

C. proc. pen. de condamnatul K.M.

Prin sentința

penală nr. 183 din 24 noiembrie 2010 a Tribunalului Neamț a fost respinsă, ca

inadmisibilă, cererea de rejudecare formulată în condițiile art. 522

1

C. proc. pen. de condamnatul K.M.

Curtea

de Apel Bacău, Secția penală, prin decizia nr. 8 din 18 ianuarie 2011, a admis apelul declarat de persoana condamnată K.M., a desființat în totalitate sentința

apelată și a trimis cauza Tribunalului Neamț în vederea admiterii în principiu

și a rejudecării în fond a cererii întemeiate pe dispozițiile art. 522

1

C. proc. pen. formulată de condamnatul K.M.

Cauza a

fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Neamț, iar prin încheierea de ședință

din 1 iunie 2011 s-a admis în principiu cererea de rejudecare formulată de

condamnatul K.M.

Prin sentința

penală nr. 32/P din 14 martie 2012 a Tribunalului Neamț s-a respins, ca

nefondată, cererea de rejudecare formulată în condițiile art. 522

1

C. proc. pen. de condamnatul K.M.

Prima

instanță, în rejudecarea cauzei în temeiul art. 522

1

C. proc. pen., a considerat că vinovăția inculpatului K.M., în comiterea faptelor de

viol și de lipsire de libertate, rezultă din materialul probator administrat în

cauză, respectiv la urmărirea penală, în primul ciclu de judecată în fond,

precum și în cadrul soluționării cererii de rejudecare după extrădare formulată

de către inculpatul K.M.

Prin decizia

nr. 72 din 29 mai 2012 a Curții de Apel Bacău, Secția penală, cauze minori și

familie, s-a respins apelul declarat de apelantul condamnat K.M. împotriva

sentinței penale nr. 32/P din 14 martie 2012.

Împotriva

acestor hotărâri a declarat recurs

condamnatul K.M. care a

susținut, în esență, că nu au fost respectate dispozițiile privind semnarea

rechizitoriului de către procuror și prezentarea materialului de urmărire

penală, că ședința de judecată în primă instanță trebuia să fie publică, iar nu

secretă și că i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil prin neaudierea

părților vătămate și a martorilor.

Examinând

hotărârile atacate prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu în

conformitate cu dispozițiile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.,

Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:

Referitor

la criticile recurentului condamnat K.M. privind neprezentarea materialului de

urmărire penală și încălcarea dispozițiilor relative la procurorul competent să

semneze rechizitoriul - care în aprecierea instanței de recurs se circumscriu

normelor ce reglementează sesizarea instanței (recurentul indicând, de altfel,

în motivele de recurs scrise, cazul de casare prevăzut în art. 385

9

alin. 1 pct. 2 C. proc. pen.) - Înalta Curte de Casație și Justiție precizează

că acestea nu pot fi analizate ca motive de recurs, în raport cu obiectul

cauzei care constă în rejudecarea după predare în baza unui mandat european de

arestare, pentru care se prevede o procedură specială de judecată, reglementată

de dispozițiile art. 522

1

C. proc. pen., care fac trimitere la

dispozițiile art. 404 - 408 C. proc. pen., soluțiile posibile după rejudecare

fiind, conform art. 406 alin. (1) C. proc. pen., numai condamnarea, achitarea

sau încetarea procesului penal, iar nu restituirea cauzei la procuror.

Dispozițiile

procedurale prevăzute pentru rejudecarea întemeiată pe art. 522

1

C. proc. pen., având caracter de excepție, sunt de strictă interpretare.

Ca și

în cazul revizuirii, prin procedura rejudecării după extrădare sau predare în

baza unui mandat european de arestare se urmărește verificarea hotărârilor

pronunțate sub aspectul temeiniciei acestora, prin administrarea din nou a

probelor.

Înalta

Curte de Casație și Justiție subliniază, însă, că neprezentarea materialului de

urmărire penală constituie o nulitate relativă care a fost acoperită din

momentul prezentării recurentului în instanță și aducerii la cunoștință a

învinuirii, în procedura rejudecării cauzei întemeiată pe dispozițiile art. 522

1

C. proc. pen., la termenul de judecată din 1 iunie 2011, în primă instanță.

Apoi,

din analiza actelor de urmărire penală reiese că supravegherea urmăririi penale

s-a realizat de același procuror, P.N., care a întocmit și rechizitoriul,

acesta efectuând personal anumite acte procesuale, ca audierea părților

vătămate și a unor martori.

Ca

urmare, această situație, ca și existența mențiunii pe actul de sesizare a

instanței „verificat sub aspectul legalității și temeiniciei”, sub semnătura

primului procuror (semnătură diferită de a procurorului ce a întocmit

rechizitoriul), nu pot decât să combată critica recurentului.

Analizând

cauza din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 385

9

alin.

(1) pct. 4 C. proc. pen., instanța de recurs constată că, la termenul din 1

iunie 2011, instanța de fond, în conformitate cu dispozițiile art. 290 C. proc. pen., a declarat ședință secretă pentru faza de rejudecare a cauzei, considerând că prin

natura faptelor deduse judecății s-ar aduce atingere moralei publice și

demnității părților vătămate. După administrarea probatoriului, la termenul din

7 martie 2012, când au avut loc dezbaterile, ședința de judecată a fost

publică.

Prin

urmare, având în vedere că ședințele de judecată au fost declarate secrete în

conformitate cu dispozițiile art. 290 C. proc. pen., judecătorul fiind cel care

a apreciat asupra incidenței acestui text legal în funcție de particularitățile

cauzei și stadiul procedural, iar această situație se încadrează în excepția

reglementată în art. 290 C. proc. pen., situația fiind expres prevăzută de

lege, instanța de recurs, în consens cu instanța de apel, consideră că nu au

incidență dispozițiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen., judecata în primă

instanță nefiind lovită de nulitate absolută, cu consecința rejudecării cauzei

în primă instanță.

Ca

urmare, acest motiv de recurs este neîntemeiat, neimpunându-se casarea

hotărârilor și trimiterea cauzei spre rejudecare în primă instanță, în

conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen.

De

asemenea, instanța de recurs precizează că procedura rejudecării celor judecați

în lipsă în caz de extrădare sau predare în baza unui mandat european de

arestare constituie garanția că cel condamnat va beneficia de un proces

echitabil, în sensul art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și

a libertăților fundamentale, ceea ce presupune desfășurarea procedurii

rejudecării cu respectarea principiilor contradictorialității, al nemijlocirii

și al egalității armelor, adică cu asigurarea completă a dreptului la apărare.

Ca

urmare, Înalta Curte de Casație și Justiție consideră că necesitatea administrării

din nou a probelor care au fost efectuate în cursul primei judecăți, la care se

referă art. 522

1

raportat la art. 405 alin. (2) C. proc. pen.,

trebuie evaluată prin prisma asigurării dreptului la un proces echitabil.

În

speță, se constată că, la termenul din 29 mai 2012, în fața instanței de apel,

recurentul condamnat a solicitat, între altele, audierea părților vătămate și

administrarea tuturor probelor în prezența sa.

Așa cum

rezultă din practicaua deciziei nr. 72 din 29 mai 2012, instanța de apel a

arătat că nu este obligatorie readministrarea tuturor probelor față de cadrul

procesual și împrejurarea că inculpatul s-a sustras, în mod deliberat, de la

cercetări.

Invocarea

împrejurării sustragerii recurentului condamnat de la judecarea cauzei nu poate

constitui motiv de respingere a cererii de probe a condamnatului. Acest aspect,

potrivit art. 522

1

C. proc. pen., constituie motiv de analiză pentru

admiterea în principiu a cererii de rejudecare după extrădare sau predare în

baza unui mandat european de arestare, iar în cauză cererea de rejudecare, în

temeiul dispozițiilor invocate, a fost admisă în principiu. Ulterior, apelul a

fost promovat exclusiv de condamnat, nemaiavând relevanță juridică împrejurarea

că ar fi avut o culpă în absența de la soluționarea cauzei (Cauza Poitrimol c.

Franței, Cauza Colozza c. Italiei

),

nici măcar sub aspectul condițiilor de admisibilitate în principiu a cererii de

rejudecare.

Apoi,

instanța de recurs apreciază că se aduce atingere dreptului la un proces

echitabil, în componenta sa referitoare la garantarea dreptului la apărare,

prin respingerea probelor solicitate de condamnat, în condițiile în care acesta

a fost judecat în lipsă, nu a recunoscut niciuna din învinuirile aduse, iar

prima instanță a admis numai probe în completare (încheierea din 1 iunie 2011).

Se

consideră că acestea constituiau tot atâtea motive pentru instanța de apel de a

aprecia necesar a se administra din nou probele administrate în cursul primei

judecăți, în conformitate cu dispozițiile prevăzute în art. 522

1

raportat la art. 405 alin. (2) C. proc. pen. (cu excepția, firește, a celor

administrate de prima instanță, în rejudecare).

În

consecință, se va admite recursul condamnatului, iar instanța de apel se va

conforma acestei hotărâri, în sensul că va readministra probele constând în

audierea părților vătămate H.O., M.A., D.D., N.L. și A.M., în virtutea

efectului devolutiv integral, în fapt și în drept, al căii de atac a apelului.

Tot

pentru aceleași considerente, vor fi reaudiați martorii C.M., T.A., B.I., S.C.,

A.G., N.A., T.M., O.S., P.A., M.G., T.I., T.B., M.Ș. și C.Ș.

Dreptul

la un proces echitabil, garantat de art. 6 paragraf 1 din Convenție,

înglobează, între altele, dreptul părților în cauză de a prezenta observațiile

pe care le consideră elocvente pentru cauza lor, Convenția nedorind să

garanteze drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (Cauza

Artico c. Italiei), ceea ce implică în sarcina instanței obligația de a examina

efectiv mijloacele, argumentele și ofertele de probă ale părților, fără a le

aprecia pertinența (Cauza Perez c. Franței).

Potrivit

art. 385

15

pct. 2 lit. c) alin. final C. proc. pen., Înalta Curte de

Casație și Justiție, dacă admite recursul, când este necesară administrarea de

probe, dispune rejudecarea de către instanța a cărei hotărâre a fost casată.

Tot în

sensul garantării dreptului la un proces echitabil, jurisprudența Curții

Europene a Drepturilor Omului a statuat că art. 6 paragraf 1 din Convenție obligă

instanțele să-și motiveze hotărârile, aceasta neînsemnând că se cere un răspuns

detaliat la fiecare argument. S-a arătat că noțiunea de proces echitabil cere

ca o instanță care nu și-a motivat decât pe scurt hotărârea, indiferent dacă a

făcut-o alipind motivele oferite de o instanță inferioară sau altfel, să fi

examinat cu adevărat problemele esențiale ce i-au fost supuse atenției și nu să

se fi mulțumit să confirme pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare (Cauza

Boldea c. României).

În

cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că instanța de apel nu s-a

pronunțat asupra majorității probelor administrate, din considerentele deciziei

rezultând că, pe fondul cauzei, instanța de control judiciar s-a rezumat la o

apreciere de ordin general, în sensul că: „în urma administrării probatoriului,

în mod corect, Tribunalul Neamț a reținut în mod evident vinovăția penală a

inculpatului”, singurele precizări punctuale fiind făcute de instanța de apel

numai cu referire la declarațiile părților vătămate - privite însă, în

ansamblu, și cu referire la raportul de constatare medico-legală.

Instanța

de recurs consideră că analiza probatoriului era obligatorie, chiar dacă

instanța de control judiciar a împărtășit soluția instanței de fond, de

vinovăție a recurentului, cel puțin prin a indica probele avute în vedere în

analiza apărărilor formulate de recurent, în fața instanței de apel.

Pentru

considerentele

expuse, în temeiul art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc.

pen. coroborat cu art. 385

9

alin. (1) pct. 9, 10 și 17

2

C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție a admis

recursul declarat de recurentul condamnat K.M. împotriva deciziei nr.

72 din 29 mai 2012 a Curții de Apel Bacău, Secția

penală, cauze minori

și familie, a casat

decizia penală atacată

și a trimis cauza la aceeași instanță pentru rejudecarea apelului promovat de

condamnatul K.M.

Notă: Potrivit Legii nr.

2/2013, publicată în M. Of. nr. 89 din 12 februarie 2013, dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 2, 9 și 10 C. proc. pen. se abrogă.