ÎCCJ, decizie (scj.ro #83842)

Rejudecare în caz de extrădare sau predare în baza unui mandat european de arestare. Inadmisibilitate Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Proceduri speciale. Asistența judiciară internațională. Rejudecarea în caz de extrădare sau predare în baza unui mandat european de arestare Indice alfabetic: Drept procesual penal - rejudecare în caz de extrădare sau predare în baza unui mandat european de arestare C. proc. pen., art. 522 1 Procedura rejudecării în caz de extrădare sau predare în baza unui mandat european de arestare, reglementată în art. 522 1 C. proc. pen., presupune ca persoana judecată și condamnată în lipsă să fie prezentă pe teritoriul României, ca urmare a extrădării ori predării în baza unui mandat european de arestare.

În consecință, cererea de rejudecare formulată de către persoana judecată și condamnată în lipsă, care nu este prezentă pe teritoriul României, nefiind extrădată în România, întrucât statul solicitat nu a stabilit îndeplinirea condiției dublei incriminări, este inadmisibilă. I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 1600 din 20 aprilie 2011 Prin sentința nr. 189 din 10 martie 2010 pronunțată de Tribunalul București, Secția I penală, în baza art. 522 1 C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de rejudecare a cauzei formulată de condamnatul D.M. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, prin cererea formulată și întemeiată pe dispozițiile art. 522 1 C. proc.

pen., condamnatul D.M. a solicitat rejudecarea cauzei în care s-a pronunțat sentința penală nr. 348 din 8 martie 2007 a Tribunalului București, definitivă prin decizia penală nr. 1525 din 30 aprilie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. În ședința publică din 2 martie 2010, instanța, din oficiu, a pus în discuție excepția inadmisibilității cererii raportat la împrejurarea că măsura extrădării nu a fost executată. Examinând cauza din prisma excepției invocate din oficiu, tribunalul a respins cererea de rejudecare a cauzei, ca inadmisibilă, întrucât din adresa emisă de Inspectoratul General al Poliției Române - Centrul de Cooperare Polițienească Internațională - Biroul Național Interpol a rezultat că D.M.

a fost reținut în Elveția, însă nu s-a acceptat extrădarea sa, dispunându-se punerea în libertate, întrucât autoritățile elvețiene nu au putut determina dubla incriminare. În condițiile în care extrădarea condamnatului nu a avut loc, instanța a apreciat cererea de rejudecare ca inadmisibilă, cu atât mai mult cu cât dispozițiile art. 522 1 C. proc. pen. au fost instituite ca un remediu procesual special menit să asigure inculpatului ce a fost judecat în lipsă posibilitatea oferirii de declarații în apărare și de administrare de probe pe care a fost în imposibilitate să le facă în timpul primei judecăți, în fond. Or, în condițiile în care inculpatul nu este prezent pe teritoriul României, se apreciază că acesta nu-și va putea asigura o apărare eficientă.

Împotriva sentinței penale a formulat apel condamnatul D.M., care a susținut că sentința este nelegală și netemeinică, întrucât motivarea instanței, în sensul că în lipsa sa din România solicitarea este inadmisibilă, contravine scopului art. 522 1 C. proc. pen. Examinând hotărârea penală, în raport cu motivele de apel invocate de condamnat, Curtea de Apel București, Secția I penală, a constatat că apelul declarat de condamnat este nefondat. Cu privire la fondul cauzei, instanța de apel a constatat că în mod corect tribunalul a respins cererea de rejudecare a cauzei ca inadmisibilă, întrucât din adresa emisă de Inspectoratul General al Poliției Române - Centrul de Cooperare Polițienească Internațională - Biroul Național Interpol a rezultat că D.M.

a fost reținut în Elveția, însă nu s-a acceptat extrădarea sa, dispunându-se punerea în libertate, deoarece autoritățile elvețiene nu au putut determina dubla incriminare, astfel că extrădarea condamnatului nu a avut loc, petentul nefiind prezent în fața instanței competente. Este adevărat că textul art. 522 1 C. proc. pen. nu prevede în mod expres că rejudecarea cauzei trebuie să aibă loc în prezența condamnatului, însă nu trebuie pierdut din vedere scopul pentru care au fost instituite dispozițiile art. 522 1 C. proc. pen., respectiv, ca un remediu procesual special menit să asigure inculpatului ce a fost judecat în lipsă posibilitatea oferirii de declarații în apărare și de administrare de probe pe care a fost în imposibilitate să le facă în timpul primei judecăți, în fond.

Or, în condițiile în care inculpatul nu este prezent pe teritoriul României, tribunalul a apreciat în mod just că acesta nu-și va putea asigura o apărare eficientă, astfel că rejudecarea cauzei este complet lipsită de eficiență. De altfel, deși petentul a invocat apărarea ineficientă și necesitatea de a fi reprezentat de un apărător de încredere, curtea de apel a constatat că acesta nu și-a desemnat un apărător ales în prezenta procedură, pentru petent prezentându-se apărător din oficiu, desemnat de instanța de fond, aceeași situație existând și în cursul apelului, deși petentul apelant a fost citat la domiciliul ales din străinătate în timp util și a semnat personal de primirea citației. În consecință, prin decizia nr. 124 din 8 iunie 2010, Curtea de Apel București, Secția I penală, între altele, a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnat împotriva sentinței nr. 189 din 10 martie 2010 pronunțată de Tribunalul București, Secția I penală.

Împotriva deciziei a declarat recurs condamnatul D.M. care, reiterând criticile invocate în apelul declarat împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond, a susținut că soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii de rejudecare a cauzei contravine scopului dispozițiilor art. 522 1 C. proc. pen. Examinând hotărârea atacată, atât prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este nefondat. Interpretarea corectă din punct de vedere gramatical și sistematic a sintagmei „judecate și condamnate în lipsă” conținută în art. 522 1 C. proc. pen. nu poate fi decât aceea care include în sfera de aplicare, exclusiv, pe inculpații condamnați, care au lipsit pe întreaga durată a procedurii de judecată până la rămânerea definitivă a hotărârii (atât la judecată și pronunțarea în primă instanță, cât și la judecata în apel și recurs, în măsura în care au fost exercitate în cauză aceste căi ordinare de atac).

Pe de altă parte, este adevărat că din textul art. 522 1 C. proc. pen., astfel cum este redactat, nu rezultă în mod expres că rejudecarea cauzei trebuie să aibă loc în prezența condamnatului, însă, având în vedere că scopul reglementării procedurii rejudecării cauzei după extrădare este garantarea dreptului persoanei extrădate la un proces echitabil cu respectarea, în principal, a dreptului său la apărare, Înalta Curte de Casație și Justiție constată contrar celor susținute de recurent și în acord cu concluzia la care au ajuns instanța de fond și de prim control judiciar că, în condițiile în care inculpatul nu este prezent pe teritoriul României, cererea formulată de acesta de a se dispune rejudecarea cauzei este lipsită de utilitate funcțională, nu poate să producă efectele pe care legea a înțeles să i le atribuie în cazul respectiv.

Această concluzie se impune cu atât mai mult cu cât, în motivele de recurs depuse în scris la dosar, recurentul a susținut că a fost condamnat de instanța de recurs, după ce în prealabil a fost achitat de către instanța de fond și de cea de apel, fără a se fi procedat la ascultarea sa și la reaudierea martorilor, hotărârea de condamnare fundamentându-se exclusiv pe probatoriul administrat în faza de urmărire penală și în cursul cercetării judecătorești la instanța de fond.

Recurentul condamnat nu se află în situația persoanei extrădate în România, deoarece, așa cum rezultă din adresa din 22 ianuarie 2010 a Centrului de Cooperare Polițienească Internațională - Biroul Național Interpol, acesta a fost reținut în Elveția în perioada 19 noiembrie 2009 - 20 noiembrie 2009, după care a fost eliberat, deoarece autoritățile elvețiene nu au putut determina dubla incriminare, împrejurare față de care Înalta Curte de Casație și Justiție constată că soluția de respingere, ca inadmisibilă, a cererii formulată de recurent, dispusă de instanța de fond și menținută de instanța de prim control judiciar, este legală și temeinică.

Mai mult, așa cum a reținut și instanța de prim control judiciar, recurentul nu a arătat care sunt motivele pentru care solicită rejudecarea cauzei (altele decât faptul că se solicită extrădarea sa și încălcarea dreptului la un proces echitabil garantat de Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale), nu a precizat dacă a fost în imposibilitate de a se prezenta în fața instanței care a dispus condamnarea, în concluzie, care sunt temeiurile pentru care solicită rejudecarea cauzei de către instanțele de judecată din România. În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție, apreciind neîntemeiate criticile aduse de recurent deciziei pronunțate de instanța de apel și neconstatând din oficiu alte motive de nelegalitate și netemeinicie a hotărârii atacate, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., a respins, ca nefondat, recursul declarat de condamnat împotriva deciziei nr. 124 din 8 iunie 2010 a Curții de Apel București, Secția I penală.