ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 835/2014

Decizia nr. 835/2014

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 356 din 12 septembrie 2013 a Tribunalului Galați în baza art. 522

1

C. proc. pen. a fost respinsă ca fiind inadmisibilă cererea de rejudecare formulată de condamnatul A. cu privire la Dosarul nr. x/121/2007 al Tribunalului Galați.

Pentru a pronunța această soluție, judecătorul fondului a reținut că petentul condamnat A. a solicitat în conformitate cu dispozițiile art. 522

1

C. proc. pen. rejudecarea Dosarului nr. x/121/2007 al Tribunalului Galați cu motivarea că în dosarul menționat în care s-a dispus condamnarea la o pedeapsă rezultantă de 13 ani, atât urmărirea penală cât și judecarea cauzei au avut loc în lipsa lui.

Această sentință nu a fost atacată în termen, și întrucât a rămas definitivă a fost emis mandatul de executare nr. 542 din 24 noiembrie 2008.

Înainte ca mandatul de executare să fie pus în executare, condamnatul a declarat apel peste termen, apel care de asemenea a fost judecat în lipsa acestuia, fiind respins prin Decizia penală nr. 32 din 23 martie 2009 al Curții de Apel Galați.

După ce condamnatul A. a fost arestat la 18 martie 2012, la data de 24 martie 2012 a promovat recurs peste termen, recurs la soluționarea căruia condamnatul a participat, fiind audiat de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Împotriva acestei hotărâri, condamnat a declarat apel.

Prin Decizia penală nr. 323/A din 12 decembrie 2013 Curtea de Apel Galați a respins apelul ca fiind nefondat.

Curtea de apel a reținut faptul că nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 522

1

C. proc. pen. avându-se în vedere că acesta a fost prezent la judecarea recursului peste termen formulat împotriva Deciziei penale nr. 33 din 23 martie 2009 al Curții de Apel Galați, ocazie cu care a fost ascultat.

Împotriva deciziei sus-menționată a declarat recurs condamnatul A. care invocând cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen. a criticat-o pentru că nu s-a dat eficiență juridică disp. art. 522

1

din C. proc. pen., în sensul că nu s-a respectat dreptul la un proces echitabil persoanei judecate și condamnate în lipsă.

Examinând recursul declarat de condamnatul

A.

prin prisma dispozițiilor legale, Înalta Curte constată că este nefondat pentru următoarele considerente:

Conform art.

12

din Legea nr. 255/2013, r

ecursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a Codului de procedură penală, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs.

În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Galați la 12 decembrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat.

Verificând îndeplinirea cerințelor formale prevăzute de art. 385

10

alin. (1) și (2) C. proc. pen. se constată că recurentul a motivat în termen recursul, motivele fiind depuse la dosarul cauzei în scris, la 14 februarie 2014, respectând obligațiile impuse de art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen.

Critica inculpatului circumscrisă cazului de casare prev. de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen. se referă la greșita aplicare a legii în sensul că, nu s-a respectat dreptul la un proces echitabil persoanei judecate și condamnate în lipsă.

Înalta Curte constată că, potrivit art. 522

1

C. proc. pen. anterior, în cazul în care se cere extrădarea sau predarea în baza unui mandat european de arestare a unei persoane judecate și condamnată în lipsă, cauza va putea fi rejudecată de către instanța care a judecat în primă instanță, la cererea condamnatului.

Procedura rejudecării în caz de extrădare a fost introdusă în C. proc. pen. prin

Legea nr. 281/2003 (ulterior textul art. 522

1

a fost modificat prin Legea nr. 202/2010)

în scopul garantării exercitării dreptului la apărare al inculpaților care au lipsit pe întreaga durată a procedurii de judecată până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare pronunțată în cauză.

Din interpretarea dispozițiilor legale sus-menționate rezultă că instanța competentă să se pronunțe asupra cererii de rejudecare a cauzei după extrădare sau predare în baza unui mandat european de arestare optează în sensul admiterii sau respingerii cererii, în funcție de necesitatea reluării ciclurilor procesuale, în vederea asigurării respectării dreptului persoanei extrădate, după caz, predate în baza unui mandat european de arestare, la un proces echitabil, în principal, a dreptului la apărare.

Dreptul inculpatului de a fi prezent la judecată este recunoscut atât în legislația internă, cât și în Pactul internațional relativ la drepturile civile și politice și în Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, care în art. 6 parag. 3 prevede că cel acuzat are dreptul de a se apăra el însuși și dreptul de a interoga martorii. De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în jurisprudența sa că prezența inculpatului este în principiu obligatorie la soluționarea cauzei.

De la regula prezenței inculpatului la soluționarea cauzei se admit și excepții, atunci când asigurarea acestei condiții ar conduce la amânarea nejustificată a procedurii, mai ales dacă inculpatul are o culpă în absența sa (cauza Poitrimol c. Franței, cauza Collozza c. Italiei).

Prin urmare, dreptul persoanei extrădate sau predate în baza unui mandat european de arestare de a beneficia de rejudecarea cauzei poate fi restricționat, nu numai în situația în care persoana condamnată a fost prezentă la unul din termenele de judecată sau la pronunțarea hotărârilor, ci și atunci când a avut cunoștință în orice mod, despre desfășurarea judecății.

Înalta Curte constată că recurentul condamnat avea cunoștință de existența procedurilor penale care îl priveau, situație în care este evident faptul că acesta a avut posibilitatea să-și exercite dreptul la apărare, a fost reprezentat de un apărător în tot cursul procesului, însă a înțeles să nu participe la judecată.

Lipsa recurentului de la judecată îi este imputabilă acestuia, concluzie la care în mod judicios a ajuns instanța de fond pe baza argumentelor expuse pe larg în considerentele sentinței, care au fost însușite de instanța de prim control judiciare și care nu vor mai fi reluate de instanța de recurs.

Pentru argumentele expuse mai sus și față de împrejurarea că

art. 5221 C. proc. pen.

conține norme dispozitive și nu imperative pentru instanța care a judecat cauza în primă instanță și care este competentă să judece cererea de rejudecare, în sensul că aceasta va putea să rejudece cauza, Înalta Curte nu poate reține ca fiind întemeiată susținerea recurentului prin apărător în sensul că procedura instituită prin textul de lege susmenționat este condiționată numai de cererea formulată de condamnatul extrădat.

Înalta Curte constată că, deși recurentul a fost condamnat în lipsă la toate instanțele (fond, apel), a fost prezent cu ocazia judecării recursului peste termen, fiind audiat în instanță, fiind nefondată susținerea condamnatului conform căreia este o persoană judecată și condamnată în lipsă.

Examinarea cauzei în recurs se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanța a cărei hotărâre a fost recurată sub aspectul soluționării cauzei prin aplicarea și interpretarea corectă a legii, or, sub acest aspect, Înalta Curte constată că s-a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 522

1

C. proc. pen. anterior.

În consecință, constatând că nu sunt incidente nici alte cazuri de casare ce ar putea fi avute în vedere din oficiu, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte, va respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul A.

Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurentul condamnat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 323/A din 12 decembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 7 martie 2014.