ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 438/2014

Asupra contestației de față, În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin contestația în anulare formulată contestatorul a solicitat desființarea Deciziei penale nr. 2773 din 19 septembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 802/44/2012, în temeiul art. 386 lit. e) C. proc. pen., întrucât instanța a soluționat recursul cu încălcarea dispozițiilor art. 385 14 alin. (1 1 ) ori art. 385 16 alin. (1) C. proc. pen., apreciind că se impunea ascultarea sa.

Examinând în principiu contestația în anulare, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că este inadmisibilă pentru următoarele considerente: Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia sunt remediate erori ce nu pot fi înlăturate pe alte căi, fiind deci o cale de anulare pentru vicii și nulități relativ la actele de procedură, ce trebuie folosită numai în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, cu respectarea termenelor în care titularii acesteia o pot formula, contribuind astfel la consolidarea principiului stabilității hotărârilor judecătorești definitive. Tocmai caracterul de cale extraordinară a contestației în anulare constituie o garanție că această cale de atac nu va deveni o posibilitate la îndemâna oricui și oricând de înlăturare a efectelor pe care trebuie să le producă hotărârile judecătorești definitive.

Potrivit dispozițiilor art. 386 C. proc. pen.

anterior, împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri: a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii; b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare; c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. f) - i 1 ), cu privire la care existau probe în dosar; d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă; e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 385 14 alin. (1 1 ) ori art. 385 16 alin. (1). Conform dispozițiilor art. 391 alin. (1) C. proc.

pen. anterior, contestația în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 386 lit a) - c) și e) C. proc. pen. anterior, este supusă unei verificări prealabile judecării în fond a acesteia, astfel că, înainte de a se pronunța asupra cererii de contestație, instanța este obligată să examineze admisibilitatea în principiu a cererii. În această etapă procesuală instanța este obligată să examineze dacă cererea introdusă privește o hotărâre definitivă, dacă este introdusă în termenul prevăzut în art. 388 C. proc. pen. anterior, dacă motivul pe care se întemeiază contestația este unul din cele limitativ prevăzute în art. 386 C. proc. pen. anterior și dacă în sprijinul contestației s-au depus ori se invocă dovezi existente la dosar.

Potrivit art. 388 alin. (1) C. proc. pen. anterior, contestația în anulare pentru motivele arătate în art. 386 lit. a) - c) și e) C. proc. pen. anterior poate fi introdusă de către persoana împotriva căreia se face executarea, cel mai târziu în 10 zile de la începerea executării, iar, de către celelalte părți, în termen de 30 de zile de la data pronunțării hotărârii a cărei anulare se cere.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că hotărârea a cărei anulare se cere a fost pronunțată la data de 19 septembrie 2013, iar contestatorul a introdus contestația în anulare la data de 24 septembrie 2013 . Prin Sentința penală nr. 315 din 8 iunie 2012 a Tribunalului Galați, contestatorul a fost condamnat, alături de alte persoane, la pedeapsa totală a închisorii de 10 ani și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pentru infracțiunile prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (2 infracțiuni), pedeapsă care a fost majorată prin Decizia penală nr. 96/A din 25 februarie 2013 a Curții de Apel Galați, la 11 ani închisoare, ca urmare a majorării pedepsei aplicate pentru infracțiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), (5) C. pen.

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (august - septembrie 2009), această din urmă hotărâre rămânând definitivă prin Decizia penală nr. 2773 din 19 septembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 802/44/2012. Contestatorul a invocat cazul prevăzut de art. 386 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. anterior, arătând că instanța de recurs a încălcat dispozițiile art. 385 14 alin. (1 1 ) ori art. 385 16 alin. (1) C. proc. pen. anterior, întrucât, deși a fost prezent la judecată, nu a procedat la ascultarea sa, apreciind că acest lucru se impune, întrucât nu a dat declarație nici în fața instanței de fond și nici în fața instanței de apel. Înalta Curte constată că, potrivit dispozițiilor art. 385 14 alin. (1 1 ) și art. 385 16 alin. (1) C. proc.

pen. anterior, instanța de recurs, cu ocazia judecării recursului ori la termenul fixat pentru rejudecare, are obligația să-l asculte pe inculpatul prezent, atunci când acesta nu a fost ascultat la instanțele de fond și apel, precum și atunci când aceste instanțe nu au pronunțat împotriva inculpatului o hotărâre de condamnare. Din actele dosarului rezultă că, împotriva contestatorului P.V.M., instanța de fond a pronunțat o hotărâre de condamnare, care a fost majorată de instanța de apel. Pe de altă parte, verificând lucrările dosarului se constată că inculpatul contestator a dat declarație în fața instanței de fond, iar în fața instanței de prim control judiciar, conform celor consemnate în încheierea de ședință din data de 10 ianuarie 2013, inculpatul a precizat că nu dorește să dea declarații în fața instanței de apel.

În fața instanței de recurs, contestatorul a fost asistat de apărător desemnat din oficiu și nu a solicitat audierea sa, iar instanța, constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat ori excepții de ridicat, a acordat cuvântul pentru dezbateri. Instanța de recurs nu a procedat din oficiu la reaudierea contestatorului întrucât, în speță, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 385 14 alin. (2) C. proc. pen. anterior, deoarece soluțiile pronunțate de instanțele de fond și apel nu sunt contradictorii, nu a fost pronunțată o soluție de achitare, ci, a fost pronunțată o soluție de condamnare în fond, ce a fost menținută și în apel, iar contestatorul a fost audiat la instanța de fond iar, în fața instanței de apel, în prezența apărătorului, a declarat expres că nu dorește să dea declarație.

Așadar, cazul de contestație prevăzut în art. 386 lit. e) C. proc. pen. anterior, nu este incident în speța de față, astfel încât se constată că nu este îndeplinită una din cerințele de a căror îndeplinire cumulativă este condiționată admiterea în principiu a contestației în anulare, potrivit art. 391 alin. (2) C. proc. pen. anterior. În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul P.V.M. împotriva Deciziei penale nr. 2773 din 19 septembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 802/44/2012. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul P.V.M. împotriva Deciziei penale nr. 2773 din 19 septembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 802/44/2012. Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 04 februarie 2014. Procesat de GGC - GV