ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 438/2014

Asupra contestației

de față,

În baza lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin contestația în anulare formulată

contestatorul a solicitat desființarea Deciziei penale nr. 2773 din 19

septembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală,

pronunțată în Dosarul nr. 802/44/2012, în temeiul art. 386 lit. e) C. proc.

pen., întrucât instanța a soluționat recursul cu încălcarea dispozițiilor art.

385

14

alin. (1

1

) ori art. 385

16

alin. (1) C.

proc. pen., apreciind că se impunea ascultarea sa.

Examinând în

principiu contestația în anulare, Înalta Curte de Casație și Justiție constată

că este inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Contestația în

anulare este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia sunt remediate erori

ce nu pot fi înlăturate pe alte căi, fiind deci o cale de anulare pentru vicii

și nulități relativ la actele de procedură, ce trebuie folosită numai în

cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, cu respectarea termenelor în

care titularii acesteia o pot formula, contribuind astfel la consolidarea

principiului stabilității hotărârilor judecătorești definitive.

Tocmai caracterul de

cale extraordinară a contestației în anulare constituie o garanție că această

cale de atac nu va deveni o posibilitate la îndemâna oricui și oricând de

înlăturare a efectelor pe care trebuie să le producă hotărârile judecătorești

definitive.

Potrivit

dispozițiilor art. 386 C. proc. pen. anterior, împotriva hotărârilor penale

definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:

a) când procedura de

citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de

recurs nu a fost îndeplinită conform legii;

b) când partea

dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs

a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre

această împiedicare;

c) când instanța de recurs

nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele

prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. f) - i

1

), cu privire la care

existau probe în dosar;

d) când împotriva

unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă;

e) când, la judecarea

recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul

prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit

art. 385

14

alin. (1

1

) ori art. 385

16

alin.

(1).

Conform dispozițiilor

art. 391 alin. (1) C. proc. pen. anterior, contestația în anulare, întemeiată

pe dispozițiile art. 386 lit a) - c) și e) C. proc. pen. anterior, este supusă

unei verificări prealabile judecării în fond a acesteia, astfel că, înainte de

a se pronunța asupra cererii de contestație, instanța este obligată să

examineze admisibilitatea în principiu a cererii.

În această etapă

procesuală instanța este obligată să examineze dacă cererea introdusă privește

o hotărâre definitivă, dacă este introdusă în termenul prevăzut în art. 388 C.

proc. pen. anterior, dacă motivul pe care se întemeiază contestația este unul

din cele limitativ prevăzute în art. 386 C. proc. pen. anterior și dacă în

sprijinul contestației s-au depus ori se invocă dovezi existente la dosar.

Potrivit art. 388

alin. (1) C. proc. pen. anterior, contestația în anulare pentru motivele

arătate în art. 386 lit. a) - c) și e) C. proc. pen. anterior poate fi

introdusă de către persoana împotriva căreia se face executarea, cel mai târziu

în 10 zile de la începerea executării, iar, de către celelalte părți, în termen

de 30 de zile de la data pronunțării hotărârii a cărei anulare se cere.

Analizând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că hotărârea

a cărei anulare se cere a fost pronunțată la data de 19 septembrie 2013, iar

contestatorul a introdus contestația în anulare la data de 24 septembrie 2013 .

Prin Sentința penală

nr. 315 din 8 iunie 2012 a Tribunalului Galați, contestatorul a fost condamnat,

alături de alte persoane, la pedeapsa totală a închisorii de 10 ani și 3 ani

interzicerea drepturilor prev. de art 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.,

pentru infracțiunile prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 215

alin. (1), (2), (3), (4), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (2

infracțiuni), pedeapsă care a fost majorată prin Decizia penală nr. 96/A din 25

februarie 2013 a Curții de Apel Galați, la 11 ani închisoare, ca urmare a

majorării pedepsei aplicate pentru infracțiunea prev. de art. 215 alin. (1),

(2), (3), (4), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (august -

septembrie 2009), această din urmă hotărâre rămânând definitivă prin Decizia

penală nr. 2773 din 19 septembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 802/44/2012.

Contestatorul a

invocat cazul prevăzut de art. 386 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. anterior,

arătând că instanța de recurs a încălcat dispozițiile art. 385

14

alin. (1

1

) ori art. 385

16

alin. (1) C. proc. pen. anterior,

întrucât, deși a fost prezent la judecată, nu a procedat la ascultarea sa,

apreciind că acest lucru se impune, întrucât nu a dat declarație nici în fața

instanței de fond și nici în fața instanței de apel.

Înalta Curte constată

că, potrivit dispozițiilor art. 385

14

alin. (1

1

) și art.

385

16

alin. (1) C. proc. pen. anterior, instanța de recurs, cu

ocazia judecării recursului ori la termenul fixat pentru rejudecare, are

obligația să-l asculte pe inculpatul prezent, atunci când acesta nu a fost

ascultat la instanțele de fond și apel, precum și atunci când aceste instanțe

nu au pronunțat împotriva inculpatului o hotărâre de condamnare.

Din actele dosarului

rezultă că, împotriva contestatorului P.V.M., instanța de fond a pronunțat o

hotărâre de condamnare, care a fost majorată de instanța de apel. Pe de altă

parte, verificând lucrările dosarului se constată că inculpatul contestator a

dat declarație în fața instanței de fond, iar în fața instanței de prim control

judiciar, conform celor consemnate în încheierea de ședință din data de 10

ianuarie 2013, inculpatul a precizat că nu dorește să dea declarații în fața

instanței de apel.

În fața instanței de

recurs, contestatorul a fost asistat de apărător desemnat din oficiu și nu a

solicitat audierea sa, iar instanța, constatând că nu mai sunt alte cereri de

formulat ori excepții de ridicat, a acordat cuvântul pentru dezbateri.

Instanța de recurs nu

a procedat din oficiu la reaudierea contestatorului întrucât, în speță, nu sunt

aplicabile dispozițiile art. 385

14

alin. (2) C. proc. pen. anterior,

deoarece soluțiile pronunțate de instanțele de fond și apel nu sunt

contradictorii, nu a fost pronunțată o soluție de achitare, ci, a fost

pronunțată o soluție de condamnare în fond, ce a fost menținută și în apel, iar

contestatorul a fost audiat la instanța de fond iar, în fața instanței de apel,

în prezența apărătorului, a declarat expres că nu dorește să dea declarație.

Așadar, cazul de

contestație prevăzut în art. 386 lit. e) C. proc. pen. anterior, nu este

incident în speța de față, astfel încât se constată că nu este îndeplinită una

din cerințele de a căror îndeplinire cumulativă este condiționată admiterea în

principiu a contestației în anulare, potrivit art. 391 alin. (2) C. proc. pen.

anterior.

În consecință, Înalta

Curte de Casație și Justiție va respinge, ca inadmisibilă, contestația în

anulare formulată de contestatorul P.V.M. împotriva Deciziei penale nr. 2773

din 19 septembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală,

pronunțată în Dosarul nr. 802/44/2012.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul P.V.M.

împotriva Deciziei penale nr. 2773 din 19 septembrie 2013 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 802/44/2012.

Obligă contestatorul

la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 04 februarie 2014.

Procesat de GGC - GV