ÎCCJ, Decizia nr. 161/2011

Asupra contestației

în anulare de față,

Din actele dosarului

constată următoarele:

Prin Decizia nr. 98 din 28 februarie 2011,

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători,

în Dosarul nr. 9834/1/2010 a fost respins ca nefondat recursul declarat de

petentul C.V. împotriva Sentinței nr. 1669 din 3 noiembrie 2010, pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală.

Împotriva acestei

decizii contestatorul C.V. a formulat contestație în anulare, fără a se invoca

niciunul din cazurile de contestație în anulare prevăzute de dispozițiile art. 386

C. proc. pen.

Examinând în

principiu contestația în anulare, Înalta Curte constată că este inadmisibilă.

Contestația în

anulare este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia sunt remediate erori

ce nu pot fi înlăturate pe alte căi, fiind deci o cale de anulare pentru vicii

și nulități relativ la actele de procedură, ce trebuie folosită numai în

cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, cu respectarea termenelor în

care titularii acesteia o pot formula, contribuind astfel la consolidarea

principiului stabilității hotărârilor judecătorești definitive.

Tocmai caracterul de

cale extraordinară a contestației în anulare constituie o garanție că această

cale de atac nu va deveni o posibilitate la îndemâna oricui și oricând de

înlăturare a efectelor pe care trebuie să le producă hotărârile judecătorești

definitive.

Potrivit

dispozițiilor art. 386 C. proc. pen.,

împotriva hotărârilor

penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:

a) când procedura de

citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de

recurs nu a fost îndeplinită conform legii;

b) când partea

dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs

a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre

această împiedicare;

c) când instanța de

recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre

cele prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. f) - i

1

), cu privire la

care existau probe în dosar;

d) când împotriva

unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă;

e) când, la judecarea

recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul

prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art.

385

14

alin. (1

1

) ori art. 385

16

alin. (1).

Conform dispozițiilor

art. 391 alin. (1) C. proc. pen.,

contestația în

anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 386 lit. a) - c) C. proc. pen., este

supusă unei verificări prealabile judecării în fond a acesteia, astfel că, înainte

de a se pronunța asupra cererii de contestație, instanța este obligată să

examineze admisibilitatea în principiu a cererii.

În această etapă

procesuală instanța este obligată să examineze dacă cererea introdusă privește

o hotărâre definitivă, dacă este introdusă în termenul prevăzut de art. 388 C.

proc. pen., dacă motivul pe care se întemeiază contestația este unul din cele

limitativ prevăzute de art. 386 C. proc. pen. și dacă în sprijinul contestației

s-au depus ori se invocă dovezi existente la dosar.

Potrivit art. 388 alin.

(1) C. proc. pen., contestația în anulare pentru motivele arătate în art. 386 lit.

a) - c)  și e) C. proc. pen., poate fi introdusă de către celelalte părți, în

termen de 30 de zile de la data pronunțării hotărârii a cărei anulare se cere.

Analizând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte constată că hotărârea a cărei anulare se cere

a fost pronunțată la data de 28 februarie 2011, iar petentul C.V. a formulat

contestația în anulare la data de 17 iunie 2011 (ultima zi fiind data de 31

martie 2011), încălcând astfel dispozițiile art. 388 alin. (1) C. proc. pen.

Potrivit

dispozițiilor art. 185 C. proc. pen. „când pentru exercitarea unui drept procesual

legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din

exercițiul dreptului și nulitatea actului făcut peste termen”.

Astfel, potrivit

formalismului legii procesual penale, având caracter de garanție egală pentru

toate părțile interesate, în sensul dispozițiilor art. 21 din Constituția

României, revizuită, cu referire la art. 16 din legea fundamentală și ca

rațiune, satisfacerea imperativului disciplinării activității procesuale prin

stabilirea unor termene peremptorii, prin textul menționat a fost impusă

obligația îndeplinirii în termen a actelor de procedură, sub sancțiunea

decăderii din exercițiul dreptului. Ca atare, neexercitarea în termen a unui

drept procesual, conform sancțiunii menționate, duce la pierderea acestuia.

Pe de altă parte,

criticile de fond ale soluției instanței de recurs nu pot fi încadrate în unul

din cazurile de contestație în anulare expres și limitativ prevăzute de lege.

Întrucât

contestatorul C.V. a formulat contestație în anulare cu depășirea termenului de

30 de zile de la data pronunțării hotărârii a cărei anulare se cere, încâlcând

astfel prevederile art. 388 C. proc. pen., iar criticile acestuia nu se

încadrează în niciunul din cazurile de contestație în anulare prevăzute expres

și limitativ de dispozițiile art. 386 C. proc. pen., Înalta Curte va constata

că este inadmisibilă, conform art. 391 alin. (2) C. proc. pen., contestația în

anulare formulată de acesta.

În consecință, Înalta

Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul

C.V. împotriva deciziei nr. 98 din 22 februarie 2011, pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători, în Dosarul nr. 9834/1/2010.

Totodată, în baza art.

192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata sumei de 200 RON,

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul C.V. împotriva Deciziei

nr. 98 din 28 februarie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, completul de 9 judecători, în Dosarul nr. 9834/1/2010.

Obligă contestatorul

la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 27 iunie 2011.