ÎCCJ, Decizia nr. 97/2011
ÎCCJ, Decizia nr. 97/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra contestației în anulare de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
Prin decizia nr. 885 din 6 decembrie 2010
pronunțată de Înalta Curte de
Casație
și Justiție, completul de 9 judecători, în dosarul nr. 9467/1/2010, a fost
respins, ca nefundat, recursul declarat de
petentul M.C. împotriva
sentinței nr.
8 din 12 ianuarie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și
Justiție,
secția penală.
Împotriva acestei decizii petentul M.C. a formulat
contestație în anulare, susținând că
„s-a aflat în imposibilitate de a se prezenta
la termenul din 6 decembrie 2010, când s-a judecat cauza de către
instanța de
recurs”, invocându-se
cazul de contestație în anulare prevăzut de art. 386 lit. b)
C. proc.
pen.
Examinând în principiu contestația în anulare
formulată în temeiul art. 386
lit. b)
C. proc. pen., Înalta Curte constată că este inadmisibilă.
Contestația în anulare este o cale extraordinară
de atac în cadrul căreia
sunt
remediate erori ce nu pot fi înlăturate pe alte căi, fiind deci o cale de
anulare
pentru vicii și nulități
relativ la actele de procedură, ce trebuie folosită numai în cazurile strict și
limitativ prevăzute de lege, cu respectarea termenelor în care
titularii acesteia o pot formula, contribuind
astfel la consolidarea principiului
stabilității hotărârilor
judecătorești definitive.
Tocmai caracterul de cale extraordinară a
contestației în anulare constituie
o
garanție că această cale de atac nu va deveni o posibilitate la îndemâna oricui
și oricând de înlăturare a efectelor
pe care trebuie să le producă hotărârile
judecătorești definitive.
Potrivit
dispozițiilor art. 386 C. proc. pen.,
împotriva
hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în
următoarele
cazuri:
a) - când procedura de citare a părții pentru
termenul la care s-a judecat
cauza de
către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
b) - când partea dovedește că la termenul la care
s-a judecat cauza de
către instanța
de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a
încunoștința
instanța despre această împiedicare;
c) - când instanța de recurs nu s-a pronunțat
asupra unei cauze de încetare
a
procesului penal dintre cele prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. f) - i
1
),
cu privire la care
existau probe în dosar;
d) - când împotriva unei persoane s-au pronunțat
două hotărâri definitive
pentru aceeași faptă;
e) -
când,
la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către
instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost
ascultat, iar ascultarea acestuia
este obligatorie potrivit art. 385
14
alin. (1
1
) ori art. 385
16
alin. (1).
Conform
dispozițiilor art. 391 alin. (1) C. proc. pen.,
contestația în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 386 lit. a) – c)
C. proc. pen., este supusă unei verificări prealabile judecării în fond a
acesteia, astfel
că, înainte de a se
pronunța asupra cererii de contestație, instanța este obligată
să
examineze admisibilitatea în principiu a cererii.
În această etapă procesuală instanța este
obligată să examineze dacă
cererea
introdusă privește o hotărâre definitivă, dacă este introdusă în termenul
prevăzut de art. 388 C. proc. pen., dacă motivul
pe care se întemeiază
contestația
este unul din cele limitativ prevăzute de art. 386 C. proc. pen.
și dacă în sprijinul contestației s-au depus ori
se invocă dovezi existente
la dosar.
Potrivit art. 388 alin. (1) C. proc. pen.,
contestația în anulare pentru
motivele
arătate în art. 386 lit. a) - c) și e) C. proc. pen., poate fi introdusă
de către celelalte părți, în termen de 30 de zile
de la data pronunțării hotărârii a
cărei anulare se cere.
Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta
Curte constată că hotărârea a cărei anulare se cere a fost pronunțată la data
de 6 decembrie 2010, iar petentul
M.C.
a introdus contestația în anulare la data de 24 ianuarie
2011 (ultima zi fiind data de 6 ianuarie 2011),
încălcând astfel dispozițiile art. 388
alin. (1) C. proc. pen.
Potrivit dispozițiilor art. 185 C. proc. pen.,
„când pentru exercitarea
unui drept
procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage
decăderea din exercițiul dreptului și nulitatea actului făcut peste termen”.
Astfel, potrivit formalismului legii procesual
penale, având caracter de
garanție
egală pentru toate părțile interesate, în sensul dispozițiilor art. 21 din
Constituția României, revizuită, cu referire la
art. 16 din legea fundamentală și ca rațiune, satisfacerea imperativului
disciplinării activității procesuale prin stabilirea
unor termene peremptorii, prin textul menționat a
fost impusă obligația îndeplinirii
în
termen a actelor de procedură, sub sancțiunea decăderii din exercițiul
dreptului. Ca atare, neexercitarea în termen a
unui drept procesual, conform
sancțiunii menționate, duce la pierderea
acestuia.
Întrucât contestatorul M.C. a formulat
contestație în
anulare cu depășirea
termenului de 30 de zile de la data pronunțării hotărârii a
cărei
anulare se cere, încălcând astfel prevederile art. 388 C. proc. pen.
, Înalta Curte va constata că este inadmisibilă,
conform art. 391 alin. (2) C. proc. pen., contestația în anulare formulată de
acesta.
În consecință, Înalta Curte va respinge, ca
inadmisibilă, contestația în
anulare
formulată de contestatorul M.C. împotriva deciziei
nr. 885 din 6 decembrie 2010, pronunțată de Înalta
Curte de Casație și Justiție,
completul de 9 judecători, în dosarul nr.
9467/1/2009.
Totodată, în
baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
contestatorul
va fi obligat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare
către
stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
inadmisibilă, contestația în anulare formulată de
contestatorul M.C. împotriva deciziei nr. 885 din 6
decembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de
Casație și Justiție, completul de
9 judecători, în dosarul nr.
9467/1/2010.
Obligă contestatorul la plata sumei de 400 lei,
cu titlu de cheltuieli judiciare
către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 aprilie
2011.