ÎCCJ, Decizia nr. 119/2012
ÎCCJ, Decizia nr. 119/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra contestației
în anulare de față,
Din actele dosarului
constată următoarele:
Prin încheierea
penală nr. 377 din 21 noiembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și
Justiție, completul de 5 judecători a fost respins ca inadmisibil recursul
declarat de petenta D.C.D. împotriva sentinței nr. 1984 din 3 decembrie
2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală.
Împotriva acestei
încheieri contestatoarea a formulat cerere de contestație în anulare,
întemeiată pe dispozițiile art. 386 lit. a) C. proc. pen., susținând că
judecarea recursului s-a făcut fără citarea sa.
Examinând în
principiu contestația în anulare formulată în temeiul art. 386 lit. a) C. proc.
pen., Înalta Curte constată că este inadmisibilă.
Contestația în
anulare este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia sunt remediate erori
ce nu pot fi înlăturate pe alte căi, fiind deci o cale de anulare pentru vicii
și nulități relativ la actele de procedură, ce trebuie folosită numai în
cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, cu respectarea termenelor în
care titularii acesteia o pot formula, contribuind astfel la consolidarea
principiului stabilității hotărârilor judecătorești definitive.
Tocmai caracterul de
cale extraordinară a contestației în anulare constituie o garanție că această
cale de atac nu va deveni o posibilitate la îndemâna oricui și oricând de
înlăturare a efectelor pe care trebuie să le producă hotărârile judecătorești
definitive.
Potrivit
dispozițiilor art. 386 C. proc. pen.,
Împotriva hotărârilor
penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:
a) când procedura de
citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de
recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
b) când partea
dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs
a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre
această împiedicare;
c) când instanța de
recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre
cele prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. f)-i
1
), cu privire la care
existau probe în dosar;
d) când împotriva
unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă;
e) când, la judecarea
recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul
prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit
art. 385
14
alin. (1
1
) ori art. 385
16
alin.
(1).
Conform art. 386 lit.
a) C. proc. pen. împotriva hotărârilor penale definitive se poate face
contestație în anulare „când procedura de citare a părții pentru termenul la
care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită
conform legii”.
Potrivit
dispozițiilor art. 24
1
din Legea nr. 304/2004, astfel cum a fost
modificată prin Legea nr. 202/2010, „Completul de 5 Judecători examinează
admisibilitatea recursului, în camera de consiliu, fără citarea părților”.
Raportând acest caz
de contestație în anulare la dispozițiile art. 24
1
din Legea nr.
304/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 202/2010, Înalta Curte
constată că, în mod corect judecarea recursului s-a realizat potrivit
dispozițiilor legale susmenționate.
Așadar, cazul de
contestație prevăzut de art. 386 lit. a) C. proc. pen. nu este incident în
speța de față.
Pe de altă parte, potrivit
dispozițiilor art. 388 alin. (1) C. proc. pen., contestația în anulare
pentru motivele arătate în art. 386 lit. a)-c) și e) C. proc. pen., poate fi
introdusă de către celelalte părți, în termen de 30 de zile de la data
pronunțării hotărârii a cărei anulare se cere.
Analizând actele și
lucrările dosarului, Înalta Curte constată că hotărârea a cărei anulare se cere
a fost pronunțată la data de 21 noiembrie 2011, iar petenta D.C.D. a introdus
contestația în anulare la data de 9 martie 2012, încălcând astfel dispozițiile
art. 388 alin. (1) C. proc. pen.
Potrivit
dispozițiilor art. 185 C. proc. pen. „când pentru exercitarea unui drept
procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage
decăderea din exercițiul dreptului și nulitatea actului făcut peste termen”.
Astfel, potrivit
formalismului legii procesual penale, având caracter de garanție egală pentru
toate părțile interesate, în sensul dispozițiilor art. 21 din Constituția
României, revizuită, cu referire la art. 16 din legea fundamentală și ca
rațiune, satisfacerea imperativului disciplinării activității procesuale prin
stabilirea unor termene peremptorii, prin textul menționat a fost impusă
obligația îndeplinirii în termen a actelor de procedură, sub sancțiunea
decăderii din exercițiul dreptului. Ca atare, neexercitarea în termen a unui
drept procesual, conform sancțiunii menționate, duce la pierderea acestuia.
În concluzie,
contestatoarea D.C.D. a formulat contestație în anulare cu depășirea termenului
de 30 de zile de la data pronunțării hotărârii a cărei anulare se cere,
încălcând astfel prevederile art. 388 C. proc. pen.
Nici celelalte
aspecte invocate de contestatoare nu se încadrează în niciunul din cazurile
prevăzute în art. 386 C. proc. pen., astfel încât nu este îndeplinită una
dintre cerințele de a căror îndeplinire cumulativă este condiționată admiterea
în principiu a contestației în anulare, potrivit art. 391 alin. (2) C. proc.
pen.
În consecință, Înalta
Curte va respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de formulată
contestatoarea D.C.D. împotriva încheierii penale nr. 377 din 21 noiembrie
2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5
judecători, în dosarul nr. 7886/1/2011.
Totodată, în baza
art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatoarea va fi obligată la plata sumei
de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea D.C.D.
împotriva încheierii penale nr. 377 din 21 noiembrie 2011 pronunțată de
Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători
în dosarul nr. 7886/1/2011.
Obligă contestatoarea
la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată, în
ședință publică, astăzi 23 aprilie 2012.