ÎCCJ, Decizia nr. 23/2012

Asupra

contestației în anulare de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 521 din 12 decembrie 2011,

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

Completul de 9 Judecători în Dosarul nr. 9465/1/2011 a fost respins, ca

nefondat, recursul declarat de petenta M.A.R.R. împotriva sentinței nr. 1642

din 1 noiembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția penală.

Împotriva acestei

decizii contestatoarea M.A.R.R. a formulat contestație în anulare,

susținând că hotărârea contestată este netemeinică

și nelegală, fără a se invoca niciunul din cazurile de

contestație în anulare prevăzute de art. 386 C. proc. pen.

Examinând în

principiu contestația în anulare formulată în temeiul art. 386 C.

proc. pen., Înalta Curte constată că este inadmisibilă.

Contestația în

anulare este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia sunt

remediate erori ce nu pot fi înlăturate pe alte căi, fiind deci o

cale de anulare pentru vicii și nulități relativ la actele de

procedură, ce trebuie folosită numai în cazurile strict și

limitativ prevăzute de lege, cu respectarea termenelor în care titularii

acesteia o pot formula, contribuind astfel la consolidarea principiului

stabilității hotărârilor judecătorești definitive.

Tocmai caracterul de

cale extraordinară a contestației în anulare constituie o

garanție că această cale de atac nu va deveni o posibilitate la

îndemâna oricui și oricând de înlăturare a efectelor pe care trebuie

să le producă hotărârile judecătorești definitive.

Conform

dispozițiilor art. 391 alin. (2) C. proc. pen., admisibilitatea în

principiu a contestației în anulare este condiționată de

îndeplinirea cumulativă a cerințelor privind respectarea termenului

de exercitare prevăzut de legea procesual-penală, arătarea de

motive prevăzute în art. 386 C. proc. pen., precum și invocarea de

dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac exercitate, care se depun

sau se află la dosarul cauzei.

Una dintre aceste

condiții este ca motivul pe care se sprijină contestația în

anulare să fie dintre cele prevăzute expres și limitativ în art.

386 C. proc. pen.

Raportând aspectele

teoretice prezentate speței de față, se constată că

formularea de critici privind modul de soluționare a cauzei de către

instanța de recurs nu pot reprezenta temeiuri pentru constatarea

admisibilității contestației în anulare, neregăsindu-se

printre cele 5 motive prevăzute de lege, care se referă exclusiv la:

a) neîndeplinirea în condițiile legii a procedurii de citare a

părții la termenul când s-a judecat recursul; b) imposibilitatea

părții de a se prezenta la termenul de judecare a recursului și

de a încunoștința instanța despre această împiedicare; c)

situația în care instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei

cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 lit.

f)-i), cu privire la care existau probe în dosar; d) situația în care

împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive

pentru aceeași faptă și e) situația în care la judecarea

recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs,

inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia era obligatorie

potrivit art. 385

14

alin. (1) ori art. 385

16

alin. (1) C.

proc. pen.

Criticile de fond ale

soluției instanței de recurs nu pot fi încadrate în unul din cazurile

de contestație în anulare expres și limitativ prevăzute de lege.

Nici celelalte

critici formulate de contestatoare nu se încadrează în nici unul din

cazurile prevăzute în art. 386 C. proc. pen., astfel încât nu este

îndeplinită una din cerințele de a căror îndeplinire

cumulativă este condiționată admiterea în principiu a

contestației în anulare, potrivit art. 391 alin. (2) C. proc. pen.

În

consecință, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă,

contestația în anulare formulată de contestatoarea M.A.R.R. împotriva

Deciziei nr. 521 din 12 decembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători în Dosarul nr.

9465/1/2011.

Totodată, în

baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatoarea va fi obligată la

plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea

M.A.R.R. împotriva Deciziei nr. 521 din 12 decembrie 2011, pronunțată

de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9

Judecători în Dosarul nr. 9465/1/2011.

Obligă

contestatoarea la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2012.