ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 589/2013

Asupra contestației în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia penală nr. 3513 din 31 octombrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 2824/40/2007, au fost admise recursurile declarate de Parchetul de lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov și de inculpații C.C., C.L.C. și A.I. împotriva Deciziei penale nr. 6/AP din 25 ianuarie 2012 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori. A fost casată, în parte, decizia penală atacată și, în rejudecare: I. A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare și pedeapsa complementară a dreptului de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice pe o durată de 2 ani, aplicată inculpatului C.C.

în pedepsele componente, care au fost repuse în individualitatea lor, după cum urmează: - 3 ani închisoare și pedeapsa complementară a dreptului de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice pe o durată de 2 ani pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; - 2 pedepse de câte 6 luni închisoare pentru săvârșirea a două infracțiuni de fals în declarații prevăzute de art. 28 din Legea nr. 176/2010 raportat la art. 292 C. pen., cu aplicarea art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu referire la art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 (faptele din 2004 și 2005); - 2 pedepse de câte 6 luni închisoare pentru săvârșirea a două infracțiuni de fals în declarații prevăzute de art. 28 din Legea nr. 176/2010 raportat la art. 292 C. pen.

(faptele 2006 și 2007). În baza art. 11 pct. 1 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., s-a constatat încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului C.C. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 28 din Legea nr. 176/2010 raportat la art. 292 C. pen., cu aplicarea art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 și art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, pentru fapta din anul 2004. În baza art. ll pct. 1 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., s-a constatat încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului C.C. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În baza art. 23 lit. a) și c din Legea nr. 656/2002 cu referire la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.C.

la pedeapsa de 3 ani închisoare. În baza art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 23 lit. a) și c) din Legea nr. 656/2002 cu referire la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații prevăzută de art. 28 din Legea nr. 176/2010 raportat la art. 292 C. pen., cu aplicarea art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, cu referire la art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 (fapta din 2005) și 2 pedepse de câte 6 luni închisoare pentru săvârșirea a două infracțiuni de fals în declarații prevăzute de art. 28 din Legea nr. 176/2010 raportat la art. 292 C. pen.

(faptele 2006 și 2007), aplicate inculpatului C.C., urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare. II. În baza art. ll pct. 1 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., s-a constatat încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului C.L.C. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În baza art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu referire la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.L.C. la pedeapsa de 3 ani închisoare. Au fost înlăturate dispozițiile art. 86 1 , art. 86 2 , art. 86 3 și art. 86 4 C. pen.

și art. 71 alin. (5) C. pen. pentru inculpații C.C. și C.L.C. S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71, 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. III. În baza art. ll pct. 1 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., s-a constatat încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A.I. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000. În baza art. 23 lit. a) și c) din Legea nr. 656/2002 cu referire la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul A.I. la pedeapsa de 3 ani închisoare. Au fost menținute celelalte dispoziții ale deciziei atacate. Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Onorariile apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurenții intimați inculpați, până la prezentarea apărătorilor aleși, în sumă de câte 75 lei, s-a dispus a se plăti din fondul Ministerului Justiției. Împotriva acestei decizii, au formulat contestație în anulare contestatorii C.C. și C.L.C., aceasta fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 2 noiembrie 2012. Examinând contestația în anulare formulată de contestatori, sub aspectul admisibilității în principiu, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru considerentele ce vor urma. Contestația în anulare constituie o cale extraordinară de atac prin care pot fi reparate erori de neînlăturat pe alte căi, și anume anularea pentru vicii, nulități privind actele de procedură, iar nu un motiv care ar constitui o nulitate pe fondul cauzei.

Natura juridică a acestui remediu procesual este mixtă, atât de anulare, în sensul că pe calea contestației în anulare poate fi anulată hotărârea, cât și de retractare, respectiv că însăși instanța care a pronunțat hotărârea este pusă de a controla condițiile în care. a dat hotărârea și de a o infirma eventual. În conformitate cu dispozițiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestației în anulare este condiționată de îndeplinirea cumulativă a cerințelor privind respectarea termenului de exercitare prevăzut de legea procesual penală, arătarea de motive prevăzute în art. 386 C. proc. pen., precum și invocarea de dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac exercitate, care se depun sau se află la dosarul cauzei.

Art. 386 C. proc. pen. prevede cazurile în care se poate face contestație în anulare, însă numai împotriva hotărârilor penale definitive, contestația în anulare putând fi exercitată doar în cazurile și în condițiile prevăzute expres și limitativ de lege. Prin urmare, examinarea temeiniciei contestației nu poate avea loc decât ulterior procedurii admisibilității în principiu. Potrivit dispozițiilor art. 386 C. proc.

pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri: a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii; b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare; c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f)-i 1 ), cu privire la care existau probe în dosar; d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri diferite pentru aceeași faptă; e) când la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 385 14 alin. (1 1 ) ori art. 385 16 alin. (1) C. proc.

pen. Așadar, legiuitorul a prevăzut expres și limitativ cazurile în care o hotărâre definitivă poate fi atacată prin intermediul contestației în anulare, instituindu-se astfel o garanție că această cale nu va da posibilitatea oricărei persoane și în orice condiții de a înlătura efectele pe care le au hotărârile judecătorești definitive. În prezenta cauză, se constată că cererea de contestație formulată de contestatorii condamnați a fost întemeiată pe dispozițiile art. 386 lit. e) C. proc. pen., invocându-se obligativitatea instanței de recurs de a proceda la ascultarea inculpaților, în condițiile în care instanțele anterioare au pronunțat o hotărâre de achitare parțială. Examinând admisibilitatea cererii de contestație prin prisma condițiilor prevăzute de art. 391 alin. (2) C. proc.

pen., Înalta Curte constată ca nefiind îndeplinită una dintre cerințele impuse de norma procesual penală, respectiv existența dovezilor în sprijinul căii extraordinare de atac exercitate, cazul de contestație fiind invocat în mod formal. Dovezile la care textul de lege face trimitere vizează fie existența la dosarul cauzei a unor înscrisuri pe care instanța a omis a le avea în vedere, omisiune care se impune a fi înlăturată prin intermediul căii extraordinare de atac, fie depunerea de dovezi noi, ulterior pronunțării instanței de recurs, care să susțină temeiul de drept invocat. Potrivit dispozițiilor art. 386 lit. e) C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 385 14 alin. (1 1 ) ori art. 385 16 alin. (1) C. proc.

pen. Or, în cauză, instanța de recurs a dat eficiență acestor dispoziții legale, în condițiile în care, la termenul de judecată din 24 septembrie 2012, inculpații (actualmente contestatori), în prezența apărătorilor aleși, întrebați fiind de către instanță dacă solicită a fi ascultați, au arătat că se prevalează de dreptul la tăcere. Prin urmare, cum inculpații s-au prevalat de dreptul la tăcere, obligația de ascultare de către instanța de recurs a încetat să mai existe. Este unanim acceptat în literatura de specialitate și în practica judiciară că dreptul la tăcere reprezintă un drept absolut al inculpatului, care funcționează pe toată durata procesului penal, fără ca această atitudine procesuală să influențeze în mod negativ decizia instanței de judecată.

Dreptul inculpatului de „a rămâne în tăcere ” , de a nu face nicio declarație în raport cu acuzațiile reținute în sarcina sa, nu este incompatibil cu dreptul la apărare și nici cu dreptul său la un proces echitabil, ci dimpotrivă, acesta este un drept pe care inculpatul poate sau nu să îl exercite, iar instanța este obligată să îl respecte. În ceea ce privește cazul de contestație prevăzut de art. 386 lit. c) C. proc. pen. (când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f)-i 1 ), cu privire la care existau probe în dosar), Înalta Curte constată că acesta a fost invocat cu depășirea termenului prevăzut de art. 388 C. proc.

pen., ceea ce atrage inadmisibilitatea contestației în anulare. Obligativitatea introducerii și menționării tuturor cazurilor de contestație în termenul de 10 zile prevăzut de art. 388 alin. (1) C. proc. pen. rezultă din analiza în ansamblu a normei de procedură penală, legiuitorul stabilind termene diferite, în raport cu calitatea celui care declară calea extraordinară de atac (10 zile de la începerea executării, pentru persoana împotriva căreia se face executarea; 30 de zile de la data pronunțării hotărârii a cărei anulare se cere, când contestația este formulată de celelalte părți; oricând, pentru cazul de contestație prevăzut de art. 386 lit. d) C. proc. pen.). Acceptarea curgerii unor termene paralele pentru cazurile de contestație prevăzute de art. 386 lit. a)-c) și e) C. proc.

pen., atunci când acestea sunt invocate de persoana împotriva căreia se face executarea, ar echivala cu înfrângerea voinței legiuitorului, care a stabilit un termen imperativ. Pe cale de consecință, cum pentru primul caz de contestație (art. 386 lit. e) C. proc. pen.) nu sunt îndeplinite cumulativ cerințele prevăzute de art. 391 alin. (2) C. proc. pen., iar cel de-al doilea caz de contestație (art. 386 lit. c) C. proc. pen.) a fost invocat tardiv, calea extraordinară de atac devine inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare, conform dispozițiilor art. 385 15 pct. l lit. a) C. proc. pen. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., vor fi obligați contestatorii la plata sumelor de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorii C.C. și C.L.C. împotriva Deciziei penale nr. 3513 din 31 octombrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 2824/40/2007. Obligă contestatorii la plata sumelor de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 18 februarie 2013.