ÎCCJ, Secția penală

Asupra apelului de față;

Din actele dosarului constată următoarele:

Prin decizia nr. 515 din data de 16 mai 2018, Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori a respins contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 217 din 26 februarie 2018, pronunțată în dosar nr. x/2016 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, ca inadmisibilă.

A obligat contestatorul să plătească statului suma de 150 de RON cu titlu de cheltuieli judiciare.

Instanța a respins ca inadmisibilă contestația în anulare, având în vedere următoarele considerente:

Prin decizia penală nr. 217 din 26.02.2018, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Suceava, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. pen.. a respins apelul declarat de către inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 76 din 28.08.2017 a Judecătoriei Săveni, ca nefondat.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. civ. pen.., a obligat apelantul A. la plata către stat a sumei de 600 RON cu titlu de cheltuieli judiciare din apel.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. civ. pen.., suma de 260 de RON reprezentând onorariul apărătorului din oficiu a rămas în sarcina statului, a fost avansată din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Suceava.

Prin sentința penală nr. 76 din data de 28.08.2017 pronunțată de Judecătoria Săveni, în baza art. 206 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 41 alin. (1) C. pen., art. 36 alin. (1) C. pen., art. 43 alin. (1), (2) C. pen., art. 67 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 2 (doi) ani, pentru săvârșirea infracțiunii de "amenințare" în formă continuată săvârșită în stare de recidivă (fapte din 14.10.2014 și 08.11.2014).

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. i s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la rămânerea definitivă a sentinței și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 253 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., art. 43 alin. (1), (2) C. pen., art. 67 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 2 (doi) ani, pentru săvârșirea infracțiunii de "distrugere" săvârșită în stare de recidivă (faptă din 14.10.2014).

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. i s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la rămânerea definitivă a sentinței și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 43 alin. (2) cu reținerea art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate, rezultând o pedeapsă de 4 (patru) ani și 8 (opt) luni închisoare.

În temeiul art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, raportat la art. 83 alin. (1) C. pen. 1969 a fost revocată suspendarea condiționată a pedepsei de 2 (doi) ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 2344/29.11.2012 a Judecătoriei Botoșani, rămasă definitivă la 11.12.2012 prin nerecurare, și s-a dispus executarea în întregime a pedepsei alături de pedeapsa rezultanta aplicată prin sentința apelată, inculpatul urmând a executa in final pedeapsa de 6 (șase) ani și 8 (opt) luni închisoare în regim de detenție, la care s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 2 (doi) ani și ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la rămânerea definitivă a sentinței și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, cu reținerea art. 45 alin. (3) C. pen.

În temeiul art. 19, art. 397 C. proc. civ. pen.., în referire la art. 1357 C. civ., a fost admisă acțiunea civilă a S.C. B. S.A. - sucursala Iași și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 4.682,72 RON, reprezentând despăgubiri materiale, către partea menționată.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. civ. pen., a fost obligat inculpatul A. la plata către stat a sumei de 780 RON cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 160 RON din cursul urmăririi penale.

În baza dispozițiilor art. 274 alin. (1) și art. 272 C. proc. civ. pen.., s-a dispus că rămân în sarcina statului cheltuielile privind apărătorul desemnat din oficiu în procedura camerei preliminare, respectiv suma de 260 RON - avocat C., conform deleg. nr. x/2016 și cheltuielile privind apărătorul desemnat din oficiu în procedura de judecată, suma de 260 RON - avocat C., conform deleg. nr. x/2016, sume care vor fi avansate către Baroul Botoșani din fondurile Ministerului Justiției.

Împotriva acestei decizii contestatorul A. a formulat contestație în anulare, criticând-o pentru nelegalitate pentru motivele susținute oral de apărătorul său la termenul de judecată din 09.05.2018.

În esență, a solicitat admiterea în principiu a contestației în anulare, având în vedere disp. art. 426 lit. b) și h) C. proc. civ. pen.., respectiv faptul că a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal și că nu a fost audiat.

Analizând admisibilitatea în principiu a contestației în anulare de față, Curtea de apel a constatat că este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac prin care se urmărește eliminarea unor erori conținute de hotărârile judecătorești definitive, iar conform art. 426 C. proc. civ. pen.. poate fi făcută: a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți sau când, deși legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate; b) când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal; c) când hotărârea din apel a fost pronunțată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului; d) când instanța de apel nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate; e) când judecata în apel a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii; f) când judecata în apel a avut loc în lipsa avocatului, când asistența juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii; g) când ședința de judecată în apel nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel; h) când instanța de apel nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă; i) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă.

Potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. civ. pen.., dacă instanța constată că cererea de contestație în anulare este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestația este dintre cele prevăzute la art. 426 C. proc. civ. pen.. și că în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestația și dispune citarea părților interesate. Toate aceste condiții trebuie întrunite cumulativ.

Raportând dispoziția legală anterior menționată la speța de față, Curtea constată că motivele invocate de către contestatorul A. în cererea formulată, vizează faptul că a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal, motiv prevăzut de disp. art. 426 lit. b) C. proc. civ. pen.., precum și faptul că instanța de apel nu a procedat la audierea sa, deși era legal posibilă, motiv prevăzut de disp. art. 426 lit. h) C. proc. civ. pen.

Or, nu s-au depus și nici nu s-au invocat dovezi din care să rezulte că inculpatul A. (contestatorul din prezenta cauză) a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal, iar susținerile din cerere referitoare la inexistența faptei pentru care a fost condamnat nu se circumscriu nici unuia din cazurile expres și limitativ prevăzute de textul de lege anterior menționat, așa încât contestația în anulare apare ca fiind inadmisibilă.

Referitor la susținerea contestatorului că nu a fost audiat în stadiul procesual al apelului, Curtea de apel a constatat că la termenul de judecată din data de 12 februarie 2018, contestatorul A. a refuzat să discute cu completul de judecată, a adoptat o atitudine neadecvată și a solicitat să părăsească sala de judecată, așa cum rezultă din cuprinsul încheierii de dezbateri de la dosar nr. x/2016, astfel încât, susținerile sale nu se confirmă, nefiind aduse dovezi în sprijinul aspectului invocat.

În consecință, cum nu sunt întrunite cumulativ cerințele legale anterior amintite, Curtea de apel a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul A..

Împotriva deciziei penale sus-menționate, contestatorul A. a exercitat calea de atac a apelului.

Cu ocazia dezbaterilor, instanța a pus în discuție, din oficiu inadmisibilitatea căii de atac exercitată de apelantul contestator.

Examinând excepția inadmisibilității căii de atac declarate, se rețin următoarele:

Potrivit art. 129 din Constituția României, "împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii".

Așadar, posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătorești este statuată prin însăși legea fundamentală.

Din economia textului menționat rezultă însă că hotărârile judecătorești, inclusiv hotărârile premergătoare, anticipatorii sau provizorii, sunt supuse căilor de atac determinate de lege.

Legea procesual penală, prin norme imperative, a stabilit un sistem al căilor de atac menit a asigura, concomitent, prestigiul justiției, pronunțarea de hotărâri judecătorești care să corespundă legii și adevărului și care să evite provocarea oricărei vătămări materiale sau morale părților din proces.

Potrivit dispozițiilor din C. proc. civ. pen.. admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

În cauză, se constată că petentul A. a formulat apel împotriva deciziei penale nr. 515 din data de 16 mai 2018 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare, formulată cu privire la decizia nr. 217 din 26 februarie 2018, pronunțată în dosar nr. x/2016 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

Potrivit dispozițiilor art. 432 alin. (1) din C. proc. civ. pen.., la termenul fixat pentru judecarea contestației în anulare, instanța, ascultând părțile și concluziile procurorului, dacă găsește contestația întemeiată, desființează prin decizie hotărârea a cărei anulare se cere și procedează fie de îndată, fie acordând un termen, după caz, la rejudecarea apelului sau la rejudecarea cauzei după desființare.

Alineatul 4 al aceluiași text de lege prevede că sentința dată în contestația în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă.

Din interpretarea dispozițiilor legale sus-menționate, rezultă că, în cazul în care instanța constată neîndeplinirea condițiilor prevăzute pentru admisibilitatea în principiu a cererii de contestație în anulare, dispune prin hotărâre definitivă respingerea cererii, ca inadmisibilă.

Drept urmare, decizia prin care instanța respinge contestația în anulare, ca inadmisibilă în principiu, nu este supusă unei căi de atac. În cauză, contestatorul a exercitat o cale de atac împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibile de a fi atacată cu o cale de atac.

Limitând calea de atac menționată exclusiv la hotărârile nedefinitive determinate de lege, C. proc. civ. pen.. a stabilit principiul unicității acesteia, față de care posibilitatea legală a declarării mai multor căi de atac este exclusă, dreptul la această cale procesuală stingându-se prin exercitare.

Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru considerentele ce preced, constatând că în cauză, contestatorul A. a declarat apel împotriva unei hotărâri nesusceptibile de reformare prin promovarea acestei căi de atac, urmează a fi respins, ca inadmisibil, apelul declarat de contestator împotriva deciziei penale nr. 515 din data de 16 mai 2018 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

Văzând dispozițiile art. 275 alin. (2) C. proc. civ. pen.., va obliga apelantul la plata cheltuielilor de judecată.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul inculpat, în sumă de 260 RON, rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 515 din 16 mai 2018 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă apelantul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul inculpat, în sumă de 260 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 14 februarie 2019.