ÎCCJ, Secția penală

Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 279 din 22 iunie 2016 pronunțată de Judecătoria Răcari, în temeiul art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen., raportat la art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu.

În baza art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 66 alin. (2) și (3) C. pen., coroborat cu art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 5 ani de la rămânerea definitivă a sentinței, drepturi care au fost interzise și ca pedeapsă accesorie.

S-a constatat că, prin Sentința penală nr. 211 din 8 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în Dosarul nr. x/2013, definitivă prin neapelare, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 211 din 8 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în Dosarul nr. x/2013 în pedepsele componente, care au fost repuse în individualitatea lor, astfel: pedeapsa de 3 ani aplicată prin sentința penală menționată și pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 15 din 13 ianuarie 2012 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în Dosarul nr. x/2011, definitivă prin Decizia penală nr. 904 din 15 martie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

S-a constatat că fapta pentru care este condamnat în cauză este comisă în concurs real cu cele pentru care a fost condamnat anterior și, în baza art. 40 alin. (2) C. pen. cu referire la art. 38 alin. (1) raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a stabilit pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, care a fost sporită cu 2 ani și 2 luni, urmând ca, în final, inculpatul să execute o pedeapsă de 6 ani și 2 luni închisoare în regim de detenție.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., cu referire la art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 66 alin. (2) și (3) C. pen., coroborat cu art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 5 ani de la rămânerea definitivă a sentinței.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen. raportat la art. 65 alin. (1) și la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la rămânerea definitivă a sentinței și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 40 alin. (3) C. pen. coroborat cu art. 72 C. pen., s-a scăzut din durata pedepsei aplicate perioada executată anterior și durata arestului preventiv respectiv din 24 mai 2011 la 30 martie 2012, de la 18 martie 2013 la 27 februarie 2015.

În baza art. 45 alin. (4) C. pen., s-a scăzut din durata de 5 ani pentru care a fost luată pedeapsa complementară a interzicerii de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat perioada executată din pedeapsa complementară aplicată anterior prin Sentința penală nr. 211 din 8 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în Dosarul nr. x/2013, respectiv din 26 noiembrie 2013 până la data pronunțării hotărârii - 22 iunie 2016.

În temeiul art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen., raportat la art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen., a fost condamnată inculpata B. la pedeapsa 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu.

În baza art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 66 alin. (2) și (3) C. pen., coroborat cu art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., s-a interzis inculpatei, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a sentinței, drepturi care au fost interzise și ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate de 3 ani închisoare și s-a stabilit un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispozițiilor art. 92 C. pen. calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., inculpata a fost obligată ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probațiune Dâmbovița, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen., s-a impus inculpatei să nu părăsească teritoriul României, fără încuviințarea instanței pe durata termenului de supraveghere.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere inculpata a fost obligată să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioada de 90 zile, instituția publică unde va presta munca urmând a fi desemnată de Serviciul de Probațiune Dâmbovița.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen. raportat la art. 404 alin. (2) C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 96 alin. (1) C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

S-a admis, în parte, acțiunea civilă alăturată celei penale formulată de către UAT Tărtășești și s-a dispus obligarea în solidar a inculpaților la plata către partea civilă a sumei de 446.225 RON la care se calculează majorări de întârziere până la data plății efective.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) raportat la art. 249 alin. (1) și (5) C. proc. pen., s-a menținut sechestrul asigurător aplicat asupra bunurilor celor doi inculpați până la concurența sumei de 446.225 RON cu majorări de întârziere, respectiv prin Ordonanța din 16 iunie 2014 dată în Dosarul x/2010, astfel cum a fost restrâns prin încheierea din 30 ianuarie 2015 pronunțată în Dosarul x/2014 în privința inculpatei B., iar prin Ordonanța din 16 iunie 2014 pronunțată în Dosarul x/2010 în privința inculpatului A.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., inculpații au fost obligați la plata sumei de câte 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că, prin Rechizitoriul nr. x/2010 din 17 decembrie 2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Răcari au fost trimiși în judecată inculpații A. și B. pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu în formă continuată, prevăzută de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 5 C. pen., constând în aceea că inculpatul A., în calitate de primar și ordonator principal de credite, și inculpata B., în calitate de consilier cu atribuții financiar contabile în cadrul Primăriei Tărtășești, au vizat de control financiar preventiv documente de plată către SC C. SRL București a sumei de 32.176,84 RON reprezentând contravaloarea unor lucrări neexecutate la obiectivul "Împrejmuire și porți acces DN 7 - Biserica Bujoreanca", și în lipsa unui proces-verbal de recepție a lucrărilor, precum și că au dispus plata - respectiv vizat documente de plată către SC D. SRL Pitești a sumei de 414.047,95 RON, cu titlu de avans construire Primărie Tărtășești P+1E, în lipsa unei scrisori de garanție bancară și în condițiile în care societatea comercială respectivă nu a efectuat nicio lucrare, obținând un folos necuvenit pentru SC C. SRL și SC D. SRL și creând un prejudiciu total de 446.224,49 RON UAT Tărtășești.

În actul de sesizare s-a arătat că, prin rezoluția IPJ Dâmbovița - SIF din 20 februarie 2012, confirmată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Răcari, s-a dispus începerea urmăririi penale față de inculpați pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 248

1

C. pen. (1969) raportat la art. 248 C. pen.(1969), prin Ordonanța din 28 octombrie 2014 s-a dispus extinderea urmăririi penale față de inculpați și schimbarea încadrării juridice, iar, la 17 decembrie 2014, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale. Prin Ordonanțele nr. 209/P/2010 din 16 iunie 2014 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Răcari s-a dispus înlocuirea sechestrului asigurător asupra unor bunuri ale inculpaților.

Cu privire la persoana inculpaților s-a reținut că pe parcursul cercetărilor au avut o atitudine nesinceră, nerecunoscând săvârșirea faptelor reținute în sarcina lor, că inculpata B. se află la primul conflict cu legea penală, iar inculpatul A. a mai fost condamnat anterior la o pedeapsă de 4 ani închisoare.

Ca mijloace de probă au fost indicate: proces-verbal de constatare din data de 12 octombrie 2011 întocmit de Camera de Conturi Dâmbovița, înscrisuri, raport de expertiză tehnică judiciară și răspunsurile expertului la obiecțiuni, raportul de expertiză contabilă judiciară și răspunsurile expertului la obiecțiuni, declarații martori și declarații inculpați.

Prin Încheierea din 26 iunie 2015, judecătorul de cameră preliminară a dispus, în baza art. 346 alin. (3) lit. a) și b) C. proc. pen., restituirea cauzei la parchet, încheierea fiind desființată prin încheierea din 29 iulie 2015 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Dâmbovița, dispunându-se începerea judecății.

La termenul de judecată din 28 ianuarie 2016, inculpaților le-au fost aduse la cunoștință prevederile art. 374 alin. (4) C. proc. pen. și, fiind audiați, cei doi inculpați nu au recunoscut faptele reținute în sarcina lor, solicitând readministrarea probelor administrate în cursul urmăririi penale. Astfel, inculpatul A. a declarat că au existat documente pentru efectuarea ambelor plăți, iar lucrarea Împrejmuire laterală, porți acces Biserica Bujoreanca a fost executată în mod corect. În același timp inculpata B. a afirmat că, la plata celor două lucrări, nu au existat documentele necesare, însă a fost de acord să efectueze plata de teama inculpatului A. care era șeful său.

Raportat la materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, confirmat parțial în cursul cercetării judecătorești, instanța a stabilit starea de fapt în mod separat pentru fiecare dintre cele două acte materiale pentru care au fost trimiși în judecată cei doi inculpați.

Astfel, în ceea ce privește lucrarea "Împrejmuire și porți acces DN 7 - Biserica Bujoreanca" contractată de SC C. SRL București, s-a constatat că aceasta a avut la bază autorizația de construcție nr. x din 20 mai 2010 și documentația tehnică întocmită de SC E. SRL.

Cu privire la această lucrare s-a întocmit un deviz de lucrări avizat de inculpatul A. în valoare totală de 49582,80 RON și s-a emis factura fiscală nr. x din 2 noiembrie 2010 în valoare de 49.000 RON, ce a fost achitată prin OP nr. x, respectiv nr. 588 din 3 noiembrie 2010. În urma verificărilor efectuate de Curtea de Conturi, precum și în concluziile raportului de expertiză tehnic a rezultat, în primul rând, că au existat erori de calcul la devizul de lucrări, în sensul că valoarea corectă a acestuia era de 45378,46 RON, în loc de 49.582,80 RON, iar, în al doilea rând,că atât în devizul general, cât și în devizul de lucrări întocmit de constructor, au fost înscrise cantități de lucrări mai mari decât erau necesare pentru realizarea împrejmuirii, stabilindu-se că valoarea lucrărilor plătite și neexecutate a fost de 32.176,84 RON.

Potrivit raportului de expertiză contabilă, suma încasată necuvenit de SC C. SRL București din lucrarea "Împrejmuire și porți acces DN 7 - Biserica Bujoreanca" este de 32.176,84 RON.

Instanța de fond a respins apărările inculpatului A. în sensul că lucrarea de expertiză tehnică a fost efectuată avându-se în vedere alt deviz de lucrări, arătând că expertul a precizat că expertiza a avut în vedere proiectul nr. 062/2010 elaborat de SC E. SRL Târgoviște, devizul general întocmit de proiectant și devizul întocmit de ofertantul SC C. SRL, că nu se putea face confuzie între împrejmuirea de la DN 7 și împrejmuirea laterală întrucât avea sisteme constructive diferite. Totodată, a apreciat neîntemeiată apărarea inculpatului A. cu privire la existența procesului-verbal de recepție finală, având în vedere că declarația sa este contrazisă de inculpata B., care a afirmat că nu cunoaște dacă a existat un astfel de proces-verbal de recepție finală, și de martorul F. care a arătat că nu are cunoștință să fi participat la recepția finală a lucrării. Pe de altă parte, martora G. a relatat că nu a participat efectiv la recepția finală lucrării, deși numele său apare pe înscrisul de la fila x ds. instanță vol. II, fără a fi semnat de ea.

Pe de altă parte, instanța de fond a reținut că declarațiile martorilor care afirmă că au cunoștință despre încheierea unui proces-verbal de recepție finală pentru această lucrare se contrazic între ele. Astfel, martorul H. a relatat că s-a făcut recepția finală a lucrării la care a participat el, I. și J., fără a putea preciza dacă a participat și F., arătând că procesul-verbal s-a încheiat la fața locului și s-a depus la primărie. Pe de altă parte, martora I. a susținut că recepția s-a efectuat la data de 27 august 2010 de față fiind H., constructorul, J. și F., că procesul-verbal a fost încheiat la fața locului și a fost semnat la primărie. Martorul K. a relatat că recepția finală a lucrării a fost toamna - iarna 2010, la fața locului fiind F., I., H., consilierul J., L., că a văzut că aceste persoane au semnat ceva pe capota mașinii.

Declarația martorului J. (audiat 9 iunie 2016) a fost cenzurată de instanța de fond, întrucât acesta a afirmat la început că poate declara cu certitudine data încheierii procesului-verbal de recepție ca fiind 29 septembrie 2010, pentru ca, mai apoi, să revină și să arate că, de fapt, a spus cu aproximație data lucrării, dar nu poate preciza cu exactitate dacă a fost în luna august sau septembrie. Or, în aceste condiții, prima instanță a apreciat că este afectată credibilitatea martorului, acesta indicând inițial data ce apare înscrisă în cuprinsul procesului-verbal de recepție ca dată de înregistrare (despre care se pare că a luat cunoștință în vreo modalitate înainte de a declara ca martor) și, prin urmare, a înlăturat declarația acestuia.

Deopotrivă, declarația martorului M. a fost înlăturată ca fiind subiectivă, în raport de calitatea martorului de naș de cununie al inculpatului și de botez al copiilor inculpatului.

Analizând comparativ cele trei declarații care nu au fost, din start, înlăturate, s-a observat că fiecare martor a indicat o altă dată la care s-a făcut recepția, doi martori indicând cu certitudine prezența martorului F. la recepția finală, persoană care nu apare menționat în înscrisul depus la dosar și care nici nu a confirmat participarea sa la lucrarea de recepție finală. În schimb, s-a observat că, deși în cuprinsul procesului-verbal a fost menționată ca făcând parte din comisia de recepție și martora G., aceasta nu a participat efectiv, dar s-a susținut că ar fi participat o persoană care nu avea atribuții în acest sens, respectiv martorul F.. În același timp, s-au constatat contradicții și cu privire la locul semnării și încheierii procesului-verbal, unii martori arătând că s-ar fi încheiat și semnat la fața locului, alții că s-ar fi încheiat la fața locului, dar a fost semnat la primărie. Instanța a constatat că aceste confuzii sunt inexplicabile în condițiile în care cei trei martori au dat dovadă de o memorie atât de funcțională încât au putut preciza (cel puțin 2 dintre aceștia) data efectuării recepției finale după mai bine de 6 ani de la presupusul moment, dar, mai ales, având în vedere că pentru niciunul dintre martori nu a existat un eveniment deosebit (de referință) la acea dată, care să o poată face memorabilă.

Prin urmare, instanța de fond, în urma analizării materialului probator, a constatat că a existat un înscris intitulat proces-verbal de recepție finală înregistrat fără număr la 29 septembrie 2010, însă nu a putut reține că s-a efectuat o recepție efectivă a lucrării intitulate "Împrejmuire și porți acces DN7- Biserica Bujoreanca", același lucru fiind reținut și Curtea de Conturi având în vedere că între actele puse la dispoziție se regăsea și înscrisul intitulat proces-verbal de recepție.

Conchizând, în raport cu probele analizate și administrate în cauză, prima instanță a reținut că plata pentru lucrarea "Împrejmuire și porți acces DN7- Biserica Bujoreanca" s-a efectuat fără a fi existat o recepție efectivă a lucrărilor în considerarea pct. 2 din Ordinul MFP nr. 1792 din 24 decembrie 2002, a dispozițiilor art. 23 alin. (1), art. 51 alin. (3), art. 54 alin. (5), art. 54 alin. (6) din Legea nr. 273/2006, art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 119/1999, ceea ce a determinat avizarea și respectiv efectuarea plății pentru materiale și lucrări mai multe decât cele executate în fapt, determinând astfel, prin nerespectarea dispozițiilor legale privitoare la lichidarea cheltuielilor publice la obținerea unui folos necuvenit de către constructor în valoare de 32.176,84 RON.

În ceea ce privește plata avansului către SC D. SRL Pitești în sumă de 414.047,95 RON pentru lucrarea construire Primărie Tărtășești P+1E în lipsa unei scrisori de garanție bancară și în condițiile în care societatea comercială respectivă nu a efectuat nicio lucrare, instanța de fond a reținut că, prin Ordinul de plată nr. x din 27 decembrie 2010, s-a dispus efectuarea plății sumei de 414.047,95 RON, cu titlu de avans către constructor conform Contract x/2010. Ordinul de plată a fost emis în baza ordonanței de plată semnată de inculpatul A. (aceeași filă) și a Facturii fiscale nr. x din 23 decembrie 2010 avizată de același inculpat cu mențiunea se achită cu OP.

Referitor la existența scrisorii de garanție bancare de bună execuție la momentul efectuării plății, instanța de fond a reținut că declarația inculpatului în sensul că a existat această scrisoare este contrazisă de cea a inculpatei B., care a afirmat că nu a existat un astfel de document (de reținut că această inculpată nu are nici un interes a declara că scrisoare bancară nu a existat, dimpotrivă). În același sens, a reținut și declarația martorului F. care a arătat că, în cursul anului 2010, reprezentantul constructorului a venit la primărie cu o factură de avans, iar inculpatul A. i-a spus să efectueze plata chiar dacă nu exista scrisoare de garanție bancară cum impune legea, cea a martorei N. care cunoaște de la inculpata Șerban și de la rezultatul controlului efectuat de Curtea de Conturi că plata avansului s-a efectuat fără a exista scrisoare de garanție bancară.

Prima instanță nu și-a însușit apărarea inculpatului A cu privire la faptul că, la momentul efectuării plății avansului, a existat scrisoare de garanție bancară având în vedere faptul că, din declarațiile martorilor menționați anterior, care se coroborează cu declarația inculpatei B., reiese că respectiva scrisoare de garanție nu a existat în fapt.

Din analiza celorlalte probe, în speță declarațiile martorilor H., I. și K., a rezultat că administratorul firmei constructoare a venit la sediul primăriei la sfârșitul lunii decembrie 2010, niciunul dintre aceștia nu au cunoștință despre discuțiile purtate și nici nu au putut să afirme cu certitudine că scrisoarea de garanție bancară era printre actele văzute.

Astfel, din coroborarea tuturor probelor menționate, a rezultat că, la sfârșitul lunii decembrie 2010, administratorul firmei a venit, într-adevăr, la sediul primăriei, însă a adus doar factura de avans, așa cum a susținut martorul F., fără a fi însoțit de scrisoarea de garanție bancară, care, în realitate, nu a existat, înscrisurile aflate la filele x d.u.p. nefiind recunoscute de banca emitentă, așa cum reiese din Adresa nr. x din 12 martie 2014, dar și potrivit declarației martorului O., care nu a recunoscut semnătura de pe respectivele acte și care a arătat că agenția pe care o conducea nu putea să încheie un cont de garanție bancară cu societatea pentru că aceasta nu avea conturi deschise acolo.

Nu în ultimul rând, instanța de fond a reținut că mențiunea din Registrul de intrări cu nr. 10028 din 27 decembrie 2010 nu poate fi de natură a combate singură toate celelalte probe expuse anterior care atestă inexistența scrisorii de garanție la momentul efectuării plății, cu atât mai mult cu cât înregistrările în registru nu au continuitate, înaintea respectivei înregistrări existând spatii libere, iar martora P., care se ocupa cu înregistrările, a precizat că este posibil ca mențiunea de la nr. 10028 să nu fi existat la momentul la care aceasta a făcut înregistrarea de la numărul imediat următor.

În plus, s-a arătat că, dacă ar fi existat scrisoarea de garanție bancară, nimic nu ar fi putut să îl împiedice pe inculpat să solicite încasarea de la bancă a garanției, or, la dosar nu există o solicitare în acest sens.

Conchizând, prima instanță a apreciat că, la 27 decembrie 2010, s-a dispus și, respectiv, efectuat de către cei doi inculpați plata avansului către SC D. SRL Pitești, în sumă de 414.047,95 RON, fără a exista scrisoare de garanție bancară, aspect confirmat de rapoartele de expertiză, precum și de controlul Curții de Conturi. Prin încălcarea de către cei doi inculpați a dispozițiilor art. 23 alin. (1), art. 51 alin. (3), art. 54 alin. (5), art. 54 alin. (6) din Legea nr. 273/2006, art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 119/1999, OMF nr. 1792/2002 pct. 2, s-a obținut pentru constructor un folos necuvenit în valoare de 414.047,95 RON și implicit un prejudiciu instituției publice în același cuantum.

Instanța de fond nu și-a însușit apărarea inculpatei B. în sensul că a comis faptele în stare de constrângere morală exercitată de inculpatul A. asupra sa, cauză de neimputabilitate prevăzută de art. 25 C. pen. Astfel, pentru a exista constrângerea morală, ca și cauză de neimputabilitate, este necesar să fi existat o presiune asupra psihicului exercitată asupra inculpatei cu un pericol grav iminent, inevitabil și injust, ce are ca efect lipsirea acesteia de posibilitatea de a avea control asupra voinței sale, determinând-o să fi comis fapta penală. Instanța a constatat că, deși, în cauză, s-ar putea reține că inculpatul A avea manifestări ușor despotice la adresa angajaților primăriei, impunându-și în general punctul de vedere în fața acestora, nu se poate reține că inculpata B. a acționat sub constrângerea exercitată asupra psihicului de către coinculpat, prin amenințare cu un pericol grav. În acest sens, s-a arătat că aspectele invocate de inculpată, în sensul că ar fi acționat de teama să nu fie destituită ea și familia ei, nu pot fi considerate ca fiind un pericol grav, inevitabil decât prin comiterea faptei, întrucât, în situația unei concedieri ilegale, inculpata se putea apăra în justiție. În plus, s-a arătat că acest pericol nu poate fi considerat iminent, deoarece procedura concedierii este una îndelungată.

Nu în ultimul rând, instanța de fond a reținut că pericolul cu care se amenință trebuie să privească exclusiv persoana făptuitorului, prin urmare nu se poate avea în vedere faptul că ar fi putut fi destituiți membri familiei. De asemenea, s-a arătat că nu sunt îndeplinite nici condițiile privind constrângerea irezistibilă, în sensul că persoana să nu poată opune rezistență eficace, să nu existe altă modalitate de a înlătura pericolul rezultat, în condițiile în care, având în vedere atribuțiile pe care le îndeplinea inculpata, tocmai rolul acesteia era de a sesiza neregulile și de a refuza efectuarea plăților ilegale, în caz contrar, putându-se adresa oricând organelor abilitate. Prin urmare, prima instanță nu a reținut că în ceea ce o privește pe inculpata B. este incidentă o cauză de neimputabilitate.

În urma coroborării tuturor probelor administrate în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, instanța de fond a reținut vinovăția inculpaților A. și B. la comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu în formă continuat (două acte materiale), prevăzută de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen., constând în aceea că inculpatul A., în calitate de primar și ordonator principal de credite, și inculpata B., în calitate de consilier cu atribuții financiar contabile în cadrul Primăriei Tărtășești, au vizat de control financiar preventiv documente de plată către SC C. SRL București a sumei de 32.176,84 RON, reprezentând contravaloarea unor lucrări neexecutate la obiectivul "Împrejmuire și porți acces DN 7 - Biserica Bujoreanca, și în lipsa unui proces-verbal de recepție a lucrărilor, precum și că au dispus plata - respectiv vizat documente de plată către SC D. SRL Pitești a sumei de 414.047,95 RON, cu titlu de avans construire Primărie Tărtășești P+1E, în lipsa unei scrisori de garanție bancară și în condițiile în care societatea comercială respectivă nu a efectuat nicio lucrare, obținând un folos necuvenit pentru cele două firme și creând un prejudiciu total de 446.224,49 RON UAT Tărtășești.

Întrucât de la data comiterii faptei și până la momentul judecării cauzei s-au succedat mai multe legi penale, instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art. 5 C. pen., apreciind că mai favorabilă sub aspectul regimului sancționator este noua reglementare. În acest sens, s-a arătat că, potrivit noii legislații, pedeapsa pentru fapta pentru care sunt cercetați inculpații este închisoarea de la 2 la 7 ani cu majorarea limitelor cu o treime (deci în limitele de la 2 ani și 8 luni la 9 ani și 4 luni), în vreme ce în vechea reglementare fapta era sancționată cu o pedeapsă cuprinsă între 5 ani la 15 ani, fără majorarea cu o treime.

Prima instanță a constatat că, în drept, fapta inculpaților A. și B., constând în aceea ca primul, în calitate de primar și ordonator principal de credite, și al doilea, în calitate de consilier cu atribuții financiar contabile în cadrul Primăriei Tărtășești, au vizat de control financiar preventiv documente de plată, respectiv au dispus efectuarea plății, fără a fi respectare dispozițiile legale, determinând obținerea unui folos material necuvenit pentru societățile contractante SC C. SRL București și SC D. SRL Pitești, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu în forma continuată prevăzută de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

Sub aspectul laturii obiective, s-a arătat că elementul material al infracțiunii constă în acțiunea inculpaților de a aviza pentru control preventiv, respectiv efectuarea plății, fără respectarea dispozițiilor legale, urmarea imediată fiind crearea unei pagube în dauna unității administrativ teritoriale implicit obținerea unui folos necuvenit, iar legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu a fost dovedită prin actele existente la dosar, inclusiv rapoartele de expertiză.

S-a mai reținut că, potrivit actelor existente la dosar, inculpatul A., în calitatea sa de primar al UAT Tărtășești, avea atribuții de ordonator principal de credite, iar inculpata B., în calitatea sa de consilier cu atribuții financiar contabile, avea responsabilitatea efectuării plăților, precum și că aceștia nu au respectat, la momentul efectuării plăților, dispozițiile privitoare la lichidarea cheltuielilor prevăzute de pct. 2 din Ordinul nr. 1.792 din 24 decembrie 2002 al Ministerul Finanțelor Publice și cele ale art. 23 alin. (1), art. 51 alin. (3), art. 54 alin. (5), art. 54 alin. (6) din Legea nr. 273/2006, art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 119/1999, verificându-se, astfel, îndeplinirea condițiilor de existență a infracțiunii și din prisma dispozițiilor deciziei Curții Constituționale din 15 iunie 2016, nepublicată.

Sub aspectul laturii subiective, s-a reținut că inculpații au săvârșit infracțiunea cu intenție indirectă, întrucât au prevăzut rezultatul acțiunilor lor, pe care nu l-au urmărit, dar au acceptat producerea acestuia .

La aplicarea pedepsei, prima instanță a pornit de la limitele de pedeapsa stabilite în legea specială, pe care le-a redus potrivit art. 396 alin. (10) raportat la art. 374 alin. (4) și la art. 375 C. proc. pen., și a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii și mijloacele folosite (cei doi inculpați au comis faptele pentru care sunt trimiși în judecată folosindu-se de funcțiile pe care le dețineau, cu încălcarea regulilor privind lichidarea cheltuielilor instituțiilor publice), starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită (prin faptele lor, cei doi inculpați au cauzat un prejudiciu material unității administrativ-teritoriale, prejudiciu care a rămas parțial neacoperit), aspectele privitoare la persoana inculpaților, în ceea ce-l privește pe inculpatul A. reținând că acesta a mai suferit o condamnare anterior pentru comiterea unor alte fapte tot în derularea funcției de primar, acesta s-a prezentat în fața instanței, abordând o atitudine de negare constantă a comiterii faptelor, iar inculpata B. nu este cunoscută cu antecedente penale, s-a prezentat la termenele de judecată, arătând că a comis faptele sub imperiul unei stări de constrângere morală exercitată de către inculpat.

Față de cele reținute, instanța de fond a procedat la stabilirea pedepselor aplicate celor doi inculpați în mod diferențiat în raport de antecedența penală, reținând că inculpatul A. prezintă antecedente penale, în vreme ce inculpata B. se află la prima condamnare penală, de implicarea inculpaților în activitatea infracțională. S-a mai reținut că inculpatul A. a avut inițiativa în efectuarea ambelor plăți, fiind dovedite relațiile apropiate pe care le deținea cu administratorii celor două firme, în vreme ce inculpata B. a acționat din postura "executantului obedient", precum și implicarea fiecărui inculpat în aflarea adevărului în cauză, situație în care a reținut atitudinea inculpatei B., care a recunoscut lipsa documentelor la momentul avizării și efectuării plății, în vreme ce inculpatul A. a încercat prezentarea deformată a realității faptice.

În baza art. 998, art. 999 C. civ., art. 19, art. 397 C. proc. pen., prima instanță a admis, în parte, acțiunea civilă alăturată celei penale de către UAT Tărtășești, și a dispus obligarea în solidar a inculpaților la plata către partea civilă UAT Tărtășești a sumei de 446.225 RON la care se va calcula majorări de întârziere până la data plății efective, constatând ca sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale: fapta ilicită - infracțiunea săvârșită, prejudiciul - sumele de bani achitate fără respectarea dispozițiilor legale și nereparat încă, legătura de cauzalitate directă dintre faptele ilicite și prejudiciul produs, vinovăția sub forma intenției indirecte.

În cea ce privește prejudiciul produs, instanța de fond s-a putut raporta doar la prejudiciul efectiv produs urmare a celor două acte materiale pentru care au fost trimiși în judecată inculpații, deși partea civilă a cuprins în calculul prejudiciului și lucrările pentru care s-a dispus disjungerea.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) raportat la art. 249 alin. (1) și (5) C. proc. pen., a menținut sechestrul asigurător aplicat asupra bunurilor celor doi inculpați până la concurența sumei 446.225 RON cu majorări de întârziere, respectiv prin Ordonanța din 16 iunie 2014 dată în Dosarul nr. x/2010 astfel cum a fost restrâns prin Încheierea din 30 ianuarie 2015 pronunțată în Dosarul nr. x/2014 în privința inculpatei B., iar prin Ordonanța din 16 iunie 2014 pronunțată în Dosarul nr. x/2010 în privința inculpatului A..

Având în vedere faptul că s-a dispus admiterea în parte a acțiunii exercitate de partea civilă, prima instanță a apreciat că se impune menținerea sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor celor doi inculpați pentru a asigura recuperarea prejudiciului.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpații A., B. și partea civilă U.A.T Tărtășești, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea căii de atac, inculpatul A. a arătat, în principal, că nu se face vinovat de comiterea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată, precizând, cu privire la obiectivul "Împrejmuire și porți acces la DN7 - Biserica Bujoreanca" cu valoare de 32.176,84 RON, că a achitat această sumă în baza procesului-verbal de recepție fără număr din 29 septembrie 2010, iar, referitor la plata sumei de 414.047,95 RON către SC D. SRL Pitești, că a efectuat-o în baza scrisorii de garanție bancară existentă la dosarul cauzei. Observând că această societate nu-și îndeplinește obligațiile prevăzute în contract a efectuat demersuri de a recupera suma de bani prin introducerea unei ordonanțe președințiale.

A mai învederat că, în urma dispozițiilor Deciziei nr. 405/2016 a Curții Constituționale, instanța de fond nu a stabilit cu certitudine obligațiile legale care au fost încălcate.

Un alt motiv de apel l-a reprezentat stabilirea legii penale mai favorabile, inculpatul apreciind că legea în vigoare este mai favorabilă.

Inculpata B., în motivarea căii de atac, a reluat susținerile din fața primei instanțe, în sensul că se impune achitarea sa ca urmare a reținerii cauzei de neimputabilitate a constrângerii morale prevăzute de art. 25 C. pen., arătând că inculpatul A. este o fire agresivă, care are manifestări uneori despotice la adresa angajaților primăriei, impunându-și doar în acest mod punctul de vedere în fața acestora, că în urma faptelor comise pe care le recunoaște însă în materialitatea lor nu a obținut nici un folos material.

În motivarea căii de atac, partea civilă UAT Tărtășești a solicitat acordarea și a dobânzii legale fiscale aferente sumelor la care au fost obligați inculpații până la plata efectivă a acestora.

Prin Decizia penală nr. 243 din 2 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost admis apelul declarat de partea civilă UAT Tărtășești împotriva Sentinței penale nr. 279 din 22 iunie 2016 pronunțată de Judecătoria Răcari, care a fost desființată, în parte, în latură civilă și au fost obligați, în solidar, inculpații A. și B. să plătească părții civile și dobânda legală calculată astfel: pentru suma de 32.176,84 RON, începând cu data de 3 noiembrie 2010; pentru suma de 414.047,95 RON, începând cu data de 27 decembrie 2010, fiind menținute restul dispozițiilor sentinței.

Au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de inculpații A. și B. împotriva aceleiași sentințe penale.

Examinând aceste căi de atac prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a criticilor invocate, cât și sub toate aspectele conform art. 417 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a apreciat că doar apelul formulat de UAT Tărtășești este fondat pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește obiectivul "Împrejmuire și porți acces la DN7 - Biserica Bujoreanca" lucrare contractată de SC C. SRL București al cărui unui asociat era Q., fratele inculpatului A., s-a reținut că acesta a avut la bază Autorizația de construcție nr. x/2010, că pentru respectiva lucrare s-a întocmit un deviz de lucrări avizat de inculpat, în valoare totală de 49.582,80 RON și s-a emis Factura fiscală nr. x din 2 noiembrie 2010 în valoare de 49.000 RON, care a fost achitată prin OP nr. x, respectiv 588 din 3 noiembrie 2010.

Curtea a apreciat că apărarea inculpatului A., cu privire la existența procesului-verbal de recepție finală, este neîntemeiată, fiind contrazisă de inculpata B., care a afirmat că nu știe dacă a existat un astfel de proces-verbal de recepție finală, de martorul F., care a arătat că nu are cunoștință să fi participat la recepția finală a lucrării, și de martora G., care a arătat că nu a participat efectiv la recepția finală lucrării, deși numele său apare pe înscrisul de la fila x, ds. fond, fără a fi semnat de ea.

Pe de altă parte, s-a observat că declarațiile martorilor care afirmă că au cunoștință despre încheierea unui proces-verbal de recepție finală pentru această lucrare se contrazic între ele. Astfel, martorul H. a arătat că s-a făcut recepția finală a lucrării la care a participat el, I. și J., fără a putea preciza dacă a participat și F., relatând că procesul-verbal s-a încheiat la fața locului și s-a depus la primărie. Pe de altă parte, martora I. a relatat că recepția s-a efectuat la data de 27 august 2010 de față fiind H., constructorul, J. și F. și că procesul-verbal a fost încheiat la fața locului și a fost semnat la primărie. Martorul K. a arătat că recepția finală a lucrării a fost toamna - iarna 2010, la fața locului fiind F., I., H., consilierul J., L., și că a văzut că aceste persoane au semnat ceva pe capota mașinii.

În acord cu judecătorul fondului, Curtea a apreciat că declarația martorului M. trebuie înlăturată ca fiind subiectivă în raport de calitatea martorului de naș de cununie al inculpatului și de botez al copiilor inculpatului.

S-a mai constatat, în ceea ce privește execuția acestui obiectiv, că lucrarea a fost atribuită SC C. SRL București al cărui unic asociat era Q., fratele inculpatului A., faptă care a constituit unul dintre cele 8 acte materiale pentru care acest inculpat a fost condamnat prin Sentința penală nr. 211 din 8 noiembrie 2011 a Curții de Apel Ploiești pentru comiterea infracțiunii de conflict de interese prevăzută de art. 253

1

C. pen. (1969) raportat la art. 41 alin. (2) C. pen.(1969). În raport cu aceste probe, s-a reținut că a existat un înscris intitulat proces-verbal de recepție finală înregistrat la data de 29 septembrie 2010, care nu a primit un număr, însă nu a rezultat că s-a efectuat o recepție efectivă a lucrării intitulate "Împrejmuire și porți acces DN 7 - Biserica Bujoreanca", aspect reținut de altfel și de Curtea de Conturi în procesul-verbal întocmit la data de 12 octombrie 2011.

Efectuând o astfel de plată fără a fi existat o recepție efectivă a lucrărilor, Curtea a apreciat că inculpatul a încălcat pct. 2 din Ordinul M.F.P. 1792 din 24 decembrie 2002, dar și dispozițiile art. 23 alin. (1), art. 51 alin. (3), art. 54 alin. (5), art. 54 alin. (6) din Legea nr. 273/2006, art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 119/1999. Curtea a apreciat că încălcarea acestor dispoziții din Legea nr. 273/2006 și O.U.G. nr. 119/1999 se circumscrie dispozițiilor Deciziei Curții Constituționale nr. 405/2016.

În ceea ce privește plata avansului către SC D. SRL Pitești în sumă de 414.047,95 RON pentru lucrarea construire Primărie Tărtășești P+1E în lipsa unei scrisori de garanție bancară și în condițiile în care societatea comercială respectivă nu a efectuat nicio lucrare, s-a constatat că, prin Ordinul de plată nr. x din 27 decembrie 2010, s-a dispus efectuarea plății sumei de 414.047,95 RON cu titlu de avans către constructor conform Contract x/2010. Ordinul de plată a fost emis în baza ordonanței de plată semnată de inculpatul A. și a facturii fiscale nr. x din 23 decembrie 2010 avizat de inculpat cu mențiunea se achită cu OP.

În ceea ce privește existența scrisorii de garanție bancare de bună execuție la momentul efectuării plății, s-a constatat că declarația inculpatului în acest sens este contrazisă de inculpata B., care a afirmat că nu a existat un astfel de document, și de declarația martorului F., care a arătat că în cursul anului 2010 reprezentantul constructorului a venit la primărie cu o factură de avans, iar inculpatul A. i-a spus să efectueze plata chiar dacă nu exista scrisoare de garanție bancară, întrucât acesta este prietenul său.

Curtea a constatat că cea mai importantă probă în acest sens este declarația martorului O. angajat al R., care nu a recunoscut semnătura de pe înscrisul intitulat "scrisoare de garanție" și care a arătat că agenția pe care o conducea nu putea să încheie un cont de garanție bancară cu respectiva societate pentru că aceasta nu avea conturi deschise la agenția sa. De asemenea, a menționat că la această unitate nu există un consilier juridic cu numele S..

S-a arătat că toate aceste probe conduc la concluzia că, în realitate, înscrisul intitulat "scrisoare de garanție", în temeiul căruia inculpatul A. a dispus efectuarea plății sumei de 414.047,95 RON, cu titlu de avans către constructor conform Contractului nr. x/2010, nu a avut o acoperire reală, ci practic a fost întocmit doar pentru ca suma de bani să fie scoasă din patrimoniul Primăriei Comunei Tărtășești. Efectuând o astfel de plată fără a fi existat o scrisoare de garanție bancară în mod real, Curtea a apreciat că inculpatul a încălcat pct. 2 din Ordinul M.F.P. 1792 din 24 decembrie 2002, dar și dispozițiilor art. 23 alin. (1), art. 51 alin. (3), art. 54 alin. (5), art. 54 alin. (6) din Legea nr. 273/2006, art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 119/1999. Curtea a apreciat că încălcarea acestor dispoziții din Legea nr. 273/2006, și O.U.G. nr. 119/1999 se circumscriu dispozițiilor Deciziei Curții Constituționale nr. 405/2016.

S-a concluzionat că primele trei motive ale apelului formulat de inculpatul A. sunt nefondate.

Referitor la ultimul motiv care vizează legea penală mai favorabilă, Curtea a constatat că, în mod justificat, instanța de fond a apreciat că legea penală în vigoare la data prezentei este mai favorabilă inculpatului întrucât presupune limite de pedeapsă mai reduse. De asemenea, a constatat că modalitatea în care instanța de fond a contopit pedepsele principale stabilite în prezenta cauză cu cele aplicate anterior inculpatului, sunt conforme dispozițiilor art. 38, art. 39 C. pen.

Apelul formulat de inculpata B. a fost apreciat ca fiind nefondat, Curtea, în acord cu prima instanță, constatând că, din probele administrate în cauză, nu a rezultat o stare de constrângere morală care să fi fost exercitată asupra inculpatei de către inculpatul A.. Curtea a apreciat că aspectul învederat de inculpată, în sensul că ar fi acționat din teama de a nu fi destituită ea și membrii familiei sale, nu poate fi considerat un pericol grav, care să fi fost înlăturat doar prin comiterea faptei, deoarece exista posibilitatea ca, în situația unei concedieri ilegale, să se formuleze acțiune în justiție. În plus, s-a arătat că acest pericol nu poate fi considerat iminent, procedura concedierii fiind una îndelungată.

Totodată, Curtea a apreciat că apelul formulat de UAT Tărtășești este fondat întrucât, deși s-a solicitat în fața instanței de fond acordarea și a dobânzii legale raportată la cuantumul prejudiciului produs de cei doi inculpați, această facilitate nu a fost acordată, așa cum prevăd dispozițiile O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare, începând cu data producerii prejudiciilor.

Împotriva hotărârii instanței de apel, în termen legal, au declarat recurs în casație inculpații B. și A., prin apărători aleși.

I. În cuprinsul căii de atac formulată de inculpata B., prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., s-a arătat, în esență, cu privire la latura penală, că, având în vedere calitatea sa de funcționar public și ținând cont de faptul că a fost trimisă în judecată pentru infracțiunea prevăzută de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., competența de soluționare a cauzei aparținea Tribunalului Dâmbovița, iar nu Judecătoriei Răcari potrivit dispozițiilor art. 36 lit. c) C. proc. pen. De altfel, urmărirea penală trebuia să fie efectuată de către Direcția Națională Anticorupție și nu de Parchetul de pe lângă Judecătoria Răcari.

Prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., a susținut, în esență, că, a fost condamnată pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală și care nu a fost săvârșită cu forma de vinovăție prevăzută de lege, arătând că, în mod greșit, s-a reținut că nu existat constrângere morală exercitată asupra sa de către inculpatul A. (relevante în acest sens fiind declarațiile martorilor N., H., T.), că, instanțele inferioare nu s-au pronunțat asupra cauzei de neimputabilitate prevăzută de art. 30 alin. (1) C. pen., că hotărârile sunt contradictorii, că nu a existat nicio probă din care să rezulte că ar fi obținut un folos necuvenit sau că ar fi avut vreun interes față de vreo societate, sens în care a invocat Deciziile nr. 405/2016 și nr. 392/2017 ale Curții Constituționale, dar și Decizia nr. 1/2018 pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al instanței supreme.

În raport de cele expuse pe larg în cuprinsul motivelor de recurs în casație, s-a solicitat, pe latură penală, în principal, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., admiterea recursului în casație, casarea hotărârii atacate și rejudecarea cauzei de către instanța de apel sau instanța competentă material sau după calitatea persoanei, iar, în subsidiar, în baza art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admiterea căii extraordinare de atac și achitarea inculpatei potrivit art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

În ceea ce privește latura civilă, fără, însă, a se indica vreunul dintre cazurile de recurs în casație prevăzute de art. 438 C. proc. pen., s-a precizat că, în mod greșit, a fost admis apelul declarat de UAT Tărtășești cu obligarea inculpaților și la plata dobânzilor, întrucât prejudiciul stabilit de Curtea de Conturi nu este purtător de dobânzi, dar și că, în mod eronat, s-a reținut că răspunde în solidar cu inculpatul A. pentru prejudiciul creat U.A.T. Tărtășești, în condițiile în care gradul de vinovăție era diferit, astfel încât suma la care a fost obligată este incertă, debitul nefiind actual, real, exigibil conform art. 411 C. proc. pen.

Pe latură civilă, în baza art. 448 alin. (2) C. proc. pen., s-a solicitat admiterea recursului în casație, casarea deciziei atacate și înlăturarea nelegalității constatate, precum și rejudecarea cauzei de către Curtea de Apel Ploiești, cu consecința respingerii apelului formulat de UAT Tărtășești, ca nefondat.

Totodată, în baza art. 441 C. proc. pen., s-a solicitat suspendarea executării hotărârii atacate, până la soluționarea recursului în casație.

II. În cuprinsul căii de atac formulată de inculpatul A., prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., s-a arătat, în esență, că, în mod greșit, a fost condamnat pentru o faptă care nu era prevăzută de legea penală în condițiile în care judecătorul fondului nu a indicat, în concret, dispozițiile legale încălcate și modalitatea în care s-a realizat acesta, sens în care a invocat Decizia nr. 405/2016 a Curții Constituționale. De asemenea, s-a criticat modalitatea în care au fost administrate probele în cursul cercetării judecătorești, referitoare la respingerea cererilor privind completarea, refacerea sau, eventual, efectuarea unor alte expertize tehnice, analizarea declarațiile martorilor audiați, a înscrisurilor depuse, precum și analiza greșită a situației obiectivului "împrejmuire gard Biserică Bujoreanca, apreciind astfel că hotărârea recurată este lovită de nulitate absolută, în conformitate cu dispozițiile art. 282 C. proc. pen.

Prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., s-a susținut că pedeapsa rezultată de 6 ani și 2 luni închisoare a fost stabilită în alte limite decât cele prevăzute de lege, fără a se avea în vedere Decizia nr. 29/2015 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al instanței supreme, în condițiile în care contopirea sancțiunilor s-a realizat potrivit actualei codificări (stabilindu-se pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare la care s-a adăugat sporul obligatoriu de 1/3, adică 2 ani și 2 luni închisoare), iar, nu conform reglementarii anterioare, potrivit dispozițiilor art. 36 C. pen. (1969), ce ar fi condus la aplicarea unei pedepse rezultante de 4 ani închisoare.

În raport cu cele expuse pe larg în cuprinsul motivelor de recurs în casație, s-a solicitat, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) și alin. (3) C. proc. pen., admiterea recursului în casație, casarea hotărârii atacate și achitarea sa, în principal, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., iar, în subsidiar, în baza art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Într-un al doilea subsidiar, s-a solicitat, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admiterea recursului în casație, casarea hotărârii atacate și aplicarea unei pedepse rezultante în limitele prevăzute de lege.

Totodată, în temeiul art. 441 C. proc. pen., s-a solicitat suspendarea executării hotărârii atacate, până la soluționarea recursului în casație, cu obligarea sa la respectarea unora dintre obligațiile prevăzute de art. 215 alin. (1) și (2) C. proc. pen.

Prin încheierea din 13 septembrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a admis în principiu cererile de recurs în casație formulate de inculpații B. și A. împotriva Deciziei penale nr. 243 din 2 martie 2018 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, și a trimis cauza în vederea judecării recursului în casație, completului C4. Totodată, a fixat termen de judecată în ședință publică la data de 11 octombrie 2018, pentru când s-a dispus citarea recurenților inculpați B. și A. și a părții civile U.A.T. Tărtășești și emiterea unei adrese către Baroul București pentru desemnarea un