ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1626/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1626/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin încheierea din 26 aprilie 2013 a

Curții de Apel Ploiești, Secția Penală și pentru Cauze cu Minori și de Familie,

pronunțată în dosarul nr. 5708/120/2012,

în

baza art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin. (1) C. proc.

pen., s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării a inculpatului A.A.V.,

aflat în stare de arest preventiv în Penitenciarul Mărgineni și în temeiul art.

160

b

alin. (3) C. proc. pen., s-a menținut această măsură.

Pentru a pronunța această hotărâre,

curtea de apel a reținut că prin sentința penală nr. 89 din data de 1 martie

2013, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, s-au hotărât următoarele:

În baza art. 7 din Legea nr. 39/2003

rap. la art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. și cu aplicarea art. 74 alin. (2) -

76 alin. (1) lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul A.A.V. la pedeapsa de

3 ani și 4 luni închisoare.

În temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr.

39/2003 rap. la art. 65 C. pen., s-a aplicat aceluiași inculpat, pe o perioadă

de un an, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de disp. art.

64 alin. (1) lit. a) teza a Ii-a (dreptul de a fi ales în autoritățile publice

sau în funcții elective publice) și lit. b) C. pen. (dreptul de a ocupa o

funcție implicând exercițiul autorității de stat).

De asemenea, potrivit disp. art. 194 alin.

(1) C. pen. rap. la art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2)

C. pen. și art. 74 alin. (2) - 76 lit. e) teza I C. pen., același inculpat a

fost condamnat la pedeapsa de 5 luni închisoare.

S-a dispus contopirea pedepselor

stabilite și în baza art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. și art. 35 alin. (1) lit.

a) din același cod, s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, anume 3 ani

și 4 luni închisoare, alături de pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Ii-a și lit. b) C.

pen., pe o durată de un an.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen., s-a

aplicat aceluiași inculpat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Ii-a și b) C. pen.

Conform disp. art. 88 C. pen., s-a

dedus din durata pedepsei închisorii pronunțate timpul arestării preventive

începând cu data de 22 iunie 2012 (data confirmării punerii în executare a

mandatului de arestare preventivă emis de Tribunalul Prahova în baza încheierii

nr. 19 din 22 aprilie 2011), la zi, iar în baza art. 350 alin. (1) C. proc.

pen., s-a menținut măsura arestării preventive luată față de inculpatul A.A.V.

prin încheierea nr. 19 din 22 aprilie 2011 pronunțată de către Tribunalul

Prahova în dosarul nr. 3690/105/2011 și în baza căreia a fost emis mandatul de

arestare preventivă a cărui executare a fost confirmată la data de 22 iunie 2011

prin încheierea pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr. 3690/ 105/2011.

În latură civilă, în baza art. 346 alin.

(1) C. proc. pen. rap. la art. 14 din același cod, s-a luat act că părțile

vătămate B.I.C., R.I. și B.R.M. nu se constituie părți civile în procesul

penal.

În temeiul art. 109 C. proc. pen., la

data rămânerii definitive a hotărârii, s-a dispus restituirea bunurilor ridicate

cu ocazia percheziției domiciliare efectuate la 20 aprilie 2011, descrise în

procesul verbal de efectuare a percheziției domiciliare, reprezentate de:

hard-diskul; un telefon prevăzut cu acumulator și cartelă; o cartelă V., o

cartelă C. și o agendă de culoare maro.

Conform art. 191

alin. (1) C. proc. pen. inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat în sumă de 5200 lei (5000 lei reprezentând cheltuielile

judiciare stabilite în faza urmăririi penale).

Curtea de apel

a constatat că, pe baza probelor și a mijloacelor de probă administrate în

cauză, respectiv: declarațiile părților vătămate, procesele-verbale de redare a

convorbirilor telefonice, declarațiile martorilor, procesele-verbale de

recunoaștere, procesul-verbal de efectuare a percheziției domiciliare, în fapt,

prima instanță a reținut că, în anul 2008, inculpatul a aderat la grupul

infracțional organizat, inițiat și condus de către G.F.N., profilat pe

comiterea mai multor tipuri de infracțiuni, printre care și „șantajul", în

cadrul grupului inculpatul exercitând acte de constrângere asupra părților

vătămate R.I., B.I.C. și B.R., cărora le-a pretins diverse sume de bani ca ,,taxă

de protecție" sau ca dobânzi la sume împrumutate sau pretins împrumutate,

obținând astfel în mod injust importante de bani.

În drept, s-a

constatat că faptele inculpatului, astfel cum au fost descrise mai sus,

întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de aderare la un grup

infracțional organizat, respectiv șantaj, prevăzute și pedepsite prin disp. art.

7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 și 194 alin. (1) C. pen., texte de lege în

baza cărora instanța de fond l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa rezultantă

de 3 ani și 4 luni închisoare, cu executare în regim de detenție.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

apel inculpatul A.A.V., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, calea

de atac declarată fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești sub nr. 5708/120/2012

cu prim termen de judecată la data de 9 mai 2013.

Având în vedere că ultima dată măsura

arestării preventive a fost menținută față de inculpatul A.A.V. la data de 1

martie 2013, iar termenul de fond, conform repartizării aleatorii, a fost

stabilit la 9 mai 2013, s-a fixat termen intermediar pentru verificarea

legalității și temeiniciei stării de arest, procedându-se conform dispozițiilor

art. 300

2

C. proc. pen., potrivit cu care în cauzele în care

inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în

cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive mai înainte de

expirarea celor 60 de zile prevăzute de art. 160

b

alin. (3) din

același cod, indiferent de faza de judecată.

Curtea de apel, examinând actele și

lucrările dosarului, a constatat că măsura arestării preventive a inculpatului

a fost luată în lipsă, cu respectarea dispozițiilor legale în materie, prin

încheierea nr. 19 din 22 aprilie 2011 pronunțată de Tribunalul Prahova,

confirmarea mandatului emis pentru 30 de zile făcându-se la data de 22 iunie 2011.

S-a reținut, de asemenea, că ulterior s-a procedat la verificarea legalității

și temeiniciei măsurii arestării preventive în condițiile art. 300

1

C.

proc. pen., în Camera de Consiliu, prin încheierea pronunțată la data de 19

iulie 2012 dispunându-se menținerea măsurii arestării preventive a

inculpatului. Totodată, a fost avut în vedere că măsura arestării preventive a

fost verificată în condițiile art. 300

2

C. proc. pen., în interiorul

termenului prevăzut de art. 160

b

alin. (1) C. proc. pen.,

dispunându-se prin încheierile pronunțate la datele de 30 august 2012, 25

septembrie 2012, 22 octombrie 2012, 11 decembrie 2012 și 14 ianuarie 2013,

menținerea acestei măsuri, urmare constatării subzistenței temeiurilor avute în

vedere la luarea măsurii, încheieri devenite definitive prin respingerea

recursului declarat de inculpat.

S-a mai reținut că inculpatul a

săvârșit cu intenție infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii

mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea în libertate prezintă un

pericol concret pentru ordinea publică, pericol ce rezultă cu certitudine din

modalitatea concretă a săvârșirii faptelor, respectiv prin constrângere a

victimei, prin violență sau amenințare și care să o determine să dea, să facă,

să nu facă sau să sufere ceva, nefiind necesar ca victima să și satisfacă

pretenția făptuitorului, dar și din participația inculpatului în raport de

celelalte persoane care au făcut parte din grupul infracțional organizat.

De asemenea, sa constatat că

temeiurile care au impus arestarea preventivă a inculpatului se mențin și impun

în continuare judecarea inculpatului în stare de arest preventiv.

Având în vedere natura și gravitatea

faptelor comise, împrejurările comiterii acestora, dar și persoana

inculpatului, care a acționat cu intenție directă, dându-și seama că exercită o

acțiune de constrângere, producând prin aceasta o stare de temere victimei, în

scopul dobândirii în mod greșit a unui folos pentru altul, curtea de apel a

apreciat că se impune menținerea stării de arest preventiv a acestuia,

pericolul social concret pentru ordinea publică nefiind diminuat.

La aprecierea pericolului concret

pentru ordinea publică, a fost avută în vedere și temerea că, lăsat în

libertate, inculpatul ar putea să comită și alte fapte penale, precum și gradul

de pericol social deosebit, rezonanța socială a faptelor penale comise de

inculpat, mai ales în rândul comunității din care provine.

Totodată, s-a reținut că menținerea

măsurii arestării preventive față de inculpatul A.A.V. este în concordanță și

cu prevederile art. 5 paragraful lit. a) din Convenția pentru apărarea

drepturilor omului și libertăților fundamentale, potrivit cu care dreptul unei

persoane la libertate și siguranță nu este încălcat în situația în care aceasta

este deținută legal pe baza condamnării pronunțate de către un tribunal

competent, inculpatul în cauză fiind condamnat de instanța de fond la pedeapsa

rezultantă de 3 ani și 4 luni închisoare, cu executare în regim de detenție.

Împotriva

acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul A.A.V.,

solicitând revocarea măsurii arestării

preventive și continuarea judecății în stare de libertate.

Concluziile

formulate de reprezentantul Parchetului, de apărătorul recurentului inculpat și

ultimul cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a

prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.

Înalta Curte,

examinând recursul declarat de inculpat, pe baza lucrărilor și a materialului

din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat.

Potrivit dispozițiilor art. 160

b

alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de

control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia

arestării preventive.

Conform alin. (3) din același text de

lege, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun

în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată,

menținerea măsurii arestării preventive.

În cauză, Curtea de Apel Ploiești -

Secția Penală și pentru Cauze cu Minori și de Familie a procedat la efectuarea

verificărilor și a constatat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la

baza luării măsurii preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de

libertate a inculpatului.

Înalta Curte, în raport de

împrejurările concrete de comitere a faptelor, apreciază că lăsarea în

libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică,

așa cum corect a reținut și curtea de apel.

Ordinea publică reprezintă climatul

social optim, firesc, care se asigură printr-un ansamblu de norme și măsuri și

care se traduce prin funcționarea normală a instituțiilor statului, menținerea

liniștii cetățenilor și respectarea drepturilor acestora.

Deși pericolul pentru ordinea publică

nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii,

aceasta nu înseamnă că la aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie

făcută abstracție de gravitatea faptelor. Sub acest aspect, existența

pericolului public poate rezulta, între altele, din însuși pericolul social al

infracțiunii de care este învinuit inculpatul, din reacția publică la comiterea

unor astfel de infracțiuni, din posibilitatea comiterii unor alte asemenea

fapte de către alte persoane, în lipsa unei reacții ferme față de cei bănuiți

ca autori ai faptelor respective.

În acord cu prima instanță, înalta

Curte apreciază că sunt întrunite și la acest moment procesual condițiile

prevăzute de art. 300

2

coroborat cu art. 160

b

alin. (3) C.

proc. pen., impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpatului.

Se reține, de asemenea, că menținerea

arestării preventive a inculpatului nu contravine dreptului la libertate

ocrotit de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților

fundamentale, iar pe de altă parte, având în vedere circumstanțele

reale ale faptelor, modalitatea

concretă de săvârșire, gradul crescut de pericol social ce caracterizează aceste

fapte, durata detenției provizorii nu excede termenului rezonabil la care face

referire art. 5 paragraful 3 din Convenție, existând temeiuri suficiente pentru

a constata că menținerea detenției provizorii este licită, respectându-se

legislația internă și prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului.

În același sens, înalta Curte reține

că, în cauză, menținerea măsurii arestării preventive nu alterează prezumția de

nevinovăție și nici dreptul inculpatului de a fi judecat într-un termen

rezonabil, limitarea libertății acestuia încadrându-se în dispozițiile și

limitele legii.

Aceste considerente justifică

dispoziția de menținere a arestării preventive, astfel că, în conformitate cu art.

385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins,

ca nefondat.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 200 lei, din care suma de 100

lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul A.A.V. împotriva încheierii din 26 aprilie 2013 a Curții

de Apel Ploiești, Secția Penală și pentru Cauze cu Minori și de Familie, pronunțată

în dosarul nr. 5708/120/2012.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 13

mai 2013.