ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2977/2012

Asupra contestației în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia penală nr. 1153 din 13 aprilie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 1/98/2004, au fost admise recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și de inculpații M.G., B.D.G., D.M., B.S., S.I., F.I., R.Z.I., J.B.P. și B.N.D. împotriva Deciziei penale nr. 224 din 21 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală. A fost casată, în parte, decizia penală atacată, numai cu privire la conținutul pedepsei accesorii și complementare aplicate recurenților inculpați. În baza art. 71 C. pen., au fost interzise recurenților inculpați M.G., B.D.G., D.M., B.S., S.I., F.I., R.Z.I., J.B.P.

și B.N.D., drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. S-a dispus ca în cadrul pedepselor complementare aplicate inculpaților M.G., B.D.G., S.I., F.I., B.S. și D.M. să se facă aplicarea doar a tezei finale a art. 64 lit. a) C. pen. S-au menținut celelalte dispoziții ale Deciziei. Au fost respinse, ca nefondate, recursurile declarate inculpații P.I.C., G.N.D. și M.E. împotriva aceleiași decizii. Totodată, au fost respinse, ca nefondate, recursurile declarate de partea civilă OMV P SA (fostă SC P. SA, SNP P. SA) și de recurentele părți responsabile civilmente SC A.O. SRL, prin lichidator judiciar E. SPRL, SC G. 94 SRL, prin administrator judiciar SC I.T.M.A. SPRL, SC S.S.

SRL, prin administrator judiciar SC E. SPRL, SC E.M.J. Ltd SRL, prin administrator M.G., SC J.I. SRL, în prezent SC R.M.C. SRL, prin administrator judiciar SC E. SPRL, împotriva aceleiași decizii. A fost obligat inculpatul G.N.D. la plata sumei de 500 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, urmând a se avansa din fondul Ministerului Justiției. S-a dispus a se plăti din fondul Ministerului Justiției onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a inculpatei B.I., în sumă de 200 RON și onorariile parțiale pentru apărarea din oficiu a recurenților inculpați M.G., S.I., R.Z.I., J.B.P., B.N.D., B.D.G., D.M., B.S. și F.I., în sumă de câte 50 RON.

Au fost obligați recurenții inculpați P.I.C. și M.E. la plata sumelor de câte 350 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 50 RON fiecare, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, urmând a se avansa din fondul Ministerului Justiției. împotriva acestei decizii, a formulat contestație în anulare contestatorul M.G., aceasta fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală la data de 24 aprilie 2012. în drept au fost invocate dispozițiile art. 386 lit. c) și e) din C. proc. pen., fără a se preciza însă care sunt: criticile pe care se fundamentează calea de atac promovată.

La termenul din data de 24 septembrie 2012, apărătorul ales al contestatorului a menționat că instanța de apel sa pronunțat asupra intervenirii cauzei de încetare a procesului penal, respectiv prescripția specială, pentru participația improprie la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată și pentru infracțiunea de uz de fals, învederând astfel că nu mai susține contestația în anulare. În acest context, Înalta Curte, luând act de împrejurarea că apărătorul ales al conte statorului nu are un mandat special din partea acestuia pentru a retrage contestația în anulare, a apreciat că nu se poate lua act de manifestarea de voință exprimată în acest mod și a acordat cuvântul pentru dezbaterea admisibilității în principiu a contestației în anulare, în temeiul dispozițiilor art. 391 C. proc.

pen. Concluziile reprezentantului parchetului și ale apărătorului contestatorului au fost consemnate în partea introductivă a hotărârii, urmând a nu mai fi reluate. Examinând contestația în anulare formulată de contestatorul M.G., sub aspectul admisibilității în principiu, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru considerentele ce vor urma. Contestația în anulare constituie o cale extraordinară de atac prin care pot fi reparate erori de neînlăturat pe alte căi și anume anularea pentru vicii, nulități privind actele de procedură, iar nu un motiv care ar constitui o nulitate pe fondul cauzei. Natura juridică a acestui remediu procesual este mixtă, atât de anulare, în sensul că pe calea contestației în anulare poate fi anulată hotărârea, cât și de retractare, respectiv că însăși instanța care a pronunțat hotărârea este pusă de a controla condițiile în care a dat hotărârea și de a o infirma eventual.

În conformitate cu dispozițiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestației în anulare este condiționată de îndeplinirea cumulativă a cerințelor privind respectarea termenului de exercitare prevăzut de legea procesual penală, arătarea de motive prevăzute în art. 386 C. proc. pen., precum și invocarea de dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac exercitate, care se depun sau se află la dosarul cauzei. Art. 386 C. proc. pen. prevede cazurile în care se poate face contestație în anulare, însă numai împotriva hotărârilor penale definitive, contestația în anulare putând fi exercitată doar în cazurile și în condițiile prevăzute expres și limitativ de lege. Prin urmare, examinarea temeiniciei contestației nu poate avea loc decât ulterior procedurii admisibilității în principiu.

Potrivit dispozițiilor art. 386 C. proc.

pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri: a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii; b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare; c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f)-11, cu privire la care existau probe în dosar; d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri diferite pentru aceeași faptă; e) când la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 385 14 alin. (1 1 ) ori art. 385 16 alin. (1) C. proc.

pen. Așadar, legiuitorul a prevăzut expres și limitativ cazurile în care o hotărâre definitivă poate fi atacată prin intermediul contestației în anulare, instituindu-se astfel o garanție că această cale nu va da posibilitatea oricărei persoane și în orice condiții de a înlătura efectele pe care le au hotărârile judecătorești definitive. În prezenta cauză se constată că a fost promovată contestația în anulare, criticile formulate fiind circumscrise dispozițiilor art. 386 lit. c) și e) C. proc. pen.

Potrivit textelor legale anterior menționate, hotărârile definitive pot fi atacate pe calea contestației în anulare când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) -i 1 ), cu privire la care existau probe în dosar, respectiv atunci când la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 385 14 alin. (1 1 ) ori art. 385 Ib alin. (1) C. proc. pen. Cu privire la criticile circumscrise dispozițiilor art. 386 lit. c) C. proc. pen., se reține că instanța de apel, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc.

pen., a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului pentru participație improprie la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată și pentru infracțiunea de uz de fals, ca urmare a intervenirii prescripției speciale. Pe de altă parte, nici dispozițiile art. 386 lit. e) C. proc. pen. nu sunt incidente, în cauză nefiind obligatorie audierea conte statorului de către instanța de recurs potrivit art. 385 14 alin. i 1 C. proc. pen., având în vedere că nu a fost pronunțată o soluție de achitare a sa. Prin urmare, se constată că aspectele invocate de contestator nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 386 lit. c) și e) C. proc. pen. Astfel fiind, contestația în anulare formulată de contestatorul M.G.

apare ca fiind inadmisibilă, nefiind îndeplinite cumulativ cerințele care condiționează admiterea în principiu a acesteia. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul M.G. împotriva Deciziei penale nr. 1153 din 13 aprilie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 1/98/2004. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul M.G. împotriva Deciziei penale nr. 1153 din 13 aprilie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 1/98/2004. Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 24 septembrie 2012. Procesat de GGC - LM