ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 356/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 356/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursurilor

de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 149/P/2010 din 18

iulie 2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -

Direcția Națională Anticorupție, s-a dispus trimiterea în judecată a

inculpaților, după cum urmează:

- inculpatul D.M.V.,

pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin.

(1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000;

- inculpatul M.I.,

pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1)

C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 și a art. 37 lit. a) C.

pen.;

- inculpatul M.S.G.,

pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de luare de mită, prevăzută de

art. 26 C. pen., raportat la art. 254 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea

art. 6 din Legea nr. 78/2000;

- inculpatul H.R.N.,

pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de dare de mită, prevăzută de

art. 26 C. pen., raportat la art. 255 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 6

din Legea nr. 78/2000 și a art. 37 lit. a) C. pen.;

- inculpatul S.M.,

pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de dare de mită, prevăzută de

art. 26 C. pen., raportat la art. 255 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 6

din Legea nr. 78/2000.

Instanța de judecată

sesizată, Tribunalul București, secția I penală, prin Sentința penală nr. 1017

din 19 decembrie 2011, a admis excepția necompetenței după calitatea persoanei

și în baza art. 42 C. proc. pen., cu referire la art. 68 alin. (4) teza a II-a

din Legea nr. 93/2004 privind Statutul funcționarilor publici cu statut special

din Administrația Națională a Penitenciarelor, cu referire la art. 27 pct. 1 și

art. 28

1

pct. 1 lit. d) C. proc. pen., a declinat competența de

judecare la Curtea de Apel București.

Rechizitoriul, în

esență, a reținut următoarele:

Tribunalul București,

prin Sentința penală nr. 857/2005 pronunțată în Dosarul nr. 18254/2004, l-a

condamnat pe inculpatul M.I., la 10 ani închisoare pentru infracțiuni prevăzute

de Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității

organizate, sus-numitul, succesiv, fiind încarcerat în mai multe locuri de

deținere, printre care și în Penitenciarul cu regim de maximă siguranță Aiud,

județul Alba.

În perioada

încarcerării în acest loc de deținere, M.I. i-a cunoscut pe H.R.N. și S.M., și

ei aflați acolo pentru executarea unor pedepse cu închisoarea, primul fiind

eliberat la sfârșitul anului 2008, al doilea aflându-se în detenție și la

datele la care se referă actul de sesizare.

În contextul amintit,

în luna mai 2010, M.I., dorind să procedeze la promovarea unei cereri de

liberare condiționată, l-a contactat pe S.M. și i-a solicitat să-l pună în

legătură cu H.R.N., despre acesta cunoscând că are relații în vederea

intervenirii pe lângă comisia de liberare condiționată constituită la

Penitenciarul Aiud.

Ca atare, la 24 mai

2010, H.R.N. a fost apelat telefonic de S.M., zis "S.", acesta

rugându-l să-l ajute pe M.I., zis "L." care urma să fie audiat de

respectiva comisie spre data de 04 iulie 2010.

În convorbire, S.M.

propune să-i dea lui M.I. numărul de apel al lui H.R.N., urmând că cei doi

"(...) să se înțeleagă, inclusiv preț, alea, ce trăbă?"

În aceeași zi, 24 mai

2010, la ora 13:17:37, M.I. l-a apelat pe H.R.N., apelul telefonic efectuându-l

de la locul de deținere, cel apelat cerându-i să-i comunice datele personale,

data când este propus pentru liberare, toate acestea făcându-l pe M.I. să

înțeleagă că la rândul său H.R.N. va apela la o persoană care să-i obțină un

rezultat favorabil.

Tot în 24 mai 2010,

la ora 13:23:06, M.I., prin sms, i-a transmis lui H.R.N. datele personale și

ziua în care urma să intre în comisia de liberare condiționată, respectiv 04

iulie 2010.

La orele 17:50:20,

tot în ziua de 24 mai 2010, H.R.N. i-a dat de înțeles lui M.I. că va trebui să

dea, în două tranșe, bani care vor ajunge la o altă persoană, după prima tranșă

de bani urmând să convină asupra derulării acțiunilor viitoare.

Convorbirea

telefonică interceptată pentru orele 11:37:18 din ziua de 27 mai 2010 relevă că

"marfa" însemna transferarea lui M.I. la Spitalul Penitenciar Dej,

aici M.I. urmând să treacă prin comisia de liberare condiționată cu ajutorul

unei persoane de la Penitenciarul Aiud care să-i faciliteze transferul.

În aceeași zi (27 mai

2010) persoana care urma să faciliteze acel transfer, respectiv D.M.V., medic

șef la Penitenciarul Aiud, a fost apelat de H.R.N., acesta din urmă spunându-i

că "(...) am de vorbit ceva, o combinație frumoasă", cel apelat

arătându-se interesat de a se vedea în cursul serii zilei amintite.

Întâlnirea a avut loc

însă a două zi, 28 mai 2010, în zona mall-ului din Alba Iulia, spre orele 15:10,

ulterior, la ora 16:14:31, H.R.N. apelându-l pe S.M. căruia i-a reproșat că

M.I. încercase să-și rezolve problema și prin implicarea altor persoane, dar

acestea ajunseseră sau au ajuns tot la "sursă" cum îi comunicase

D.M.V.: (...) "No, el s-o dus prin altcineva tot la același (...) tot la

același om, știi".

La 31 mai 2010, orele

22:06:09, în legătură cu remiterea banilor, M.I. l-a apelat pe H.R.N. și l-a

întrebat dacă este mai bine să fie trimiși prin mandat poștal sau prin

serviciul W.U. pentru că o deplasare de la București la Alba Iulia era mai

costisitoare: "(...) face atâta drum ca, să-ți explic un lucru, face atâta

drum, e o sută de euro în plus! (...) patruzeci de milioane nu, trebuie să pună

(...) vreo patruzeci și două de milioane, e (...) vede unde e mai ieftin (...)

de la O. din București, la O. în Alba (...) sau prin poștă, cum vrei, cum

zici".

În aceeași seară,

orele 22:16:02, M.I. l-a informat pe S.M. (acesta se afla atunci în București)

că se convenise că lui H.R.N. să-i fie trimiși 4200 RON, cel apelat confirmând

că H.R.N. îl asigurase că "face asta (...)".

În continuare, la

orele 22:29:49, M.I. l-a informat pe același H.R.N. că banii îi va primi la 01

iunie 2010 sau cel mai târziu, în 02 iunie 2010 prin intermediul unui fin,

H.R.N. sfătuindu-l că acela să-i spună că îl caută din partea lui

"L." (M.I.).

A.I., zis

"O.", la 01 iunie 2010 l-a apelat pe H.R.N., i-a spus că din partea

lui "L." și s-a convenit să i se trimită 1000 euro echivalent în RON,

prin serviciul pus la dispoziție în stațiile O., acestea percepând un comision

mic, totodată stabilindu-se între cei doi datele necesare transferului de bani.

La 01 iunie 2010, ora

10:36:00, prin sms A.I. i-a confirmat lui H.R.N. că suma i s-a trimis, sms-ul

având următorul conținut: "A.I., str. A., sector 3 București. Poți să-i

ridici, 42 mil.".

La rândul său, la ora

12:06:14, H.R.N. i-a transmis lui M.I. că va scoate banii, iar la ora 13:26:48

i-a comunicat că (...) totul e O.K. Eu las vorbă la om, tu stai liniștit,

mergem înainte, nu? Eu mâine când plec încolo, mă întâlnesc cu oamenii".

Același H.R.N., la ora 16:43:34, a fost apelat de D.M.V., primul spunându-i că

"vestea e bună" și că în 02 iunie 2010, spre ora 16:00, el pleacă din

Alba Iulia spre Aiud și-l va întâlni spre ora 17:00. D.M.V. a dorit să afle

dacă cel apelat are "ceva să-mi (...) a (...)pentru mine (...)".

După ce cei doi s-au

întâlnit, M.I. l-a contactat pe D.M.V. și au discutat, în interiorul locului de

deținere, în legătură cu modalitatea de urmat, în acest sens evidențiindu-se convorbiri

telefonice și comunicări sms (din 05 iunie 2010 - H.R.N. cu M.I. - aceeași zi -

D.M.V. cu H.R.N., primul pretinzând 1000 euro, din care 500 înainte de

transferarea lui M.I. în Spitalul-penitenciar Dej, cu precizarea a ceea ce se

poate face, ulterior acela urmând să se descurce singur: "(...) de la

început eu i-am spus foarte clar (...) că merge și e pe barba lui (...) își

asumă riscul, dacă e bine, e bine, dacă nu, om vedea mai departe!". Cei

doi, la acea dată, discută și asupra unei convorbiri ulterioare, când D.M.V.

"luni seara" era de serviciu și să fie sunat pe la "cinci".

M.I., la 05 iunie

2010 telefonic, îi comunică lui S.M. că "nu i-a dat nimic, că doar

vorbe", S.M. se arată îngrijorat că "a plecat afară (referire la

H.R.N.) sau că "o fi dat la altu", M.I. îi spune "nu, mă

(...)", S.M. înțelege că "(...) de doctoru" este vorba dar

"nu știe".

În 06 iunie 2010,

M.I. discută cu H.R.N., primul îi spune că "mi-a zis că el nu a primit

nimic", celălalt îl asigură că a vorbit și că dacă numai asta vrea (cu

referire la ce-i spusese D.M.V.), marți îi va trimite (banii), H.R.N. înțelege

că M.I. vrea să "iasă" dar îi transmite prin sms că i s-a spus că

acolo nu știe pe nimeni, ulterior între ei dezvoltându-se o convorbire

edificatoare privind ceea ce promisese D.M.V. comparativ a ceea ce dorise M.I.,

acesta spunând că "l-a văzut așa sucit", H.R.N. accentuând că i s-a

spus că "(...) să se descurce (...) că-l trimite odată, îl mai trimite

odată și încă o dată după aia (...)".

Data stabilită pentru

transfer la Spitalul Penitenciar Dej, respectiv 22 iunie 2010, rezultă din

discuția telefonică dintre cei doi purtată la 06 iunie 2010, orele 12:59:31

(...) deci, te trimite (...) când vrei, ori pe douăzecișidoi, ori pe

douăzecișișapte, M.I. spunând "(...) pe douăzecișidoi, pe douăzecișișapte

e duminică".

La 14 iunie 2010,

M.I., telefonic, îi comunică lui S.M. că "(...) omu vrea cașcavalu΄,

acum trebuie să-i dau bani, alți bani la om", cu aceeași ocazie el

informându-l și că mai are douăzeci de zile și pe 4 iulie intră în comisie, dar

H.R.N. nu dăduse banii și nici nu mai răspundea la telefon, deși încercase de

mai multe ori să-l contacteze pentru a i se înapoia cei 4200 RON.

În fapt, H.R.N.

părăsise țara după data de 01 iunie 2010.

La rândul său, S.M.,

telefonic, l-a apelat pe M.S.G., ofițer la Penitenciarul Aiud și i-a transmis

că "ruda lui L.", printr-un "neam al lui va veni la el, îl va

invita la o înghețată", cel apelat acceptând.

M.I., în aceeași zi,

14 iunie 2010, este informat de S.M. că a discutat cu ofițerul și i-a dat

numărul de telefon al aceluia, după care ofițerul este înștiințat, la orele

23:09:17, că trebuie să dea banii sau parte din bani unei persoane,

intermedierea în relația cu D.M.V. rezultând și din convorbirea telefonică

dintre M.I. și S.M. de la orele 23:11:57 din aceeași zi, 14 iunie 2010.

La ora 23:41:58, 14

iunie 2010, M.I. și-a apelat soția (M.L.G.) și i-a cerut să-i dea lui

"C." 1000 euro, "C." luând suma de la ea și dându-i-o

aceluiași "O." A.I. Acesta, la 16 iunie 2010, însoțit de concubina

lui M.I., N.M., s-a deplasat la Aiud pentru a-i da 500 euro lui M.S.G.,

relevante fiind convorbirile telefonice din 15 iunie 2010, M.I. accentuând că

cel căruia trebuia să îi redea 500 euro se numește "S.".

Ajungând în Aiud în

16 iunie 2010, la ora 14:31:51, prin sms, A.I. l-a informat pe M.S.G. că a

ajuns, este din partea lui "L." și l-a întrebat când se pot vedea.

La ora 15:02:56,

telefonic, cei doi au convenit să se întâlnească la autogară, aceasta la

sugestia lui M.S.G., A.I. spunându-i că el va veni cu un autoturism T. Spre ora

15,20 - 15,25, M.S.G. a urcat pe bancheta spate a vehiculului, a stat

aproximativ 15 secunde și a coborât, vizualizarea aspectului relevat

evidențiind că locul de staționare a autoturismului era o alee situată în

spatele unei biserici din apropierea Penitenciarului Aiud, aici acesta

aflându-se încă de la ora 14,30, ocupanți fiind un bărbat și o femeie.

Spre ora 15:22:36,

M.S.G., telefonic, i-a comunicat lui D.M.V. că a luat banii cărora le-a spus

"motor", că "e la el în pivniță" și trebuie să vină să-l

ia, cel apelat spunând că va veni "în jur de fără un sfert", M.S.G.

terminând "bine, doftores".

În aceeași zi, 16

iunie 2010, ora 15:50, D.M.V., a părăsit imobilul situat în Aiud, str. G., s-a

îmbarcat în autoturismul V., a rulat până pe str. A., s-a întâlnit cu M.S.G.,

acesta a urcat și el în vehicul și i-a dat cei 500 euro lui D.M.V.

Verificându-se fișa

medicală a deținutului de la acea dată M.I., precum și constatările medicale de

la consultul efectuat la 21 iunie 2010, celui consultat i se stabilise

diagnosticul "litiază biliară" și recomandarea de a fi internat în

Spitalul Penitenciar Dej, respectiva fișă fiind semnată și parafată de medicul

șef D.M.V.

Scrisoarea medicală

emisă de Spitalul Penitenciar Dej a evidențiat că deținutul M.I. a fost

internat acolo în perioada 22 iunie - 12 iulie 2010, i s-au efectuat analize

medicale, dar nu a fost operat chirurgical.

Comisia de propuneri

pentru liberare condiționată de la nivelul Penitenciarului Spital Dej a

discutat situația deținutului M.I. (proces-verbal nr. 148 din 07 iulie 2010),

dar i s-a acordat termen de reanalizare după 06 ianuarie 2011.

La 17 august 2010,

orele 21:25:57, M.I. l-a apelat pe H.R.N. și i-a cerut să-i restituie banii

pentru că nu se rezolvase nimic: "(...) nu s-a făcut nimic, frate (...)

ți-am dat 1000 euro, trebuia să-ți mai dau 1000, treaba ta (...)"

Interlocutorul i-a spus: "(...) eu am luat banii (...) eu i-am trimis 500

euro lui (...) la ăla, la doctor (...)"

La 18 august 2010,

martora N.M., concubina lui M.I., prin poștă, a primit de la H.R.N. 500 euro.

Inculpatul D.M.V. nu

a recunoscut că ar fi avut vreo întâlnire cu M.I. sau ar fi discutat despre un

transfer la Spitalul Penitenciar Dej contra unei sume de bani, iar în ce

privește relația să cu H.R.N., a precizat că l-a întâlnit întâmplător de două

ori, însă discuțiile dintre ei nu s-au referit la vreo acțiune dintre cele

pentru care era acuzat.

Sub acest aspect,

s-au detaliat în prezenta convorbirile telefonice dintre cei doi de la 27 mai

2010, dar și întâlnirea ce a avut loc la 28 mai 2010 la un mall din Alba Iulia.

La fel, la 01 iunie

2010, D.M.V. l-a apelat telefonic pe H.R.N., acesta spunându-i, cum s-a mai

arătat, că "vestea e bună (...)", D.M.V. interesându-se dacă

"ceva să-mi (...) a, pentru mine".

Referitor momentului

remiterii, de către inculpatul M.S.G., a celor 500 euro, inculpatul D.M.V. a

susținut că, așa cum se mai întâmplase să-l împrumute cu bani, pe str. A. din

Aiud s-au întâlnit și M.S.G. i-a dat niște bani pe care însă îi datora.

La rândul său,

M.S.G., încercând să-și justifice fapta, a motivat că achiziționase un motor de

V., a folosit numai cureaua de distribuție, motorul l-a revândut la

"dezmembrări auto" și din banii primiți i-a restituit inculpatului

D.M.V. o parte dintr-un împrumut, însă nu ținea minte de ce a spus că "a

adus omul motorul, deci să vii să ți-l dau, că e la mine în pivniță".

Inculpatul M.I. nu a

recunoscut că ar fi dat coinculpatului D.M.V. vreo sumă de bani, el susținând

însă că lui H.R.N. i-a dat 1000 euro pentru că acesta să-l ajute în a-și angaja

un avocat pentru liberarea condiționată, H.R.N. i-a restituit 500 euro pentru

că nu i-a găsit un avocat și i-a dat, tot pentru avocat, 500 euro lui M.S.G.

prin intermediul lui A.I.

Aspectul din urmă a

fost negat de inculpatul M.S.G., acesta nu a oferit vreo explicație privind

scopul întâlnirii pe care a avut-o la 02 iunie 2010 cu A.I. Același inculpat nu

a recunoscut nici discuția avută cu inculpatul S.M. privind întrevederea cu

același A.I., el neoferind nici explicații privind limbajul interceptat, când a

folosit cuvinte de genul "să mâncăm o înghețată" sau "să fie

tricou de bumbac".

Inculpatul S.M. a

recunoscut în integralitate fapta descrisă în actul de sesizare a instanței, nu

a contestat probele administrate la urmărirea penală, în cadrul recunoașterii

vinovăției astfel cum această manifestare de voință este prevăzută în art. 320

1

C. proc. pen. în redactarea dată prin Legea nr. 202/2010, el descriind

activitatea infracțională și a celorlalți inculpați.

Cercetarea

judecătorească a readministrat, în integralitate, probatoriul de la urmărirea

penală, toți inculpații au fost ascultați, inculpatul M.S.G. a uzat de dreptul

la tăcere, au fost încuviințați, în apărarea inculpaților D.M.V. și M.S.G.,

martorii F.I.C. și G.M., au fost reaudiați martorii A.I. și N.M., judecătorul

fondului reținând că situația de fapt și vinovăția inculpaților au fost

dovedite.

În consecință,

inculpatul D.M.V. (fiul lui I. și M.), în baza art. 254 alin. (1) și (2) C.

pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 a fost condamnat la 4 ani

închisoare.

În baza art. 65 C.

pen., inculpatului i s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii

exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.,

pe durata de 2 ani.

În baza art. 71 C.

pen., inculpatului i s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării

drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

În temeiul art. 86

1

C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei

închisorii pe durata termenului de încercare de 6 ani, stabilit conform art. 86

2

C. pen.

În temeiul art. 86

3

C. pen., inculpatul a fost obligat ca pe durata termenului de încercare să se

supună măsurilor de supraveghere individualizate la pag. 35 a sentinței,

organul însărcinat cu supravegherea fiind desemnat Serviciul de Probațiune de

pe lângă Tribunalul Alba.

În temeiul art. 359

C. proc. pen., inculpatului i s-a atras atenția asupra prevederilor art. 86

4

C. pen. referitoare la revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

În baza art. 71 alin.

ultim C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata

suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

Inculpatul M.S.G.

(fiul lui L. și C.), în baza art. 26 C. pen., raportat la art. 254 alin. (1) și

(2) același cod, cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, a fost condamnat

la 4 ani închisoare.

În baza art. 65 C.

pen., inculpatului i s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii

exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.,

pe durata de 2 ani.

În baza art. 71 C.

pen., inculpatului i s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării

drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

În temeiul art. 86

1

C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei

închisorii, pe durata termenului de încercare de 6 ani, stabilit conform art.

86

2

C. pen.

În temeiul art. 86

3

C. pen., inculpatul a fost obligat ca, pe durata termenului de încercare să se

supună măsurilor de supraveghere individualizate la pag. 36 a sentinței,

organul desemnat cu supravegherea fiind Serviciul de Probațiune de pe lângă

Tribunalul Alba.

În temeiul art. 359

C. proc. pen., inculpatului i s-a atras atenția asupra prevederilor art. 86

4

C. pen. referitoare la revocarea suspendării sub supraveghere a executării

pedepsei.

În baza art. 71 alin.

ultim C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata

suspendării executării pedepsei.

Inculpatul M.I. (fiul

lui L. și M.), în baza art. 255 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea

nr. 78/2000, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost condamnat

la 4 ani închisoare.

În baza art. 39 alin.

(2) C. pen., s-a dispus contopirea pedepsei de 4 ani închisoare cu pedeapsa de

3 ani, 7 luni și 10 zile rămasă neexecutată din pedeapsa de 10 ani închisoare

aplicată sus-numitului prin Sentința penală nr. 857 din 24 iunie 2005 a

Tribunalului București, în final inculpatul având de executat pedeapsa cea mai

grea, 4 ani închisoare.

În baza art. 71 C.

pen., inculpatului i s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării

drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

Inculpatul H.R.N.

(fiul lui N. și M., recidivist), în baza art. 26 C. pen., raportat la art. 255

alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, a fost

condamnat la 4 ani închisoare.

În baza art. 61 C.

pen., s-a dispus revocarea liberării condiționate privind pedeapsa de 7 ani

închisoare aplicată sus-numitului prin Sentința penală nr. 289 din 13 decembrie

2004 a Tribunalului Alba, definitivă prin Decizia penală nr. 4363 din 14 iulie

2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și contopirea restului, de 1207

zile închisoare rămas neexecutat cu pedeapsa aplicată în cauză, în final

inculpatul având de executat pedeapsa cea mai grea, 4 ani închisoare.

În baza art. 71 C.

pen., inculpatului i s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării

drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

Inculpatul S.M. (fiul

lui B. și G.), în baza art. 26 C. pen., raportat la art. 255 alin. (1) C. pen.,

cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen. a fost condamnat la 2 ani închisoare.

În baza art. 71 C.

pen., inculpatului i s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării

drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 19 din

Legea nr. 78/2000, s-a dispus confiscarea, de la inculpatul D.M.V., a 500 euro

sau echivalentul în RON la cursul oficial din ziua plății, iar de la inculpații

H.R.N. și M.I., a sumei de câte 2100 RON.

S-a menținut măsura

sechestrului asigurător dispusă prin ordonanța din 08 iulie 2011 asupra

imobilelor situate în municipiul Aiud, str. A., județul Alba, coproprietate a

inculpatului D.M.V., până la concurența sumei de 500 euro.

Împotriva sentinței,

în termenul legal, au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și inculpații D.M.V.,

M.I., M.S.G. și H.R.N., motivele căilor de atac și cazurile de casare invocate

fiind detaliate în încheierea de la termenul de dezbateri 28 ianuarie 2014.

Inculpatul intimat

S.M., prezent personal la termenul de dezbateri, asistat de un apărător

desemnat din oficiu, a cerut extinderea, în ce-l privește, a recursurilor

formulate în cauză de către ceilalți inculpați, el motivându-și cererea pe

considerentul că, necomunicându-i-se sentința la locul de deținere, nu a avut

posibilitatea declarării recursului, extinderea ar viza situația pedepsei în

condițiile în care este în posesia unei hotărâri judecătorești de reabilitate

și, deci, se impune contopirea pedepsei din cauză cu alte pedepse la care a

fost condamnat pentru infracțiuni concurente cu aceea din cauză toate acestea,

coroborate cu atitudinea sa procesuală de recunoaștere necondiționată, putând

conduce la deciderea unei alte modalități de executare decât prin privare de

libertate.

Sub aspectul cererii

intimatului inculpat S.M., dar și a situației lui juridice corelativ acesteia,

sunt de relevat următoarele: inculpatul a fost trimis în judecată pentru fapta

din cauză, în stare de libertate.

După înregistrarea

dosarului pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală, intimatul

inculpat era în stare de detenție într-o altă cauză.

Sentința penală nr.

514 din 21 decembrie 2012 i-a fost comunicată inculpatului S.M., la 03 ianuarie

2013, la locul de deținere, Penitenciarul Ploiești el, personal, înscriind

"Nu declar recurs" și semnând dovada de primire a dispozitivului

hotărârii.

Ca atare, susținerea

inculpatului intimat, că nu a declarat recurs pentru că nu i s-a comunicat

sentința la locul de deținere este contrazisă de actul procedural amintit.

În ce privește

cererea de extindere a recursurilor declarate de ceilalți inculpați, art. 385

7

(1) C. proc. pen., cu referire și la art. 385

6

(3) același cod,

prevede o asemenea posibilitate, dar pentru că recursurile coinculpaților să

aibă efect extensiv și asupra inculpatului intimat, calea de atac trebuie să

fie fondată, și, ca atare, aspectele fondate să fie de natură a duce la casarea

sentinței.

După cum se va arăta,

recursurile coinculpaților sunt fondate, numai referitor pedepselor

complementare și accesorii, iar susținerile intimatului inculpat, că prin

extindere, s-ar impune contopirea pedepselor anterior aplicate lui pentru fapte

considerate a fi concurente cu cea din cauză, cu consecința luării în

considerare și a unei reabilitări sau/și dispunere a unei pedepse rezultantă

care să fie executată într-o modalitate neprivativă de libertate, acestea nu

pot fi examinate în recurs, cale de atac care impune verificarea soluției dată

de instanța competentă inferioară, pe baza lucrărilor și a materialului de la

dosar privind aspectele de fapt și de drept judecate. Or, intimatul inculpat,

pe parcursul judecării cauzei în fond, nu a formulat vreo cerere care să fi

vizat analiza incidenței unei pluralități, concurs sau recidivă, cu consecința

aplicării art. 36 C. pen. (contopirea pedepselor pentru infracțiuni concurente)

sau a art. 38 C. pen. (condamnări care nu atrag starea de recidivă).

Cazierul judiciar al

inculpatului intimat atestă că are antecedente penale, dar nu era recidivist la

data faptei din cauză.

În plus, prin Decizia

nr. LXX(70)2007 publicată în M.O. nr. 539/17.07.2008, Înalta Curte de Casație

și Justiție - Secțiile Unite, cu referire la problema de drept prevăzută în

art. 36 C. pen., referindu-se la posibilitatea contopirii, de către instanțele

de control judiciar, a pedepsei aplicate pentru infracțiunea care a făcut

obiectul judecății cu pedepse aplicate infracțiunilor concurente pentru care

infractorul a fost condamnat definitiv, în cazul în care contopirea nu a fost

efectuată mai întâi de către instanța de fond, a stabilit că nu se poate

dispune direct în căile de atac contopirea pedepsei aplicate pentru infracțiunea

care a făcut obiectul judecății cu pedepse aplicate infracțiunilor concurente

pentru care există o condamnare definitivă, când contopirea nu a fost dispusă

de către prima instanță.

Recursul declarat de

parchet și recursurile inculpaților vor fi examinate potrivit dispozițiilor

art. 385

6

(3) C. proc. pen., sentința atacată nefiind dintre cele

care, potrivit legii, poate fi atacată cu apel.

În ce privește

recursul declarat de parchet, acesta este fondat numai referitor aplicării

pedepselor accesorii și a pedepselor complementare dispuse de instanța de fond.

Sub aspectul

motivului de recurs al parchetului privind greșita individualizare a pedepselor

principale aplicate inculpaților D.M.V. și M.S.G., judecătorul fondului,

orientându-se la pedepsele de câte 4 ani închisoare și suspendarea, sub

supraveghere, a executării acesteia, a avut în vedere, în concordanță cu

criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., gradul de

pericol social ridicat al infracțiunilor săvârșite, primul inculpat, autor,

secundul, complice, limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator (3 -

l5 ani închisoare), participarea fiecăruia în derularea activității

infracționale, caz pentru care pedeapsa închisorii are același cuantum, dar și

atingerea adusă de ei imaginii instituției ai căror angajați erau, natura

infracțiunii, fapta de corupție și datele persoanei lor, ambii fără antecedente

penale, toate acestea constituind temeiuri pentru dispunerea pedepsei situată

peste limita minimă, dar, relativ, aptă să-i conștientizeze asupra scopului

astfel cum este stipulat în art. 52 C. pen.

În ce privește

conținutul pedepselor complementare și al pedepselor accesorii, aplicate

tuturor inculpaților, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor

Omului referitoare la art. 3 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru

apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, pedeapsa

complementară și cea accesorie privind interzicerea dreptului de a alege,

prevăzută în art. 64 alin. (1) lit. a) teza I și în art. 71 alin. (1), raportat

la art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C. pen., nu se aplică automat, ci numai

dacă instanța constată că, în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite,

interzicerea drepturilor de a alege respectă principiul proporționalității.

Curtea Europeană a

Drepturilor Omului, în cauza Hirst contra Regatului Unit al Marii Britanii și

Irlandei de Nord, a statuat că nu este acceptabil că un deținut să fie decăzut

din drepturile sale garantate (drepturi electorale) pentru faptul, simplu, că a

fost condamnat.

Legea fundamentală,

în art. 36, stabilește că (alin. (2), nu au drept de vot (...) nici persoanele

condamnate, prin hotărâre judecătorească definitivă, la pierderea drepturilor

electorale, dreptul de vot fiind recunoscut că drept și libertate fundamentale,

iar art. 20 prevede că drepturile și libertățile cetățenești vor fi

interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor

Omului.

În cauză, inculpații

au săvârșit infracțiuni de corupție, dar fiecare dintre ei, avându-se în vedere

statutul social în ce-i privește pe inculpații D.M.V. și M.S.G., sau studiile

școlare absolvite de ceilalți (cel puțin cursul general), se impune, rezonabil,

că ei sunt în măsură să aprecieze asupra modului cum este guvernată țara și

să-și exprime opțiunea electorală cu privire la diferitele alegeri organizate.

Ca atare,

interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) fie

că pedeapsă complementară fie și că pedeapsă accesorie, apare a fi

disproporționată, impunându-se sub acest aspect, admiterea recursului declarat

de parchet și interzicerea numai a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1)

lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., soluție favorabilă și în ce privește

recursurile inculpaților.

Recursurile declarate

de inculpați sunt fondate, dar numai cu referire la pedepsele complementare și

accesorii cum s-a motivat.

Astfel, cazurile de

casare invocate de inculpați, respectiv pct. 18 și pct. 14 ale art. 385

9

alin. (1) C. proc. pen., susținute de inculpații D.M.V., M.S.G., pct. 12 și

pct. 14 ale aceluiași art., inculpații H.R.N. și M.I., nu sunt incidente în

cauză.

Cu referire la cazul

de casare prevăzut de pct. 18, respectiv în cauză s-a comis o eroare gravă de

fapt care a avut consecința pronunțării unei greșite condamnări, inculpații

D.M.V. și M.S.G. susținând că fie fapta nu există, deci se impune achitarea lor

în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C.

proc. pen., fie că aceasta nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii,

achitarea, impunându-se potrivit art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10

alin. (1) lit. d) C. proc. pen., sunt de evidențiat următoarele: eroarea gravă

de fapt ar însemna reținerea unei discordanțe vădite, grave, între ceea ce

materialul probator susține și ceea ce a reținut instanța de fond. În cauză,

s-a probat că inculpatul D.M.V., medic șef la Penitenciarul Aiud, în perioada

mai - iunie 2010, a pretins și a primit de la coinculpatul M.I., prin

intermediul inculpaților H.R.N. și M.S.G., suma de 500 euro pentru a-i înlesni,

avându-se în vedere atribuțiile sale de serviciu, transferul la Spitalul

Penitenciar Dej pentru a obține liberarea condiționată sau reducerea perioadei

de discutare a propunerii de liberare condiționată.

Conform fișei

postului, semnată de sus-numitul inculpat la 12 aprilie 2010, el era încadrat

că medic șef cabinet I, nivelul postului fiind - conducere -, el având

atribuții de control asupra activităților personalului medical subordonat,

printre atribuțiile sale înscriindu-se și recomandarea internării în unități

spitalicești când în penitenciarul al cărui angajat era, nu exista

posibilitatea diagnosticării și tratării.

Apărarea

inculpatului, că era obligat să-și îndeplinească atribuțiile de serviciu,

aceasta nu s-a contestat, dar inculpatul a cerut și a primit bani pentru a-și

realiza sarcinile de serviciu, pretinderea sumei având loc la 05 iunie 2010,

inculpatul confirmând-o, relevantă fiind convorbirea telefonică de la acea dată

când el a spus: "Păi, el știa ce trebuie să deie, că doar am discutat

dar" (...) " (...) Păi acum în prima fază, înainte cinci!",

scopul pretinderii fiind acela că M.I. să fie propus de comisia pentru liberare

condiționată ori să primească un termen de rediscutare mai redus, aceste etape fiind

necesare până la dispunerea liberării condiționate de către instanța de

judecată. În această procedură, recomandarea internării era atribuția exclusivă

a inculpatului, acesta, clar, susținând într-o altă convorbire telefonică

" (...) i-am spus foarte clar (...) că merge și e pe barba lui ce se

întâmplă. Își asumă riscul, dacă e bine, e bine, dacă nu, om vedea mai

departe".

La cercetarea

judecătorească inculpatul a motivat că a discutat cu inculpații H.R.N. și M.I.

despre angajarea unui apărător pentru a-l asista pe cel din urmă în procedura

liberării condiționate, sens în care a și vorbit cu martorul M.G., avocat, iar

cei 500 euro reprezentau onorariul.

Privind primirea

banilor, inculpatul a susținut că întâlnirea cu M.S.G. a avut loc, dar la acea

dată, 16 iunie 2010, el i-a împrumutat celuilalt 100 euro. M.G., audiat, a

susținut aspectul relevat, dar, just, varianta a fost înlăturată pentru că

apărarea în sensul arătat a apărut numai la cercetarea judecătorească și nu a

fost coroborată cu nicio altă probă, inculpatul neoferind nicio explicație

credibilă privind interesul său în a-i găsi deținutului la acea dată, un

apărător, ei neavând relații de amiciție sau de apropiere, în plus inculpatul

fiind medic la penitenciarul unde M.I. executa o pedeapsă cu închisoarea. La fel,

apărarea inculpatului că întâlnirea cu M.S.G. trebuia să aibă loc pentru că

acesta să-i dea "un motor" (cum, în convorbiri, susținuse inculpatul

M.S.G.), faptic, nu a relevat o asemenea primire, chiar inculpatul motivând că

el i-a dat celuilalt o sumă de bani împrumut.

Un alt martor propus

de inculpat, F.C.I., șoferul autoturismului cu care se deplasase la întâlnirea

cu inculpatul M.S.G., a relatat că cei doi au discutat în afara vehiculului, nu

a văzut că cei doi să-și înmâneze bani, dar inculpatul i-a povestit că l-ar fi

împrumutat pe celălalt, cu bani.

Aspectul întâlnirii

inculpaților a fost relevat și în nota organului de supraveghere din 16 iunie

2010, în aceasta menționându-se că inculpatul M.S.G. i-a dat celuilalt, bani.

Coroborând probele,

rezultă că situația de fapt a fost dovedită, fapta de luare de mită există,

inculpatul săvârșind-o cu intenție directă.

Privind fapta

inculpatului M.S.G., la acele date comisar de penitenciar, probele au relevat,

fără dubiu, că el, la 16 iunie 2010, a primit, pentru inculpatul D.M.V., 500

euro de la M.I. prin intermedierea finului acestuia, A.I., cunoștea pentru ce

se dau banii, fapta să întrunind elementele constitutive ale complicității la

infracțiunea de luare de mită, prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art.

254 alin. (1) și (2) același cod, raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000

(procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate cu inculpații

S.M., D.M.V., A.I., declarațiile lui S.M. și A.I.).

Inculpatul M.I., atât

la urmărirea penală cât și la cercetarea judecătorească, a susținut că banii

dați inculpatului H.R.N. erau pentru că acesta să-l ajute în găsirea unui

apărător pentru a-l asista în procedura liberării condiționate, la fel,

inculpatului M.S.G. i-a trimis 500 euro tot pentru a-i angaja un avocat, la

fel, prin intermediul inculpatului S.M., dorea tot găsirea unui avocat, probele

relevate deja, inclusiv declarațiile lui S.M. reținând aspecte concordante

privind modalitățile de săvârșire, cu intenție directă, a infracțiunii de dare

de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 din

Legea nr. 78/2000.

Inculpatul H.R.N.,

după data de 02 iunie 2010, a părăsit România, diligențele depuse la urmărirea

penală și la cercetarea fondului pentru a fi ascultat și, deci, pentru a i se

verifica apărările cu respectarea dreptului său la apărare și la proces

echitabil, nefiind urmate de prezentarea sa, interesele i-au fost asigurate la

fond de un apărător desemnat din oficiu.

În legătură cu

activitatea infracțională reținută în ce-l privește pe acest inculpat, el, în

perioada mai - iunie 2010, l-a ajutat pe inculpatul M.I. să-și îndeplinească

scopul, acela de a lua legătură cu inculpatul D.M.V. pentru că acesta în

schimbul unei sume de bani, să dispună transferul la Spitalul Penitenciar Dej

pentru a obține liberarea condiționată într-un timp redus, sens în care a

primit suma de 4200 RON reprezentând obiectul mitei, declarațiile

coinculpatului S.M. coroborându-se cu elementele situației de fapt relevate de

conținutul convorbirilor telefonice purtate cu M.I., între acesta și M.S.G.,

S.M. ori între el și D.M.V., la fel, declarațiile martorilor A.I., N.M., adresa

din 15 iunie 2010 despre care s-a amintit, fapta sa, săvârșită cu intenție

directă, întrunind elementele constitutive ale complicității la infracțiunea de

dare de mită, prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 255 alin. (1)

același cod, cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Cazul de casare

invocat de toți inculpații, respectiv pct. 14 al art. 385

9

alin. (1)

C. proc. pen., în sensul că pedepsele aplicate nu sunt individualizate în

raport cu prevederile art. 72 C. pen., nu este fondat.

Sub acest aspect, în

ce privește pedepsele aplicate inculpaților D.M.V. și M.S.G., considerentele

menționate relativ la întinderea și modalitatea de executare comparativ

recursului declarat de parchet, nu se vor mai detalia.

Referitor pedepselor

și modalității de executare în ce-i privește pe inculpații M.I. și H.R.N.,

alături de pericolul social mărit al faptelor săvârșite, limitele de pedeapsă

prevăzute de textul incriminator, participația lor infracțională (autor și

complice) art. 27 C. pen. prevăzând că și complicele la o faptă săvârșită cu

intenție, se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru autor, situația

persoanei lor, inculpatul M.I. fiind recidivist potrivit art. 37 alin. (1) lit.

a) C. pen., iar inculpatul H.R.N. săvârșind fapta din cauză în cursul

termenului de încercare al unei liberări condiționate (02 decembrie 2008 -

dintr-o pedeapsă de 7 ani închisoare, rest neexecutat 1207 zile închisoare),

deci recidivist tot conform stării prevăzute de art. 37 alin. (1) lit. a) C.

pen., pedepsele de câte 4 ani închisoare executabile în condițiile art. 57 C.

pen. sunt corect individualizate, la stabilirea duratei pedepsei închisorii

instanța de fond în mod just relevând și comportamentul procesual al celor doi,

inculpatul M.I. nerecunoscând fapta, iar celălalt inculpat, sustrăgându-se atât

de la urmărirea penală cât și de la cercetarea judecătorească.

Având în vedere

considerentele de mai sus, recursurile declarate de parchet și de inculpați,

cazul de recurs invocat de parchet fiind incident și în ce-l privește pe

inculpatul S.M., fiind fondate, în baza art. 385

15

pct. 2 lit. d) C.

proc. pen. vor fi admise și se va proceda corespunzător dispozitivului

prezentei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -

Direcția Națională Anticorupție și inculpații D.M.V., M.S.G., M.I. (I.) și H.R.N.

împotriva Sentinței penale nr. 514 din 21 decembrie 2012 a Curții de Apel

București, secția a II-a penală, privind și pe inculpatul S.M.

Casează sentința

numai cu privire la greșita aplicare a pedepselor complementare și a pedepselor

accesorii și, rejudecând:

Limitează, în ce-i

privește pe inculpații D.M.V. și M.S.G., pedeapsa complementară a interzicerii

exercitării drepturilor numai la cele prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a)

teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de câte 2 ani și, referitor la

inculpații D.M.V., M.S.G., M.I. (I.), H.R.N. și S.M., pedepsele accesorii numai

la cele prevăzute de art. 71 C. pen., rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a

II-a și lit. b) C. pen.

Respinge, că

nefondată, cererea intimatului inculpat S.M. de extindere a efectelor

recursurilor declarate de coinculpații D.M.V., M.S.G., M.I. (I.) și H.R.N.

împotriva aceleiași sentințe.

Menține restul

dispozițiilor sentinței atacate.

Onorariile

apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurenții intimați inculpați D.M.V.,

M.S.G., M.I. (I.) și H.R.N. și pentru intimatul inculpat S.M., în sumă de câte

300 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 30 ianuarie 2014.

Procesat

de GGC - NN