ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3471/2012
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3471/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra
contestației de față;
În baza
actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 352/F
din 18 mai 2007 pronunțată de Tribunalul Ialomița, secția penală, a fost
condamnată inculpata F.I. la pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare pentru
infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută de art.
248
1
C. pen. raportat la art. 248 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin.
(2) C. pen. și art. 74, 76 C. pen.
Prin decizia
penală nr. 224 din 21 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală,
a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație
și Justiție - D.N.A. și de partea civilă SC O.B. România SA (fostă R. SA) împotriva
sentinței penale nr. 352/F din 18 mai 2007 pronunțată de Tribunalul Ialomița, secția
penală, în Dosarul nr. 1/98/2004.
A fost
desființată parțial sentința și în fond:
În baza art.
248
1
C. pen. raportat la art. 248 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin.
(2) C. pen. a fost condamnată inculpata F.I. la pedeapsa de 5 ani închisoare și
interzicerea drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. pe o
durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.
A fost făcută
aplicarea prevederilor art. 71 - 64 lit. a), b) C. pen.
Totodată, a
fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpata F.l. împotriva aceleiași
decizii.
S-a apreciat
astfel că instanța de fond a reținut corect o situație de fapt și de drept și
în privința acestei inculpate, însă a aplicat greșit prevederile de art. 74-76
C. pen. în raport de importanța, gravitatea și consecințele activității
infracționale.
Criticile
aduse de inculpată prin apelul declarat s-a reținut că nu au suport probator,
din chiar declarațiile acesteia rezultând că avea reprezentarea faptelor
ilicite existente între agenție și firmele inculpatului M.G. cu privire la
nelegalitatea contractului încheiat între aceștia și interdicția de folosire a
filelor CEC de către agenție.
În acest
context, a reieșit că inculpata și-a îndeplinit cu știință atribuțiile sale în
mod defectuos cauzând astfel prejudicii patrimoniului unei societăți, iar o
asemenea activitate, mai ales că a constat în mai multe acțiuni la diferite
intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, trebuie
sancționată.
Totodată, s-a
reținut că este întemeiată critica Parchetului referitoare la greșita
individualizare a pedepsei aplicate și la omisiunea aplicării pedepsei
complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c)
C. pen.
În cauză,
instanța a constatat că, nu pot fi aplicate prevederile art. 81 C. pen., așa
cum a solicitat inculpata în subsidiar, în raport de gravitatea faptei dedusă
din pericolul social concret al acesteia, modalitatea de săvârșire și
consecințele produse.
Prin decizia
penală nr. 1153 din 13 aprilie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția
penală, au fost admise recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta
Curte de Casație și Justiție - D.N.A. și de inculpații M.G., B.D.G., D.M., B.S.,
S.l., F.I., R.Z.l., J.B.P., B.N.D., împotriva deciziei penale nr. 224 din 21
octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală. A fost casată, în
parte, decizia penală atacată numai cu privire la conținutul pedepsei accesorii
și complementare aplicate recurenților inculpați.
În baza art.
71 C. pen. au fost interzise recurenților inculpați M.G., B.D.G., D.M., B.S., S.l.,
F.I., R.Z.l., J.B.P., B.N.D. drepturile prev. de art. 64 lit. a) Teza a ll-a și
lit. b) C. pen.
Au fost
respinse, ca nefondate, recursurile declarate inculpații P.I.C., G.N.D., M.E.
împotriva aceleiași decizii.
Totodată, au
fost respinse, ca nefondate, recursurile declarate de partea civilă O.P. SA
(fostă SC P. SA, SNP P. SA) și de recurentele părți responsabile civilmente SC
A.O. SRL, prin lichidator judiciar E. SPRL, SC G. 94 SRL, prin administrator
judiciar SC I.T.M.A. SPRL, SC S.S. SRL, prin administrator judiciar SC E. SPRL,
SC E.M.J. Ltd SRL, prin administrator M.G., SC J.I. SRL, în prezent SC R.M.C.
SRL, prin administrator judiciar SC E. SPRL, împotriva aceleiași decizii.
S-a reținut
astfel, că în contextul concret al cauzei nu este justificat, față de
inflațiunile reținute în sarcina inculpaților M.G., B.D.G., D.M., B.S., S.I., F.I.,
R.Z.l., J.B.P., B.N.D., care prin împrejurările faptice reținute prezintă
gravitate, însă prin rezonanța consecințelor produse nu sunt de natură a atrage
o nedemnitate, cu reflectare asupra dreptului de a alege al inculpaților.
În acest
context instanța de recurs a făcut aplicarea directă a deciziei nr. LXXIV (74)
din 5 noiembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite,
prin aplicarea efectivă a criteriilor prevăzute în art. 71 alin. (3) C. pen.,
în contextul cauzei, precum și a criteriilor jurisprudenței Curții Europene a
Drepturilor Omului, reținând incidența cazului de casare prevăzut de art. 385
9
alin. (1) pct. 17
1
C. proc. pen.
Împotriva
acestei decizii, inculpata F.I. a formulat contestație în anulare, înregistrată
pe rolul instanței la 20 aprilie 2012, invocând prevederile art. 386 lit. a),
c) și e) C. proc. pen.
Astfel,
contestatoarea a arătat că pentru termenul de judecată din 13 aprilie 2012
acesta nu a fost legal citată, astfel încât nu a putut fi ascultată.
Totodată,
contestatoarea a arătat că instanța nu s-a pronunțat asupra unei cauze de
încetare a procesului penal cu privire la care existau probe la dosarul cauzei.
Prin
încheierea din 13 septembrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 2998/1/2012,
Înalta Curte a admis în principiu contestația în anulare formulată de
contestatoarea F.I. împotriva deciziei penale nr. 1153 din 13 aprilie 2012 a
Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, reținând că în cauză sunt
îndeplinite condițiile prevăzute de art. 391 alin. (2) C. proc. pen.
Astfel, Înalta
Curte de Casație și Justiție reține că potrivit art. 387 alin. (1) și (2)
cererea de contestație poate fi făcută de oricare dintre părți iar în cererea
de contestație trebuie să se arate toate cazurile de contestație pe care le
poate invoca contestatorul și toate motivele aduse în sprijinul acestora.
Înalta Curte,
examinând contestația în anulare formulată reține că aceasta este nefondată,
decizia penală nr. 1153 din 13 aprilie 2012 a Înaltei Curți de Casație și
Justiție, secția penală, este legală, nefiind incident în speță nici unul din
cazurile prevăzute la art. 386 C. proc. pen.
Astfel,
conform art. 386 lit. a) C. proc. pen. există motiv de contestație în anulare
când „procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza
de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii".
Contrar
susținerilor condamnatei, considerăm că în cauză, cu ocazia soluționării
recursului (prin decizia penală nr. 1153 din 13 aprilie 2012), procedura de
citare a fost legal îndeplinită.
În principal,
constatăm că petenta condamnată nu a indicat în mod expres niciodată un alt
domiciliu la care să se efectueze procedura de citare.
Din
dispoziția legală menționată rezultă expres că una dintre condițiile esențiale
pentru a exista acest caz de contestație în anulare este ca inculpatul să fi
fost citat în mod legal la termenul fixat pentru judecarea recursului.
Or, în speță
această condiție nu este îndeplinită, din verificările efectuate în cauză
rezultând că prin încheierea de ședință din data de 4 noiembrie 2011,
pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție inculpata F.I., legal citată,
a primit termen în cunoștință potrivit dispozițiilor art. 291 alin. (3) C. proc.
pen., astfel încât citarea acesteia nu s-a mai dispus în cauză.
Așa fiind, în
cauză rămâne a fi analizată eventuala incidență a prevederilor art. 386 lit. c)
C. proc. pen., care definesc, tot ca motiv legal al contestației în anulare,
cazul când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a
procesului penal dintre cele prevăzute de art. 10 alin. (1) lit. 1) - i
1
),
cu privire la care existau probe în dosar.
Contestatorul
a susținut că incidența în speță a prevederilor art. 10 alin. (1) lit. i
1
)
C. proc. pen. și pe cale de consecință și a dispozițiilor art. 386 lit. c) C.
proc. pen., este atrasă de lipsa de calității de funcționar public a
contestatoarei.
Această
susținere este nefondată deoarece, așa cum rezultă din înscrisurile dosarului
Agenția Comercială Arad (în cadrul căreia contestatoarea îndeplinea funcția de contabil
șef) a fost înființată prin decizia nr. 494/1999 a Directorului General al SNP
P. SA București, fiind parte componentă a Sucursalei P. Arad, cu o schemă
organizatorică proprie, fiind astfel întrunită cerința calității de funcționar
public pentru angajarea răspunderii penale a contestatoarei sub aspectul
infracțiunii prevăzute de art. 248
1
C. pen.
Netemeinicia
aserțiunilor făcute de contestatoare referitor la aspectul analizat este, de
asemenea, demonstrată de întregul material probator administrat în cauză.
Înalta Curte
constată că, prin prezenta contestație se încearcă a fi repuse în discuție fie
analiza probelor care atestă comiterea infracțiunii reținute în sarcina sa,
analiză făcută în mod minuțios de către instanța de fond și de apel, fie motivele
de recurs asupra cărora această Curte s-a pronunțat definitiv prin decizia
contestată.
În fine,
Înalta Curte reține nu pot face obiectul unei analize în cadrul procesual dat
criticile pe care contestatorul a omis să le formuleze cu prilejul judecării cauzei
în fond sau în căile de atac ordinare.
Totodată,
Înalta Curte reține că în conformitate cu art. 386 lit. e) C. proc. pen.
împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare
când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de
recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este
obligatorie potrivit art. 385
14
alin. (11) C. proc. pen.
Conform
prevederilor acestui articol, cu ocazia judecării recursului, instanța este
obligată să procedeze la ascultarea inculpatului prezent atunci când acesta nu
a fost ascultat la instanțele de fond și apel, precum și atunci când aceste
instanțe nu au pronunțat împotriva inculpatului o hotărâre de condamnare.
Astfel,
Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, reține că, deși art. 385
14
alin. (1
1
) C. proc. pen. statuează: „cu ocazia soluționării
recursului instanța este obligată să procedeze la ascultarea inculpatului
prezent", această obligativitate, pentru instanța de recurs, menționată în
textul de lege mai sus enunțat, este prevăzută doar „atunci când inculpatul nu
a fost ascultat la instanța de fond".
Or, audierea
contestatoarei în recurs nu era obligatorie potrivit dispozițiilor art. 378
alin. (1
1
) C. proc. pen., având în vedere că aceasta fusese
ascultată la instanța de fond, iar împotriva sa nu se pronunțase o hotărâre de
achitare.
Totodată,
Înalta Curte reține că, în fața instanței de recurs, recurenta inculpată nu a
fost prezentă la nici unul din cele 6 termene acordate în cauză, fiind
reprezentată de apărător ales P.C. cu delegație la Dosar nr. 1/98/2004 al
Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel încât prin atitudinea procesuală
adoptată de inculpată nu s-a putut realiza audierea acesteia.
Față de
împrejurarea că, recurenta inculpată nu a făcut în nici un mod o dovadă a
imposibilității de a se prezenta în fața instanței de recurs, nu s-a putut
proceda la audierea inculpatei.
Reținând deci
că în cauză nu sunt întrunite cerințele art. 386 și urm. C. proc. pen., Curtea
urmează a respinge contestația în anulare ca nefondată.
În temeiul
art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata
cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
neîntemeiată, contestația în anulare formulată de contestatoarea F.I. împotriva
deciziei penale nr. 1153 din 13 aprilie 2012 a Înaltei Curți de Casație și
Justiție, secția penală.
Obligă
contestatoarea la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în
ședință publică, azi 25 octombrie 2012.