ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1181/2015

Asupra conflictului negativ de competență,

constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă,

la data de 25 august 2014, reclamantul L.R. a solicitat instanței să dispună

obligarea pârâtei A.N.R.P. prin C.N.C.I., la comunicarea unui răspuns oficial

cu privire la reevaluarea compensației stabilită prin Decizia nr. 835 din 27

martie 2014 pentru imobilul situat în Mangalia, trecut în proprietatea statului

în anul 1952.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat, în esență, că prin Decizia nr. 835 din 27 martie 2014 emisă de C.N.C.I.,

a fost stabilit un punctaj de 182.132, inferior valorii imobilului compus din

12 camere, cu o suprafață de 356,96 mp.

În drept, reclamantul și-a întemeiat

acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 165/2013, Legii nr. 10/2001 și Legii nr. 247/2001

precum și pe dispozițiile art. 1073 și 1075 C. civ.

Prin sentința nr. 1496 din 11

decembrie 2014, Tribunalul București, secția a IlI-a civilă, a admis excepția

necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei

în favoarea Tribunalului Constanța.

Pentru a pronunța această sentință,

tribunalul a reținut că art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 prevede că

deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 din același act

normativ pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția

civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în

termen de 30 de zile de la data comunicării.

Din coroborarea dispozițiilor art. 17 alin.

(1), a art. 3, a art. 34 din Legea nr. 165/2013, reiese că dispozițiile art. 35

din aceiași act normativ stabilesc o competență teritorială în favoarea

instanței în a cărei rază teritorială se află sediul entității competentă cu

soluționarea notificărilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 sau a Legii nr.

18/1991, respectiv Tribunalul Constanța.

Prin sentința nr. 725 din 09 aprilie

2015, Tribunalul Constanța a declinat ia rândul său competența de soluționare a

cauzei în favoarea Tribunalului București și, constatând ivit conflict negativ

de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru pronunțarea

regulatorului de competență.

Pentru a pronunța această sentință,

Tribunalul Constanța a reținut următoarele:

Potrivit art. 35 alin. (1) din Legea nr.

165 din 16 mai 2013, deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34

pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a

tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de

30 de zile de la data comunicării.

Textul de lege consacră în această

materie o competență teritorială exclusivă, cu caracter absolut, nesusceptibilă

de o altă interpretare, așa cum a apreciat Tribunalul București, care și-a

declinat competența în favoarea Tribunalului Constanța.

Reținând că sediul entității emitente

a deciziei de invalidare contestată se află în circumscripția Tribunalului

București, Tribunalul Constanța și-a declinat competența în favoarea acestei

instanțe.

Înalta Carte, competentă sa

soluționeze conflictul, conform art. 133 pct 2 raportat la art. 135 alin. (1) C.

proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei in favoarea

Tribunalului București, pentru următoarele considerente:

Norma de competență incidență

raportului juridic litigios este cea invocată de cele două instanțe, respectiv

dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165 din 16 mai 2013.

Dispozițiile legale menționate

instituie o normă de competență teritorială absolută, ce conferă tribunalului

în a cărui circumscripție se află sediul entității învestite de lege competența

de soluționare a contestației formulate împotriva deciziilor emise de aceasta.

Noțiunea de entitate învestită de lege

este explicitată la art. 3 alin (1) pct. 4 din Legea nr. 165/2013, în sensul că

au această semnificație următoarele structuri cu atribuții în procesul de

restituire a imobilelor preluate abuziv și de stabilire a măsurilor

reparatorii:

a) unitatea deținătoare, în înțelesul H.G.

nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii

nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada

6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, al

O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

precum și al O.U.G. nr. 83/1999, republicată;

b) entitatea învestită cu soluționarea

notificării, în înțelesul H.G. nr. 250/2007, cu modificările și completările

ulterioare;

c) comisia locală de fond funciar,

comisiile comunale, orășenești și municipale, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991,

republicată, cu modificările și completările ulterioare;

d) comisia județeană de fond funciar

sau, după caz, C.F.F. a Municipiului București, constituite în temeiul Legii nr.

18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

e) Comisia specială de retrocedare 3

unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase și comunităților

cetățenilor aparținând minorităților naționale din România;

f) A.N.R.P., organ de specialitate al

administrației publice centrale, cu personalitate juridică;

g) C.N.C.I., înființată potrivit

legii.

Întrucât, în cauză, decizia a cărei

anulare se solicită a fost emisă de C.N.C.I., potrivit art. 3 pct. 4 lit. g)

din Legea nr. 165/2013, această instituție are calitatea de entitate învestită

de lege, astfei încât, conform art. 35 alin. (1) din același act normativ, competența

de soluționare a cauzei revine tribunalului în a cărui circumscripție se află

sediul acestei entități.

Având în vedere că sediul C.N.C.I. se

află în circumscripția Tribunalului București, aceasta este instanța competentă

teritorial să soluționeze cauza dedusă judecății.

Nu are relevanță, sub aspectul

stabilirii normei de competență incidență în cauză, împrejurarea că

legiuitorul, în edictarea normelor Legii nr. 165/2013, nu a indicat în mod

expres Tribunalul București ca unică instanță învestită cu soluționarea contestațiilor

promovate în temeiul art. 35 din actul normativ menționat, după cum nu prezintă

semnificație juridică, sub acest aspect, nici considerentele legate de o

supraîncărcare a instanțelor din București.

În consecință, Înalta Curte va stabili

competența de soluționare a cauzei în favoarea tribunalului în circumscripția

căreia se află sediul C.N.C.I., respectiv Tribunalul București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a

cauzei având ca obiect obligarea pârâtei A.N.R.P. prin C.N.C.I., cu sediul în

București, la comunicarea unui răspuns oficial reclamantului T.R. cu domiciliul

în București, sector 1, privind reevaluarea compensației stabilită prin Decizia

nr. 835 din 27 martie 2014 pentru imobilul situat în Mangalia, în favoarea

Tribunalului București, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

6 mai 2015.