ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1380/2015

După deliberare, asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul București, secția a IV-a civilă, la data de 3 iunie 2014, sub nr. 18816/3/2014, reclamanții R.R., R.G., D.F., Ș.T., P.M., D.C. și R.R.S., în temeiul dispozițiilor Legii nr. 165/2013 au contestat Decizia nr. 586 din 13 martie 2034 emisă de pârâta C.N.C.I. și au solicitat obligarea acesteia la emiterea unei decizii de validare potrivit documentației aferente și la plata integrală a despăgubirilor cuvenite conform valorii stabilite în Raportul de evaluare din data de 08 iunie 2007. În motivare, reclamanții au arătat că prin decizia contestată, pârâta C.N.C.I.

a respins măsura acordării despăgubirilor, stabilită prin Hotărârea Comisiei Județene Constanța nr. 105 din 13 martie 2006 de validare a propunerii Comisiei Locale Cernavodă privind înscrierea suprafeței de 6,50 ha, reconstituită numiților R.R., D.F., R.N., P.M., C.C., Ș.T., R.G., după autorul Roman Ion, în anexa 23 la Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2006, cu modificările ulterioare, pentru lipsa documentației privind întinderea dreptului de proprietate, a dovezii preluării de către stat a lotului deținut de antecesorul lor și a celei referitoare la persoanele care au formulat cereri de reconstituire, precum și pentru că s-a apreciat că totalul suprafeței solicitate îl depășește pe cel ai suprafeței de teren dovedite.

La data de 30 septembrie 2014, reclamanții și-au modificat cererea de chemare în judecată și au arătat că înțeleg să se judece în contradictoriu și cu pârâtul M.F.P. În drept, acțiunea civilă a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 165/2013. Prin sentința nr. 1290 din 5 noiembrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 18816/3/2014, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța, secția civilă. Pentru a dispune astfel, instanța a reținut aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, conform cărora deciziile emise de C.N.C.I., cu respectarea prevederilor art. 33 și art. 34, pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

Analizând dispozițiile art. 34 din Legea nr. 165/2013, instanța a conchis că acestea nu tranșează cu claritate noțiunea de „entitate", în raport de care se stabilește competența de soluționare a cererii. Această noțiune este definită de art. 3 pct. 4 din actul normativ menționat, respectiv unitatea deținătoare. Coroborând prevederile legale mai sus evocate, instanța a reținut că este competentă să soluționeze contestațiile formulate împotriva deciziilor emise de C.N.C.I. secția civilă a tribunalului în a cărui rază teritorială se află sediul entității învestite cu soluționarea cererii, în speță Tribunalul Constanța, care este cel mai în măsură să examineze cererea, în raport de locul situării imobilului.

În opinia acestei instanțe, sediul C.N.C.I. este un element mai puțin important, care nu este în măsură să atragă competența, întrucât această instituție are atribuții exclusiv în vederea finalizării dosarelor de restituire a imobilelor, astfel după cum acestea sunt prevăzute de art. 25 alin. (5) și (6) din Legea nr. 165/2013, după ce entitățile învestite cu soluționarea notificărilor au tranșat aspectele esențiale în soluționarea acestora. Astfel, C.N.C.I. are atribuții de verificare și validare a lucrărilor întocmite de entitățile menționate la art. 1 pct. 4 din Legea nr. 165/2013 și de evaluare a punctelor exclusiv prin aplicarea unei grile notariale. Instanța a apreciat că principiul celerității care guvernează procedura judiciară implică, în materia partajării competenței teritoriale a instanțelor, proximitatea în administrarea probatoriului și preîntâmpinarea avansării unor costuri suplimentare pentru parte.

O interpretare contrară ar echivala cu stabilirea competenței teritoriale exclusive în favoarea Tribunalului București în soluționarea contestațiilor promovate în exercitarea controlului legalității tuturor hotărârilor Comisiilor județene de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 18/1991, atâta timp cât acest control se realizează exclusiv de Secretariatul C.N.C.I., organism unic, cu sediul în București.

Dacă aceasta ar fi fost intenția legiuitorului, atunci ar fi fost clar exprimată prin indicarea Tribunalului București ca unică instanță învestită cu soluționarea contestațiilor formulate potrivit art. 35 raportat la art. 34 și art. 33 din Legea nr. 165/2013, cât timp această soluție nu ar fi fost singulară (fiind prevăzută expres în alte situații spre exemplu în art. 18 alin. (2) din Legea nr. 14/2003, în art. 48 din Legea nr. 84/1998 etc). Pe de altă parte, o interpretare contrară a prevederilor art. 35 din Legea nr. 165/2013, ar conduce la un blocaj al procesului de restituire a imobilelor preluate abuziv și de stabilire a măsurilor reparatorii.

Investit prin declinare, Tribunalul Constanța, secția I civilă, prin sentința nr. 480 din 6 martie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 18816/3/2014, a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției civile a Tribunalului București și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență. În motivare, Tribunalul Constanța a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 35 din Legea nr. 165/2013, deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și art. 34 din acest act normativ pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, m termen de 30 de zile de la data comunicării.

Instanța a apreciat că dispozițiile Legii nr. 165/2013 au caracter special și prevăd reglementări eu caracter derogatoriu de la dreptul comun în materie. În speță, entitatea la care se referă art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 este chiar emitenta deciziei contestate, și anume C.N.C.I., iar instanța competentă teritorial să soluționeze pricina este secția civilă a Tribunalului București. Examinând conflictul de competență, Înalta Curte reține că, în cauză, competența soluționării pricinii revine Tribunalului București, pentru considerentele ce succed: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul București, secția a IV-a civilă, la data de 3 iunie 2014, sub nr. 18816/3/2014, reclamanții R.R., R.G., D.F., Ș.T., P.M., D.C.

și R.R.S., în temeiul dispozițiilor Legii nr. 165/2013, au contestat Decizia nr. 586 din 13 martie 2014 emisă de pârâta C.N.C.I. și au solicitat obligarea acesteia la emiterea unei decizii de validare, potrivit documentației aferente și la plata integrală a despăgubirilor, conform valorii stabilite în Raportul de evaluare din data de 08 iunie 2007. Dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 stipulează că deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se considera îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării. Aceste prevederi legale instituie o normă de competență teritorială absolută, ce atribuie tribunalului în a cărui rază teritorială se află sediul entității, competența de soluționare a contestațiilor emise de aceasta cu respectarea dispozițiilor art. 33 și 34 din Legea nr. 165/2013.

Referitor la semnificația sintagmei „entitate învestită de lege", în art. 3 alin. (1) pct. 4 din actul normativ mai sus indicat sunt enumerate structurile cu atribuții în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv și de stabilire a măsurilor reparatorii, printre acestea, la lit. g) fiind menționată și C.N.C.I., care este, de altfel, și emitenta deciziei contestate de reclamanți.

Coroborând prevederile legale mai sus evocate, în cauză, determinarea instanței competente să soluționeze litigiului dedus judecății trebuie stabilită prin raportare la sediul instituției care a emis decizia contestată, și nu față de locul unde este situat imobilul cu privire la care reclamanții au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate, așa după cum a apreciat prima instanță învestită, întrucât procedura declanșată de aceștia în baza dispozițiilor Legii nr. 18/1991, cu modificările ulterioare, a fost finalizată prin Hotărârea nr. 105 din 13 martie 2006 eliberată de Comisia Județeană Constanța. Or, în cauză, ceea ce se contestă este Decizia nr. 586 din 13 martie 2014 emisă de C.N.C.I.

prin care a fost invalidată măsura acordării de despăgubiri stabilită prin Hotărârea nr. 105 din 13 martie 2006 a Comisiei Județene Constanța, privind înscrierea suprafeței de 6,50 ha, reconstituită numiților R.R., D.F., R.N., P.M., C.C., Ș.T. și R.G., după autorul lor, R.I. entitate chemată în judecată de reclamanți în calitate de pârâtă, alături de M.F.P. Prin urmare, în raport de considerentele mai sus expuse și de dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2033 este evident că entitatea învestită de lege, în cauză, nu poate fi decât cea care a emis decizia atacată, motiv pentru care competența de soluționare a litigiului revine, potrivit normelor legale menționate, tribunalului în a cărui circumscripție se află sediu!

acesteia. Cum pârâta C.N.C.I. are sediul în București, sector 1, competența de a judeca pricina urmează a fi stabilită în favoarea secției civile a Tribunalului București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 mai 2015.