ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3293/2014
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3293/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Prin acțiunea înregistrată pe rolul
Tribunalului Constanța la data de 4 aprilie 2006, reclamanții P.G., P.V., P.I.,
P.S. și P.M. au chemat în judecată pe pârâta Primăria Comunei Corbu, solicitând
instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună anularea Dispoziției
nr. 43 din 01 martie 2006, emisă de Primarul Comunei Corbu.
În motivarea cererii
lor, reclamanții au arătat că prin notificarea din 14 februarie 2002 au
solicitat Primăriei Corbu restituirea în natură a imobilului compus din teren
în suprafață de 12.000 mp și construcție cu destinația de casă de locuit; acest
imobil a aparținut autorului comun P.R., fiind expropriat în anul 1949 și
ocupat de Gospodăria Agricolă de Stat Săcele.
În susținerea
acțiunii, s-a mai precizat că, prin decizia contestată, s-a dispus restituirea
în natură a terenului în suprafață de 2.590 mp, cu motivația că doar în
privința acestuia se face dovada exproprierii, fiind respinsă notificarea
pentru restul de teren de 9.410 mp.; unitatea deținătoare se află în confuzie,
întrucât terenul de 3 ha și 2.590 mp a fost expropriat dintr-o suprafață totală
de 58 ha și 2.590 mp, teren arabil situat în afara localității, în timp ce
terenul de 12.000 mp era situat în intravilan și constituia curtea casei de
locuit.
Pârâta, prin
întâmpinare a arătat că prin înscrisurile care au însoțit notificarea,
reclamanții nu au făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului
intravilan în suprafață de 9.410 mp și nici a preluării acestui teren de către
stat în mod abuziv, deși potrivit art. 22 din Legea nr. 10/2001 le incumba
sarcina acestei probe; în aceste condiții, s-a apreciat în mod corect asupra
posibilității de restituire doar cu privire la terenul 2.590 mp, de care
autorul reclamanților a fost expropriat în baza Legii nr. 187/1945.
Prin Sentința civilă
nr. 530 din 12 martie 2010, Tribunalul Constanța a respins cererea formulată
în contradictoriu cu pârâtul Primarul comunei Corbu, ca nefondată, apreciind
că, în mod corect, unitatea deținătoare notificată pentru acordarea măsurilor
reparatorii a reținut că pentru suprafața de 9.410 mp reclamanții nu fac dovada
calității de persoane îndreptățite; cererea formulată în contradictoriu cu
pârâta Primăria Comunei Corbu a fost respinsă, ca fiind îndreptată împotriva
unei persoane fără calitate procesual pasivă.
Împotriva acestei
sentințe au formulat apel reclamanții, criticând hotărârea primei instanțe
pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând restituirea întregii suprafețe
de 12.000 mp teren.
Prin Decizia nr.
244/C din 06 aprilie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și
familie, litigii de muncă și asigurări sociale a fost respins apelul ca
nefondat.
În considerentele
acestei hotărâri instanța de apel a reținut că reclamanții nu au făcut dovada
dreptului de proprietate asupra terenului însumând 12.000 mp ce a făcut
obiectul notificării, din actele existente la dosar rezultând că autorul
reclamanților a avut numai o moșie de 58 ha, din care a fost expropriată o
suprafață de 3 ha și 2.590 mp în baza Legii nr. 187/1995.
Ulterior, apariției
Legii nr. 18/1991 reclamanții au beneficiat pentru terenul agricol extravilan
de reconstituirea dreptului de proprietate în limita legală de 50 de ha.
În ceea ce privește
terenul intravilan, aferent conacului - proprietatea autorului reclamantului
P.R., în suprafață de 12.000 mp, pretins a fi restituit în procedura Legii nr.
10/2001, s-a reținut că reclamanții nu au făcut dovada deținerii acestui teren
de către autorul lor prin nicio probă administrată în cauză. Procesul-verbal
din 13 iunie 1949 privind situația moșiilor expropriate conform Decretului nr.
83/1949 cuprinde referiri la gospodăriile G.P., P. și E.P., I.I.P. și R.P.,
menționând că în cadrul acestora a fost instalată Secția Gospodăriei Agricole
de Stat Săcele, fără a face vreo referire la terenul proprietatea lui P.R.
Prin Decizia civilă
nr. 7252 din 27 noiembrie 2012 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis
recursul formulat de reclamanții P.G., P.V., P.S. și P.M. împotriva Deciziei
civile nr. 244/C din 6 aprilie 2011 a Curții de Apel Constanța și a casat
această decizie, cauza fiind trimisă spre rejudecare Curții de Apel Constanța,
în apel.
În considerentele
deciziei de casare s-a reținut faptul din înscrisul nou depus de reclamanți în
recurs, adresa din 29 mai 1992 a Ministerului de Justiție - Direcția
Instanțelor Militare rezultă că P.G., fiul lui R. și M. a fost dislocat
împreună cu familia din Comuna Corbu, județul Constanța în temeiul Decretului
nr. 83/1949 la data de 2 martie 1949 și i s-a fixat domiciliu obligatoriu în
comuna Drăgășani, Râmnicu Vâlcea.
De asemenea, din
copia borderoului populației, proprietăților și exploatațiilor agricole din
comuna Corbu, sat Corbu de Sus, plasa Constanța, județul Constanța, întocmit
conform recensământului agricol și al populației din ianuarie 1948 - copie
eliberată de Arhivele Naționale la data de 12 noiembrie 2011 - act depus în
recurs - rezultă că familia P.R. figura ca exploatând 58 ha și 1.000 mp (9
parcele) din care 57 ha 5000 mp erau teren arabil iar 6.000 mp curți.
Coroborând aceste
înscrisuri, instanța de recurs a statuat că familia P. avea în localitatea
Corbu cel puțin o locuință, din care a fost dislocată în anul 1949 și că 6.000
mp - din terenul care figura ca fiind exploatat de către familia P. era
reprezentat de "curți".
Întrucât actul nou
dedus de reclamanți în recurs cu privire la terenul de 6.000 mp cu destinația de
"curți" este de natură să pună în discuție raționamentul instanței de
apel avut în vedere la interpretarea și înlăturarea unor documente pe ideea că
forța probantă a acestora ar fi îndoielnică, s-a dispus trimiterea cauzei spre
rejudecare în scopul identificării imobilului-teren de 6.000 mp, astfel cum
rezultă din actul nou.
Înalta Curte de
Casație și Justiție a statuat de asemenea că terenul aferent construcției, așa
cum corect susțin recurenții reclamanți, nu poate face parte din terenul în
suprafață de 3 ha și 2.590 mp expropriat conform Legii nr. 187 din 23 martie
1945 pentru înfăptuirea reformei agrare, întrucât potrivit art. 4 din lege
"Construcțiunile, conacele, armanele, drumurile, livezile și orice lucrări
de îmbunătățiri funciare cu toate instalațiile lor vor fi cuprinse în cota de
50 ha, prevăzute la art. 3, pct. h, proprietarul având dreptul de a alege cota
rezervată pentru dânsul de unde voiește, dar într-un singur loc".
Ca atare, pretinsele
construcții și terenul aferent acestora nu se puteau afla decât în cadrul
suprafeței de 55 ha care a rămas în posesia familiei P. până la aplicarea
Decretului nr. 83/1949.
Prin Decizia civilă
nr. 30 C din 16 aprilie 2014, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, a
admis apelul reclamanților P.G., P.V. și P.M., P.S., declarat împotriva
Sentinței civile nr. 530 din 12 martie 2010 pronunțată de Tribunalul Constanța
în Dosarul nr. 1945/118/2006, în contradictoriu cu intimatul pârât Primarul
Comunei Corbu și intimatul reclamant P.I.
A schimbat în parte
sentința, în sensul că a admis contestația reclamanților în contradictoriu cu
pârâtul Primarul Comunei Corbu.
A obligat pârâtul,
urmare a anulării art. 1 și art. 2 din Dispoziția nr. 43/2006, să restituie în
natură reclamanților terenul în suprafață de 6.000 mp, situat în Comuna Corbu,
județul Constanța, str. I. identificat prin expertiza M.A.S. figura geometrică
ABCD, efectuată în apel la data de 12 martie 2014.
S-au menținut restul
dispozițiilor sentinței.
Pentru a hotărî
astfel, instanța a reținut că:
În conformitate cu
dispozițiile Legii nr. 10/2001, rămân numai cazurile expres exceptate, cum este
cazul reglementat de art. 8 alin. (1) care exclude de la aplicarea legii
bunurile imobile pentru care există o altă lege de reparație, și anume, Legea
nr. 18/1991 și Legea nr. 1/2000.
Conform prevederilor
art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, în vigoare la data
emiterii Dispoziției nr. 43 din 01 martie 2006, ce face obiectul prezentului
dosar "Nu intră sub incidența prezentei legi terenurile situate în extravilanul
localităților la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele
al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr.
18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare și prin Legea
nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor
agricole și cele forestiere".
Soluția de excludere
a unor asemenea categorii de terenuri este rezultatul opțiunii legiuitorului și
are la baza exercitarea dreptului acestuia de a decide asupra modului de
reparare a abuzurilor din legislația trecută cu privire la proprietatea
funciară.
În speță, s-a
constatat că reclamanții P.G., P.V., P.I., P.S. și P.M. au dedus judecății o
contestație ce a vizat legalitatea Dispoziției nr. 43 din 01 martie 2006 prin
care s-a soluționat notificarea nr. 410 din 14 februarie 2002 formulată cu
privire la restituirea în natură către reclamanți a unui teren în suprafață de
12.000 mp, teren intravilan, ce a constituit terenul aferent casei de locuit a
autorilor reclamanților.
Soluționând această
notificare, unitatea deținătoare - Comuna Corbu prin Primar, a dispus
restituirea în natură către reclamanți a unui teren în suprafață de 2.590 mp,
în considerarea actului de expropriere din 20 mai 1948, acest teren făcând parte
din suprafața totală de teren de 3 ha și 2.590 mp, teren arabil expropriată de
la autorul reclamanților R.P. în anul 1948 din totalul suprafețelor de teren
agricol de 58 ha și 2.590 mp.
Conform fișei de
definitivare a procesului de expropriere, expropriatului i-au rămas în
proprietate în anul 1948 (25 martie 1948) 55 ha teren. Unitatea notificată a
respins restul pretențiilor reclamanților privitoare la terenul intravilan
aferent casei de locuit motivat de faptul că reclamanții nu au făcut dovada
dreptului de proprietate asupra terenului intravilan notificat, soluție
menținută și de prima instanță în primul ciclu procesual.
Referitor la natura
terenului de 2.590 mp restituit prin Dispoziția nr. 43 din 01 martie 2006
emisă de Primarul Comunei Corbu - art. 2, prin decizia de casare, Înalta Curte
de Casație și Justiție a statuat că sunt întemeiate susținerile reclamanților
potrivit cu care acest teren era un teren arabil extravilan care a făcut parte
dintr-un lot compact de 3 ha și 2.590 mp expropriat în anul 1948 de la P.R., în
timp ce terenul notificat - 12.000 mp intravilan aferenți construcției, nu
poate face parte decât din suprafața totală de 55 ha ce a rămas în patrimoniul
expropriatului după 1948, conform art. 4 din Legea nr. 187 din 23 martie 1945
pentru înfăptuirea reformei agrare.
A conchis Înalta
Curte de Casație și Justiție că "pretinsele construcții și terenul aferent
nu se puteau afla decât în cadrul suprafeței de 55 ha care a rămas în posesia
familiei P. până la aplicarea Decretului nr. 83/1949" prin urmare era
necesară o identificare corectă a terenului intravilan notificat de reclamanți,
cel puțin pentru terenul de 6.000 mp curți la care făcea referire actul nou
depus în recurs de reclamanți.
În raport de aceste
statuări ale Înaltei Curți de Casație și Justiție în referire la terenul în
suprafață de 2.590 mp menționat în dispoziția contestată la art. 2, instanța de
apel a reținut că sunt întemeiate criticile apelanților reclamanți (inserate în
motivele de apel la dosar apel), conform cărora dispoziția de restituire a
suprafeței de 2.590 mp este nelegală, în condițiile în care acest teren era un
teren agricol extravilan ce făcea parte dintr-o suprafață totală de 3 ha și
2.590 mp, teren care "conform art. 8 din Legea nr. 10/2001 nu putea face
obiect al acestei legi".
Mai mult, după
adoptarea Legii nr. 165/2013 - lege aplicabilă și în cauzele aflate pe rolul
instanțelor judecătorești la data intrării ei în vigoare, conform art. 4 din
lege - legiuitorul a prevăzut că cererile vizând restituirea terenurilor
intravilane, agricole la data preluării abuzive, formulate potrivit Legii nr.
10/2001 republicată, se soluționează cu respectarea limitei de 50 de ha de
proprietar deposedat, cu condiția ca această suprafață să nu fi fost restituită
prin aplicarea legilor fondului funciar. (art. 15 din Legea nr. 165/2013
modificată).
Or, în speță,
apelanții reclamanți au arătat că au beneficiat pentru terenul agricol, de
reconstituirea dreptului de proprietate după autorul P.R., în limita suprafeței
de teren de 50 ha, conform titlurilor de proprietate nr. 28412/2045 din 12
decembrie 2002 și nr. 2091 din 19 decembrie 2002, în cadrul prezentei
contestații fiind vizat numai terenul aferent locuinței autorului, respectiv
terenul intravilan în suprafață de 12.000 mp.
În raport de
statuările mai sus arătate ale instanței de recurs și față de criticile
reclamanților, conform dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001 coroborat cu
dispozițiile art. 15 din Legea nr. 165/2013, modificată, Curtea a constatat că
identificarea și restituirea terenului agricol extravilan de 2.590 mp,
menționat în procesul verbal de expropriere din 20 mai 1948 sunt nelegale, art.
2 din Dispoziția nr. 43 din 1 martie 2006 a Primarului Comunei Corbu urmând a
fi anulat, ca urmare a admiterii apelului reclamanților și reformării hotărârii
primei instanțe sub acest aspect.
Referitor la
criticile apelanților-reclamanți ce vizează respingerea cererii de restituire
în natură a terenului intravilan în suprafață de 12.000 mp ce a făcut obiectul
notificării din 14 februarie 2002, Curtea a reținut:
Reclamanții s-au
legitimat ca moștenitori legali ai autorului P.R. conform actelor de stare
civilă depuse la dosar, calitate necontestată de către pârâți.
Referitor la
calitatea de proprietari ai terenului în suprafață de 12.000 mp situat în
intravilanul comunei Corbu, județul Constanța, ce a făcut obiectul notificării,
Curtea a reținut următoarele:
Unicul înscris
administrat de reclamanți cu privire la calitatea de proprietar al autorului
lor P.R. asupra unui teren intravilan din comuna Corbu, județul Constanța îl
constituie Copia Borderoului Populației, proprietarilor și exploatațiilor
agricole din comuna Corbu, sat Corbul de Sus, plasa Constanța, județul
Constanța, întocmit conform Recensământului agricol și al populației din
ianuarie 1948.
Conform acestui
înscris în luna ianuarie 1948 autorul reclamanților P.R. deținea în comuna
Corbu, satul Corbul de Sus o casă de locuit înregistrată sub nr. 176 și 58 ha
și 1.000 mp teren dispus în 9 parcele. Din totalul terenului proprietatea P.R.,
o suprafață de 57 ha și 5000 mp reprezenta teren arabil, iar 6.000 mp aveau
destinația de curți.
Sub aspectul
întinderii suprafeței terenului intravilan s-a reținut că acest înscris nu a
fost completat de reclamanți cu alte probe din care să rezulte că ulterior
recensământului din ianuarie 1948 și până la data exproprierii gospodăriei lui
P.R. și a strămutării familiei acestuia în comuna Drăgășani, Râmnicu-Vâlcea,
conform Decretului nr. 83/1949, strămutare realizată în martie 1949, autorul
reclamanților ar mai fi dobândit în proprietate o altă suprafață de teren, până
la limita de 12.000 mp, ce a făcut obiectul notificării nr. 410 din 14
februarie 2002 conform Legii nr. 10/2001.
Raportat la aceste
probatorii administrate în cauză, Curtea a constatat că reclamanții sunt
îndreptățiți să beneficieze de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr.
10/2001 numai pentru o suprafață de teren de 6.000 mp situat în intravilanul
Comunei Corbu, județul Constanța, pretențiile lor pentru diferența de 6.000 mp
fiind nefondate.
În ceea ce privește
modalitatea de reparare a prejudiciului suferit de reclamanți, prin privarea
lor de proprietate asupra terenului de 6.000 mp, situat în intravilanul Comunei
Corbu, județul Constanța, cu destinația de curți-construcții, Curtea constată
că reclamanții sunt îndreptățiți la restituirea în natură a terenului,
neexistând niciun impediment legal la restituirea acestuia.
Referitor la terenul
în suprafață de 2.590 mp, ce a constituit teren extravilan și care a fost
menționat la pct. 1 din Dispoziția nr. 43 din 01 martie 2006 emisă de Primarul
Comunei Corbu, expertiza a concluzionat că acest teren nu face parte din
suprafața de 6.000 mp teren ce a avut destinația de curți, fosta proprietate
P.R., ci se află poziționat în partea sudică a lotului de 6.000 mp, fiind
despărțit de acest lot de o altă suprafață de teren proprietatea Consiliului
Local Corbu.
Cum reclamanții sunt
îndreptățiți să obțină restituirea în natură numai a unei suprafețe de teren de
6.000 mp, care a avut destinația de curți-teren intravilan, Curtea a apreciat
că este în interesul reclamanților să li se atribuie un lot compact de 6.000
mp, cum de altfel a fost și terenul aferent locuinței proprietatea lui P.R., pe
vechiul amplasament.
Referitor la
construcția care a constituit locuința autorilor reclamanților, aceasta a fost
identificată într-o stare avansată de degradare, fiind inclusă în perimetrul
îngrădit al proprietății SC G.S., reclamanții menționând că notificarea cu
privire la construcție a fost trimisă acestei societăți comerciale, și nu face
obiectul analizei în apel.
Împotriva acestei
decizii au declarat recurs reclamanții P.G., P.V., P.M., P.S., criticând
decizia recurată pentru nelegalitate, prin prisma motivelor de casare prevăzute
de art. 304 pct. 6, 8 și 9.
O primă critică
formulată de reclamanți se referă la încălcarea principiului non reformatio in
pejus, precum și la încălcarea limitelor sesizării instanței prin anularea
dispoziției de restituire a terenului în natură pentru suprafața de 2590 mp.
S-a arătat că prin
Dispoziția nr. 43 din 01 martie 2006 emisă de Primarul Comunei Corbu s-a
acordat reclamanților numai suprafața de 2590 mp teren, deși a fost cerută o
suprafață de 12.000 mp Atacându-se în instanță, dispoziția emisă de Primarul
Comunei Corbu, s-a solicitat anularea numai în ceea ce privește nerestituirea
totală a suprafeței de teren solicitate, nu și acea parte a dispoziției care
permitea retrocedarea a 2590 mp teren. Faptul că instanța de apel a anulat
total dispoziția a dus la înlăturarea suprafeței de teren menționate și nu a
fost solicitat expres de aceștia.
De vreme ce nu a avut
loc în apel o restrângere a pretențiilor sau o renunțare la judecată, instanța
de apel nu putea anula dreptul deja câștigat prin dispoziția atacată.
Pe de altă parte,
soluția este și netemeinică, deoarece terenul de 2590 mp este învecinat cu cel
de 6000 mp și au același regim juridic, astfel încât nu există fundament pentru
instanța de apel să refuze restituirea acestui teren, deși acesta fusese deja
acordat prin dispoziția unității deținătoare.
O altă critică
privește posibilitatea dovedirii existenței înregistrărilor fiscale ale
terenurilor la Primărie, în raport de lipsa arhivei unității
administrativ-teritoriale. Pe de altă parte, în cauză s-a făcut dovada
existenței terenului aferent construcției-conac, teren în suprafață de 12.000
mp, din care Primăria a restituit 2590 mp, iar în apel au fost identificați
prin expertiză, aproximativ 10.000 mp. Diferența de teren din cei 12.000 mp
solicitați, fiind teren aferent fostului conac, actualmente aflându-se în
posesia societății G.S., care deține și o construcție pe teren.
În fine, o ultimă
critică privește neacordarea cheltuielilor de judecată de instanța de apel,
deși s-a efectuat o expertiză ale căror costuri au fost suportate de
reclamanți, iar pârâții trebuiau obligați la plata acestora.
Împotriva aceleiași
decizii au declarat recurs și pârâții Primăria comunei Corbu și Primarul
comunei Corbu, criticând soluția prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 C.
proc. civ.
Într-o primă critică
s-a arătat că instanța de judecată nu a dat eficiență juridică art. 3 lit. a)
și art. 22 din Legea nr. 10/2001, așa cum a fost modificată și completată
privind retrocedarea imobilelor preluate abuziv și nici prevederilor pct. 1
lit. e) din Normele Metodologice emise în aplicarea Legii nr. 10/2001,
publicate la data de 18 aprilie 2003, sarcina probei proprietății și a
deținerii legale a acesteia la momentul deposedării abuzive revenind persoanei
care se pretinde a fi îndreptățită, așa cum rezultă din prevederile legale.
Or, din înscrisurile
care însoțesc notificarea adresată unității deținătoare rezultă fără drept de
tăgadă că în anul 1948 autorul reclamanților deținea în patrimoniu o suprafață
de 58 ha și 2.590 mp teren. Ca urmare a punerii în aplicare a prevederilor
Legii nr. 187/1945 privind reforma agrară, acesta a fost expropriat cu
suprafața de 3 ha și 2.590 mp rămânând în patrimoniul său cu suprafața de 55
ha.
Astfel, s-a constatat
că reclamanților nu li se poate retroceda decât suprafața de 2.590 mp care
rezultă a fi fost teren intravilan și de care autorul acestora a fost
deposedat, pentru diferența de 9.410 mp aceștia nefăcând niciun fel de dovadă a
proprietății sau a preluării acestui imobil de către stat în mod abuziv.
Suprafața de 3 ha de
care autorul reclamanților a fost expropriat în anul 1948, odată cu cei 2.590
mp, cât și suprafața de 55 ha reprezintă teren arabil extravilan care fac
obiectul altor legi reparatorii privind reconstituirea dreptului de proprietate
asupra terenurilor și nu obiectul Legii nr. 10/2001.
Recursul
reclamanților este nefondat.
Examinând susținerile
recurenților-reclamanți, Înalta Curte constată că acestea se subsumează
dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. urmând să fie analizate din această
perspectivă.
Sunt neîntemeiate
criticile reclamanților privind încălcarea principiului non reformatio in
pejus, precum și încălcarea limitelor sesizării instanței prin anularea
dispoziției de restituire a terenului în natură pentru suprafața de 2590 mp.
Examinând actele și
lucrările dosarului, se reține că prin cererea formulată la data de 3 aprilie
2006, reclamanții au contestat Dispoziția nr. 43 emisă la data de 01 martie
2006 de Primăria Comunei Corbu, privind restituirea suprafeței de teren de 12.000
mp și casei de locuit, imobile situate în intravilanul localității Corbu, jud.
Constanța.
Deși, în criticile
formulate se arată că dispoziția emisă de Primărie în temeiul Legii nr. 10/2001
nu a fost atacată în întregime, acest lucru nu este menționat în acțiunea
introductivă de instanță, dimpotrivă arătându-se că terenul a constituit un
corp unitar și trebuie restituit ca atare. Această susținere a fost făcută și
în căile de atac, astfel încât, instanța de apel era îndreptățită să se
pronunțe asupra actului contestat, în integralitatea sa, dispunând restituirea
suprafeței de 6000 mp, teren intravilan.
Așa fiind, instanța
s-a pronunțat în limitele investirii sale, respectând obiectul dedus judecății,
în conformitate cu dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ. din 1865.
Este nefondată
susținerea reclamanților că le-a fost înrăutățită situația în calea de atac a
apelului, în măsura în care apelul le-a fost admis și li s-a acordat o
suprafață de teren mai mare decât cea retrocedată de Primăria Comunei Corbu.
Astfel, inițial, unitatea deținătoare le-a restituit 2.590 mp teren intravilan,
iar Curtea de Apel Constanța le-a acordat 6.000 mp teren intravilan, așa cum a
fost identificat prin raportul de expertiză întocmit în faza de rejudecare după
casare.
De altfel, în raport
de Decizia nr. 7252 din 27 noiembrie 2012, pronunțată de Înalta Curte de
Casație și Justiție, într-un prim ciclu procesual, s-a reținut cu putere de
lucru judecat că reclamanții sunt îndreptățiți la acordarea suprafeței de 6.000
mp, teren intravilan, conform actului nou depus în recurs (Copia Borderoului
Populației, proprietarilor și exploatațiilor agricole din comuna Corbu, sat
Corbul de Sus, plasa Constanța, județul Constanța, întocmit conform
recensământului agricol și al populației din 1948).
În ceea ce privește
regimul juridic al diferitelor parcele de teren identificate conform actelor
depuse, Curtea de Apel Constanța a statuat că în luna ianuarie 1948, autorul
reclamanților P.R. figura cu o suprafață de 57 ha teren și 5.000 mp teren arabil,
plus 6.000 mp curți.
Așadar, în ceea ce
privește incidența Legii nr. 10/2001, art. 8 al actului normativ menționat
permite numai retrocedarea terenurilor intravilane, restul fiind supuse altor
legi speciale de restituire și în mod corect a statuat instanța de apel că
reclamanților le poate fi restituită în natură o suprafață de 6.000 mp, teren
intravilan, restul terenului solicitat având regimul juridic al unui teren
extravilan la data preluării abuzive și intrând sub incidența altor legi cum ar
fi Legea nr. 18/1991, Legea nr. 1/2000, etc.
Faptul că autorul
reclamanților nu a figurat înscris în evidențele fiscale ale comunei Corbu nu
este determinant pentru soluționarea cauzei, esențial fiind înscrisul pe care
și-a fundamentat decizia instanța de recurs, în ciclul procesual anterior.
Este neîndoielnic că
instanța de apel, reanalizând litigiul, în rejudecare a evaluat toate probele
existente la dosarul cauzei și a stabilit relevanța acestora - acestea
subsumându-se unor critici pe netemeinicie - însă aceste aspecte exced
dispozițiilor art. 304 C. proc. civ. și nu pot face obiectul analizei în
recurs.
Deși, în cuprinsul
cererii de recurs reclamanții au invocat în drept și dispozițiile art. 304 pct.
6 și 8, criticile formulate sunt tot de nelegalitate, subsumându-se
dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., fiind analizate ca atare.
În ceea ce privește
cheltuielile de judecată, susținerile reclamanților sunt nefondate. Astfel,
examinând practicaua Deciziei nr. 30 C din 16 aprilie 2014 a Curții de Apel Constanța,
respectiv încheierea din 09 aprilie 2014, când au avut loc dezbaterile asupra
fondului cauzei, se constată că apărătorul reclamanților nu a solicitat
cheltuieli de judecată. Așa fiind, instanța de apel nu era ținută să se
pronunțe asupra unei cereri fără a fi învestită, iar critica formulată în
recurs rămâne fără suport juridic.
Recursul declarat de
pârâții Primăria comunei Corbu și Primarul comunei Corbu este nefondat.
Examinând susținerile
recurenților-pârâți, Înalta Curte constată că acestea se subsumează
dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. urmând să fie analizate din această
perspectivă.
Pârâții au invocat,
în esență, greșita aplicare a dispozițiilor art. 3, 22 și 24 alin. (1) din
Legea nr. 10/2001, precum și a Normelor metodologice de aplicare a legii, atât
în ceea ce privește regimul juridic al probelor depuse la dosar, cât și al
stabilirii persoanelor îndreptățite la restituire.
Sunt neîntemeiate
criticile privind regimul juridic al probelor, referitor la înscrisul - Copia
Borderoului Populației, proprietarilor și exploatațiilor agricole din comuna
Corbu, sat Corbul de Sus, plasa Constanța, județul Constanța, întocmit conform
recensământului agricol și al populației din 1948. Astfel, în raport de Decizia
nr. 7252 din 27 noiembrie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și
Justiție, într-un prim ciclu procesual, s-a reținut cu putere de lucru judecat
că reclamanții sunt îndreptățiți la acordarea suprafeței de 6.000 mp, teren
intravilan, conform actului nou depus în recurs.
În consecință, sub
acest aspect nu mai pot fi aduse critici din perspectiva dispozițiilor art. 3,
22 și 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, deoarece regimul juridic aplicabil a
fost stabilit prin hotărârea instanței anterioare.
Sunt nefondate și
criticile privind categoria de folosință a suprafeței de 58 ha și 2590 mp, de
vreme ce instanța de apel a statuat că terenul era extravilan și nu cădea sub
incidența dispozițiilor Legii nr. 10/2001, ci a altor legi speciale de
reparație.
De altfel, instanța
de apel, analizând susținerile părților admițând apelul reclamanților, a
obligat pe pârâtul Primarul Comunei Corbu să restituie în natură reclamanților
terenul în suprafață de 6.000 mp, teren intravilan, care face obiectul
notificării formulate în temeiul legii speciale.
Față de aceste
considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C.
proc. civ., urmează să respingă recursurile, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondate, recursurile declarate de reclamanții P.G., P.V., P.M., P.S. și
pârâții Primăria comunei Corbu și Primarul comunei Corbu, împotriva Deciziei
nr. 30 C din 16 aprilie 2014 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 25 noiembrie 2014.
Procesat
de GGC - NN