ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3293/2014

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la data de 4 aprilie 2006, reclamanții P.G., P.V., P.I., P.S. și P.M. au chemat în judecată pe pârâta Primăria Comunei Corbu, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună anularea Dispoziției nr. 43 din 01 martie 2006, emisă de Primarul Comunei Corbu. În motivarea cererii lor, reclamanții au arătat că prin notificarea din 14 februarie 2002 au solicitat Primăriei Corbu restituirea în natură a imobilului compus din teren în suprafață de 12.000 mp și construcție cu destinația de casă de locuit; acest imobil a aparținut autorului comun P.R., fiind expropriat în anul 1949 și ocupat de Gospodăria Agricolă de Stat Săcele.

În susținerea acțiunii, s-a mai precizat că, prin decizia contestată, s-a dispus restituirea în natură a terenului în suprafață de 2.590 mp, cu motivația că doar în privința acestuia se face dovada exproprierii, fiind respinsă notificarea pentru restul de teren de 9.410 mp.; unitatea deținătoare se află în confuzie, întrucât terenul de 3 ha și 2.590 mp a fost expropriat dintr-o suprafață totală de 58 ha și 2.590 mp, teren arabil situat în afara localității, în timp ce terenul de 12.000 mp era situat în intravilan și constituia curtea casei de locuit.

Pârâta, prin întâmpinare a arătat că prin înscrisurile care au însoțit notificarea, reclamanții nu au făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului intravilan în suprafață de 9.410 mp și nici a preluării acestui teren de către stat în mod abuziv, deși potrivit art. 22 din Legea nr. 10/2001 le incumba sarcina acestei probe; în aceste condiții, s-a apreciat în mod corect asupra posibilității de restituire doar cu privire la terenul 2.590 mp, de care autorul reclamanților a fost expropriat în baza Legii nr. 187/1945.

Prin Sentința civilă nr. 530 din 12 martie 2010, Tribunalul Constanța a respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul Primarul comunei Corbu, ca nefondată, apreciind că, în mod corect, unitatea deținătoare notificată pentru acordarea măsurilor reparatorii a reținut că pentru suprafața de 9.410 mp reclamanții nu fac dovada calității de persoane îndreptățite; cererea formulată în contradictoriu cu pârâta Primăria Comunei Corbu a fost respinsă, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă. Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamanții, criticând hotărârea primei instanțe pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând restituirea întregii suprafețe de 12.000 mp teren.

Prin Decizia nr. 244/C din 06 aprilie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale a fost respins apelul ca nefondat. În considerentele acestei hotărâri instanța de apel a reținut că reclamanții nu au făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului însumând 12.000 mp ce a făcut obiectul notificării, din actele existente la dosar rezultând că autorul reclamanților a avut numai o moșie de 58 ha, din care a fost expropriată o suprafață de 3 ha și 2.590 mp în baza Legii nr. 187/1995. Ulterior, apariției Legii nr. 18/1991 reclamanții au beneficiat pentru terenul agricol extravilan de reconstituirea dreptului de proprietate în limita legală de 50 de ha.

În ceea ce privește terenul intravilan, aferent conacului - proprietatea autorului reclamantului P.R., în suprafață de 12.000 mp, pretins a fi restituit în procedura Legii nr. 10/2001, s-a reținut că reclamanții nu au făcut dovada deținerii acestui teren de către autorul lor prin nicio probă administrată în cauză. Procesul-verbal din 13 iunie 1949 privind situația moșiilor expropriate conform Decretului nr. 83/1949 cuprinde referiri la gospodăriile G.P., P. și E.P., I.I.P. și R.P., menționând că în cadrul acestora a fost instalată Secția Gospodăriei Agricole de Stat Săcele, fără a face vreo referire la terenul proprietatea lui P.R. Prin Decizia civilă nr. 7252 din 27 noiembrie 2012 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul formulat de reclamanții P.G., P.V., P.S.

și P.M. împotriva Deciziei civile nr. 244/C din 6 aprilie 2011 a Curții de Apel Constanța și a casat această decizie, cauza fiind trimisă spre rejudecare Curții de Apel Constanța, în apel. În considerentele deciziei de casare s-a reținut faptul din înscrisul nou depus de reclamanți în recurs, adresa din 29 mai 1992 a Ministerului de Justiție - Direcția Instanțelor Militare rezultă că P.G., fiul lui R. și M. a fost dislocat împreună cu familia din Comuna Corbu, județul Constanța în temeiul Decretului nr. 83/1949 la data de 2 martie 1949 și i s-a fixat domiciliu obligatoriu în comuna Drăgășani, Râmnicu Vâlcea. De asemenea, din copia borderoului populației, proprietăților și exploatațiilor agricole din comuna Corbu, sat Corbu de Sus, plasa Constanța, județul Constanța, întocmit conform recensământului agricol și al populației din ianuarie 1948 - copie eliberată de Arhivele Naționale la data de 12 noiembrie 2011 - act depus în recurs - rezultă că familia P.R.

figura ca exploatând 58 ha și 1.000 mp (9 parcele) din care 57 ha 5000 mp erau teren arabil iar 6.000 mp curți. Coroborând aceste înscrisuri, instanța de recurs a statuat că familia P. avea în localitatea Corbu cel puțin o locuință, din care a fost dislocată în anul 1949 și că 6.000 mp - din terenul care figura ca fiind exploatat de către familia P. era reprezentat de "curți". Întrucât actul nou dedus de reclamanți în recurs cu privire la terenul de 6.000 mp cu destinația de "curți" este de natură să pună în discuție raționamentul instanței de apel avut în vedere la interpretarea și înlăturarea unor documente pe ideea că forța probantă a acestora ar fi îndoielnică, s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare în scopul identificării imobilului-teren de 6.000 mp, astfel cum rezultă din actul nou.

Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat de asemenea că terenul aferent construcției, așa cum corect susțin recurenții reclamanți, nu poate face parte din terenul în suprafață de 3 ha și 2.590 mp expropriat conform Legii nr. 187 din 23 martie 1945 pentru înfăptuirea reformei agrare, întrucât potrivit art. 4 din lege "Construcțiunile, conacele, armanele, drumurile, livezile și orice lucrări de îmbunătățiri funciare cu toate instalațiile lor vor fi cuprinse în cota de 50 ha, prevăzute la art. 3, pct. h, proprietarul având dreptul de a alege cota rezervată pentru dânsul de unde voiește, dar într-un singur loc". Ca atare, pretinsele construcții și terenul aferent acestora nu se puteau afla decât în cadrul suprafeței de 55 ha care a rămas în posesia familiei P. până la aplicarea Decretului nr. 83/1949.

Prin Decizia civilă nr. 30 C din 16 aprilie 2014, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, a admis apelul reclamanților P.G., P.V. și P.M., P.S., declarat împotriva Sentinței civile nr. 530 din 12 martie 2010 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. 1945/118/2006, în contradictoriu cu intimatul pârât Primarul Comunei Corbu și intimatul reclamant P.I. A schimbat în parte sentința, în sensul că a admis contestația reclamanților în contradictoriu cu pârâtul Primarul Comunei Corbu. A obligat pârâtul, urmare a anulării art. 1 și art. 2 din Dispoziția nr. 43/2006, să restituie în natură reclamanților terenul în suprafață de 6.000 mp, situat în Comuna Corbu, județul Constanța, str. I. identificat prin expertiza M.A.S.

figura geometrică ABCD, efectuată în apel la data de 12 martie 2014. S-au menținut restul dispozițiilor sentinței. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că: În conformitate cu dispozițiile Legii nr. 10/2001, rămân numai cazurile expres exceptate, cum este cazul reglementat de art. 8 alin. (1) care exclude de la aplicarea legii bunurile imobile pentru care există o altă lege de reparație, și anume, Legea nr. 18/1991 și Legea nr. 1/2000.

Conform prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, în vigoare la data emiterii Dispoziției nr. 43 din 01 martie 2006, ce face obiectul prezentului dosar "Nu intră sub incidența prezentei legi terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și cele forestiere". Soluția de excludere a unor asemenea categorii de terenuri este rezultatul opțiunii legiuitorului și are la baza exercitarea dreptului acestuia de a decide asupra modului de reparare a abuzurilor din legislația trecută cu privire la proprietatea funciară.

În speță, s-a constatat că reclamanții P.G., P.V., P.I., P.S. și P.M. au dedus judecății o contestație ce a vizat legalitatea Dispoziției nr. 43 din 01 martie 2006 prin care s-a soluționat notificarea nr. 410 din 14 februarie 2002 formulată cu privire la restituirea în natură către reclamanți a unui teren în suprafață de 12.000 mp, teren intravilan, ce a constituit terenul aferent casei de locuit a autorilor reclamanților. Soluționând această notificare, unitatea deținătoare - Comuna Corbu prin Primar, a dispus restituirea în natură către reclamanți a unui teren în suprafață de 2.590 mp, în considerarea actului de expropriere din 20 mai 1948, acest teren făcând parte din suprafața totală de teren de 3 ha și 2.590 mp, teren arabil expropriată de la autorul reclamanților R.P.

în anul 1948 din totalul suprafețelor de teren agricol de 58 ha și 2.590 mp. Conform fișei de definitivare a procesului de expropriere, expropriatului i-au rămas în proprietate în anul 1948 (25 martie 1948) 55 ha teren. Unitatea notificată a respins restul pretențiilor reclamanților privitoare la terenul intravilan aferent casei de locuit motivat de faptul că reclamanții nu au făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului intravilan notificat, soluție menținută și de prima instanță în primul ciclu procesual.

Referitor la natura terenului de 2.590 mp restituit prin Dispoziția nr. 43 din 01 martie 2006 emisă de Primarul Comunei Corbu - art. 2, prin decizia de casare, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că sunt întemeiate susținerile reclamanților potrivit cu care acest teren era un teren arabil extravilan care a făcut parte dintr-un lot compact de 3 ha și 2.590 mp expropriat în anul 1948 de la P.R., în timp ce terenul notificat - 12.000 mp intravilan aferenți construcției, nu poate face parte decât din suprafața totală de 55 ha ce a rămas în patrimoniul expropriatului după 1948, conform art. 4 din Legea nr. 187 din 23 martie 1945 pentru înfăptuirea reformei agrare.

A conchis Înalta Curte de Casație și Justiție că "pretinsele construcții și terenul aferent nu se puteau afla decât în cadrul suprafeței de 55 ha care a rămas în posesia familiei P. până la aplicarea Decretului nr. 83/1949" prin urmare era necesară o identificare corectă a terenului intravilan notificat de reclamanți, cel puțin pentru terenul de 6.000 mp curți la care făcea referire actul nou depus în recurs de reclamanți.

În raport de aceste statuări ale Înaltei Curți de Casație și Justiție în referire la terenul în suprafață de 2.590 mp menționat în dispoziția contestată la art. 2, instanța de apel a reținut că sunt întemeiate criticile apelanților reclamanți (inserate în motivele de apel la dosar apel), conform cărora dispoziția de restituire a suprafeței de 2.590 mp este nelegală, în condițiile în care acest teren era un teren agricol extravilan ce făcea parte dintr-o suprafață totală de 3 ha și 2.590 mp, teren care "conform art. 8 din Legea nr. 10/2001 nu putea face obiect al acestei legi". Mai mult, după adoptarea Legii nr. 165/2013 - lege aplicabilă și în cauzele aflate pe rolul instanțelor judecătorești la data intrării ei în vigoare, conform art. 4 din lege - legiuitorul a prevăzut că cererile vizând restituirea terenurilor intravilane, agricole la data preluării abuzive, formulate potrivit Legii nr. 10/2001 republicată, se soluționează cu respectarea limitei de 50 de ha de proprietar deposedat, cu condiția ca această suprafață să nu fi fost restituită prin aplicarea legilor fondului funciar.

(art. 15 din Legea nr. 165/2013 modificată). Or, în speță, apelanții reclamanți au arătat că au beneficiat pentru terenul agricol, de reconstituirea dreptului de proprietate după autorul P.R., în limita suprafeței de teren de 50 ha, conform titlurilor de proprietate nr. 28412/2045 din 12 decembrie 2002 și nr. 2091 din 19 decembrie 2002, în cadrul prezentei contestații fiind vizat numai terenul aferent locuinței autorului, respectiv terenul intravilan în suprafață de 12.000 mp.

În raport de statuările mai sus arătate ale instanței de recurs și față de criticile reclamanților, conform dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001 coroborat cu dispozițiile art. 15 din Legea nr. 165/2013, modificată, Curtea a constatat că identificarea și restituirea terenului agricol extravilan de 2.590 mp, menționat în procesul verbal de expropriere din 20 mai 1948 sunt nelegale, art. 2 din Dispoziția nr. 43 din 1 martie 2006 a Primarului Comunei Corbu urmând a fi anulat, ca urmare a admiterii apelului reclamanților și reformării hotărârii primei instanțe sub acest aspect. Referitor la criticile apelanților-reclamanți ce vizează respingerea cererii de restituire în natură a terenului intravilan în suprafață de 12.000 mp ce a făcut obiectul notificării din 14 februarie 2002, Curtea a reținut: Reclamanții s-au legitimat ca moștenitori legali ai autorului P.R.

conform actelor de stare civilă depuse la dosar, calitate necontestată de către pârâți. Referitor la calitatea de proprietari ai terenului în suprafață de 12.000 mp situat în intravilanul comunei Corbu, județul Constanța, ce a făcut obiectul notificării, Curtea a reținut următoarele: Unicul înscris administrat de reclamanți cu privire la calitatea de proprietar al autorului lor P.R. asupra unui teren intravilan din comuna Corbu, județul Constanța îl constituie Copia Borderoului Populației, proprietarilor și exploatațiilor agricole din comuna Corbu, sat Corbul de Sus, plasa Constanța, județul Constanța, întocmit conform Recensământului agricol și al populației din ianuarie 1948. Conform acestui înscris în luna ianuarie 1948 autorul reclamanților P.R.

deținea în comuna Corbu, satul Corbul de Sus o casă de locuit înregistrată sub nr. 176 și 58 ha și 1.000 mp teren dispus în 9 parcele. Din totalul terenului proprietatea P.R., o suprafață de 57 ha și 5000 mp reprezenta teren arabil, iar 6.000 mp aveau destinația de curți. Sub aspectul întinderii suprafeței terenului intravilan s-a reținut că acest înscris nu a fost completat de reclamanți cu alte probe din care să rezulte că ulterior recensământului din ianuarie 1948 și până la data exproprierii gospodăriei lui P.R. și a strămutării familiei acestuia în comuna Drăgășani, Râmnicu-Vâlcea, conform Decretului nr. 83/1949, strămutare realizată în martie 1949, autorul reclamanților ar mai fi dobândit în proprietate o altă suprafață de teren, până la limita de 12.000 mp, ce a făcut obiectul notificării nr. 410 din 14 februarie 2002 conform Legii nr. 10/2001.

Raportat la aceste probatorii administrate în cauză, Curtea a constatat că reclamanții sunt îndreptățiți să beneficieze de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 numai pentru o suprafață de teren de 6.000 mp situat în intravilanul Comunei Corbu, județul Constanța, pretențiile lor pentru diferența de 6.000 mp fiind nefondate. În ceea ce privește modalitatea de reparare a prejudiciului suferit de reclamanți, prin privarea lor de proprietate asupra terenului de 6.000 mp, situat în intravilanul Comunei Corbu, județul Constanța, cu destinația de curți-construcții, Curtea constată că reclamanții sunt îndreptățiți la restituirea în natură a terenului, neexistând niciun impediment legal la restituirea acestuia.

Referitor la terenul în suprafață de 2.590 mp, ce a constituit teren extravilan și care a fost menționat la pct. 1 din Dispoziția nr. 43 din 01 martie 2006 emisă de Primarul Comunei Corbu, expertiza a concluzionat că acest teren nu face parte din suprafața de 6.000 mp teren ce a avut destinația de curți, fosta proprietate P.R., ci se află poziționat în partea sudică a lotului de 6.000 mp, fiind despărțit de acest lot de o altă suprafață de teren proprietatea Consiliului Local Corbu. Cum reclamanții sunt îndreptățiți să obțină restituirea în natură numai a unei suprafețe de teren de 6.000 mp, care a avut destinația de curți-teren intravilan, Curtea a apreciat că este în interesul reclamanților să li se atribuie un lot compact de 6.000 mp, cum de altfel a fost și terenul aferent locuinței proprietatea lui P.R., pe vechiul amplasament.

Referitor la construcția care a constituit locuința autorilor reclamanților, aceasta a fost identificată într-o stare avansată de degradare, fiind inclusă în perimetrul îngrădit al proprietății SC G.S., reclamanții menționând că notificarea cu privire la construcție a fost trimisă acestei societăți comerciale, și nu face obiectul analizei în apel. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții P.G., P.V., P.M., P.S., criticând decizia recurată pentru nelegalitate, prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 304 pct. 6, 8 și 9. O primă critică formulată de reclamanți se referă la încălcarea principiului non reformatio in pejus, precum și la încălcarea limitelor sesizării instanței prin anularea dispoziției de restituire a terenului în natură pentru suprafața de 2590 mp.

S-a arătat că prin Dispoziția nr. 43 din 01 martie 2006 emisă de Primarul Comunei Corbu s-a acordat reclamanților numai suprafața de 2590 mp teren, deși a fost cerută o suprafață de 12.000 mp Atacându-se în instanță, dispoziția emisă de Primarul Comunei Corbu, s-a solicitat anularea numai în ceea ce privește nerestituirea totală a suprafeței de teren solicitate, nu și acea parte a dispoziției care permitea retrocedarea a 2590 mp teren. Faptul că instanța de apel a anulat total dispoziția a dus la înlăturarea suprafeței de teren menționate și nu a fost solicitat expres de aceștia. De vreme ce nu a avut loc în apel o restrângere a pretențiilor sau o renunțare la judecată, instanța de apel nu putea anula dreptul deja câștigat prin dispoziția atacată.

Pe de altă parte, soluția este și netemeinică, deoarece terenul de 2590 mp este învecinat cu cel de 6000 mp și au același regim juridic, astfel încât nu există fundament pentru instanța de apel să refuze restituirea acestui teren, deși acesta fusese deja acordat prin dispoziția unității deținătoare. O altă critică privește posibilitatea dovedirii existenței înregistrărilor fiscale ale terenurilor la Primărie, în raport de lipsa arhivei unității administrativ-teritoriale. Pe de altă parte, în cauză s-a făcut dovada existenței terenului aferent construcției-conac, teren în suprafață de 12.000 mp, din care Primăria a restituit 2590 mp, iar în apel au fost identificați prin expertiză, aproximativ 10.000 mp.

Diferența de teren din cei 12.000 mp solicitați, fiind teren aferent fostului conac, actualmente aflându-se în posesia societății G.S., care deține și o construcție pe teren. În fine, o ultimă critică privește neacordarea cheltuielilor de judecată de instanța de apel, deși s-a efectuat o expertiză ale căror costuri au fost suportate de reclamanți, iar pârâții trebuiau obligați la plata acestora. Împotriva aceleiași decizii au declarat recurs și pârâții Primăria comunei Corbu și Primarul comunei Corbu, criticând soluția prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Într-o primă critică s-a arătat că instanța de judecată nu a dat eficiență juridică art. 3 lit. a) și art. 22 din Legea nr. 10/2001, așa cum a fost modificată și completată privind retrocedarea imobilelor preluate abuziv și nici prevederilor pct. 1 lit. e) din Normele Metodologice emise în aplicarea Legii nr. 10/2001, publicate la data de 18 aprilie 2003, sarcina probei proprietății și a deținerii legale a acesteia la momentul deposedării abuzive revenind persoanei care se pretinde a fi îndreptățită, așa cum rezultă din prevederile legale. Or, din înscrisurile care însoțesc notificarea adresată unității deținătoare rezultă fără drept de tăgadă că în anul 1948 autorul reclamanților deținea în patrimoniu o suprafață de 58 ha și 2.590 mp teren.

Ca urmare a punerii în aplicare a prevederilor Legii nr. 187/1945 privind reforma agrară, acesta a fost expropriat cu suprafața de 3 ha și 2.590 mp rămânând în patrimoniul său cu suprafața de 55 ha. Astfel, s-a constatat că reclamanților nu li se poate retroceda decât suprafața de 2.590 mp care rezultă a fi fost teren intravilan și de care autorul acestora a fost deposedat, pentru diferența de 9.410 mp aceștia nefăcând niciun fel de dovadă a proprietății sau a preluării acestui imobil de către stat în mod abuziv. Suprafața de 3 ha de care autorul reclamanților a fost expropriat în anul 1948, odată cu cei 2.590 mp, cât și suprafața de 55 ha reprezintă teren arabil extravilan care fac obiectul altor legi reparatorii privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor și nu obiectul Legii nr. 10/2001.

Recursul reclamanților este nefondat. Examinând susținerile recurenților-reclamanți, Înalta Curte constată că acestea se subsumează dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. urmând să fie analizate din această perspectivă. Sunt neîntemeiate criticile reclamanților privind încălcarea principiului non reformatio in pejus, precum și încălcarea limitelor sesizării instanței prin anularea dispoziției de restituire a terenului în natură pentru suprafața de 2590 mp. Examinând actele și lucrările dosarului, se reține că prin cererea formulată la data de 3 aprilie 2006, reclamanții au contestat Dispoziția nr. 43 emisă la data de 01 martie 2006 de Primăria Comunei Corbu, privind restituirea suprafeței de teren de 12.000 mp și casei de locuit, imobile situate în intravilanul localității Corbu, jud. Constanța.

Deși, în criticile formulate se arată că dispoziția emisă de Primărie în temeiul Legii nr. 10/2001 nu a fost atacată în întregime, acest lucru nu este menționat în acțiunea introductivă de instanță, dimpotrivă arătându-se că terenul a constituit un corp unitar și trebuie restituit ca atare. Această susținere a fost făcută și în căile de atac, astfel încât, instanța de apel era îndreptățită să se pronunțe asupra actului contestat, în integralitatea sa, dispunând restituirea suprafeței de 6000 mp, teren intravilan. Așa fiind, instanța s-a pronunțat în limitele investirii sale, respectând obiectul dedus judecății, în conformitate cu dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ. din 1865. Este nefondată susținerea reclamanților că le-a fost înrăutățită situația în calea de atac a apelului, în măsura în care apelul le-a fost admis și li s-a acordat o suprafață de teren mai mare decât cea retrocedată de Primăria Comunei Corbu.

Astfel, inițial, unitatea deținătoare le-a restituit 2.590 mp teren intravilan, iar Curtea de Apel Constanța le-a acordat 6.000 mp teren intravilan, așa cum a fost identificat prin raportul de expertiză întocmit în faza de rejudecare după casare. De altfel, în raport de Decizia nr. 7252 din 27 noiembrie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, într-un prim ciclu procesual, s-a reținut cu putere de lucru judecat că reclamanții sunt îndreptățiți la acordarea suprafeței de 6.000 mp, teren intravilan, conform actului nou depus în recurs (Copia Borderoului Populației, proprietarilor și exploatațiilor agricole din comuna Corbu, sat Corbul de Sus, plasa Constanța, județul Constanța, întocmit conform recensământului agricol și al populației din 1948). În ceea ce privește regimul juridic al diferitelor parcele de teren identificate conform actelor depuse, Curtea de Apel Constanța a statuat că în luna ianuarie 1948, autorul reclamanților P.R.

figura cu o suprafață de 57 ha teren și 5.000 mp teren arabil, plus 6.000 mp curți. Așadar, în ceea ce privește incidența Legii nr. 10/2001, art. 8 al actului normativ menționat permite numai retrocedarea terenurilor intravilane, restul fiind supuse altor legi speciale de restituire și în mod corect a statuat instanța de apel că reclamanților le poate fi restituită în natură o suprafață de 6.000 mp, teren intravilan, restul terenului solicitat având regimul juridic al unui teren extravilan la data preluării abuzive și intrând sub incidența altor legi cum ar fi Legea nr. 18/1991, Legea nr. 1/2000, etc. Faptul că autorul reclamanților nu a figurat înscris în evidențele fiscale ale comunei Corbu nu este determinant pentru soluționarea cauzei, esențial fiind înscrisul pe care și-a fundamentat decizia instanța de recurs, în ciclul procesual anterior.

Este neîndoielnic că instanța de apel, reanalizând litigiul, în rejudecare a evaluat toate probele existente la dosarul cauzei și a stabilit relevanța acestora - acestea subsumându-se unor critici pe netemeinicie - însă aceste aspecte exced dispozițiilor art. 304 C. proc. civ. și nu pot face obiectul analizei în recurs. Deși, în cuprinsul cererii de recurs reclamanții au invocat în drept și dispozițiile art. 304 pct. 6 și 8, criticile formulate sunt tot de nelegalitate, subsumându-se dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., fiind analizate ca atare. În ceea ce privește cheltuielile de judecată, susținerile reclamanților sunt nefondate. Astfel, examinând practicaua Deciziei nr. 30 C din 16 aprilie 2014 a Curții de Apel Constanța, respectiv încheierea din 09 aprilie 2014, când au avut loc dezbaterile asupra fondului cauzei, se constată că apărătorul reclamanților nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Așa fiind, instanța de apel nu era ținută să se pronunțe asupra unei cereri fără a fi învestită, iar critica formulată în recurs rămâne fără suport juridic. Recursul declarat de pârâții Primăria comunei Corbu și Primarul comunei Corbu este nefondat. Examinând susținerile recurenților-pârâți, Înalta Curte constată că acestea se subsumează dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. urmând să fie analizate din această perspectivă. Pârâții au invocat, în esență, greșita aplicare a dispozițiilor art. 3, 22 și 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, precum și a Normelor metodologice de aplicare a legii, atât în ceea ce privește regimul juridic al probelor depuse la dosar, cât și al stabilirii persoanelor îndreptățite la restituire.

Sunt neîntemeiate criticile privind regimul juridic al probelor, referitor la înscrisul - Copia Borderoului Populației, proprietarilor și exploatațiilor agricole din comuna Corbu, sat Corbul de Sus, plasa Constanța, județul Constanța, întocmit conform recensământului agricol și al populației din 1948. Astfel, în raport de Decizia nr. 7252 din 27 noiembrie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, într-un prim ciclu procesual, s-a reținut cu putere de lucru judecat că reclamanții sunt îndreptățiți la acordarea suprafeței de 6.000 mp, teren intravilan, conform actului nou depus în recurs. În consecință, sub acest aspect nu mai pot fi aduse critici din perspectiva dispozițiilor art. 3, 22 și 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, deoarece regimul juridic aplicabil a fost stabilit prin hotărârea instanței anterioare.

Sunt nefondate și criticile privind categoria de folosință a suprafeței de 58 ha și 2590 mp, de vreme ce instanța de apel a statuat că terenul era extravilan și nu cădea sub incidența dispozițiilor Legii nr. 10/2001, ci a altor legi speciale de reparație. De altfel, instanța de apel, analizând susținerile părților admițând apelul reclamanților, a obligat pe pârâtul Primarul Comunei Corbu să restituie în natură reclamanților terenul în suprafață de 6.000 mp, teren intravilan, care face obiectul notificării formulate în temeiul legii speciale. Față de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanții P.G., P.V., P.M., P.S. și pârâții Primăria comunei Corbu și Primarul comunei Corbu, împotriva Deciziei nr. 30 C din 16 aprilie 2014 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 noiembrie 2014. Procesat de GGC - NN