ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 172/2016

Decizia nr. 172/2016 Asupra cauzei de față, reține următoarele: Prin contestația formulată la data de 22 aprilie 2005 de către reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., împotriva Deciziei nr. 2568 din 22 martie 2005 emisă de intimatul Ministerul Apărării Naționale, s-a solicitat restituirea în natură a suprafeței de teren de 8,56 ha, situată în municipiul Constanța. În fapt, prin notificarea din 09 noiembrie 2001, reclamanții au solicitat restituirea în natură a terenului în litigiu, ce a aparținut autoarei lor, K., în temeiul sentinței civile nr. 1168 din 31 decembrie 1923 a Tribunalului Ilfov și a procesului-verbal din 07 noiembrie 1924. Prin decizia contestată a fost respinsă cererea de restituire formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, cu motivarea că, la momentul preluării imobilului, autoarea reclamanților nu mai avea calitatea de proprietară a terenului.

Intimatul Ministerul Apărării Naționale a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației ca nefondată, susținând, în esență, că terenul în litigiu a intrat în patrimoniul statului în baza Hotărârii Consiliului de Miniștri nr. 855/1953 și a Legii nr. 187/1945, de la alte persoane decât autoarea contestatorilor. A învederat totodată că imobilul a fost propus pentru exceptare de la restituire, în scopul menținerii afectațiunii de interes public, fiind în prezent ocupat de mai multe construcții. Prin sentința civilă nr. 737 din 29 mai 2006, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins, ca nefondată, contestația reclamanților. S-a apreciat că decizia contestată a fost emisă cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001, reținându-se, în esență, că nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului și nici a faptului că preluarea acestuia s-a făcut de la autoarea contestatorilor.

Împotriva sentinței civile nr. 737 din 29 mai 2006 au declarat apel contestatorii C. (continuat de moștenitorii L., M., N.), D., E., F., G., H., I., J., prin care au solicitat desființarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare. Împotriva sentinței civile nr. 737 din 29 mai 2006 a declarat apel și contestatorul A., solicitând schimbarea sentinței, admiterea contestației, anularea deciziei emisă de intimat și restituirea în natură a terenului în litigiu. Prin întâmpinare, intimatul Ministerul Apărării Naționale a răspuns criticilor din apel, solicitând respingerea acestora. La termenul de judecată din 10 octombrie 2007, intimatul a invocat excepția inadmisibilității acțiunii în raport de dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001 și preluarea de către stat a terenului în litigiu prin Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 855/1953, în baza Legii nr. 187/1945, acesta având regim extravilan și destinație de teren agricol.

Excepție a fost unită cu fondul cererii, prin încheierea de ședință din 12 martie 2008. Prin încheierea de ședință din 17 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2005 (nr. vechi x/2005), s-a admis excepția de litispendență, fiind dispusă trimiterea dosarului la dosarul de apel curent, în baza art. 163 C. proc. civ., între cele două cauze existând identitate de părți și obiect - contestație împotriva aceleiași decizii emise de pârât. La termenul de judecată din 08 iunie 2011, în baza art. 293 1 din C. proc. civ., au formulat apel și contestatorii (moștenitori ai defunctului parte O.) P., R., S., T., U., V., X., considerat admisibil prin încheierea de ședință de la aceeași dată.

S-a solicitat schimbarea sentinței, cu restituirea în natură a terenului, în subsidiar, acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent. S-au adus argumente privind dovada dreptului de proprietate al autoarei contestatorilor asupra terenului, precum și privind dovada preluării abuzive de către stat prin Legea nr. 187/1945. În apel, au fost încuviințate tuturor părților probatorii, respectiv acte și expertiză tehnică topografică, prin comisie rogatorie la Curtea de Apel Constanța, lucrarea având ca obiective identificarea suprafeței de teren de 8,56 ha situat în municipiul Constanța, dacă terenul este afectat de detalii de sistematizare sau de amenajări specifice activității intimatului și care ar face imposibilă restituirea în natură.

Totodată, s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice în specialitatea construcții având ca obiective identificarea și descrierea construcțiilor situate pe terenul în litigiu, cu mențiunile dacă acestea sunt folosite sau nu, și cu ce destinație, respectiv dacă au fost edificate sau nu cu respectarea dispozițiilor legale de la acel moment. Prin Decizia civilă nr. 424/A din 29 octombrie 2014, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins, ca nefondate, apelurile. În raport de dispozițiile art. 137 C. proc. civ., instanța de apel a analizat, cu prioritate, excepția inadmisibilității acțiunii invocată de intimat la termenul de judecată din 10 octombrie 2007 și unită cu fondul cererii.

În susținerea acestei excepții, s-a făcut trimitere la regimul extravilan și la destinația de teren agricol a imobilului în litigiu, respectiv la incidența dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001. Conform art. 8 nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001 terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea nr. 18/1991 și prin Legea nr. 1/2000. Aceste legi speciale privesc reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și forestiere, fiind aplicabile cu prioritate, dată de caracterul special al prevederilor lor. Prin urmare, s-a apreciat că pentru a lămuri legea aplicabilă în speță, interesează mai întâi categoria terenului ce se solicită a fi restituit.

Potrivit art. 2 lit. d) din Legea nr. 18/1991, terenurile din intravilan, includ terenurile agricole și forestiere.

Conform art. 2 lit. a) din Legea nr. 18/1991, sunt „terenuri cu destinație agricolă: terenurile agricole productive - arabile, viile, livezile, pepinierele viticole, pomicole, plantațiile de hamei și duzi, pășunile, fânețele, serele, solariile, răsadnițele și altele asemenea - cele cu vegetație forestieră, dacă nu fac parte din amenajamentele silvice, pășunile împădurite, cele ocupate cu construcții și instalații agrozootehnice, amenajările piscicole și de îmbunătățiri funciare, drumurile tehnologice și de exploatare agricolă, platformele și spațiile de depozitare care servesc nevoilor producției agricole și terenurile neproductive care pot fi amenajate și folosite pentru producția agricolă.” Curtea a reținut, invocând susținerilor concordante ale părților, că terenul revendicat a fost preluat de către stat, prin Ministerul Agriculturii, ca efect al reformei agrare realizate prin Legea nr. 187/1945, fiind transferat ulterior Ministerului Forțelor Armate, conform H.G.

nr. 855/1955. Conform rapoartelor de expertiză topografică și construcții, terenul se află în prezent în posesia pârâtului, fiind cuprins în perimetrul U.M., iar pe teren se găsesc amenajări ce deservesc desfășurarea activităților din această unitate militară. Legea nr. 187/1945 a avut caracterul unei legi de expropriere, conform prevederilor art. 3 care enunța categoriile de bunuri agricole care trec asupra statului.

S-a apreciat și că toate susținerile și dovezile administrate converg către concluzia că terenul notificat de contestatori în procedura Legii nr. 10/2001, indiferent de aflarea în intravilan sau extravilan, avea la data preluării de către stat regimul juridic al unui teren agricol (ce include și terenurile arabile), iar această categorie atrage regimul de reconstituire prescris de art. 39 din Legea nr. 18/1991 - „Persoanele fizice ale căror terenuri agricole au fost trecute în proprietatea statului prin efectul Decretului nr. 83/1949, precum și al oricăror alte acte normative de expropriere, sau moștenitorii acestora pot cere reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de teren trecută în proprietatea statului, până la limita suprafeței prevăzute la art. 3 lit. h) din Legea nr. 187/1945, de familie, indiferent dacă reconstituirea urmează a se face în mai multe localități sau de la autori diferiți, în termenul, cu procedura și în condițiile prevăzute la art. 9.” Constatând neîndeplinirea unei condiții speciale de exercitare a acțiunii, Curtea a păstrat soluția primei instanțe, de respingere a contestației, cu precizarea că cererea conexă având același obiect, urmează regimul cererii principale, pentru aceleași considerente.

Prin primirea acestei excepții, s-a apreciat că nu se mai impune analiza celorlalte motive de apel împotriva soluției date pe fondul dreptului. În temeiul art. 296 C. proc. civ., Curtea a respins toate apelurile formulate în cauză, ca nefondate. Împotriva Deciziei civile nr. 424/A din 29 octombrie 2014 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, au formulat cereri de recurs contestatorii L., M., N., D., I., J., H., F., G. și E., contestatorii S., P., X., V., U., T., R., respectiv contestatorul A., prin care au invocat următoarele aspecte de pretinsă nelegalitate: Recurenții-contestatori L., M., N., D., I., J., H., F., G. și E. au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Sub aspectul situației de fapt, s-a reiterat faptul că Z. a deținut un teren în suprafața de 100 ha în Constanta, respectiv lotul 29. În anul 1921, după moartea sa și a soției sale, Irina, terenul a rămas celor 3 copii: Z., Y. și A.A.. După ieșirea din indiviziune, fiecare descendent a primit aproximativ 33 ha din terenul moștenit, astfel: lotul 1, în suprafața de 33 ha, a trecut în proprietatea Y.; lotul 2, în suprafața de 33 ha, a revenit A.A. - parte din acesta, respectiv 8,56 ha teren, face obiectul dosarului de față; lotul 3 a revenit lui Z., pe care l-a donat Academiei Române. Ulterior, acest lot a fost restituit chiar de către intimat, Academiei Române.

Întrucât lotul 2 a fost naționalizat abuziv prin Legea reformei agrare nr. 187/1945, prin notificările din 09 noiembrie 2001 formulate în baza Legii nr. 10/2001, contestatorii au solicitat restituirea în natură a terenului în suprafața de 8,56 ha situat în Constanta, identificat ca „lot 29, parcela 1" și a terenului în suprafața de 7,37 ha denumit „lot 29, parcela 2", ambele terenuri făcând parte din lotul 2 și au aparținut autoarei K. Împotriva Deciziilor de respingere nr. 2568 din 22 martie 2005 și nr. 2567 din 22 martie 2005, s-au formulat contestații, formându-se dosarul pendite, ce are ca obiect terenul „lot 29 parcela 1" în suprafața de 8.56 ha, și Dosarul nr. x/3/2005, ce a avut ca obiect terenul „lot 29 parcela 2" în suprafața de 7.37 ha.

Deși dosarele au o strânsa legătura între ele, prin sentința civila nr. 1915 din 05 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul București în Dosarul nr. x/3/2005, irevocabila prin Decizia civilă nr. 1555/2014 a Curții de Apel București, a fost admisă contestația și desființată Decizia nr. 2567 din 22 martie 2005, obligând pârâtul să emită decizie privind acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul solicitat. În cauza pendinte, contestația a fost respinsă prin sentința civilă nr. 737 din 29 mai 2006 a Tribunalului București, acesta apreciind că „decizia contestată a fost emisă cu respectarea Legii nr. 10/2001". Prin Decizia civilă nr. 424/A din 29 octombrie 2014, Curtea de Apel București a respins apelul ca nefondat, reținându-se că destinația suprafeței notificate, de teren agricol la momentul preluării, înlătură incidența Legii nr. 10/2001, conform art. 8 din lege, atrăgând astfel inadmisibilitatea cererii.

În raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenții-contestatori au susținut că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a art. 8 din Legea nr. 10/2001 și cu omisiunea art. 15 din Legea nr. 165/2013. Aspectele invocate pe calea excepției nu vizează neregularități procedurale și nici lipsuri privind exercitarea dreptului la acțiune, ci conțin numai apărări privind fondul dreptului titularilor notificării.

Mai mult, toate aceste apărări au fost formulate ignorându-se art. 15 din Legea nr. 165/2013, conform căruia "cererile vizând restituirea terenurilor intravilane, agricole la data preluării abuzive, formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se soluționează cu respectarea limitei de 50 ha de proprietar deposedat, cu condiția ca această suprafață să nu fi fost restituită prin aplicarea legilor fondului funciar". Instanța în mod greșit a admis excepția inadmisibilității, nefiind vorba despre o condiție specială de exercitare a acțiunii. Curtea a făcut astfel confuzie intre inadmisibilitatea notificării (aspect ce ține de fondul contestației) și inadmisibilitatea contestației, ca acțiune civilă cu care a fost sesizată instanța.

În mod eronat, instanța a reținut că cererea, notificarea formulată este inadmisibilă raportat la dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001 (atrăgând inadmisibilitatea cererii formulate în acest temei), iar nu contestația, acțiunea civilă cu care a fost sesizată instanța. Hotărârea a fost dată cu încălcarea art. 292 C. proc. civ. - motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 și pct. 9 C. proc. civ. Prin invocarea excepției inadmisibilității se antamează numai aspecte legate de temeinicia notificări, în sensul că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 2 din Legea nr. 18/1991 și nu cele ale art. 8 din Legea nr. 10/2001. De asemenea, aceasta excepție reprezintă un motiv care nu a fost invocat și dezbătut în fata primei instanțe, nu a fost invocat printr-o cerere de apel formulată în termen legal și nici prin întâmpinare, fiind astfel încălcate flagrant dispozițiile art. 292 C. proc.

civ. În motivarea apelului, contestatorii au arătat că prin sentința atacată a fost reținută o situație de fapt necorespunzătoare realității, respectiv ca aceștia au făcut dovada dreptului de proprietate al autoarei lor, precum și ca preluarea statului s-a făcut de la aceasta, însă niciunul dintre motivele de apel nu a fost soluționat de către instanța. Pe fond, s-a susținut că instanța în mod greșit a schimbat categoria de folosință a terenului ce se solicită a fi restituit - motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.. În mod eronat, Curtea a reținut că „modalitatea în care s-a efectuat exproprierea prin Legea nr. 187/1945, indica la momentul preluării de către stat, includerea suprafeței în categoria terenurilor agricole", ceea ce atrage regimul de reconstituire prevăzut de art. 39 din Legea nr. 18/1991.

Caracterul intravilan al terenului la data preluării, reiese din referatul anexa la dispoziția Ministerului Apărării Naționale, prin care terenul lui Z. - lotul 3 - se restituie Academiei Române, referat în care se face o amplă descriere a terenului situat intravilan, precum și din certificatul din 1932 emis de către Primăria Municipiului Constanța. Chiar și în ipoteza în care terenul din prezenta cauza ar fi reglementat de regimul juridic al Legii nr. 18/1991, notificarea nu ar trebui respinsă ca inadmisibilă.

Potrivit art. 8.2 din Normele metodologice de aplicare unitara a Legii nr. 10/2001 „în cazul în care s-au depus notificări cu privire la imobilele prevăzute la alin. (1) al art. 8 din lege, acestea în temeiul art. 5 alin, (2) din titlul I din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, urmează a fi înaintate, în vederea soluționării, comisiilor comunale, orășenești și municipale constituite potrivit teșii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legii nr. 1/2000 cu modificările și completările ulterioare." Recurenții-contestatori S., P., X., V., U., T. și R. au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate, trimiterea cauzei spre rejudecare pentru cercetarea fondului și pronunțarea unei decizii în apel care să analizeze și soluționeze toate aspectele în fapt și în drept legate de dreptul și posibilitatea de restituire în natură sau în echivalent a terenului proprietatea autoarei contestatorilor, potrivit Legii nr. 10/2001.

În subsidiar, au solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, admiterea apelului, schimbarea sentinței, admiterea contestației, anularea dispoziției din 22 martie 05 emisă de Ministerul Apărării Naționale, și, în principal, restituirea în natură a terenului în suprafața de 8,56 ha (conform expertizei topografice realizată de expert B.B. și conform expertizei imobiliare realizată de expert C.C.) ce a aparținut autoarei A.A., teren ce a făcut parte din lotul nr. II în suprafața de 33 ha, din terenul în suprafața totala de 100 ha situat în municipiul Constanța (denumit inițial lot 29, parcela 1); în subsidiar, în măsura în care restituirea nu se va putea face în totalitate în natură, au solicitat restituirea în natură a terenului liber de construcții (conform expertizei topografice realizată de expert B.B.

și conform expertizei imobiliare realizată de expert C.C.), respectiv acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul ce nu poate fi restituit, iar în ipoteza în care se va considera că nu este posibilă restituirea în natură, au solicitat acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru întreaga suprafață. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv aplicarea greșită a legii, a art. 8 din Legea nr. 10/2001, coroborat cu art. 2 și 39 din Legea nr. 18/1991, cu omisiunea aplicării art. 15 din Legea nr. 165/2013 și cu nesocotirea obligației prevăzute de art. 295 C. proc. civ. Soluția instanței de apel a ignorat art. 15 din Legea nr. 165/2013, aplicabil în cauză conform art. 4 din Legea nr. 165/2013 - instanța de apel nu și-a îndeplinit obligația de a stabili caracterul intravilan sau extravilan, respectiv categoria de folosință a terenului agricol/pentru construcții.

Decizia nr. 88/2014 a Curții Constituționale confirmă faptul că art. 4 din Legea nr. 165/2013 este aplicabil în cauză, excepțiile de neconstituționalitate analizate în această decizie vizând doar aplicarea termenelor prevăzute de art. 33 din Legea nr. 165/2013, cauzelor aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii. Instanța de fond a greșit în aplicarea legii, deoarece terenul în litigiu are și avea regimul juridic de teren intravilan și destinația pentru construcții.

În cauza, nu este aplicabila Legea nr. 18/1991, întrucât aceasta dispune, în esență, cu privire la terenurile agricole confiscate abuziv de la "membrii cooperatori care au adus pământ în cooperativa agricolă de producție sau cărora li s-a preluat în orice mod teren de către aceasta". Legea nr. 10/2001 dispune, în esența, cu privire la "terenurile din intravilan", în decizia recurată, Curtea de Apel București a preluat textul art. 2 lit. a) și d) din Legea nr. 18/1991, fără însă a reține intenția legiuitorului exprimată prin sintagma "terenurile agricole productive - arabile". Această omisiune a condus la confuzia făcută de către instanța de apel între domeniile de aplicare ale Legilor nr. 18/1991 și nr. 10/2001.

Instanța de apel a reținut prevederile art. 39 din Legea nr. 18/1991, fără însă a observa art. 9 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, unde se arata că " persoanele cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate în limita suprafeței de teren de 10 ha de familie, în echivalent arabil.". Legea nr. 18/1991 privește reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la terenurile agricole productive, în concret cele utilizabile în agricultură. În expertiza întocmită la 10 septembrie 1924 de către expertul D.D., în vederea ieșirii din indiviziune se arată foarte clar că proprietatea autoarei contestatorilor era parcelată pentru loturi de case. Se mai arată că această proprietate era mărginită de străzi ale orașului Constanța, că valoarea terenului nu putea fi calculată ca și teren agricol, ci ca teren de case, având în vedere parcelarea cât și vecinătățile.

Această expertiză a fost întocmita la ordinul Tribunalului Ilfov prin sentința nr. 1168 din 31 decembrie 1923. La data confiscării abuzive, terenul autoarei contestatorilor avea caracter intravilan, aspect de netăgăduit. Prin certificatul din 10 iunie 1932 emis chiar de către Primăria Municipiului Constanța se atestă fără echivoc faptul că terenul se află în raza administrativă a orașului Constanța încă din anul 1927. Cu privire la dovada dreptului de proprietate, s-a invocat copia extras din anul 1884, eliberată de Arhivele Naționale. La 2 noiembrie 1921, Irina Câmpineanu a decedat, lăsând întreaga sa avere celor 3 copii ai săi, Z., Y. și A.A.. Prin acțiunea înregistrată sub nr. 24393/1923, Z. a solicitat ieșirea din indiviziune, iar Tribunalul Ilfov, prin sentința civilă nr. 1123 din 23 decembrie 1923 a admis în principiu acțiunea, împărțirea în concret a bunurilor urmând să se facă, ulterior, prin expertiză.

Prin procesul-verbal de tragere la sorți efectuată în data de 7 noiembrie 1924, se atribuie către A.A. parcela II din lotul 29. Prin această ieșire din indiviziune, Z., Y. și A.A. primesc fiecare aproximativ 33 de hectare din terenul lăsat de mama lor în Constanța. Lotul 1 în suprafața de 33 ha a trecut în proprietatea Y. Lotul 2 în suprafața de 33 ha a revenit A.A.. Testamentul lui Z., proprietar al lotului 3, arată că lotul său se învecinează cu lotul A.A. Autorizarea în 1937 a A.A. de către Tribunalul Ilfov pentru a vinde proprietatea sa, respectiv lotul 2, întărește ideea că aceasta era la acea dată proprietara lotului 2. Exproprierea din 1937, efectuată de Ministerul Apărării Naționale, cu planuri și proces verbal, întărește faptul că în anul 1937, A.A.

era proprietara lotului 2. Lotul 3 a revenit lui Z. Dovada acestui fapt se face cu testamentul acestuia din 1930, prin care a lăsat întreaga sa avere Academiei Române, inclusiv parcela 3 din lotul 29 (lotul 29 era fostul teren în suprafața de 100 ha, anterior împărțirii intre copii lui Z.). Atât intimata Ministerul Apărării Naționale cat și prima instanță au considerat că nu s-a făcut dovada faptului ca autoarea A.A., era proprietară asupra lotului 2 în suprafață de 33 ha, la data prevăzuta de Legea nr. 10/2001, respectiv 6 martie 1945. Aceste considerațiuni sunt contrazise în mod evident și flagrant de înscrisurile aflate la dosarul cauzei. În anii 1942, 1943, 1944, A.A. a plătit impozitele aferente acestui teren conform chitanțelor eliberate de către Administrația de încasări și plăți Constanța.

De asemenea, conform planului orașului Constanța din anul 1944, acel teren se constituia încă în proprietatea Câmpineanu la acea data. În anul 1945, prin Legea reformei agrare nr. 187/1945, s-a naționalizat abuziv terenul în suprafața de 33 ha, proprietatea autoarei A.A. - dovada acestui fapt se face cu extrasul eliberat de către Arhivele Naționale. O soartă similară a suferit și lotul nr. 1 aflat în proprietatea Y. Extrasul eliberat de către Arhivele Naționale. Deși terenul era intravilan așa cum reiese din certificatul din 10 iunie 1932 eliberat de Primăria Municipiului Constanța, a fost preluat de stat ca și agricol. În anul 1946, A.A. înregistrează împreuna cu sora sa Y. o acțiune prin care contestă această preluare abuzivă.

Este absolut evident că în anul 1945, suprafețele de teren în discuție au fost confiscate de către stat în mod abuziv, ca și teren agricol când în realitate era teren intravilan. Caracterul intravilan al terenului atât la data preluării cât și în prezent - prin certificatul din 10 iunie 1932 emis chiar de către Primăria Municipiului Constanța se atestă fără echivoc faptul că terenul se afla în raza administrativa a orașului Constanța încă din anul 1927. S-au depus la dosarul cauzei înscrisuri, emanate chiar de la pârâta Ministerul Apărării Naționale, prin care se arată că aceasta a restituit către Academia Româna, o parte din parcela Ml ocupată de aceeași unitate militară. Având în vedere că parcela III, lipită de parcela II în discuție în prezenta cauză, dar mai depărtată de centrul orașului, a fost restituită în baza Legii nr. 10/2001, nu există nici o rațiune pentru ca pârâta să invoce lipsa caracterului intravilan al terenului în prezenta cauza.

În concluzie, în ceea ce privește solicitarea principală, de trimitere a cauzei spre rejudecare, s-a susținut că instanța de apel are obligația de a analiza în mod real și temeinic probatoriul administrat, față de principiul restituirii în natură, se impune a fi analizat în ce măsură unitatea deținătoare are o folosință reală a terenului în discuție. Recurentul-contestator A. a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei, în sensul admiterii contestației, anularea dispoziției Ministerului Apărării Naționale, restituirea în natura a terenului în suprafața de 8.56 ha, situat în Municipiul Constanța, în măsura în care restituirea nu se va putea face în natură, acordarea de măsuri reparatorii în echivalent.

În subsidiar, a solicitat casarea deciziei și reținerea cauzei spre rejudecare, întrucât decizia este nelegală și netemeinică.

În fapt, la data preluării abuzive, terenul în litigiu făcea parte din intravilanul Municipiului Constanța, în baza Deciziei Primăriei Municipiului Constanța nr. 9848 din 07 martie 1942 și a Decretului nr. 1988 din 14 iulie 1942. În cadrul planului director al Municipiului Constanța se certifică faptul că limita de sud a Municipiului Constanța era stabilită la limita de sud a parcelarilor cartierului Viile Noi, deci incluzând și lotul de teren ce a aparținut autoarei sale, Y. Mare parte a parcelărilor erau situate în vecinatatea imediată a terenurilor autoarelor contestarorilor, dar și al Academiei, în intravilanul municipiului Constanța, au fost acoperite cu locuințe încă înainte de anul 1945. În categoria terenurilor din intravilan se includ toate terenurile indiferent de categoria de folosință, situate în perimetrul localităților urbane sau rurale, ca urmare a stabilirii limitei de hotar a intravilanului, conform legislației în vigoare.

În intravilan, în afara de categoria de folosință curți - construcții, care este predominanta în cadrul destinației urbane, se includ și alte categorii de folosința -terenuri arabile, livezi, luciuri de apa, etc. Atât la data preluării abuzive a acestui lot de teren, cât și în prezent, semnificația juridica a noțiunii de intravilan este definita ca fiind teritoriul determinat prin planuri urbanistice (sau de sistematizare) generale (sau directoare), care cuprind ansamblul terenurilor cu și fără construcții, ce constituie o localitate. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în raport de care s-a susținut că terenul în litigiu nu poate face obiectul niciunei alte legi reparatorii, chiar daca la data preluării abuzive terenul avea, ca utilizare forțată și temporară, o utilizare agricola.

În nici un caz acest lot de teren urban nu poate face obiectul aplicării Legii nr. 18/1991, a Legii nr. 1/2000 și/sau ale Legii nr. 169/1997, legi care au aplicabilitate în cazul terenurilor extravilane. Și pentru celelalte două loturi din fosta proprietate Câmpineanu, s-au făcut planuri parcelare pentru loturi de casă, inclusiv străzi de acces, piete și spații rezervate pentru obiective sociale culturale, ceea ce învederează caracterul intravilan al acestui teren, încă din perioada 1936-1938. Acest fapt este ilustrat de propunerea de parcelare a Academiei care cuprinde și cele două loturi, situate la nord.

De altfel, K., proprietara lotului 29/II, imediat după ce i s-a expropriat o mică suprafață de teren pentru scopuri militare, prin procesul-verbal din 20 aprilie 1937, a decis să ceara și să obțină, aprobarea Tribunalului Ilfov pentru autorizarea vânzării terenului parcelat în loturi de casă, ceea ce indică, în mod evident, destinația urbană prevăzută pentru acesta în planurile de sistematizare în pregătire din epocă.

Având în vedere legile perioadei de război, autoarea contestatorului a fost obligată să dea acestui teren intravilan urban, o destinație forțat agricolă, după cum reiese din procesul-verbal din 24 mai 1944, întocmit ca urmare a unei descinderi la proprietatea Y. Faptul că acest teren era deja considerat ca făcând parte din intravilanul Municipiului Constanța, încă din anii 1941-1942, reiese și din chitanța de plata a impozitelor din 30 noiembrie 1942, referitoare la anii 1940-1942, plătită de către K., sora autoarei sale, dar și din chitanțele din 27 martie 1943, referitoare la anii 1943-1944, și din 31 iulie 1944, referitoare la anii 1944-1945, plătite de K. pentru lotul 29/II, care se afla mai spre exteriorul orașului decât lotul 29/I.

Din "Tabelul de suprafețe terenurilor agricole expropriate conf. legii de reforma agrară din 1945" reiese ca proprietățile de 33 ha ale autoarelor contestatorilor sunt "situate pe mereaua (intravilanul) Municipiului Constanța", ceea ce face ca exproprierea acestora prin reforma agrară, să fie greșit aplicată. S-a susținut și că hotărârile judecătorești anterioare au făcut confuzie între proprietari, dar și între loturile fiecăruia. Pentru a dovedi ca Y. era proprietara parcelei I în urma tragerii la sorți, a arătat ca Z. care a donat terenul sau Academiei Romane era proprietarul parcelei III, că K. era proprietara parcelei II, că Y. era proprietara parcelei I, la dosarul cauzei s-a depus sentința, dar și alte acte din Dosarul nr. x/1936 a Tribunalul Constanța.

Revendicarea de față se referă la o parte din parcela I, nu se referă la parcela II, parcelele II și III au fost menționate numai pentru dovedirea amplasării lotului 29 și la dovedirea adevăratei proprietare a parcelei I. Recursurile sunt întemeiate și vor fi admise pe temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., coroborat cu art. 312 alin. (3) și (5) C. proc. civ., pentru următoarele considerente: În temeiul dispozițiilor art. 137 C. proc. civ., instanța de apel a analizat, cu prioritate, excepția inadmisibilității acțiunii invocată de intimat la termenul de judecată din 10 octombrie 2007 și unită cu fondul cererii.

Intimatul a susținut că acțiunea reclamanților este inadmisibilă prin raportare la dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001, conform cărora „nu intră sub incidența prezentei legi terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991,republicată, cu modificările și completările ulterioare". Instanța de apel a considerat întemeiată această excepție, dar și faptul că nu s-ar mai impune analiza motivelor de apel formulate de către reclamanți și care vizau în mod explicit fondul dreptului, întrucât destinația imobilului în litigiu, de teren agricol la momentul preluării, ar înlătura incidența Legii nr. 10/2001, conform dispozițiilor art. 8 din lege, atrăgând astfel inadmisibilitatea cererii.

Excepția inadmisibilității, astfel cum a fost valorificată de instanța de apel, fără a intra în cercetarea motivelor de apel, a primit regimul juridic al unei excepții procesuale, în accepțiunea de mijloc procesual prin care partea interesată invocă neregularități procedurale sau lipsuri privind exercițiul dreptului la acțiune sau încălcarea normelor referitoare la exercițiul acestui drept și care împiedică judecata în fond. În raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că este întemeiată critica recurenților-contestatori care au susținut că aspectele invocate pe calea excepției inadmisibilității nu vizează nici neregularități procedurale, nici lipsuri privind exercitarea dreptului la acțiune - nu au fost invocate condiții ale exercitării acțiunii civile (interesul, calitatea, capacitatea) ori condiții speciale precum îndeplinirea unei proceduri prealabilei - ci conțin apărări privind fondul dreptului titularilor notificării.

Pentru a ajunge la această concluzie, s-a constatat că, în circumstanțele cauzei pendinte, apărarea intimatului nu a vizat partea formală, procedurală a judecății, ci chiar fondul dreptului, întrucât acesta a înțeles să conteste pretențiile formulate prin acțiune, prin negarea raportului juridic constituit prin efectul unei legi speciale - Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. În literatura de specialitate, tocmai pentru că se confundă uneori apărările propriu-zise cu excepțiile de fond (parte a excepțiilor procesuale și care pot viza transpunerea în plan procesual a unor principii de drept material, lipsa condițiilor de exercitare a dreptului procesual la acțiune etc.), s-a susținut cu argumente convingătoare că acestea din urmă vizează fondul acțiunii, și nu fondul dreptului.

Acțiunea cu care a fost sesizată instanța este o contestație formulată în temeiul art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, aspect necontestat în cauză, legea neprevăzând condiții speciale de exercitare. De altfel, instanța anterioară nici nu s-a preocupat să precizeze, în concret, neregularitatea procedurală și/sau condiția specială de exercitare a acțiunii constatată ca fiind neîndeplinită în cauză, cu atât mai mult cu cât circumstanțele cauzei pendinte - contestație formulată în temeiul art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 - reclamau cu necesitate și o astfel de abordare (acțiunea dedusă judecății neintrând în categoria acțiunilor clasice, de drept comun).

În aceste condiții, s-a susținut corect că instanța de apel a calificat în mod greșit excepția inadmisibilității acțiunii, raportat la dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, ca excepție procesuală de ordine publică ce ar împiedica soluționarea fondului contestației deduse judecații, respectiv că aceasta ar putea fi invocată direct în apel. În egală măsură este întemeiată, pe același temei de drept procesual, critica referitoare la nesocotirea dispozițiilor art. 292 C. proc. civ., în condițiile în care prin invocarea excepției inadmisibilității s-au antamat aspecte legate de temeinicia în fapt și în drept a notificării, veritabile apărări de fond ce n-au fost invocate și dezbătute în fața primei instanțe și nici printr-o cerere de apel formulată în condiții legale, respectiv prin întâmpinare.

Dispozițiilor art. 292 C. proc. civ. prescriu în termeni expliciți că efectul devolutiv nu vizează, cu necesitate, toate problemele de fapt și de drept care s-au invocat în fața primei instanțe, ci numai acelea care sunt criticate de către apelant. În egală măsură însă, în stabilirea întinderii devoluțiunii, instanța trebuie să se raporteze nu numai la cererea de apel, ci și la întâmpinarea intimatului. Fiind vorba așadar de apărări de fond care nu au respectat exigențele normei procedurale susmenționate, instanța de apel era chemată să procedeze la judecata cauzei în limitele stabilite de apelanți, respectiv intimat.

De altfel, în circumstanțele cauzei pendinte - prin sentința civila nr. 1915 din 05 noiembrie 2012 a Tribunalului București în Dosarul nr. x/3/2005, irevocabila prin Decizia civilă nr. 1555/2014 a Curții de Apel București, a fost admisă contestația și desființată Decizia nr. 2567 din 22 martie 2005, obligând pârâtul să emită decizie privind acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul „lot 29 parcela 2" în suprafața de 7,37 ha; pe de altă parte, însuși intimatul a restituit către Academia Româna, o parte din parcela III ocupată de aceeași unitate militară, în baza Legii nr. 10/2001 - ar fi fost greu de susținut, în apărare (într-o apărare propriu-zisă, ce implică apărări în fapt și în drept), cu argumente convingătoare, neincidența dispozițiilor legii speciale - Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Așa fiind, pentru considerentele arătate, în baza art. 304 pct. 9, coroborat cu art. 312 alin. (3) și (5) C. proc.

civ., Înalta Curte va admite recursul reclamanților, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Cu ocazia rejudecării, instanța va analiza și celelalte critici formulate prin recurs, sub formă de apărări. În mod expres, recurenții-reclamanți au solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare pentru cercetarea fondului și pronunțarea unei decizii în apel care să analizeze și soluționeze toate aspectele în fapt și în drept legate de dreptul și posibilitatea de restituire în natură sau în echivalent a terenului proprietatea autoarei contestatorilor, potrivit Legii nr. 10/2001.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E Admite recursurile declarate de reclamanții Sturdza C. C. Ion, S., P., X., V., U., T., R., L., M., N., D., I., J., H., F., G. și E., împotriva Deciziei nr. 424/A din 29 octombrie 2014 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 ianuarie 2016.