ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2535/2015

Asupra conflictului negativ de competență,

constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III

-a civilă, sub nr. 27408/3/2014, la data

de 8 august 2014, reclamantul D.C. a formulat contestație, în contradictoriu cu

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, împotriva deciziei de invalidare

din 22 mai 2014 emisă de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor privind

terenul în suprafață de 3,5 ha situat în comuna Limanu, județul Constanța, solicitând

admiterea contestației, emiterea deciziei de validare cu privire la această suprafață

de teren și stabilirea despăgubirilor aferente.

În drept, s-au invocat art. 35 alin. (1)

din Legea nr. 165/2013.

Prin sentința civilă nr. 231 din 16 februarie

2015, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă,

a fost admisă excepția necompetenței teritoriale

a acestei instanțe și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului Constanța.

Instanța a reținut că, prin cererea de

chemare în judecată, reclamantul D.C. a formulat contestație împotriva deciziei

de invalidare din 22 mai 2014 emisă de pârâta Comisia Națională pentru Compensarea

Imobilelor, în Dosarul nr. 5551/FFCC din 03 mai 2007 privind terenul în suprafață

de 3,5 ha situat în comuna Limanu jud. Constanța prin care s-a invalidat Hotărârea

Comisiei Județene Constanța nr. 637 din 25 octombrie 2006, pe motivul că lipsesc

actele de proprietate ale autorului D.P., lipsește registrul agricol deschis pe

numele soților D.P. și D.H. pentru întreaga suprafață de teren reconstituită și

lipsesc actele de preluare de către stat a suprafețelor reconstituite.

Instanța a reținut că, potrivit art. 35

alin. (1) din Legea nr. 165/2013, deciziile emise cu respectarea prevederilor

art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția

civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen

de 30 de zile de la data comunicării.

Totodată, din interpretarea coroborată

a dispozițiilor art. 3 alin. (1) pct. 4, a art. 17 alin. (1), precum și art. 33

și 34 din Legea nr. 165/2013, instanța a concluzionat că dispozițiile art. 35 din

Legea nr. 165/2013 nu an în vedere că deciziile emise de Comisia Națională pentru

Compensarea Imobilelor se atacă la secția civilă a Tribunalului București în raza

teritorială a căreia se află sediul comisiei, ci la sediul entității care are în

competență soluționarea notificării formulate în baza Legii nr. 10/2001, sau a cererii

depuse în baza Legii nr. 18/1991.

Această interpretare se impune și fața

de expunerea de motive prezentată privind adoptarea legii care arăta necesitatea

urgentării și finalizării procesului de restituire a bunurilor imobile preluate

abuziv în perioada regimului comunist. Or, principiul enunțat nu poate fi atins

decât prin stabilirea competenței de soluționare a cererii ce vizează, în cauză,

fondul dreptului în favoarea instanței în raza căreia se află imobilul, fiind facilitată

administrarea probelor și accesul la justiție al persoanei ce se pretinde îndreptățită.

Prin sentința civilă nr. 1939 din 2 septembrie

2015,

Tribunalul Constanța,

secția I civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Constanța,

invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei civile în favoarea

Tribunalului București și, constatând ivit conflictul negativ de competență, în

temeiul dispozițiilor art. 134 și art. 135 alin. (1) C. proc. civ., a suspendat

din oficiu judecata cauzei și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție,

în vederea soluționării conflictului de competență.

Tribunalul Constanța a reținut că reclamantul

a investit instanța cu o acțiune în anularea deciziei de invalidare din 22 mai 2014

emisă de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, în baza dispozițiilor

Legii nr. 165/2013.

S-a mai reținut că, potrivit art. 35 alin.

(1) din Legea nr. 165/2013, indicat în mod explicit ca temei ai cererii de chemare

în judecată, competența materială aparține tribunalului, iar competența teritorială

este dată de sediul entității care a emis actul contestat, cu alte cuvinte sediul

entității emitente, orice altă interpretare neputând decât să excedeze textului

de lege menționat.

Prin urmare, rezultă cu evidență că entitatea

la care se referă dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 nu poate

fi alta decât cea care a avut și calitatea de emitentă a deciziei contestate în

prezenta procedură, entitate care are sediul în București.

Cu privire la conflictul negativ de competență,

cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în baza art. 133 pct. 2, raportat la

art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Norma de competență, aplicabilă raportului

juridic litigios, este Legea nr. 165/2013 ce conține dispoziții speciale, derogatorii

de la dreptul comun, referitoare la competența teritorială a instanțelor învestite

cu soluționarea deciziilor emise de entitățile definite prin art. 3 din același

act normativ.

Astfel, dispozițiile art. 35 prevăd că:

"Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de

persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui

circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării".

Se reține că prin art. 35 din Legea

nr. 165/2013, mai sus-menționat, se instituie o normă de competență teritorială

absolută, ce conferă tribunalului, în a cărui circumscripție se află sediul entității

învestite de lege, competența de soluționare a contestației formulate împotriva

deciziilor emise de aceasta.

Noțiunea de entitate învestită de lege

este explicitată la art. 3 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 165/2013, în sensul că

au această semnificație următoarele structuri cu atribuții în procesul de restituire

a imobilelor preluate abuziv și de stabilire a măsurilor reparatorii:

"a) unitatea deținătoare, în înțelesul

H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii

nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada

6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, al

O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum

și al O.U.G. nr. 83/1999, republicată;

b) entitatea învestită cu soluționarea

notificării, în înțelesul H.G. nr. 250/2007, cu modificările și completările ulterioare;

c) comisia locală de fond funciar, comisiile

comunale, orășenești și municipale, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată,

cu modificările și completările ulterioare;

d) comisia județeană de fond funciar sau,

după caz, Comisia de Fond Funciar a Municipiului București, constituite în temeiul

Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

e) Comisia specială de retrocedare a unor

bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase și comunităților cetățenilor

aparținând minorităților naționale din România;

f) Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților, organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate

juridică;

g) Comisia Națională pentru Compensarea

Imobilelor, înființată potrivit legii".

Având în vedere că obiectul cererii de

chemare în judecată îl constituie contestația împotriva deciziei de invalidare din

22 mai 2014, emisă de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, privind

terenul în suprafață de 3,5 ha situat în comuna Limanu, județul Constanța, litigiul

de față este de competența (teritorială și materială) a tribunalului în a cărui

circumscripție se află sediul entității investite cu emiterea deciziei de validare/invalidare

a hotărârii Comisiei Județene Constanța, nr. 637 din 25 octombrie 2006.

Cum sediul Comisia Națională pentru Compensarea

Imobilelor se află în București, sector 1, respectiv în raza teritorială a Tribunalului

București, competența de soluționare a cauzei va fi stabilită în favoarea acestei

instanțe.

În consecință, Înalta Curte va stabili

competența de soluționare a cauzei în favoarea tribunalului în circumscripția căreia

se află sediul Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, respectiv Tribunalul

București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a

cauzei în favoarea Tribunalului București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

12 noiembrie 2015.