ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1284/2019

HOTĂRÂRE

18.06.2019

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1284/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 7 iulie 2017, pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub nr. x/2017, reclamanta A., a chemat în judecată pe pârâții Instituția Prefectului județului Constanța și comuna x, prin primar, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună soluționarea favorabilă a cererii de restituire ce face obiectul notificării nr. x/2006, pentru un teren în suprafață de 450 ha, să constate calitatea acesteia de persoană îndreptățită la restituire și să dispună restituirea în natură a terenului de 450 ha iar, în subsidiar, să oblige Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor să emită decizie de acordare a măsurilor compensatorii conform Legii nr. 165/2013.

La data de 26.10.2018, reclamanta a depus o cerere precizatoare a acțiunii, prin care a arătat că înțelege să se judece în contradictoriu cu Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, Instituția Prefectului municipiului Constanța și primarul comunei x.

La data de 28.11.2018, reclamanta a depus la dosar o nouă precizare a cererii de chemare în judecată, prin care a arătat că cererea este formulată în contradictoriu cu comuna x prin Primar, Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, Instituția Prefectului municipiului Constanța și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: obligarea pârâtelor comuna x prin primar și Instituția Prefectului municipiului Constanța la soluționarea dosarului de fond funciar prin care a solicitat restituirea în natură/acordarea de compensații pentru suprafața de 450 ha deținută de autoarea sa B. în comuna x, sat x, județul Constanța și să se constate calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii pentru acest teren; obligarea pârâtelor Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților/Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor la validarea Hotărârii nr. 94/2006, emisă de Instituția Prefectului județului Constanța, pentru terenul în suprafață de 50 ha situat în comuna x, județul Constanța, și obligarea acestora la evaluarea imobilului ce face obiectul Dosarului nr. x/22.01.2018, înregistrat la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și la emiterea unei decizii de compensare prin puncte.

Prin încheierea din 25 ianuarie 2019, Tribunalul București, a dispus disjungerea capetelor de cerere formulate în contradictoriu cu Instituția Prefectului județului Constanța și comuna x, prin primar, având ca obiect soluționarea cererii de restituire formulată prin notificarea nr. x/2006, privind terenul în suprafață de 450 ha, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub nr. x/2019.

Prin Sentința civilă nr. 132 din 25.01.2019, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat soluționarea cauzei în favoarea Tribunalului Constanța.

În motivarea soluției de declinare, instanța a reținut că în cauză competența de soluționare a cererii de reconstituire a dreptului de proprietate vizând suprafața de teren de 450 ha situat în comuna x, jud. Constanța, aparține tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității investite cu soluționarea notificării, conform art. 35 alin. (1) și (2) din Legea nr. 165/2013. Investită cu soluționarea cauzei după declinare, Tribunalul Constanța, secția I civilă, prin Sentința civilă nr. 1.264 din 20 mai 2019, a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat soluționarea cauzei către Tribunalul București. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării.

Pentru a dispune astfel, a reținut că Tribunalul București, a pus în discuția părților excepția necompetenței sale teritoriale la al șaptelea termen de judecată, la data de 25.01.2019, contrar dispozițiilor art. 130 alin. (2) din C. proc. civ., deși la primul termen de judecată din 23.02.2018, procedura de citare a părților a fost legal îndeplinită.

Prin urmare, Tribunalul București, a rămas competent să judece litigiul întrucât a pus în discuția părților tardiv excepția de necompetență teritorială.

Analizând conflictul de competență, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., raportat la art. 133 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte, reține următoarele:

Se constată că sub aspectul determinării competenței teritoriale în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizat de către reclamantă, sunt aplicabile dispozițiile art. 35 alin. (1) și (2) din Legea nr. 165/2013, din care rezultă că în această materie competența teritorială este una exclusivă, astfel încât în cazul încălcării acesteia, sunt aplicabile dispozițiile procedurale care reglementează necompetența de ordine publică, potrivit art. 129 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ.

Totodată, art. 130 alin. (2) din C. proc. civ., dispune că "necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe".

Din interpretarea textului de lege sus-menționat rezultă că, atât timp cât excepția nu a fost invocată de instanță din oficiu sau de parte la primul termen de judecată cu procedura de citare legal îndeplinită, soluționarea cauzei rămâne dobândită instanței pe rolul căreia se află înregistrată și aceasta rămâne competentă teritorial a o soluționa, nemaiputându-se dezinvesti, chiar dacă cauza ar atrage competența teritorială a altei instanței.

În același timp, se reține că textul art. 130 și art. 131 din C. proc. civ., prevede că termenul limită pentru invocarea necompetenței de ordine publică sau pentru verificarea din oficiu a competenței de către instanță este "primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe", singura excepție pentru depășirea acestui termen fiind cea prevăzută de art. 131 alin. (2) din C. proc. civ., respectiv atunci când sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare pentru stabilirea competenței, sens în care se va acorda un singur termen.

În speță, Tribunalul București, nu a invocat excepția de necompetență teritorială până la primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate, astfel încât soluționarea acțiunii formulată de reclamanta A., a rămas dobândită de către această instanță.

Față de considerentele prezentate, în baza dispozițiilor art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a V-a civilă.