ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1381/2020

Ședința publică din data de 2 iulie 2020

Asupra conflictului negativ de competență, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. x/2019, ca urmare a măsurii disjungerii dispusă în dosarul civil nr. x/2018 aflat pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, reclamanții A., B., C. și D. au solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, Primăria municipiului Constanța, Instituția Prefectului județului Constanța, să dispună constatarea nulității absolute a titlului de proprietate emis sub nr. x/12.03.2010, de către Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, pentru suprafața de teren de 6 ha, precum și repunerea părților în situația anterioară.

2.1. Prin sentința civilă nr. 2126 din 04.10.2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, instanța a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța, urmare a admiterii excepției necompetenței materiale, invocată din oficiu.

În motivarea soluției s-a reținut că, fiind vorba despre un titlu de proprietate emis de Comisia Județeană de aplicare a legii fondului funciar Constanța, ca urmare a parcurgerii procedurii prevăzute de dispozițiile Legii nr. 18/1991, aprecierea asupra legalității acestui act este de competența judecătoriei, în acord cu dispozițiile art. 51 alin. (4) cu referire la dispozițiile art. 53 alin. (2) din acest act normativ.

2.2. Prin sentința civilă nr. 3026 din 27 martie 2020, Judecătoria Constanța a admis excepția necompetenței materiale invocată din oficiu, a declinat competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a dispus suspendarea cauzei și înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea incidentului procedural.

În considerentele hotărârii s-a reținut că, în cauza de față, s-a procedat la învestirea instanței printr-o cerere modificatoare (adițională), prin care s-a completat cererea de chemare în judecată inițială cu un capăt de cerere suplimentar, motiv pentru care sunt aplicabile prevederile art. 123 C. proc. civ., operând prorogarea legală de competență în favoarea Tribunalului București.

Împrejurarea că respectivul capăt de cerere a format obiectul disjungerii nu înlătură concluziile expuse în precedent, întrucât aceasta reprezintă o măsură administrativă, iar nu una care să conducă la înlăturarea aplicării dispozițiilor art. 123 C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curți

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Din înscrisurile aflate la dosarul nr. x/2019, format ca urmare a măsurii disjungerii dispusă în dosarul civil nr. x/2018 aflat pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, se reține că reclamanții au formulat o cerere precizatoare și completatoare a cererii de chemare în judecată prin care au arătat că petitul dedus judecății are ca obiect obligarea pârâtelor la măsuri compensatorii constând din diferența de valoare pentru terenul deținut efectiv de antecesorii reclamanților și cel restituit în natură și obligarea acestora la plata efectivă a acestei diferențe de valoare.

Distinct de această precizare, pe care însăși instanța de judecată a solicitat-o, reclamanții au arătat că înțeleg să completeze cererea de chemare în judecată, în sensul că au solicitat constatarea nulității absolute a titlului de proprietate emis sub nr. x/12.03.2010 de către Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, pentru suprafața de teren de 6 ha, precum și repunerea părților în situația anterioară.

Din cuprinsul încheierii de ședință din data de 03.07.2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2018, se reține că instanța a dispus disjungerea capătului nr. 2 de cerere din cererea precizatoare, respectiv cel privind constatarea nulității absolute a titlului de proprietate nr. x/12.03.2010, emis în baza Legii nr. 18/1991, și formarea unui nou dosar cu acest obiect.

În cauza de față, s-a procedat la învestirea instanței printr-o cerere modificatoare (adițională), prin care s-a completat cererea de chemare în judecată inițială cu un capăt de cerere suplimentar, motiv pentru care sunt aplicabile prevederile art. 123 C. proc. civ., operând prorogarea legală de competență în favoarea Tribunalului București.

Potrivit art. 123 alin. (1) C. proc. civ., cererile accesorii, adiționale, precum și cele incidentale se judecă de instanța învestită cu soluționarea cererii principale, chiar dacă ar fi de competența materială sau teritorială a altei instanțe judecătorești, cu excepția cererilor prevăzute la art. 120 din același act normativ (cereri în materia insolvenței sau concordatului preventiv, care sunt de competența exclusivă a tribunalului în a cărui circumscripție își are sediul debitorul).

Dispozițiile legale mai sus evocate reglementează un caz de prorogare legală a competenței, în sensul că instanța competentă să soluționeze cererea principală rămâne competentă să soluționeze și cererile accesorii, adiționale și incidentale formulate în aceeași cauză, chiar dacă acestea nu ar fi fost, în mod obișnuit, în competența sa materială sau teritorială.

Aceste prevederi legale, care reglementează o prorogare de competență în ceea ce privește judecata cererilor accesorii, adiționale și incidentale în favoarea instanței investite cu soluționarea cererii principale, se aplică prin derogare de la normele generale de competență materială sau teritorială exclusivă.

Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (5) C. proc. civ., cererea modificatoare a cererii de chemare în judecată reprezintă o cerere adițională, prin care reclamantul modifică pretențiile sale anterioare, solicitând în plus față de ceea ce a cerut inițial ori cerând ceea ce nu a pretins. Astfel, una dintre particularitățile cererii adiționale constă în faptul că presupune existența unei cereri prin care, anterior, a fost sesizată instanța de judecată cu soluționarea unui litigiu.

Conform art. 123 alin. (1) C. proc. civ., această cerere se judecă de instanța competentă să soluționeze cererea principală, chiar dacă ar fi fost în competența materială sau teritorială a altei instanțe judecătorești, în ipoteza în care ar fi fost promovată într-un litigiu distinct, ca cerere principală.

Astfel, deși după disjungere cererea completatoare urmează să se judece separat, aceasta își păstrează caracterul adițional dobândit prin formularea sa, în condițiile art. 204 alin. (1) C. proc. civ., neputând fi considerată o cerere introductivă de instanță, în sensul art. 30 alin. (3) din acest act normativ, care să permită verificarea competenței, conform art. 131 alin. (1) din cod.

Întrucât competența instanței se determină la momentul sesizării acesteia, instanța competentă să soluționeze cererea principală rămâne învestită să soluționeze cererea adițională, chiar și după disjungerea în vederea soluționării separate, conform art. 123 alin. (1) C. proc. civ.

Prin raportare la aceste dispoziții legale, în cauză, judecarea cererii completatoare este de competența instanței să soluționeze cererea principală, respectiv Tribunalul București, întrucât operează prorogarea legală de competență.

PENTRU ACESTE NOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 iulie 2020.