ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 14/2020

Ședința publică din data de 14 ianuarie 2020

Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 19 februarie 2019, sub nr. x/2019, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K. și L., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, au solicitat anularea în parte a deciziei de validare nr. 5522 din data de 11 ianuarie 2019 emise de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii de validare a hotărârii nr. 4142 din data de 1 octombrie 2015 emise de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 din cadrul Instituției Prefectului Județului Constanța, prin care să valideze dreptul acestora la despăgubirile solicitate prin cererea nr. x din data de 26 ianuarie 1999, cu privire la autorul K. și să se constate dreptul la compensații bănești în cuantum de 469.124,690 RON, compuse din 400.790 RON debit și 68.334,69 RON actualizare până la data de 5 aprilie 2012, data plății efective a debitului, cu cheltuieli de judecată.

2.1. Tribunalul Constanța, secția contencios administrativ și fiscal, prin încheierea de ședință din data de 20 februarie 2019, în temeiul dispozițiilor art. 200 alin. (2) C. proc. civ. a trimis cauza Tribunalului Constanța, secția I civilă, reținând prevederile art. IV din Legea nr. 212/2018, cu privire la art. 8 din Legea nr. 164/2014.

2.2. Prin sentința civilă nr. 1295 din data de 24 mai 2019 pronunțată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Constanța, secția I civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția civilă.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Constanța, secția I civilă, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, a reținut că regimul juridic aplicabil contestațiilor formulate împotriva deciziilor emise de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, în temeiul Legii nr. 164/2014, este reprezentat de art. 8 din același act normativ, ce a fost modificat prin art. IV din Legea nr. 212/2018 care prevede că "deciziile de validare/invalidare ale Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților pot fi atacate, în termen de 30 de zile de la comunicare. Litigiile privind modalitatea de aplicare a prevederilor prezentei legi sunt de competența secțiilor civile ale tribunalelor, indiferent de calitatea titularului acțiunii."

A constatat că legea specială stabilește competența materială și funcțională a instanței în soluționarea acestor cauze, iar în privința competenței teritoriale este incidență regula generală instituită de art. 107 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia "Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel", în speță, sediul pârâtei aflându-se în circumscripția teritorială a Tribunalului București.

2.3. Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința civilă nr. 2064 din data de 2 octombrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată de către reclamanți prin notele scrise depuse la dosar, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța, secția I civilă, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul București, secția a III-a civilă a reținut că, prin modificările aduse art. 8 din Legea nr. 164/2014 prin Legea nr. 212/2018, s-a prevăzut doar competența exclusivă a secțiilor civile ale tribunalelor în soluționarea litigiilor apărute ca urmare a aplicării Legii nr. 164/2014, fără a se mai face vreo referire cu privire la competența teritorială a instanței sesizate cu judecarea cauzei derivând din aplicarea dispozițiilor Legii nr. 164/2014.

În aceste condiții, tribunalul a reținut dispozițiile art. 107 C. proc. civ. și a apreciat că, în speță, competența teritorială nu este una exclusivă, ci una relativă, iar, în această situație, excepția necompetenței teritoriale nu poate fi invocată din oficiu de către instanță, ci numai de către pârâtă, numai prin întâmpinare sau, dacă aceasta nu este obligatorie, până la primul termen de judecată.

Raportat la dispozițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., reținând că excepția necompetenței teritoriale nu putea fi invocată de către instanță, a constatat că, în speță, competența teritorială revine instanței sesizate de către reclamanți.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la prezentul conflict negativ de competență:

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

În speță, după declinarea competenței materiale de soluționare a cauzei de către Tribunalul Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal în favoarea secției civile a aceleiași instanțe, Tribunalul Constanța, secția I civilă și Tribunalul București, secția a III-a civilă și-au declinat reciproc competența de soluționare a cauzei, admițând excepția necompetenței teritoriale.

Obiectul principal al prezentului litigiu îl reprezintă cererea de anulare în parte a unei decizii emise de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, în temeiul Legii nr. 164/2014.

Prin urmare, astfel cum au reținut și instanțele între care s-a ivit prezentul conflict negativ de competență, având în vedere că art. 8 din Legea nr. 164/2014, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 212/2018, reglementează doar competența materială procesuală exclusivă a secțiilor civile ale tribunalelor în soluționarea litigiilor născute în procedura reglementată de acest act normativ, instanța competentă teritorial a judeca pricinile din această materie se stabilește în temeiul normei generale de competență, respectiv art. 107 C. proc. civ.

Competența teritorială de drept comun, prevăzută de art. 107 C. proc. civ., este de ordine privată, iar, potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ., necompetență de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare, sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu până la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Or, în condițiile în care această excepție nu este invocată de către pârât, instanța învestită nu o poate invoca din oficiu, aceasta rămânând competentă să soluționeze pricina.

În cauză, în termenul stabilit de lege, pârâta nu a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Constanța, secția I civilă, deși a formulat întâmpinare, ci instanța a invocat această excepție din oficiu, la termenul de judecată din data de 13 mai 2019.

Prin urmare, față de prevederile legale sus-menționate, Tribunalul Constanța, secția I civilă, chiar dacă nu ar fi fost competent să judece cauza, nu putea să invoce din oficiu necompetența sa teritorială și să se desesizeze în acest fel de soluționarea pricinii.

În raport de considerentele expuse și de dispozițiile legale evocate, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 ianuarie 2020.