ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1465/2019

HOTĂRÂRE

24.09.2019

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1465/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Ședința publică din data de 24 septembrie 2019

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 5 iulie 2018 pe rolul Judecătoriei Constanța, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să oblige pârâta la plata sumei de 500 de euro cu titlu de diferență de redevență aferentă dreptului de superficie acordat în favoarea pârâtei pentru terenurile în suprafață de 2,5 ha, precum și la plata redevenței datorate în viitor cu aplicarea indicelui de inflație și, în subsidiar, stabilirea modului de calcul al indexării conform INS. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtei la furnizarea de informații anuale referitoare la producția realizată în anul anterior, atât din curent, cât și din certificate verzi, la veniturile realizate din vânzare de curent și din certificate verzi și obligarea pârâtei la cesiunea a 2,17% din producția de certificate verzi și curent electric, precum și la plata impozitului pe teren.

Prin sentința civilă nr. 1082 din 5 februarie 2019, Judecătoria Constanța a admis excepția necompetenței sale teritoriale invocată prin întâmpinare și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

Pentru a hotărî astfel, a reținut că dispozițiile art. 117 C. proc. civ., pe care reclamantul și-a întemeiat cererea de chemare în judecată, nu sunt incidente întrucât vizează doar cererile prin care se valorifică un drept real imobiliar, însă cererile privitoare la drepturile de creanță în legătură cu un imobil pot fi formulate la instanța domiciliului sau sediul pârâtului, ori, după caz la una dintre instanțele prevăzute la art. 108-113 C. proc. civ.

În speță, principalul capăt de cerere vizează plata unei sume de bani, deci valorificarea unui drept de creanță, motiv pentru care devin incidente dispozițiile art. 107 C. proc. civ., potrivit cărora cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel; or, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, sediul pârâtei este situat în București, str. x, cam. 1.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la 27.02.2019.

Prin sentința civilă nr. 2722/2019 din 10 mai 2019, Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția necompetenței sale teritoriale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța; constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a hotărî astfel, a reținut că potrivit dispozițiilor art. 113 alin. (3) C. proc. civ., în afara instanțelor prevăzute la art. 107 - 112 C. proc. civ., mai este competentă instanța locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar și în parte, a obligațiilor, în cazul cererilor ce au ca obiect executarea, anularea rezoluțiunea sau rezilierea unui contract.

Cererea reclamantei este o cerere personală, prin care se tinde la obligarea pârâtei la respectarea obligațiilor asumate prin contractul de superficie autentificat sub număr x/18.04.2009 de către BNP C., respectiv de plată a prețului și de furnizare a unor informații.

Cu privire la reglementarea convențională a obligației litigioase (de plată a unei părți din prețul contractului) s-a reținut că potrivit art. 3 alin. (4) din contract, plata prețului contractului se va face în contul proprietarului, deschis la D.. Așadar, locul executării obligației litigioase de plată a prețului se execută în Constanța, iar nu la sediul pârâtei așa cum s-a invocat.

Prin urmare, apreciind că în cauză operează competența teritorială alternativă, instituită de art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., văzând și dispozițiile art. 116 din același cod, a reținut că aparține Judecătoriei Constanța competența soluționării cauzei, prin prisma locului executării obligației.

Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea litigiului, Înalta Curte reține următoarele:

Regula de drept comun în materia competenței teritoriale este înscrisă în art. 107 C. proc. civ., conform căruia cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul.

Conținând o reglementare cu caracter relativ din punctul de vedere al competenței teritoriale, regula înscrisă în art. 107 alin. (1) C. proc. civ. se aplică ori de câte ori nu există o dispoziție legală care să stabilească o altă instanță competentă din punct de vedere teritorial.

În speță, raporturile juridice dintre părți se desfășoară în baza contractului de superficie autentificat sub nr. x/18.04.2009 de către BNP C..

Înalta Curte constată că instanța a fost învestită să se pronunțe asupra cererii prin care reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând obligarea acesteia la respectarea obligațiilor asumate prin contractul menționat, respectiv de plată a prețului și de furnizare a unor informații.

La art. 3 alin. (4) din contract s-a prevăzut expres locul executării obligației privind plata prețului, care se va face în contul proprietarului, deschis la D..

Potrivit art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., "în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112, mai sunt competente: (...)instanța locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligației, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui contract; (...)".

Potrivit art. 116 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

Așadar, odată ce reclamanta a ales să se adreseze instanței locului executării obligației litigioase, Înalta Curte constată că această instanță a fost legal învestită cu soluționarea cauzei.

Având în vedere considerentele anterior expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., competența de soluționare a litigiului va fi stabilită în favoarea Judecătoriei Constanța.