ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei penale de față, În baza lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința penală nr. 238 din 14 martie 2013, Tribunalul București, Secția II-a Penală a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și în baza art. 42 rap. la 461, teza finală C. proc. pen. a declinat competența în favoarea Tribunalului Tulcea ca instanță în circumscripția căreia se află arondat penitenciarul unde contestatorul executa pedeapsa la momentul formulării cererii deduse judecății. Pentru a hotărî astfel, Tribunalul București a reținut că pe rolul Secției a ll-a Penală a fost înregistrată la data de 22 ianuarie 2013 contestația la executare formulată de condamnatul B.F. împotriva sentinței penale nr. 568 din 12 iulie 2010 pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală, definitivă prin decizia penală nr. 1304 din 1 aprilie 2011 a înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Penală.

În motivarea cererii petentul a arătat că a avut o bună conduită înainte de comiterea infracțiunii pentru care este condamnat și faptul că a recunoscut fapta pe care a comis-o încă de la momentul arestării, solicitând reducerea limitelor de pedeapsa. În drept, petentul și-a întemeiat cererea pe disp. art. 14 alin. (1), art. 15 C. proc. pen., art. 458 C. proc. pen. La dosar au fost atașate dosarul nr. 22260/3/2009 al Tribunalului București - Secția I Penala în care s-a pronunțat sentința penala nr. 568 din 12 iulie 2010 și dosarul nr. 22260/3/2009 al Curții de Apel București - Secția a II-a Penală în care s-a pronunțat decizia penala nr. 225/A din 28 octombrie 2010. La termenul de judecata din data de 11 martie 2013, instanța din oficiu a pus în discuția părților excepția de necompetenta teritorială a Tribunalului București pe care, în urma analizării, a apreciat-o ca fiind vădit întemeiată.

Contestatorul B.F., deținut la momentul formulării cererii fa Penitenciarul Tulcea, a formulat contestație la executarea pedepsei aplicate prin sentința penală nr. 568 din 12 iulie 2010 pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penala, definitivă prin decizia penală nr. 1304 din 1 aprilie 2011 a înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Penala., neinvocând vreo nelămurire a acestei sentințe. Pe cale de consecință, Tribunalul București a constatat că potrivit art. 461 alin. (2) teza finală C. proc. pen. rap. la art. 461 lit. d) C. proc.

pen., instanța competentă să dispună asupra admisibilității prezentei contestații la executare nu este instanța care a pronunțat sentința cu privire la care s-a ivit pretinsa nelămurire, ci instanța în circumscripția căreia se află arondat penitenciarul unde contestatorul execută pedeapsa la momentul formulării cererii deduse judecății, respectiv Tribunalul Tulcea, fiind lipsit de relevanță că acesta deservește mai multe instanțe pentru stabilirea competenței de soluționare a cererii de contestație la executare. Dispozițiile art. 461 C. proc. pen. nu instituie competența teritorială alternativa a instanței de executare/instanței în raza căreia se afla penitenciarul de a soluționa vreo contestație la executare, ci disting in raport de situația juridică a petentului condamnat.

Or, Tribunalul București a apreciat că în speța de față, se impune observația potrivit căreia Ia momentul formulării cererii deduse judecății, petentul executa pedeapsa în Penitenciarul Tulcea, aflat în circumscripția teritorială a Tribunalului Tulcea. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea sub numărul 1171/88/2013 din 1 aprilie 2013. Prin sentința penală nr. 56 din 21 mai 2013. În temeiul art. 42 C. proc. pen. cu referire la art. 461 alin. (2) C. proc. pen. Tribunalul Tulcea a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București, iar în temeiul art. 43 C. proc. pen. a sesizat înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

Pentru a dispune astfel, Tribunalul Tulcea a reținut următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 461 alin. (1) lit. d) și alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 460 alin. (6) C. proc. pen., în cazurile când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei, precum și orice alt incident ivit în cursul executării pedepsei, soluționarea cererii este dată în competența instanței în a cărei circumscripție se află locul de deținere sau unitatea unde cel condamnat execută pedeapsa corespunzătoare în grad instanței de executare. Conform acestui text de lege, cum la data formulării cererii (14 ianuarie 2013 - data poștei) petentul era deținut în Penitenciarul Rahova, instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul București ca instanța în a cărei circumscripție se află locul de deținere al petentului.

În raport de toate acestea, instanța urmează a admite excepția de necompetență teritorială de soluționare a cauzei și a dispune declinarea competenței soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București. Potrivit prevederilor art. 43 alin. (3) C. proc. pen., când două sau mai multe instanțe se recunosc competente a judeca aceeași cauză ori își declină competența, conflictul pozitiv sau negativ de competență se soluționează de instanța ierarhic superioară comună. Cum în speță instanța comună este înalta Curte de Casație și Justiție a sesizat această instanță pentru soluționarea conflictul negativ de competență. Analizând actele și lucrările dosarului, înalta Curte constată că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a ll-a Penală a fost înregistrată la data de 22 ianuarie 2013 contestația la executare formulată de condamnatul B.F.

împotriva sentinței penale nr. 568 din 12 iulie 2010 pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală, definitivă prin decizia penală nr. 1304 din 1 aprilie 2011 a înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Penală. În motivarea cererii petentul a arătat că a avut o bună conduită înainte de comiterea infracțiunii pentru care este condamnat și faptul că a recunoscut fapta pe care a comis-o încă de la momentul arestării, solicitând reducerea limitelor de pedeapsa. În drept, petentul și-a întemeiat cererea pe disp. art. 14 alin. (1), art. 15 C. proc. pen., art. 458 C. proc. pen.

La dosar au fost atașate dosarul nr. 22260/3/2009 al Tribunalului București - Secția I Penala în care s-a pronunțat sentința penala nr. 568 din 12 iulie 2010, dosarul nr. 22260/3/2009 al Curții de Apel București - Secția a II a Penală în care s-a pronunțat decizia penala nr. 225/A din 28 octombrie 2010. Contestatorul B.F., deținut la momentul formulării cererii la Penitenciarul Tulcea, a formulat contestație la executarea pedepsei aplicate prin sentința penală nr. 568 din 12 iulie 2010 pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penala, definitivă prin decizia penală nr. 1304 din 1 aprilie 2011 a înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Penala., neinvocând vreo nelămurire a acestei sentințe.

Înalta Curte constată că potrivit art. 461 alin. (2) teza finală C. proc. pen. rap. la art. 461 lit. d) C. proc. pen., instanța competentă să dispună asupra admisibilității prezentei contestații la executare nu este instanța care a pronunțat sentința cu privire la care s-a ivit pretinsa nelămurire, ci instanța în circumscripția căreia se află arondat penitenciarul unde contestatorul execută pedeapsa la momentul formulării cererii deduse judecății, respectiv Tribunalul Tulcea. Dispozițiile art. 461 C. proc. pen. nu instituie o competența teritorială alternativă, a instanței de executare cu instanța în raza căreia se afla penitenciarul, de a soluționa contestație la executare, ci disting in raport de situația juridică a petentului condamnat.

Cum la momentul formulării cererii deduse judecății, petentul executa pedeapsa în Penitenciarul Tulcea, aflat în circumscripția teritorială a Tribunalului Tulcea, competența teritorială revine acestei instanțe. Față de aceste considerente, potrivit art. 43 C. proc. pen., înalta Curte, va stabili competența de soluționare a cauzei privind contestația la executare formulată de condamnatul B.F. în favoarea Tribunalului Tulcea, motiv pentru care va dispune trimiterea cauzei la această instanță.

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe condamnatul B.F. în favoarea Tribunalului Tulcea. Trimite dosarul acestei instanțe. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi, 14 iunie 2013.