ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3863/2013

Deliberând asupra recursurilor de față, pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, constată următoarele: 1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția I penală, la data de 5 aprilie 2013, sub nr. 13858/3/2013, petentul-condamnat S.A.A. (deținut în Arestul Secției 4 Poliție) a solicitat contopirea pedepselor aplicate prin două hotărâri judecătorești, și anume: Sentința penală nr. 126/F din 11 martie 2011 a Curții de Apel București (prin care a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare, pe care a executat-o) și Decizia penală din data de 27 februarie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 3311/3/2009 de Înalta Curte de Casație și Justiție. În motivarea cererii condamnatul a invocat dispozițiile art. 449 și urm. C. proc.

pen., solicitând contopirea celor două pedepse "deoarece se referă la aceleași fapte privind acte materiale diferite". În dovedirea cererii au fost depuse la dosarul cauzei: fișa de cazier judiciar reactualizată a petentului-condamnat; copia Sentinței penale nr. 900 din 21 decembrie 2010 a Tribunalului București, secția a II-a penală, însoțită de un referat întocmit de către Biroul Executări Penale privind data, modalitatea rămânerii definitive și stadiul executării pedepsei; un referat întocmit de către Biroul Executări Penale al Curții de Apel București, secția a II-a penală, cu privire la Sentința penală nr. 126 din 18 martie 2011. Prin Sentința penală nr. 315 din 19 aprilie 2013 a Tribunalului București, secția I penală, s-a dispus declinarea competenței în favoarea Curții de Apel București.

S-a reținut că, potrivit art. 449 C. proc. pen., instanța competentă să dispună asupra modificării pedepsei este instanța de executare a ultimei hotărâri sau, în cazul când cel condamnat se află în stare de deținere ori în executarea pedepsei la locul de muncă, instanța corespunzătoare în a cărei circumscripție se află locul de deținere sau, după caz, unitatea unde se execută pedeapsa. S-a reținut că, potrivit fișei de cazier judiciar eliberată de I.G.P.R. - Direcția Cazier Judiciar, Statistică și Evidențe Operative la data de 15 aprilie 2013, în România, petentul S.A.A.

a fost condamnat prin două hotărâri judecătorești, respectiv: prin Sentința penală nr. 900 din 21 decembrie 2010, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 3311/3/2009 (definitivă prin Decizia penală nr. 706/R din 27 februarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la pedeapsa de 3 ani închisoare; Mandatul de executare a pedepsei nr. 1630 din 27 februarie 2013) și prin Sentința penală nr. 126 din 18 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 11006/2010 (definitivă prin Decizia penală nr. 3650/R din 18 octombrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare; Mandatul de executare a pedepsei nr. 150 din 19 octombrie 2011, din executarea căruia a fost liberat condiționat conform Sentinței penale nr. 2301 din 13 septembrie 2012 a Judecătoriei Sectorului 4 București, cu un rest de 153 zile), în prezent fiind încarcerat în Penitenciarul București - Rahova.

Tribunalul a apreciat că, în soluționarea cererii de contopire a pedepselor formulate de petentul-condamnat S.A.A., competența de soluționare îi revine Curții de Apel București, secția penală, întrucât aceasta a pronunțat ultima hotărâre vizată de contopire (în anul 2011), iar locul de deținere al petentului-condamnat (Penitenciarul București - Rahova) se află în raza sa teritorială. S-a apreciat că la stabilirea competenței s-a impus a fi avută în vedere "ultima hotărâre" (cea din urmă hotărâre pronunțată), iar nu data la care acea hotărâre a rămas definitivă. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală, sub nr. 3185/2/2013.

Examinând cererea condamnatului, prin prisma dispozițiilor ce reglementează instituția contopirii pedepselor, s-a constatat că, în cauză, sunt îndeplinite dispozițiile art. 36 alin. (2) C. pen., raportat la dispozițiile art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., în sensul că, după ce o hotărâre de condamnare a rămas definitivă, s-a constatat că aceeași persoană mai suferise o altă condamnare definitivă pentru o infracțiune concurentă. Astfel, prin Sentința penală nr. 126 din 18 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 3650 din 18 octombrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a dispus condamnarea inculpatului S.A.A. la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare.

În baza acestei sentințe s-a emis de Curtea de Apel București, secția a II-a penală Mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 150 din 19 octombrie 2011. Prin Sentința penală nr. 900 din 21 decembrie 2010 a Tribunalului București, secția a II-a penală, definitivă prin Decizia nr. 706 din 27 februarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a dispus condamnarea inculpatului S.A.A. la pedeapsa de 3 ani închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. În baza acestei sentințe a fost emis de către Tribunalul București Mandatul de executare a pedepsei nr. 1630 din 27 februarie 2013. Din analiza acestor sentințe a rezultat că faptele pentru care s-a dispus condamnarea petentului sunt concurente, fiind comise înainte ca acesta să fie condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele.

În consecință, instanța, în baza art. 449 C. proc. pen., a admis cererea de contopire a pedepselor formulată de condamnatul S.A.A., cu privire la pedepsele de 1 an și 4 luni închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 126 din 18 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 3650 din 18 octombrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, și pedeapsa de 3 ani închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., aplicată prin Sentința penală nr. 900 din 21 decembrie 2010 a Tribunalului București, secția a II-a penală, definitivă prin Decizia nr. 706 din 27 februarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În această situație s-a dispus descontopirea pedepsei rezultante de 1 an și 4 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 126 din 18 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul penal nr. 11006/2/2010, definitivă prin Decizia penală nr. 3650 din 18 octombrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în pedepsele componente de: - 1 an și 4 luni închisoare în baza art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, modificată și aprobată prin Legea nr. 243/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; - 1 an și 4 luni închisoare în baza art. 26 C. pen. raportat la art. 48 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; - 4 luni închisoare în baza art. 26 C. pen.

raportat la art. 286 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; - 2 luni închisoare în baza art. 26 raportat la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; - 2 luni închisoare în baza art. 26 raportat la art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. De asemenea, s-a dispus descontopirea pedepsei de 3 ani închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. aplicată prin Sentința penală nr. 900 din 21 decembrie 2010 a Tribunalului București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 3311/3/2009, definitivă prin Decizia nr. 706 din 27 februarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în pedepsele componente de: - 2 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 71 alin. (1) din O.U.G.

nr. 105/2001, modificată prin Legea nr. 243/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320 1 alin. (1) și (7) C. proc. pen.; - 2 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003 și art. 320 1 alin. (1) și (7) C. proc. pen.; - 2 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 48 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320 1 alin. (1) și (7) C. proc. pen.; - 6 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320 1 alin. (1) și (7) C. proc.

pen.; - 6 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320 1 alin. (1) și (7) C. proc. pen. Constatând că faptele pentru care s-a dispus condamnarea petentului sunt concurente, în baza art. 36 alin. (2) C. pen. raportat la art. 33 lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor sus-menționate, astfel cum au fost repuse în individualitatea lor, urmând a se aplica condamnatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani și 6 luni închisoare, la care adaugă un spor de 8 luni, în total 3 ani și 2 luni închisoare și 1 an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 lit. a), teza a II-a și b) C. pen. și s-au menținut celelalte dispoziții ale sentințelor penale sus-menționate. În baza art. 36 alin. (3) C. pen., a fost dedusă din pedeapsa aplicată perioada executată de la data de 13 august 2008 la 26 iunie 2009, de la 19 octombrie 2011 la 18 septembrie 2012 și de la 27 februarie 2013 la zi. S-au anulat Mandatele de executare a pedepselor nr. 150 din 19 octombrie 2011, emis de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, și nr. 1630 din 27 februarie 2013, emis de Tribunalul București, și s-a dispus emiterea unui nou mandat conform prezentei sentințe. 2. Împotriva acestei sentințe au formulat în termen legal recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și condamnatul S.A.A., aducând critici de nelegalitate și netemeinicie.

Procurorul a criticat sentința, invocând nelegalitatea ca urmare a nerespectării dispozițiilor privind competența după materie cu ocazia soluționării cauzei, ceea ce atrage incidența cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 1 C. proc. pen. S-a arătat în sensul celor susținute că, potrivit art. 449 alin. (2) C. proc. pen., instanța competentă să dispună asupra modificării pedepsei este instanța de executare a ultimei hotărâri sau, în cazul în care cel condamnat se află în stare de deținere ori în executarea pedepsei la locul de muncă, instanța corespunzătoare în a cărei circumscripție se află locul de deținere sau, după caz, unitatea unde se execută pedeapsa.

Din analiza fișei de cazier judiciar a petentului S.A.A., precum și din referatul Biroului de executări penale al Curții de Apel București, a rezultat că urmare a condamnării petentului prin Sentința penală nr. 126 din 18 martie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, definitivă prin Decizia penală nr. 3650 din 18 octombrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost emis Mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 150 din 19 octombrie 2011 de către Curtea de Apel București (din executarea căruia a fost liberat condiționat prin Sentința penală nr. 2301 din 13 septembrie 2012 a Judecătoriei Sectorului 4 București, cu un rest de executat de 153 de zile), iar ca urmare a condamnării aceluiași petent prin Sentința penală nr. 900 din 21 decembrie 2010 a Tribunalului București, definitivă prin Decizia penală nr. 706 din 27 februarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost emis de către Tribunalul București Mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 1630 din 27 februarie 2013. La momentul formulării cererii de contopire, petentul-condamnat se afla în executarea pedepsei aplicate prin Sentința penală nr. 900 din 21 decembrie 2010 a Tribunalului București, definitivă prin Decizia penală nr. 706 din 27 februarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind încarcerat în Penitenciarul București - Rahova.

În raport de dispozițiile art. 449 C. proc. pen., Tribunalul București, instanță sesizată inițial, și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, în considerarea faptului că aceasta a pronunțat ultima hotărâre vizată de contopire (în anul 2011, prin Sentința penală nr. 126 din 18 martie 2011), iar locul de deținere al petentului-condamnat (Penitenciarul București - Rahova) se află în raza sa teritorială. S-a apreciat că la stabilirea competenței s-a impus a fi avută în vedere "ultima hotărâre" (cea din urmă hotărâre pronunțată), iar nu data la care acea hotărâre a rămas definitivă. După înregistrarea cauzei la Curtea de Apel București, secția a II-a penală, la termenul din data de 28 mai 2013, procurorul de ședință a invocat excepția necompetenței materiale a instanței, apreciind că ultima hotărâre de condamnare a petentului S.A.A.

este cea pronunțată de Tribunalul București, respectiv Sentința penală nr. 900 din 21 decembrie 2010, definitivă prin Decizia penală nr. 706 din 27 februarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și ca urmare a apariției conflictului negativ de competență, a solicitat sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a hotărî asupra acestui conflict. După deliberare, Curtea de Apel București a respins excepția invocată de reprezentantul Ministerului Public, considerând că cererea de contopire a pedepselor, formulată de petentul S.A.A., este de competența Curții de Apel București, ca instanță ce a pronunțat ultima hotărâre de condamnare a petentului.

Practic, în cauză, Curtea de Apel București și-a însușit punctul de vedere al Tribunalului București, și anume cel potrivit căruia, pentru soluționarea cererii de contopire, la stabilirea competenței materiale, s-a avut în vedere data ultimei hotărâri pronunțate, iar nu ultima hotărâre de condamnare ce a rămas definitivă. S-a considerat ca fiind eronat raționamentul instanței, cel potrivit căruia la stabilirea competenței de soluționare a cererii de contopire a pedepsei trebuie avută în vedere ultima hotărâre pronunțată, iar nu ultima hotărâre rămasă definitivă. Astfel, deși în cuprinsul art. 449 alin. (2) C. proc.

pen., legiuitorul folosește termenul de "hotărâre", fără a menționa în mod expres ca aceasta să fie definitivă, prin raportare la celelalte instituții ale Codului de procedură penală (Executarea hotărârilor penale - hotărâri executorii, instanța de executare), ale Codului penal (Pluralitatea de infracțiuni - concursul de infracțiuni), precum și ale art. 449 alin. (1) C. proc. pen. ("(...) pe baza unei alte hotărâri definitive (...)"), este evident că la soluționarea unei cereri de contopire a pedepselor trebuie avute în vedere numai pedepsele aplicate prin hotărâri definitive, pentru că doar acestea pot fi puse în executare și implicit se poate aprecia asupra concursului de infracțiuni și ca atare pedepsele pot fi contopite.

Așadar, în continuarea acestui raționament, s-a constatat că ultima hotărâre a fost pronunțată de Tribunalul București (Sentința penală nr. 900 din 21 decembrie 2010), care a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 706 din 27 februarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și care s-a pus în executare, potrivit art. 418 alin. (1) C. proc. pen., de către Tribunalul București, ca instanță de executare. Hotărârea Curții de Apel București (Sentința penală nr. 126), deși pronunțată la data de 18 martie 2011, a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 3650 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 18 octombrie 2011, deci înainte de rămânerea definitivă la data de 27 februarie 2013 a Sentinței penale nr. 900 din 21 decembrie 2010 a Tribunalului București.

Rezultă așadar că ultima hotărâre pronunțată, ce a fost avută în vedere la stabilirea competenței materiale, este cea a Tribunalului București. Pentru motivele mai sus expuse, având în vedere dispozițiile art. 385 15 pct. 2 lit. c) și art. 385 9 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., s-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate, stabilirea competenței de soluționare a cererii de contopire a pedepselor în favoarea Tribunalului București și trimiterea cauzei pentru rejudecare de către această instanță. Recurentul-condamnat S.A.A. a criticat soluția pronunțată din perspectiva greșitei modalități de rezolvare a cererii de contopire a pedepselor, învederând că a solicitat reținerea în cauză a dispozițiilor art. 449 lit. c) C. proc.

pen., ci nu a dispozițiilor art. 449 lit. a) C. proc. pen. În acest sens, se arată că între infracțiunile din fiecare hotărâre de condamnare există concurs, însă între infracțiunile ce fac obiectul primei hotărâri și celei de-a doua hotărâri nu există un concurs, fiind vorba de același set de infracțiuni săvârșite cu aceeași ocazie și cu același scop. A mai invocat recurentul-condamnat aspectul nerespectării egalității de tratament cu ceilalți inculpați ai cauzei, dar și nemotivarea hotărârii recurate. Examinând legalitatea și temeinicia sentinței recurate, prin prisma criticilor aduse, dar și în conformitate cu dispozițiile art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen. și ținând seama, în mod prioritar, de pretinsa incidență a dispozițiilor art. 385 9 pct. 1 C. proc.

pen. - Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza propriului demers analitic, expune: Învestit cu soluționarea unei cereri de contopire a pedepselor formulată de către condamnatul S.A.A., Tribunalul București, secția I penală, prin Sentința penală nr. 315 din 19 aprilie 2013 (Dosar nr. 13858/3/2013) a considerat că în cauză competența de soluționare aparținea Curții de Apel București - admițând excepția de necompetență materială din oficiu, în invocarea art. 42 C. proc. pen. raportat la art. 449 alin. (2) C. proc. pen. În urma declinării de competență, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a procedat în conformitate cu art. 449 C. proc. pen. la contopirea pedepselor aplicate condamnatul S.A.A.

- respectiv pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare prin Sentința penală nr. 126 din 18 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 3650 din 18 octombrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și pedeapsa de 3 ani închisoare și 1 an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. - prin Sentința penală nr. 900 din 21 decembrie 2010 a Tribunalului București, secția a II-a penală, definitivă prin Decizia 706 din 27 februarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - constatând că infracțiunile pentru care petentul a fost condamnat prin cele două sentințe penale sunt concurente. În urma tehnicii de descontopire a pedepselor evocate, instanța a făcut aplicarea art. 36 alin. (2) C. pen.

- art. 34 lit. a) - art. 34 lit. b) C. pen. și a stabilit pedeapsa rezultantă la care a adăugat un spor de 8 luni, în total 3 ani și 2 luni închisoare și 1 an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., procedând la deducerea din pedeapsa aplicată a perioadei executate și la anularea Mandatului de executare a pedepsei nr. 150 din 19 octombrie 2011 al Curții de Apel București, secția a II-a penală, și nr. 1630 din 27 februarie 2013 a Tribunalului București și a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei. În deplin acord cu susținerile procurorului, Înalta Curte de Casație și Justiție, în corecta interpretare a dispozițiilor ce reglementează competența instanței în dispunerea asupra modificării pedepsei - art. 449 alin. (2) C. proc.

pen. - constată că ultima hotărâre pronunțată și care se impunea a fi avută în vedere la stabilirea competenței materiale este cea a Tribunalului București (Sentința penală nr. 900 din 21 decembrie 2010). Astfel, se reține că la momentul formulării cererii de contopire, petentul-condamnat se afla în executarea pedepsei aplicate prin Sentința penală nr. 900 din 21 decembrie 2010 a Tribunalului București (definitivă prin Decizia nr. 706 din 27 februarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție), fiind încarcerat în Penitenciarul București - Rahova. Atât Tribunalul București - în declinarea competenței de soluționare a cererii de contopire a pedepselor formulate, cât și Curtea de Apel București în aprecierea făcută conform căreia competența îi aparține, au dat o greșită interpretare dispozițiilor art. 449 C. proc.

pen., concluzionând că în stabilirea competenței în materie, criteriul de care trebuie ținut seama este acela al ultimei hotărâri pronunțate, și nu cel al ultimei hotărâri rămase definitive. Este de domeniul evidenței că în sfera instituției modificării de pedepse, în accepțiunea art. 449 C. proc. pen., ca și în aceea a executării hotărârilor penale, termenul de "hotărâre" nu se poate referi decât la o hotărâre definitivă, întrucât doar într-o asemenea situație se pune problema punerii în executare și implicit se poate aprecia asupra concursului de infracțiuni și, în consecință, a pedepselor supuse contopirii.

În raport cu cauza de față, ultima hotărâre a fost pronunțată de Tribunalul București (Sentința penală nr. 900 din 21 decembrie 2010, definitivă prin Decizia nr. 706 din 27 februarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar Sentința penală nr. 126 din 18 martie 2011 a Curții de Apel București a rămas definitivă prin Decizia nr. 3650 din 18 octombrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, deci înainte de rămânerea definitivă a hotărârii Tribunalului București). În consecință, ultima hotărâre pronunțată ce trebuie avută în vedere la stabilirea competenței materiale este cea a Tribunalului București. În virtutea considerentelor expuse, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 2 lit. c) C. proc.

pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, dar și recursul condamnatului, însă pentru argumentele înfățișate, și nu a criticilor formulate de acesta. Se va dispune casarea sentinței penale atacate și trimiterea cauzei spre soluționare la Tribunalul București. Se va constata că recurentul-intimat-condamnat S.A.A. se află în executarea pedepselor pentru care s-au emis Mandatele de executare nr. 150 din 19 octombrie 2011 de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, și nr. 1630 din 27 februarie 2013 de Tribunalul București. Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul-intimat-condamnat S.A.A., în sumă de 25 RON, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul interpretului de limbă arabă se va suporta din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și recurentul-intimat-condamnat S.A.A. împotriva Sentinței penale nr. 250 din 31 mai 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Casează sentința penală atacată și trimite cauza spre soluționare la Tribunalul București. Constată că recurentul-intimat-condamnat S.A.A. se află în executarea pedepselor pentru care s-au emis Mandatele de executare nr. 150 din 19 octombrie 2011 de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, și nr. 1630 din 27 februarie 2013 de Tribunalul București. Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul-intimat-condamnat S.A.A., în sumă de 25 RON, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul interpretului de limbă arabă se va suporta din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 5 decembrie 2013. Procesat de GGC - AZ