ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3856/2012

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 141 din data de 22 mai 2012 pronunțată de Tribunalul Botoșani în Dosarul nr. 2857/40/2012 s-a respins, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de revizuentul G.E. împotriva Sentinței penale nr. 134 din 15 aprilie 2010 a Tribunalului Botoșani pronunțată în Dosar nr. 1690/40/2010. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut, în esență, că prin rezoluția nr. 421/III/6 din 18 aprilie 2012 înregistrată la Tribunalul Botoșani, la data de 19 aprilie 2012, Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani a înaintat instanței cererea de revizuire formulată de condamnatul G.E., prin care acesta a solicitat revizuirea Sentinței penale nr. 134 din 15 aprilie 2010 a Tribunalului Botoșani, cu concluzii de respingere ca inadmisibilă a acesteia, întrucât motivul invocat nu se încadrează în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 394 C. proc.

pen. În motivarea cererii, petentul a susținut că încadrarea dată faptei este greșită, invocând ca motiv starea de gelozie, solicitând reținerea de circumstanțe atenuante dată fiind cooperarea din timpul anchetei și predarea sa la postul de poliție. S-a mai reținut de prima instanța că, în speță, atât instanța de fond, cât și instanța de prim control judiciar au examinat în concret și detaliat fiecare din împrejurările cauzei și au apreciat în mod corect aceste împrejurări, constituind apărări care au fost puse în discuție, analizate și lămurite prin probele administrate în ciclul procesual ordinar. Drept urmare, cererea de revizuire formulată de revizuentul G.E., este nefondată, neputând fi admisă în principiu, cu toate că ea este formulată în condiții legale, din punct de vedere al conținutului, termenului de introducere etc., nefiind date în cauză nici elemente care să conducă la existența altor cazuri de revizuire decât cel sus arătat.

Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, prin Decizia penală nr. 73 din 4 iulie 2012 a respins apelul declarat de revizuentul G.E. împotriva Sentinței penale nr. 141 din data de 22 mai 2012 pronunțată de Tribunalul Botoșani în Dosarul nr. 2857/40/2012, ca nefondat, reținând că revizuentul nu a propus administrarea în concret a vreunei probe noi, pentru a se proceda la efectuarea celorlalte verificări impuse de textul de lege anterior menționat, nefiind astfel îndeplinite cerințele prevăzute de dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. Împotriva sus-menționatei decizii a declarat recurs revizuentul G.E., invocând dispozițiile art. 394 lit. a) C. proc. pen. și solicitând admiterea acestuia și casarea deciziei penale atacate, arătând că instanțele trebuiau să aibă în vedere motivul ce a determinat crima, respectiv faptul că omorul a fost comis din gelozie.

Recursul este nefondat. Analizând decizia atacată, Curtea constată că G.E. a fost condamnat prin Sentința penală nr. 134 din 15 aprilie 2010 a Tribunalului Botoșani, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 3341 din 27 septembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, la o pedeapsă de 18 de ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor, pedeapsă în a cărei executare revizuentul se află în prezent încarcerat în Penitenciarul Botoșani. Potrivit dispozițiilor art. 394 C. proc. pen., revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă poate fi cerută în unul din cazurile expres și limitativ prevăzute la alin. (1) lit. a) - e) din text. În cadrul situației de drept, în mod corect, ambele instanțe au reținut că revizuirea întemeiată pe dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen. este dublu condiționată, în sensul că presupune descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, iar faptele sau împrejurările noi pot dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare. Constituie fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță, în accepțiunea dispozițiilor art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., și faptele sau împrejurările care nu au putut fi luate în considerare la soluționarea cauzei din lipsa posibilității dovedirii lor. Nu constituie fapte sau împrejurări noi, în sensul dispozițiilor art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., apărările care au fost puse în discuție, analizate și lămurite prin probele administrate în ciclul procesual ordinar.

(Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, Decizia nr. 953 din 10 martie 2011). Din interpretarea dispozițiilor art. 393 și art. 394 C. proc. pen. rezultă că revizuirea este un mijloc procesual prin folosirea căruia pot fi înlăturate erorile judiciare cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, erori determinate de necunoașterea de către instanțele care au soluționat cauza a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu adevărul, împrejurări care să conducă la o hotărâre contrară primei hotărâri, de achitare sau încetare a procesului penal. Așa cum a stabilit încă din 1976 Tribunalul Suprem (Decizia nr. 1643/1976), textul art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen. se referă la "fapte și împrejurări", deci la fapte probatorii, și nu la mijloace de probă noi, căci altfel revizuirea s-ar transforma într-un nou grad de jurisdicție în care s-ar putea continua probațiunea, situație de natură a afecta principiul securității raporturilor juridice aplicabil și în materie penală, ca parte a procesului echitabil. Fără îndoială că noile fapte sau împrejurări urmează a fi dovedite de mijloace de probă noi. Dar elementele de probă noi la care se referă art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. trebuie să fie de natură a demonstra fie că faptul constatat nu a existat, fie că cel condamnat nu a luat parte la comiterea lui.

Nu pot fi, însă, considerate "probe noi" în sensul cerut de lege dovezile care aduc numai un surplus de argumente noi, care completează mijloacele de probă deja administrate, jurisprudența în materia revizuirii fiind bine stabilită în ceea ce privește inadmisibilitatea cererilor prin care se tinde la prelungirea probatoriului sau reexaminarea materialului probator pe baza căruia a fost pronunțată hotărârea inițială. Or, prin solicitarea formulată de condamnat se tinde la reexaminarea hotărârilor pronunțate în cauză, precum și la reanalizarea probatoriului administrat, așa încât cererea de revizuire a fost corect respinsă de instanța de fond, care a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, menținută de instanța de control judiciar, prin respingerea, ca nefondat, a apelului declarat.

Cum în fața instanței de recurs, condamnatul nu a invocat nici un motiv pentru care cele două hotărâri să fie nelegale sau netemeinice, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge recursul ca nefondat, menținându-se hotărârile atacate ca fiind legale. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul G.E. împotriva Deciziei penale nr. 73 din 4 iulie 2012 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 22 noiembrie 2012. Procesat de GGC - AA