ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3856/2012

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 141 din data de 22

mai 2012 pronunțată de Tribunalul Botoșani în Dosarul nr. 2857/40/2012 s-a

respins, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de revizuentul G.E.

împotriva Sentinței penale nr. 134 din 15 aprilie 2010 a Tribunalului Botoșani

pronunțată în Dosar nr. 1690/40/2010.

Pentru a se pronunța

astfel, prima instanță a reținut, în esență, că prin rezoluția nr. 421/III/6

din 18 aprilie 2012 înregistrată la Tribunalul Botoșani, la data de 19 aprilie

2012, Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani a înaintat instanței cererea de

revizuire formulată de condamnatul G.E., prin care acesta a solicitat

revizuirea Sentinței penale nr. 134 din 15 aprilie 2010 a Tribunalului

Botoșani, cu concluzii de respingere ca inadmisibilă a acesteia, întrucât

motivul invocat nu se încadrează în cazurile expres și limitativ prevăzute de

art. 394 C. proc. pen.

În motivarea cererii,

petentul a susținut că încadrarea dată faptei este greșită, invocând ca motiv

starea de gelozie, solicitând reținerea de circumstanțe atenuante dată fiind

cooperarea din timpul anchetei și predarea sa la postul de poliție.

S-a mai reținut de

prima instanța că, în speță, atât instanța de fond, cât și instanța de prim

control judiciar au examinat în concret și detaliat fiecare din împrejurările

cauzei și au apreciat în mod corect aceste împrejurări, constituind apărări

care au fost puse în discuție, analizate și lămurite prin probele administrate

în ciclul procesual ordinar.

Drept urmare, cererea

de revizuire formulată de revizuentul G.E., este nefondată, neputând fi admisă

în principiu, cu toate că ea este formulată în condiții legale, din punct de

vedere al conținutului, termenului de introducere etc., nefiind date în cauză

nici elemente care să conducă la existența altor cazuri de revizuire decât cel

sus arătat.

Curtea de Apel

Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, prin Decizia penală nr. 73

din 4 iulie 2012 a respins apelul declarat de revizuentul G.E. împotriva

Sentinței penale nr. 141 din data de 22 mai 2012 pronunțată de Tribunalul Botoșani

în Dosarul nr. 2857/40/2012, ca nefondat, reținând că revizuentul nu a propus

administrarea în concret a vreunei probe noi, pentru a se proceda la efectuarea

celorlalte verificări impuse de textul de lege anterior menționat, nefiind

astfel îndeplinite cerințele prevăzute de dispozițiile art. 394 alin. (1) lit.

a) C. proc. pen.

Împotriva

sus-menționatei decizii a declarat recurs revizuentul G.E., invocând

dispozițiile art. 394 lit. a) C. proc. pen. și solicitând admiterea acestuia și

casarea deciziei penale atacate, arătând că instanțele trebuiau să aibă în

vedere motivul ce a determinat crima, respectiv faptul că omorul a fost comis

din gelozie.

Recursul este

nefondat.

Analizând decizia

atacată, Curtea constată că G.E. a fost condamnat prin Sentința penală nr. 134

din 15 aprilie 2010 a Tribunalului Botoșani, rămasă definitivă prin Decizia

penală nr. 3341 din 27 septembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

la o pedeapsă de 18 de ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor,

pedeapsă în a cărei executare revizuentul se află în prezent încarcerat în

Penitenciarul Botoșani.

Potrivit

dispozițiilor art. 394 C. proc. pen., revizuirea unei hotărâri rămasă

definitivă poate fi cerută în unul din cazurile expres și limitativ prevăzute

la alin. (1) lit. a) - e) din text.

În cadrul situației

de drept, în mod corect, ambele instanțe au reținut că revizuirea întemeiată pe

dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. este dublu condiționată,

în sensul că presupune descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost

cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, iar faptele sau împrejurările noi

pot dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal

ori de condamnare.

Constituie fapte sau

împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță, în accepțiunea dispozițiilor

art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., și faptele sau împrejurările care nu

au putut fi luate în considerare la soluționarea cauzei din lipsa posibilității

dovedirii lor.

Nu constituie fapte

sau împrejurări noi, în sensul dispozițiilor art. 394 alin. (1) lit. a) C.

proc. pen., apărările care au fost puse în discuție, analizate și lămurite prin

probele administrate în ciclul procesual ordinar. (Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția penală, Decizia nr. 953 din 10 martie 2011).

Din interpretarea

dispozițiilor art. 393 și art. 394 C. proc. pen. rezultă că revizuirea este un

mijloc procesual prin folosirea căruia pot fi înlăturate erorile judiciare cu

privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, erori

determinate de necunoașterea de către instanțele care au soluționat cauza a

unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu adevărul,

împrejurări care să conducă la o hotărâre contrară primei hotărâri, de achitare

sau încetare a procesului penal.

Așa cum a stabilit

încă din 1976 Tribunalul Suprem (Decizia nr. 1643/1976), textul art. 394 alin.

(1) lit. a) C. proc. pen. se referă la "fapte și împrejurări", deci

la fapte probatorii, și nu la mijloace de probă noi, căci altfel revizuirea

s-ar transforma într-un nou grad de jurisdicție în care s-ar putea continua

probațiunea, situație de natură a afecta principiul securității raporturilor

juridice aplicabil și în materie penală, ca parte a procesului echitabil. Fără

îndoială că noile fapte sau împrejurări urmează a fi dovedite de mijloace de

probă noi. Dar elementele de probă noi la care se referă art. 394 alin. (1)

lit. a) C. proc. pen. trebuie să fie de natură a demonstra fie că faptul

constatat nu a existat, fie că cel condamnat nu a luat parte la comiterea lui.

Nu pot fi, însă, considerate "probe noi" în sensul cerut de lege

dovezile care aduc numai un surplus de argumente noi, care completează

mijloacele de probă deja administrate, jurisprudența în materia revizuirii

fiind bine stabilită în ceea ce privește inadmisibilitatea cererilor prin care

se tinde la prelungirea probatoriului sau reexaminarea materialului probator pe

baza căruia a fost pronunțată hotărârea inițială.

Or, prin solicitarea

formulată de condamnat se tinde la reexaminarea hotărârilor pronunțate în

cauză, precum și la reanalizarea probatoriului administrat, așa încât cererea

de revizuire a fost corect respinsă de instanța de fond, care a pronunțat o

hotărâre legală și temeinică, menținută de instanța de control judiciar, prin

respingerea, ca nefondat, a apelului declarat.

Cum în fața instanței

de recurs, condamnatul nu a invocat nici un motiv pentru care cele două

hotărâri să fie nelegale sau netemeinice, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge recursul ca nefondat,

menținându-se hotărârile atacate ca fiind legale.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de revizuentul G.E. împotriva Deciziei penale nr.

73 din 4 iulie 2012 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu

minori.

Obligă recurentul

revizuent la plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu,

se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 22 noiembrie 2012.

Procesat de GGC - AA